Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Republica Moldova a plătit integral gazele naturale furnizate de Gazprom

Publicat

in

Directorul companiei energetice de stat Moldovagaz, Vadim Ceban, a transmis că Republica Moldova a plătit integral consumul de gaze naturale pentru luna aprilie către furnizorul rus Gazprom, scrie news.ro

Republica Moldova a semnat în toamna anului trecut un contract de furnizare pe cinci ani în baza căruia preţul este determinat lunar şi raportat la preţurile spot globale ale gazului şi petrolului.

În aprilie, preţul s-a dublat faţă de nivelul din martie.

Moldovagaz a transferat 69.5 milioane de dolari către Gazprom pentru livrările de gaze din martie-aprilie, a declarat Ceban pe reţelele sociale.

”Compania nu are datorii pentru aprovizionarea curentă cu gaze naturale”, a adăugat Ceban.

Contractul a fost semnat pe fondul discuţiilor continue cu privire la datoria Republicii Moldova pentru livrările anterioare de gaze, estimată de Rusia la 709 milioane de dolari.

Oficialii moldoveni au precizat în luna octombrie a anului trecut că Guvernul Republicii Moldova şi Gazprom au convenit să supună datoria unui proces de audit în 2022 şi să negocieze un program de plată a datoriei.

Cu toate acestea, procesul de audit s-a blocat când Rusia şi-a trimis trupele în Ucraina pe 24 februarie.

Moldova a cerut Gazprom să amâne termenul limită pentru audit cu 10-12 luni, dar nu a primit un răspuns de la producătorul de gaze, au declarat oficialii moldoveni în această lună, conform news.ro

Citeste mai mult

NATIONAL

A mai căzut un mit în Europa: Veșnica ‘țară neutră’ se implică serios în războiul din Ucraina

Publicat

in

De

Elveția va acorda Ucrainei un ajutor în valoare de 4,4 miliarde de lire sterline. Ajutorul a fost aprobat de o comisie parlamentară. Justificarea este că banii vor fi folosiți pentru reconstrucția și obținerea păcii în Ucraina.

O comisie parlamentară elvețiană a aprobat un pachet de ajutor în valoare de 4,4 miliarde de lire sterline pentru Ucraina, potrivit Sky News. Parlamentarii susțin că ajutorul face parte dintr-un pachet mai larg de măsuri care vor îmbunătăți securitatea internă a Elveției, conform Mediafax.

Alte 8,8 miliarde de lire sterline au fost aprobate pentru armata elvețiană. Parlamentul susține că finanțarea este atât pentru securitatea Elveției, cât și pentru „pacea în Europa”.

Banii pentru Ucraina vor fi folosiți la reconstrucția țării.

Elveția a fost sub presiunea aliaților occidentali pentru a ajuta mai mult Kievul.

Elveția urmează să găzduiască o conferință internațională, care va analiza modul în care pacea ar putea fi obținută în Ucraina.

Citeste mai mult

NATIONAL

Hülkenberg va părăsi Haas şi va deveni primul recrut al Audi

Publicat

in

De

Echipa Audi, care va debuta pe griă în Formula în 2026, a obţinut semnătura lui Nico Hülkenberg, care va părăsi Haas la sfârşitul anului 2024 şi se va alătura echipei Sauber din 2025, relatează Le Figaro.

Pilotul german în vârstă de 36 de ani devine primul recrut al constructorului bavarez, care va fi oficial în paddock din 2026, odată cu preluarea Sauber.

“Cu viteza, experienţa şi angajamentul său faţă de munca în echipă, el va juca un rol important în transformarea echipei noastre şi a proiectului Audi în F1”, a declarat Andreas Seidl, CEO-ul Sauber.

“Perspectiva de a concura pentru Audi este ceva foarte special”, a comentat Nico Hülkenberg. “Când un constructor german intră în Formula 1 cu o asemenea determinare, este o oportunitate unică. Să reprezint echipa de uzină a unei astfel de mărci auto cu un motor fabricat în Germania este o mare onoare pentru mine.”

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend