Stai conectat...

DIVERSE

Ce presupun noile condiții pentru permisul auto. Explicațiile oferite de Titi Aur

Publicat

la

Printre noutățile aduse de Uniunea Europeană legate de permisele de conducere se numără introducerea permisului digital, posibilitatea conducerii însoțite începând cu vârsta de 17 ani, dar și recunoașterea la nivel european a suspendărilor dreptului de a conduce.

Cu toate că în România aceste reguli vor fi introduse treptat, Titi Aur, expert în conducere defensivă și fost pilot de raliuri atrage atenția asupra faptului că autoritățile din țară nu au manifestat interes privind siguranța rutieră decât atunci când sunt obligate de directivele europene, iar implementarea se face de multe ori în ultimul moment, într-o manieră greșită.  Potrivit acestuia, nevoia programului de monitorizare minimă pentru doi ani, propus de directivă, a fost semnalată de mai mulți ani autorităților din România.

„Unul dintre punctele importante ale directivei actuale prevede un program de monitorizare minimă pe o perioadă de doi ani după obținerea permisului de conducere. Este o idee pe care o susțin de ani de zile, nu pentru că aș fi inventat-o eu, ci pentru că am văzut-o aplicată în Suedia, Finlanda, Grecia, Germania și Austria, unde timp de doi ani după obținerea permisului șoferii sunt urmăriți mai atent, pentru a-și forma un stil de condus ordonat, defensiv și sigur. La noi însă nu se face nimic, nici măcar atunci când există o directivă în acest sens.

Nu aveam nevoie de această directivă pentru a acționa, ci ar fi fost suficient să se țină cont de discuțiile pe care le-am avut de-a lungul anilor – nu doar eu, ci și alți specialiști – în emisiuni, interviuri, conferințe pe tema siguranței rutiere sau în ședințe tehnice la ministere și în Parlament. Nimeni nu bagă de seamă o propunere venită de la un român, însă când aceeași idee este impusă de Comisia Europeană, abia atunci, în ultimul moment, se încearcă aplicarea ei, de multe ori într-o formă greșită sau ineficientă. Din păcate, așteptăm ca obligațiile europene să ne forțeze să facem ceea ce am fi putut realiza cu mult timp înainte, și chiar și atunci, implementarea lasă de dorit”, a spus Titi Aur pentru Ziare.com.

Citește și: Ce trebuie să facă șoferii prinși în mașină în trafic de furtună. Sfaturile fostului pilot Titi Aur

Titi Aur: Autoritățile din România nu au manifestat interes pentru siguranța rutieră

În același timp, acesta a explicat că, spre deosebire de autoritățile din țara noastră, Comisia Europeană manifestă o atenție constantă față de siguranța rutieră, analizând bunele practici din țări precum Suedia, Finlanda, Elveția sau Franța.

„Comisia Europeană este atentă la siguranța rutieră și o ia în considerare în mod constant, spre deosebire de autoritățile din România, care nu au manifestat niciodată interes pentru acest domeniu – mă refer aici la decidenții politici, la Parlament și la Guvern, care nu au inclus siguranța rutieră în politicile sau strategiile lor. În ceea ce privește directiva europeană, aceasta nu înseamnă că cineva de la Bruxelles se trezește într-o noapte și decide ceva în mod arbitrar; dimpotrivă, specialiștii europeni analizează bunele practici din diverse domenii, iar în cazul siguranței rutiere, ei observă că țări precum Suedia, Finlanda, Elveția sau Franța au implementat măsuri care au condus la reducerea semnificativă a numărului de accidente. Ulterior, aceste practici sunt incluse într-o directivă, iar toate statele membre sunt obligate, mai devreme sau mai târziu, să aplice acele metode și acele soluții care s-au dovedit eficiente în scăderea accidentelor rutiere”, a precizat fostul pilot de raliuri.

Titi Aur a descris și modul în care România procedează, de obicei, în cazul transpunerii directivelor europene.

„Uniunea Europeană nu poate să impună o lege, ci bunele practici trebuie mai întâi analizate, discutate și adaptate, astfel încât să se găsească soluția cea mai potrivită pentru fiecare țară în parte, iar în cazul nostru, pentru România.

În realitate, la noi nu se întreprinde nimic în domeniul siguranței rutiere până când Comisia Europeană nu impune, printr-o directivă, o obligație concretă. În loc ca această directivă să fie dezbătută încă de la început de către specialiști, care să caute cea mai bună soluție pentru România, în concordanță atât cu litera, cât și cu spiritul directivei – mai ales cu spiritul ei – se așteaptă până în ultimul moment, deoarece directivele au termene clare de transpunere.

Abia în ultima săptămână sau în ultima lună, când se constată că nu s-a făcut nimic, se caută o soluție de avarie: cineva dintr-un minister, fie cel al Transporturilor, fie cel al Afacerilor Interne, elaborează de urgență o reglementare, iar ministrul o semnează sau este trecută rapid prin Parlament, doar pentru a se evita intrarea în procedura de infringement din cauza netranspunerii directivei. Aceasta este, pe scurt, practica obișnuită la noi”, a mai transmis expertul în conducere defensivă.

Titi Aur a subliniat și faptul că România ar trebui să fie țara care dezvoltă soluții eficiente pentru a fi preluate drept exemplu de alte state.

„În mod ideal, fiecare directivă europeană ar trebui dezbătută temeinic, însă eu cred că, dat fiind nivelul nostru atât de scăzut în materie de siguranță rutieră, România ar trebui să fie țara care să inventeze astfel de măsuri, adică să dezvoltăm soluții proprii, atât de eficiente încât să fie preluate ca exemplu de alții. Din păcate, nu facem nici una, nici alta: nu venim cu inovații proprii și nici nu aplicăm corect ceea ce ne impune Comisia Europeană”, a mai adăugat  fostul pilot de raliuri.

Citește și: Titi Aur critică sistemul rutier din România. Care sunt soluțiile pentru încălcările de viteză

Loading

DIVERSE

Nivelul Dunării scade cu 2-3 centimetri pe zi. Centrala de la Cernavodă mai poate funcționa doar câteva zile în aceste condiții

Publicat

la

Nivelul Dunării scade în fiecare zi cu aproximativ 2-3 centimetri. Dacă situația nu se schimbă, centrala va mai putea funcționa în aceste condiții doar încă patru-cinci zile, a spus Sorin Rîndașu, director general adjunct al Administrației Naționale „Apele Române”.

„Referitor la ceea ce se întâmplă în momentul de faţă la intrarea în ţară pe Dunăre, putem doar să confirmăm faptul că la Baziaş se înregistrează 1.590 metri cubi pe secundă, cu tendinţa de scădere până în data de 7 august, când se vor înregistra în jur de 1.450 metri cubi. Ce înseamnă asta pentru Cernavodă? Înseamnă o scădere undeva la 2-3 cm pe zi. În aceste condiţii, Cernavodă poate să reziste circa 4-5 zile la limită.

Prin urmare, statul român, prin reprezentanţii săi, a dispus luarea unor măsuri în regim de urgenţă, care să încerce, pe de o parte, dirijarea debitului pe Dunărea Veche, dinspre Braţul Bala. Măsurile acestea constau în încercarea de a scufunda, în locuri prestabilite, după măsurători batimetrice realizate cu ajutorul Forţelor Navale Române, a unor barje, care vor fi scufundate controlat şi care vor avea o încărcătură de piatră, probabil 500 de tone, pentru că, în momentul de faţă, date fiind nivelurile Dunării, nu este permisă circulaţia cu un etiaj foarte mare”, a spus Rîndaşu, citat de Agerpres.

Sorin Rîndașu: „Prognozele nu sunt foarte îmbucurătoare”

Rîndașu a explicat că, dacă s-ar încărca mai mult, probabil că acestea ar putea să eșueze pe drum. Totodată, el a menționat că a doua măsură vizează acțiunile de dragaj pe Dunărea Veche de către Administrația Fluvială a Dunării de Jos, pe sectorul Cernavodă – confluenţa Braţului Bala cu Dunărea Veche.

„Acestea vor fi coordonate, tot aşa, în urma măsurătorilor batimetrice efectuate. Va fi, în primă fază, o concentrare în zona confluenţei şi apoi, pe cât posibil, în zona Cernavodă, cu restricţiile impuse de funcţionarea centralei, în speţă evitarea producerii turbidităţii. Dacă se constată că apar creşteri de turbiditate, probabil că în zona de prelevare se vor opri acţiunile respective. În aceste condiţii, este destul de dificil de spus că totul este în siguranţă. Sunt riscuri, dar se face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru menţinerea în funcţiune a centralei nucleare, care, în momentul de faţă, aduce un aport important, mai ales în condiţiile în care şi în Ungaria, din patru grupuri, trei deja au fost oprite, iar Bulgaria semnalează, de asemenea, probleme în funcţionarea centralei nucleare de la Kozlodui”, a continuat el.

„Prognozele nu sunt foarte îmbucurătoare. Singurul lucru pe care putem să-l spunem este că, în Bazinul Superior, în Austria, se înregistrează precipitaţii, ceea ce a permis creşterea nivelurilor râurilor din zonă, care alimentează Dunărea Superioară, dar trebuie menţionat faptul că sunt şapte zile de parcurs până la intrarea în ţară şi, de la intrarea în ţară până la zona Cernavodă, mai sunt încă cinci zile. Deci vorbim de două săptămâni în care trebuie găsite, cu resursele locale, soluţii care să permită în continuare funcţionarea centralei nucleare. Rămâne de văzut ce capacităţi mai sunt, şi acestea sunt limitate, capacităţi de acumulare care pot fi evacuate controlat în perioada următoare, doar în momentele în care este absolut necesar, pentru că propagarea se face cu o foarte mică variaţie de cotă, dar ea există şi trebuie să se încerce nivelarea, compensarea acestui lucru”, a mai adăugat acesta.

Rîndașu a mai precizat că acestea sunt măsurile propuse în momentul de față și dispuse prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

„Şi pentru că am discutat de riscurile pentru intervenţiile care se fac în zona Braţului Bala, aş dori să explic puţin că, în cazul amplasării acestor barje, care au dimensiuni de 70 de metri lungime, 3 metri înălţime şi 10 metri lăţime, acestea trebuie să se aşeze pe fundul apei. Operaţiunile respective sunt efectuate de specialiştii Armatei şi ai AFDJ, împreună cu scafandrii, iar ele trebuie să fie bine fixate pe fundul apei. Şi, după ce această operaţiune este finalizată, ţinând cont de vitezele şi de adâncimea apei în zonă, este foarte dificil de spus în momentul de faţă, dar pot exista chiar şi deplasări ulterioare ale acestora, iar atunci rolul lor să fie diminuat. Este un efort care se face pentru a putea încerca să stabilizăm toată zona respectivă şi am speranţa că, totuşi, lucrurile merg în direcţia bună. În plus, dacă discutăm de tot ce înseamnă partea de centrală nucleară, lucrurile sunt clare, nu se pune problema unor riscuri la centrală.

În momentul în care se ating pragurile, procedurile lor sunt extrem de clare şi totul se pune în siguranţă instantaneu. De fapt, acestea sunt lucruri care sunt de la sine înţelese. De asta sunt măsuri şi praguri preventive stabilite puţin mai sus decât cele până la care s-ar putea funcţiona şi, în condiţiile în care constatăm că nivelurile vor scădea după toate aceste eforturi, dacă situaţia o impune, probabil că se va opri şi reactorul 2 pentru a păstra totul în siguranţă”, a conchis acesta.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Un român a dat pe o casă din Japonia mai puțin decât pe un Logan nou. Cum arată factura lunară la curent

Publicat

la

Românul care și-a cumpărat locuință în Japonia la un preț extrem de mic a decis să răspundă curiozităților internauților, cea mai adresare întrebare fiind cât costă cu adevărat utilitățile în Japonia.

Pentru a oferi o imagine cât mai clară asupra cheltuielilor, românul a prezentat direct cifrele unei luni pline de consum.

Citește și: Un sat din Spania le oferă oamenilor casă gratuită și loc de muncă. Condițiile impuse de autorități

Astfel, la un consum înregistrat de peste 380 kWh, valoarea totală a facturii s-a ridicat la 12.000 de yeni. Convertită în valuta europeană și națională, suma înseamnă aproximativ 65 de euro sau aproape 338 de lei, un cost  convenabil raportat la cantitatea crescută  de energie consumată în gospodărie.

 „12.000 de yeni a venit factura la curent. Pentru că mulți m-ați întrebat cât costă utilitățile aici, în Japonia, ca să vă faceți o idee, factura a venit 12.000 de yeni pentru 380 și ceva de kWh consumați într-o lună. Asta înseamnă undeva la 60 și ceva de euro. Cam ăsta este costul, cel puțin aici, pe insulă. Nu știu dacă în altă parte, în Japonia, este mai ieftin sau mai scump, dar lăsați-mi în comentarii cum vi se pare!”, a spus acesta pe Instagram.

Totodată, românul a dezvăluit și cât îl costă, în fiecare an, taxele pentru proprietatea sa din Japonia. Pentru un teren de aproximativ 3.000 de metri pătrați, o casă de circa 300 de metri pătrați, plus 5 anexe, acesta spune că achită în jur de 300 de euro pe an. Suma i se pare una foarte mică raportat la dimensiunea locuinței și cu ceea ce ar fi achitat pentru o proprietate similară în România.

Achiziția nu a fost una făcută peste noapte. Românul spune că procesul a început cu mai mult timp în urmă, după ce a urmărit pe YouTube mai multe persoane care prezentau case cumpărate la prețuri mici în Japonia.

Inițial, românului nu îi venea să creadă că astfel de proprietăți sunt scoase la vânzare, însă informându-se, a descoperit akiya – termen folosit în Japonia pentru locuințele goale sau abandonate.

„În România nu îți cumperi un Logan cu cât îți cumperi aici o proprietate”, a explicat el, referindu-se la diferențele mari de preț.

Citește și: Dezvăluirile făcute de o familie din România care a trăit în Germania timp de 25 de ani: „Nu am făcut concedii”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Avarie la Sinaia! Turiștii din telegondole, evacuați după ce un copac a căzut peste cablurile de tensiune

Publicat

la

Incidentul s-a produs în jurul orei 14:00 și a dus la oprirea Gondolei Sinaia, a Gondolei Carp, a primului tronson al Telecabinei și a Saniei Alpine. Turiștii aflați în telegondole și telecabine au fost evacuați cu ajutorul motoarelor diesel. Totodată, pentru alte aproximativ 150 de persoane rămase pe munte au fost căutate alternative de coborâre.

„Azi, în jurul orelor 13:20, am înregistrat o avarie generală în rețeaua de alimentare cu energie electrică, între Cota 1000 și Cota 2000, fapt care a determinat oprirea instalațiilor noastre – Gondola Sinaia, Gondola Carp, Telecabina tronson 1 și Sania Alpină. S-a procedat la evacuarea turiștilor prezenți pe linie cu motoarele diesel, la informarea societății Electrica SA privind avaria și au fost căutate soluții pentru evacuarea celorlalte aproximativ 150 de persoane aflate la Cota 1400 și Cota 2000”, au transmis reprezentanții Gondolei Sinaia.

Citește și: Cât costă o urcare cu noua telecabină de pe Tâmpa, renovată de George Copos. A fost modernizat și restaurantul din vârful muntelui de pe care poate fi privit Brașovul

Conform administratorilor instalațiilor, avaria a fost provocată de un copac care a căzut peste cablurile de tensiune. Un echipaj al companiei Electrica a intervenit pe munte pentru remedierea defecțiunilor.

Ulterior, alimentarea cu energie electrică a fost reluată la Cota 1400, iar Gondola Sinaia și al doilea tronson al Telecabinei, care face legătura între Cota 1400 și Cota 2000, au fost repuse în funcțiune pentru evacuarea persoanelor rămase pe munte.

„Atenție! Gondola Carp, având alimentarea din punctul de transformare de la Cota 2000, nu va putea funcționa nici în următoarele ore”, au avertizat reprezentanții Gondolei Sinaia.

Citește și: Turişti blocaţi în telecabina de la Bâlea din cauza unei defecţiuni tehnice. Au fost coborâţi pe frânghie

Loading

Citește tot

ACTUAL

TÂLHĂRIE LA CURTEA DE ARGEȘ – Doi puștani au atacat fără milă un cetățean — Au ajuns direct DUPĂ GRATII!

Publicat

la

Autor

Doi tineti, reținuți în urma cercetărilor efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată

În ziua de 31 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată .

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 29 spre 30 iulie, aproape de ora 01:00, doi tineri, identificați în urma cercetărilor ca fiind un tânăr de 18 ani și un minor de 17 ani, care se aflau pe str. Barajului din Curtea de Argeș, prin întrebuințarea de violențe și prin punerea persoanei vătămate în imposibilitatea de a se apăra, i-au sustras bunuri din buzunarul unei veste.

În ziua de 31 iulie, după adminstrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi tineri .

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Nicușor Dan s-a întâlnit separat cu liderii fostei coaliții. Ce a discutat președintele cu Grindeanu, Bolojan, Fritz și Hunor

Publicat

la

Potrivit surselor politice, președintele României, Nicușor Dan, s-ar fi întâlnit separat cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR.

Citește și: Nicușor Dan: „Există consens politic pentru trecerea României la euro”. Viitorul Guvern și BNR vor stabili calendarul

Președintele ar fi vrut să vadă cum stau lucrurile în fosta coaliție, iar asta, în contextul scandalului dintre PSD și foștii parteneri, pentru a vedea dacă s-a ajuns la o soluție pentru formarea noului Guvern.

Conform informațiilor, se așteaptă ca șeful de stat să ia o decizie până la începutul lunii septembrie și să desemneze un premier care să treacă de votul Parlamentului.

În această dimineață, Nicușor Dan a transmis un mesaj video în care a vorbit despre raportul Fitch, dar și despre actuala situație politică incertă.

Citește și: Negocieri intense pentru noul guvern! Când va anunța Nicușor Dan viitorul premier desemnat, la Palatul Victoria se conturează o majoritate surpriză fără PNL și USR

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cum funcționează armata de boți a Oanei Gheorghiu. Vicepremierul interimar al României are zeci de mii de urmăritori fake pe rețelele sociale

Publicat

la

O analiză a activității de pe rețelele sociale realizată de România TV ridică semne de întrebare cu privire la persoanele care o urmăresc pe Oana Gheorghiu. Conform datelor disponibile public în lista celor care îi văd activitatea, aceasta este urmărită  și primește aprecieri de la zeci de mii de utilizatori falși, majoritatea conturilor fiind din afara României.

Citește și: Oana Gheorghiu, un nou atac la PSD: Când am început să discutăm despre reforma companiilor a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei. Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan

Numeroase profiluri care o urmăresc pe Oana Gheorghiu pe Facebook prezintă indicii specifice conturilor fake: poze generice, lipsa postărilor, nume generate automat, un număr scăzut de prieteni și urmăritori sau interacțiuni aproape inexistente.

Astfel, o voce aprigă care critică opoziția guvernului demis Bolojan este aplaudată masiv de zeci de mii de conturi false, în special pe pagina de Facebook. Diferența între imaginea pe care Oana Gheorghiu o prezintă în spațiul public și realitatea care se vede în analiza conturilor din mediul online este uriașă.  Aceasta și-a construit o reputație pe ideea de autenticitate, transparență și încredere, iar mesajele legate de integritate și responsabilitate au devenit parte din brandul său public. Astfel, apariția unui număr ridicat de urmăritori fake, cei mai mulți din țări precum Turcia, Japonia, Pakistan, India sau alte state care nu au o legătură directă cu activitatea sa din România stârnesc mari semne de întrebare multora.

Discrepanța greu de ignorat! Oana Gheorghiu, peste 100.000 de urmăritori pe Facebook, doar 6.000 pe Instagram

Mai mult, armata de boți de pe Facebook este cu atât mai evidentă având în vedere numărul utilizatorilor care o urmăresc pe Instagram, diferența fiind majoră. Dacă pe Facebook aceasta este urmărită de 127.000 de persoane, pe Instagram lucrurile stau altfel, reflectând realitatea: doar 6,764 de urmăritori. Diferența este de ordinul zecilor de mii de conturi, greu de explicat în cazul unei persoane publice care se adresează aceluiași public și promovează același tip de conținut.

De obicei, audiențele de pe platformele diferite sunt asemănătoare, iar discrepanța este și mai interesantă în contextul analizelor care arată prezența unui număr mare de conturi false în lista urmăritorilor de pe Facebook.

Potrivit unei platforme de analiză a audiențelor de pe Facebook care indică autenticitatea urmăritorilor arată faptul că aproximativ 63%  din utilizatorii care o urmăresc pe Oana Gheorghiu sunt falși.

Recent, vicepremierul interimar al României a făcut declarații referitoare la numărul restrâns de persoane care cumulează zeci de funcții în companiile de stat din energie, cerând eliminarea  „portițelor” legislative care au permis această situație. Însă, când vine vorba de propria imagine publică din mediul online, Gheorgiu nu pare să fie la fel de exigentă.

Citește și: Oana Gheorghiu vrea concedieri de bugetari. Companiile de stat cu pierderi și instituțiile suprapuse, luate la verificat

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend