
Decizia PNL vine luni, 14 septembrie, în contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege privind abrogarea dispoziției referitoare la pensiile speciale ale aleșilor...

Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un adevărat tăvălug în administrația locală din...

Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a făcut, miercuri, într-o postare pe Facebook, precizări despre concursul de admitere la liceu prevăzut pentru 2027, arătând că acesta...

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, s-a întâlnit vineri cu Ilie Bolojan, premierul demis și liderul PNL, într-o întrevedere care nu a fost anunțată public, potrivit surselor...

Medicii ar putea relua greva. Sindicașiștii din Federaţia „Solidaritatea Sanitară” avertizează că refuzul guvernului de a transpune ”fidel” soluţiile comune convenite cu Ministrul Sănătății ar însemna...

Senatul a aprobat o serie de proiecte legislative incluse pe agenda sesiunii extraordinare a Parlamentului, convocată în perioada 27-31 iulie 2026 pentru adoptarea unor reforme și...

Preoții vor fi plătiți în funcție de studii și gradul profesional, conform noilor grile de salarizare. Criteriile specifice pentru obținerea acestor grade vor fi aprobate ulterior...

Documentul noii legi a salarizării urmează să fie analizat de partide și de sindicate în următoarele zile, iar o nouă reuniune este programată marți, când liderii...

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat marți, pe Facebook, că în restul lunilor de vară este foarte important ca România să absoarbă fondurile europene rămase din...

Ilie Bolojan a declarat că votarea acestor legi reprezintă o responsabilitate majoră a clasei politice, indiferent de contextul politic actual. Premierul demis a subliniat că Parlamentul trebuie...