DIVERSE
Jale în industria auto. Un gigant ia în calcul să dea afară 50.000 de oameni!
Publicat
acum 22 de minutela
Autor
Ziarul PROFIT

Gigantul industriei auto care ar putea da afară 50.000 de oameni este Volkswagen – grupul german care, alături de japonezii de la Toyota, domină topul producției și al vânzărilor.
Și totuși, problemele nu-i ocolesc nici pe nemți, care, pentru a rămâne competitivi, iau în calcul reduceri substanțiale de posturi. Avertismentul în acest sens a fost transmis de directorul general Oliver Blume.
„Situaţia este mai mult decât critică”, le-a transmis Blume angajaţilor, într-un document intern consultat de Reuters, informează news.ro.
Astfel, în contextul în care Volkswagen traversează cea mai amplă restructurare din istoria sa, măsurile ar putea include încă aproximativ 50.000 de disponibilizări la nivel mondial, plus separarea unor divizii ale grupului.
Potrivit managerului gigantului auto german, cele 50.000 de posturi nu reprezintă o ţintă oficială, ci rezultă din calculele privind reducerea costurilor necesară pentru apropierea de nivelul concurenţilor şi indică amploarea restructurării care ar putea fi necesară.
Una dintre cele mai mari probleme este diferenţa de costuri faţă de rivali. Cheltuielile generale ale Volkswagen, spune același Blume, sunt în continuare cu peste 30 la sută mai mari decât cele ale unor companii comparabile.
În acelaşi timp, marja actuală de profit, sub 4 la sută, este considerată insuficientă pentru ca grupul să poată finanţa pe termen lung dezvoltarea de noi tehnologii şi modele, precum şi menţinerea fabricilor sale.
Citește și Rabla 2026. Se fac noi înscrieri, când se pot depune cererile. Anunțul de ultimă oră făcut de AFM
Presiunile resimțite de colosul auto german vin din mai multe direcţii. Constructorii chinezi îşi extind agresiv prezenţa pe piaţa europeană, profiturile Volkswagen din China sunt în scădere, iar tarifele de import din Statele Unite afectează suplimentar compania. În Europa, grupul se confruntă şi cu o capacitate de producţie prea mare în raport cu cererea, mai notează sursa citată.
Patru fabrici germane se află într-o situaţie deosebit de dificilă: Emden, Hannover, Zwickau şi Neckarsulm. Potrivit lui Blume, acestea nu sunt aşteptate să ajungă nici în deceniul următor la un nivel competitiv de utilizare a capacităţii de producţie.
Șeful Volkswagen a precizat însă că nu a fost luată deocamdată nicio decizie privind închiderea unor uzine.
Gigantul german a anunţat deja, în iulie, că are în plan să reducă drastic numărul de modele oferite şi să diminueze suplimentar capacitatea de producţie. Familiile care controlează grupul au intensificat între timp presiunile pentru adoptarea unor măsuri mult mai dure.
Următorul moment decisiv va fi la 4 septembrie, când Consiliul de Supraveghere al Volkswagen urmează să se reunească, pentru continuarea negocierilor privind planul de restructurare. Miza este majoră: Volkswagen trebuie să reducă rapid costurile şi supracapacitatea industrială, în timp ce trebuie simultan să finanţeze noile tehnologii şi să facă faţă unei concurenţe chineze tot mai puternice pe propria piaţă europeană, mai scrie sursa citată.
(sursa foto: hagerty.co.uk/Kai-Uwe Knoth)
![]()
Poate îți place și...

Urmărire ca-n filme în Bucureşti. Un puşti care mergea fără permis pe o motocicletă neînmatriculată, prins după ce a lovit o maşină de poliţie

VIDEO EXPLOZIV Hoții de buzunare români s-au bătut ca-n ”Șapte păcate” cu activiștii civici din Veneția. ”Attenzione, borseggiatori!”

O nouă companie aviatică low-cost apare în Europa: prețul unui bilet pleacă de la 19 euro
DIVERSE
Urmărire ca-n filme în Bucureşti. Un puşti care mergea fără permis pe o motocicletă neînmatriculată, prins după ce a lovit o maşină de poliţie
Publicat
acum 10 minutela
23 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Un adolescent de 17 ani care conducea o motocicletă neînregistrată și fără să aibă permis de conducere a fost urmărit și imobilizat în trafic pe Șoseaua Andronache din Bucureşti după ce a lovit o mașină de poliție.
Polițiștii Capitalei l-au depistat în trafic pe tânărul în vârstă de 17 ani care conducea un vehicul neînregistrat pe arterele din Sectorul 2, fără să dețină permis de conducere. Adolescentul nu a respectat semnalele de oprire ale echipajului de poliție și a fost imobilizat în urma unei urmăriri în trafic, după ce a acroșat o autospecială de poliție.
Evenimentul a avut loc sâmbătă seară când un echipaj de la Secția 7 Poliție, aflat în patrulare a observat o motocicletă fără plăcuță de înmatriculare sau înregistrare, condusă de un tânăr, care se deplasa pe Șoseaua Andronache.
„Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul vehiculului nu s-a conformat indicațiilor și a mărit viteza, continuând deplasarea pe mai multe artere din zonă.
Echipajul de poliție a pornit imediat în urmărirea acestuia, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, în sprijin fiind angrenate și alte echipaje aflate în teren. Pe parcursul urmăririi, conducătorul vehiculului a fost somat în mod repetat să oprească, prin intermediul sistemului acustic al autospecialei, însă acesta și-a continuat deplasarea.
La intersecția dintre Strada Izvorul Muntelui și Strada Gureni, vehiculul urmărit a acroșat o altă autospecială de poliție implicată în urmărire, care se deplasa de asemenea cu semnalele optice și acustice în funcțiune”, a transmis Poliția Capitalei.
După producerea evenimentului rutier, tânărul a încercat în continuare să se sustragă, însă a fost imobilizat imediat de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție, conform procedurilor legale.
Potrivit polițiștilor, ambii conducători implicați au fost testați cu aparatul etilotest și cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind „zero”, respectiv „negativ”.
În urma evenimentului rutier, adolescentul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că vehiculul condus nu figura înmatriculat sau înregistrat în circulație, iar tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor ce se impun.
![]()
DIVERSE
VIDEO EXPLOZIV Hoții de buzunare români s-au bătut ca-n ”Șapte păcate” cu activiștii civici din Veneția. ”Attenzione, borseggiatori!”
Publicat
acum o orăla
23 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Bătaia dintre hoții de buzunare români și activiștii italieni a fost filmată de aceștia din urmă și postată pe net, spre știința potențialelor victime ale unor furturi.
Inițiativa de expunere a hoților de buzunare aparține celor de la Comitato Non Distratti – unul dintre cele mai cunoscute grupuri civice care se implică astfel pentru diminuarea furturilor din zonele turistice.
Atunci când observă hoți de buzunare, activiștii strigă către turiști ”Attenzione, pickpocket!” sau ”Attenzione, borseggiatori!” (Atenție la hoții de buzunare!), pentru a-i face atenți la bunurile lor, scrie adevarul.
Pe lângă astfel de avertismente, activiștii civici italieni folosesc și metoda ”marcării” celor pe care îi identifică drept hoți de buzunare. Concret, trag cu pistoale cu apă încărcate cu vopsea roșie, astfel încât persoanele urmărite să poată fi recunoscute mai ușor în mulțime.
Acțiunile grupurilor civice au devenit cunoscute pe rețelele sociale, unde sunt distribuite multe clipuri filmate în timpul acţiunilor contra hoților. Acestea se desfășoară în zonele cele mai aglomerate, pe străduțele înguste din centrul istoric, în piețe și în apropierea pontoanelor unde se adună turiștii.
Activitatea lor a provocat însă și controverse, deoarece intervențiile activiștilor se pot transforma rapid în confruntări. Așa s-a întâmplat recent pe străzile din Veneția, pline de turiști în această perioadă.
Hoții de buzunare români au fost ”împușcați” cu vopsea și au reacționat violent. S-au împărțit pumni și picioare, s-a aruncat cu pietre și scaune, iar unii activiști au folosit spray-uri cu piper – metodă dezaprobată de autorităţi, pentru că substanța se poate răspândi pe o rază de circa 20-30 de metri, astfel că efectele ei pot ajunge rapid și la persoane care nu au nicio legătură cu altercația.
La un moment, între tabere a zburat chiar și un cărucior de copil!
[embedded content]
În timpul confruntărilor, românii au înjurat și le-au făcut semne obscene celor care le strigau ”plecați înapoi în România”.
Turiștii au asistat uluiți la bătaia desfășurată la câțiva metri de ei.
Și la Florența a fost demascat recent un hoț de buzunare. Cel care l-a reperat a fugit după el și l-a filmat, iar reacția hoțului venind în limba română: ”Ce-ai, bă, ești bulangiu?”.
![]()
DIVERSE
Prognoza meteo. Disconfort termic accentuat şi duşuri cu ploi torenţiale. Risc de grindină la Bucureşti
Publicat
acum o orăla
23 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Prognoza meteo LUNI
TARA
Vremea va fi călduroasă în mare parte a țării, pe arii restrânse caniculară din orele amiezii în partea de sud, unde disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26…27 de grade pe litoral, în Maramureș și nordul Moldovei și 35…36 de grade în sudul Banatului, sudul Olteniei și al Munteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, după-amiaza în Carpații Meridionali și de Curbură, iar îndeosebi seara și în primele ore ale nopții, local în Muntenia și pe alocuri în Oltenia, Dobrogea și Moldova. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă local vor fi de 5…10 l/mp și izolat vor depăși 15…20 l/mp, îndeosebi la munte. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în timpul ploilor (viteze la rafală în general de 45…50 km/h). Izolat vor fi condiții de grindină și vijelii. Temperaturile minime vor fi cuprinse 7 grade în estul Transilvaniei și 22 de grade pe litoral.
BUCUREȘTI
Vremea se va menține caniculară și disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 34…35 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara și în primele ore ale nopții, când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice (2…8 l/mp și izolat posibil peste 8…10 l/mp). Vântul va sufla în general moderat (viteze la rafală de până la 35…40 km/h), cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Vor fi condiții de grindină. Temperatura minimă va fi de 17…18 grade.
Prognoza meteo MARTI
TARA
Vremea va deveni în general instabilă, iar din punct de vedere termic va fi călduroasă în majoritatea regiunillor, caniculară pe alocuri în cele vestice și sudice, condiții în care disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate și perioade cu averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului (viteze la rafală în general de 45…50 km/h), din orele amiezii la început în zona montană, apoi în centrul, nord-estul și sud-vestul țării, iar noaptea local și în restul teritoriului. Cantitățile de apă, local, vor fi de 10…15 l/mp și pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în Carpații Meridionali, nordul Olteniei și în nord-vestul Munteniei, vor depăși 20…25 l/mp. Izolat vor fi vijelii și grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26…27 de grade în nordul Modovei și pe litoral și 37 de grade izolat în sudul Banatului, iar cele minime se vor situa între 12 și 22 de grade, cu cele mai mari valori pe litoral.
BUCUREȘTI
Regimul termic va fi caracterizat de valori ale temperaturii maxime comparabile cu cele din intervalul anterior, astfel că vremea va fi în continuare caniculară din orele amiezii, condiții în care disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate noaptea când vor fi perioade cu averse (cantități de apă în general de 5…8 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (viteze în general de 45 km/h). Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar minima de 17…18 grade.
Prognoza meteo MIERCURI
TARA
Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice diurne vor fi în scădere, local semnificativă față de zilele anterioare în Maramureș, Transilvania și în Moldova. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului (viteze la rafală în general de 45…50 km/h), în prima parte a intervalului în centrul, nordul, estul și sudul țării și izolat în rest, iar noaptea local în sud-estul teritoriului. Cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și pe alocuri vor depăși 20…25 l/mp, cu precădere la munte, precum și în centrul și estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 și 32 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului, al Olteniei și al Munteniei, iar minimele vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade.
BUCUREȘTI
Vremea se va răcori față de zilele anterioare, astfel încât temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și perioade cu averse și descărcări electrice, la începutul intervalului, apoi din nou seara și în prima parte a nopții. Se vor acumula cantități de apă în general de 3…5 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.
Prognoza meteo JOI
TARA
Vremea va fi călduroasă în regiunile vestice și pe arii restrânse în cele sud-vestice, în timp ce, în restul zonelor valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse și descărcări electrice local la munte și pe arii mai restrânse în sudul, centrul și nordul țării. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cu precădere în zona Munților Apuseni, în Carpații Meridionali, în nordul Olteniei și al Munteniei, cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat vor depăși 20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe litoral, iar noaptea în sudul Banatului, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 și 33 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade, mai coborâte în depresiunile intramontane.
BUCUREȘTI
Vremea va continua să se răcorească, astfel că temperatura maximă va fi de 27…28 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua când vor fi posibile ploi slabe (1…2 l/mp), trecătoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 15…16 grade.
Prognoza meteo VINERI
TARA
Valorile termice vor crește ușor în cea mai mare parte a țării, în vest și în sud-vest vremea va fi călduroasă, iar în Banat și Crișana va deveni local caniculară. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil și vor fi posibile averse izolate mai ales la munte, iar seara și noaptea va crește probabilitatea ca local să fie înnorări accentuate, averse și descărcări electrice în vestul și nord-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile vestice, în special în Banat (posibil până la 60…70 km/h în sudul regiunii), local în zona montană înaltă și izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade, mai mici în depresiunile intramontane, anunţă ANM.
BUCUREȘTI
Valorile termice diurne vor crește ușor și se vor situa în jurul normelor perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade și cea minimă de 14…16 grade.
Prognoza meteo SAMBATA
TARA
Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică (înnorări accentuate, averse și descărcări electrice) va fi ridicată în vest, nord-vest și centru, iar din orele serii și în sud-vest și nord-est. Vor fi cantități de apă local de 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va avea local și temporar intensificări în majoritatea zonelor (cu viteze în general de 45…65 km/h), în special în vest, centru și nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 32 de grade, posibil local mai ridicate în sudul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 11 și 19 grade.
BUCUREȘTI
Vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a nopții, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Prognoza meteo DUMINICA
TARA
Vremea va fi călduroasă în regiunile sudice și local în cele vestice. Probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică (înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice) va fi ridicată în nordul, centrul și estul țării. Izolat, mai ales munte, vor fi posibile cantități de apă de peste 15 l/mp. Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă și pe litoral și de scurtă durată izolat în rest, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 32 de grade, local ușor mai ridicate în sudul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 11 și 20 de grade.
BUCUREȘTI
Vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, iar probabilitatea de ploaie redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Prognoza meteo TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU zilele de 31 august, 1 si 2 sept)
TARA
În regiunile sudice, vremea se va menține călduroasă, iar în restul țării temperaturile se vor situa în general în jurul celor specifice perioadei. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în nordul și nord-vestul teritoriului și în zona montană.
BUCUREȘTI
Vremea va fi în continuare călduroasă, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă.
![]()
DIVERSE
Neostenitul Călin Georgescu a făcut tur de forță în weekend. Din piețe, la mormântul lui Arsenie Boca. Reacție dură despre raportul privind anularea alegerilor: ”O ticăloșie administrativă”
Publicat
acum 3 orela
23 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Discret de această dată, Georgescu nu și-a mai anunțat, pe rețelele de socializare, destinațiile de weekend. Chiar și așa, fanii săi bine informați au dat de știre pe net și s-au găsit zeci de oameni care să-l aștepte în fiecare loc unde a poposit.
Fostul candidat la prezidențiale a fost mai întâi, sâmbătă, în județul Arad, pentru a avea și acolo, după cum a făcut și în alte părți, contact cu producătorii locali.
Prima oprire a fost la piața din Pâncota, recunoscută drept una dintre cele mai mari piețe din vestul țării. Acolo, baie de mulțime – controlată, e drept, de numeroșii bodyguarzi ai lui Georgescu -, ședințe foto spontane și scurte dialoguri cu simpatizanții.
Călin Georgescu a fost apoi la Curtici, tot pentru o întâlnire cu producători locali. A și cumpărat de la ei și a avut un dialog cu cel considerat cel mai important afacerist din zonă, Dimitrie Muscă, după cum notează activenews.
La Curtici, fostul candidat pentru Cotroceni n-a ratat ocazia de a invoca, din nou, programul Apă-Hrană-Energie, brand personal, alături de celebrele afirmații despre nanocipurile din sucuri și Apocalipsa care înseamnă, într-o așa-zisă ”limbă bătrână”, apucă lipsa.
”La piața de la Curtici am văzut în mod real cum comerțul devine artă și prietenia devine lege. Ceea ce văd eu aici la Curtici este o istorie trăită, nu citită. Se vede în acest loc cum România supraviețuiește prin încăpățânarea țăranilor, a fermierilor de a-și hrăni semenii cu roadele pământului strămoșesc”, a mai spus Georgescu, potrivit sursei citate.
În același context, le-a vorbit și despre secetă: ”Noi trebuie să administrăm apa, nu seceta. Cine își bate joc de apă își bate joc de energie și de agricultură. Și atunci oamenii ajung să cumpere produse și alimente din străinătate la prețuri foarte mari, iar economia moare pentru că se consumă ce produc alții. Avem nevoie de oameni iubitori de țară și de pământ, cum este domnul Muscă și voi toți”.
Citește și
Turul de forță a continuat la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, unul dintre cele mai vechi și importante așezăminte monahale din România.
Duminică, Georgescu și-a continuat traseul în nota de încheiere a zilei precedente: cu smerenie și gândul la Dumnezeu. S-a dus la mănăstirea Prislop, unde se află mormântul lui Arsenie Boca, și a participat la Sfânta Liturghie.
În așteptarea lui, fanii și-au transmis din timp, pe rețelele de socializare, reguli stricte.
”Dragilor, deși participarea la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Prislop a fost intenționată ca un prilej privat și neoficial de rugăciune al domnului președinte, se știe deja în întreg mediul online că mâine (duminică – n.r.) va fi acolo.
Ca de fiecare dată astfel de vești aduc multă emoție și sunt mulți dintre noi care ne-am dori să-i fim alături.
*IMPORTANT*: Cei care aleg să meargă la Prislop pentru a aprinde o lumânare, pentru a se ruga și pentru a fi în apropierea domnului președinte, vă rugăm insistent să lăsăm o impresie impecabilă. *Mergem doar sa ne rugam. Spuneți tuturor insistent să nu strige, să nu aplaude, să nu producă vânzoleală sau zgomot în timpul Slujbei sau în incinta Sfintei Mănăstiri.*
Mănăstirea este un lăcaș sfânt, un loc în care fiecare român vine să se roage, *indiferent de convingerile sau preferințele sale politice.* Să arătăm că noi, susținătorii, știm să respectăm Casa Domnului și pe cei care slujesc sau vin să se roage în ea.
Procedând așa vom evita să cauzăm neplăceri Mănăstirii și domnului presedinte, vom evita speculații și acuzații că se dorește politizarea Sfintei Liturghii. Rugăciunea și discreția să fie mai presus de orice!
Doamne ajută!”, a scris o susținătoare, pe Facebook.
La Prislop a venit, pentru vizita lui Georgescu, și cel cunoscut drept Stegarul Dac, Cezar Cătălin Avrămuță pe numele său real.
Trebuie amintit și că Georgescu a reacționat, cu prilejul acestui tur de weekend, la informațiile conform cărora raportul privind anularea alegerilor ar urma să acopere circa 20 de ani de acțiuni hibride atribuite Rusiei contra României și a altor state europene.
”Este o alchimie a securității atunci când hoția devine doctrină de stat. Raportul Cotrocenilor este o ticăloșie administrativă, fabricat să spele o crimă constituțională. Cu alte cuvinte un cadavru politic încearcă să igienizeze juridic o lovitură de stat ordinară. Suntem martorii unui simulacru de justificare născut din frica biologică a celor care dețin astăzi puterea. Sigur că toate aceste lucruri sunt nesemnificative în fața măreției poporului român și în fața faptului că nu putem ceda atât de ușor la o hoție ordinară”, a spus Georgescu, la Pâncota, potrivit unei înregistrări OnRecord.
De remarcat și că AUR, de această dată, nu a relatat oficial absolut nimic, pe rețelele de socializare, despre vizitele lui Călin Georgescu.
(sursa foto: stireanoastra)
Citește și
![]()
DIVERSE
ECLIPSA de Lună Plină a Sturionului în PEȘTI din 28 august schimbă jocul. Vezi ce capitol se închide pentru zodia ta și ce poate începe după el
Publicat
acum 3 orela
23 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Este și Luna Plină a Sturionului, denumirea tradițională atribuită Lunii Pline din august. Din punct de vedere astrologic, eclipsa se formează în Pești, în opoziție cu Soarele din Fecioară, și continuă seria eclipselor de pe axa Fecioară–Pești începută în septembrie 2024 și care se va încheia în februarie 2027.
Pentru România, fenomenul astronomic începe în dimineața zilei de 28 august. La București, faza penumbrală începe la 4:23, eclipsa parțială devine vizibilă de la 5:33, iar în jurul orei 6:33 se atinge maximul care poate fi observat înainte ca Luna să coboare spre orizont. Dincolo de spectacolul de pe cer, astrologia privește eclipsele de Lună ca pe niște Luni Pline amplificate, care pot scoate la suprafață emoții, adevăruri și situații ajunse la punctul în care nu mai pot continua în aceeași formă.
Peștii vorbesc despre intuiție, sensibilitate, vindecare, credință și capacitatea de a renunța la ceea ce nu mai poate fi controlat. De cealaltă parte, Soarele din Fecioară cere ordine, claritate și soluții practice. Tocmai această opoziție poate face eclipsa atât de interesantă: una dintre părți vrea să știe exact ce urmează, ce trebuie făcut și în ce ordine, în timp ce cealaltă ne amintește că unele lucruri se rezolvă abia când încetăm să le forțăm.
Cafe Astrology descrie această eclipsă drept un moment emoțional și de culminare și recomandă să nu transformăm imediat sentimentele amplificate în decizii definitive. Ce poate deveni însă mult mai greu de ignorat este adevărul din spatele lor. Pentru fiecare zodie, Luna Plină a Sturionului luminează o zonă diferită a vieții și poate arăta ce poveste a ajuns la final, ce trebuie privit altfel și unde se deschide spațiu pentru ceva nou.
BERBEC
Eclipsa din Pești luminează una dintre cele mai profunde și mai discrete zone ale hărții tale, Berbec, cea legată de trecut, subconștient, odihnă și lucrurile pe care le porți în tine fără să le arăți celorlalți. Poate exista o poveste veche care revine în minte sau o emoție pe care ai încercat să o depășești prin acțiune, muncă ori pur și simplu mergând înainte. De data aceasta, soluția poate fi exact opusul: să nu mai alergi de ea. Saturn aflat în semnul tău continuă să te învețe ce înseamnă maturizarea și asumarea, însă eclipsa îți amintește că puterea nu înseamnă numai să reziști. Înseamnă și să știi când ceva trebuie lăsat jos. Ai multă energie pentru viitor și poți redescoperi talente sau dorințe pe care le-ai ținut prea mult în umbră. Nu încerca însă să începi zece lucruri simultan. Cea mai importantă victorie acum poate fi să închei ceea ce te consumă în tăcere și să păstrezi energia pentru ceea ce merită cu adevărat construit.
Află în ce an îți va merge cel mai bine, conform numerologilor
TAUR
Pentru tine, eclipsa de Lună din Pești pune reflectorul pe prietenii, alianțe, comunitate și planurile pe termen lung. Poți vedea foarte limpede cine se află cu adevărat alături de tine și ce relații continuă mai mult din obișnuință decât pentru că mai există un drum comun. Nu toate schimbările trebuie să vină prin conflicte. Uneori două persoane pur și simplu cresc în direcții diferite, iar eclipsa poate face această realitate imposibil de ignorat. În același timp, poate reapărea un proiect personal sau o dorință de viitor pe care ai abandonat-o prea repede. Creativitatea este stimulată, dar succesul vine dacă accepți să revizuiești, să îmbunătățești și să schimbi ceea ce nu funcționează. Nu te agăța de prima versiune a unui plan doar pentru că ai investit deja timp în ea. Peștii îți cer să ai încredere în inspirație, iar sezonul Fecioarei îți oferă disciplina necesară pentru a-i da formă. Uneori viitorul se schimbă nu atunci când găsești o idee complet nouă, ci când alegi mai atent oamenii și proiectele cărora le dai energia ta.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
![]()
DIVERSE
Legea salarizării 2026. Directorii de școli, rectorii și decanii, plătiți suplimentar pentru maximum șase ore
Publicat
acum 4 orela
23 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Legea salarizării 2026. Conform noului proiect de act normativ, personalul didactic de conducere din învățământul preuniversitar și universitar ar putea fi salarizat suplimentar prin plata cu ora pentru maximum șase ore.
Această prevedere importantă vizează, printre alții, directorii și directorii adjuncți de școli, ocupnații funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare, și personalul didactic cu funcții de conducere din universități, precum rectorii, prorectorii, decanii și prodecanii.
Acest plafon este menționat în Anexa nr. I – Familia ocupațională de funcții bugetare ”Învățământ și Cercetare Științifică”: ”Personalul didactic de conducere poate fi salarizat suplimentar şi prin plata cu ora, respectiv până la 6 ore din norma didactică de predare-învăţare-evaluare din învățământul preuniversitar, respectiv până la 6 ore convenționale din norma didactică pentru învățământul superior”.
Citește și Cele 5 mari confederaţii sindicale resping actuala formă a proiectului Legii salarizării
În prezent, directorii de școli au restricții privind plata cu ora, notează edupedu.
Ordinul privind degrevarea de normă pentru anul școlar 2026-2027 prevede că, de regulă, directorii și personalul de conducere, îndrumare și control nu pot desfășura activități didactice remunerate prin plata cu ora sau cumul, fiind prevăzute anumite excepții.
Art. 6 alin. (1) prevede aceeași interdicție introdusă în anul școlar precedent: ”Personalul didactic de predare care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar de stat nu poate desfășura activități didactice de predare remunerate prin plata cu ora sau cumul.”
Există o excepție, prevăzută la art. 6 alin. (2), pentru școlile primare sau gimnaziale din mediul rural aflate în zone izolate, atunci când nu există personal didactic calificat. În aceste situații, consiliul de administrație al inspectoratului poate aproba pentru personalul de conducere activități la plata cu ora ”doar la discipline pentru care acesta are calificarea necesară”. Astfel, în învățământul preuniversitar, personalul didactic de conducere ar putea fi plătit suplimentar prin plata cu ora pentru cel mult șase ore din norma didactică de predare-învățare-evaluare.
Legea salarizării bugetarilor este jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și trebuie adoptată până la 31 august. În caz contrar, România pierde 770 de milioane de euro.
![]()

Urmărire ca-n filme în Bucureşti. Un puşti care mergea fără permis pe o motocicletă neînmatriculată, prins după ce a lovit o maşină de poliţie

Jale în industria auto. Un gigant ia în calcul să dea afară 50.000 de oameni!

VIDEO EXPLOZIV Hoții de buzunare români s-au bătut ca-n ”Șapte păcate” cu activiștii civici din Veneția. ”Attenzione, borseggiatori!”

O nouă companie aviatică low-cost apare în Europa: prețul unui bilet pleacă de la 19 euro

Cifrele care vin înaintea negocierilor de la Cotroceni: Datoria României a ajuns la aproape 1.200 de miliarde de lei. Cât datorează statul în lei, euro și dolari

Botez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ

SCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
Un eveniment festiv organizat în zona Curtea de Argeș – Valea Argeșului s-a încheiat cu o intervenție de urgență a...

Ți-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii
Precaritatea infrastructurii rutiere din județul Argeș, păstorită dezastruos de Consiliul Județean condus de Ion Mînzînă, alături de pasivitatea IPJ Argeș...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
Numele lui Sorin Sorescu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, se află tot mai des în...
Curtea de Argeș

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul al ghișeului Serviciului Rutier...

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

PROVOCARE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRESA ARGEȘEANĂ! Jurnalistul Iulian Uță către Ion Mînzînă: „Plătim noi asfaltul, voi veniți cu manopera!” – VIDEO
Sezonul de toamnă al emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș TV a debutat în forță, aseară, cu o dezvăluire...

DRUMUL GROAZEI MARCA MÎNZÎNĂ ȘI IPJ ARGEȘ A MAI TRÂNTIT UN TURIST STRĂIN! O autorulotă olandeză, la un pas să se răstoarne în pârâu pe DJ 703 H!
Dezastrul infrastructurii din județ continuă să facă victime pe bandă rulantă! Drumul Județean 703 H – botezat de șoferi „Drumul...
Mioveni

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...

EXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital
O explozie puternică s-a produs joi în comuna argeșeană Recea, satul Deagu de Sus, provocând răsănirea gravă a unei persoane...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniDupă anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar
ACTUALacum 2 săptămâniACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
ACTUALacum 2 săptămâniDecizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole
ACTUALacum o săptămânăDezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
ACTUALacum 2 săptămâniUltimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
NATIONALacum 5 zileBotez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO
ACTUALacum o săptămânăIon Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
ACTUALacum 2 săptămâniHAOS PE AUTOSTRADA Pitești- București! Trafic complet blocat după ce un TIR plin cu alimente s-a zdrobit de piciorul unui pod










Ultimele Comentarii