Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Neculai Constantin Munteanu: portretul unei voci

Publicat

in

Nu-mi amintesc când l-am auzit prima dată, dar am crescut cu vocea lui în fundal. Prima mea amintire personală cu ”Europa Liberă” e din aprilie 1986, când se transmiteau buletinele de știri cu privire la sănătatea lui Mircea Eliade, ajuns în spital, cu un cancer galopant. Părinții mei deveniseră, dintr-o dată, foarte atenți și – fără ca bruiajul să fie cauza principală – stăteau cu capul apropiat de radio. (Acele emisiuni m-au determinat ca-n anul următor, primul meu an de liceu, să citesc prima parte a ”Romanului adolescentului miop” apărut ca supliment al revistei ”Manuscriptum”.) Pe vremea aceea – în a doua jumătate a anilor ’80 – viața noastră de familie se petrecea, pe toată durata sezoanelor reci, în bucătăria unui bloc din Arad. Acolo, într-un capăt al mesei, eram eu cu caietele mele, într-altul, tata cu dosarele lui, iar mama făcea mâncare, spăla și – după toate acestea – corecta lucrările elevilor stând pe un scaun. Căci doar în bucătărie era cald, deoarece lăsam gazul să meargă (și, în cuptorul aragazului se încălzeau cărămizile refractare pe care le luam, învelite în prosoape, când mergeam la culcare). Lumina era de la lampă și-mi aduc aminte de rola de feștilă (ce stătea în sertarul dulapului de haine), care – în acele vremuri – era o adevărată comoară. Și, pe caloriferul inert, era radioul – un VEF rusesc – pe care tata îl deschidea, cu gesturi precise, la ora 7 seara. Mult mai târziu m-am gândit la faptul că întreruperile de curent ne făcuseră să regresăm de la televizor (ce se alimenta din priză), la radio (care mergea pe baterii). În principiu, pe la 7 trebuia să fiu gata cu temele; dar curentul venea abia la 8, când începeau știrile la televizor (la programul unic de atunci) și – pentru Tovarășul – se făcea lumină. Totuși, rareori deschideam televizorul; eventual, într-o singură zi, pe la 8.30, dacă era un serial polonez de capă și spadă: ”Norii negri”. În restul zilelor rămâneam în bucătărie și ascultam – cu mama și cu tata – la radio.

Şerban Orescu, Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu Imagine: RFE/Cold Waves, film de Alexandru Solomon

Vocea aceea era foarte plastică, o simțeai serioasă, câteodată chiar casantă, dar avea – întotdeauna – și o undă de ironie care, adesea, venea la suprafață cu o trimitere, un joc de cuvinte, o glumă. Ironia aceea, afectuoasă, ne-a făcut să suportăm ceea ce numea seriozitatea lucidă a vocii. O aud și azi – când am uitat vocile atâtor apropiați – și mi se pare straniu faptul că părinții mei, pe care, uneori, lipsurile de tot felul îi afundau în tăcere, surâdeau ascultând-o cum numea tocmai realitatea care-i împingea la crispare. Căci nu era nimic crispat în acea voce, nu avea nici solemnitatea ușor distantă a vocii Monicăi Lovinescu, nici sonoritatea cu accent profesional a vocii Ioanei Măgură Bernard, nici timbrul celorlalte voci (exceptând-o, poate, pe cea a lui Neagu Djuvara, pe care – cu puțin timp înainte de Revoluție – l-am auzit vorbind despre recent apăruta sa carte ”Les Pays roumains entre Orient et Occident”). Era o voce care păstra în ea distanța analizei impecabile, dar care – deschisă și, câteodată, jucăușă – părea a veni de foarte aproape. Iar acel ”al dumneavoastră Neculai Constantin Munteanu” cu care își încheia speech-ul avea o rezonanță aparte: chiar îl percepeam ca fiind al nostru, ca fiind o parte din peisajul acelei bucătării pe care o întuneca nu doar absența curentului, ci și fumul de lampă; un membru al familiei pe care nu doar îl ascultam, ci cu care dialogam. În preajma Sărbătorilor de Iarnă se prezenta, trimițând – glumeț – deopotrivă la cenzură și la memoria ce-i rezista: ”al dumneavoastră Moș Neculai”.

Pe mine, vocea acesta m-a cucerit mai înainte de-a fi atent la ceea ce spunea. Apoi, am început s-o ascult și eu. Și, dincolo de conținutul fiecărei intervenții de la ”Actualitatea Românească”, două au fost lucrurile care mi-au rămas în minte (și în suflet): pe de-o parte atenția față de nuanțe și capacitatea de a le integra într-un tablou de ansamblu al situației. Poate părea straniu, dar noi, atunci, trăiam într-o lume în alb și negru (și, mai ales, în nesfârșitul gri al mizeriei) și însăși capacitatea noastră de a o descrie sfârșea în reactivitate. La ora 7, la ”Europa Liberă”, lumea aceea prindea culoare. Apoi era politețea și, aș îndrăzni să spun, nu doar politețea pur și simplu, ci ceva mai mult: o politețe pătrunsă de afectivitate care se exprima printr-o eleganță a gândului și a frazei. Vocea lui Neculai Constantin Munteanu era întruparea evanescentă a ceea ce ne lipsea, dincolo de nevoile materiale: deschidere, atenție, luciditate, jovialitate, înțelegere, formulare impecabilă și – mai ales – curajul de a spune. Vocea lui era vocea noastră lăuntrică așa cum ne-o doream: eliberată de spaime, de gâtuiala furiei sau a emoției, lăsând în urmă ritmul silabisit al lozincilor patriotarde și jargonul familiar al discuției din grupurile noastre de încredere, având curajul și capacitatea de a numi clar ceea ce ni se întâmplă. Atunci când jurnalistul de la München ne vorbea, noi vedeam. Și ne vedeam. Și ne vedeam – pre noi înșine și unii pre alții – altfel decât cu teamă și cu ură.

Am continuat să-l ascult până în 1994 și îmi amintesc cum, în lunile entuziasmului postrevoluționar, a fost printre puținii care au căutat să ne pondereze pasiunile cu luciditate. Nu deriva politică – pe care o descria impecabil – părea a-i focaliza atenția, ci, mai adâncă, cea a oamenilor. Cea care, asemeni unui turbion, ne-a sucit și ne-a răsucit pe toți până când am uitat și de unde am plecat și unde voiam să ajungem. Cândva, în 1990, l-am și văzut, într-o emisiune a televiziunii din studourile ”Europei Libere”. Era așa cum mi-l imaginam: tânăr, dinamic, cu un surâs permanent, atent la interlocutor, impecabil în formulare și precis în diagnostic. Apoi a venit în țară, a făcut jurnalism și aici – la ”Radio Total” – însă fără a beneficia de tribuna pe care i-ar fi putut-o oferi pstul național de Radio sau, și mai bine, cel de Televiziune. În 1995 a fost ales în Consiliul de Administrație al TVR dar – un an sau doi mai târziu – i-a fost blocată și ne-a fost blocată (în bună măsură de către ”opoziția” pe care-o suținuse în anii precedenți) șansa de a-l avea director al Televiziunii naționale. Poate de atunci datează declinul mediei noastre, contraselecția care aduce ”pe sticlă” ”jurnaliști” și ”formatori de opinii” gângavi, lătrând într-o română aproximativă (pronunțată cu accent englezesc), lipsiți de background-ul documentării, incapabili să-și asculte interlocutorul, atotștiutori de bârfe și can-can-uri, agresivi, tupeiști și cinici, mercenari fărăs scrupule ai unor ”patroni” la fel de sordizi.

Avem tot soiul de ”maeștri” ai minții tulburi și ai prostului gust ce se perindă să ne sfătuiască pe ecrane, ce țin training-uri și cursuri prin facultăți de ”Jurnalism”, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-i ofere o catedră omului care a dat glas vocii noastre lăuntrice vreme de un deceniu; celui mai ascultat și mai popular jurnalist pe care l-a avut țara aceasta. Tot așa cum ceilalți doi oameni care au avut, vreme de trei decenii, verticalitatea cuvântului impecabil, înțelegerea nuanțată a lumii în care trăim și acea capacitate de exprimare a ideilor care face ca fiecare text al lor să fie o sărbătoare – Tia Șerbănescu și Andrei Cornea – nu avut, nici ei, loc în facultățile de ”Jurnalism” ce au împânzit țara. Vocea lor a rămas stingheră într-un peisaj ce se împarte între limbuția goală a haimanalelor de presă și entertainment-ul de o tristă vulgaritate a emisiunilor copiate după modele occidentale. Iar vocea lui Neculai Constantin Munteanu, rezonează, cu o tristă ironie, din replica ce i-a dat-o unui creator (și încă unuia din cei mai buni pe care i-am avut) de emisiuni culturale, care, pierdut în propria lui perorație, și-a adus aminte – brusc – și de invitat: ”Continuați, domnule Sava, sunteți invitatul meu!” Cu toții am fost, un întreg deceniu, invitații lui. După aceea, nimeni n-a știut să-l invite printre noi.Citeste continuarea pe Contributors.ro

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

Publicat

in

Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola.

Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy / Profimedia

>> Formula 1: Ferrari nu se oprește la Hamilton – Încă două transferuri de la Mercedes

Max Verstappen, primul în calificări la Emilia Romagna – Sergio Perez, abia pe locul 11

Pilotul olandez de la RedBull a fost din nou cel mai rapid în sesiunile de calificări pentru MP de la Imola care se va disputa duminică, urmat de piloții McLaren, Oscar Piastri și Lando Norris.

Charles Leclerc și Carlos Sainz de la Ferrari au încheiat pe locurile cinci și șase, urmați de George Russell (Mercedes).

Lewis Hamilton (Mercedes) a terminat abia pe locul 8, în timp ce coechipierul lui Verstappen, Sergio Perez, a obținut doar locul 11.

Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, al șaptelea al sezonului, se va disputa pe circuitul de la Imola duminică de la ora 16:00.

Clasamentul piloților

1. Max Verstappen – RedBull 136 puncte

2. Sergio Perez – RedBull 103

3. Charles Leclerc – Ferarri 98

4. Lando Norris – McLaren 83

5. Carlos Sainz – Ferrari 73

6. Oscar Piastri – McLaren 41

7. George Russell – Mercedes 37

8. Fernando Alonso – Aston Martin 33

9. Lewis Hamilton – Mercedes 27

10. Yuki Tsunoda – RB 14

11. Lance Stroll – Aston Martin 9

12. Oliver Bearman – Ferrari 6

13. Nico Hulkenberg – Haas 6

14. Daniel Ricciardo – RB 5

15 Esteban Ocon – Alpine 1

16. Kevin Magnussen – Haas 1

17. Alexander Albon – Williams 0

18. Zhou Guanyu – Kick Sauber 0

19. Pierre Gasly – Alpine 0

20. Valtteri Bottas – Kick Sauber 0

21. Logan Sargeant – Williams 0

Clasamentul constructorilor

1. Red Bull 239 puncte

2. Ferrari 187

3. McLaren 124

4. Mercedes 64

5. Aston Martin 42

6. RB 19

7. Haas 7

8. Alpine 1

9. Williams 0

10. Kick Sauber 0

Cum arată sezonul 2024 din Formula 1

1) MP din Bahrain / 2 martie / Câștigător Max Verstappen

2) MP din Arabia Saudită / 9 martie / Câștigător Max Verstappen

3) MP din Australia / 24 martie /Câștigător Carlos Sainz

4) MP din Japonia / 7 aprilie / Câștigător Max Verstappen

5) MP din China / 21 aprilie / Câștigător Max Verstappen

6) MP din Miami / 5 mai / Câștigător Lando Norris

7) MP din Emilia Romagna / 19 mai / Imola

8) MP din Monaco / 26 mai / Monaco

9) MP din Canada / 9 iunie / Gilles Villeneuve, Monteal

10) MP din Spania / 23 iunie / Barcelona, Montmelo

11) MP din Austria / 30 iunie / Spielberg

12) MP din Marea Britanie / 7 iulie / Silverstone

13) MP din Ungaria / 21 iulie / Hungaroring

14) MP din Belgia / 28 iulie / Spa-Francorchamps

15) MP din Olanda / 25 august / Zandvoort

16) MP din Italia / 1 septembrie / Monza

17) MP din Azerbaidjan / 15 septembrie / Baku

18) MP din Singapore / 22 septembrie / Marina Bay

19) MP din SUA / 20 octombrie / Texas, Austin

20) MP din Mexic / 27 octombrie / Autodromo Hermanos Rodriguez

21) MP din Sao Paulo / 3 noiembrie / Interlagos

22) MP din Las Vegas / 23 noiembrie / Las Vegas Strip Circuit

23) MP din Qatar / 1 decembrie / Lusail

24) MP din Abu Dhabi / 8 decembrie / Yas Marina.

Citeste mai mult

NATIONAL

Austria va debloca fonduri pentru UNRWA după acuzații de implicare în atacurile din 7 octombrie

Publicat

in

Austria va elibera fonduri către organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU, care au fost blocate după acuzaţiile că personalul agenţiei a fost implicat în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, transmite Reuters.

Decizia Vienei vine după ce UNRWA a stabilit un plan de acţiune pentru a-şi asigura mai bine imparţialitatea, a consolida evaluările interne şi a îmbunătăţi modul în care personalul său este monitorizat.

”După o analiză amănunţită a planului de acţiune, vom elibera din nou fonduri către UNRWA”, a declarat sâmbătă Ministerul de Externe austriac, conform News.ro.

Fonduri în valoare totală de 3,4 milioane de euro (3,70 milioane de dolari) au fost bugetate pentru 2024, prima plată urmând să fie efectuată în vară, a adăugat acesta.

Austria a fost unul dintre statele donatoare care a îngheţat fonduri de aproximativ 450 de milioane de dolari după ce Israelul a acuzat 12 angajaţi ai UNRWA de participarea la atacul condus de Hamas care a declanşat războiul din Gaza.

Germania a declarat luna trecută că va relua cooperarea cu UNRWA în urma unui raport condus de fostul ministru francez de externe Catherine Colonna privind procedurile UNRWA pentru asigurarea aderării la principiile neutralităţii.

UNRWA are 32.000 de angajaţi în teritoriile palestiniene şi în ţările din apropiere, inclusiv 13.000 în Fâşia Gaza, administrând şcoli şi servicii sociale.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend