Stai conectat...

DIVERSE

Nea Mihai, prima reacţie după scandalul merdenelelor: „Nu ne dorim războaie, rivalități sau polemici”. Zeci de oameni au stat la coadă la Patiseria Amzei

Publicat

la

După ce influencerul care a stârnit polemica şi-a cerut public scuze, Nea Mihai a transmis un mesaj după valul de susținere primit în urma scandalului izbucnit în jurul merdenelelor sale. Patiserul din Piața Amzei le-a mulțumit oamenilor care i-au fost alături și a precizat că nu își dorește „războaie, rivalități sau polemici”. Mai mult, susținerea s-a văzut vineri seară, când zeci de oameni au stat la coadă pentru merdenele.

La Mița Biciclista, pierderi de 4 milioane de lei în 2025, în timp ce Patiseria Amzei a înregistrat cel mai ridicat profit din ultimii 10 ani

Nea Mihai, unul dintre cei mai cunoscuți patiseri din București, le-a mulțumit oamenilor pentru susținerea acordată. Într-un mesaj transmis pe rețelele sociale, acesta spune că pentru el patiseria înseamnă „familie, muncă, oameni și o comunitate”. Mesajul a strâns sute de reacții.

„Vă mulțumim din suflet tuturor celor care ne-ați susținut și ne susțineți, ne-ați scris, ne-ați încurajat și ne-ați arătat că, dincolo de orice situație apărută, contează oamenii și relațiile construite în timp”, a transmis Nea Mihai, pe Facebook.

Acesta spune că Piața Amzei reprezintă mai mult decât locul în care își desfășoară activitatea. „Pentru noi, Piața Amzei înseamnă familie, muncă, oameni și o comunitate în care ne dorim să existe loc pentru toată lumea. Nu ne dorim războaie, rivalități sau polemici. Credem că fiecare își poate vedea de drumul său, cu respect pentru cei din jur. Mii de mulțumiri pentru toată susținerea voastră”, a mai scris acesta.

Postarea lui nea Mihai a fost urmată de numeroase mesaje de susținere. Oamenii au povestit experiențele pe care le-au avut la patiseria Piața Amzei și au lăudat atât produsele, dar și cum fost tratați acolo.

O femeie a povestit cum, într-o dimineață, a mers la patiserie, și-a cumpărat merdenele, dar în momentul în care a vrut să plătească și-a dat seama că nu avea nici telefonul, nici bani.

„Am avut într-o dimineață o mică aventură la Patiseria Piața Amzei. Am ajuns, mi-am luat merdenelele, iar când a fost să plătesc am realizat că nu aveam nici telefonul, nici cash. Telefonul rămăsese în mașina prietenului meu, iar el era deja la cursuri. A urmat o mică nebunie până am reușit să îl recuperez, dar we did it! Ce m-a impresionat a fost că doamnele de la patiserie au avut încredere în mine și m-au ajutat să plec și cu merdenelele și cu telefonul. Un gest care mi-a făcut dimineața mai frumoasă. Mulțumesc!”, a scris aceasta.

După valul de reacții din mediul online, patiseria din Piața Amzei a fost luată cu asalt de clienți. Vineri seară, o coadă s-a format în fața tejghelei, iar imaginile au fost surprinse și publicate pe Facebook.

„Uitați-vă la ditamai coada la merdenele la Nea Mihai! Ca în vremurile bune, pe vremea lui Ceaușescu. Da, d’alea cu margarină și spărtură de brânză, vai mama lor, mâncare de săraki. Și dacă vedeți, cei de la coadă în niciun caz nu sunt din specia aia, definită atât de «elegant» de fanfaronii de la Mița Biciclista”, a scris Mircea Gheorghe.

Acesta spune că a trecut și pe la Mița Biciclista, unde, potrivit relatării sale, nu a găsit aceeași aglomerație. „Am trecut și pe la Mița Biciclista, pustiu. Adică nimeni…”, a mai transmis acesta.

Scandalul izbucnit după ironiile lui Edmond Niculușcă, cofondator al proiectului La Mița Biciclista, la adresa merdenelelor de la patiseria Piața Amzei și a celor care aleg acest produs.

Discuția a pornit de la comparația dintre merdeneaua cu margarină și „spărtură de brânză” și produsele de patiserie realizate cu unt. Mesajele au fost percepute de numeroși internauți drept jignitoare atât la adresa produsului, cât și a oamenilor care îl cumpără.

Reacțiile au fost atât de numeroase încât pe Facebook a fost creat evenimentul „Savurăm o merdenea în față la Mița Biciclista”. Organizatorii i-a îndemnat pe bucureșteni să treacă pe la Nea Mihai pentru o merdenea și apoi să o savureze în fața cunoscutei clădiri.

Citește și: Ţara arde şi românul la fast-food cu miros de margarină şi marketing. O postare Mița Biciclista vs. Patiseria lui Nea Mihai a stârnit un tusnami pe reţelele de socializare

După valul de critici, reprezentanții La Mița Biciclista și-au cerut scuze public. Reprezentanții localului au explicat că materialele lor de comunicare au urmărit și informarea publicului despre preparatele și serviciile pe care le consideră de calitate, însă au admis că modul în care mesajul a fost transmis în ultimul videoclip a fost greșit.

„Vă mulțumim tuturor celor care, în ultimele ore, ne-ați semnalat derapajul. V-am citit, v-am auzit și înțelegem, cu întârziere, că aveți dreptate. Ne cerem scuze celor pe care i-am jignit. În mod special, regretăm că nu am onorat două valori importante: buna vecinătate, bunul gust. Comunicarea Mița Biciclista a urmărit constant și o componentă de informare despre ce înțelegem noi prin preparate și servire de calitate înaltă”, au transmis Edmond Niculușcă și Alberto Groșescu, reprezentanții localului.

„Modul în care am transpus-o în cel mai recent material video este greșit, iar reacțiile puternice sunt îndreptățite. Vom reflecta la această lecție și la modul în care ne poziționăm public.”, au mai transmis aceștia.

Loading

DIVERSE

Furtună apocaliptică în Valencia după caniculă de 44 de grade Celsius VIDEO

Publicat

la

Regiunea Valencia din Spania a fost măturată de un fenomen meteorologic extrem de violent, în care temperaturile caniculare s-au transformat rapid într-o furtună de o intensitate rară. Schimbarea bruscă a vremii a survenit la scurt timp după o noapte în care termometrele au înregistrat valori-record pentru această perioadă a anului, 30,9 grade Celsius, după ce, în timpul zilei maximele au atins 44 de grade.

Citește și: Prognoza meteo pentru patru săptămâni. Vremea se răcește și revin ploile

Vijelia s-a dezlănțuit cu rafale de vânt care au depășit viteza de 150 de kilometri pe oră, doborând zeci de arbori masivi și smulgând elemente de pe fațadele clădirilor. Crengile rupte și bucățile din structurile avariate au fost aruncate pe carosabil, făcând ca mai multe șosele principale și drumuri secundare din regiune să devină complet impracticabile.

Echipajele de intervenție din Valencia au fost mobilizate la capacitate maximă pentru degajarea benzilor de circulație și îndepărtarea pericolelor iminente. Sute de apeluri au fost înregistrate la numărul unic de urgență, majoritatea sesizând copaci căzuți peste vehicule parcate, cabluri electrice avariate și acoperișuri distruse de forța vântului.

Furtuna a provocat perturbări extinse în provincie, copacii căzuți blocând drumurile și întârzieri ale serviciilor feroviare dintre Alzira și La Pobla Llarga.

Ploi torențiale și grindină au lovit regiunea, în timp ce vânturi cu viteze de până la 149 km/h au doborât copaci și au smuls o parte din acoperișul bisericii Santa Caterina din secolul al XVI-lea din Alzira.

Localnicii descriu momentele ca fiind de-a dreptul înfricoșătoare, din cauza trecerii bruște de la căldura sufocantă la rafalele de vânt devastatoare. Schimbarea atmosferică a fost amplificată de umiditatea ridicată și de diferențele mari de temperatură dintre masele de aer, condiții care au favorizat formarea acestor furtuni supercelulare violent de rapide.

Serviciile meteorologice din Spania mențin codurile de alertă pentru regiunea de est a țării, avertizând că instabilitatea atmosferică ar putea persista. Autoritățile locale le-au recomandat insistent cetățenilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare, să securizeze obiectele de pe balcoane și să nu se adăpostească în apropierea copacilor bătrâni sau a panourilor publicitare.

Europa, împărțită între furtuni puternice în vest și centru și un nou val de caniculă în est și sud-est. Continentul se confruntă cu o vreme extremă, cu furtuni puternice în vestul și centrul continentului, în timp ce în est și sud-est temperaturile se mențin deosebit de ridicate, iar un nou val de caniculă afectează mai multe regiuni.

O zonă de joasă presiune aduce ploi abundente și furtuni din regiunea Alpilol până spre estul Europei. Inițial, cele mai afectate vor fi zonele din nordul Italiei, Austria, Slovenia și sud-estul Germaniei, unde sunt posibile episoade de vreme severă.

ANM: Temperaturile se schimbă în weekend! Cod portocaliu de caniculă în mai multe zone din țară și cod galben de averse în Transilvania și Moldova

În sudul, vestul și centrul Europei, ploile vor fi și sub formă de averse, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie, și izolat grindină. Pe alocuri, cantitățile de apă pot ajunge la 20–30 de litri pe metru pătrat.
Vântul va prezenta intensificări în zonele afectate de averse, dar și în partea de răsărit a continentului. Temperaturile vor scădea ușor față de ziua precedentă în regiunile central-vestice, în timp ce în rest nu sunt așteptate schimbări semnificative. Valorile termice se vor menține însă deosebit de ridicate în sudul, estul și sud-estul Europei.Situația este deosebit de severă în Germania, unde au fost emise avertizări de cod roșu pentru furtuni și vijelii, în timp ce Cehia, sudul Poloniei, nordul Italiei, Slovenia, nordul Spaniei și sudul Germaniei se află sub cod portocaliu pentru fenomene meteorologice extreme.
În Serbia și Ungaria, temperaturile foarte ridicate au determinat emiterea unor avertizări de cod roșu de caniculă.

În România, situația va fi mai liniștită. Valul de căldură va continua până sâmbătă, după care temperaturile vor începe să scadă. La începutul săptămânii viitoare sunt așteptate local averse și furtuni, dar nu ne așteptăm nici pe departe la un episod de vreme severă comparabil cu cel din centrul și nord-estul Europei.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Când trece România de la ora de vară la cea de iarnă. Data la care se face trecerea în 2026

Publicat

la

În 2026, ora de vară se schimbă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie. La ora 04:00, ceasurile se dau înapoi cu o oră, astfel încât ora 04:00 devine ora 03:00.

România revine astfel la ora standard, denumită în mod obișnuit ora de iarnă. Ziua de duminică, 25 octombrie, va avea 25 de ore.

Când se trece la ora de iarnă în 2026

Schimbarea orei are loc  de două ori pe an în România. Primăvara, ceasurile sunt date înainte cu o oră și se trece la ora de vară, iar toamna se face operațiunea inversă.

Citește și: Apelul unui bunic după ce bursele orfanilor ar putea fi tăiate: „Ei cresc fără mamă, fără tată, au murit părinții. E foarte greu să-i cresc”

În acest an, trecerea de la ora de vară la ora standard are loc în ultimul weekend din octombrie.

  • schimbarea are loc în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026;
  • ora 04:00 devine ora 03:00;
  • ceasurile se dau înapoi cu 60 de minute;
  • ziua de 25 octombrie va avea 25 de ore.

Telefoanele mobile, calculatoarele și majoritatea dispozitivelor conectate la internet își modifică automat ora, dacă setarea corespunzătoare este activată. Ceasurile clasice și unele aparate trebuie reglate manual.

Sistemul orei de vară a fost introdus pentru folosirea unei perioade cât mai mari de lumină naturală în lunile în care zilele sunt mai lungi.

Prin mutarea ceasurilor înainte cu o oră primăvara, lumina naturală poate fi folosită mai mult în a doua parte a zilei. Toamna, când zilele se scurtează, ceasurile sunt date înapoi și se revine la ora standard.

Citește și: Județul Brașov are un steag oficial. Ce reprezintă culoarea albastră și simbolurile de pe drapel

Argumentul inițial pentru introducerea sistemului a fost inclusiv reducerea consumului de energie pentru iluminat. În prezent, eficiența acestui mecanism este însă contestată, în condițiile în care tehnologia și consumul de energie s-au schimbat considerabil.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Daniel Funeriu vrea ca statul să plătească meditațiile elevilor pentru admiterea la liceu. Declarațiile făcute de fostul ministru al Educației

Publicat

la

Conform analizei realizate de Daniel Funeriu, pregătirea în privat nu trebuie văzută negativ sau ca un fenomen nociv, ci ca un aspect prezent în sistemele educaționale din întreaga lume, de la Japonia până în Statele Unite. Fostul ministru susține că dorința părinților de a investi în educația copiilor este una firească.

Citește și: Avocatul Poporului solicită retragerea controversatului proiect privind admiterea la liceu. ”Favorizează elevii cu acces la pregătire suplimentară plătită”

În opinia fostului ministru, discursul public privitor la inechitate este uneori marcat de ipocrizie, câtă vreme este natural ca familiile cu resurse financiare mai mari să aloce fonduri suplimentare pentru educație, la fel cum o fac pentru alte bunuri sau servicii.

„Nu e nimic rău că prin meditații se transferă către copii mai multă cunoaștere. Meditațiile sunt un fenomen social în toate țările din lume, din Japonia până în California. Nu e nimic rău ca niște profesori să câștige un ban în plus pe munca lor cinstită”, a spus Daniel Funeriu într-un interviu pentru Libertatea.

Daniel Funeriu: „Statul are datoria să vegheze ca un număr mult mai mare de copii să primească o educație cât mai bună”

Însă, problema este reprezentată de stat, care nu reușește să asigure accesul la pregătire și educație de calitate pentru copiii care provin din familii cu posibilități financiare reduse.

„Inechitatea e reală, dar problema e altundeva: statul are datoria să vegheze ca un număr mult mai mare de copii să primească o educație cât mai bună. Iar discuția publică legată de inechitate este de o ipocrizie fără margini. E firesc, și așa va fi peste tot în lume, ca cei cu resurse să investească mai mult în educația copiilor lor, să aibă case mai mari, mașini mai bune și vacanțe mai luxoase”, a explicat specialistul.

Totuși, asta nu înseamnă că nu există soluții: „Meditațiile sunt o realitate integrantă a învățării, iar statul ar trebui să acorde deduceri fiscale părinților, iar celor mai săraci copii vouchere pentru meditații. Statul e responsabil să facă astfel încât un număr mare de români să aibă bani. Or, statul nu face suficient pentru asta. Vă dați seama? Dăm vouchere pentru a merge la fitness, dar nu pentru creierul copiilor noștri!”.

Fostul ministru consideră că pregătirea suplimentară ar trebui privită ca pe o investiție în educație, nu ca pe un fenomen de condamnat. Funeriu susține că fenomenul meditațiilor va exista oricum, dar nu contează dacă vor fi mai multe sau mai puține probe de examen.

„E bine să se dea examen din mai multe materii, astfel copiii vor învăța mai mult. Clar, vor fi mai multe meditații, dar nu e nimic rău cu asta: nu s-a inventat încă metoda prin care să înveți mai puțin și să fii mai bun, să știi mai multe”, a mai spus acesta.

Ce spune fostul ministru al Educației despre meditații: „E profund toxic să-ți vină copiii de la clasă în casă”

Funeriu a criticat însă modul în care sunt organizate în prezent multe dintre meditațiile din România și consideră că statul ar trebui să simplifice fiscalizarea acestui domeniu.

E profund toxic ca industria meditațiilor să fie „la negru” dar și aici e vina statului”, a spus fostul ministru. Soluția acestuia este ca profesorii să aibă la dispoziție o modalitate simplă prin care să-și declare veniturile: „Statul să facă bine să spună: Plătești 10% pe an impozit și gata”.

Fostul ministru a atras atenția și asupra situațiilor în care meditațiile sunt oferite elevilor chiar de profesorii care predau la clasă ori care au un interes direct în admiterea copiilor la liceu.

„E profund toxic să dai meditații în sufragerie și în bucătărie să frigi cârnați. E profund toxic să-ți vină copiii de la clasă în casă. E profund toxic să dai meditații elevilor care vor să intre la liceul la care tu predai”.

Citește și: Sindicatele din Educație cer partidelor să nu voteze noua Lege a salarizării: „O sfidare directă la adresa salariaților din învățământ”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cele 3 zile care schimbă tonul finalului de august: Venus îl înfruntă pe Saturn, Lilith iese din umbră, iar Soarele părăsește Leul. Mesaje puternice pentru fiecare zodie

Publicat

la

Venus se opune lui Saturn și ne obligă să privim cu mai mult realism relațiile, banii și promisiunile. Sâmbătă, Luna traversează ultimele grade ale Săgetătorului, în zona în care se află Lilith, scoțând simbolic la suprafață lucruri pe care preferăm de multe ori să le ținem ascunse. Iar duminică, Soarele părăsește Leul, intră în Fecioară și formează un trigon cu Chiron din Taur.

Trei zile, trei etape: test, adevăr, vindecare. Și totul se întâmplă între cele două eclipse importante ale lunii august. Eclipsa totală de Soare din Leu, din 12 august, este deja în urmă, iar pe 28 august urmează eclipsa parțială de Lună din Pești. Astrologic, suntem într-o perioadă în care ceea ce a început să se miște la jumătatea lunii poate căpăta acum o direcție mult mai clară.

Nu toate schimbările vor veni sub forma unor evenimente spectaculoase. Pentru unii poate fi o conversație. Pentru alții, un „nu” spus pentru prima dată fără vinovăție. Pentru alții, constatarea foarte simplă că nu mai vor ceea ce își doreau în urmă cu câteva luni.

Zodiac chinezesc 24-30 august 2026. Weekendul aduce soluțiile miraculoase. Ce spun înțelepții orientali despre norocul tău

21 august: Venus și Saturn cer dovada

Prima etapă începe vineri, 21 august, când Venus aflată în Balanță formează opoziția exactă cu Saturn retrograd din Berbec. Venus vorbește despre iubire, bani, plăcere și ceea ce prețuim. Saturn vine cu limite, responsabilitate, timp și consecințe. De aici apare întrebarea zilei: ce are fundație și ce a fost susținut doar prin speranță? În iubire, vorbele frumoase pot avea nevoie de confirmare prin fapte. În bani, dorința trebuie pusă lângă buget. În colaborări, promisiunea trebuie comparată cu ceea ce poate fi realizat în mod concret. Saturn nu vine neapărat să rupă. Uneori vine tocmai să arate ce merită construit mai departe.

22 august: Lilith scoate la suprafață ceea ce nu vrem să spunem

Sâmbătă, Luna traversează Săgetătorul și ajunge în zona în care se află Lilith, Luna Neagră. În astrologie, Lilith este asociată simbolic cu instinctele pe care le reprimăm, cu dorințele greu de recunoscut, revolta, rușinea, autonomia și acele părți ale noastre pe care nu le arătăm ușor celorlalți. Sub o asemenea influență, o reacție poate fi mai sinceră decât toate explicațiile pregătite dinainte. Putem descoperi că nu suntem atât de împăcați cu o situație pe cât ne-am convins. Poate ieși la suprafață gelozia, furia, dorința, nevoia de libertate sau pur și simplu un adevăr pe care l-am împins prea mult timp într-un colț. Spre finalul zilei, Luna părăsește Săgetătorul și intră în Capricorn. După explozia de sinceritate vine întrebarea: ce fac concret cu ceea ce tocmai am înțeles?

HOROSCOP 23 august 2026. Zi de socializare, cu multă cafea, drumeţii şi prieteni noi

23 august: Soarele intră în Fecioară și Chiron schimbă povestea

În primele ore ale zilei de 23 august, Soarele intră în Fecioară. Tonul se schimbă. După perioada Leului, orientată spre expresie, curaj, identitate și dorință, Fecioara aduce atenția spre ordine, sănătate, muncă, alegeri practice și lucrurile mici care produc rezultate mari în timp. Dar primul mare aspect făcut de Soare după intrarea în Fecioară este deosebit: trigonul cu Chiron retrograd din Taur. Chiron este asociat astrologic cu rana care nu poate fi pur și simplu ștearsă, dar care poate deveni o sursă de înțelegere și maturizare. În Taur, temele sale ating valoarea personală, corpul, siguranța, stabilitatea și sentimentul că avem suficient sau că suntem suficienți. După testul lui Saturn și adevărul lui Lilith, Chiron vine cu întrebarea finală: Ce putem face diferit de acum înainte?

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

 

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cele mai scumpe daune acoperite de CASCO în 2026. Suma uriașă plătită de o companie celebră de asigurări pentru un accident produs pe A1

Publicat

la

O companie austriacă de asigurări a plătit zilnic peste 300 de dosare de daune CASCO în prima jumătate a anului 2026. Cea mai mare daună acoperită în primele șase luni s-a ridicat la aproximativ 685.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al companiei Omniasig, datele indică o creștere de peste 8% a numărului de dosare CASCO plătite, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce confirmă nevoia tot mai mare de protecție financiară în fața riscurilor din trafic.

Compania susține că cele mai frecvente incidente care au generat despăgubiri CASCO în primele șase luni ale anului 2026 au vizat mașini care au luat foc în trafic, au derapat pe carosabil umed sau au fost implicate în coliziuni ori au ieșit în afara carosabilului. Despăgubirea de aproape 685.000 de lei a fost plătită după ce un TIR a luat foc în timpul deplasării pe o șosea din Franța.

Vezi și Zile libere legale pentru angajați în 2027. Cum pică Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan

Topul celor mai mari cinci despăgubiri CASCO

Pe lângă dosarul de aproape 685.000 de lei, compania de asigurări a achitat și alte despăgubiri de ordinul sutelor de mii de lei.

În topul celor mai costisitoare daune plătite în prima jumătate a anului se află:

aproximativ 685.000 de lei – un autocamion a luat foc în timpul deplasării pe o șosea din Franța;
aproximativ 510.000 de lei – un autoturism a derapat pe carosabil umed pe Autostrada A1, în județul Hunedoara, și a ieșit în afara drumului;
puțin peste 507.000 de lei – un autobuz a fost acroșat de un autoturism care a intrat pe contrasens în Sinaia, fiind proiectat ulterior într-un zid de la marginea șoselei;
peste 495.000 de lei – un autoturism a fost incendiat în timp ce se afla într-o parcare;
peste 480.000 de lei – o autobetonieră s-a răsturnat într-o curbă din județul Iași și a lovit un cap de pod și un gard.

Valoarea cumulată a acestor cinci despăgubiri depășește 2,66 milioane de lei, ceea ce arată cât de mari pot fi costurile unor accidente sau incidente grave.

România se află pe locul 2 la mortalitatea rutieră în UE

Potrivit datelor Comisiei Europene, în 2025, România a înregistrat o rată de 68 de decese din cauza accidentelor rutiere la 1 milion de locuitori. În 2024, rata fusese mai ridicată, iar față de anul 2019, anul de referință pentru obiectivul european de reducere la jumătate a numărului de decese pe drumurile UE, indicatorul României este cu 30% mai mic.

Îmbunătățirea acestor cifre ridică România de pe ultimul loc în clasamentul siguranței rutiere, însă doar cu un singur loc. În prezent, pe ultimul loc se află Bulgaria, cu o rată de 71 de decese la un milion de locuitori. Iar acest număr este mai mic (cu 5%) față de cele 74 de decese înregistrate în 2024.

Citește și Rivalul Lidl și Kaufland, cu zeci de mii de angajați, a pus ochii pe România. Șeful grupului a venit personal la discuții cu Guvernul

Loading

Citește tot

DIVERSE

ANM: Temperaturile se schimbă în weekend! Cod portocaliu de caniculă în mai multe zone din țară și cod galben de averse în Transilvania și Moldova

Publicat

la

Potrivit ANM, evoluția vremii va fi diferită de la o zi la alta, cu intensificarea căldurii vineri, persistența acesteia sâmbătă și restrângerea fenomenului spre sudul și sud-estul țării duminică.

Sâmbătă, 22 august, în cea mai mare parte a țării temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și se vor situa între 33 și 37 de grade. Local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în Câmpia Română. În jumătatea sudică a țării noaptea va fi tropicală, cu minime de 19-22 de grade.

Citește și: Prognoza meteo pentru patru săptămâni. Vremea se răcește și revin ploile

Cod portocaliu de caniculă. Care sunt zonele afectate

În județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Botoșani și Iași vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală  va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar în sudul județelor Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman se vor atinge 38 de grade. Local noaptea va fi tropicală, cu minime de 18-22 de grade. Codul este valabil în intervalul 22 august, ora 10 și 23 august, ora 10.

Cod galben de averse și vijelii în Transilvania și Moldova

În perioada 22 august, ora 14 – 22 august, ora 23, sunt așteptate intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale moderate cantitativ în Caprații Meridionali, în sud-estul și estul Transilvaniei și în jumătatea de nord a Moldovei.

În intervalul menționat, local în Carpații Meridionali și în Carpații Orientali, în sud-estul și estul Transilvaniei și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h), averse torențiale moderate cantitativ, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore), cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp, iar îndeosebi în zonele montane, pe arii restrânse de 25…30 l/mp.

Averse însemnate cantitativ sunt așteptate și în județele Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova, în intervalul 23 august ora 13 – 24 august ora 01.

În intervalul menționat, în județele Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h) și grindină de mici și medii dimensiuni (1…2 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

ANM: Disconfort termic accentuat în Muntenia și Dobrocea

Totodată, începând de duminică, 23 august, cu ora 10 și până luni, 24 august, ora 10, sunt așteptate temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic în Muntenia și Dobrogea.

Duminică (23 august), în Oltenia, Muntenia și Dobrogea temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și se vor situa în general între 33 și 37 de grade, va fi caniculă, disconfort termic, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu minime în jurul a 20 de grade.

Citește și: Alertă meteo! Ceață pe Autostrada A2, între Fetești și Cernavodă. Vizibilitate redusă sub 100 de metri

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 3 zile

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...

ACTUALacum 3 zile

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul al ghișeului Serviciului Rutier...

ACTUALacum 4 zile

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

ACTUALacum 4 zile

PROVOCARE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRESA ARGEȘEANĂ! Jurnalistul Iulian Uță către Ion Mînzînă: „Plătim noi asfaltul, voi veniți cu manopera!” – VIDEO

Sezonul de toamnă al emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș TV a debutat în forță, aseară, cu o dezvăluire...

ACTUALacum 5 zile

DRUMUL GROAZEI MARCA MÎNZÎNĂ ȘI IPJ ARGEȘ A MAI TRÂNTIT UN TURIST STRĂIN! O autorulotă olandeză, la un pas să se răstoarne în pârâu pe DJ 703 H!

Dezastrul infrastructurii din județ continuă să facă victime pe bandă rulantă! Drumul Județean 703 H – botezat de șoferi „Drumul...

Advertisement

Câmpulung

În Trend