Stai conectat...

DIVERSE

Documentul pe care pensionarii trebuie să-l trimită până la finalul lunii septembrie. Ce presupune certificatul de viață și ce riscă cei care nu-l depun la timp

Publicat

la

Pensionarii români care locuiesc în străinătate și își primesc pensiile prin sistemul public sunt obligați să transmită un certificat de viață de două ori pe an. Cel de-al doilea termen din 2026 pentru trimiterea acestui document este 30 septembrie, potrivit anunțului făcut de Casa Națională de Pensii. Neîndeplinirea acestei cerințe poate duce la suspendarea plăților pensiei din luna octombrie.

Certificatul de viață este un document administrativ necesar pentru confirmarea existenței fizice a pensionarilor români stabiliți în străinătate. Obligația de a-l trimite este reglementată prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2024. Aceasta se aplică doar pensionarilor nerezidenți care primesc sumele într-un cont bancar din afara țării sau din România, dar nu au desemnat un mandatar prin procură specială.

Citește și: Când se plătesc pensiile în septembrie. Cine sunt pensionarii care primesc banii mai târziu luna viitoare

În situația în care există un astfel de reprezentant legal, acesta este obligat să informeze Casa de Pensii despre orice schimbare în situația titularului, cum ar fi un deces sau o modificare a domiciliului. Astfel, măsura nu afectează toți pensionarii din România, ci doar pe cei aflați în străinătate care se încadrează în aceste situații specifice, conform datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Cum se completează certificatul de viață. Ce trebuie să știe pensionarii

Pensionarii nerezidenți trebuie să transmită certificatul de viață fără a aștepta vreo notificare. Procedura se desfășoară de două ori pe an: în intervalul 1 ianuarie – 31 martie și între 1 iulie – 30 septembrie.

Pentru a fi valid, certificatul de viață trebuie completat și semnat de către beneficiar în fața unei autorități legale din statul în care acesta locuiește. Instituția sau persoana care certifică documentul trebuie să confirme că pensionarul s-a prezentat personal pentru semnare.

Potrivit datelor furnizate de Casa Națională de Pensii, această certificare poate fi făcută de instituții de pensii, autorități administrative locale, misiuni diplomatice, oficii consulare, notari publici, avocați, consilieri juridici sau medici de familie din statul de domiciliu sau rezidență.

În anumite cazuri, și asociațiile române cu personalitate juridică sau alte organizații partenere ale CNPP pot efectua această verificare. Modelul certificatului, disponibil în variante bilingve (română-engleză, română-germană etc.), a fost aprobat prin Ordinul președintelui CNPP nr. 874/2024.

Citește și:  Ajutor de deces pentru pensionarii militari. Cine poate primi banii și ce acte trebuie depuse la Casa de Pensii a MApN în 2026

Loading

DIVERSE

Fritz, reacție caustică la argumentele deciziei CCR. ”Nu mi se aplică mie, ci mandatului meu”

Publicat

la

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, în 17 august, că amendamentul ”Fritz” din noua lege a integrității este constituțional. Judecătorii constituționali și-au argumentat decizia prin faptul că ”legea nouă se va aplica atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori stinge după această dată, cât şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute”.

Edilul Timișoarei a reacționat ironic. ”Putem sta liniștiți: a motivat CCR-PSD că sancțiunea nu mi se aplică mie, ci mandatului meu”, a scris vineri seară, pe Facebook, Dominic Fritz.

Oana Țoiu, colegă de partid a lui Dominic Fritz, consideră că decizia CCR ”este o greşeală (…) imposibil să fie explicată”.

”Ce a făcut Curtea Constituţională a României este o greşeală care este imposibil să fie explicată. Şi cuvântul greşeală, de fapt, nici nu cred că este potrivit, pentru că o greşeală o faci atunci când ai o bună intenţie şi nu reuşeşti să o duci până în practică pentru că ai greşit pe parcurs. E cât se poate de clar că avem numiri politice la Curtea Constituţională a României, aşa e şi procesul de altfel, de data asta vorbesc în calitate de vicepreşedinte USR şi de parlamentar. Noi avem un set de modificări propuse în Parlament, de mulă vreme, care ar fi asigurată o mai mare şi o mai bună neutralitate în procesul de nominalizări şi de semnare a judecătorilor la CCR, dar în acest moment am văzut o majoritate şi e destul de clar ce partide au nominalizat judecătorii care au votat acest lucru, care este negru pe alb imposibil de explicat”, a spus Țoiu.

Ministrul interimar al Externelor critică, în același context, aria retroactivă de aplicare a amendamentului ce-l vizează și pe Fritz.

”Chiar dacă nu eşti expert în drept, chiar dacă nu eşti expert în drept constituţional, poţi să te uiţi, ca cetăţean, la pretenţia pe care o ai de la statul tău. Şi pretenţia de predictibilitate, pretenţia că nu ţi se vor aplica pedeapse inventate la şase ani de la momentul în care e judecată situaţia care te priveşte. Evident că cetăţenii trebuie să aibă această aşteptare legitimă, că investitorii trebuie să aibă această aşteptare legitimă, că partenerii internaţionali trebuie să aibă această aşteptare legitimă, că nu poate să fie pentru o persoană sau pentru un partid politic care deranjează, inventate pedeapse care să fie aplicate pentru situaţii de acum patru, cinci, șase ani în urmă. Ce este îngrijorător, dincolo de voturile politice, este ce pare a fi o ameninţare a regulilor într-un stat de drept. Şi acest lucru e extrem de grav, dincolo de un politician sau altul, dincolo de Dominic Fritz şi de USR.

E îngrozitor că această muncă, acest parcurs al României, să ajungă să fie pus sub semnul întrebării cu o decizie a CCR care, evident, încalcă chiar şi principiile de bază pe care poate să le înţeleagă orice cetăţean din aşteptările pe care le are de la Constituţie şi de la statul român”, a declarat, la postul B1TV, Ţoiu.

Citește și DOCUMENT Cum argumentează CCR girarea amendamentului ”Fritz” din noua lege a integrității. ”Legea nouă se va aplica şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute”

La argumentele judecătorilor constituționali a reacționat, pe Facebook, și deputatul USR Alexandru Dimitriu, care vorbește despre ”fraudarea Constituției comisă chiar de CCR”.

În postarea sa, Dimitriu susține că CCR ” s-a transformat într-o cârpă de șters bocancii cu care PSD calcă în picioare statul de drept din România”.

În opinia deputatului USR, motivarea deciziei CCR este ”demnă de un regim dictatorial care caută să-și execute oponenții politici”.

”Am citit motivarea de la un capăt la altul și nu am găsit o decizie discutabilă, ci o construcție ridicată pas cu pas ca să ajungă la un rezultat stabilit dinainte, în care Curtea se contrazice singură de patru ori în același document.
Începe prin a-și cita propria Decizie 9 din 1994, aceea care spune că, atunci când o lege nouă schimbă starea legală anterioară, efectele deja produse din raportul vechi nu mai pot fi modificate, iar a decide altfel ar însemna încălcarea principiului neretroactivității. O citează, o aprobă, o folosește ca temelie a raționamentului, iar câteva pagini mai încolo hotărăște exact pe dos, fără să se obosească să explice ce anume face cazul lui Dominic Fritz atât de special încât regula să nu i se aplice.
Merge mai departe și, când analizează articolul 25, scrie limpede că avem de-a face cu două sancțiuni administrative aplicate titularului funcției, demnității sau mandatului, pentru ca apoi, ajungând la norma care îi ia efectiv mandatul primarului Timișoarei, să susțină că aceasta nu ar reglementa o sancțiune personală aplicabilă titularului, ci doar ar înceta o funcție viciată prin fapta titularului ei. Cu alte cuvinte, nu se pedepsește omul, ci se vindecă funcția, ceea ce în lumea reală sună cam ca și cum nu i-ai lua permisul șoferului, ci ai vindeca mașina de amintirea unei depășiri. Numai că mandatele nu comit conflicte de interese, oamenii le comit, iar cel care rămâne pe drumuri nu e mandatul, ci primarul ales de două ori de timișoreni.
Ca să nu se simtă lipsa de logică, Curtea își repetă și propria formulă consacrată, aceea că neretroactivitatea are o valoare absolută și că legiuitorul nu poate institui nicio derogare de la ea, pentru ca la câteva paragrafe distanță să pună acest principiu absolut pe un cântar față de integritatea funcției publice și să constate că a doua atârnă mai greu. Or, absolut înseamnă tocmai că nu se pune pe cântar, iar din clipa în care l-au așezat acolo au recunoscut singuri că nu mai era absolut.
Și abia acum vine partea și mai spectaculoasă. Pentru a justifica întreaga construcție, Curtea se sprijină pe articolul 6 alineatul 6 din Codul civil, dar nu îl aplică, ci scrie în motivare, cu două cuvinte în latină, „ad similis”, adică prin asemănare. Motivul e simplu: acel articol enumeră limitativ situațiile în care legea nouă poate prinde efectele viitoare ale unor raporturi vechi, adică starea civilă, capacitatea persoanei, căsătoria, filiația, adopția, obligația de întreținere, proprietatea și vecinătatea, iar integritatea funcției publice nu apare acolo nicăieri. Prin acele două cuvinte, Curtea recunoaște ea însăși că nu are niciun text de lege pe care să se sprijine și împrumută unul care nu i se potrivește, ca să ia mandatul unui primar.
Era suficient să dea pagina. Câteva articole mai încolo, tot în Codul civil, la articolul 10, scrie negru pe alb că legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Adică exact ce le era interzis să facă: o sancțiune nu se dă niciodată prin asemănare. Curtea nu a uitat articolul 10 din întâmplare, l-a ocolit, pentru că dacă îl citea nu mai avea cum să scrie decizia asta.
Nu mai vorbim de interpretare, ci de improvizație, iar improvizația a fost scrisă pentru un singur om, deși de mâine se poate folosi împotriva oricui, pentru că din ea rezultă că orice faptă din trecut poate primi o pedeapsă nouă atâta timp cât cineva găsește un interes public care ar continua să fie afectat. În România nu mai există trecut încheiat, există doar un prezent care se rescrie ori de câte ori convine celui care are majoritatea.
Iar prețul nu îl plătește Dominic Fritz, ci fiecare om care va afla, într-o dimineață oarecare, că regula după care a trăit ieri a fost schimbată azi”, a mai scris USR-istul.

Citește și Bolojan, nouă reacție dură după ce CCR a girat amendamentul Fritz. ”A vota un jalon PNRR nu înseamnă în legea ANI să vii și să-l folosești ca o ghioagă politică”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Incendiu la un depozit de electrocasnice din Arad. Pompierii au intervenit de urgență

Publicat

la

Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la un depozit de electrocasnice din municipiul Arad, situat pe Calea Aurel Vlaicu, la intersecția cu str. Meșterul Manole. La fața locului s-au deplasat forțe din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Citește și: Incendiu devastator într-un resturant din Elveţia. Cinci persoane sunt de negăsit, cel puţin trei au ajuns la spital cu arsuri grave

Potrivit pompierilor, incendiul s-a manifestat la electrocasnice din interiorul depozitului, cât și la acoperișul acestuia, pe o suprafață de aproximativ 800 mp.

”Incendiul este localizat şi se acţionează cu eforturi susţinute pentru lichidarea acestuia. La locul intervenţiei se deplasează şi o a patra autospecială de stingere”, au mai transmis pompierii.

În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției hala era plină de fum, iar incendiul se manifesta la nivelul acoperișului.

Ulterior, pentru intervenție au mai fost solicitate încă două autospeciale de stingere întrucât incendiul se manifesta și la electrocasnicele din interiorul depozitului și la acoperișul acestuia. Din primele informații, nu au fost raportate victime.

Citește și:  Cel puţin nouă morţi într-un incendiu la un hotel din Kolkata VIDEO

Loading

Citește tot

DIVERSE

Întâlnirea Nicușor Dan – Donald Trump revine pe agenda diplomatică. Oana Țoiu: „Există un acord de principiu”

Publicat

la

Președintele Nicuşor Dan și omologul său american, Donald Trump, ar putea avea prima întrevedere oficială în marja Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care va avea loc la New York. Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a spus că România și Statele Unite au reconfirmat înțelegerea privind organizarea unei întâlniri între cei doi șefi de stat.

Deocamdată, însă, nu există o confirmare oficială privind data și ora unei întrevederi bilaterale. Calendarul președintelui american rămâne dificil de anticipat, în special în contextul evoluțiilor din Orientul Mijlociu.

România și SUA au reconfirmat intenția unei întâlniri

Oana Țoiu a declarat că subiectul unei întrevederi între Nicușor Dan și Donald Trump a fost discutat cu partea americană și că există un acord de principiu pentru ca întâlnirea să aibă loc.

Nicușor Dan merge în SUA pe 23 septembrie. Președintele României va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU

„Există un acord, inclusiv între România și SUA, reconfirmat și de Departamentul de Stat, reconfirmat și în discuția pe care am avut-o recent cu secretarul de stat Marco Rubio, ca întâlnirea între cei doi președinți să aibă loc”, a afirmat ministrul Afacerilor Externe.

Declarația nu înseamnă însă că întrevederea este deja inclusă în programul oficial al celor doi lideri. Stabilirea concretă a momentului depinde de agenda președintelui Statelor Unite.

New York, prima mare oportunitate pentru o bilaterală

Nicușor Dan va conduce delegația României la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Președintele României este programat să susțină intervenția națională în plen pe 23 septembrie și va avea, în marja reuniunii, o serie de întâlniri cu lideri străini.

Prezența lui Donald Trump la New York ar putea crea astfel cadrul pentru prima întâlnire oficială dintre cei doi președinți.

Oana Țoiu a explicat că programul liderului de la Casa Albă este influențat de evoluțiile internaționale și poate suferi modificări rapide.

„Calendarul în Statele Unite ale Americii, așa cum știți, a avut un grad de impredictibilitate major, în special din cauza războiului din Orientul Mijlociu”, a spus ministrul.

Potrivit acesteia, negocierile privind conflictul din Orientul Mijlociu, precum și situația Strâmtorii Ormuz au generat schimbări succesive în agenda administrației americane.

Nicușor Dan va susține poziția României la ONU
În cadrul Adunării Generale a ONU, președintele României va prezenta poziția țării în privința securității internaționale, a ordinii internaționale bazate pe reguli și a reformării Organizației Națiunilor Unite.

Sesiunea din acest an se desfășoară sub tema „Restabilirea încrederii, gestionarea transformării: o Organizație a Națiunilor Unite care aduce rezultate pentru toți”.

Oana Țoiu consideră că reuniunea are o importanță deosebită pentru România, în condițiile războiului din Ucraina și ale conflictului din Orientul Mijlociu, dar și din cauza efectelor acestora asupra securității și prețurilor la energie.

„Organizația Națiunilor Unite este forul legitim în care se discută inclusiv efortul colectiv pentru pace, cât și perspectivele pe care le vedem pentru dezvoltarea internațională”, a declarat ministrul.

Candidatura lui Dacian Cioloș, pe agenda întâlnirilor de la New York
Deplasarea președintelui Nicușor Dan la New York are și o miză diplomatică legată de candidatura lui Dacian Cioloș pentru conducerea Organizației Internaționale a Francofoniei.

Potrivit Oanei Țoiu, România desfășoară de aproximativ un an o campanie diplomatică pentru susținerea candidaturii fostului premier, în special în statele francofone din Africa, dar și în Franța, Belgia și Canada.

Citește și : Ursula von der Leyen reacționează după distrugerea dronei lângă Neptun Deep. ”Se desfăşoară o campanie de ameninţări din ce în ce mai intensă”

Întâlnirile lui Nicușor Dan cu liderii statelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei ar putea contribui la consolidarea sprijinului pentru candidatura României.

„Discuțiile dintre președintele Nicușor Dan și liderii țărilor membre în Organizația Internațională a Francofoniei sunt extrem de importante pentru a susține, practic, candidatura României la conducerea organizației”, a precizat Oana Țoiu.

România nu a intrat în Consiliul pentru Pace al lui Trump
Un alt subiect de interes îl reprezintă poziția României față de Consiliul pentru Pace inițiat de Donald Trump în contextul reconstrucției Fâșiei Gaza.

Oana Țoiu a precizat că România nu a aderat la această structură, deoarece propunerea inițială a Statelor Unite depășea mandatul stabilit prin rezoluția Consiliului de Securitate al ONU și presupunea inclusiv contribuții financiare.

Președintele Nicușor Dan a acceptat însă invitația lui Donald Trump de a participa în calitate de observator.

„România nu a aderat la Boardul pentru Pace, pentru că propunerea inițială a Statelor Unite ale Americii a fost mult mai amplă decât mandatul primit de la Organizația Națiunilor Unite. (…) Dar, la invitația președintelui Donald Trump, președintele Nicușor Dan a decis să meargă în calitate de observator”, a explicat ministra de Externe.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Mungiu și-a lansat în Franța ”Fjord”-ul, filmul care explorează și fractura din societate. ”Suntem împărțiți în tabere și avem sentimentul mereu că ceilalți sunt ‘brainwashed’, niște tolomaci”

Publicat

la

Din 19 august, ”Fjord”-ul lui Mungiu rulează în cinematografele din Franța. Cineastul român are așteptări pozitive și speră ca impactul filmului său acolo să fie un motor pentru promovarea în alte țări.

”E foarte plăcut să te plimbi prin Paris și să vezi că este tapetat cu afișul filmului tău, că ai posibilitatea să aduci o poveste românească în atenția unui loc foarte important cultural, printre cele mai importante din Europa. Este una dintre țările cele mai cinefile.

Mă aștept aici să fie rezultate bune și mult interes pentru film, pentru că a luat Palme d’Or și nu prea se cade să nu vezi filmul care a luat Palme d’Or, dar și pentru calitățile lui intrinseci. A fost bine primit la Cannes, are ceva atractiv pentru public. Ar fi cea mai bună veste pentru noi să putem promova ‘Fjord’ ca pe un film foarte convingător pentru public în celelalte țări, bazându-ne pe cum a mers în Franța. Susțin cu tot ce pot această campanie aici”, spune Cristian Mungiu.

Regizorul ține să sublinieze că lucrul cel mai important pentru el este ca ”Fjord”, dincolo de recunoașterea din partea criticilor, ”să fie convingător și puternic pentru public”.

”Nu este doar un film polemic, câștigător, laureat la Cannes. E important să fie convingător și puternic pentru public. Asta este cel mai important pentru mine atunci când fac un film”, a declarat Mungiu.

Citește și Dragoș Bucur, dezvăluiri din viața de familie. Ce relație are cu cei trei copii: „Să fii tată de fată este probabil cel mai dificil lucru din lume”

În opinia cineastului,  un film poate fi numit ”pariu câștigat” dacă reușește să inducă spectatorului ”ceva îndoieli”, să-l facă pe acesta să exerseze gândirea critică și să nu fie prizonierul unui singur punct de vedere.

”Nu mai e așa de simplu astăzi să generezi în societate o reacție cu o operă de ficțiune, că e carte sau că e film. Mai departe, contează mai puțin ce punct de vedere aperi. Pentru mine, important este să exprimi unul. Ideal, dacă poți să incluzi ceva îndoieli și să nu părăsești sala cu aceleași convingeri ferme pe care le-ai avut când ai intrat – e un pariu câștigat. Important este să meditezi un pic la propriile tale valori, pentru că filmul asta te îndeamnă să faci. Să nu fii atât de autosuficient încât să zici – ‘Știu deja’. E bine să te îndoiești, e bine să nu ne întoarcem la o perioadă pe care noi am mai trăit-o când existau entități care credeau că știu atât de bine ce ne e nouă util încât pot să ia decizii pentru noi înșine, să ne facă bine cu forța. Nu o să ne facă nimeni bine cu forța, vrem să încercăm să devenim niște persoane un pic mai comunicative, mai rezonabile, dar pentru asta trebuie să înțelegem care sunt aspectele sociale cele mai importante de lângă noi”, a explicat, pentru tvrinfo, Cristian Mungiu.

În acest context, regizorul menționează o problemă explorată și în ”Fjord” – fractura din societate, la care vede o soluție: ”Această fractură socială, din păcate este atât de vizibilă – și în societatea franceză, care are alegeri la anul, și în cea americană și trebuie să zic, din păcate, și în cea românească. Deja suntem împărțiți în tabere și avem sentimentul mereu că ceilalți sunt ‘brainwashed’, niște tolomaci, cu care nu putem să ne înțelegem deloc. Dar cum facem? (…) Haideți să facem un pas în lateral, să vedem cum facem să ieșim din situația asta”.

Filmul lui Mungiu, care a fost selectat să participe și la Festivalul de Film de la San Sebastian, va fi lansat în cinematografele din România la 9 octombrie.

Pelicula îi are în rolurile principale pe Sebastian Stan și actrița norvegiană Renate Reinsve. Cei doi formează un cuplu conservator româno-norvegian a cărui viață se destramă după mutarea în orașul natal al soției, unde ajunge sub controlul autorităților locale din pricina copiilor. Povestea se bazează pe cazul real al familiei Bodnariu, în care cei mici au fost luați cu forța de autoritățile norvegiene pentru protecția copilului.

Cristian Mungiu (58 de ani) este considerat unul dintre cei mai valoroși cineaști români ai ultimelor decenii, cu multe filme apreciate deopotrivă de critici și de public.

A mai realizat, printre altele, ”După dealuri” și ”Bacalaureat”, ambele premiate tot la Cannes, și producția în două părți ”Amintiri din Epoca de Aur”, realizată în colaborare cu alți cineaști români, în care sunt ecranizate, cu mult umor, legende urbane din România comunistă.

Citește și Angelina Jolie și-a pregătit copiii pentru ziua în care va muri: „Nu simt că voi trăi mult!”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Legea salarizării 2026. Sindicaliștii din casele de pensii critică noul proiect și amenință cu blocarea activității

Publicat

la

Legea salarizării 2026. Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM) susține că noua formă a proiectului de act normativ afectează veniturile salariaților din casele de pensii și amenință cu proteste ce pot culmina cu blocarea activității.

”Analiza comparativă realizată de Federație asupra proiectului din 20 august, în raport cu variantele anterioare, evidențiază o diminuare a valorii de referință de la 4.100 lei la 4.000 lei, în timp ce diferențele dintre aparatul central al CNPP (Casa Națională de Pensii Publice – n.r.) și casele teritoriale de pensii sunt menținute și, pentru funcțiile de execuție, chiar amplificate”, transmit sindicaliștii.

FNSSM reclamă, în primul rând, noua valoare de referință, care este de doar 4.000 de lei, după ce varianta din iulie a legii salarizării prevedea 4.100 de lei. Valoarea de referinţă este cea de la care pornesc toate salariile bugetarilor.

Pentru un consilier superior, modificarea înseamnă o reducere a valorii teoretice a salariului de la 11.480 lei la 11.200 lei la nivelul CNPP și de la 8.815 lei la 8.600 lei în grila teritorială.

Reprezentanții federației sunt de părere că noua lege a salarizării nu poate porni de la diminuarea bazei de calcul, în condițiile în care obiectivul trebuie să fie creșterea reală a veniturilor și menținerea puterii de cumpărare, conform comunicatului.

”Problema cea mai importantă pentru salariații caselor teritoriale o reprezintă însă diferențierea coeficienților. În proiectul din 20 august, pentru funcția de consilier superior, coeficientul este de 2,80 la CNPP și 2,15 în teritoriu. Raportat la valoarea de referință de 4.000 lei, rezultă o diferență de 2.600 lei brut lunar. Mai mult, prin introducerea treptelor ‘superior 2’, ‘superior 3’ și ‘superior 4’, diferența nu se reduce, ci crește progresiv, ajungând la aproximativ 3.388 lei brut lunar la treapta ‘superior 4’. În cazul personalului contractual, analiza indică diferențe de aproximativ 30-32% între nivelul central și cel teritorial pentru funcțiile analizate”, argumentează FNSSM.

Citește și Legea salarizării 2026. Bolojan pune frână creșterilor salariale la stat: „Ar duce la scăderea ratingului României. Nu putem să depășim procentul din PIB dat de cheltuielile cu salariile publice”

În opinia sindicaliștilor, această diferențiere trebuie fundamentată prin criterii obiective. ”Casele teritoriale aplică aceeași legislație a sistemului public de pensii, utilizează aceleași sisteme informatice și procedurale, soluționează cereri și dosare de pensie, efectuează recalculări și revizuiri și răspund pentru legalitatea actelor emise. În aceste condiții, criteriul ‘central’ versus ‘teritorial’ nu poate constitui, prin el însuși, o justificare suficientă pentru diferențe salariale atât de mari”, avertizează federația, potrivit agerpres.

Nemulțumirea salariaților din casele de pensii nu se referă doar nivelul actual al salariilor, ci mai ales la perspective.

”Diferența salarială tranzitorie poate proteja temporar venitul aflat în plată, însă nu corectează coeficientul inferior prevăzut pentru structurile teritoriale. Mai mult, aceasta poate fi absorbită prin viitoarele majorări, ceea ce înseamnă că o parte dintre salariați pot ajunge să beneficieze de majorări nominale fără creșteri salariale efective. Aceasta este principala temere a salariaților: ca, în următorii cinci ani, salariile să rămână practic la același nivel, în timp ce costul vieții și inflația vor continua să erodeze puterea de cumpărare”, mai spun cei de la FNSSM.

Sindicaliștii susțin că legea salarizării trebuie să producă creșteri salariale reale, nu doar o reașezare a coeficienților și menținerea temporară a veniturilor prin mecanisme compensatorii.

”În cazul în care proiectul va fi menținut în forma actuală și solicitările salariaților nu vor fi soluționate, organizațiile sindicale din cadrul caselor de pensii vor recurge la forme de protest, inclusiv la blocarea activității. Nu este vorba despre solicitarea unor privilegii, ci despre respectarea principiului unei salarizări echitabile pentru o muncă de aceeași valoare și despre garanția că noua lege nu va transforma următorii cinci ani într-o perioadă de stagnare salarială și pierdere a puterii de cumpărare”, atenționează sindicaliștii.

Citește și Legea salarizării 2026. Cine a tras ”bățul scurt” și care sunt domeniile avantajate. Ce se va întâmpla cu lefurile demnitarilor

Loading

Citește tot

DIVERSE

Câți bani a câștigat o influenceriță după ce a mers la cules de căpșune în Germania: „Nu este o muncă ușoară”

Publicat

la

Experiența Agatei Witoń a fost prezentată într-un videoclip publicat pe TikTok, unde tânăra a explicat cât a muncit și cum a calculat suma pe care a reușit să o strângă.

Programul de lucru nu a fost unul ușor. În cele mai multe zile, a stat între nouă și zece ore pe plantație, iar în anumte zile a ajuns să lucreze chiar și 11 ore.

În total, cele 33 zile petrecute în Germania, a acumulat aproximativ 310 ore de muncă. Plata era de 13,90 euro pentru fiecare oră lucrată.

Citește și: Rapița de toamnă: cum eviți alungirea excesivă înainte de iernare?

La final, suma încasată a fost de 4.309 euro, echivalentul a aproape 18.500 de zloți. Banii reprezintă însă suma obținută înainte de scăderea cheltuielilor pe care le-a avut în perioada petrecută în Germania.

„Trebuie să scădem banii pentru cazare. Sunt zece euro pe zi, deci scădem 330 de euro. Apoi scădem 200 de euro avansul pe care l-am luat ca să supraviețuiesc, să mai mănânc și pentru câteva plăceri. Asta ne duce la 3.729 de euro”, a explicat Agata Witoń.

 

După aceste scăderi, din cei 4.309 euro au rămas 3.729 de euro.

Cât a cheluit influencerița în Germania

Tânăra a mers în Germania cu mașina împreună cu fratele ei. Cei doi au împărțit cheltuielile de trasnport, fiecare suportând costurile pentru câte un sens al călătoriei.

Citește și: Meseria care te plătește cu aproape 3.000 de euro să călătorești prin Europa. Transportul, cazarea și activitățile sunt plătite

Pentru drumul de întoarcere, Agata Witoń a plătit 96 de euro pentru combustibil. La această sumă s-a adăugat și taxa de autostradă.

„Pentru combustibilul pentru drumul de întoarcere am plătit 96 de euro și 58 de zloți pentru călătoria pe autostradă”, a mai spus influencerița.

După ce a scăzut și aceste costuri, suma care i-a rămas a fost de aproximativ 3.633 de euro.

Agata Witoń a precizat că a schimbat 3.600 de euro în moneda poloneză și a obținut aproximativ 15.336 de zloți.

Povestea tinerei a atras numeroase comentarii pe TikTok. O parte dintre utilizatori au considerat că suma rămasă după o lună de muncă este una bună, în special pentru un loc de muncă sezonier.

„Destul de bine. Dar nu este o muncă ușoară”, a scris unul dintre utilizatori.

O altă persoană a comentat: „Consider că sunt bani buni, dar îmi imaginez cât te-a costat și pe tine”.

Au existat însă și internauți care au considerat că suma nu este suficient de mare în raport cu efortul depus și cu numărul de ore lucrate.

„Nu e mare lucru”, a scris cineva, în timp ce alți utilizatori au comentat „Puțin…” și „În opinia mea, nu este proporțional cu munca depusă”.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 2 zile

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...

ACTUALacum 2 zile

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul al ghișeului Serviciului Rutier...

ACTUALacum 3 zile

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

ACTUALacum 4 zile

PROVOCARE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRESA ARGEȘEANĂ! Jurnalistul Iulian Uță către Ion Mînzînă: „Plătim noi asfaltul, voi veniți cu manopera!” – VIDEO

Sezonul de toamnă al emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș TV a debutat în forță, aseară, cu o dezvăluire...

ACTUALacum 5 zile

DRUMUL GROAZEI MARCA MÎNZÎNĂ ȘI IPJ ARGEȘ A MAI TRÂNTIT UN TURIST STRĂIN! O autorulotă olandeză, la un pas să se răstoarne în pârâu pe DJ 703 H!

Dezastrul infrastructurii din județ continuă să facă victime pe bandă rulantă! Drumul Județean 703 H – botezat de șoferi „Drumul...

Advertisement

Câmpulung

În Trend