Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

„Există cu siguranță și alte victime”. Gerard Depardieu va fi judecat în octombrie pentru agresiuni sexuale

Publicat

in

O nouă etapă importantă în ancheta privind acuzaţiile de agresiune sexuală care îl vizează pe Gerard Depardieu: actorul francez, deja cercetat pentru viol, va fi judecat în octombrie 2024, la Paris, pentru agresiuni sexuale comise asupra a două femei în timpul unor filmări din 2021, scrie AFP.

Actorul Gerard DepardieuFoto: Bruno Murialdo / Zuma Press / Profimedia

„La finalul arestului său preventiv (…), Gerard Depardieu a primit o convocare pentru a se prezenta în faţa Tribunalului Corecţional”, a anunţat luni seară Parchetul din Paris, scrie Agerpres, citând AFP.

Conform procurorilor francezi, actorul în vârstă de 75 de ani va fi judecat în octombrie 2024 pentru agresiuni sexuale care ar fi fost comise în septembrie 2021 asupra a două victime, în timpul filmărilor de la pelicula „Les Volets Verts”, de Jean Becker.

„Există cu siguranţă şi alte victime”

„Este o uşurare”, a declarat avocata Carine Durrieu-Diebolt, care o reprezintă în instanță pe o decoratoare ce îl acuză pe starul de cinema că a agresat-o sexual în timpul filmărilor de la „Les Volets Verts”.

„Există cu siguranţă şi alte victime. În acest stadiu, între 20 şi 25 de femei au denunţat fapte care variază de la ultraj la violenţe sexiste şi până la hărţuire sau agresiuni sexuale. A venit timpul ca el să fie judecat”, a adăugat aceeaşi avocată, care apără totodată în instanţă o altă femeie care a denunţat fapte comise de Gerard Depardieu în 2014.

Interogatoriu de peste opt ore

Gerard Depardieu, vizat de mai multe plângeri pentru agresiune sexuală, a fost convocat luni dimineaţă pentru a fi audiat în arest preventiv la sediul Poliţiei Judiciare din Paris. Unul dintre avocaţii lui, Christian Saint-Palais, a anunţat în jurul orei locale 18:30 că regimul de arest preventiv în care se afla celebrul actor a fost ridicat.

„Atunci când cineva este acuzat, vine inevitabil un moment în care trebuie să dea explicaţii. Şi astfel, astăzi a fost una dintre acele zile în care trebuie să explici acuzaţiile împotriva ta, pe care le conteşti”, a adăugat avocatul.

Cel puţin trei femei au depus plângeri împotriva actorului Gerard Depardieu.

O decoratoare care lucra în echipa filmului „Les Volets Verts” a depus o plângere în februarie 2024 pentru agresiune sexuală, hărţuire sexuală şi insulte sexiste. Faptele ar data din septembrie 2021 şi s-ar fi petrecut într-o vilă privată din Paris.

Potrivit unui articol publicat în cotidianul Mediapart, Gerard Depardieu ar fi pronunţat mai multe fraze grosolane în timpul filmărilor, apoi ar fi atins-o într-o manieră nepermisă pe reclamantă.

Conform Mediapart, o altă femeie, asistentă de regie în timpul aceloraşi filmări, îl acuză pe starul francez de violenţe sexuale şi a depus la rândul ei o plângere.

Procesul în care Gerard Depardieu urmează să fie judecat în octombrie va viza aceste două cazuri.

„De dimineaţă şi până seara aveam parte doar de fraze grosolane”

În timpul acelor filmări, „de dimineaţă şi până seara aveam parte doar de fraze grosolane”, a declarat actriţa Anouk Grinberg, într-un interviu pentru AFP. „Când producătorii de film îl angajează pe Depardieu pentru un film, ei ştiu foarte bine că angajează un agresor”, a acuzat ea.

O altă plângere a fost depusă de o fostă asistentă de regie. Ea l-a acuzat pe Gerard Depardieu de agresiune sexuală în timpul filmărilor de la „Le Magicien et les Siamois”, un lungmetraj regizat de Jean-Pierre Mocky în 2014.

Faptele semnalate de reclamantă, care avea pe atunci 24 de ani, s-au prescris şi starul francez nu va trebui să le explice în cadrul procesului său din luna octombrie.

Totodată, celebrul actor este inculpat din 2020 pentru viol şi agresiune sexuală asupra unei tinere actriţe, Charlotte Arnould.

Investigaţiile au fost finalizate pe 17 aprilie, iar Parchetul din Paris trebuie să ia acum o decizie finală, au precizat reprezentanţii săi. Judecătorul de instrucţie va fi apoi cel care va decide dacă va dispune sau nu un proces.

Alte două plângeri au fost depuse împotriva actorului. Una dintre ele, depusă de actriţa Helene Darras pentru agresiune sexuală în timpul unei filmări în 2007, a fost respinsă pentru prescripţie. Cea de-a doua a fost depusă în Spania de jurnalista şi scriitoarea Ruth Baza, care l-a acuzat pe starul francez că a violat-o în 1995.

În total, aproximativ douăzeci de femei au depus mărturie în presă sau în faţa instanţelor.

„Niciodată, dar absolut niciodată, nu am abuzat o femeie”

Depardieu şi-a apărat întotdeauna nevinovăţia şi a făcut-o cu vehemenţă într-o scrisoare deschisă publicată în octombrie 2023 în ziarul Le Figaro. „Niciodată, dar absolut niciodată, nu am abuzat o femeie”, a declarat actorul francez, în vârstă de 75 de ani, în acea scrisoare.

Universul cinematografiei franceze a fost zguduit în ultimele luni de o succesiune de acuzaţii de violenţă sexuală din partea unor actriţe şi actori.

După Gérard Depardieu, cineaştii Benoît Jacquot şi Jacques Doillon sunt vizaţi de o anchetă pentru viol comis asupra unei minore, în urma unei plângeri depuse de actriţa Judith Godreche.

CITEȘTE ȘI:

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Putin pune sub semnul întrebării legitimitatea președintelui Zelenski. „Rusia va dori să fie sigură că semnează cu persoana care trebuie”

Publicat

in

Președintele rus Vladimir Putin a pus sub semnul întrebării legitimitatea politică a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, când a fost întrebat vineri despre lipsa intenţiilor de organizare a unor alegeri prezidențiale în Ucraina la acest moment, relatează Reuters.

Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia

Legea marţială decretată în Ucraina după ce Putin a trimis zeci de mii de soldaţi în această țară în februarie 2022, declanşând un război la scară largă, înseamnă că nu pot fi organizate alegeri, deși mandatul prezidenţial al lui Volodimir Zelenski ar fi urmat să se încheie în mod normal la finalul acestei luni, amintește Reuters. O decizie considerată atât Kievul cât și aliații săi drept una corecta, aceea de a nu organiza scrutinul în vreme de război.

Vladimir Putin, reales în martie pentru un nou mandat de şase ani la conducerea Rusiei, a fost întrebat în timpul unei conferințe de presă în China, unde se află într-o vizită de stat, dacă legitimitatea politică a lui Zelenski este pe cale să devină o problemă.

E o chestiune ce trebuie rezolvată de curtea constituţională şi de sistemul politic din Ucraina, a răspuns în primă fază Putin.

Dar liderul de la Kremlin a afirmat apoi că această chestiune e una care contează pentru Rusia, deoarece – dacă și când va fi semnat vreun acord cu Ucraina în viitor în privinţa războiului – „va dori să fie sigură că semnează un acord cu persoana care trebuie”.

„Dacă se ajunge la semnare de documente, ar trebui să semnăm acele documente într-o chestiune atât de crucială cu autorităţile legitime”, a afirmat Putin, aflat la putere de aproape 25 de ani.

Citește și:

_____

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Ciolacu, sarcastic cu angajaţii din Guvern care sunt în grevă japoneză: Am promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

Publicat

in

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un teambuilding, pentru că nu a apucat să cunoască toţi angajaţii din Guvern, însă după ce iese la pensie.

„Am înţeles că au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie. Eu sunt un om foarte deschis şi am stat de vorbă cu fiecare categorie în parte”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat despre faptul că angajaţii din Guvern au intrat în grevă japoneză, vineri la Piatra Neam, potrivit news.ro.

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvenrului se află, vineri, în grevă japoneză şi au afişat anunţul „grevă japoneză” pe uşile birourilor din Palatul Victoria sau poartă banderole pe braţ, informează G4Media.ro.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend