Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Mihai Daraban: România și Indonezia au nevoie de un proiect economic de mare anvergură

Publicat

in

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit, în data de 27 septembrie a.c., vizita E.S. dl. Meidyatama Suryodiningrat, ambasador al Republicii Indonezia în România, în scopul susținerii unui dialog pe tema dinamizării colaborării economice bilaterale.

„Atât România cât și Republica Indonezia au neapărată nevoie de un proiect comun de mare anvergură, așa-numitul core project, care va întări în mod sigur relațiile comerciale bilaterale și, în mod evident va impulsiona din ce în ce mai mult companiile să acceseze piețele din cele două state. Un astfel de proiect poate viza o cooperare foarte strânsă în ceea ce privește domeniul securității alimentare, mai ales dacă ținem cont de poziționarea geografică a României, cu ieșire la Marea Neagră și cu acces la Fluviul Dunărea. Astfel, Portul Constanța reprezintă o alternativă eficientă pentru tranzitul de mărfuri din Republica Indonezia către Europa, fiind o importantă poartă de acces către statele Uniunii Europene și nu numai. Toate mărfurile care vin din Republica Indonezia pe cale navală trec prin Canalul Suez, iar de aici până în Portul Constanţa sunt numai trei zile şi jumătate de navigaţie, faţă de 11 zile cât ar dura până să intre în Portul Rotterdam, ceea ce înseamnă în final costuri mai reduse”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

„Trebuie să demarăm cât mai repede proiecte investiționale comune cu România, în care să implicăm mediile de afaceri din cele două state și care să contribuie în acest mod la creșterea schimburilor comerciale bilaterale. În momentul de față, de exemplu, nu există importuri de grâu din România, iar în acest sens invitația de a participa la INDAGRA, cel mai important târg agricol din Sud-Est-ul Europei este mai mult decât binevenită și cu siguranță va contribui la stabilirea de noi contacte comerciale între cele două medii de business. România reprezintă o piață de interes major pentru firmele indoneziene, sprijinul CCIR în identificarea problemelor și impedimentelor pe care companiile le întâmpină în a accesa piețele din cele două țări fiind unul deosebit de important”, a declarat E.S. dl. Meidyatama Suryodiningrat, ambasador al Republicii Indonezia în România

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la WTA Strasbourg

Publicat

in

Sorana Cîrstea a părăsit turneul de categorie „WTA 500” de la Strasbourg încă din primul tur, jucătoarea noastră fiind învinsă în două seturi de Magda Linette.

Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia

>>Roland Garros 2024: Sorana Cîrstea, pe lista capilor de serie – Când are loc tragerea la sorți a tablourilor principale

Sorana Cîrstea, învinsă de Magda Linette la WTA Strasbourg

Finalistă în 2021 pe zgura de la Strasbourg, Cîrstea (30 WTA) a fost eliminată după un meci de mare luptă. Sportiva din Polonia s-a impus după o oră și 53 de minute de joc, scor 7-5, 7-5.

Cele două seturi au fost asemănătoare: Sorana a început cu un break, dar apoi și-a pierdut de două ori serviciul și a fost condusă de fiecare dată cu 4-2.

Cîrstea a recuperat și a împins manșele în prelungiri, dar Linette (50 WTA) a profitat de erorile româncei (Sorana a comis două duble greșeli în ultimul game) și s-a calificat în runda următoare.

De știut:

  • Linette va juca în optimi cu învingătoarea meciului dintre Ekaterina Alexandrova (18 WTA, favorită 6) și Cristina Bucșa (72 WTA, venită din calificări).
  • Aceasta este a doua victorie obținută de Magda în meciurile cu Sorana. Românca s-a impus în trei întâlniri.
  • Pentru prezența pe tabloul principal al competiției din Franța, Sorana va primi 8.550 de euro și un singur punct în clasamentul WTA.
  • Cîrstea a participat de cinci ori la turneul de la Strasbourg: a jucat finala în 2021 (3-6, 3-6 vs Barbora Krejcikova) și a fost eliminată de patru ori în runda inaugurală.

Internationaux de Strasbourg face parte din categoria WTA 500, se dispută pe zgură în perioada 18-24 mai, iar campioana en-titre este Elina Svitolina.

>> Modificările din clasamentul WTA – Simona Halep, urcare în ierarhia mondială deși a abandonat la Paris

>> Roland Garros 2024: Laura Paar, înfrângere drastică în calificări – O singură lovitură câștigătoare

>> Serie de acuzații la adresa jucătoarei care s-a retras în secret din tenis: „Nu știu ce datorează statului, dar știu ce ne datorează nouă”

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO „Tatăl prietenos”: Coreea de Sud a interzis un videoclip de propagandă viral cu Kim Jong Un

Publicat

in

Autoritatea sud-coreeană de reglementare a audiovizualului a interzis luni accesul la un videoclip muzical de propagandă care s-a viralizat pe rețelele de socializare și care îl glorifică pe liderul nord-coreean Kim Jong Un, descriindu-l pe acesta drept „tată prietenos și „lider măreț”, relatează Reuters.

Kim Jong Un alaturi de elevi nord-coreeniFoto: STR / AFP / Profimedia

Legea Securității Naționale din Coreea de Sud interzice accesarea site-urilor guvernamentale ale Coreei de Nord, precum și accesul la mass-media de stat de la Phenian cu scopul de a limita eforturile regimului lui Kim Jong Un de a „lăuda, incita sau propaga” activitățile sale.

Coreea de Nord și Sud sunt, tehnic vorbind, încă în război întrucât Războiul Coreean din 1950-1953 s-a încheiat cu un armistițiu, nu un tratat de pace.

Decizia de a interzice videoclipul a fost luată după ce serviciile de informații de la Seul au cerut o revizuire a sa de către autoritatea responsabilă de audiovizual pentru a vedea dacă ea încalcă legea.

„Videoclipul este conținut tipic asociat războiului psihologic dus împotriva Coreei de Sud și a fost distribuit de un canal ce funcționează pentru a conecta lumea exterioară [cu propaganda nord-coreeană] și se axează în principal pe idolatrizarea și glorificarea unilaterală a lui Kim”, a concluzinat autoritatea competentă.

Videoclipul cu Kim Jong Un a devenit viral pe TikTok și alte rețele de socializare

Agenția Reuters relatează că videoclipul a devenit o senzație neașteptată pe rețelele de socializare din întreaga lume, viralizându-se într-o formă scurtată pe TikTok și alte platforme social media.

Intitulat „Tatăl Prietenos”, videoclipul a fost prezentat luna trecută de televiziunea de stat de la Phenian.

El arată nord-coreeni, inclusiv soldați și copii, cântând versuri ca: „Să cântăm, Kim Jong Un este un lider măreț” și „Să ne lăudăm cu Kim Jong Un, un tată prietenos”.

Anul trecut autoritatea de reglementare a audiovizualului de la Seul a blocat accesul la mai multe canale de propagandă nord-coreeană de pe Youtube, de asemenea la solicitarea agențiilor de informații.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend