Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au încercat, prin comunicate succesive, să calmeze discuțiile legate de programul „Sistem armament individual tip NATO” finanțat prin SAFE, însă explicațiile lor lasă în urmă mai multe întrebări foarte importante.

Întrebările lăsate fără răspuns de către MApN privind programul SAFE

În centrul controversei se află o decizie greu de înțeles din perspectivă militară, și anume achiziția de armament individual pentru Armată, fără ca muniția necesară utilizării acestor arme să fie inclusă în același program.

Rămân neclare, totodată, rolul real al MApN în cooperarea industrială, modul în care au fost tratate cerințele în diverse programe parte din SAFE și motivele pentru care negocierea cu producătorul aflat în discuție nu a fost dusă la capăt, motiv pentru care România TV a pus mai multe întrebări ministerului.

Ministerul Apărării precizează explicit că, în cadrul acestui program, cumpără doar arme, nu și muniție. Cerințele operaționale formulate de MApN acoperă mai multe categorii de armament: pistol de 9 mm, armă de asalt de 5,56 mm (cu țeavă scurtă și lungă), aruncător de 40 mm, mitraliere de 5,56 și 7,62 mm, precum și sistem sniper semiautomat de 7,62 mm.

În același timp, instituția subliniază că muniția nu a făcut parte din cerința operațională și nu este achiziționată prin acest program.

Aici apare prima mare nedumerire, pentru că, din punct de vedere operațional, un program de înzestrare pentru armament individual ce nu include și muniția aferentă produce un dezechilibru evident. Asta pentru că armele pot intra în dotare, însă capacitatea de instruire, pregătire de luptă și utilizarea lor efectivă depinde de alte contracte.

Ministerul nu spune nici care sunt stocurile actuale de muniție pentru fiecare categorie de armă vizată, nici dacă există contracte deja semnate sau în curs pentru a asigura muniția necesară.

România TV a adresat, astfel, următoarele întrebări:

De ce achiziționează Ministerul Apărării arme individuale fără ca muniția necesară utilizării acestora să fie inclusă în același program?

Cum justifică MApN separarea achiziției armamentului de achiziția muniției, în condițiile în care operabilitatea armelor depinde direct de disponibilitatea muniției aferente?

Care sunt stocurile actuale ale Armatei Române pentru muniția aferentă următoarelor categorii de armament:
– pistol cal. 9 mm;
– armă de asalt cal. 5,56 mm, în versiune cu țeavă scurtă și lungă;
– aruncător cal. 40 mm, inclusiv varianta atașabilă la arma de asalt;
– mitralieră ușoară de sprijin cal. 5,56 mm;
– mitralieră cal. 7,62 mm;
– sistem sniper cal. 7,62 mm semiautomat?

Sunt aceste stocuri suficiente pentru instruire, pregătire de luptă, mobilizare și utilizare operațională în caz de criză?

Există deja contracte active sau planificate pentru achiziția muniției aferente acestor sisteme de armament?

În toate programele de înzestrare ale MApN se achiziționează armamentul fără muniție?

Cine a decis că muniția nu trebuie inclusă în cerința operațională a acestui program și pe baza cărei analize militare?

Care este opinia Statului Major al Apărării cu privire la impactul operațional al achiziției de armament fără muniția aferentă?

Modificarea cerințelor în cadrul programului

În comunicatul oficial, MApN insistă că, pentru programul „Sistem armament individual tip NATO”, cerințele operaționale au fost stabilite în decembrie 2025, aprobate de structurile competente și „au rămas neschimbate pe întreaga durată a procesului”, fără să fie introduse cerințe suplimentare care să favorizeze un anumit operator economic.

Ministerul susține, astfel, că documentația a fost formulată „exclusiv în funcție de nevoile Armatei României” și că nu a restrâns concurența pe piață.

Această poziție ridică însă întrebări atunci când programul este plasat în contextul mai larg al proiectelor finanțate prin SAFE, în care au existat discuții publice privind ajustarea cerințelor, recalibrarea unor condiții tehnice sau industriale și „decalări” în derularea unor achiziții. Pentru a lămuri dacă SAI este o excepție sau regula, redacția noastră a cerut Ministerului Apărării clarificări punctuale:

Există alte programe de înzestrare finanțate prin mecanismul SAFE în care cerințele operaționale, tehnice sau industriale au fost modificate după aprobarea inițială?

Dacă da, care sunt aceste programe, ce cerințe au fost modificate și care a fost motivul modificărilor?

Aplică MApN același standard procedural în toate programele SAFE sau există tratamente diferite de la un program la altul?

Până la acest moment, MApN nu a explicat dacă principiul „cerințe neschimbate” se aplică uniform tuturor proiectelor SAFE sau doar acestui program, nici dacă a primit solicitări de ajustare din partea altor instituții: de la Cancelaria Prim-ministrului, de la Ministerul Economiei sau din partea Comisiei Europene.

Fără aceste răspunsuri, rămâne deschisă întrebarea dacă nu cumva SAI este tratat diferit față de alte programe, fie din cauza rigidității procedurii, fie printr-o lipsă de transparență în modul în care au fost gestionate modificările în celelalte proiecte SAFE.

Neclarități privind producția în România

Un alt punct major este felul în care sunt împărțite responsabilitățile între MApN, MAI și Ministerul Economiei în ceea ce privește cooperarea industrială și localizarea producției în România.

În comunicatul său, MApN afirmă explicit că „nu a avut atribuții și nu a fost implicat în stabilirea cerințelor de cooperare industrială aplicabile programului”.

În schimb, MAI și MEDAT anunță că, la 30 mai 2026, a fost semnat un Acord de cooperare industrială prin care furnizorul și Ministerul Economiei au convenit ca peste 65% din producție să fie localizată în România, iar pentru arma de asalt de 5,56 mm, pistolul de 9 mm, pistolul semiautomat de 9 mm și aruncătorul de 40 mm, producția să fie localizată în proporție de 100% în țară, în cadrul filialelor CN Romarm.

Împărțirea rolurilor pare să scoată MApN din ecuația unui program al cărui beneficiar principal este chiar Armata Română. În condițiile în care SAFE este prezentat tocmai ca un instrument pentru întărirea autonomiei industriale și a capacităților naționale de producție în domeniul apărării, România TV a adresat următoarele întrebări:

Nu este MApN interesat ca producția, mentenanța, asamblarea sau integrarea acestor sisteme de armament să se realizeze în România?

În cazul acestui program, este interesat MApN de locul în care vor fi produse armele achiziționate pentru Armata Română?

De ce criteriul localizării producției pare tratat diferit în acest program față de alte programe finanțate prin SAFE?

Cum se împacă această poziție cu declarațiile publice ale ministrului Economiei, Radu Miruță, și ale șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, privind solicitarea de localizare industrială adresată producătorilor implicați în programele finanțate prin SAFE?

Consideră MApN că un program de înzestrare poate fi evaluat exclusiv prin prisma cerințelor militare, fără a lua în calcul securitatea lanțului de aprovizionare, autonomia industrială și capacitatea națională de producție?

În cazul unei crize majore sau al unui conflict prelungit, cum va asigura România continuitatea producției, mentenanței și aprovizionării dacă aceste capacități nu sunt localizate în țară?

Poate MApN confirma dacă a solicitat sau nu, în scris, ca producția aferentă acestui program să fie realizată integral sau parțial în România?

Nici comunicatul MApN, nici precizările MAI nu răspund direct la aceste întrebări. Rezultă imaginea unui program în care componenta industrială este plasată aproape exclusiv în sarcina Ministerului Economiei și a MAI, în timp ce MApN își limitează responsabilitatea la definirea cerințelor tehnice și operaționale.

Cine își asumă responsabilitatea finală pentru programul de înzestrare al Armatei?

Pe lângă aceste probleme, rămâne neclar și ce s-a întâmplat, concret, în relația cu producătorul aflat în negociere pentru Sistemul de armament individual. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public și confirmate indirect de faptul că procedura a ajuns în etapa de negociere, oferta depusă ar fi îndeplinit o parte covârșitoare a cerințelor stabilite de autorități.

În același timp, MAI vorbește acum despre „solicitări suplimentare de clarificare” formulate în ședința comisiei de evaluare din 30 mai, chiar în pragul termenului-limită al programului SAFE.

Pentru a înțelege situația reală, redacția România TV a adresat următoarele întrebări:

Este adevărat că producătorul cu care s-au purtat negocieri a răspuns în proporție de peste 90% tuturor cerințelor operaționale, cerințelor tehnice și clarificărilor solicitate?

Dacă acest lucru este adevărat, care au fost cerințele rămase neacoperite și cât de relevante erau acestea pentru funcționalitatea sistemului?

Au fost aceste eventuale neconformități esențiale sau puteau fi remediate prin clarificări, ajustări contractuale ori angajamente de livrare?

Cine a evaluat procentul de conformitate tehnică și operațională al producătorului și pe baza cărei metodologii?

Există un raport de evaluare tehnică ce confirmă nivelul exact de conformitate al ofertantului?

Dacă producătorul a răspuns la peste 90% din cerințe, care a fost motivul concret pentru care negocierea nu a continuat sau nu a fost finalizată?

Au existat motive tehnice, juridice, financiare, industriale sau politice care au blocat finalizarea negocierii?

Au fost informate Cancelaria Guvernului și Președintele cu privire la nivelul de conformitate al producătorului și al produselor, precum și la motivele pentru care procedura nu a avansat?

În prezent, știm doar că „contractul nu a fost încă încheiat”, că au fost cerute „clarificări suplimentare cu privire la datele și rezultatele rapoartelor tehnice de conformitate” și că procedura continuă „în vederea continuării în condiții de legalitate, rigoare tehnică și responsabilitate instituțională”.

Nu există, însă, nicio prezentare publică a unei evaluări tehnice consolidate, nici o explicație clară a motivelor pentru care un contract de aproximativ 800 de milioane de euro nu a fost semnat până la termenul-limită prevăzut de regulamentul SAFE.

În condițiile în care MApN afirmă că nu cumpără muniție în acest program, nu a modificat cerințele, nu a fost implicat în cooperarea industrială și nu clarifică public nivelul de conformitate al producătorului cu care s-a negociat, rămâne o ultimă întrebare:

În condițiile în care MApN afirmă că nu cumpără muniție, nu a modificat cerințele, nu a fost implicat în cooperarea industrială și nu clarifică public nivelul de conformitate al producătorului cu care s-a negociat, cine își asumă responsabilitatea finală pentru arhitectura acestui program de înzestrare și pentru impactul său asupra capacității reale de luptă a Armatei Române?

Până la publicarea acestui material, Ministerul Apărării nu a trimis un răspuns la întrebările adresate de România TV. Dacă instituția va comunica un punct de vedere, acesta va fi publicat integral.