Stai conectat...

ACTUAL

Dansatorii ansamblului „Doina Bascovului”, aplaudați minute în șir la International Cappadocia World Dance Festival

Publicat

la

Tinerii dansatori ai ansamblului „Doina Bascovului” din Bascov au reprezentat cu mândrie România la „International Cappadocia World Dance Festival”, un eveniment de prestigiu care a reunit peste 700 de participanți din diverse țări. Prestația lor plină de energie și bucurie a cucerit publicul, care i-a aplaudat minute în șir, demonstrând încă o dată valoarea dansului popular românesc.

Festivalul a avut loc în perioada 24-29 iulie 2025, în inima Turciei, și a adunat ansambluri de dansuri tradiționale din țări precum Turcia, Bulgaria, Grecia, Ungaria și Mexic. Ansamblul din Bascov, aparținând Casei de Cultură „Adriana Trandafir”, a fost însoțit la acest eveniment important de primarul Gheorghe Stancu și de administratorul public Alex Constantinescu.

Recunoaștere internațională și aprecieri

Dansatorii, coordonați de coregrafa Liliana Oancea, au stârnit admirația publicului încă de la prima seară, când au participat la o paradă inedită, etalând frumusețea costumelor populare românești. Atât localnicii, cât și turiștii prezenți la spectacolele din Cappadocia au fost captivați de dinamismul și de autenticitatea dansurilor. Energia și bucuria cu care tinerii artiști au împărțit tradiția românească au fost apreciate de organizatori, care le-au decernat două diplome: „Best use stage” și „Best Performances”.

Pe lângă momentele artistice, delegația a avut parte și de o experiență culturală bogată. Reprezentanții au fost invitați la sediul Primăriei Urgup pentru a schimba cadouri tradiționale cu autoritățile locale, iar dansatorii au avut ocazia să exploreze peisajele spectaculoase din Cappadocia, faimoasă pentru „coșurile de fum ale zânelor”. Acolo, au admirat și celebrele baloane cu aer cald care plutesc deasupra văilor, creând o priveliște de neuitat.

Succesul ansamblului „Doina Bascovului” la acest festival reconfirmă valoarea culturală și artistică a tinerilor din Bascov, aducând un plus de prestigiu comunității și promovând tradițiile românești pe scena internațională.

Loading

ACTUAL

Performanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților

Publicat

la

Autor

Două eleve din Curtea de Argeș au reușit să atragă toate privirile la nivel național după ce au dezvoltat o soluție tehnologică inovatoare pentru o problemă extrem de actuală: sănătatea mintală a tinerilor.

Iris Nicolae-Onea și Iris Burcea-Catrina, formând echipa TogetherWeStand, au creat Blue – o aplicație web bazată pe inteligență artificială (AI) concepută special pentru a oferi adolescenților cu vârste între 10 și 18 ani un spațiu sigur și confidențial în care să poată vorbi despre emoțiile și provocările lor.

Un algoritm care salvează vieți: Cum funcționează „Blue”

Aplicația dezvoltată de cele două eleve nu este doar un proiect teoretic. Blue a fost deja testată cu succes de peste 100 de utilizatori reali. Dincolo de componenta de suport moral și conversație, aplicația are integrată o funcție critică: poate identifica situațiile de risc major în care se află utilizatorii și îi direcționează imediat către ajutor specializat.

Proiectul a fost prezentat LIVE în cadrul Regional Pitch Event Technovation Girls România, un eveniment de amploare desfășurat la București, unde cele mai bune echipe din țară și-au susținut ideile în fața unui juriu riguros.

Drumul către semifinalele internaționale

Technovation Girls este cel mai mare program de tehnologie și antreprenoriat din lume dedicat fetelor cu vârste între 8 și 18 ani. Proiectul este 100% gratuit și oferă tinerelor din orice colț al lumii șansa de a deveni lideri în tehnologie.

În România, programul este coordonat de Asociația Adfaber. Impactul competiției este unul masiv:

  • Peste 1.400 de eleve din toată țara s-au înscris în sezonul actual.
  • În urma unei prime jurizări stricte, cele mai bune echipe au fost selectate pentru a-și prezenta proiectele live la București.
  • Doar 10 echipe din România au reușit să avanseze în semifinalele internaționale.

Datorită ingeniozității și utilității aplicației lor, fetele din echipa TogetherWeStand se numără printre finalistele care vor reprezenta România în etapa următoare, unde vor concura cu eleve din întreaga lume pentru un loc pe podiumul mondial.

Prin succesul obținut de Iris Nicolae-Onea și Iris Burcea-Catrina, Curtea de Argeș își trece numele pe harta excelenței în tehnologie și demonstrează, încă o dată, că empatia combinată cu inteligența artificială poate genera soluții reale pentru comunitate.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Polițist din Argeș, arestat de DNA pentru trafic de infuență – Pentru ce a cerut 12.000 de euro

Publicat

la

Autor

Un cunoscut poliţist din Câmpulung, judeţul Argeş, preşedintele filialei judeţene a unui sindicat al poliţiştilor, a fost arestat preventiv într-un dosar în care este cercetat de DNA după ce i-ar fi cerut unui alt poliţist 12.000 de euro, sumă din care a primit 10.000 de lei, promiţând că poate interveni pentru ca acesta să fie mutat la un alt inspectorat de Poliţie.

La data de 23 mai 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile formulată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești față de inculpatul NICULIN-RUJOIU MARIAN, la data faptei agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Câmpulung – Biroul Ordine Publică și președinte al unei filiale județene din cadrul unui sindicat din poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii februarie 2026, inculpatul Niculin-Rujoiu Marian, în calitățile menționate anterior, ar fi pretins de la un alt polițist suma de 12.000 de euro, din care în cursul lunii martie 2026 ar fi primit suma de 10.000 de lei, în schimbul promisiunii că își va exercita influența pe care ar fi pretins că o are asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul a două inspectorate județene de poliție, pentru a determina aprobarea mutării polițistului respectiv de la un inspectorat la altul.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Drumul către Oscar – The New York Times: Cannes, punctul de plecare al cursei pentru premii. Cum este perceput filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu

Publicat

la

Autor

Trofeul Palme d’Or din acest an a fost acordat filmului „Fjord”, o dramă multilingvă a regizorului Cristian Mungiu, cu acţiunea situată pe fundalul conflictelor culturale. Aşadar, Cannes nu este doar un festival de film, este punctul de plecare al cursei pentru premii, potrivit editorialistului Kyle Buchanan de la The New York Times care subliniază că în ultimii ani filme prezentate pe Croazetă au fost nominalizate sau recompensate cu Oscar, conform news.ro.

Potrivit acestuia, sezonul premiilor începe de aici. De exemplu, filmul „Anora” a câştigat Palme d’Or la Cannes acum doi ani, iar apoi a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cea mai bună actriţă. Anul trecut, „Sentimental Value” şi „The Secret Agent” au fost nominalizate amândouă la categoria Cel mai bun film, iar campaniile lor au început după ce au câştigat premii importante la Cannes.

În trecut, cel mult un singur film nominalizat la categoria Cel mai bun film provenea de aici în fiecare an. Apoi, „Parasite” a câştigat Palme d’Or în 2019 şi a devenit primul film în altă limbă decât engleza care a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun film. De atunci, acest festival a căpătat o importanţă cu totul diferită. Anul trecut, patru dintre cele cinci filme nominalizate la categoria „Cel mai bun film străin” au avut premiera la Cannes.

„Fjord” provoacă dezbateri

A fost un an cu adevărat controversat, spune editorialistul. Majoritatea filmelor din competiţie au polarizat opiniile, iar chiar şi câştigătorul Palme d’Or din acest an, „Fjord”, pare destinat să provoace dezbateri. Filmul îi are în rolurile principale pe Sebastian Stan şi Renate Reinsve, care interpretează rolul unor părinţi conservatori cărora li se iau copiii de nişte norvegieni aparent bine intenţionaţi şi progresişti.

Citește și: Cristian Mungiu revine în România cu al doilea Palme d’Or. Regizorul vorbește despre șansele la Oscar și despre filmul care a cucerit Cannes-ul

Toate discuţiile de la Cannes au fost dominate de tema inteligenţei artificiale.

Demi Moore, membră a juriului, şi regizorul Nicolas Winding Refn au vorbit în termeni pozitivi despre o tehnologie care se preconizează că va provoca multe schimbări radicale la Hollywood. Steven Soderbergh a folosit chiar inteligenţa artificială pentru a genera o mare parte din imaginile din documentarul său „John Lennon: The Last Interview”, deşi unii dintre spectatorii cu care a discutat Buchanan au considerat că acest lucru contravine etosului umanist al lui Lennon.

Unul dintre cele mai bine primite filme a fost „All of a Sudden”, realizat de Ryusuke Hamaguchi, regizorul filmului „Drive My Car”. Deşi este cunoscut pentru filmele sale foarte lungi şi pline de dialoguri, această peliculă de trei ore despre prietenia dintre două femei (Virginie Efira şi Tao Okamoto) a reuşit totuşi să câştige numeroşi admiratori. La fel s-a întâmplat şi cu interpretările Sandrei Hüller („Fatherland”) şi ale lui Javier Bardem („The Beloved”). Dar filmul care a stârnit de departe cele mai multe controverse a fost „Hope”, un film de acţiune sud-coreean care a avut apărători înfocaţi, chiar dacă mie mi s-a părut mai degrabă un joc video fără sfârşit, spune Buchanan.

Filmul recomandat

Dintre filmele prezentate la Cannes anul acesta, specialistul recomandă un film care l-a impresionat – „The Black Ball”, o epopee spaniolă de amploare realizată de Javier Ambrossi şi Javier Calvo, care au câştigat premiul pentru regie. „Este un triptic de poveşti gay care se desfăşoară pe parcursul unui secol, iar filmul le are pe toate: război, romantism şi două momente muzicale interpretate de Penélope Cruz. Netflix a achiziţionat drepturile de difuzare, având în vedere o campanie solidă pentru Oscar”.

Un alt film preferat de Buchanan a fost „The Man I Love”, cu Rami Malek în rolul unui actor care se confruntă cu SIDA în New Yorkul anilor ’80. „Este un film inteligent, seducător şi plin de viaţă, realizat de regizorul Ira Sachs, care a regizat recent triunghiul amoros bisexual din „Passages”. Îmi plac filmele care te transportă undeva, iar acesta cu siguranţă face asta – deşi e greu de imaginat că ai vrea să fii răpit din sudul Franţei, chiar şi pentru două ore”.

Loading

Citește tot

ACTUAL

De ce sunt coloane militare pe drumurile din Cluj și Bistrița-Năsăud. MApN face apel la populație: „Vă rugăm să circulați cu atenție sporită și să respectați indicațiile polițiștilor militari”

Publicat

la

Autor

Locuitorii din județele Cluj și Bistrița-Năsăud vor putea să observe deplasări de tehnică și echipamente militare pe mai multe trasee rutiere importante din zonă începând cu 25 mai.

Deplasările au loc în contextul pregătirilor pentru exercițiul militar LOGEX 26 care se desfășura în prima parte a lunii iunie, în poligoanele și facilitățile de instrucție din garnizoanele Turda, Dej și Beclean, potrivit MApN.

Citește și : Copil de 4 ani, ucis de câinele vecinilor, în Buzău. Trupul micuțului zăcea pe teren, sfâșiat de animal

Activitățile pregătitoare vor include deplasări de coloane militare pe rutele Bistrița-Beclean-Dej și Dej-Gherla-Cluj-Napoca- Turda, fiind implicate tehnică și echipamente aparținând structurilor participante la exercițiu.

Reprezentanții MApN cer populației să manifeste înțelegere iar conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile și semnalele polițiștilor militari, dar și să circule cu atenție sporită.

„Populația din zonele menționate este rugată să manifeste înțelegere față de eventualele inconveniente generate de aceste deplasări și îi îndemnăm pe conducătorii auto, care folosesc aceste rute, să circule cu atenție sporită și să respecte regulile de circulație rutieră în proximitatea coloanelor militare, precum și indicațiile și semnalele polițiștilor militari”, au transmis reprezentanții Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Citește și : Cronica neagră a weekendului. Un şofer, aproape de comă alcoolică la volan, vaci căzute din camion pe autostradă. Accidente grave, cu morţi şi răniţi, aproape în fiecare judeţ

LOGEX 26 este un exercițiu logistic planificat la nivelul Statului Major al Forțelor Terestre, desfășurat pe baza unui scenariu fictiv.

În cadrul acestuia vor participa Baza 4 Logistică „Transilvania” și structuri ale Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.

Loading

Citește tot

ACTUAL

The New York Times: Cannes devine rampa de lansare spre Oscar pentru filmul „Fjord”

Publicat

la

Autor

Trofeul Palme d’Or din acest an a fost acordat filmului „Fjord”, o dramă multilingvă a regizorului Cristian Mungiu, cu acţiunea situată pe fundalul conflictelor culturale. Aşadar, Cannes nu este doar un festival de film, este punctul de plecare al cursei pentru premii, potrivit editorialistului Kyle Buchanan de la The New York Times care subliniază că în ultimii ani filme prezentate pe Croazetă au fost nominalizate sau recompensate cu Oscar.

Potrivit acestuia, sezonul premiilor începe de aici. De exemplu, filmul „Anora” a câştigat Palme d’Or la Cannes acum doi ani, iar apoi a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cea mai bună actriţă. Anul trecut, „Sentimental Value” şi „The Secret Agent” au fost nominalizate amândouă la categoria Cel mai bun film, iar campaniile lor au început după ce au câştigat premii importante la Cannes, potrivit news.ro.

În trecut, cel mult un singur film nominalizat la categoria Cel mai bun film provenea de aici în fiecare an. Apoi, „Parasite” a câştigat Palme d’Or în 2019 şi a devenit primul film în altă limbă decât engleza care a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun film. De atunci, acest festival a căpătat o importanţă cu totul diferită. Anul trecut, patru dintre cele cinci filme nominalizate la categoria „Cel mai bun film străin” au avut premiera la Cannes.

„Fjord” provoacă dezbateri

A fost un an cu adevărat controversat, spune editorialistul. Majoritatea filmelor din competiţie au polarizat opiniile, iar chiar şi câştigătorul Palme d’Or din acest an, „Fjord”, pare destinat să provoace dezbateri. Filmul îi are în rolurile principale pe Sebastian Stan şi Renate Reinsve, care interpretează rolul unor părinţi conservatori cărora li se iau copiii de nişte norvegieni aparent bine intenţionaţi şi progresişti.

Toate discuţiile de la Cannes au fost dominate de tema inteligenţei artificiale.

Demi Moore, membră a juriului, şi regizorul Nicolas Winding Refn au vorbit în termeni pozitivi despre o tehnologie care se preconizează că va provoca multe schimbări radicale la Hollywood. Steven Soderbergh a folosit chiar inteligenţa artificială pentru a genera o mare parte din imaginile din documentarul său „John Lennon: The Last Interview”, deşi unii dintre spectatorii cu care a discutat Buchanan au considerat că acest lucru contravine etosului umanist al lui Lennon.

Unul dintre cele mai bine primite filme a fost „All of a Sudden”, realizat de Ryusuke Hamaguchi, regizorul filmului „Drive My Car”. Deşi este cunoscut pentru filmele sale foarte lungi şi pline de dialoguri, această peliculă de trei ore despre prietenia dintre două femei (Virginie Efira şi Tao Okamoto) a reuşit totuşi să câştige numeroşi admiratori. La fel s-a întâmplat şi cu interpretările Sandrei Hüller („Fatherland”) şi ale lui Javier Bardem („The Beloved”). Dar filmul care a stârnit de departe cele mai multe controverse a fost „Hope”, un film de acţiune sud-coreean care a avut apărători înfocaţi, chiar dacă mie mi s-a părut mai degrabă un joc video fără sfârşit, spune Buchanan.

Dintre filmele prezentate la Cannes anul acesta, specialistul recomandă un film care l-a impresionat – „The Black Ball”, o epopee spaniolă de amploare realizată de Javier Ambrossi şi Javier Calvo, care au câştigat premiul pentru regie. „Este un triptic de poveşti gay care se desfăşoară pe parcursul unui secol, iar filmul le are pe toate: război, romantism şi două momente muzicale interpretate de Penélope Cruz. Netflix a achiziţionat drepturile de difuzare, având în vedere o campanie solidă pentru Oscar”.

Un alt film preferat de Buchanan a fost „The Man I Love”, cu Rami Malek în rolul unui actor care se confruntă cu SIDA în New Yorkul anilor ’80. „Este un film inteligent, seducător şi plin de viaţă, realizat de regizorul Ira Sachs, care a regizat recent triunghiul amoros bisexual din „Passages”. Îmi plac filmele care te transportă undeva, iar acesta cu siguranţă face asta – deşi e greu de imaginat că ai vrea să fii răpit din sudul Franţei, chiar şi pentru două ore”.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ce angajați primesc peste 1.800 de lei lunar în plus drept spor de cifru. Ar putea fi eliminat după adoptarea legii salarizării

Publicat

la

Autor

Noua lege a salarizării din sistemul bugetar intră în linie dreaptă în condițiile în care, în cazul neadoptării până la finalul lui august, România ar pierde circa 700 de milioane de euro din PNRR.

Administrația Prezidențială a anunțat că, în urma unui proces de mediere sub coordonarea lui Nicușor Dan, PSD, PNL, USR și UDMR au semnat un acord politic prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârșitul sesiunii parlamentare.

Reforma trebuie implementată până la data de 1 iulie 2026.

Citește și : CFR SA angajează electricieni și ingineri. Salariul pornește de la peste 6.000 de lei brut

Unul dintre sporurile vizate frecvent în discuțiile despre „restructurarea veniturilor bugetarilor” este sporul de cifru, cunoscut și ca spor pentru activitate cu informații clasificate sau confidențiale.

Sporul de cifru se acordă personalului ce lucrează cu documente clasificate sau informații sensibile, în baza unei autorizații de acces la informații secrete.

El este asociat, în practică, funcțiilor ce implică gestionarea documentelor cu regim de confidențialitate ridicat sau activitate diplomatică și de securitate.

Categoriile ce primesc cel mai des acest spor sunt: atașați din MAE, militari și personal civil din sistemul de apărare; polițiști și angajați MAI; personal din servicii și structuri de securitate națională.

Uneori, îl mai primesc și angajați din justiție, parchete sau alte instituții cu acces la documente clasificate sau angajați în anumite funcții administrative/IT care gestionează date sensibile.

Potrivit grilelor de salarizare ale Ministerului Afacerilor Externe, sporul este prezent la o gamă largă de funcții diplomatice și administrative, inclusiv: atașați și consilieri, consilieri diplomatici și consuli, consilieri juridici și de relații, directori și directori generali, personal din structuri de coordonare și cabinet, experți și manageri publici superiori, unele funcții de execuție din aparatul central.

Potrivit datelor salariale aferente anului 2026, sporul de cifru pentru personalul MAE variază semnificativ în funcție de nivelul de responsabilitate și funcția deținută:

• în zona inferioară: aproximativ 270 – 360 lei

• nivel mediu: între 800 – 1.300 lei

• nivel superior: frecvent 1.300 – 1.500 lei

• vârfuri în administrația centrală: până la aproximativ 1.790 – 1.869 lei lunar

În multe cazuri, acest spor este cumulat cu salariul de bază, sporul de condiții grele sau alte indemnizații specifice. Astfel, venitul lunar al unor funcții diplomatice de vârf poate să crească semnificativ prin cumularea acestor componente.

Citește și : Ciprian Ciucu nu are cel mai mare salariu de la Primăria Capitalei. Cine este angajatul ce atinge un salariu de bază de peste 29.000 de lei

Cu toate acestea, în contextul adoptării noii legi a salarizării, sporul ar putea să fie reconfigurat, alături de cel pentru condiții grele de muncă.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend