DIVERSE
Nivelul Dunării scade cu 2-3 centimetri pe zi. Centrala de la Cernavodă mai poate funcționa doar câteva zile în aceste condiții
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Nivelul Dunării scade în fiecare zi cu aproximativ 2-3 centimetri. Dacă situația nu se schimbă, centrala va mai putea funcționa în aceste condiții doar încă patru-cinci zile, a spus Sorin Rîndașu, director general adjunct al Administrației Naționale „Apele Române”.
„Referitor la ceea ce se întâmplă în momentul de faţă la intrarea în ţară pe Dunăre, putem doar să confirmăm faptul că la Baziaş se înregistrează 1.590 metri cubi pe secundă, cu tendinţa de scădere până în data de 7 august, când se vor înregistra în jur de 1.450 metri cubi. Ce înseamnă asta pentru Cernavodă? Înseamnă o scădere undeva la 2-3 cm pe zi. În aceste condiţii, Cernavodă poate să reziste circa 4-5 zile la limită.
Prin urmare, statul român, prin reprezentanţii săi, a dispus luarea unor măsuri în regim de urgenţă, care să încerce, pe de o parte, dirijarea debitului pe Dunărea Veche, dinspre Braţul Bala. Măsurile acestea constau în încercarea de a scufunda, în locuri prestabilite, după măsurători batimetrice realizate cu ajutorul Forţelor Navale Române, a unor barje, care vor fi scufundate controlat şi care vor avea o încărcătură de piatră, probabil 500 de tone, pentru că, în momentul de faţă, date fiind nivelurile Dunării, nu este permisă circulaţia cu un etiaj foarte mare”, a spus Rîndaşu, citat de Agerpres.
Sorin Rîndașu: „Prognozele nu sunt foarte îmbucurătoare”
Rîndașu a explicat că, dacă s-ar încărca mai mult, probabil că acestea ar putea să eșueze pe drum. Totodată, el a menționat că a doua măsură vizează acțiunile de dragaj pe Dunărea Veche de către Administrația Fluvială a Dunării de Jos, pe sectorul Cernavodă – confluenţa Braţului Bala cu Dunărea Veche.
„Acestea vor fi coordonate, tot aşa, în urma măsurătorilor batimetrice efectuate. Va fi, în primă fază, o concentrare în zona confluenţei şi apoi, pe cât posibil, în zona Cernavodă, cu restricţiile impuse de funcţionarea centralei, în speţă evitarea producerii turbidităţii. Dacă se constată că apar creşteri de turbiditate, probabil că în zona de prelevare se vor opri acţiunile respective. În aceste condiţii, este destul de dificil de spus că totul este în siguranţă. Sunt riscuri, dar se face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru menţinerea în funcţiune a centralei nucleare, care, în momentul de faţă, aduce un aport important, mai ales în condiţiile în care şi în Ungaria, din patru grupuri, trei deja au fost oprite, iar Bulgaria semnalează, de asemenea, probleme în funcţionarea centralei nucleare de la Kozlodui”, a continuat el.
„Prognozele nu sunt foarte îmbucurătoare. Singurul lucru pe care putem să-l spunem este că, în Bazinul Superior, în Austria, se înregistrează precipitaţii, ceea ce a permis creşterea nivelurilor râurilor din zonă, care alimentează Dunărea Superioară, dar trebuie menţionat faptul că sunt şapte zile de parcurs până la intrarea în ţară şi, de la intrarea în ţară până la zona Cernavodă, mai sunt încă cinci zile. Deci vorbim de două săptămâni în care trebuie găsite, cu resursele locale, soluţii care să permită în continuare funcţionarea centralei nucleare. Rămâne de văzut ce capacităţi mai sunt, şi acestea sunt limitate, capacităţi de acumulare care pot fi evacuate controlat în perioada următoare, doar în momentele în care este absolut necesar, pentru că propagarea se face cu o foarte mică variaţie de cotă, dar ea există şi trebuie să se încerce nivelarea, compensarea acestui lucru”, a mai adăugat acesta.
Rîndașu a mai precizat că acestea sunt măsurile propuse în momentul de față și dispuse prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
„Şi pentru că am discutat de riscurile pentru intervenţiile care se fac în zona Braţului Bala, aş dori să explic puţin că, în cazul amplasării acestor barje, care au dimensiuni de 70 de metri lungime, 3 metri înălţime şi 10 metri lăţime, acestea trebuie să se aşeze pe fundul apei. Operaţiunile respective sunt efectuate de specialiştii Armatei şi ai AFDJ, împreună cu scafandrii, iar ele trebuie să fie bine fixate pe fundul apei. Şi, după ce această operaţiune este finalizată, ţinând cont de vitezele şi de adâncimea apei în zonă, este foarte dificil de spus în momentul de faţă, dar pot exista chiar şi deplasări ulterioare ale acestora, iar atunci rolul lor să fie diminuat. Este un efort care se face pentru a putea încerca să stabilizăm toată zona respectivă şi am speranţa că, totuşi, lucrurile merg în direcţia bună. În plus, dacă discutăm de tot ce înseamnă partea de centrală nucleară, lucrurile sunt clare, nu se pune problema unor riscuri la centrală.
În momentul în care se ating pragurile, procedurile lor sunt extrem de clare şi totul se pune în siguranţă instantaneu. De fapt, acestea sunt lucruri care sunt de la sine înţelese. De asta sunt măsuri şi praguri preventive stabilite puţin mai sus decât cele până la care s-ar putea funcţiona şi, în condiţiile în care constatăm că nivelurile vor scădea după toate aceste eforturi, dacă situaţia o impune, probabil că se va opri şi reactorul 2 pentru a păstra totul în siguranţă”, a conchis acesta.
![]()
Poate îți place și...

UE obligă firmele să faciliteze repararea produselor. Ce presupune noul „drept la reparație” pentru cumpărători

OMS trage un semnal de alarmă: Epidemia de Ebola se intensifică într-un ritm ‘excepţional’

Ce vacanțe vor avea elevii în anul școlar 2026-2027. Calendarul complet aprobat de Ministerul Educației
DIVERSE
UE obligă firmele să faciliteze repararea produselor. Ce presupune noul „drept la reparație” pentru cumpărători
Publicat
acum 28 de minutela
1 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Una dintre cele mai importante schimbări este că producătorii vor fi obligați să repare produsele defecte sau stricate din punct de vedere tehnic, chiar și după expirarea garanției legale, în condițiile prevăzute de directivă.
Totodată, înainte de începerea reparației, consumatorii vor primi un formular european standardizat, în care vor fi prezentate toate informațiile esențiale despre intervenție. Documentul va include tipul reparației, durata estimată a lucrării, costurile, precum și informații privind un eventual produs de înlocuire pe perioada reparației.
Până la data de 31 iulie 2027, UE va realiza și o platformă online dedicată reparațiilor, prin care doritorii vor putea găsi ateliere autorizate, comercianți de produse recondiționate, cumpărători de bunuri defecte ce pot fi recondiționate sau inițiative locale de reparații organizate în comunitate.
Potrivit lui Gabriele Melluso, președintele organizației italiene pentru protecția consumatorilor, Italia a început deja modificarea legislației naționale pentru a transpune directiva europeană.
Acesta subliniază că noile măsuri vor avea efecte importante atât pentru consumatori, cât și pentru producători și pentru protecția mediului.
„Eliminarea produselor care ar putea fi reparate generează anual aproximativ 35 de milioane de tone de deșeuri în Europa, cu costuri sociale și de mediu considerabile. Noile reguli nu doar că vor reduce cantitatea de deșeuri, ci vor combate și fenomenul uzurii programate, încurajând producătorii să realizeze bunuri cu o durată de viață mai mare”, a declarat acesta.
Prin aceste măsuri, Uniunea Europeană urmărește să încurajeze consumul sustenabil și economia circulară, oferindu-le consumatorilor posibilitatea de a prelungi durata de utilizare a produselor, în loc să fie nevoiți să le înlocuiască după apariția unei defecțiuni.
Ce se schimbă în rândul produselor aflate în garanție
Pentru produsele cumpărate în UE care se strică în primii doi ani de utilizare, consumatorul poate cere repararea sau înlocuire acestuia. Dacă niciuna dintre variante nu este posibilă, se poate cere rambursarea.
Noutatea adusă de directivă este că, atunci când clientul alege repararea, garanția se prelungește automat cu încă 12 luni. Deși înlocuirea rămâne o opțiune legală, legislația europeană favorizează clar repararea.
Pentru anumite categorii de produse, producătorii vor fi obligați să asigure repararea chiar și după expirarea garanției. Dacă producătorul nu are sediul în UE, responsabilitatea revine importatorului. Această obligație se aplică doar produselor incluse în reglementări speciale de tip „ecodesign” și numai dacă aparatul este tehnic reparabil.
Printre categoriile de produse acoperite se numără următoarele:
-mașini de spălat și mașini de spălat cu uscător – (EU) 2019/2023
-mașini de spălat vase – (EU) 2019/2022
-frigidere și alte aparate de refrigerare – (EU) 2019/2021
-televizoare și monitoare – (EU) 2019/2021
-echipamente de sudură – (EU) 2019/1784
-aspiratoare – (EU) No 666/2013
-servere și echipamente de stocare a datelor – (EU) 2019/424
-telefoane mobile, telefoane fără fir și tablete – (EU) 2023/1670
-uscătoare de rufe – (EU) 2023/2533
-baterii pentru vehicule de transport ușor – (EU) 2023/1542.
Citește și: Totul despre eSIM: Cartelă digitală integrată direct telefon. Este mai practică decât SIM-ul clasic?
![]()
DIVERSE
Ce vacanțe vor avea elevii în anul școlar 2026-2027. Calendarul complet aprobat de Ministerul Educației
Publicat
acum o orăla
1 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Calendarul aprobat de Ministerul Educației prevede 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea claselor, începând din 7 septembrie 2026 și până în 18 iunie 2027, dar și cinci vacanțe.
Noul an de studiu va începe luni, 7 septembrie 2026. Primul modul se va desfășura până vineri, 23 octombrie, după aproape șapte săptămâni de activitate didactică.
Pauza de toamnă este programată în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026, inclusiv. Copiii vor reveni în sălile de clasă luni, 2 noiembrie, când va începe al doilea interval de învățare.
După aproape două luni de cursuri, va începe vacanța de iarnă. Ultima zi petrecută de elevi la școală este 22 decembrie, vacanța întinzându-se până pe 10 ianuarie 2027, inclusiv.
În total, elevii și profesorii vor avea 19 zile calendaristice fără activități didactice. Orele vor fi reluate luni, 11 ianuarie 2027, când începe al treilea modul. Perioada cuprinde atât Crăciunul, cât și Revelionul, fiind cea mai lungă întrerupere din prima parte a anului școlar.
Cum va arăta vacanța de schi în 2027
Săptămâna mobilă nu va avea aceeași perioadă în întreaga țară. Inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au oportunitatea de a alege o perioadă în intervalul 15 februarie și 7 martie 2027.
Decizia va fi luată în urma consultărilor cu părinții, copiii și profesorii. Astfel, pauza va putea fi stabilită în săptămâna 15-21 februarie, 22-28 februarie sau 1-7 martie, în funcție de opțiunea anunțată pentru fiecare județ.
În funcție de săptămâna selectată, cel de-al treilea modul de învățare se va încheia într-o zi de vineri din intervalul 12 februarie – 5 martie. Activitatea va fi reluată în prima zi de luni de după pauza aleasă, apoi va continua până la 23 aprilie.
Pauza de primăvară va începe sâmbătă, 24 aprilie 2027, imediat după încheierea celui de-al patrulea modul. Perioada include sărbătorile pascale și se va termina marți, 4 mai. În total, școlarii și personalul didactic va beneficia de 11 zile calendaristice libere. Întoarcerea la ore este prevăzută pentru miercuri, 5 mai, când va debuta ultima etapă de studiu.
Pentru majoritatea elevilor, ultima zi de curs va fi vineri, 18 iunie 2027. Vacanța de vară va începe sâmbătă, 19 iunie, după încheierea celor 36 de săptămâni prevăzute în structura oficială.
Ce zile libere vor avea profesorii în 2027
Profesorii și elevii vor beneficia și de zilele nelucrătoare stabilite de lege.
Pe data de 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației nu se vor organiza cursuri.
Totodată, pe 5 iunie, de Ziua Învățătorului, profesorii și elevii nu vor avea cursuri.
În anul școlar 2026-2027, cele mai importante zile libere care se suprapun peste perioada de studiu sunt: 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, 1 decembrie, Ziua Națională a României, și 1 iunie, de Ziua Copilului. În toate aceste cazuri, școlile și liceele rămân închise, iar activitatea este reluată în prima zi lucrătoare următoare.
În schimb, Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște, precum și prima și a doua zi de Rusalii nu aduc zile libere suplimentare în calendarul elevilor, deoarece se suprapun cu vacanța de primăvară sau cu vacanța de vară, stabilite deja prin structura oficială a anului școlar.
Citește și: Prima de carieră didactică 2026. Noi reguli pentru profesorii pentru cheltuirea banilor
![]()
DIVERSE
Un român a dat pe o casă din Japonia mai puțin decât pe un Logan nou. Cum arată factura lunară la curent
Publicat
acum 2 orela
1 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Românul care și-a cumpărat locuință în Japonia la un preț extrem de mic a decis să răspundă curiozităților internauților, cea mai adresare întrebare fiind cât costă cu adevărat utilitățile în Japonia.
Pentru a oferi o imagine cât mai clară asupra cheltuielilor, românul a prezentat direct cifrele unei luni pline de consum.
Citește și: Un sat din Spania le oferă oamenilor casă gratuită și loc de muncă. Condițiile impuse de autorități
Astfel, la un consum înregistrat de peste 380 kWh, valoarea totală a facturii s-a ridicat la 12.000 de yeni. Convertită în valuta europeană și națională, suma înseamnă aproximativ 65 de euro sau aproape 338 de lei, un cost convenabil raportat la cantitatea crescută de energie consumată în gospodărie.
„12.000 de yeni a venit factura la curent. Pentru că mulți m-ați întrebat cât costă utilitățile aici, în Japonia, ca să vă faceți o idee, factura a venit 12.000 de yeni pentru 380 și ceva de kWh consumați într-o lună. Asta înseamnă undeva la 60 și ceva de euro. Cam ăsta este costul, cel puțin aici, pe insulă. Nu știu dacă în altă parte, în Japonia, este mai ieftin sau mai scump, dar lăsați-mi în comentarii cum vi se pare!”, a spus acesta pe Instagram.
Totodată, românul a dezvăluit și cât îl costă, în fiecare an, taxele pentru proprietatea sa din Japonia. Pentru un teren de aproximativ 3.000 de metri pătrați, o casă de circa 300 de metri pătrați, plus 5 anexe, acesta spune că achită în jur de 300 de euro pe an. Suma i se pare una foarte mică raportat la dimensiunea locuinței și cu ceea ce ar fi achitat pentru o proprietate similară în România.
Achiziția nu a fost una făcută peste noapte. Românul spune că procesul a început cu mai mult timp în urmă, după ce a urmărit pe YouTube mai multe persoane care prezentau case cumpărate la prețuri mici în Japonia.
Inițial, românului nu îi venea să creadă că astfel de proprietăți sunt scoase la vânzare, însă informându-se, a descoperit akiya – termen folosit în Japonia pentru locuințele goale sau abandonate.
„În România nu îți cumperi un Logan cu cât îți cumperi aici o proprietate”, a explicat el, referindu-se la diferențele mari de preț.
![]()
DIVERSE
Avarie la Sinaia! Turiștii din telegondole, evacuați după ce un copac a căzut peste cablurile de tensiune
Publicat
acum 3 orela
1 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Incidentul s-a produs în jurul orei 14:00 și a dus la oprirea Gondolei Sinaia, a Gondolei Carp, a primului tronson al Telecabinei și a Saniei Alpine. Turiștii aflați în telegondole și telecabine au fost evacuați cu ajutorul motoarelor diesel. Totodată, pentru alte aproximativ 150 de persoane rămase pe munte au fost căutate alternative de coborâre.
„Azi, în jurul orelor 13:20, am înregistrat o avarie generală în rețeaua de alimentare cu energie electrică, între Cota 1000 și Cota 2000, fapt care a determinat oprirea instalațiilor noastre – Gondola Sinaia, Gondola Carp, Telecabina tronson 1 și Sania Alpină. S-a procedat la evacuarea turiștilor prezenți pe linie cu motoarele diesel, la informarea societății Electrica SA privind avaria și au fost căutate soluții pentru evacuarea celorlalte aproximativ 150 de persoane aflate la Cota 1400 și Cota 2000”, au transmis reprezentanții Gondolei Sinaia.
Conform administratorilor instalațiilor, avaria a fost provocată de un copac care a căzut peste cablurile de tensiune. Un echipaj al companiei Electrica a intervenit pe munte pentru remedierea defecțiunilor.
Ulterior, alimentarea cu energie electrică a fost reluată la Cota 1400, iar Gondola Sinaia și al doilea tronson al Telecabinei, care face legătura între Cota 1400 și Cota 2000, au fost repuse în funcțiune pentru evacuarea persoanelor rămase pe munte.
„Atenție! Gondola Carp, având alimentarea din punctul de transformare de la Cota 2000, nu va putea funcționa nici în următoarele ore”, au avertizat reprezentanții Gondolei Sinaia.
Citește și: Turişti blocaţi în telecabina de la Bâlea din cauza unei defecţiuni tehnice. Au fost coborâţi pe frânghie
![]()
DIVERSE
Ce presupun noile condiții pentru permisul auto. Explicațiile oferite de Titi Aur
Publicat
acum 3 orela
1 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Printre noutățile aduse de Uniunea Europeană legate de permisele de conducere se numără introducerea permisului digital, posibilitatea conducerii însoțite începând cu vârsta de 17 ani, dar și recunoașterea la nivel european a suspendărilor dreptului de a conduce.
Cu toate că în România aceste reguli vor fi introduse treptat, Titi Aur, expert în conducere defensivă și fost pilot de raliuri atrage atenția asupra faptului că autoritățile din țară nu au manifestat interes privind siguranța rutieră decât atunci când sunt obligate de directivele europene, iar implementarea se face de multe ori în ultimul moment, într-o manieră greșită. Potrivit acestuia, nevoia programului de monitorizare minimă pentru doi ani, propus de directivă, a fost semnalată de mai mulți ani autorităților din România.
„Unul dintre punctele importante ale directivei actuale prevede un program de monitorizare minimă pe o perioadă de doi ani după obținerea permisului de conducere. Este o idee pe care o susțin de ani de zile, nu pentru că aș fi inventat-o eu, ci pentru că am văzut-o aplicată în Suedia, Finlanda, Grecia, Germania și Austria, unde timp de doi ani după obținerea permisului șoferii sunt urmăriți mai atent, pentru a-și forma un stil de condus ordonat, defensiv și sigur. La noi însă nu se face nimic, nici măcar atunci când există o directivă în acest sens.
Nu aveam nevoie de această directivă pentru a acționa, ci ar fi fost suficient să se țină cont de discuțiile pe care le-am avut de-a lungul anilor – nu doar eu, ci și alți specialiști – în emisiuni, interviuri, conferințe pe tema siguranței rutiere sau în ședințe tehnice la ministere și în Parlament. Nimeni nu bagă de seamă o propunere venită de la un român, însă când aceeași idee este impusă de Comisia Europeană, abia atunci, în ultimul moment, se încearcă aplicarea ei, de multe ori într-o formă greșită sau ineficientă. Din păcate, așteptăm ca obligațiile europene să ne forțeze să facem ceea ce am fi putut realiza cu mult timp înainte, și chiar și atunci, implementarea lasă de dorit”, a spus Titi Aur pentru Ziare.com.
Citește și: Ce trebuie să facă șoferii prinși în mașină în trafic de furtună. Sfaturile fostului pilot Titi Aur
Titi Aur: Autoritățile din România nu au manifestat interes pentru siguranța rutieră
În același timp, acesta a explicat că, spre deosebire de autoritățile din țara noastră, Comisia Europeană manifestă o atenție constantă față de siguranța rutieră, analizând bunele practici din țări precum Suedia, Finlanda, Elveția sau Franța.
„Comisia Europeană este atentă la siguranța rutieră și o ia în considerare în mod constant, spre deosebire de autoritățile din România, care nu au manifestat niciodată interes pentru acest domeniu – mă refer aici la decidenții politici, la Parlament și la Guvern, care nu au inclus siguranța rutieră în politicile sau strategiile lor. În ceea ce privește directiva europeană, aceasta nu înseamnă că cineva de la Bruxelles se trezește într-o noapte și decide ceva în mod arbitrar; dimpotrivă, specialiștii europeni analizează bunele practici din diverse domenii, iar în cazul siguranței rutiere, ei observă că țări precum Suedia, Finlanda, Elveția sau Franța au implementat măsuri care au condus la reducerea semnificativă a numărului de accidente. Ulterior, aceste practici sunt incluse într-o directivă, iar toate statele membre sunt obligate, mai devreme sau mai târziu, să aplice acele metode și acele soluții care s-au dovedit eficiente în scăderea accidentelor rutiere”, a precizat fostul pilot de raliuri.
Titi Aur a descris și modul în care România procedează, de obicei, în cazul transpunerii directivelor europene.
„Uniunea Europeană nu poate să impună o lege, ci bunele practici trebuie mai întâi analizate, discutate și adaptate, astfel încât să se găsească soluția cea mai potrivită pentru fiecare țară în parte, iar în cazul nostru, pentru România.
În realitate, la noi nu se întreprinde nimic în domeniul siguranței rutiere până când Comisia Europeană nu impune, printr-o directivă, o obligație concretă. În loc ca această directivă să fie dezbătută încă de la început de către specialiști, care să caute cea mai bună soluție pentru România, în concordanță atât cu litera, cât și cu spiritul directivei – mai ales cu spiritul ei – se așteaptă până în ultimul moment, deoarece directivele au termene clare de transpunere.
Abia în ultima săptămână sau în ultima lună, când se constată că nu s-a făcut nimic, se caută o soluție de avarie: cineva dintr-un minister, fie cel al Transporturilor, fie cel al Afacerilor Interne, elaborează de urgență o reglementare, iar ministrul o semnează sau este trecută rapid prin Parlament, doar pentru a se evita intrarea în procedura de infringement din cauza netranspunerii directivei. Aceasta este, pe scurt, practica obișnuită la noi”, a mai transmis expertul în conducere defensivă.
Titi Aur a subliniat și faptul că România ar trebui să fie țara care dezvoltă soluții eficiente pentru a fi preluate drept exemplu de alte state.
„În mod ideal, fiecare directivă europeană ar trebui dezbătută temeinic, însă eu cred că, dat fiind nivelul nostru atât de scăzut în materie de siguranță rutieră, România ar trebui să fie țara care să inventeze astfel de măsuri, adică să dezvoltăm soluții proprii, atât de eficiente încât să fie preluate ca exemplu de alții. Din păcate, nu facem nici una, nici alta: nu venim cu inovații proprii și nici nu aplicăm corect ceea ce ne impune Comisia Europeană”, a mai adăugat fostul pilot de raliuri.
Citește și: Titi Aur critică sistemul rutier din România. Care sunt soluțiile pentru încălcările de viteză
![]()
ACTUAL
TÂLHĂRIE LA CURTEA DE ARGEȘ – Doi puștani au atacat fără milă un cetățean — Au ajuns direct DUPĂ GRATII!
Publicat
acum 4 orela
1 august 2026Autor
admin
Doi tineti, reținuți în urma cercetărilor efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată
În ziua de 31 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată .
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 29 spre 30 iulie, aproape de ora 01:00, doi tineri, identificați în urma cercetărilor ca fiind un tânăr de 18 ani și un minor de 17 ani, care se aflau pe str. Barajului din Curtea de Argeș, prin întrebuințarea de violențe și prin punerea persoanei vătămate în imposibilitatea de a se apăra, i-au sustras bunuri din buzunarul unei veste.
În ziua de 31 iulie, după adminstrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi tineri .
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.
![]()

UE obligă firmele să faciliteze repararea produselor. Ce presupune noul „drept la reparație” pentru cumpărători

OMS trage un semnal de alarmă: Epidemia de Ebola se intensifică într-un ritm ‘excepţional’

Ce vacanțe vor avea elevii în anul școlar 2026-2027. Calendarul complet aprobat de Ministerul Educației

Nivelul Dunării scade cu 2-3 centimetri pe zi. Centrala de la Cernavodă mai poate funcționa doar câteva zile în aceste condiții

Un ONG marocan solicită o anchetă independentă după afluxul fără precedent de migranţi spre enclava spaniolă Ceuta

VIDEO | Scandal monstru la o sală de păcănele din Curtea de Argeș – A SĂRIT SĂ BATĂ ȘI POLIȚIA

FĂRĂ BÂLCI DE SFÂNTA MĂRIE! Primăria Curtea de Argeș cedează de frica revoltei populare după criza apei

Alertă la Merișani: Din cauza virusului West Nile, cetățenii sunt refuzați la donarea de sânge. Precizările directoarei DSP Argeș

LOCOMOTIVĂ ÎN FLĂCĂRI ÎN ARGEȘ: Intervenție rapidă a pompierilor

REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2026. Cu ce medii s-a intrat la UMF Carol Davila. GRILE CORECTE

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

PNL ARGEȘ SE SCUTURĂ DE PRAF ȘI MOLII – Partidul a scăpat de un anume Cătălin Andrei, parazitul liberalismului si afacerist de duzină
Veste bună dinspre formațiunea care, cel puțin la nivel teoretic, ar fi trebuit să reprezinte o alternativă sănătoasă la hegemonia...

Alertă la Merișani: Din cauza virusului West Nile, cetățenii sunt refuzați la donarea de sânge. Precizările directoarei DSP Argeș
Locuitorii comunei Merișani întâmpină probleme mari dacă vor să facă un act de caritate și să salveze vieți. Mai mulți...

Grav accident în Argeș provocat de un șofer beat – Trei tineri la spital
În noaptea de 26 spre 27 iulie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii Formațiunii Rutiere din Costești au fost sesizați...

LOCOMOTIVĂ ÎN FLĂCĂRI ÎN ARGEȘ: Intervenție rapidă a pompierilor
Pompierii argeșeni au fost alertați în această dimineață pentru a interveni de urgență în comuna Stâlpeni, unde un incendiu a...
Curtea de Argeș

TÂLHĂRIE LA CURTEA DE ARGEȘ – Doi puștani au atacat fără milă un cetățean — Au ajuns direct DUPĂ GRATII!
Doi tineti, reținuți în urma cercetărilor efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată În ziua de 31 iulie a.c.,...

FĂRĂ BÂLCI DE SFÂNTA MĂRIE! Primăria Curtea de Argeș cedează de frica revoltei populare după criza apei
Eveniment cu totul neașteptat pentru locuitorii din Curtea de Argeș. În acest an, tradiționalul bâlci organizat de Sfânta Mărie nu...

VIDEO | Scandal monstru la o sală de păcănele din Curtea de Argeș – A SĂRIT SĂ BATĂ ȘI POLIȚIA
În noaptea de 24 spre 25 iulie 2026, în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...

DEVALIZARE DE 40.000 DE EURO LA DOMNEȘTI! Autorul trimis în judecată de polițiștii din Curtea de Argeș
Lovitură uriașă dată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș! Oamenii legii au finalizat...
Mioveni

PRESA ARGEȘ – LISTA ZIARE ȘI TELEVIZIUNI DIN ARGEȘ FINANȚATE DE PSD PRIN INTERMEDIUL CJ ARGEȘ ȘI PRIMĂRII
Pentru o transparență totală în fața cetățenilor din Argeș, iată, conform SEAP ziarele, site-urile de știri și televiziunile din Regatul...

Haos pe piața imobiliară: Când se deblochează Cadastrul? Până miercuri se mută totul
Sute de mii de români și profesioniști din domeniul imobiliar așteaptă răspunsul la o întrebare critică: când se deblochează aplicațiile...

Recrutare la CJ Argeș: OMD „Regatul Argeșului” angajează Manager de Destinație Turistică
Consiliul Județean Argeș face un pas strategic major pentru transformarea regiunii într-un punct de referință pe harta turistică națională și...

BILANȚ LA SJU PITEȘTI – Schimbare la față și investiții record: Ce a realizat managerul Adrian Dumbravă la doi ani de la preluarea mandatului
Se împlinesc exact doi ani de când Adrian Dumbravă a preluat managementul celui mai mare spital din județul Argeș, Spitalul...
Câmpulung

Prăpăd la Câmpulung Muscel: Vijelia a devastat Grădina Publică „Merci” în mijlocul Zilelor Orașului
O vijelie extrem de puternică a lovit municipiul Câmpulung Muscel în această după amiază transformând o zi de sărbătoare într-un...

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO | SCANDAL CÂT CASA LA CURTEA DE ARGEȘ! Cetățenii acuză: „Ne-au furat izvorul de apă de pe Progresu!”
ACTUALacum 2 săptămâniHaos pe piața imobiliară: Când se deblochează Cadastrul? Până miercuri se mută totul
ACTUALacum 2 săptămâniINTERVINE CINEVA ȘI LA CURTEA DE ARGEȘ! Pietoni puși la pământ de bicicliști pe trotuare: „Soțul meu a fost doborât!”
ACTUALacum o săptămânăARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI MUSCELULUI A LUAT MĂSURI DRATICE ÎMPOTRIVA PREOTULUI-POLITICIAN DAN PAVEL: OPRIT DE LA SLUJIRE ȘI CERCETAT DISCIPLINAR
ACTUALacum 2 săptămâniȘOC ÎN PSD ARGEȘ: Al optulea primar PSD se dezice public de Mînzînă! Ion Pădureanu de la Godeni: „E O BĂTAIE DE JOC! Pot să mă dea și afară din partid!”
ACTUALacum o săptămânăVIDEO ACCIDENT RUTIER ÎN TIGVENI | Două autoturisme implicate în pe dealu Momaia
ACTUALacum 2 săptămâniTurismul argeșean pe marginea prăpastiei: Județul se prăbușește în statisticile INS, în timp ce peste 100 de pensiuni și hoteluri sunt scoase la vânzare
LIFESTYLEacum 2 săptămâniLemn sau plastic, ce jucării alegi pentru copilul tău













Ultimele Comentarii