Stai conectat...

DIVERSE

Mercenarul Horaţiu Potra, pus în libertate și plasat în arest la domiciliu de Curtea Supremă de Justiție

Publicat

la

Judecătorii ÎCCJ au admis contestaţia formulată de inculpatul Potra Horaţiu împotriva încheierii din data de 10 iunie 2026 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr.6008/2/2025/a8.

Magistrații au înlocuit astfel măsura arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Potra Horaţiu (date de stare civilă) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 iunie 2026 până la data de 16 iulie 2026, inclusiv.

Horațiu Potra își recuperează averea. Tribunalul Sibiu a ridicat sechestrul pe bunurile sale. Decizia este definitivă

În baza art. 221 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpatul Potra Horaţiu are următoarele obligaţii:

  • să nu părăsească imobilul în care locuieşte din mun…, fără permisiunea organului judiciar;
  • să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
  • – să nu comunice cu ceilalţi coinculpaţi, respectiv Georgescu Călin, Lup Andrei Florin, Lup Ioan, Hauptman Manfred-Ioan, Borişcă Cristian Sergiu, Comiza Adrian-Inocenţiu, Dragoman Vasile Leonard, Lechinţan Traian, Mureşan Ovidiu Claudiu, Panţa Dan Cristian, Timofti Constantin, Lăpădatu Claudiu Marian, Dărăbanţ Matei, Aniţei Iulian, Goloşoiu Mihail Alex, Apahidean Marius Samuel, Szanto Daniel, Moldovan Dionisie, Lascu Bogdan Florin şi nici cu martorii propuşi prin rechizitoriu, respectiv Jbara Mohamed, Dumitru Alexandrina, Burcea Marin, Ursu Adrian, Grozav Nicolae Alexandru, Luca Daniel Cosmin, Stoian Emil Ovidiu, Bagameri Ferenc Norbert, Bagameri Erik Robert, Rus Traian Augustin, Velcherean Răzvan Marcel, Lup Florina Gabriela, Doroga Dorel Cristian, Bădeancă Darius Florin, Bîlu Bogdan Andrei, Prisăcariu Adrian Cosmin, Costea Nicolae, Pop Ioan Emil, Gligor Adrian Antonio, Vasiu Darius Ovidiu, Roşca Adrian Sebastian, Sechila Eugen Ionuţ direct sau indirect, pe nicio cale.
  • În baza art. 221 alin. (3) Cod de procedură penală dispune ca inculpatul Potra Horaţiu să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
  • În temeiul art. 221 alin. (3) raportat la art. 215 alin. (2) lit. j) din Codul de procedură penală impune inculpatului Potra Horaţiu obligaţia să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
  • În baza art. 221 alin. (4) din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului Potra Horaţiu că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
  • Desemnează cu supravegherea inculpatului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.
  • În baza dispoziţiilor art. 221 alin. (8) din Codul de procedură penală copia minutei prin care s-a dispus măsura arestului la domiciliu se comunică, de îndată, inculpatului, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, ca organ desemnat cu supravegherea, Poliţiei Municipiului Medias, ca organ de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră.
  • Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Potra Horaţiu (date de stare civilă) de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/U din data de 28.02.2025, emis în baza încheierii nr. 90 din data de 28 februarie 2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 462/1/2025, definitivă prin încheierea nr. 2/C din data de 13 martie 2025, pronunţată de completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 522/1/2025, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
  • Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de inculpatul Potra Horaţiu rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 17 iunie 2026.

Decizia ÎCCJ în dosarul Potra: Ce se întâmplă cu mercenarul care a încercat să destabilizeze ordinea constituțională

Loading

DIVERSE

Un produs destinat spălării rufelor, toxic. Explicațiile oferite de medicii oncologi

Publicat

la

Indiferent că stai pe TikTok, Instagram sau Facebook, este imposibil să nu vezi cel puțin o postare despre un produs obișnuit din casă care ar putea provoca cancer. Potrivit specialiștilor însă, utilizarea unui produs o singură dată nu poate provoca boli oncologice.

Pacienții mă întreabă dacă un anumit produs le-a provocat cancerul sau le-a crescut dramatic riscul de a dezvolta boala”, a spus medicul oncolog Krushangi Patel, pentru Parade.

„Realitatea este că, de obicei, cancerul se dezvoltă în urma unei combinații de factori, de-a lungul multor ani, inclusiv genetica, stilul de viață și expunerea la factorii de mediu. De aceea, este important să privim produsele de zi cu zi în context.”

Scopul principal este să ne informăm corect cu privire la factorii de risc pe care îi putem controla.

„Motivul pentru care este atât de important să înțelegem aceste riscuri nu este acela de a crea mai multă teamă, ci exact opusul: să transformăm teama într-un senzație de control”, a spus medicul oncolog Tracy Proverbs-Singh.

„În cele din urmă, aceste cunoștințe înseamnă putere de decizie. Nu este vorba despre a trăi într-o stare de anxietate permanentă, ci despre a lua decizii informate și proactive pentru sănătatea pe termen lung.”

Citește și: Temperatura la care se spală rufele pentru a le păstra calitatea și a scăpa de bacterii

Dr. Singh a explicat că informațiile despre produsele care pot crește riscul de cancer ne ajută să facem alegeri mici pentru a reduce riscurile și a proteja sănătatea pe termen lung.

Totodată, specialiștii au precizat că parfumurile și balsamurile de rufe ar trebui evitate.

„Îngrijorarea este că unele dintre aceste parfumuri pot conține sau elibera substanțe chimice care nu sunt dezvăluite complet pe etichetele produselor”, a avertizat dr. Patel.

Și oncologul Adeel Khan susție că unele balsamuri de rufe conțin ingrediente fiind suspectate ca fiind cancerigene.

„Majoritatea balsamurilor de rufe nu conțin în mod intenționat substanțe cancerigene cunoscute pentru oameni ca ingrediente active”, a spus dr. Khan.

„Îngrijorarea este că unele pot conține ingrediente parfumante, impurități sau subproduse de fabricație care sunt cunoscute sau suspectate ca fiind cancerigene.”

Potrivit lui Mohamad Khair F. Khasawneh, reziduurile chimice provenite din aceste produse pot rămâne pe haine și pot ajunge în aerul din locuință, expunându-ne la:

Compuși organici volatili (COV/VOC). Un studiu din 2016 a sugerat că produsele parfumate pentru rufe emit compuși organici volatili. „Atunci când sunt încălzite în uscător, aceste produse eliberează COV în aer”, spune el.

„S-a demonstrat că balsamurile parfumate emit compuși precum acetaldehida și benzenul, care sunt recunoscuți ca fiind cancerigeni”.

Mai mult, potrivit specialiștilor, producătorii pot grupa sute de substanțe chimice sub denumirile „fragrance” sau „parfum”, din cauza legislației privind secretele comerciale. Astfel, consumatorii se pot expune fără să știe unor amestecuri chimice potențial nocive.

Spre deosebire de săpunuri și detergenți, care sunt clătiți, balsamurile sunt concepute să rămână impregnate în țesături.

„Acest lucru creează două căi permanente de expunere: inhalarea vaporilor din locuință și absorbția prin piele, pe măsură ce hainele și lenjeriile de pat intră în contact cu corpul nostru zi și noapte”,  a explicat dr. Khasawneh.

Citește și: Alcoolul din dezinfectante, declarat cancerigen de către experţi. UE vrea să-l interzică!

Loading

Citește tot

DIVERSE

Prognoza meteo. Disconfort termic ridicat şi furtuni electrice aproape în fiecare după-amiază

Publicat

la

Prognoza meteo JOI

TARA
Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod normal pentru această dată în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când pe spații mici vor fi averse și descărcări electrice în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și cu totul izolat în Transilvania și în sudul Banatului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 5…15 l/mp și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua pe crestele montane și în timpul ploilor (rafale în general de 45…55 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade pe litoral și 31 de grade în sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10
și 18 grade, mai scăzute în zonele depresionare din estul Transilvaniei, spre 5 grade, anunţă ANM.

BUCUREȘTI
Valorile termice vor fi ușor mai scăzute față de cele din ziua precedentă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade, ușor mai coborâtă în zona preorășenească, spre 12 grade.

Prognoza meteo VINERI

TARA
Valorile termice vor fi în creștere față de intervalul anterior, astfel că vremea va deveni călduroasă, local în Crișana, Banat, Oltenia și vestul Munteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când vor fi averse, în general slabe (5…10 l/mp) și descărcări electrice, pe arii restrânse îndeosebi în zona montană. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade pe litoral și 31 de grade în regiunile din vestul și sud-vestul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 20 grade.

Cupolă de foc peste România. Un val de aer saharian va lovi ţara noastră, aerul devine irespirabil la amiază

BUCUREȘTI
Vremea va fi frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28…30 de grade și cea minimă de 14…17 grade.

Prognoza meteo SAMBATA

TARA
Vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă îndeosebi în jumătatea de vest a țării. După-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în Carpații Orientali și Meridionali, în estul, sudul și centrul teritoriului; astfel de fenomene se vor semnala local în sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și sudul Moldovei, precum și în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali unde ploile vor avea caracter torențial, pe suprafețe restrânse vor fi cantități de apă însemnate (în general 15…20 l/mp, izolat 30 l/mp) și condiții de grindină, iar în rest vor fi pe spații mici.

prognoza-7zile (37)

În regiunile vestice și nord-vestice, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu ușoare intensificări în special în timpul ploilor (rafale de 40…50 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade pe litoral, în nordul extrem al Moldovei și în estul Transilvaniei și 34 de grade în Câmpia de Vest, unde disconfortul  termic va fi ridicat; minimele termice vor fi cuprinse între 12 și 19 grade, ușor mai ridicate în Dealurile de Vest și pe litoral (20…22 de grade), dar și mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali (spre 8 grade).

BUCUREȘTI
Vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în orele serii când vor fi averse slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 31 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.

Prognoza meteo DUMINICA

TARA
Valorile termice vor continua să crească în cea mai mare parte a țării, vremea devenind călduroasă în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului după-amiaza pe areale restrânse în Carpații Orientali și Meridionali și izolat în Oltenia, în vestul și nordul Munteniei, iar în orele serii și la începutul nopții în extremitatea de vest a teritoriului unde rafalele pot depăși 50…55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade pe litoral și 35…36 de grade local în Banat și Crișana, iar disconfortul termic va fi ridicat; minimele termice vor fi cuprinse între 14 și 21 de grade, mai scăzute, până la 10 grade, în depresiunile Carpaților Orientali.

Europa se topește la temperaturi de 43 de grade. Printre țările afectate de noul val de caniculă se află și România

BUCUREȘTI
Vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade și cea minimă de 16…19 grade.

Prognoza meteo LUNI, MARTI, MIERCURI

TARA
Vremea se va menține local călduroasă. Vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, la începutul intervalului mai frecvente în jumătatea de nord-vest a teritoriului, apoi cu caracter local cu precădere în zonele montane, iar în ultima zi îndeosebi în nord și centru.

BUCUREȘTI
Vremea va fi călduroasă, cu temperaturi în ușoară creștere și disconfort termic ridicat. În orele după-amiezilor vor fi posibile averse și descărcări electrice.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Emil Rengle și Alejandro Fernandez se căsătoresc: „Prima nuntă gay din România. Fără număr, cu petrecere, cu voie bună”

Publicat

la

Emil Rengle a dezvăluit că atât el, cât și Alejandro își doresc să facă două nunți. Prima va avea loc în altă țară, pentru că în România căsătoria între persoanele de același sex nu este, din păcate, legală, și va fi una restrânsă, alături de familie. Cea de-a doua nuntă va avea loc în țară și va fi un eveniment tipic românesc, cu muzică, mâncare din belșug și multă voie bună.

„O nuntă ne dorim cu familia de suflet, prieteni și așa mai departe, și trebuie să o facem în afara României, unde putem să facem asta în mod legal, cu adevărat, cu acte. Dar pentru că sunt foarte mulți oameni pe care îi iubim, majoritatea aici în România – familia noastră și așa mai departe – aici o să dăm un chef mare”, a declarat Emil Rengle.

„Prima nuntă gay din România, știi ce zic? Fără număr, cu petrecere, cu voie bună, cu celebrarea iubirii, dar adică real, cum suntem noi”, a adăugat Rengle.

Citește și: Tranzacţie şoc pe piaţa media. PRIMA TV a cumpărat Kanal D, suma uriaşă plătită turcilor!

Despre tensiunile din viața de cuplu Alejandro Fernandez spune că acestea sunt normale în orice relație, doar că trebuie să înveți cum să le gestionezi și cum să te reîndrăgosteși zilnic de persoana de lângă tine.

„We fell in love (n.r Ne-am îndrăgostit) și suntem o persoană, dar după trei ani, se schimbă, e o altă persoană și în relație cred că trebuie să fall in love over and over and over again (n.r. să te reîndrăgostești din nou și din nou și din nou)”, a dezvăluit Alejandro Fernandez.

Într-un interviu mai vechi, Emil Rengle dezvăluia că nunțile sunt deja planificate pentru vara anului 2027 și că își dorește foarte mult să îl introducă pe Alejandro în cultura românească.

„Facem nunta în 2027, în vară! Pentru că acum, dacă am vrea pentru vara următoare, nu mai avem timp. Adică, mă rog, ar fi, dar… Știm ce vrem să facem! Vom avea două evenimente. Unul cu familia strânsă, undeva în străinătate, unde e legal să ne căsătorim. Și în România, pentru că nu e legal și nu avem drepturi, vom face o nuntă uriașă, ca să știe toată România că există o nuntă gay în țară. Cu toate vedetele, cu toți influencerii, cu toți prietenii… Cred că de la sine va fi mediatizat evenimentul! Vreau, la această nuntă din România, să-l introduc pe Alejandro complet în cultura noastră. Vreau să fie cu dansuri populare românești, să mâncăm sarmale, adică vreau să… Ar trebui familia lui să vină la poartă la ai mei, că așa se face. Eu sunt aici român, aștept să vină bărbatul să mă ia, să mă ceară la poartă! După care mergem la nuntă și aruncăm ceva… Mie mi-e teamă să nu mi-l fure cineva, că e un om absolut minunat. La noi a fost dat să fie să ne iubim și mai mult”, afirma Emil Rengle pentru Libertatea.

Citește și: Motivul pentru care Alexia Eram nu și-a dorit o carieră ca a mamei sale, Andreea Esca: ”E ceva rău”

Lecția primită de Emil Rengle

Dansatorul a vorbit deschis despre viața sa personală, dar și despre momentul în care s-a întâlnit cu un pustnic care i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții.

„Pustnicul acesta m-a dat peste cap. El mi-a zis: «Știi care este diferența dintre mine și tine? Niciuna. Tu ești la fel de sfânt pe cât sunt eu, care stau aici și mă rog toată ziua, iar eu sunt la fel de păcătos precum ești tu, cel care îți duci misiunea prin lume. Du-te și trăiește!»”, a citat Denise Rifai dintr-o declarație a artistului.

Rengle a explicat în detaliu contextul acelei întâlniri și impactul pe care l-a avut asupra sa.

„„Pustnicul acesta m-a eliberat. Acela a fost momentul. Eu am fost trimis acolo de cineva, fără să cunosc prea multe despre obiceiurile ortodoxe. Eram în Cheia, împreună cu câteva doamne mai în vârstă. Când am intrat, am făcut ceea ce am crezut eu că trebuie să fac. Am început să spun că sunt păcătos, nu ca să atrag atenția, ci pentru că voiam să fiu sincer și să înțeleg ce pot învăța din acea experiență. În momentul în care pustnicul mi-a spus «Du-te și trăiește», m-am simțit eliberat. Cred că în viață murim și renaștem de foarte multe ori”, a declarat Emil Rengle.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Tranzacţie şoc pe piaţa media. PRIMA TV a cumpărat Kanal D, suma uriaşă plătită turcilor!

Publicat

la

Kanal D a fost cumpărat de Prima TV! Negocierile s-ar fi încheiat deja, iar, în acest moment, ar mai rămâne doar ultimii pași de finalizare a tranzacției, iar plata să fie realizată în mai multe tranșe.

Contactați de Paginademedia.ro, oficialii Kanal D au refuzat inițial să comenteze subiectul. Ulterior, aceștia au transmis: „Kanal D nu are nicio informatie despre acest subiect, pot fi contactati Dogan Holding sau potenţiali cumpărători”.

Orlando Nicoară, reprezentant al acționariatului Clever, a declarat la rândul său că „nu comentează zvonuri”.

„Analizăm și căutăm oportunitățile care apar în piața media”, a adăugat Nicoară, fără să ofere alte detalii.

Tranzacție majoră pe piața media din România
În urma acestei achiziții, Prima TV și întregul grup media Clever Media își extind într-un mod semnificativ influența pe piața media. Postul de televiziune Kanal D a fost, până în acest moment, unul dintre marii jucători din topul televiziunilor comerciale din România.

Lovitură pe piaţa media: Denise Rifai a plecat de la Kanal D! Cu ce post a semnat vedeta TV: „Vă promit că o să vă placă!”

Kanal D este deținut de Dogan Media Internațional SA, companie al cărei acționariat este format din Dogan Media Invest BV, cu 99,99998% din capitalul social, și Rukiye Sevda Boduroglu, cu 0,00002%.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, compania-proprietară a stației de televiziune Kanal D a avut, în 2024, o cifră de afaceri de 286.685.710 lei (peste 56 milioane de euro) și un profit de 45.091.356 lei (aproape 9 milioane de euro).

„Dogan Media Internațional” se află în România de 20 de ani și a raportat un număr mediu de 366 de angajați.

Postul Kanal D a mizat constant pe formate de tip reality show și entertainment de seară. Acesta a devenit, în timp, un mare competitor pentru marile trusturi media din țară, în special în zona de divertisment.

Printre emisiunile-vedetă de la Kanal D se află „Jocul cuvintelor” și „The floor”, moderate de Dan Negru, „Casa iubirii”, „Asta-i România” (cu Mihai Ghiță), „În căutarea adevărului” (prezentată de Ernest Takacs), „Follow us” cu Teo Trandafir și Ilinca Vandici, dar și formatele TV prezentate de Andreea Mantea.

Clever Media, expansiune pe piața media din România
Pe de altă parte, Clever Media a crescut în ultimii ani printr-o strategie de diversificare, care a mizat pe sport, știri, documentar și conținut tematic.

Grupul Clever operează mai multe stații TV și site-uri prin intermediul firmelor sale, Clever Media Network, Clever Business Transilvania, Diplomatic Digital, Agro TV și Medika Broadcast Channel.

Potrivit surselor MEDIAFAX, compania prin care ar urma să aibă loc tranzacția este Clever Business Transilvania, care deține, printre altele, licențele pentru Prima TV și Prima Sport.

Societatea a fost fondată în decembrie 2005 și are o structură de acționariat în care Adrian Gheorghe Tomșa deține 65%, Clever Media Network din Cluj 25%, iar Maria Nicoară 10%.

Compania a avut în 2024 o cifră de afaceri de 57.373.299 lei (11,2 milioane euro) și a înregistrat un profit de 4.061.367 lei (aproape 800.000 de euro). De altfel, Clever Business Transilvania a declarat un număr mediu de 128 de angajați.

Mutare neașteptată la început de an. Cu cine a semnat Diana Bart după 13 ani petrecuți la Prima TV: „Cred în schimbări care te scot din zona de confort”

Totodată, Clever Media Network, parte a Clever Business Transilvania, figurează și ea, în 2024, cu o cifră de afaceri de 214.880.693 lei (42 milioane de euro) și un profit de 3.884.577 lei (puțin peste 750.000 de euro).

Extinderea grupului Clever este vizibilă și în portofoliul de canale pe care le controlează deja. Dincolo de Prima TV și rețeaua Prima Sport, grupul deține Prima News, Cinemaraton, Agro TV, Prima History, Prima World, Prima Comedy, Nostalgia TV, precum și platforma Profit.ro.

De menționat este că Grupul Clever deține în România drepturile de difuzare pentru mai multe competiții sportive majore, inclusiv UEFA Champions League, UEFA Europa League și UEFA Conference League, precum și pentru Superliga României, Liga 2 și Cupa României.

În același timp, compania are acces la transmisiuni din unele dintre cele mai importante campionate europene, printre care Bundesliga, La Liga, Ligue 1 și Serie A.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Universitatea Craiova şi-a aflat adversara posibilă din turul al doilea preliminar din Champions League. Adversar teribil pentru U Cluj

Publicat

la

Universitatea Craiova a evitat posibili adversari precum Dinamo Zagreb și Slovan Bratislava, urmând să înfrunte învingătoarea din „dubla” Borac Banja Luka – Levski Sofia. Prima este campioana Bosniei și Herțegovina, Levski Sofia este campioana Bulgariei.

La tragerea la sorți pentru turul secund preliminar al competiției au participat 24 de echipe, împărțite în două grupe valorice a câte 12, iar campioana României a fost repartizată în grupa a doua și nu va avea statut de cap de serie.

Pe lista posibilelor adversare erau Dinamo Zagreb (Croaţia), Slovan Bratislava (Slovacia), Celje (Slovenia), Omonia Nicosia (Cipru), Hapoel Beer-Sheva (Israel) şi învingătoarea duelului dintre Borac Banja Luka (Bosnia-Herţegovina) și Levski Sofia (Bulgaria).

Pe hârtie, cel mai complicat scenariu pentru Universitatea Craiova er o confruntare cu Dinamo Zagreb, una dintre cele mai constante prezențe în competițiile europene. Croații au un coeficient UEFA superior și o experiență vastă în fazele superioare ale cupelor continentale. În luna ianuarie a acestui an, FCSB a pierdut la Zagreb, scor 1-4, într-un duel din grupa principală din Europa League. În schimb, cea mai accesibilă variantă pare a fi câștigătoarea „dublei” dintre Borac Banja Luka și Levski Sofia.

Citeşte şi: Noroc uriaş pentru Universitatea Craiova: adversar facil în Champions League. U Cluj, lovită de ghinion în Europa League

Partidele din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor sunt programate pe 21 și 22 iulie, în timp ce returul va avea loc pe 28 și 29 iulie. UEFA va anunța ulterior datele exacte și orele de disputare ale meciurilor, după încheierea tragerii la sorți.

U Cluj va da peste Dinamo Kiev

U Cluj și-a aflat posibila adversară din turul al doilea preliminar din Europa League: dacă trece de Dinamo Kiev, locul al patrulea din campionatul Ucrainei, va juca în a doua rundă cu PAOK Salonic, echipa care a terminat pe locul 3 în campionatul Greciei. Ceilalți posibili adversari erau Benfica (Portugalia), Maccabi Tel-Aviv (Israel) și Pafos (Cipru). Dacă vor trece de Dinamo Kiev, ardelenii vor juca prima manșă din turul al doilea pe teren propriu.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Trei zodii care s-au născut ca să fie în lumina reflectoarelor

Publicat

la

Trei zodii care s-au născut ca să fie în lumina reflectoarelor. Există oameni care par să se nască direct cu un reflector deasupra capului. Potrivit astrologilor, printre aceștia se numără Gemenii, Balanțele și Vărsătorii.

Trei zodii care s-au născut ca să fie în lumina reflectoarelor. Gemeni – vocea care nu poate fi ignorată

Gemenii au un dar rar: știu să vorbească pe limba oricui și să prindă instant conexiunea cu publicul. Au inteligență vie, replică rapidă și un umor care îți rămâne în minte, iar toate acestea îi fac irezistibili în fața oricărei audiențe. Când un Geamăn povestește ceva, ceilalți pur și simplu se opresc și ascultă, pentru că simt că nu e doar informație, e show. Au un talent natural pentru comunicare – fie că vorbim de televiziune, radio, online, scenă sau chiar mediul profesional, se fac remarcați ușor.

Citește și Mai sunt două zile din alinierea planetară Mercur–Venus–Jupiter–Lună! Universul deschide un portal al oportunităților pentru aceste 4 zodii. Vezi cine poate atrage bani și șanse unice!

Gemenii sunt și extrem de adaptabili, așa că pot trece de la un stil la altul fără să-și piardă autenticitatea, lucru esențial pentru a rămâne relevanți într-o lume care se schimbă rapid. Nu se tem de expunere, ba chiar se încarcă din ea, iar curiozitatea lor îi împinge mereu să încerce idei noi, proiecte noi, formate noi. Faima pentru ei nu vine neapărat doar dintr-un singur talent, ci din modul lor complet de a fi: spontani, vii, plini de viață, mereu „pe fază”.

Citește și Conjuncţie magică Lună–Venus în 17 iunie 2026. Ce vis poate deveni realitate pentru zodia ta

Știu să se facă plăcuți, dar știu și să fie controversați, dacă simt că asta le servește mesajul. Lumea are nevoie de voci care să spargă monotonia, iar Gemenii exact asta fac: animă, trezesc, intrigă. Nu e de mirare că mulți influenceri, artiști, entertaineri sau oameni de media sunt născuți în această zodie sau au un puternic accent geminian în hartă. Atunci când își asumă darul lor de comunicatori, faima devine mai degrabă un efect secundar inevitabil decât o țintă forțată.

Citește continuarea pe sfatulpărinților.ro. 

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend