​Vă mai aduceți aminte de Japonia în 1989?

În macroeconomie există o zicală veche și cam uzată: „Demografia este destinul”.

Ideea e simplă. Dacă forța ta de muncă poate conta pe tineri, pe marginalizați ori pe imigranți pentru a se înrola în număr mai mare decât cei care pleacă, economia ta se află într-o situație destul de fericită. Consumul, investițiile și veniturile fiscale ar trebui în mod natural s-o stimuleze și mai mult. Gândiți-vă la Regatul Unit în anii ’80, când femeile au început să intre în forța de muncă în ritm accelerat. Sau la longeviva abilitate a SUA, cel puțin până recent, de a atrage oameni de pe tot cuprinsul lumii – scrie cotidianul The Financial Times într-un material citat de Rador.

Similar, o populație în curs de îmbătrânire constituie o frână majoră. Nu numai că forța de muncă se micșorează, presând asupra creșterii, dar pensionarii vor avea nevoie și de îngrijire și pensii finanțate din venituri fiscale tot mai mici. Japonia, a cărei populație îmbătrânește din 2007, e cel mai bun exemplu în acest sens.

Sau cel puțin până acum, conform companiei Jefferies. Fiindcă analiștii ei consideră că populația Chinei e pe cale să se micșoreze, ca un pulover de cașmir spălat în apă fierbinte. Și, crucial, se va întâmpla mai rapid decât cred mulți.

Dintr-o notă publicată azi de Simon Powell, analist Jefferies, și intitulată „Creșterea populației Chinei se va opri în 2022 din cauza sporului natural negativ”:

„Declinul drastic al natalității trage sporul natural al populației în zona negativă. Istoric vorbind, sporul natural negativ a mai apărut o dată, în anii ’60, când a avut loc Marea Foamete și decesele au depășit nașterile cu 3 milioane per an. Dacă nașterile scad cu 20% per an începând din 2020, în 2025 decesele vor depăși nașterile cu aproximativ 6 milioane. Estimăm că creșterea populației Chinei se va opri în 2022, adică cu aproape 10 ani mai devreme decât estimează ONU”.

Indicii privind modul în care acest lucru va afecta economia există deja. Financial Times a scris luni că producătorii de scutece încep acum să acorde prioritate bătrânilor și mai puțin copiilor. Pe de altă parte, fondurile de investiții private (cine altcineva?) încep să fie tot mai interesate de cimitire și firme de pompe funebre.

Nu vrem să ne hazardăm, dar parcă începe să aducă un pic cu Japonia în 1989. O bulă imobiliară alimentată de datorii care se dezumflă rapid. Avem. Burse cu o evoluție mult mai slabă decât a celor străine. Avem. Și acum, posibil, o populație care efectiv se micșorează. Avem. Se poate argumenta că singurul lucru care lipsește este o cohortă de companii extrem de profitabile – vezi Toyota, Sony, Honda, Nintendo – care încep să economisească în exces pe spinarea propriilor angajați.

În acest ritm, nu am fi surprinși dacă banca centrală a Chinei va începe să reducă rata dobânzilor mult mai rapid decât a făcut-o Banca Japoniei în anii ’90. Observatorii pesimiști se așteaptă de multă vreme ca economiile occidentale să cadă în capcana japonificării. China ar putea să le-o ia înainte.