ACTUAL
Inspectorii ANPC au dat amenzi de peste 3,7 milioane de lei după ce au găsit alimente expirate, pește alterat și alte zeci de nereguli
Publicat
acum 3 lunila
Autor
admin

Potrivit unui comunicat ANPC, în perioada 6-10 iulie 2026, instituția a desfășurat acțiuni ample de control la mai mult de 1.300 de operatori economici, având ca obiectiv verificarea siguranței produselor comercializare și a condițiilor în care sunt prestate serviciile de alimentație publică și agrement.
În urma verificărilor, comisarii ANPC au constatat numeroase neconformități, pentru care au fost aplicate 756 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,7 milioane de lei și 564 de avertismente.
În același timp, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 220.000 de lei și, temporar, produse de peste 108.000 de lei. Mai mult, a fost oprită prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 20 de operatori economici. Valoarea totală a produselor verificate a depăşit 11 milioane de lei.
Principalele neconformități constatate de inspectorii pentru protecția consumatorilor au fost:
- depozitarea apelor minerale, băuturilor răcoritoare şi băuturilor alcoolice în condiţii de expunere directă la razele solare şi la temperatura mediului ambiant;
- nerespectarea condiţiilor şi temperaturilor de depozitare recomandate de producător pentru produsele perisabile (carne, produse din carne, ciorbe, sosuri, peşte);
- produse de origine animală (carne) cu depuneri de mucegai;
- produse de origine animală (carne, produse din carne, lapte, derivate din lapte) cu data-limită de consum depăşită;
- peşte cu modificări organoleptice evidente ale aspectului, texturii şi mirosului.
Inspectorii ANPC au identificat și următoarele:
- utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică;
- comercializarea produselor de origine animală (ouă) cu coaja spartă şi depuneri aderente de impurităţi;
- întreţinerea necorespunzătoare a blocului alimentar;
- comercializarea produselor alimentare fără elemente de identificare şi caracterizare;
- prezenţa acumulărilor de gheaţă în ambalajul produselor congelate;
- produse de origine vegetală depreciate calitativ, prezentând urme de lovire şi strivire;
- comercializarea plantelor aflate într-o stare avansată de ofilire.
Alte neconformități găsite au fost:
- utilizarea echipamentelor şi ustensilelor cu grad ridicat de uzură, prezentând acumulări de rugină, resturi alimentare şi urme de arsură;
- folosirea unor echipamente cu grad avansat de uzură, incompatibile cu cerinţele de siguranţă; întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor de agrement (conductoare electrice neizolate, absenţa documentelor aferente echipamentelor utilizate şi echipamente de agrement cu elemente de siguranţă insuficiente);
- neafişarea sau afişarea incompletă a informaţiilor privind vârsta şi înălţimea minimă şi/sau maximă admisă pentru accesul la anumite activităţi de agrement.
![]()
Poate îți place și...

Curtea de Conturi face anchetă în instituție: Angajații de la Bihor au dat petrecere, în timpul serviciului, la o cabană silvică

Romania reallocates RON 150 million to emergency healthcare services amid funding pressures

Parlamentul European cere ca gruparea Houthi să fie declarată organizație terorist
ACTUAL
Curtea de Conturi face anchetă în instituție: Angajații de la Bihor au dat petrecere, în timpul serviciului, la o cabană silvică
Publicat
acum 8 minutela
22 octombrie 2026Autor
admin

Curtea de Conturi anunţă, joi, că face verificări, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că angajaţii instituţiei din Bihor ar fi participat la o petrecere. Bugetarii s-ar fi distrat chiar în timpul servicului,la o cabană silvică din Băile Felix.
Angajații ar fi consumat alcool şi s-ar fi jucat cărţi şi rummy
”Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la o întâlnire la care au participat miercuri, 21 octombrie a.c., reprezentanţi ai Camerei de Conturi Bihor, Comitetul de etică al Curţii de Conturi s-a autosesizat şi analizează această situaţie, în conformitate cu prevederile Codului Etic al instituţiei şi ale Statutului auditorului public extern”, a transmis, joi, Curtea de Conturi, într-un comunicat de presă.
Pretextul a fost un fel de curs de pregătire
Potrivit www.ebihoreanul.ro, miercuri, cu excepţia a două angajate aflate în concediu, toţi angajaţii Curţii de Conturi Bihor au petrecut la cabana silvică din Băile Felix, marcând atât aniversarea directorului adjunct, cât şi o ”pregătire profesională”.
Presa a mers peste bugetari
Funcționarii instituțiilor publice din Bihor au avut miercuri o zi de răgaz: nu i-a deranjat niciun auditor al Camerei de Conturi. Cu excepția a două angajate aflate în concediu, toţi angajaţii instituţiei au petrecut la cabana silvică din Băile Felix, marcând atât aniversarea directorului adjunct, cât și, potrivit șefului cel mare, o „pregătire profesională”, condimentată cu vin și whisky.
Sărbătoritul s-a ascuns de jurnaliștii BIHOREANULUI, care i-a găsit în fapt, iar auditorii s-au răspândit lăsându-și în restaurant haine, telefoane și instrumente „de lucru” – cărți de joc, remi, table…
![]()
ACTUAL
Romania reallocates RON 150 million to emergency healthcare services amid funding pressures
Publicat
acum 11 minutela
22 octombrie 2026Autor
admin

Health Minister Alexandru Rogobete said on Thursday that he and his team had identified and reallocated RON 150 million to fund emergency departments and ambulance services across the country.
„We achieved this through a responsible redistribution of existing resources. We identified projects where certain procedures can be postponed by 30 to 40 days, until the next budget revision, without jeopardising their continuation. These funds will have to be replenished at the budget revision so that the projects can proceed as planned,” Rogobete wrote on Facebook, agerpres reports.
According to the minister, the emergency healthcare system was already under such severe pressure that, in the event of a major emergency, the risk of services becoming overwhelmed would have been difficult to avoid.
„I have said from day one that my priority is to ease this pressure and ensure that every patient arriving at an emergency department can receive the medical care they need. (…) We cannot allow budgetary difficulties to turn into a crisis in the emergency healthcare system. We cannot leave doctors, nurses and ambulance crews fighting to save lives without the resources they need,” the health minister added.
![]()
ACTUAL
Parlamentul European cere ca gruparea Houthi să fie declarată organizație terorist
Publicat
acum o orăla
22 octombrie 2026Autor
admin

Parlamentul European cere UE să declare gruparea Houthi organizație teroristă, să îi blocheze finanțarea și să ofere mai mult ajutor populației din Yemen.
Parlamentul European cere Uniunii Europene să includă gruparea Houthi pe lista organizațiilor teroriste, în urma atacurilor cu rachete lansate de aceasta împotriva Arabiei Saudite, Israelului și Emiratelor Arabe Unite, dar și a ofensivei militare din Yemen.
Într-o rezoluție adoptată joi, eurodeputații au condamnat aceste atacuri, pe care le consideră încălcări grave ale dreptului internațional și ale dreptului internațional umanitar, conform unui comunicat de presă.
Aceștia atrag atenția că numeroși civili yemeniți au fost uciși sau obligați să-și părăsească locuințele, în timp ce criza umanitară din țară s-a agravat.
Parlamentul condamnă rolul Iranului în regiune
Eurodeputații au anunțat că sunt solidari cu guvernul Arabiei Saudite, oferind sprijinul lor pentru guvernul legitim al Yemenului.
Parlamentul cere grupării Houthi să oprească imediat toate ostilitățile, atât în Yemen, cât și în afara granițelor țării, și să renunțe la orice ambiții teritoriale.
Eurodeputații au condamnat rolul destabilizator al regimului iranian, pe care îl consideră o amenințare majoră pentru securitatea și stabilitatea întregii regiuni.
Potrivit rezoluției adoptate, Iranul furnizează grupării Houthi arme, tehnologie pentru rachete și drone, instruire și finanțare.
Parlamentul a condamnat și coordonarea dintre gruparea Houthi, Hezbollah și alte grupări înarmate susținute de Iran.
Eurodeputații spun că o stabilitate în Orientul Mijlociu presupune dezarmarea și demobilizarea tuturor milițiilor și grupărilor înarmate care nu fac parte din structurile statului.
UE, îndemnată să înghețe fondurile grupării Houthi
La propunerea Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, PE îndeamnă Consiliul UE să includă mișcarea Houthi pe lista organizațiilor teroriste.
Măsura ar urma să vizeze atât aripile militare și politice ale grupării, cât și conducerea și structurile sale militare și de securitate.
Deputații europeni mai cer, de asemenea, oprirea finanțării grupării Houthi și înghețarea fondurilor și resurselor sale economice, inclusiv ale celor care o sprijină.
Parlamentul European condamnă, de altfel, blocada navală impusă de gruparea Houthi Arabiei Saudite și atacurile asupra infrastructurii energetice și a transportului maritim din Marea Roșie și strâmtoarea Bab al-Mandab.
Există îngrijorări în rândul acestora privind efectele pe care le-ar putea avea asupra UE perturbarea traficului maritim prin strâmtorile Bab al-Mandab și Ormuz.
Aceste probleme pot duce la creșterea prețurilor la energie, existând efecte negative asupra gospodăriilor, companiilor și competitivității europene.
UE, îndemnată să consolideze securitatea maritimă
Rezoluția menționează că este foarte importantă operațiunea defensivă a UE pentru securitatea maritimă, ASPIDES, fiind încurajată extinderea mandatului acesteia.
În același timp, Parlamentul cere statelor membre să pună la dispoziția operațiunii mai multe mijloace navale și aeriene, echipate corespunzător.
Tot instituția a reclamat că este îngrijorată în privința situației umanitare catastrofale din Yemen, agravată de reluarea luptelor.
Eurodeputații cer Uniunii Europene să crească ajutorul acordat țării, inclusiv prin viitorul instrument de finanțare „Europa la nivel global” (Global Europe).
Totodată, aceștia solicită un control strict al ajutorului umanitar finanțat de UE în Yemen.
![]()
ACTUAL
Ministrul Costreie intervine și anunță primele măsuri după atacurile din școli: ‘Chiar mâine o să vorbesc cu premierul. Școlile sunt lăsate oarecum de izbeliște’
Publicat
acum 5 orela
22 octombrie 2026Autor
admin

În ultimele zile au avut loc două atacuri violente în școlile din România. Sorin Costreie anunță că va cere suplimentarea numărului de paznici în școli. „Suntem într-o cultură a violenței”, spune acesta.
Măsuri pentru protejarea profesorilor
Primul caz grav a avut loc la Bistrița. Un elev de 13 ani a atacat cu cuțitul o profesoară și un alt elev, de 12 ani. Parchetul a transmis că minorul a comis atacul cel mai probabil din motive rasiale și nu a manifestat remușcări. Joi, la un liceu din Pitești, un elev și-a înjunghiat un coleg. Conflictul ar fi pornit de la tensiuni mai vechi.
„Să schimbăm și legea penală, urmând exemplul personalului medical, adică mai nou dacă ai acte de violență împotriva unui personal medical, doctor, asistent, care îți exercită funcția, este context agravant și pedeapsa este dublă.
Același lucru vrem să-l facem și pentru profesori. Profesorul nu este cu nimic mai prejos decât doctorul. E doctorul sufletul nostru și trebuie să-l protejăm.
Ce vreau eu: să avem școli sigure. Sigur nu se poate peste noapte, mai ales că școlile noastre acum sunt cam singure, sunt lăsate oarecum de izbeliște.
Profesorii și elevii trebuie să se simtă protejați. Nu poți să faci educație, să înveți ceva, să ai bucuria cunoașterii în astfel de contexte în care îți e frică că cineva bagă un cuțit în tine”, a spus ministrul la emisiunea EuroEducația de la Euronews România.
Ministrul vrea mai mulți paznici
Sorin Costreie îi va cere premierului Luca Niculescu suplimentarea numărului de paznici în școli.
„Chiar mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici. Cererea noastră – nu am apucat să vorbesc cu domnul prim-ministru – ar fi vorba de 1.000 de posturi. La nivelul țării nu sunt multe, dar să se ducă în locuri cheie.
A doua ar fi consilierea psihologică. Trebuie să mărim – vorbim de mulți ani. Avem nevoie de acești consilieri pentru că ei sunt acei colegi ai noștri care îi văd și îi simt mai bine pe copii.
Copiii nu se văd văzuți și simțiți. Atunci asta naște frustrare. Profesorii de sprijin. A vorbit colegul meu de aceste controale. Nu sunt pe partea punitivă, dar trebuie să întărim complementar și pe aceasta „, a mai spus Sorin Costreie.
Ministrul a vorbit și despre cazurile din Bistrița și Pitești.
„Punctul comun dintre cazul de la Bistrița și cel de la Pitești este violența și dorința unui elev de a-i face rău altui elev, colegului. Vorbim despre bullying, frustrare, niște vorbe, de făcut mișto, aici ne pricepem foarte bine în cultura noastră”, susține acesta.
Cere înăsprirea pedepselor
„Pentru protecția profesorilor, a copiilor, a personalului din școală să întărim legea. Acest lucru s-a făcut pentru personalul medical. La fel vrem să procedăm și pentru personalul didactic. Concret, pedeapsa pentru faptă să fie dublată. Dublăm cu o campanie de mediatizare și să și să spunem că nu trebuie să se ajungă la așa ceva. E context agravant, cred că se numește în lege. Aici, în acest caz particular, e vorba de un copil, dar am avut cazuri de copii peste 14 ani și de profesori bătuți. Noi vrem cât de repede să fie făcută schimbarea în lege și sperăm să avem susținerea tuturor partidelor și să avem un climat mai sigur. Vrem să întărim statutul profesorului și elevului și să prindem și astfel de lucruri acolo.”, a declarat Costreie.
![]()
ACTUAL
Gigi Becali explică ruptura cu Florin Tănase: ‘A sărit calul’
Publicat
acum 5 orela
22 octombrie 2026Autor
admin

Florin Tănase a hotărât să plece de la FCSB. Patronul campioanei explică faptul că acesta s-ar fi schimbat foarte mult după ce a adunat milioane din afacerile pe care le deține.
Tănase ar fi vrut să cumpere un teren de la Dumitru Dragomir, chiar înainte de a pleca de la echipă. Astfel, i-ar fi cerut lui Gigi Becali un împrumut de două milioane de euro.
Becali nu a putut să-l ierte
Becali spune că a verificat proprietatea, iar valoarea acesteia era de aproximativ 700.000 de euro.
„De Tănase îmi pare rău, dar nu puteam să merg așa. După ce a făcut… Nu puteam să trec cu vederea. Se dădea șmecher. Nu ai cum să te dai tu șmecher la club niciodată. Trebuia să iau hotărârea. Nu se mai putea. El se credea (n.r. – Gigi Becali?) Da, da. Cum să faci așa ceva? Pleci din antrenament? Eu nu permit așa ceva. Nici lui Maradona. Hai, la revedere, tată!”, a declarat Gigi Becali, citat de Fanatik.
Tănase, sume importante din afaceri
Patronul FCSB a susținut că internaționalul român a obținut câștiguri importante din investițiile sale și din afacerile făcute alături de impresarul Vulturar.
„Tănase și-a luat viteză pentru că el a făcut o afacere și a câștigat acolo vreo 4.000.000 de euro. Tănase a prins gustul de afaceri. A făcut afaceri cu Vulturar și au luat vreo 7-8 milioane. Deci, 3-4 milioane doar partea lui. El a venit la mine că vrea să cumpere terenul de la nea Mitică. Am făcut eu socoteala, îl costa vreo 700 de mii. D-aia nici nu i-am dat. El voia să îi dau 2 milioane de euro împrumut și să nu îi mai dau salariul.”, a mai spus Gigi Becali.
Ce spun ciprioții despre Tănase
Tănase a ajuns la Omonia pe 1 septembrie 2026 și a semnat un contract valabil două sezoane, până în vara anului 2028.
Jurnaliștii ciprioți nu sunt însă foarte mulțumiți de prestațiile sale.
„Mijlocașul român a sosit la Omonia cu un CV impresionant și cu așteptări mari. Parcursul său și, mai ales, cifrele înregistrate sezonul trecut la FCSB indicau un fotbalist capabil să facă o diferență uriașă. Deocamdată însă, este departe de cea mai bună formă a sa.
Nu este deloc un jucător slab. Dimpotrivă, are calități excelente, protejează bine mingea și pătrunde în careu. Totuși, atitudinea sa pe teren și faptul că, de multe ori, nu reușește să țină pasul cu ceilalți arată că încă nu s-a adaptat complet”, au scris jurnaliștii de la Sportime.
![]()
ACTUAL
Nicușor Dan, mesaj îngrijorător pentru americani despre planurile lui Putin: „Ceea ce s-a întâmplat în ultima lună este ceva nou”
Publicat
acum 5 orela
22 octombrie 2026Autor
admin

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu acordat televiziunii americane NewsNation, că Rusia încearcă să extindă conflictul din Ucraina către alte state europene, pe fondul atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră și al incursiunilor repetate ale dronelor în spațiul aerian românesc. Șeful statului a explicat că România a discutat deja cu aliații din NATO despre incidente, fără să fie necesară invocarea formală a Articolului 5, și a anunțat că Bucureștiul își consolidează capacitățile militare, inclusiv prin achizițiile realizate în cadrul programului european SAFE. Nicușor Dan s-a declarat, totodată, sceptic în privința disponibilității Rusiei de a accepta un armistițiu în Ucraina, în ciuda eforturilor diplomatice ale administrației Donald Trump.
Interviul a fost acordat emisiunii „Morning in America”, difuzată de NewsNation, un post național american de știri prin cablu, considerat în general ca având o orientare centristă sau de centru-dreapta.
Discuția s-a concentrat asupra deteriorării situației de securitate din Marea Neagră, după ce avioane de luptă românești au doborât două drone deasupra apelor teritoriale ale României, iar mai multe nave comerciale au fost atacate în apropierea coastelor României și Bulgariei.
Jurnalista americană a amintit că cel puțin șapte nave comerciale au fost lovite în ultimele săptămâni și că mai mulți marinari și-au pierdut viața sau sunt dați dispăruți, ridicând întrebarea dacă Rusia încearcă să testeze capacitatea de reacție a NATO.
Nicușor Dan: Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte țări europene
Întrebat care este reacția statului român la atacurile asupra navelor comerciale, președintele a făcut distincția între dronele care au ajuns accidental pe teritoriul României în ultimii ani și atacurile recente asupra transportului maritim.
„În primul rând, în ultimii doi ani am avut numeroase incidente în care drone au ajuns pe teritoriul nostru, putem spune, în mod accidental.
Ceea ce s-a întâmplat în ultima lună este ceva nou, pentru că, dacă o navă este vizată și lovită pe apă, înseamnă că a fost, de fapt, țintită.
Evaluarea mea este că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte țări europene. Există și alte evenimente în țările europene.
Iar răspunsul nostru trebuie să fie să rămânem calmi și să ne îmbunătățim capacitățile, astfel încât să putem, așa cum am făcut deja, să doborâm dronele care apar”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat dacă are îndoieli că Rusia se află în spatele atacurilor și de ce Moscova ar încerca să testeze capacitatea de reacție a României, șeful statului a subliniat că există diferențe în privința probelor disponibile.
„Așa cum am spus, am avut foarte multe drone care au căzut pe teritoriul României. Am putut constata că acestea au fost deviate accidental de apărarea antiaeriană ucraineană. Iar în cazul a zeci dintre acestea putem spune cu certitudine că sunt rusești.
În ceea ce privește evenimentele din Marea Neagră, acestea sunt încă foarte recente pentru a putea formula o concluzie cu un grad ridicat de probabilitate.
Dar ele au afectat un coridor maritim care a fost folosit și este folosit de Ucraina pentru transportul mărfurilor sale, al cerealelor.
Prin urmare, putem suspecta că sunt drone rusești. Desigur, investigațiile sunt în desfășurare în acest moment”, a precizat președintele României.
Declarațiile vin în contextul în care, pe 17 octombrie, două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române au doborât două drone care pătrunseseră în spațiul aerian național deasupra apelor teritoriale din Marea Neagră, în apropiere de Sulina.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a explicat ulterior că viteza dronelor, de aproximativ 450 km/h, indică posibilitatea ca acestea să fi fost modele Geran-4, de fabricație rusească.
Incidentele au fost precedate de atacuri asupra unor nave comerciale, inclusiv două petroliere pentru transportul produselor chimice aflate în apropierea Canalului Sulina, o rută importantă pentru exporturile ucrainene.
Întrebat despre activarea Articolului 5 al NATO, Nicușor Dan spune că discuțiile au avut deja loc între aliați
Unul dintre momentele importante ale interviului a vizat posibilitatea ca atacurile asupra navelor din apele românești să fie considerate atacuri asupra teritoriului NATO.
Jurnalista l-a întrebat direct pe Nicușor Dan dacă România ia în calcul invocarea Articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, care consacră principiul apărării colective.
Președintele a răspuns că aliații au discutat deja situația și că nu este necesară, în acest moment, o procedură formală de asemenea amploare.
„Au existat deja discuții în interiorul NATO. Așadar, nu a fost nevoie. Suntem parteneri, nu este nevoie să facem ceva extrem de formal.
Discuțiile au avut deja loc. Și, așa cum s-a întâmplat și acum un an, când am avut probleme cu dronele aeriene care au ajuns pe teritoriul nostru, am obținut un anumit sprijin pentru apărarea noastră, prin anumite capabilități”, a explicat șeful statului.
Nicușor Dan a subliniat că România a făcut deja comenzi importante de echipamente militare prin programul european SAFE, dar are nevoie de sprijinul aliaților până când noile capabilități vor deveni operaționale.
„Trebuie să spun că, în cadrul acestui program european SAFE, am comandat deja foarte multe echipamente pentru a fi bine protejați.
Și avem nevoie doar de puțin ajutor în această perioadă temporară, până când vom dobândi capabilitățile definitive”, a declarat președintele.
Declarațiile vin după ce Consiliul Nord-Atlantic a discutat, marți, 20 octombrie, situația de securitate din Marea Neagră, iar NATO a anunțat întărirea supravegherii și a capacităților de reacție în regiune.
Aliații urmează să contribuie cu aeronave suplimentare de patrulare maritimă, sisteme radar, drone, personal de informații și echipe specializate în analiza materialelor explozive.
România beneficiază și de finanțarea europeană prin instrumentul SAFE, care pune la dispoziția statelor membre împrumuturi pentru investiții în apărare. Țara noastră are o alocare de 16,7 miliarde de euro, din care a primit deja o primă tranșă de 2,5 miliarde de euro, în august 2026.
Potrivit datelor Ministerului Apărării Naționale, România a înregistrat 35 de incursiuni neautorizate ale dronelor în spațiul aerian național în 2026, față de nouă în întregul an 2025. Șase drone au fost doborâte de forțele române de la începutul acestui an.
În privința Articolului 5, Tratatul NATO prevede că un atac armat împotriva unui stat membru este considerat un atac împotriva tuturor. Aplicabilitatea acestei prevederi se evaluează însă în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui incident și nu rezultă automat din orice încălcare a spațiului aerian sau maritim al unui aliat.
Nicușor Dan, sceptic în privința negocierilor de pace: „Am îndoieli că Rusia este pregătită să accepte chiar și un armistițiu”
O altă temă a interviului a fost perspectiva încheierii războiului din Ucraina, în contextul în care președintele american Donald Trump a afirmat miercuri că un acord de pace ar putea fi aproape.
Întrebat dacă are încredere în această perspectivă, Nicușor Dan a salutat eforturile Washingtonului, dar a exprimat rezerve serioase privind intențiile Moscovei.
„În primul rând, acest război afectează nu doar cele două țări, ci întreaga regiune, iar războiul afectează economia globală. Așadar, orice încercare de a pune capăt acestui război este extrem de prețioasă.
Eu am îndoielile mele în privința Rusiei, pentru că au existat încercări, de-a lungul întregii perioade, de a aduce cele două părți la masa negocierilor.
Am anumite îndoieli că Rusia este pregătită să facă acest lucru, să accepte chiar și un armistițiu. Dar orice încercare este bună.
Și, da, cu cât acest război se încheie mai repede, cu atât este mai bine pentru toată lumea”, a afirmat președintele României.
Declarațiile au fost făcute pe fondul unor noi atacuri cu drone și rachete lansate de Rusia și Ucraina, inclusiv asupra capitalelor celor două țări, în paralel cu demersurile diplomatice americane pentru reluarea negocierilor.
„Ultimul cuvânt trebuie să aparțină ucrainenilor”
Jurnalista NewsNation l-a întrebat pe președintele României cum ar arăta, din perspectiva Bucureștiului, un acord de pace acceptabil, având în vedere că România este stat vecin cu Ucraina.
Nicușor Dan a evitat să formuleze condiții teritoriale sau politice în numele Kievului, insistând că decizia finală trebuie să aparțină Ucrainei.
„Nu este vorba despre România. Desigur, noi ne dorim ca războiul să se încheie. Dar întrebarea privește teritoriul ucrainean și ultimul cuvânt trebuie să aparțină ucrainenilor, președintelui ucrainean și, desigur, cetățenilor ucraineni”, a declarat șeful statului.
Despre întâlnirea lui Steve Witkoff cu Vladimir Putin și caracterizarea liderului rus drept „umanitar”
În cadrul interviului, Nicușor Dan a fost întrebat și despre recenta întâlnire a emisarului special american Steve Witkoff cu Vladimir Putin, precum și despre controversa provocată de faptul că reprezentantul administrației Trump l-a caracterizat pe liderul de la Kremlin drept un om „umanitar”.
Remarca lui Witkoff a venit după eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard, în vârstă de 74 de ani, care fusese deținut în Rusia timp de aproximativ patru ani.
Declarația emisarului american a provocat reacții critice inclusiv în rândul unor politicieni republicani din Statele Unite.
Întrebat cum privește aceste evoluții și presiunile Washingtonului pentru încheierea rapidă a războiului, Nicușor Dan a evitat să comenteze direct caracterizarea făcută de Witkoff lui Putin, concentrându-se asupra rezultatelor diplomatice.
„În primul rând, este un mic pas înainte, ceea ce este bine. Și, așa cum am spus, orice încercare este binevenită. Cât de departe suntem, nu știu. Sunt puțin sceptic. Dar orice încercare este bună”, a răspuns președintele României.
Întâlnirea dintre Witkoff și Putin a avut loc miercuri, la Sankt Petersburg, într-un moment în care administrația Trump încearcă să obțină reluarea negocierilor dintre Rusia și Ucraina.
Ce spune Nicușor Dan despre acordul dintre Trump și Rusia privind motorina
În finalul interviului, președintele României a fost întrebat despre acordul negociat de Donald Trump pentru reluarea achizițiilor de motorină rusească și despre posibilitatea ca această înțelegere comercială să complice eforturile diplomatice pentru încetarea războiului.
Nicușor Dan a răspuns că actualul context internațional presupune gestionarea simultană a două crize majore: războiul din Ucraina și criza energetică globală.
„Sunt, desigur, două subiecte diferite. În primul rând, avem războiul din Ucraina. În al doilea rând, avem o criză energetică globală. Și trebuie să privim simultan ambele crize. În ceea ce ne privește, România va continua să sprijine Ucraina și sperăm la încheierea întregii situații globale care afectează prețurile energiei”, a declarat Nicușor Dan.
Acordul privind motorina rusească se înscrie în demersurile administrației Trump de a tempera creșterea prețurilor la energie, pe fondul tensiunilor geopolitice și al problemelor de aprovizionare de pe piața internațională.
Totodată, relaxarea unor restricții aplicate produselor energetice rusești a provocat controverse politice în Statele Unite, inclusiv în legătură cu efectele potențiale asupra presiunii economice exercitate asupra Moscovei.
În interviul acordat NewsNation, președintele României nu a criticat direct acordul privind motorina, dar a reafirmat că Bucureștiul își va menține sprijinul pentru Ucraina.
![]()

Curtea de Conturi face anchetă în instituție: Angajații de la Bihor au dat petrecere, în timpul serviciului, la o cabană silvică

Romania reallocates RON 150 million to emergency healthcare services amid funding pressures

Unde se afla Mircea Brânzei în timp ce Denisa Tănase își sărbătorea ziua de naștere. Gestul care a întărit speculațiile referitoare la despărțire

Parlamentul European cere ca gruparea Houthi să fie declarată organizație terorist

EXCLUSIV Ciclonul care mătură vestul Europei ajunge și în România. Elena Mateescu (ANM): „Efectele și la noi pot fi din perspectiva cantităților de precipitații”

TRAGEDIE ÎN ACEASTĂ SEARĂ LA CURTEA DE ARGEȘ! Femeie lovită mortal de o mașină pe Str. Albești, lângă Kaufland!

CUTREMUR POLITIC LA ARGEȘ! Prefectul și subprefectul părăsesc funcțiile: Demisii în lanț la vârful județului

Primăria Curtea de Argeș angajează polițist local: Nu se cer studii sau vechime!

Argeșenii își aleg „Martalogul Anului 2026” – Luptă strânsă și schimbări în clasament! VOTEAZĂ AICI!

Pitești Retail Park aduce Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365, cu jocuri, cartonașe și premii pentru copii

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Cum s-a produs atacul cu macetă de la liceul din Pitești. Informațiile oferite de autorități
Din cercetările efectuate de autorități, incidentul cu macetă de la liceul din Pitești ar fi pornit de la niște glume....

Atac cu un cuțit la un liceu din Pitești: Elev de 15 ani, rănit de un coleg în timpul orelor
Un incident violenț a avut loc la Colegiul Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești, unde polițiștii au fost sesizați cu privire...

Bunica bătăușă din Argeș: A agresat doi elevi în curtea școlii pentru a-și răzbuna nepotul
O femeie de 58 de ani din comuna Merișani, județul Argeș, a ajuns pe mâna polițiștilor după ce a atacat...

TIR în flăcări pe o șosea din Argeș – S-A FĂCUT SCRUM
În această dimineață, în jurul orei 03.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu au fost sesizați, prin apel 112, de...
Curtea de Argeș

Incendiu la restaurantul By The Lake din Curtea de Argeș – Au fost prinși cei care au dat foc
La data de 20 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările...

OFICIAL! Câți urși au fost împușcați în Argeș în ultimul an – VEZI DETALII
Numărul urșilor eliminați prin împușcare în județul Argeș atinge cifre record pentru ultimul an. Potrivit datelor oficiale centralizate și puse...

Primăria Curtea de Argeș angajează polițist local: Nu se cer studii sau vechime!
Primăria Municipiului Curtea de Argeș a lansat un anunț privind organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice...

TRAGEDIE ÎN ACEASTĂ SEARĂ LA CURTEA DE ARGEȘ! Femeie lovită mortal de o mașină pe Str. Albești, lângă Kaufland!
Șoc în această seară în municipiul Curtea de Argeș! Un accident rutier de o gravitate extremă s-a produs pe Strada...

ARGEȘUL S-A SĂTURAT, arată ultimul sondaj! Prăbușire istorică pentru PSD și USR – Ion Mînzînă, DEMOLAT
Argeșenii semnalează o ruptură profundă față de partidele tradiționale. Cel mai recent sondaj de opinie realizat săptămâna trecută de casa...
Mioveni

Argeșenii își aleg „Martalogul Anului 2026” – Luptă strânsă și schimbări în clasament! VOTEAZĂ AICI!
Sătui de premii cumpărate din banii lor, sătui de halul in care a ajuns judetul, argeșenii au preluat inițiativa și...

CUTREMUR POLITIC LA ARGEȘ! Prefectul și subprefectul părăsesc funcțiile: Demisii în lanț la vârful județului
Prefectura Județului Argeș se pregătește pentru schimbări majore la nivelul conducerii. Atât prefectul susținut de USR, Sebastian Nedelcu, cât și...

Pitești Retail Park aduce Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365, cu jocuri, cartonașe și premii pentru copii
Pitești Retail Park găzduiește, în weekendul 17-18 octombrie, între orele 12:00 și 18:00, o zonă de joc dedicată colecției Panini...

Bilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
În cursul lunii septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a desfășurat o serie intensă de acțiuni de control...
Câmpulung

Piața lemnelor de foc în Argeș: De la 250 de lei metrul cub la peste 800 de lei paletul
Pregătirile pentru sezonul rece sunt în plină desfășurare în județul Argeș, iar gospodăriile care folosesc încălzirea pe biomasă analizează piața...

Rata şomajului înregistrat în Argeș, cu mult peste media națională
La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care...

CJ Argeș și-a cumpărat încă un premiu cu doar 2000 Euro. Cami Bădulescu: „Le-am făcut și o reducere”
Finalul de an în județul Argeș aduce cu sine ritualul binecunoscut al galelor, balurilor și diplomelor de merit oferite pe...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăPrimăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII
ACTUALacum o săptămânăAtenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi
ACTUALacum o săptămânăPercheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe
ACTUALacum o săptămânăDupă Primăria Brăduleț, Garda de Mediu în control amplu la Lactate Brădet – Reacția patronului Marius Badea
ACTUALacum o săptămânăCJ Argeș și-a cumpărat încă un premiu cu doar 2000 Euro. Cami Bădulescu: „Le-am făcut și o reducere”
ACTUALacum o săptămânăPRINS CU CĂȘTILE-N URECHI LA PERMIS! Un candidat din Argeș, umflat de poliție direct din sala de examen!
ACTUALacum o săptămânăPiața lemnelor de foc în Argeș: De la 250 de lei metrul cub la peste 800 de lei paletul
ACTUALacum o săptămânăBilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă










Ultimele Comentarii