Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

‘Curg’ plângerile penale pentru medici! Dr. Beatrice Mahler: ‘Colegii mei se simt complet lipsiți de apărare. Nu știu dacă va fi un fenomen, dar este o situație nouă, care vine post pandemic, ce din păcate nu face bine corpului medical’

Publicat

in

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Capitală, medicul Beatrice Mahler, a declarat pentru News.ro că o parte a medicilor din unitatea sanitară se confruntă cu un val de plângeri penale făcute de rudele pacienţilor care s-au stins în spital din cauza Covid-19. Medicul precizează că aceste plângeri apar practic după fiecare val pandemic. Dr. Mahler spune că nu are foarte multe informaţii legate de motivele plângerilor existente şi că, din punctul său de vedere specialiştii din institut au făcut tot ce este posibil pentru salvarea de vieţi omeneşti. Medicul susţine că într-un caz au fost citaţi toţi cei care au acordat îngrijiri pacientului respectiv. Întrebată ce anume ar fi ajutat în toată această perioadă pademică, Beatrice Mahler a spus că o lege a malpraxisului cu ajutorul căreia să se stabileaască din ce etapă apare culpa sau din ce moment medicul poate să ajungă într-un proces penal.

Dr. Mahler: Nu vreau să afirm faptul că aceste plângeri nu sunt îndreptăţite, probabil că cei care au făcut aceste plângeri au motivele lor

„Este o situaţie ca urmare, probabil, a unei noi afecţiuni cu care ne-am confruntat, covid 19, pentru că aceste plângeri sunt ca urmare a cazurilor de covid 19 pe care le-am avut în Institut, sunt neplăcute, nu spun că, nu vreau să afirm faptul că nu sunt îndreptăţite, probabil că cei care au făcut aceste plângeri au motivele lor să o facă şi până la urmă cercetarea trebuie să fie făcută, şi evaluarea acestor situaţii trebuie clarificată de autorităţile în drept, în acest moment cel puţin colegii mei se simt complet lipsiţi de apărare, pentru că toate plângerile legate de un act medical se duc direct către zona penală, fără să existe o lege a malpraxisului, fără să existe un circuit care ar presupune discutarea din punct de vedere medical şi al aspectelor care au dus ca medicul să ia o anumită decizie sau să abordeze un anumit algoritm terapeutic, până la urmă orice suspiciune trebuie rezolvată prin cercetare, însă în acest moment cercetarea penală este zona preferată de orice suspiciune de praxis medical şi asta te face pe tine, medic, să te simţi vulnerabil pentru că nu eşti deloc ajutat de o legislaţie la care să te raportezi.

 Mahler: Lucrurile nu s-au dus în zona în care să avem foarte multe informaţii despre ce se cercetează în aceste cazuri

Lucrurile sunt în desfăşurare, nu pot să spun că avem foarte multe informaţii, ştim că sunt astfel de cercetări deschise, lucrurile nu s-au dus încă în zona în care să avem foarte multe informaţii despre ce se cercetează în aceste cazuri, prin urmare cred că viitorul şi următorii ani, pentru că este vorba de ani, atunci când vorbim de cercetări penale, vor aduce date suplimentare. În acest moment ştim că sunt astfel de suspiciuni, ştim că sunt legate de cazurile COVID şi pot să vă spun că, peste tot burnout-ul la care au fost supuşi colegii mei, acest tip de cercetare nu pot să spun că aduce cele mai optimiste gânduri şi din păcate momentul este extrem de dificil.

O situaţie concretă care vorbeşte despre amploarea cercetărilor: 100 de angajaţi, citaţi pentru un singur caz. Dr. Mahler: Într-o situaţie pentru un pacient s-a cerut lista cu tot personalul medical care a îngrijit pacientul respectiv

Am dat un exemplu despre o situaţie în care pentru un pacient s-a cerut lista cu tot personalul care a îngrijit pacientul respectiv, şi a fost trimisă poliţiei, este o situaţie, modalitatea în care se face cercetarea nu pot eu să o comentez, am dat un exemplu care vizează amploarea, iar eu în calitate de reprezentant legal şi manager al Institutului normal că întotdeauna voi fi alături de colegii mei şi voi şti şi voi fi informată despre ce se întâmplă cu acţiunile care privesc activitatea medicală din Institutul Marius Nasta.

Dr. Beatrice Mahler: O lege a malpraxisului cu siguranţă ar fi ajutat

O lege a malpraxisului cu siguranţă ar fi ajutat. O lege a malpraxisului care să stabilească exact din ce moment apare culpa sau din ce moment medicul poate să ajungă într-un proces penal întrucât costurile financiare pentru asistenţa pe care o soliciţi unui avocat de specialitate sunt importante, dacă vorbim de sfera penală, durata unor astfel de cercetări este lungă, şi toate aduc un impact emoţional care nu poate să facă bine unui medic care trebuie să aibă liniştea necesară pentru a avea grijă de pacienţi.

Institutul Marius Nasta şi instituţiile publice nu au voie să aibă angajaţi avocaţi, decât dacă nu au jurişti pe schema de personal, noi avem jurişti, schema de personal este completă, dar juristul cu siguranţă nu are nici experienţa şi nici competenţa pe care o are un avocat penalist, de regulă colegii mei, atunci când au astfel de situaţii, îşi plătesc un avocat să-i însoţească.

Dr. Mahler: Această situaţie post pandemică nu face bine corpului medical/Fiecare val pandemic aduce un alt set de plângeri

Nu am numărul de plângeri în total. Nu ştiu dacă va fi un fenomen, dar este o situaţie nouă, care vine post pandemic, ce din păcate nu face bine corpului medical. Nu aş spune că în ultima perioadă, de anul trecut au început să fie, după fiecare val pandemic a fost un astfel de număr de plângeri care s-au demarat, fiecare val pandemic aduce alt set de plângeri care se adaugă la cele deja existente. Este o situaţie neplăcută.

Întrebată s-a făcut tot ce trebuie pentru pacienţi, managerul Institutului răspunde că da, cu toate resursele şi informaţiile existente pentru şi despre covid 19

Din punctul meu de vedere, da, cu resursele pe care le-am avut pentru fiecare etapă, cu informaţiile pe care le-am cunoscut despre covid 19 în acel moment, dar, sigur, orice suspiciune trebuie elucidată şi nu contest acţiunea pe care au făcut-o, eu doar spun că, dacă ar exista o reglementare mult mai clară, poate că astfel de cazuri nu ar trebui să fie cercetate în primul rând penal, ar fi mult mai corect din punct de vedere medical să fie evaluate de o echipă de specialişti, de medici care, neutri fiind, să poată să -şi spună punctul de vedere şi abia apoi să vedem dacă acuzaţiile care se ridică rămân într-adevăr în sfera penală”, a explicat Dr. Beatrice Mahler, conform news.ro

Citeste mai mult

ACTUAL

DOCUMENT BOMBĂ! ASFALTĂRI ILEGALE CONTRA VOTURI, la Curtea de Argeș – ISC a dispus oprirea lucrărilor pe Cuza Vodă, primăria PSD ignoră actul și riscă dosar penal

Publicat

in

Sursele noastre din Primăria Curtea de Argeș ne-au pus la dispoziție zilele trecute un document oficial care demonstreaza ceea ce scriam inca de acum doua saptamani, anume faptul ca la Curtea de Argeș, în plină campanie electorală, echipa primarului Panțurescu a demarat actiunea ASFALTARI CONTRA VOTURI. Documentul obținut de redactorii noștri chiar dn interiorul primăriei PSD este un Proces Verbal de Control întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții cu ocazia controlului efectuat joi, 9 mai, chiar pe strada Ciza Vodă unde se efectueaza lucrari de asfaltare. Sursele noastre din primărie susțin ca acțiunea de control a fost generata tocmai de articolul publicat de noi și in care relatam ca asfaltarile la foc automat nu sunt executate conform legii si au dus la blocarea totala a traficului in oraș.

ISC A DISPUS OPRIREA IMEDIATĂ A LUCRĂRILOR PE STRADA CUZA VODĂ

Așadar documentul pe care vi-l prezentam integral emis de ISC Arges (VEZI MAI JOS), tocmai asta stabilește: Primăria Curtea de Arges a efectuat ilegal aceste lucrari de asfaltare. Mai mult, ISC a dispus oprirea lucrărilor inca din data de joi 9 mai, cu ocazia controlului, dar, incredibil, primăria Curtea de Argeș a continuat aceste lucrarile care au generat blocajele inerente din trafic.

MASURI DISPUSE DE ISC și IGNORATE DE PRIMĂRIE

1. Se dispune oprirea lucrărilor de construcții până la efectuarea expertizel tehnice de calitate de către un expert tehnic atestat M.L.P.Α.Τ. (M.D.R.A.P.), prin întocmirea raportulul de expertiză tehnică de calitate, pe sectorul de drum pe str. Cuza Vodă între km 2+187-km 1+240. Reluarea lucrărilor de construcţii, se va face în condițile cumulative ale Legli nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcțil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legil 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificarile şi completările ulterioare.

2. Avînd în vedere că investitorul, nu poate atesta calitatea lucrarilor executate până în prezent, prin documente existente la Cartea tehnica, se dispune, în baza prevederilor art. 9 si art. 10 din H.G.R. nr. 742/2018 pentru modificarea H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnica de calitate a proiectelor, a execuţiel lucrărilor şi a construcţiilor, efectuarea unei expertize tehnice asupra lucrărilor executate, la stadiul fizic actual (str. Cuza Voda intre km 2+187-km 1+240), privind asigurarea cerinţelor fundamenale, aşa cum sunt prevăzute la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Expertul tehnic va analiza şi concordanţa lucrărilor executate cu proiectul tehnic, cu reglementările tehnice în vigoare, precum și condițile în care se poate relua execuția lucrărilor de construcţii

Potrivit legii, neîndeplinirea măsurilor dispuse prin Procesul Verbal întocmit, mai exact oprirea imediată a lucrărilor, atrage răspunderea penală a factorilor responsabili. Deci, se sesizeaza cineva?

Întrebăm, deoarece asfaltarile pe strada Cuza Vodă erau făcute ilegal ilegale de primăria PSD sub supravegherea directa a primarului Panțurescu și, DA, a unui secretar de stat numit de PSD în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Este vorba de domnul Vlad Ștefan Niculae.

Reamintim că străzile Cuza Vodă, Râmnicu Vâlcea și Albești trebuiesc reabilitate printr-un proiect finanțat prin cadrul Programului Național de investiții „Anghel Saligny”.

CLICK AICI SĂ VEZI SI SA DESCARCI PROCESUL VERBAL DE OPRIRE A LUCRARILOR ÎNTOCMIT DE ISC

Citeste mai mult

ACTUAL

NU PIERDE OCAZIA! Supermarket AMD din Curtea de Argeș face angajări!

Publicat

in

Supermarketul AMD din Curtea de Argeș angajează LUCRĂTOR COMERCIAL!

Mai multe informații și detalii veți obține în incinta magazinului din Curtea de Argeș, complex Sf Gheorghe!

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend