Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Generalul Tudosoiu cheamă profesorii la testarea psihologică

Publicat

in

#Numai anumite firme pot face acest control iar unele cadre didactice sunt de părere că teste sunt irelevante

Cazul educatoarei criminale cu testările psihologice la zi a readus în atenţie problema analizelor obligatorii pentru personalul didactic. În timp ce voci din interiorul sistemului susţin că testările sunt făcute doar pe hârtie, devenind în ultimii ani doar o formalitate, uneori fără ca măcar să fie prezentă persoana respectivă, Ministerul Educaţiei se spală pe mâini aruncând toată responsabilitatea la medicii responsabili cu medicina muncii.
„Personalul didactic din unitățile de învățământ este testat anual din punct de vedere medical și psihologic. Obligativitatea acestor teste este dată de prevederile HG nr. 1169/2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, respectiv prevederile Legii Educației Naționale nr. 1/2011”, se arată în comunicatul postat pe pagina de internet a Inspectoratului Școlar Județean Argeș.
Astfel, unitățile de învățământ trebuie să încheie contracte de servicii de specialitate pentru medicina muncii, în vederea testării periodice anuale a angajaților din fiecare unitate de învățământ. Reprezentanții firmei furnizoare de servicii medicale folosesc în cadrul evaluării de medicină a muncii două tipuri de analize/investigații: analize medicale generale și teste psihologice aplicate de către o persoană specializată.
Directorii trebuie să solicite examen medical complet
În realitate, însă, multe din examinări sunt superficiale, iar testele nu conţin întrebări specifice, menite să determine problemele de ordin psihic ale unui cadru didactic. Iar atunci când un profesor dă semne clare că ar avea tulburări trebuie trimis la medic de directorul unităţii de învăţământ, lucru care, de puţine ori se întâmplă, fie din considerente de colegialitate, fie din indiferenţă.
Conform prevederilor legale aplicabile, încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică sau didactică auxiliară, precum şi într-o funcţie de conducere, de îndrumare şi de control sunt condiţionate de prezentarea unui certificat medical.
„Potrivit art. 234, alin. (4) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, în situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unităţii sau a instituţiei de învăţământ poate solicita, cu acordul consiliului de administraţie, un nou examen medical complet. Aceeaşi prevedere se aplică, în mod similar, funcţiilor de conducere, de îndrumare şi de control, precum şi personalului din unităţile conexe învăţământului”, completează ministrul Educaţiei.Dar lucrurile stau cu totul altfel în şcoli.
„Aceste examinări, după părerea mea, sunt superficiale, uneori se fac de formă, pentru că şcolile, în loc să beneficieze de contracte cu cabinete de Medicina Muncii, ajung ca testările să fie date de psihologii şcolari care le duc apoi spre verificare la Medicina Muncii. În plus, nici până acum nu au fost elaborate teste specifice pentru fiecare categorie de personal”, susțin unele cadre didactice din Argeș.
„Examinările actuale sunt irelevante!“
Aşa se face că actualele chestionare conţin întrebări mult prea generale, care nu reuşesc să evidenţieze eventualele tulburări ale celui intervievat. „Testele pe care le dau cadrele didactice, în prezent, sunt irelevante pentru specificul profesiei. Părerea mea este că trebuie cuprinse mai multe chestiuni cu ajutorul cărora să poată fi determinate anumite probleme ale persoanei respective. Mai mult decât atât, dacă un profesor, de exemplu, are semne evidente de tulburări, este trimis la psihiatru, primeşte tratament, dar cum îl poţi obliga să ia acest tratament? Iar astfel de probleme pot fi remisive. Am avut cazuri de cadre didactice care au urmat un tratament de trei, şase luni sau chiar un an, dar care ulterior s-au întors la catedră. Dar cum poţi şti că nu va recidiva?”, mai spune un psiholog argeșean.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Klaus Schwab se retrage; cine-i va lua locul la Forumul Economic Mondial?

Publicat

in

Controversatul personaj ar urma sa se retraga de la conducerea Forumului. Cel putin asa sustin unele surse de presa, care citeaza un e-mail trimis angajatilor. Klaus Schwab are 85 de ani si, se pare, niste probleme de sanatate. Printre posibilii sucesori sunt un fost ministru de externe al Norvegiei – omul de incredere al lui Schwab, in acest moment – dar si presedinta Bancii Centrale Europene, Christine Lagarde. Insa, din culise, tot familia Schwab ar urma sa dirijeze lucrurile si sa aiba ultimul cuvant in luarea deciziilor importante. Forumul Economic Mondial si Schwab mai ales sunt acuzati ca vor sa instaureze un comunism de tip nou – asta mai ales dupa ce Schwab ar fi spus “nu veti mai avea nimic si veti fi fericiti”. De asemenea, se spune ca Forumul din Elvetia este un fel de guvern mondial, care decide orice, de la numiri de presedinti sau premieri, pana la… pandemii. Toate informatiile aici https://indexstiri.ro/globalistul-klaus-schwab-se-retrage-dar-ramane-familia-lui-la-conducerea-forumului-economic-mondial/

Citeste mai mult

ACTUAL

DATE SPC | La Curtea de Argeș doar 3 candidați vor lua peste 1000 voturi – Lupta pentru primărie se dă între candidații PSD și PNL

Publicat

in

Smart Political Consultancy, parte a UMN, a realizat o radiografie a votului din 9 iunie pentru alegerea autoritățior locale din județul Argeș. Potrivit rezultatelor studiului pentru Curtea de Argeș, SPC estimeaza că in data de 9 iunie se vor prezenta la vot un număr estimat de 10.500 argeșeni dintr-un total de 26.494 alegători cu drept de vot. Parctiv, prezenta la vot va fe sproape 40%, mai exact 39,7%.

Acelasi studiu releva faptul că la Curtea de Argeș lotul de 8 candidati este foarte slab pregătit din majoritatea punctelor de vedere. În aceste condiții, favoritul la castigarea primariei rămâne actualul edil Constantin Panțurescu care, se estimeaza, va strange undeva la aproape 5000 de voturi. Restul de 5500 voturi se vor impărți intre cei 7 candidati. Dintre acestia, conform preferintelor electoratului care și-a exprimat dorinta ca in fruntea primarie sa fie un politician cu studii superioare si familie, cel mai bine plasat este candidatul PNL, Cosmin Petrescu. Acesta a reusit sa creasca semnificativ in sondaje in ultimele 2 saptamani, gratie unei campanii electorale extrem de activă. Potrivit studiului Cosmin Petrescu ar putea strange 2200 de voturi. In afara de Cosmin Petrescu și Constantin Panțurescu, un singur candidat mai poate colecta peste 1000 de voturi la alegerile locale, in timp ce restul de 5 vor primi sub 1000 de voturi. Reprezentanții PMP si USR au scazut in sondaje sub mia de voturi, potrivit studiului, iar motivele indicate de argeseni pot fi lipsa studiilor superioare, starea civila necorespunzătoare, lipsa unui program electoral credibil, lipsa solutiilor concrete la problemele orasului.

date furnizate de

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend