ACTUAL
De ce nu ar trebui să ne mai temem de mâncarea la conservă: Detalile de pe etichetă care fac diferența între sănătos și nociv
Publicat
acum 3 orela
Autor
admin

Multe persoane consideră conservele ca fiind alimente profund procesate și nocive, însă nutriționistul și dieteticianul Rada Baltag explică de ce acestea pot face parte dintr-o alimentație echilibrată. Fiind o soluție extrem de practică pentru economisirea timpului în bucătărie și diversificarea meniului zilnic, secretul constă în selectarea atentă a produselor prin citirea etichetei, clătirea leguminoaselor pentru reducerea sodiului și verificarea integrității ambalajului.
Mitul conservelor procesate
Într-un interviu pentru Newsweek România, nutriționista și dieteticianul Rada Baltag explică de ce conservele pot face parte dintr-o alimentație echilibrată și ce trebuie să verificăm pe etichetă înainte de a le pune în coșul de cumpărături.
Când aud cuvântul „conserve”, multe persoane se gândesc automat la alimente procesate, cu prea multă sare, zahăr sau conservanți și care nu ar trebui să aibă un loc important într-o alimentație sănătoasă.
Realitatea este însă mai nuanțată.
Există conserve care pot fi integrate fără probleme într-o alimentație echilibrată, iar alegerea lor depinde în primul rând de ceea ce se află în interiorul cutiei și de informațiile de pe etichetă.
Conservele ca soluție rapidă pentru mese nutritive
Pentru cei care au puțin timp la dispoziție pentru gătit, conservele pot fi o variantă simplă prin care pot fi introduse mai ușor alimente nutritive în meniul zilnic.
„Conservele pot face parte dintr-o alimentație echilibrată și chiar încurajez utilizarea acestora, dar, în anumite situații, chiar sunt o soluție foarte practicală pentru a crește consumul de alimente nutritive și pentru a căpăta o varietate alimentară cât mai mare”, explică Rada Baltag.
Practic, o conservă poate scurta considerabil timpul petrecut în bucătărie.
Năutul, fasolea sau porumbul pot fi adăugate rapid într-o salată, fără să fie nevoie de ore de pregătire.
La fel, conservele de pește pot deveni baza unei mese alături de legume și o sursă de carbohidrați.
„Ele sunt foarte utile și mai ales atunci când timpul pentru gătit este limitat”, spune nutriționista.
Astfel, problema nu este neapărat faptul că un aliment este conservat, ci alegerea produsului potrivit.
Cum citim corect eticheta nutrițională din magazin
Unul dintre mesajele importante transmise de Rada Baltag este că nu ar trebui să privim toate conservele ca pe o categorie de alimente nesănătoase.
„Nu este nevoie să evităm conservele, dar, desigur, este important să le alegem”, afirmă aceasta.
Iar primul pas atunci când alegem o conservă este citirea etichetei.
Pentru cumpărător, aceasta poate părea uneori greu de descifrat, mai ales când pe ambalaj apar numeroase informații, însă câteva elemente sunt esențiale.
„Când vorbim despre a le alege, vorbim despre citirea corectă a etichetelor”, explică nutriționista.
Eticheta oferă informații despre valoarea energetică și despre principalii nutrienți: grăsimi, proteine și carbohidrați, dar și despre fibre și zaharuri.
Regula primelor 5 ingrediente: ce trebuie să conțină o conservă de calitate
Unul dintre lucrurile la care merită să fim atenți este lista ingredientelor.
„Lista de ingrediente trebuie citită corect, în ideea în care primele 5 ingrediente din eticheta nutrițională sunt cele care reprezintă baza alimentului”, explică Rada Baltag.
Acest principiu este util mai ales atunci când comparăm două produse aparent similare.
În loc să ne uităm doar la imaginea de pe ambalaj sau la mesajele de promovare, putem verifica rapid ce ingrediente se află la baza produsului.
„În cazul conservelor de leguminoase, ideal este să avem o etichetă cât mai simplă și să avem, de exemplu, fasole, apă și sare”, spune nutriționista.
Cu cât lista este mai ușor de înțeles și conține ingredientele pe care ne așteptăm să le găsim în produs, cu atât este mai simplu să știm ce cumpărăm.
Trucul simplu pentru a reduce cantitatea de sare din conserve
Unul dintre aspectele care trebuie urmărite atunci când cumpărăm conserve este cantitatea de sare.
În cazul leguminoaselor conservate, Rada Baltag recomandă un gest simplu care poate ajuta la reducerea cantității de sare consumate.
„Prin spălarea conținutului sub jetul de apă, scădem cantitatea de sare din respectiva conservă”, explică aceasta.
Astfel, năutul sau fasolea din conservă pot fi clătite înainte de a fi folosite în preparate.
După acest pas, ele pot fi adăugate imediat într-o salată sau într-o altă masă.
Este un exemplu simplu de cum putem transforma un aliment considerat de multe persoane „mai puțin sănătos” într-o componentă practică a unei mese echilibrate.
Conservele de pește: sursă excelentă de Omega-3 și proteine
„Conservele de sardine sau de hering sau de macrou sunt opțiuni la fel de nutritive și la fel de potrivite pentru completarea atât a aportului de grăsimi benefice Omega-3, cât și pentru completarea proteinelor din alimentație”, explică Rada Baltag.
Astfel de produse pot fi utile mai ales în zilele în care nu avem timp să pregătim o masă complexă.
O conservă de pește poate fi combinată cu legume, salată și o sursă de carbohidrați pentru a obține rapid o masă consistentă.
Și aici, însă, eticheta rămâne importantă.
Înainte de cumpărare, merită verificată lista ingredientelor și informațiile nutriționale.
Atenție la ambalaj: de ce nu trebuie să cumpărăm niciodată conserve umflate sau îndoite
Există și o regulă foarte simplă pe care nu ar trebui să o ignorăm: aspectul ambalajului.
„Nu cumpărăm conservele dacă vedem o deteriorare evidentă, cum este un defect al conservei sau dacă este umflată conserva”, spune nutriționista.
În astfel de situații, produsul nu trebuie ales de pe raft, indiferent de preț sau de marca acestuia.
Este un detaliu care poate părea banal, dar verificarea ambalajului ar trebui să facă parte din rutina de cumpărături.
O conservă trebuie să fie într-o stare corespunzătoare, fără deformări suspecte sau semne evidente de deteriorare.
Percepția potrivit căreia orice aliment la conservă este automat nesănătos poate fi, așadar, prea simplistă.
![]()
Poate îți place și...

Se complică situația ambasadoarei Guilfoyle, care a fost acuzată că a intervenit și în România: Dovezi că a cerut bani pentru a interveni la Donald Trump

Indemnizația pentru mame poate fi recalculată. Ce pași trebuie urmați

Mirabela Grădinaru, vizită la clinica de Terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie
ACTUAL
Se complică situația ambasadoarei Guilfoyle, care a fost acuzată că a intervenit și în România: Dovezi că a cerut bani pentru a interveni la Donald Trump
Publicat
acum 31 de minutela
8 octombrie 2026Autor
admin

Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor Unite în Grecia şi fosta logodnică a lui Donald Trump Jr., i-ar fi cerut unui important donator republican să îi achite o datorie de 100.000 de dolari către American Express, în timp ce încerca să obţină confirmarea Senatului pentru postul diplomatic. Potrivit unei investigaţii publicate de The Wall Street Journal, Guilfoyle ar fi promis în schimb să îşi folosească relaţiile din administraţia Trump pentru a-l ajuta pe donator să îşi rezolve problemele fiscale şi juridice.
Kimberly Guilfoyle a devenit cunoscută și în România, după o întâlnire cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.
Guilfoyle a cerut bani pentru a interveni la Donald Trump
Publicaţia americană susţine că a analizat sute de mesaje, e-mailuri şi documente care descriu relaţia dintre Guilfoyle şi Eric Deters, un fost avocat şi candidat republican din Kentucky, în vârstă de 63 de ani, care a finanţat de-a lungul timpului evenimente şi campanii asociate familiei Trump.
Într-un mesaj transmis prin aplicaţia Signal la 3 iulie 2025, cu şase zile înaintea audierii sale în Senat, Guilfoyle i-ar fi cerut lui Deters să vireze urgent 100.000 de dolari direct către American Express, explicându-i că această modalitate de plată nu ar lăsa urme vizibile ale tranzacţiei. Ea i-ar fi trimis inclusiv instrucţiunile de plată şi ar fi insistat ca transferul să fie realizat în aceeaşi zi.
Deters a refuzat să efectueze plata, susţinând că o asemenea cheltuială i-ar pune în pericol căsnicia. El a declarat ulterior că Guilfoyle îi promisese sprijin necondiţionat în relaţia cu administraţia Trump dacă îi achita datoria, dar că nu obţinuse niciun rezultat concret în urma intervenţiilor acesteia.
Relaţia financiară dintre cei doi începuse cu mai mulţi ani înainte. Deters afirmă că i-a plătit lui Guilfoyle aproximativ 300.000 de dolari pentru participarea la evenimentele sale politice Freedom Fest, organizate în Kentucky începând din 2020. El susţine că i-a mai plătit 200.000 de dolari lui Donald Trump Jr. şi 100.000 de dolari lui Eric Trump pentru apariţii similare. Separat, în 2022, a donat 125.000 de dolari unui comitet politic care îl susţinea pe Donald Trump.
După victoria lui Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Deters a început să solicite sprijinul lui Guilfoyle pentru mai multe probleme personale şi profesionale.
Una dintre acestea privea o investigaţie fiscală a IRS referitoare la deduceri declarate în 2020, în legătură cu vânzarea participaţiei sale într-o afacere de familie. Deters considera că verificările aveau motivaţii politice şi dorea să discute direct cu noul director al IRS, Billy Long.
Potrivit mesajelor analizate de WSJ, Guilfoyle i-a transmis personal lui Long o scrisoare redactată de Deters, subliniind că ea şi Donald Trump Jr. aveau o relaţie apropiată cu acesta. Ulterior, i-a comunicat donatorului că directorul IRS îi răspunsese şi că urma să discute cu el despre situaţia sa.
Deters solicitase, de asemenea, intervenţii la Departamentul Justiţiei pentru extrădarea din Pakistan a unui medic din Ohio, Abubakar Atiq Durrani, acuzat de efectuarea unor intervenţii chirurgicale inutile, inclusiv asupra copiilor. El urmărea şi declanşarea unei investigaţii împotriva companiei de asigurări MedPro Group, cu care se afla într-un litigiu. Compania îl acuzase, la rândul său, de şantaj şi ameninţări, acuzaţii respinse de Deters.
Guilfoyle i-ar fi promis că va încerca să intervină inclusiv pe lângă conducerea FBI şi Departamentul Justiţiei
Într-un mesaj, ea susţinea că miniştrii şi conducătorii principalelor instituţii federale îi răspundeau direct. Un purtător de cuvânt al FBI a negat însă că Guilfoyle ar fi făcut demersuri pe lângă directorul Kash Patel.
Investigaţia descrie şi o posibilă tranzacţie de un milion de dolari pentru facilitarea unei apariţii în emisiunea lui Tucker Carlson. Deters i-ar fi promis această sumă lui Guilfoyle dacă reuşea să îi obţină un interviu cu fostul prezentator Fox News, în care intenţiona să vorbească despre cazul medicului Durrani.
Mesajele arată că Guilfoyle a contactat persoane din anturajul lui Carlson, dar interviul nu s-a materializat. Carlson a declarat pentru WSJ că nu auzise niciodată de Deters şi că Guilfoyle nu avea nicio influenţă asupra selecţiei invitaţilor săi. El s-a declarat surprins de suma de un milion de dolari vehiculată pentru o asemenea apariţie.
Un alt element al investigaţiei îl reprezintă preocuparea repetată a lui Guilfoyle ca înţelegerile financiare să nu fie documentate în scris, mai ales după nominalizarea sa ca ambasador, în decembrie 2024.
În ianuarie 2025, ea l-ar fi avertizat pe Deters să nu mai trimită mesaje despre bani sau despre aranjamentele dintre ei, explicând că asemenea documente i-ar putea compromite numirea diplomatică. În iunie, după ce Deters i-a transmis un document în care preciza că îi plătise deja 300.000 de dolari fără să primească vreun favor, Guilfoyle i-ar fi cerut din nou să înceteze corespondenţa scrisă şi să o contacteze exclusiv prin Signal.
În aceeaşi perioadă, Deters a redactat o scrisoare în care compania sa recunoştea o datorie de 50.000 de dolari către Guilfoyle pentru servicii de consultanţă anterioare preluării funcţiei diplomatice. El susţine că documentul fusese solicitat chiar de aceasta, pentru a justifica eventualele plăţi.
WSJ relatează că solicitările financiare au intervenit într-un moment în care Guilfoyle se confrunta cu dificultăţi de lichiditate, deşi declarase active şi venituri considerabile.
În documentele financiare depuse în februarie 2025, ea raportase venituri de aproape 800.000 de dolari din podcasturi, participaţii în afaceri evaluate la milioane de dolari, dar şi datorii importante, inclusiv un credit ipotecar de până la cinci milioane de dolari şi un împrumut pentru o ambarcaţiune.
Guilfoyle încercase, de asemenea, să vândă cu 30 de milioane de dolari proprietatea din Florida cumpărată împreună cu Donald Trump Jr., fără să găsească un cumpărător la acel preţ. Ulterior, Trump Jr. i-a cumpărat participaţia pentru 7,6 milioane de dolari.
Publicaţia mai susţine, citând persoane familiarizate cu situaţia, că Donald Trump fusese nemulţumit anterior de faptul că Guilfoyle încerca să atragă investiţii pentru propriile afaceri de la membrii clubului Mar-a-Lago, în loc să se concentreze asupra strângerii de fonduri pentru campania sa.
Avocatul ambasadoarei, Jesse Binnall, a contestat autenticitatea mesajelor prezentate de WSJ, fără să precizeze ce documente consideră false. El a susţinut că Guilfoyle avea de recuperat bani pentru participarea la evenimente politice şi pentru cheltuielile aferente deplasărilor. Deters a negat însă că ar fi avut o datorie restantă faţă de aceasta.
Ambasada SUA a transmis că Guilfoyle a fost verificată de comisia competentă a Senatului şi confirmată în funcţie, subliniind că îşi îndeplineşte atribuţiile diplomatice cu integritate.
Investigaţia apare în contextul altor controverse privind activitatea ambasadoarei. Potrivit WSJ, membri democraţi ai comisiilor pentru afaceri externe din Congres au solicitat Departamentului de Stat să îi examineze conduita, după o investigaţie anterioară referitoare la promovarea unei companii greceşti al cărei lobbyist ar fi însoţit-o la întâlniri oficiale în Balcani.
În pofida controverselor, secretarul de stat Marco Rubio a lăudat public activitatea lui Guilfoyle în timpul unei conferinţe de presă organizate miercuri la Atena, afirmând că ambasada americană funcţionează bine şi că aceasta reprezintă eficient interesele Statelor Unite.
Deocamdată, informaţiile publicate nu stabilesc că Guilfoyle ar fi primit cei 100.000 de dolari sau că instituţiile federale ar fi intervenit efectiv în favoarea lui Deters. Acesta afirmă că nu a efectuat plata solicitată şi că demersurile ambasadoarei nu i-au adus rezultatele promise.
Investigaţia The Wall Street Journal ridică însă întrebări privind posibila utilizare a accesului privilegiat la conducerea administraţiei americane pentru obţinerea unor beneficii financiare private, precum şi despre potenţialele conflicte de interese ale unei persoane nominalizate într-o funcţie diplomatică de rang înalt.
Tot Wall Street Journal a relatat, la sfârşitul lunii septembrie, că, într-o discuţie cu ministrul grec al Energiei, Guilfoyle ar fi insinuat că SUA ar fi implicate în demersurile de înlăturare a Guvernului Bolojan. Informaţia a generat reacţii vehemente la Bucureşti şi speculaţii legate de întâlnirea din 31 martie, când la aceeaşi masă au stat Sorin Grindeanu, Bogdan Ivan, Florin Vlădică, Adrian Thiess şi ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle.
„În martie, la o cină organizată la Atena la care au participat oficiali greci şi americani, Kimberly Guilfoyle a intrat într-o dispută cu ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou, în faţa celorlalţi invitaţi. Referindu-se la prăbuşirea iminentă a guvernului român, Guilfoyle le-a spus celor prezenţi: „Putem face asta oricărei ţări dorim. Putem face asta şi aici”, potrivit unei persoane care a participat la cină şi altor persoane cărora li s-a povestit despre acest incident. Discuţia s-a înfierbântat, Papastavrou replicând că SUA nu pot înlocui guvernul Greciei, care a fost ales de popor. Avocatul lui Guilfoyle a contestat descrierea acestui schimb de replici, a scris Wall Street Journal.
Informaţiile privind ameninţările la adresa Greciei au fost respinse atât de Papastavrou. cât şi de purtătorul de cuvânt aş Guvernului elen.
![]()
ACTUAL
Fenomenul pe care îl observă toată lumea: De ce dispar clasicele geamuri de termopan albe din opțiunile românilor
Publicat
acum 42 de minutela
8 octombrie 2026Autor
admin

După mai bine de două decenii în care geamurile termopan albe au dominat locuințele din România și din întreaga lume, piața amenajărilor interioare trece printr-o schimbare radicală. Albul clasic este privit tot mai des ca fiind rigid și impersonal, fiind înlocuit treptat de finisaje calde care imită natura.
De ce au ieșit din modă geamurile termopan albe
Timp de peste două decenii, albul a fost alegerea tradițională și necontestată pentru tâmplăria PVC. Totuși, preferințele proprietarilor de locuințe s-au schimbat considerabil. Accentul se pune acum pe materiale naturale sau pe finisaje care reușesc să le imite perfect, aducând un plus de personalitate și căldură spațiului de locuit.
Potrivit Blic, nuanțele rigide încep să fie abandonate în favoarea tonurilor calde. Cererea pentru geamurile termopan care imită textura lemnului a crescut exponențial, pe măsură ce minimalismul rece cedează terenul în fața unui stil de amenajare mai primitor.
Ce nuanțe se poartă în funcție de stilul locuinței tale
Schimbarea preferințelor pentru geamuri corespunde unei tranziții mai adânci din designul interior. Trecerea de la spațiile complet albe și austere la nuanțe inspirate din natură a readus lemnul în prim-plan.
Nuanțe recomandate pentru stilul clasic și tradițional
Pentru proiectele de amenajare clasice sau de inspirație tradițională, cele mai căutate opțiuni sunt geamurile termopan în tonuri calde, cum ar fi:
Stejarul auriu
Nucul
Alegerea ideală pentru construcții moderne și minimaliste
În cazul clădirilor contemporane sau ale spațiilor amenajate într-un stil minimalist actualizat, preferințele se îndreaptă către nuanțe mai închise și sofisticate:
Stejarul închis
Nuanțele de wenge
Avantaje practice și detaliul financiar de care trebuie să ții cont
Pe lângă transformarea estetică, tâmplăria PVC cu finisaj de lemn vine și cu beneficii tehnice importante. Foliile speciale de laminare folosite pentru a obține textura lemnului oferă o rezistență mult mai mare în fața zgârieturilor și protejează mai bine materialul împotriva radiațiilor ultraviolete (UV).
Atenție la buget: Există însă și un detaliu financiar esențial înainte de a face o schimbare. Finisajele care imită lemnul au un cost mai ridicat. Prețul unei tâmplării PVC colorate sau laminate poate fi cu 15% până la 25% mai scump comparativ cu opțiunea albă tradițională, detaliu care îi face pe mulți cumpărători să cântărească bine decizia.
![]()
ACTUAL
Sfânta Pelaghia, sărbătorită pe 8 octombrie. Povestea unei vieți dedicate credinței. Cruce neagră în calendar
Publicat
acum 47 de minutela
8 octombrie 2026Autor
admin

Pe 8 octombrie, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Pelaghia, una dintre figurile feminine cunoscute pentru puterea pocăinței și pentru transformarea profundă a vieții prin credință. Pomenirea sa le amintește credincioșilor despre schimbarea sufletească, smerenie și întoarcerea către Dumnezeu.
Cine a fost Sfânta Pelaghia
Sfânta Cuvioasă Pelaghia este cinstită în tradiția creștină drept un exemplu de pocăință și îndreptare. Potrivit tradiției, înainte de a-și dedica viața lui Dumnezeu, Pelaghia a dus o existență departe de valorile creștine.
Întâlnirea cu episcopul Nonnus, cunoscut pentru viața sa duhovnicească, avea să reprezinte un moment decisiv. Cuvintele și exemplul acestuia au determinat-o să-și schimbe radical viața și să aleagă calea credinței.
După convertire, Pelaghia a renunțat la viața de odinioară și s-a retras pentru rugăciune și nevoință. Tradiția spune că și-a petrecut ultimii ani într-o viață ascetică, în deplină smerenie.
O pildă despre puterea pocăinței
Povestea Sfintei Pelaghia este legată în mod special de ideea că omul se poate schimba indiferent de trecutul său. Pentru credincioși, viața ei reprezintă o mărturie despre puterea pocăinței și despre posibilitatea unei întoarceri sincere către Dumnezeu.
Sărbătoarea din 8 octombrie este, astfel, mai mult decât o simplă pomenire a unei sfinte. Este și un moment de reflecție asupra propriilor alegeri, asupra iertării și asupra puterii de a începe un nou drum.
Cum este cinstită Sfânta Pelaghia
În ziua praznicului, credincioșii participă la Sfânta Liturghie și se roagă pentru sănătate, pace sufletească și ajutor în încercările vieții. În biserici sunt rostite rugăciuni către sfânta ale cărei virtuți sunt asociate cu pocăința, smerenia și apropierea de Dumnezeu.
Pentru cei care îi poartă numele, ziua de 8 octombrie poate avea și o semnificație specială, fiind un prilej de rugăciune și de mulțumire.
Care este mesajul Sfintei Pelaghia pentru credincioși
Dincolo de detaliile biografice transmise de tradiție, figura Sfintei Pelaghia rămâne asociată cu o idee puternică: schimbarea interioară este posibilă atunci când există credință și voință.
Pomenirea ei din 8 octombrie îi îndeamnă pe credincioși la mai multă smerenie, la rugăciune și la încredere în puterea lui Dumnezeu de a transforma viața unui om. Sfânta Pelaghia rămâne astfel un simbol al pocăinței și al renașterii sufletești.
sursa: calendar-ortodox.ro
![]()
ACTUAL
A murit femeia genială, care a făcut toate calculele pentru misiunea Apollo 11: Primul pas al omului pe Lună a fost posibil datorită calculelor sale
Publicat
acum 52 de minutela
8 octombrie 2026Autor
admin

Margaret Hamilton a murit pe 30 septembrie 2026, potrivit Massachusetts Institute of Technology (MIT), dar informația a fost făcută publică pe 7 octombrie. Ea a intrat în istorie drept omul care a reușit să facă calculele pentru misiunea Apollo 11, cea care a ajuns pe Lună, informează Mediafax.
Hamilton este femeia care a făcut calculele pentru Apollo 11
Numele ei a devenit cunoscut publicului larg mai ales datorită unei fotografii realizate în 1969, în care apare lângă teancurile de cod scris de echipa sa pentru programul Apollo.
Imaginea arată cât de vast era volumul de software necesar pentru misiunile spațiale, într-o perioadă în care computerele aveau o putere de calcul infimă față de standardele actuale.
Hamilton a ajuns la MIT în 1959, unde a început să lucreze în domeniul programării pentru predicția vremii, alături de meteorologul Edward N. Lorenz. Ulterior, la Lincoln Laboratory, a lucrat la sistemul american de apărare aeriană SAGE. Acolo a început să acorde o atenție specială fiabilității programelor și modului în care software-ul poate anticipa și gestiona erorile.
În 1965, a văzut un anunț prin care laboratorul de instrumentație al MIT căuta programatori pentru un proiect menit să trimită oameni pe Lună.
NASA contractase laboratorul pentru dezvoltarea software-ului de bord al programului Apollo.
Hamilton a fost angajată ca primul programator al proiectului Apollo la MIT și prima femeie programatoare din cadrul proiectului.
A început cu misiunile fără echipaj, apoi a ajuns să conducă echipele care dezvoltau software-ul pentru zborurile cu astronauți. Până în 1968, ea coordona echipa responsabilă de software-ul modulului de comandă și serviciu, într-un proiect la care lucrau peste 400 de persoane.
Una dintre cele mai importante contribuții ale lui Hamilton a fost ideea că software-ul trebuie să fie pregătit pentru greșeli și situații neașteptate.
Un exemplu a apărut în timpul misiunii Apollo 8
Fiica lui Hamilton, Lauren, activase din greșeală un program în simulatorul modulului de comandă, iar sistemul se blocase.
Hamilton a cerut o modificare care să împiedice repetarea erorii în timpul unui zbor real, însă propunerea a fost respinsă inițial, deoarece astronauții erau considerați suficient de bine pregătiți pentru a nu face aceeași greșeală.
În timpul Apollo 8, astronautul Jim Lovell a activat însă exact acel program. Datele de navigație au dispărut, iar Hamilton și echipa sa au fost chemați pentru a rezolva problema. După incident, modificările propuse de ea au fost introduse în software.
Momentul care avea să-i definească însă cariera a venit în timpul Apollo 11, în iulie 1969.
Cu doar câteva minute înainte ca modulul lunar Eagle să ajungă pe suprafața Lunii, computerul de bord a emis alarma 1202. Sistemul era suprasolicitat din cauza unei probleme hardware și exista riscul ca acesta să nu mai poată gestiona procedura complexă de aselenizare.
Software-ul proiectat de echipa lui Hamilton avea însă o caracteristică esențială: putea acorda prioritate sarcinilor importante și putea renunța temporar la activitățile mai puțin importante. Astfel, computerul a continuat să execute comenzile esențiale pentru aselenizare.
Controlul misiunii din Houston a decis să continue procedura. Neil Armstrong și Buzz Aldrin au ajuns pe Lună, iar software-ul lui Hamilton a trecut unul dintre cele mai dificile teste imaginabile.
Hamilton a contribuit nu doar la programul Apollo, ci și la definirea domeniului în care lucra. Ea este creditată cu popularizarea expresiei „software engineering”, într-o perioadă în care programarea era privită mai degrabă ca o activitate secundară față de ingineria hardware.
După plecarea de la MIT, Hamilton a fondat două companii de software și a continuat să promoveze metode bazate pe prevenirea erorilor și creșterea fiabilității sistemelor complexe. A obținut peste 130 de publicații și a primit numeroase distincții.
În 2016, președintele Barack Obama i-a acordat Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă a Statelor Unite.
Margaret Hamilton a rămas până la final una dintre figurile importante ale istoriei informaticii. Munca ei a început într-o perioadă în care calculatoarele ocupau încă încăperi întregi și a contribuit la o idee care astăzi pare firească: software-ul trebuie proiectat nu doar pentru situațiile ideale, ci și pentru momentul în care lucrurile merg prost.
Iar într-o noapte de iulie 1969, când un computer a avertizat că ceva nu este în regulă, acea idee a făcut diferența dintre o eroare și un pas istoric pe Lună.
![]()
ACTUAL
Gigantul italian Ferrero vine în România: A cumpărat deja terenul și construiește o fabrică foarte mare
Publicat
acum o orăla
8 octombrie 2026Autor
admin

Ferrero ajunge în România. Compania cu sediul la Alba, în Piemonte, avansează cu planurile de a-și înființa prima unitate de producție în România. Compania cu sediul în Alba – Piemonte „se află în faza finală a negocierilor pentru achiziționarea unei locații existente în Timișoara, cu scopul de a crea o unitate industrială de ultimă generație, valorificând tradiția solidă de producție a României, poziția sa strategică și disponibilitatea personalului calificat”.
Celebrul grup Ferrero deschide fabrică la Timișoara
Grupul italian Ferrero, cunoscut pentru branduri precum Nutella, Kinder, Ferrero Rocher, Raffaello și Tic Tac, a cumpărat un teren la Timișoara și pregătește deschiderea unei fabrici în România.
La nivel local, grupul este prezent prin intermediul filialei sale de vânzări Ferrero România (120 de angajați), care a înregistrat anul trecut venituri de 1,9 miliarde de lei, o creștere de 23% față de 2024, și un profit net de aproape 20 de milioane de lei.
Cu toate acestea, nu deține fabrici de producție active pe piața respectivă. Proiectul românesc face parte din investițiile recente ale Ferrero la nivel mondial, iar compania cu sediul în Alba, întrebată despre acest subiect, a precizat că „mai multe informații vor fi furnizate la momentul oportun”.
De la o patiserie din Italia la un gigant mondial al dulciurilor
Ferrero are o istorie de aproape opt decenii. Compania a fost fondată în 1946, în Alba, Italia, pornind ca o mică afacere de familie. Una dintre ideile care au stat la baza dezvoltării businessului a fost folosirea alunelor pentru a extinde cantitatea de cremă de cacao disponibilă.
De-a lungul deceniilor, compania s-a transformat într-un grup internațional cu un portofoliu de aproximativ 35 de branduri comercializate în peste 170 de țări. Printre cele mai cunoscute se numără Nutella și Kinder, cărora li s-au adăugat ulterior Ferrero Rocher, Tic Tac și Raffaello.
Sursa: LaStampa, în traducerea Rador Radio România
![]()
ACTUAL
Microsoft aduce mai multă inteligenţă artificială pe PC-uri şi intensifică rivalitatea cu Apple
Publicat
acum o orăla
8 octombrie 2026Autor
admin

Microsoft a prezentat miercuri un model de inteligenţă artificială pentru programare care poate rula direct pe computere personale, precum şi o nouă tehnologie de securitate menită să împiedice agenţii AI să acceseze date fără permisiune, relatează Reuters.
Compania a prezentat şi Surface Laptop Ultra, un nou laptop echipat cu cipuri Nvidia RTX Spark, în cadrul strategiei de transformare a Windows într-o platformă pe care agenţii AI să poată executa sarcini complexe, inclusiv scrierea de cod, fără a fi necesară conectarea la servicii cloud.
Microsoft a anunţat şi Microsoft Execution Containers, o tehnologie destinată să împiedice agenţii AI care rulează pe laptopuri sau desktopuri să acceseze date sau să execute operaţiuni neautorizate. Anthropic, OpenAI şi Nvidia vor utiliza această tehnologie, potrivit lui Pavan Davuluri, vicepreşedinte executiv pentru Windows şi dispozitive.
”Trebuia să transformăm desktopul în cel mai sigur loc pentru executarea agenţilor”, a declarat directorul general al Microsoft, Satya Nadella. Noile instrumente vor permite departamentelor IT să stabilească reguli pentru agenţii AI, iar sistemul de operare Windows va aplica aceste restricţii pe fiecare computer al angajaţilor.
Strategia Microsoft presupune mutarea unei părţi dintre operaţiunile AI executate în prezent în costisitoarele centre de date Azure către computere Windows performante din companii şi locuinţe. Apple urmăreşte o strategie similară prin noile sale computere Mac, în timp ce pentru Nvidia extinderea pe piaţa PC-urilor cu Windows ar însemna pătrunderea într-unul dintre ultimele segmente importante dominate de Intel şi AMD.
Nadella şi directorul general al Nvidia, Jensen Huang, au prezentat împreună Surface Laptop Ultra, rezultatul mai multor ani de colaborare dintre cele două companii pentru aducerea pe PC-uri a unor sarcini AI precum programarea şi rezolvarea unor proiecte complexe de afaceri.
Una dintre principalele provocări va fi demonstrarea faptului că agenţii AI, capabili să rezolve autonom probleme complexe, pot opera în siguranţă pe computere personale. Nvidia dezvoltă tehnologii pentru prevenirea incidentelor de securitate precum atacul asupra platformei Hugging Face, iar Apple încearcă, la rândul său, să controleze mai strict accesul agenţilor AI la datele stocate pe Mac-uri.
Analiştii consideră însă că preţul noilor dispozitive ar putea deveni cel mai important obstacol. Deficitul de cipuri de memorie a majorat costurile computerelor, iar Nvidia a crescut în ultimele săptămâni preţul sistemului său AI DGX Spark cu aproximativ 75%, la 6.950 de dolari, pe fondul scumpirii celor 128 GB de memorie utilizaţi de acesta.
În urmă cu doi ani, când Microsoft promova ideea executării sarcinilor AI direct pe PC-uri pentru reducerea costurilor, majoritatea laptopurilor vizate aveau preţuri sub 2.000 de dolari. Acum, software-ul şi hardware-ul necesare sunt disponibile, dar costurile ridicate riscă să transforme AI-ul local într-o tehnologie accesibilă în principal utilizatorilor şi companiilor cu bugete mari, potrivit analistului Anshel Sag de la Moor Insights & Strategy.
![]()

Se complică situația ambasadoarei Guilfoyle, care a fost acuzată că a intervenit și în România: Dovezi că a cerut bani pentru a interveni la Donald Trump

Indemnizația pentru mame poate fi recalculată. Ce pași trebuie urmați

Mirabela Grădinaru, vizită la clinica de Terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie

Rezultate Loto 8 octombrie 2026. Numere Loto 6/49 şi Joker, pot uriaş la prima categorie

Maricarmen Abascal, pensionara a cărei evacuare a dus la criza politică din Spania, a murit la vârsta de 87 de ani

MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26

FUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...

Accident groaznic în Argeș – Șoferiță de 31 ani dusă la spital
În cursul acestei zile, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier,...

Fapte, nu vorbe, la SJU Pitești! Managerul Adrian Dumbravă transformă generozitatea Arhiepiscopiei în condiții moderne pentru pacienți
Schimbare la față pentru Secția de Neurologie a SJU Pitești: Proiectul caritabil „Dar din Dar” aduce condiții europene și binecuvântare...

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș
Partidul Social Democrat a fost astăzi primul partid care a intrat la Palatul Cotroceni pentru consultările oficiale cu președintele Nicușor...
Curtea de Argeș

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
În ziua de vineri, 2 octombrie, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la dispariția unei fetițe...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
Începând de astăzi, 1 octombrie, locuitorii de la case din Curtea de Argeș primesc o nouă „misiune de civilizație”: începe...

MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
Semnal de alarmă uriaș pentru toți părinții din Curtea de Argeș! O mamă din oraș, care a trecut prin clipe...
Mioveni

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...
Câmpulung

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...
În Trend
ACTUALacum 7 zileMĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
ACTUALacum 7 zileATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
ACTUALacum 7 zileBilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
ACTUALacum o săptămânăTaxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului
ACTUALacum o săptămânăIncendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital
ACTUALacum 7 zileFUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș
LIFESTYLEacum o săptămânăDimensiuni lenjerie pat matrimonial – Cum sa masori corect
LIFESTYLEacum o săptămânăFertilizarea in vitro: etape, șanse de reușită și recomandări









Ultimele Comentarii