Stai conectat...

DIVERSE

Ministrul Educației, Mihai Dimian, nu-și asumă schimbările de la admiterea la liceu din 2027: Nu este o propunere făcută acum. Cred că se poate constitui o majoritate parlamentară pentru prorogarea termenului de aplicare a acestei legi

Publicat

la

Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a făcut, miercuri, într-o postare pe Facebook, precizări despre concursul de admitere la liceu prevăzut pentru 2027, arătând că acesta nu este o propunere făcută acum de Minister. Parlamentul a votat în 2023, prin Legea învăţământului preuniversitar, că unităţile de învăţământ liceal pot organiza, începând cu admiterea din 2027, concurs de admitere în clasa a IX-a pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite.

„Nu Ministerul a propus săptămâna trecută introducerea acestui concurs. Prevederea există în lege din 2023, cu aplicare din 2027, iar Ministerul are obligaţia să pună în aplicare legea în vigoare. Nici organizarea concursului la nivelul liceului nu este o decizie luată acum de Minister. Aceeaşi lege stabileşte o diferenţă clară între Evaluarea Naţională şi concursul de admitere”, a adăugat Dimian.

Citește și: Anul școlar 2026 – 2027 începe pe 7 septembrie, dar programul after school se deschide mai târziu. Cum se vor descurca părinții

Potrivit acestuia, Evaluarea Naţională este organizată conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei. În schimb, în cazul concursului de admitere, legea prevede: „Organizarea concursului şi criteriile de admitere se stabilesc prin hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ”.

„Nu Ministerul a decis săptămâna trecută ca organizarea concursului din 2027 să fie stabilită de unitatea de învăţământ. Parlamentul a stabilit acest lucru prin lege, în urmă cu trei ani. Din acest motiv proiectul de ordin conţine detalii privind organizarea Evaluării Naţionale – inclusiv aspecte precum supravegherea video şi anonimizarea lucrărilor -, deoarece acestea intră, potrivit legii, în atribuţiile Ministerului. În schimb, detaliile privind organizarea concursului de admitere sunt stabilite, în limitele legii, de unitatea de învăţământ care decide să utilizeze această posibilitate. Dar, rolul dezbaterii publice a unui proiect de ordin este tocmai acela de a îmbunătăţi proiectul. Toate propunerile formulate oficial în cadrul procesului de consultare vor fi analizate, iar cele care sunt compatibile cu prevederile legii vor fi evaluate inclusiv din perspectiva integrării lor în forma finală a proiectului”, a explicat ministrul interimar al Educaţiei.

El a afirmat că Ministerul are şi obligaţii stabilite explicit prin aceeaşi lege în legătură cu acest concurs. Legea din 2023 atribuie Ministerului responsabilităţi privind elaborarea subiectelor pentru concursul de admitere şi stabilirea datei desfăşurării acestuia, în corelare cu calendarul Evaluării Naţionale. Aceste elemente trebuie stabilite în timp util pentru anul şcolar 2026-2027.

„În concluzie, educaţia nu trebuie să fie tărâmul războiului politic! Apelez la înţelepciunea parlamentarilor să continuăm buna colaborare avută până acum în cadrul celor 5 luni de mandat şi să nu mai fie lansate îndemnuri către Ministerul Educaţiei şi Cercetării la nerespectarea legii, ci să iniţieze un proiect de lege prin care să decidă, în urma unor dezbateri, dacă păstrează, amână, revizuiesc sau elimină aceste prevederi referitoare la concursul de admitere. Personal, nu mă consider un susţinător al concursului separat de admitere în liceu. Nu pot spune nici că sunt împotrivă pentru că există şi anumite argumente rezonabile în această privinţă. Însă, ca ministru, părerile mele personale contează mai puţin în faţa unor prevederi legale. De asemenea, începând cu 5 mai, Ministerul nu mai poate iniţia proiecte de lege şi nici ordonanţe de urgenţă. Însă a oferit şi oferă tuturor parlamentarilor suportul necesar pentru iniţiative legislative privind educaţia şi cercetarea. Am discutat în această săptămână cu mai mulţi parlamentari, de la diverse partide parlamentare, şi cred că se poate constitui o majoritate parlamentară în jurul iniţiativei de prorogare a termenului de aplicare a acestei prevederi legale, timp în care se poate stabili, cu răbdare şi prin dialog constructiv, calea de urmat”, a conchis Dimian.

Citește și: Rezultate Bacalaureat 2026, sesiunea august. Notele au fost publicate și tot de astăzi se pot depune contestații

El a menţionat că deputatul Raluca Turcan s-a oferit să iniţieze acest demers parlamentar.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă, vineri, că a lansat în consultare publică proiectul Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a repartizării şi a admiterii în învăţământul liceal, precum şi propunerea de calendar cuprinzând activităţile specifice.

Potrivit MEC, liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, după susţinerea de către elevi a Evaluării Naţionale, iar unităţile de învăţământ liceal tehnologic şi tehnologic dual pot organiza, înainte de începerea repartizării computerizate, probe suplimentare de admitere.

În conformitate cu prevederile Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 cu completările şi modificările ulterioare, probele de admitere sunt probe de aptitudini, pentru admiterea în învăţământul vocaţional, probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, pentru clasele cu regim de predare bilingv şi probe de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă pentru clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, aceste trei probe fiind existente şi în prezent. Acestora li se adaugă, ca element de noutate, probe suplimentare de admitere pentru admiterea în învăţământul liceal tehnologic şi tehnologic dual şi probe de admitere administrate la nivelul unităţii de învăţământ liceal în cadrul concursului de admitere.

MEC preciza că la probele concursului de admitere administrate la nivelul unităţii de învăţământ liceal pot participa elevii care au obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la fiecare probă a Evaluării Naţionale, stabilită după soluţionarea contestaţiilor. Potrivit aceleiaşi surse, concursul de admitere constă în administrarea a două probe, stabilite la nivelul unităţii de învăţământ, care vizează discipline aferente profilului/specializării, selectate din lista prevăzută în Anexa nr. 3 la Metodologia – cadru lansată în consultare.

Fundaţia World Vision România a reiterat, referitor la posibilitatea liceelor de a organiza propriile concursuri de admitere în clasa a IX-a, că introducerea unei selecţii suplimentare, pe lângă Evaluarea Naţională, riscă să accentueze diferenţele deja majore dintre copiii care au acces la resurse educaţionale şi cei care nu au. De aceea, organizaţia a solicitat Ministerului Educaţiei reanalizarea prevederii privind examenele proprii de admitere ale liceelor, din perspectiva impactului asupra echităţii şi a interesului superior al copilului.

Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a atras atenţia asupra unor probleme serioase din proiectul metodologiei-cadru şi calendarului admiterii la liceu pentru anul şcolar 2027-2028, care ar fi transformat într-un examen al pilelor şi relaţiilor şi a cerut Ministerului Educaţiei să revizuiască proiectul înainte de adoptare şi să introducă garanţii fără echivoc precum supraveghere video şi audio, reguli stricte privind conflictele de interese, anonimizarea efectivă a lucrărilor, evaluatori diferiţi pentru soluţionarea contestaţiilor.

 

Loading

DIVERSE

Andreea Popescu iubește din nou după divorț. Fosta dansatoare a Deliei s-a lăudat cu iubitul bogat pe internet

Publicat

la

Andreea Popescu pare că iubește din nou la mai bine de patru luni de la divorțul de Rareș Cojoc. Aceasta s-a lăudat pe rețelele de socializare cu noul iubit, care pare a fi destul de bogat.

Andreea Popescu și-a refăcut viața după divorț. Cine este bărbatul care a făcut-o să creadă din nou în iubire

Fosta dansatoare a Deliei a postat pe rețelele de socializare imagini de la mare, din timpul unei plimbări cu barca. În fotografii apare și mâna unui bărbat care poartă Rolex și bea șampanie și acesta nu este Dan Alexa deoarece antrenorul de la Poli Timișoara nu poartă ceas iar astăzi a avut un meci la Satu Mare.

De asemenea, ceasul nu pare a fi nici al lui Radu Ciucă, cel cu care Andreea a fost vazuta recent.

 

Reamintim că recent, Andreea Popescu a recunoscut că a fost deranjată când a aflat că Rareș Cojoc are o relație. Vedeta nu a putut rămâne indiferentă, cu toate că nu mai formează un cuplu cu fostul soț de luni bune.

”Nu am suferit, am avut o gelozie… evident. Aș minți să spun că nu am simțit nimic sau că nu există sentimente pentru Rareș. Sunt 15 ani în care mi-am împărțit viața alături de un om, avem trei copii împreună, am trecut prin atât de multe chestii. M-a deranjat, pentru că era un pic ciudat să îți vezi… și faptul că lucrurile au fost asumate foarte rapid, dar au fost niște stări”, a mărturisit aceasta.

Loading

Citește tot

DIVERSE

PNL nu mai vrea Guvern cu PSD. Robert Sighiartău: ”Nu ne este teamă să rămânem în opoziție”

Publicat

la

Robert Sighiartău anunță că liberalii nu vor vota un Guvern din care să facă parte social-democrații, în timp ce PSD se declară pregătit să își asume funcția de premier.

PNL nu mai vrea Guvern cu PSD: ”Nu mai votăm guvern din care să facă parte PSD”

Robert Sighiartău spune că PNL ia în calcul susținerea unui Guvern de tehnocrați, cu condiția ca acesta să fie format din profesioniști care nu sunt subordonați politic.

”Noi am spus foarte clar că nu mai votăm guvern din care să facă parte PSD, indiferent cine este premier. Și atunci de aici pornim, astea sunt condițiile noastre mandatele noastre date de colegii din PNL.

Noi am spus încă de la început că am lua în calcul, inclusiv un guvern de tehnocrați, dar cuvântul tehnocrat să fie respectat așa cum este el, în esența lui. Un guvern de profesioniști, oameni tehnocrația, care nu sunt subordanați partidelor politice, putem lua în calcul un astfel de guvern. Am spus asta mai demult, am spus-o și acum, dar totul depinde de felul în care premierul desemnat de președinte vrea să construiască acest guvern. Dacă e guvern construit politic cu membri din PSD, atunci intrăm în logica unui guvern condus în jurul PSD și nu vom vota. Totul depinde de mandatul cu care premierul tehnocrat vine în fața PNL.

Nu ne este teamă să rămânem în opoziție, după 7 ani de guvernare PNL a încheiat o etapă. Am avut un an de guvernare foarte greu, ne-am făcut datoria față de România și dacă nu ne mai putem pune în aplicare reforme, atunci e clar că reconstrucția PNL și construirea unei alternative pentru 2028 sunt lucrurile pentru care vom lupta încă de săptămâna viitoare, daca va fi cazul”, a spus secretarul general al PNL la Digi24. 

De cealaltă parte, PSD transmite că este pregătit să intre la guvernare și să își asume inclusiv funcția de premier.

”Săptămâna trecută, președintele PSD a expus în spațiul public faptul că vom vota un guvern din care PSD să face parte și că ne asumăm această guvernare. (….) Așteptăm cu interes aceste consultări la Palatul Cotroceni, desemnarea cât mai rapidă a unei persoane care să fie capabil să adune în jurul său o majoritate și în cadrul majorității să fie desemnați oameni foarte bine pregătiți și care trebuie să își iubeacă țară. Să înțeleagă că 24 din 24 de ore trebuie să fie acolo, pentru că aceste funcții nu sunt pe viață. Doar așa putem vedea o redresare a acestei țări.

Suntem pregătiți pentru guvernare cu un program care va fi făcut public la vremea respectivă. 10 priorități pe care PSD le consideră necesare pentru redresare economică au fost deja făcute publice de săptămâna trecută.

Sunt aspecte care ar trebuie discutate după consultări. E important să fie armonie între instituțiile statului. Între Palatul Cotroceni, Parlament și viitorul Guvern. Desigur, nu îmbrățișez nevoia unui guvern tehnocrat, pentru că atunci nu ar mai fi necesare alegerile. Alegeri unde românii sunt chemați la urne să își exprime încrederea într-un partid sau altul”, spune Natalia Intotero.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Victoria Stoiciu, fost vicepreședinte PSD, laudă decizia Episcopiei Hușilor de a-l interzice pe Călin Georgescu în biserici: ”Biserica Ortodoxă ar putea juca un rol crucial în denunțarea șarlatanilor politici”

Publicat

la

Victoria Stoiciu susține că Episcopia Hușilor a reacționat corect interzicându-i lui Călin Georgescu desfășurarea oricăror acțiuni politice în bisericile din eparhia sa.

Victoria Stoiciu: Este un gest care merită toate felicitările și respectul nostru pentru curajul de care a dat dovadă

Călin Georgescu s-a aflat sâmbătă, 5 septembrie, într-un turneu în județul Vaslui. Printre obiectivele sale s-a aflat o vizită la statuia lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, o oprire la o biserică din comuna Lipovăț, o vizită la o fabrică de mobilă și participarea la Târgul Meșterilor Populari din Parcul Copou. Atât oprirea la fabrica de mobilă, cât și cea de la biserică i-au fost refuzate.

”Ignatie Trif, episcopul Hușilor, a luat o poziție fermă și demnă interzicându-i politicianului pro-rus Călin Georgescu desfășurarea oricăror acțiuni politice în bisericile din eparhia sa, chiar în timpul vizitei de sâmbătă a fostului candidat la prezidențiale în județul Vaslui.

Este un gest care merită toate felicitările și respectul nostru pentru curajul de care a dat dovadă.

Dacă mai mulți ierarhi ar demonstra un asemenea discernământ și o astfel de tărie morală, Biserica Ortodoxă ar putea juca un rol crucial în denunțarea șarlatanilor politici care se afișează cu pretenții de mesia. Fiind instituția care se bucură de cea mai mare încredere în rândul populației, Biserica rămâne printre puținele voci capabile să ajute un popor hipnotizat de impostori să facă o diferență clară între credința autentică și instrumentalizarea ei cinică în scopuri electorale

Lipsa de claritate și de curaj pe care o vedem astăzi la mulți preoți, care aleg să legitimeze și să binecuvânteze un impostor fără nicio legătură cu valorile creștinismului, reprezintă o greșeală periculoasă. O alunecare similară s-a produs și în perioada interbelică în raport cu Mișcarea Legionară, iar rezultatul dezastruos al acelei complicități îl cunoaștem deja din istorie.

Tocmai de aceea, exemplul de fermitate dat la Vaslui ar trebui să devină o normă pentru întreaga Biserică”, a transmis fostul vicepreședinte PSD.

Reamintim că oficialii Bisericii au precizat că nu sunt permise întâlniri politice în lăcaşe de cult.

„Episcopia Huşilor nu a primit nicio solicitare, nu a aprobat şi nu va aproba niciodată organizarea niciunui eveniment sau întâlnire cu caracter politic, asociat unor persoane sau formaţiuni politice, în cadrul lăcaşurilor de cult din Parohia Lipovăţ, ca de altfel în nicio biserică sau mănăstire din eparhie. Biserica şi întreg ansamblul parohial este un spaţiu consacrat exclusiv activităţilor liturgice, cultural-misionare şi, prin extensie, social-filantropice. Orice alt tip de întâlnire sau eveniment, care nu se înscrie în acest specific, nu poate fi organizat în interiorul ansamblului parohial.

Nu este permisă niciun fel de coabitare între credinţă şi politică, în spaţiul sacru al bisericii, care este destinat exclusiv trăirii credinţei. Mai mult decât atât, filmarea sau fotografierea în lăcaşurile de cult sunt permise doar cu acordul Centrului Eparhial, numai în cazurile în care se doreşte evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric. Aceasta deoarece lăcaşul de cult este un spaţiu liturgic sfinţit, iar nu unul civil. Episcopia Huşilor nu a oferit şi nu va oferi niciun acord în acest sens”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Huşilor, Cosmin Gubernat.

Citește și Călin Georgescu, baie de mulțime într-o piață din Vaslui. Cum își face liderul suveraniștilor din nou campanie cu un leu

Loading

Citește tot

DIVERSE

Noul an școlar 2026-2027 începe luni, 7 septembrie. Ce se schimbă din această toamnă pentru elevi și profesori

Publicat

la

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, anul școlar 2026-2027 are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor. Cei aflați în clasele terminale vor lua vacanță mai devreme decât restul.

Noul an școlar 2026-2027. Ce se schimbă din această toamnă

Potrivit noilor reglementări, elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile planuri-cadru și programe școlare pentru liceu. De asemenea, intră în vigoare și noile standarde naționale de evaluare pentru clasele I-VIII.

Începutul de an vine însă și cu probleme încă neclarificate. Printre acestea se numără situația burselor pentru mii de elevi din învățământul dual și incertitudinea privind examenul de Bacalaureat pe care îl vor susține elevii care intră acum în clasa a X-a.

Citește și Elevii ar putea fi obligați, din nou, să poarte uniformă. Legea a fost avizată de mai multe comisii parlamentare

Când începe și când se termină școala

Cursurile încep luni, 7 septembrie 2026, iar pentru cei mai mulți elevi ultima zi de școală va fi 18 iunie 2027. Anul este împărțit, din nou, în cinci module de cursuri, separate de vacanțe:

Modulul 1: 7 septembrie – 23 octombrie 2026;
Vacanța de toamnă: 24 octombrie – 1 noiembrie 2026;
Modulul 2: 2 noiembrie – 22 decembrie 2026;
Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2026 -10 ianuarie 2027;
Modulul 3: 11 ianuarie -12, 19 sau 26 februarie 2027, în funcție de decizia inspectoratului școlar;
Vacanța mobilă: o săptămână, în intervalul 15 februarie -7 martie 2027;
Modulul 4: 22 februarie, 1 martie sau 8 martie -23 aprilie 2027, în funcție de județ;
Vacanța de primăvară: 24 aprilie -4 mai 2027;
Modulul 5: 5 mai – 18 iunie 2027;
Vacanța de vară: începe pe 19 iunie 2027.
Pe 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației, nu se organizează cursuri.

Una dintre cele mai importante schimbări îi vizează pe elevii care încep liceul. Generația care intră acum în clasa a IX-a este prima care va învăța după noile planuri-cadru și noile programe școlare pentru liceu. Schimbarea va fi introdusă treptat, astfel:

clasa a IX-a – anul școlar 2026-2027;
clasa a X-a – 2027-2028;
clasa a XI-a- 2028-2029;
clasa a XII-a – 2029-2030.
Elevii care sunt deja în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a vor continua, în schimb, după actualele planuri-cadru.

Noile programe școlare au fost aprobate pentru sute de discipline din învățământul liceal, atât pentru trunchiul comun, cât și pentru disciplinele de specialitate.

Deși noile programe intră în vigoare din prima zi de școală, elevii de clasa a IX-a nu vor avea toate manualele tipărite pe bănci la începutul anului.

Potrivit ministrului Educației, Mihai Dimian, rezultatele finale ale licitațiilor pentru manuale sunt așteptate în jurul datei de 15 septembrie. Pentru loturile fără contestații, versiunile digitale ar putea fi puse la dispoziție după semnarea contractelor.

Tipărirea manualelor ar mai putea dura aproximativ trei-patru săptămâni, ceea ce înseamnă că unele dintre ele ar putea ajunge la elevi în a doua parte a lunii octombrie. În cazul manualelor contestate, termenul poate fi mai lung, scrie edupedu.ro. 

Ministrul le-a recomandat profesorilor ca în primele săptămâni să evalueze nivelul elevilor și să utilizeze, acolo unde este posibil, noțiuni care se regăsesc și în vechile manuale.

Tot pentru profesorii de clasa a IX-a sunt pregătite repere metodologice care ar urma să fie publicate chiar în prima zi de cursuri.

O altă schimbare importantă intră în vigoare din această toamnă: standardele naționale de evaluare pentru elevii din clasele I-VIII.

Acestea stabilesc repere comune pentru evaluarea elevilor și prevăd cinci niveluri de performanță:

„Avansat”;
„Consolidat”;
„De bază”;
„În formare”;
„În dificultate”.

Important este că aceste niveluri nu se transformă automat în note. Deocamdată, nu există o corespondență directă între, de exemplu, calificativul „Avansat” și o anumită notă din catalog.

Când au loc Evaluarea Națională și Bacalaureatul

Potrivit Calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile pe 11 iunie 2027, iar probele scrise ale Evaluării Naționale sunt programate astfel:

22 iunie: Limba și literatura română;
24 iunie: Matematică;
25 iunie: Limba și literatura maternă.

Simularea Evaluării Naționale este programată în perioada 16-18 martie 2027.

În cazul Bacalaureatului, probele de competențe sunt programate în perioada 12-23 aprilie, iar probele scrise vor avea loc în luna iunie:

14 iunie: Limba și literatura română;
15 iunie: proba obligatorie a profilului;
17 iunie: proba la alegere a profilului și specializării;
18 iunie: Limba și literatura maternă.
Rezultatele inițiale sunt programate pentru 23 iunie, iar cele finale, după contestații, pentru 1 iulie 2027.

Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura între 7 septembrie 2026 și 23 aprilie 2027.

Fiecare program va avea o durată de cinci zile consecutive de lucru, iar cele două săptămâni trebuie stabilite în perioade diferite de fiecare școală.

Vacanța mobilă din luna februarie va fi stabilită separat de fiecare inspectorat școlar, într-un interval cuprins între 15 februarie și 7 martie 2027.

43 de licee testează planuri-cadru alternative

Din acest an școlar, 43 de licee de stat și particulare vor pilota planuri-cadru alternative. Acestea pot avea o organizare diferită a disciplinelor, a programului școlar și a ofertei de materii opționale. Programul a început cu 32 de licee, iar ulterior alte 11 unități au fost incluse în proiect.

Se schimbă și regulile pentru Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii. Un opțional poate fi organizat inclusiv pentru o grupă de minimum opt elevi.

Și sistemul de burse rămâne unul dintre subiectele importante la începutul noului an școlar. Cuantumurile aflate în discuție sunt de 450 de lei pentru bursa de merit și câte 300 de lei pentru bursa socială și bursa tehnologică.

Ministerul Educației a analizat inclusiv modificarea regulilor privind plata burselor sociale în timpul vacanțelor, însă ministrul Mihai Dimian a anunțat că nu va propune reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin aceste burse.

O situație aparte este cea a elevilor din învățământul tehnologic dual, pentru care problema acordării bursei tehnologice nu este încă rezolvată.

Citește și Școala începe în haos, elevii nu știu ce examene dau. Ministrul Educației se face că plouă: „Nu este nevoie să previzionăm uragane la fiecare bătaie de aripi”

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Horoscop RUNE pentru săptămâna 7-13 septembrie 2026. Viața ta intră într-o perioadă plină de lumină. Ceva foarte bun urmează să se întâmple

Publicat

la

Iată mesajele runelor pentru fiecare zodie în noua etalare dedicată săptămânii 7-13 septembrie 2026. Runele reprezintă una dintre cele mai vechi forme de divinație, păstrate din vremurile triburilor nordice și germanice, și continuă să fie un instrument puternic pentru cei care caută răspunsuri profunde.

Fiecare rună este un simbol sacru, purtător al unui mesaj subtil, menit să ofere claritate și înțelegere asupra unei situații sau a unei întrebări. Ele nu îți spun ce să faci, ci îți arată direcția, iar intuiția ta completează restul. Deși au existat de mii de ani și au fost folosite pe arme, bijuterii și obiecte de ritual, runele rămân și azi o cale autentică de ghidare și revelație.

Totalitatea runelor laolaltă cu puterile și conexiunile lor formează un sistem magic.

ETALARE RUNE PENTRU FECIOARA (23 august – 22 septembrie)
Runa etalată – Sowilo: Runa indică faptul că scopul tău devine mai clar, iar acțiunile tale pot fi îndreptate într-o direcție mai coerentă. Nu este suficient să știi ce îți dorești; este nevoie să îți folosești voința pentru a transforma intenția într-un rezultat concret.

ETALARE RUNE PENTRU BALANTA (23 septembrie – 22 octombrie)
Runa etalată – Wunjo: Fii fericit! Pentru orice întrebi sau te gândești, e bine să știi că perioada de întuneric din viața ta pe un subiect se încheie și un eveniment fericit este pe cale să aibă loc. Viața ta intră, în sfârșit, într-o perioadă luminoasă pe care ai așteptat-o așa de mult. Runa te poate și anunța că este timpul să te uiți la lume cu ochi noi. Ține minte că eforturile tale nu sunt în zadar, chiar dacă uneori poate părea că bunele intenții și fapte rămân nevăzute și nerecompensate. Tot binele pe care îl pui în lume vine la tine mai devreme sau mai târziu. Bucură-te de fructele pe care le meriți.

ETALARE RUNE PENTRU SCORPION (24 octombrie – 22 noiembrie)
Runa etalată – Berkano: Runa simbolizează creșterea unei relații sau apropierea dintre oameni. Încrederea se construiește prin gesturi constante, nu doar prin declarații.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cum se simte Andrei Bordeianu după accidentul de motocicletă în care a fost implicat. Noi detalii despre starea de sănătate a influencerului

Publicat

la

Andrei Bordeianu s-a ales cu mai multe fracturi după accidentul pe care l-a suferit pe 25 august, în sectorul 1 al Capitalei. Influecerul în vârstă de doar 28 de ani a oferit noi detalii despre starea sa de sănătate.

Andrei Bordeianu: Nu e ușor, dar am credință în Dumnezeu

Andrei Bordeianu a fost lovit în plin de o mașină care ar fi vrut să întoarcă pe linia continuă, fără să se asigure corespunzător, tăind-i calea. În urma incidentului, influencerul a fost rănit grav și a fost transportat de urgență la spital.

Citește și Primele imagini de la accidentul lui Andrei Bordeianu. Influencerul a fost aruncat în aer de pe motocicletă

Tânărul cu mii de urmăritori pe rețelele de socializare a făcut noi precizări privind starea sa de sănătate.

„Salutare, leilor!

După cum știți, am trecut printr-un accident destul de grav și acum am în față cea mai importantă competiție din viața mea. Nu e ușor, dar am credință în Dumnezeu care mi-a mai dat o șansă la viață cu un motiv, în personalul medical și oamenii apropiați care sunt lângă mine.

Vă mulțumesc tuturor pentru toate mesajele, rugăciunile și gândurile bune pe care mi le transmiteți, înseamnă enorm! Va povestesc în curând mai multe, dar acum am nevoie de timp și liniște pentru a mă recupera. Nu luați în seama informații care nu vin de la mine”, a fost mesajul transmis de Andrei Bordeianu, în mediul online.

Va pup leul vostru si va multumesc ca ma sustineti in numar atat de mare! Dumnezeu e mare”, a transmis influencerul pe rețelele de socializare.

Andrei Bordeianu a renunțat la cariera de inginer pentru a se dedica fitness-ului și culturismului. El a devenit un influencer extrem de cunoscut în mediul online, unde promovează activ sportul și un stil de viață sănătos și echilibrat.

Andrei Bordeianu, accident cu motocicleta în București! Influencerul a ajuns de urgență la spital

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend