Nu au ţinut cont de interesele argeşenilor sau alianţele politice
Consilierii din Curtea de Argeş au scumpit cu 19% tarifele la apă şi canalizare
Pentru că au fost „instruiţi” în prealabil, discuţiile pe baza subiectului au lipsit în plenul şedinţei
Ca să nu fie tras la răspundere de argeşenii care l-au votat, primarul Diaconu a lipsit de la şedinţă
Fără prea multe discuţii şi puncte de vedere şi, în ciuda prezenţei în sală a cetăţenilor nemulţumiţi, consilierii locali din Curtea de Argeş au aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, majorarea tarifelor la apă şi canalizare menajeră, începând cu data de 1 iulie 2014.
Argumentele aduse de directorul Aquaterm, Ion Bolovan au convins aleşii locali care au votat ca de la 1 iulie preţurile să fie de 3.91 lei metru un metru cub de apă şi 1,81 lei pentru canalizare, cu 19% mai mari decât ce anterioare.
Iar dacă la şedinţele de comisii discuţiile au fost aprinse pe marginea acestui subiect, nu la fel s-a întâmplat în cadrul şedinţei când niciunul dintre aleşii locali, trimişi de oameni pentru a le reprezenta interesele nici măcar nu au băgat în seamă oamenii din sală care le spuneau că nu au bani pentru a suporta aceste scumpiri.
„Nu o să mai tragem apa la toaletă”
Zecile de argeşeni prezenţi în sală la această şedinţă au început să strige şi să se vaite de majorările aprobate. „Nu o să mai tragem apa la toaletă decât o dată pe săptămână, pentru că nu vom avea din ce plăti. Ne-am săturat să cărăm apă de la izvoare şi fântâni pentru că cea de la robinet nu e potabilă şi se opreşte atât de des”, au strigat oamenii nemulţumiţi.
În ciuda alianţelor de partid, fiecare a votat cum a vrut
Cei cinci consilieri locali ai PNL au votat cot la cot cu colegii lor din PSD, în favoarea creşterii tarifului la apă pentru cetăţenii din municipiu, cu aproape 20 la sută. Din cei patru consilieri pe care PDL îi are în CL Curtea de Argeş, doi au votat împotrivă, iar ceilalţi doi s-au abţinut, neputând să pună o presiune financiară şi mai mare pe cetăţenii care şi aşa, se descurcă din ce în ce mai greu. Tot împotriva majorării preţului la apă s-au exprimat şi cei trei consilieri ai PP-DD. În general vorbind, modul în care a decurs votul în cadrul Consiliului Local din Curtea de Argeş este cu atât mai ciudat cu cât conducerile judeţene ale PDL şi PNL au decis, în urma unei întâlniri oficiale, „să voteze unitar în consiliile locale şi judeţene”. De asemenea, PP-DD a semnat recent un protocol de colaborare cu PSD, însă nici chiar reprezentanţii lui Dan Diaconescu, la fel precum colegii lor din PDL, nu au putut vota împotriva bunului trai al cetăţenilor. Se vede treaba că liberalii din Curtea de Argeş pun interesul cetăţenilor care i-au votat pe planul al doilea, iar acest lucru nu poate avea decât o explicaţie: liderul lor, Cristian Mitrofan, nu doreşte să piardă fotoliul de viceprimar şi votează în continuare cu PSD-ul, chiar dacă hotărârea din CL afectează interesele cetăţeanului. Mai mult decât atât, vicele Mitrofan a sărit în apărarea directorului Bolovan spunând că vina pentru opririle tot mai dese ale apei aparţine celor de la CEZ şi nici de cum Aquaterm-ului care este atât de hulit de toată lumea în ultima perioadă.
You must be logged in to post a comment Login