ACTUAL
Gianni Infantino confirmă că va candida pentru un nou mandat la preşedinţia FIFA
Publicat
acum 39 de minutela
Autor
admin

Un purtător de cuvânt al FIFA a indicat, duminică, potrivit mai multor instituţii de presă, inclusiv Sky Sports, că oficialul în vârstă de 56 de ani candidează pentru un nou mandat, după ce a mai fost reales în 2019 şi, ulterior, în 2023, relatează L’Equipe, potrivit Agerpres.
„Preşedintele FIFA a anunţat, în aprilie, că va candida din nou în 2027. Desigur, nimic nu s-a schimbat. Domnul Infantino va candida din nou”.
Ceilalţi candidaţi au termen până la 18 noiembrie pentru a-şi anunţa candidatura.
Sâmbătă, în timpul unei vizite în Polonia cu ocazia deschiderii Cupei Mondiale feminine Under-20, acesta a evitat întrebările privind viitorul său.
„Va exista un moment şi un loc potrivit pentru a discuta despre asta. Nu este astăzi, nu este aici”, a declarat el înainte de a pleca, în ciuda mai multor întrebări suplimentare pe această temă. În ultimele săptămâni, Infantino a primit sprijin din partea unor federaţii, deşi s-a confruntat şi cu solicitări de a demisiona.
Votul va avea loc în cadrul Congresului FIFA din Maroc, în martie 2027. Candidaţii care doresc să intre în competiţie împotriva lui Infantino trebuie să îşi anunţe candidatura până la data de 18 noiembrie.
Infantino este supus unei presiuni tot mai mari din cauza încercării sale, ulterior abandonate, de a crea o noua companie care să gestioneze drepturile comerciale pentru toate competiţiile FIFA, inclusiv Cupele Mondiale, din care 21% din acţiuni urmau să fie vândute unei companii de investiţii private.
Fifa Forward Enterprise (FFE) a fost abandonată după criticile venite din partea mai multor confederaţii, în frunte cu UEFA, care a ameninţat iniţial cu boicotarea tuturor competiţiilor FIFA.
![]()
Poate îți place și...

La ce școală învață copii Mirelei Vaida. Cum reacționează vedeta când Carla, Vladimir și Tudor iau câte o notă mică

Prețurile apartamentelor din București îi șochează pe români. Câți bani a dat un bucureștean pe trei camere la marginea Capitalei:”E nebunie”

Ce taxe uriașe plătesc Andra și Cătălin Măruță pentru școala privată la care învață David și Eva. Cei doi copii studiază la Cambridge School of Bucharest
ACTUAL
Declarațiile tulburătoare ale motociclistului care a salvat o fetiță de aproape doi ani din fața mașinilor în București. Cea mică ieșise pe bulevard în timp ce mama era neatentă: „Viața unui copil nu are buton de replay. Fiți atenți. Priviți în jur” VIDEO
Publicat
acum 4 orela
6 septembrie 2026Autor
admin

O fetiță de nici doi ani a ajuns singură pe Șoseaua Mihai Bravu din București, printre mașinile aflate în mers, și a fost la un pas de o tragedie. Copila a fost observată în ultimul moment de un motociclist, care a oprit și a scos-o de pe carosabil.
Incidentul s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 10:00, când traficul pe Șoseaua Mihai Bravu era intens. Fetița ar fi plecat singură dintr-un parc aflat în apropierea blocului în care locuiește și a parcurs câteva sute de metri fără ca un adult să observe că aceasta dispăruse.
În cele din urmă, copila a ajuns pe prima bandă de circulație, în mijlocul traficului. Imaginile surprinse de camera montată pe casca motociclistului arată cum fetița înaintează pe șosea, în timp ce autoturismele trec în apropierea ei.
Cel care a observat-o și a intervenit este Iulian Olaru, fost concurent la „Chefi la cuțite”. Acesta se deplasa pe motocicletă și tocmai plecase de la semafor când a văzut copilul în mijlocul drumului.
Motociclistul a oprit și a intervenit pentru a o scoate pe fetiță din calea mașinilor. În spatele său se afla un autobuz, iar șoferul acestuia a reușit să blocheze circulația, contribuind astfel la evitarea unei tragedii.
„Am plecat primul de la semafor și am văzut acel copil pe mijlocul străzii. Am făcut tot posibilul să îl salvez. În spatele meu era un autobuz și îi mulțumesc acelui șofer de autobuz că a reușit să îmi blocheze circulația bulevardului. Mi-am asumat că putea să mă ia și pe mine o mașină și pe acel copil, dar am reușit să îi dau zile acelui copil”, a povestit Iulian Olaru, potrivit Observator News.
Ulterior, bărbatul a relatat pe rețelele de socializare ce s-a întâmplat și a transmis că nu se consideră un erou pentru gestul său, atrăgând atenția că părinții trebuie să fie foarte atenți la copiii lor.
„O secundă. Atât poate face diferența. Am văzut un copil singur, în mijlocul traficului. Nu am avut timp să mă gândesc. Am oprit și am intervenit. Nu mă consider erou. Am făcut ceea ce trebuia făcut. Cel mai important este că astăzi acel copil este în siguranță.
Viața unui copil nu are buton de replay. Fiți atenți. Priviți în jur. Iar dacă vedeți pe cineva în pericol, NU TRECEȚI MAI DEPARTE!”, a scris Iulian Olaru pe Facebook.
Cazul a intrat și în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, care a anunțat că face verificări pentru a stabili exact cum a ajuns copilul nesupravegheat pe bulevard.
![]()
ACTUAL
Nicușor Dan ar urma să desemneze premierul luni. Portretul omului căutat pentru Palatul Victoria
Publicat
acum 5 orela
6 septembrie 2026Autor
admin

Președintele Nicușor Dan ar putea pune capăt mâine așteptării privind viitorul șef al Guvernului și să anunțe numele premierului desemnat. La Palatul Cotroceni este luată în calcul inclusiv varianta unui independent, însă acesta ar trebui să îndeplinească mai multe condiții și, mai ales, să poată aduna majoritatea necesară în Parlament.
Potrivit unor surse Digi24 apropiate de Administrația Prezidențială, șeful statului caută o persoană capabilă să obțină cele 233 de voturi necesare pentru învestirea în Parlament.
Condițiile puse de Nicușor Dan pentru viitorul premier
Varianta discutată la Cotroceni ar fi cea a unui premier independent, însă susținerea parlamentară nu reprezintă singurul criteriu luat în calcul.
Nicușor Dan și-ar dori ca persoana desemnată să fie un bun economist și să beneficieze, în același timp, de o imagine favorabilă atât la nivel european, cât și în Statele Unite ale Americii.
Astfel, viitorul candidat pentru Palatul Victoria ar trebui să combine experiența economică, capacitatea de a coagula o majoritate parlamentară și credibilitatea externă.
Discuții neoficiale cu liderii fostei coaliții
În ultimele zile, președintele ar fi purtat, neoficial, discuții cu o parte dintre liderii fostei coaliții. Contactele nu au fost însă anunțate public.
În același timp, consultările oficiale care fuseseră anunțate nu au mai avut loc.
Șeful statului ar fi fost sfătuit să cheme partidele la Palatul Cotroceni pentru consultări oficiale înaintea desemnării viitorului premier.
Rămâne însă neclar dacă Nicușor Dan va alege această variantă sau dacă va trece direct la anunțarea persoanei desemnate să formeze viitorul Guvern.
![]()
ACTUAL
Nicușor Dan convoacă CSAT: decizii grele pentru apărarea României, într-o ședință cu miză uriașă
Publicat
acum 7 orela
6 septembrie 2026Autor
admin

Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru luni, 7 septembrie, într-o ședință în care vor fi discutate teme majore privind apărarea României. Consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul țării, viitoarea înzestrare a Armatei și programul SAFE se află pe agenda reuniunii de la Palatul Cotroceni.
Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința CSAT va începe la ora 15:00.
Prezența militară americană în România, pe agenda CSAT
Unul dintre subiectele aflate pe masa Consiliului privește prezența forțelor Statelor Unite în Europa și, în mod particular, consolidarea componentei militare americane din România.
Membrii CSAT vor analiza termenii de referință privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forțelor SUA și a locațiilor în care acestea sunt dislocate în Europa.
În acest context va fi discutată și consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul României.
Planurile Armatei României până în 2044
O parte importantă a reuniunii va fi dedicată viitorului Armatei României. Pe ordinea de zi se află Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027-2036.
Separat, membrii Consiliului vor analiza și Programul Armata României 2044.
Cele două documente plasează pe agenda CSAT atât înzestrarea militară pentru următorul deceniu, cât și perspectiva pe termen mai lung privind Armata.
Programul SAFE ajunge pe masa Consiliului
Un alt punct al ședinței îl reprezintă documentul de analiză privind implementarea programului SAFE.
Documentul care va fi discutat de membrii CSAT a fost aprobat anterior în ședința de lucru interinstituțională desfășurată la 13 august 2026.
Agenda reuniunii nu se limitează însă la aceste puncte. Administrația Prezidențială precizează că, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, vor fi analizate și alte teme de actualitate care privesc securitatea națională.
![]()
ACTUAL
Mobilizare de forțe în Mehedinți: polițiști din patru județe și un elicopter caută un șofer fugit în pădure
Publicat
acum 7 orela
6 septembrie 2026Autor
admin

Operațiune de amploare în Mehedinți pentru găsirea unui tânăr de 26 de ani din Republica Moldova, care ar fi fugit de polițiști și s-ar fi ascuns într-o zonă împădurită. Căutările au început încă de sâmbătă seară, iar forțele de la sol sunt sprijinite inclusiv de un elicopter.
La acțiune participă polițiști din Mehedinți, alături de colegi veniți din Gorj, Dolj și Caraș-Severin. În ciuda dispozitivului desfășurat și a căutărilor care au continuat pe parcursul nopții, tânărul nu a fost găsit până în prezent.
Ar fi furat o mașină din Bulgaria și ar fi trecut frontiera pe la Calafat
Din primele informații, bărbatul de 26 de ani ar fi furat un autoturism din Bulgaria și ar fi reușit să treacă de filtrele instituite în țara vecină.
Acesta ar fi intrat apoi în România prin punctul de trecere a frontierei Calafat, din județul Dolj, continuându-și deplasarea spre Mehedinți.
În apropierea localității Strehaia, polițiștii au încercat să îl oprească, însă șoferul nu s-ar fi conformat solicitării oamenilor legii.
Și-a abandonat mașina și a fugit în pădure
Urmărirea a continuat până în apropierea unei păduri, unde tânărul și-ar fi abandonat autoturismul și ar fi fugit printre copaci.
Polițiștii îl caută în zona împădurită încă de sâmbătă seară.
Operațiunea a fost extinsă, iar pentru găsirea fugarului este utilizat inclusiv un elicopter al aviației. Până la această oră, însă, tânărul nu a fost localizat.
![]()
ACTUAL
Germania, în fața unui posibil șoc politic: „Cel mai periculos om din Germania” vrea să scrie istorie cu AfD. Cine este Ulrich Siegmund
Publicat
acum 8 orela
6 septembrie 2026Autor
admin

Germania ar putea asista la o premieră politică majoră după alegerile de duminică din Saxonia-Anhalt. La numai 35 de ani, Ulrich Siegmund încearcă să ducă Alternativa pentru Germania (AfD) la victorie și să devină primul lider de extremă dreaptă din perioada postbelică ajuns la conducerea unei regiuni germane. Ascensiunea sa a provocat deja proteste, aproximativ 6.000 de oameni manifestând sâmbătă împotriva perspectivei ca acesta să preia puterea.
Candidatul AfD intră în confruntarea electorală dintr-o poziție favorabilă. Partidul anti-imigranți, rusofil și favorabil lui Donald Trump conduce de luni de zile în sondaje, iar în prezent are un avans de aproape 20 de puncte față de conservatorii cancelarului Friedrich Merz și ai actualului lider al landului, Sven Schulze.
„Cel mai periculos om din Germania”
Ascensiunea lui Siegmund a ajuns inclusiv pe coperta săptămânalului Der Spiegel, care l-a prezentat sub titlul „Cel mai periculos om din Germania”.
Politicianul a răspuns ironic. A publicat un videoclip în care semnează revista și promite că, după scrutinul de duminică, va dezvălui cât ar fi plătit pentru o asemenea reclamă.
În campania electorală, Siegmund mizează puternic pe imaginea construită în mediul online. Are peste 500.000 de urmăritori pe Instagram, în timp ce principalul său adversar, Sven Schulze, are aproximativ 11.400.
De câteva săptămâni, candidatul AfD străbate Saxonia-Anhalt, regiunea în care s-a născut, face selfie-uri cu alegătorii și își pune autograful pe căni și tricouri imprimate cu propria imagine.
Apare la evenimente dintre cele mai diverse, de la plimbări cu Simson, mica motoretă devenită un simbol al identității est-germane, până la alergări și petreceri cu cârnați și castele gonflabile pentru copii. Dă mâna cu oamenii, uneori le oferă bere, iar la unele dintre aceste întâlniri este primit asemenea unei vedete.
„E ca un prieten bun”, declara recent pentru AFP un participant în vârstă de 19 ani la unul dintre evenimentele pe care le organiza.
De la afaceri la ascensiunea în AfD
Înainte de cariera politică, Siegmund a făcut un stagiu de ucenicie în comerț și a studiat psihologia economică și managementul afacerilor. Ulterior, a înființat la Berlin o companie specializată în distribuirea parfumurilor de ambient, după care s-a întors în Saxonia-Anhalt.
S-a născut la trei săptămâni după reunificarea Germaniei din 1990 și a crescut în orașul medieval Tangermünde. În estul țării a asistat la dezvoltarea unei nostalgii tot mai pronunțate pentru fosta RDG, al cărei steag apare uneori chiar la mitingurile sale.
Siegmund exploatează această „Ostalgie” și sentimentul de nedreptate existent în rândul unor alegători est-germani, care consideră că sunt tratați drept cetățeni de mâna a doua în comparație cu germanii din vest și cu imigranții despre care cred că sunt favorizați.
Înainte de AfD, politicianul a fost timp de șase ani membru al partidului conservator din care a făcut parte și fostul cancelar Helmut Kohl. În 2014, la numai un an după înființarea Alternativei pentru Germania, Siegmund a trecut în rândurile AfD.
Ce vrea să schimbe dacă ajunge la putere
O victorie ar putea deschide calea unor schimbări importante în Saxonia-Anhalt. Siegmund spune că „Încă din prima clipă” a mandatului ar începe expulzarea imigranților aflați ilegal în land.
Pe lista sa se află și denunțarea contractului care reglementează sistemul audiovizual public german, pe care îl acuză de părtinire. În comunicarea sa politică, Siegmund preferă rețelele sociale și algoritmii acestora.
Politicianul, adept al familiei tradiționale, promite să „interzică afişarea oficială a steagului curcubeu (simbol al persoanelor LGBT+) în şcoli şi să se asigure, în schimb, că steagul naţional flutură în fiecare zi de şcoală în instituţiile publice”.
Pentru că educația este o competență a landurilor germane, Siegmund vrea și eliminarea obligativității frecventării școlii, măsură care ar permite inclusiv extinderea educației la domiciliu.
Vrea schimbări și în modul în care este predată istoria
Planurile candidatului AfD vizează și programele școlare de istorie. În opinia sa, acestea acordă prea multă atenție vinovăției Germaniei din perioada celui de-al Treilea Reich.
Der Spiegel susține, totodată, că unii dintre colaboratorii lui Siegmund au avut legături apropiate cu mișcarea radicală de extremă dreaptă și neonazistă.
Siegmund s-a numărat și printre membrii AfD care au participat, în noiembrie 2023, la o întâlnire desfășurată la Potsdam, unde a fost discutat un proiect privind expulzarea în masă a străinilor și a germanilor de origine străină.
Viața de familie, ținută departe de lumina reflectoarelor
Deși își construiește intens imaginea publică și este extrem de activ pe rețelele sociale, Siegmund vorbește puțin despre familie. Este căsătorit și are o fetiță.
Soția sa a avut însă, înaintea căsătoriei, o apariție televizată. Potrivit cotidianului Bild, aceasta a participat la reality show-ul „Între tul şi lacrimi”, dedicat viitoarelor mirese care își caută rochia de nuntă.
![]()
ACTUAL
Tensiuni la cote maxime în Golf: Gardienii Revoluției au declanșat o acțiune de răzbunare, după ce SUA le-a distrus trei petroliere
Publicat
acum 10 orela
6 septembrie 2026Autor
admin

Schimbul de lovituri dintre Washington și Teheran a atins un nou prag de gravitate. Iranul a anunțat că a atacat trei nave militare americane și alte trei petroliere asociate SUA, ca reacție directă la distrugerea de către armata americană a trei petroliere iraniene din regiunea Golfului Persic, acțiune catalogată de Pentagon drept o ripostă.
Forțele ideologice de la Teheran, Gardienii Revoluției, au susținut că au vizat navele care traversau Strâmtoarea Ormuz fără permisiune, avertizând toate celelalte ambarcațiuni să nu tranziteze zona pe rute neaprobate, informează news.ro.
De cealaltă parte, Comandamentul militar american (CENTCOM) a raportat că a neutralizat și distrus petrolierele iraniene deoarece acestea făceau parte dintr-o rețea clandestină de miliarde de dolari ce finanța Gardienii Revoluției.
Blocaj total în Strâmtoarea Ormuz și amenințări cu extinderea atacurilor
Într-un comunicat difuzat de agenția oficială Irna, Gardienii Revoluției au confirmat atacul american asupra „trei petroliere aparținând Republicii Islamice Iran în strâmtoarea Ormuz, care au provocat pagube”, considerând acest lucru un „act de disperare în fața închiderii” acestei căi strategice pentru comerț.
Aceste noi schimburi de lovituri au loc pe fondul unui impas diplomatic în ceea ce privește încetarea conflictului din Orientul Mijlociu, în timp ce Washingtonul reiterează intenția de a intensifica presiunea economică asupra Teheranului.
Iranul continuă să blocheze Strâmtoarea Ormuz, iar Statele Unite impun un blocaj asupra porturilor iraniene, niciuna dintre părți nefiind dispusă să cedeze.
În cazul în care ostilitățile vor continua, loviturile „împotriva navelor militare americane din regiune vor fi mai dure decât până acum și s-ar putea extinde”, a amenințat Khatam al-Anbiya, comandamentul militar central interarme al Iranului.
Washingtonul a efectuat aceste noi atacuri după ce un portavion și un distrugător american „au scăpat de multiple atacuri iraniene neprovocate”, a raportat armata Statelor Unite, adăugând că niciunul dintre militarii săi nu a fost rănit.
Potrivit unui corespondent al televiziunii de stat iraniene aflat la fața locului, bombardamentul petrolierului din apropierea insulei Kharg nu a făcut victime.
Un alt jurnalist al aceluiași post de televiziune din Jask, care a relatat despre atacuri asupra a două petroliere „în apropierea orașului”, a afirmat că una dintre ele „era goală”, iar cealaltă „transporta petrol”. Potrivit acestuia, echipajele au fost evacuate pe uscat.
După o lună august marcată de o scădere semnificativă a atacurilor, confruntările au reizbucnit pe 30 la inițiativa armatei americane, care a declarat că dorește să împiedice lansarea rachetelor încărcate cu mine marine în strâmtoarea Ormuz.
Extinderea războiului regional: consecințe economice și noi fronturi de luptă
Iranul a răspuns țintind vecinii săi din Golf, așa cum a făcut-o încă de la începutul conflictului declanșat de o ofensivă americano-israeliană împotriva sa la sfârșitul lunii februarie.
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite efectuează „atacuri punctuale” în Iran, asigurând că „în prezent nu se află în război”.
Pentru a-și intensifica presiunea economică, Washingtonul a anunțat noi sancțiuni împotriva Teheranului, care se confruntă deja cu astfel de măsuri de zeci de ani.
„Dacă trageți asupra a două dintre navele noastre, vă vom impune un preț economic și mai mare: veți primi trei lovituri.”
— Brad Cooper, șeful CENTCOM
Conflictul, care a provocat mii de morți și a dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor petrolului, s-a extins în regiune, cu mai multe fronturi.
În Yemen, unde ostilitățile dintre forțele guvernamentale și rebelii houthi pro-iranieni se aflau de ani de zile într-o pauză datorită unui armistițiu, noile lupte au provocat aproape 200 de morți începând de joi.
În Liban, țară antrenată în război în luna martie de mișcarea Hezbollah, un alt aliat al Teheranului, atacurile israeliene au provocat patru morți vineri, printre care o tânără, potrivit unui bilanț actualizat al Ministerului Sănătății din Liban.
![]()

La ce școală învață copii Mirelei Vaida. Cum reacționează vedeta când Carla, Vladimir și Tudor iau câte o notă mică

Gianni Infantino confirmă că va candida pentru un nou mandat la preşedinţia FIFA

Prețurile apartamentelor din București îi șochează pe români. Câți bani a dat un bucureștean pe trei camere la marginea Capitalei:”E nebunie”

Ce taxe uriașe plătesc Andra și Cătălin Măruță pentru școala privată la care învață David și Eva. Cei doi copii studiază la Cambridge School of Bucharest

Imagine rară cu Valentin Ceaușescu. Cum arată fiul cel mare al lui Nicolae Ceaușescu și cu cine a fost surprins într-un local din Capitală

Au început reparațiile pe DJ 703H la Valea Danului: Șefa de la Drumuri s-a ținut de cuvânt, iar presa și-a făcut datoria!

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!

Poliția Argeș a amendat CJ Argeș cu 16.000 lei pentru dezastrul de pe DJ 703 H, drumul groazei

EXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro

Misterul celor 95.000 de lei la Curtea de Argeș: Cum a devenit o cisternă ISU o „simplă cisternă” peste noapte și de ce s-a panicat Primăria

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Lecție de turism pentru CJ Argeș: Piteștiul își lansează propriul OMD, axat pe mediul privat, nu pe sinecuri de partid
Refuzând subordonarea față de Organizația de Management al Destinației (OMD) județeană concepută de Ion Mînzînă și Marius Bughiu — o...

Poliția Argeș a amendat CJ Argeș cu 16.000 lei pentru dezastrul de pe DJ 703 H, drumul groazei
Cu chiu, cu vai și numai după intervenția Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș...

Drept la replică al IPJ ARGEȘ
Cu precizrea ca pana si în dreptul la replica IPJ Arges prezintă date nereale – solicitarea fost facuta prima data...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
Curtea de Argeș

HALAL PRIORITĂȚI LA CURTEA DE ARGEȘ! Milioane de euro tocați pe o pistă SUSPENDATĂ de biciclete… pentru adus apa cu bidonul de la izvor!
Orașul regal a ajuns oficial capitala absurdului administrativ! După aproape un an de criză prelungită a apei potabile — timp...

EXCLUSIV! Miracolul economic de la Curtea de Argeș: Cum au transformat 4 giganți germani un oraș de provincie într-o forță industrială de jumătate de miliard de euro
Orașul Curtea de Argeș s-a transformat într-un adevărat pol industrial cu amprentă germană. Se poate spune chiar că economia orasului...

Incendiu la o firmă din Valea Danului
Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină în comuna Valea Danului pentru localizarea și lichidarea...
Pitești Retail Park marchează începutul noului an școlar cu un atelier creativ și o expoziție de mașini clasice
Pitești Retail Park îi invită pe vizitatori, în primul weekend din septembrie, la două evenimente organizate cu ocazia Back to...

Au început reparațiile pe DJ 703H la Valea Danului: Șefa de la Drumuri s-a ținut de cuvânt, iar presa și-a făcut datoria!
După ce, timp de aproape două luni, ziarul și televiziunea noastră au relatat permanent despre problemele grave de pe drumul...
Mioveni

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine
Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro....

Bombă în învățământul din Argeș: Se anulează concursul pentru suplinitori! Cum se vor ocupa catedrele din toamnă
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a anunțat că nu va mai organiza concursul sau testarea la nivel județean pentru ocuparea...

DEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri
O rețea infracțională organizată, specializată în eliminarea ilegală a deșeurilor periculoase și nepericuloase, a fost destructurată în urma unei ample...

GATA CU NEPOTISMELE LA STAT – Soții și rudele de gradul I nu mai pot fi în relații contractuale de șef și subaltern. DE CAND SE APLICĂ LEGEA
Toți angajații contractuali din administrația publică centrală și locală care se află în „raporturi ierarhice directe” cu soțul sau cu o rudă...
Câmpulung

CUTREMUR ÎN ADMINISTRAȚIA DIN ARGEȘ! Ion Banzea, primarul PNL din Poienarii de Muscel, pe lista edililor care își PIERD MANDATUL din cauza noii legi ANI!
Undă de șoc pe scena politică din Argeș! O nouă modificare legislativă privind Agenția Națională de Integritate (ANI) declanșează un...

Sacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
Valul de haos care a lovit administrația locală din întreaga țară a lăsat urme și la Curtea de Argeș. Mii...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăFosta Electroargeș vrea să producă drone militare pentru Armata Română
ACTUALacum 2 săptămâniSacrificiu degeaba la Curtea de Argeș: Ștefan Dumitrache a demisionat ieri din Consiliul Local, dar Parlamentul a schimbat azi legea
ACTUALacum o săptămânăBărbat din Curtea de Argeș găsit mort în lacul de la Zigoneni
LIFESTYLEacum 2 săptămâniTranzacțiile rapide și portofelele electronice schimbă modul în care românii plătesc pe internet
LIFESTYLEacum o săptămânăSaltea spumă sau arcuri pentru doi: problema nu este fermitatea, ci mișcarea care ajunge la celălalt
LIFESTYLEacum o săptămânăCe forme de cădere a părului sunt reversibile și care pot deveni permanente? Cum recunoști diferențele și când trebuie să acționezi
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU ECOLOGIC ÎN ARGEȘ: Deșeuri periculoase și auto, îngropate sub un depozit de cereale. Percheziții mamut și 4 rețineri
ACTUALacum 5 zileAu început reparațiile pe DJ 703H la Valea Danului: Șefa de la Drumuri s-a ținut de cuvânt, iar presa și-a făcut datoria!











Ultimele Comentarii