DIVERSE
Cum a ajuns Oana Roman să se certe cu agenții Poliției Rutiere: „Au urlat la mine”
Publicat
acum o orăla
Autor
Ziarul PROFIT
Oana Roman a plecat de acasă cu treabă, însă pe drum a dat peste un incident periculos. Speriată de ceea ce a văzut în fața ochilor, fiica lui Petre Roman a filmat totul și le-a explicat urmăritorilor de pe rețelele sociale ce se întâmplă.
„Pe drum am întâlnit această situație. Ardea un stâlp de electricitate”, a spus ea.
Focul era uriaș, iar stâlpul de pe marginea drumului ardea. Autoritățile au apărut imediat la fața locului, însă modul în care agenții au gestionat întreaga situație a surprins-o pe Oana Roman. Vedeta s-a enervat și i-a criticat aspru pe cei doi polițiști care au oprit toate mașinile, fără a face nimic pentru a rezolva problema.
„2 polițiști au blocat circulația pe ambele sensuri, dar fără să facă nimic”, a spus Oana.
Din cauza blocajului, vedeta nu a mai reușit să ajungă unde plănuia, însă ceea ce a scos-o din minți a fost explicația polițiștilor. Oana Roman a coborât geamul și a început să se ia la ceartă cu agenții de la Poliția Rutieră. Aceasta le-a reproșat că ignoră pericolul unei explozii de proporții și că nu se gândesc la siguranța șoferilor.
„Mi-au spus că nu mă lasă să trec ca să nu mi cadă stâlpul peste mașina ceea ce era puțin probabil dar nu au luat în calcul că exista riscul să facă bum”, a mai povestit Oana.

Observând că nimeni nu face nimic, vedeta s-a băgat peste agenți și a început să le dea sfaturi și să-i tragă la răspundere, întrebându-i de ce nu sting ei incendiul.
„I-am întrebat de ce nu caută în mașini extinctoare”, a spus fiica lui Petre Roman.
Iritați, agenții rutieri au reacționat și ei, fiica lui Petre Roman mărturisind că aceștia au început să țipe la ea.
„Au urlat la mine să îi las în pace”, a mai mărturisit Oana Roman.
![]()
Poate îți place și...

Nicușor Dan, obligat de criza guvernamentală să facă naveta România-Polonia. Cu cine se întâlnește sâmbătă

Olguța Vasilescu: ”Dacă am avea voturile de la UDMR, un guvern Grindeanu ar trece fără probleme”. Nou atac dur la Ilie Bolojan

Crin Antonescu, atac la adresa lui Ilie Bolojan: „Suntem într-o criză de timp”
DIVERSE
Nicușor Dan, obligat de criza guvernamentală să facă naveta România-Polonia. Cu cine se întâlnește sâmbătă
Publicat
acum 16 minutela
27 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Final de săptămână super-obositor – și la propriu și la figurat – pentru președintele Nicușor Dan. Joi, a participat în orașul polonez Gdansk la Summitului Flancului Estic (Formatul Helsinki). Vineri s-a ”teleportat” la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu liderii fostei coaliții, în vederea asigurării unei majorități care să sprijine viitorul guvern. Fără succes însă, iar asta mai ales din pricina lui Ilie Bolojan, care n-a acceptat ca PNL să susțină necondiționat un cabinet PSD. Șeful statului s-ar fi enervat și chiar a ridicat tonul la liderul liberalilor, pe care l-ar fi acuzat că este deja a doua oară când îl minte și se răzgândește de la o zi la alta.
Iar sâmbătă, președintele Nicușor Dan se află, din nou în Polonia, la Jurata de această dată, pentru a participa la o reuniune găzduită de omologul său polonez, Karol Nawrocki. La întâlnire participă și președinții Estoniei, Letoniei și Lituaniei, Alar Karis, Edgars Rinkevics și Gitanas Nauseda.
Reuniunea va fi dedicată analizei unor teme de importanță majoră pentru regiune, precum întărirea securității europene în fața amenințărilor multiple generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, de instabilitatea din Orientul Mijlociu și de transformările geopolitice actuale, a precizat Administrația Prezidențială.
Vor fi dezbătute, de asemenea, aspecte legate de viitorul Uniunii Europene, care ”trebuie să își adapteze eficient politicile pentru a ține pasul cu provocările și evoluțiile globale, susținând astfel competitivitatea, dezvoltarea și securitatea statelor sale membre”.
Nicușor Dan va sublinia cu acest prilej necesitatea asigurării unității Uniunii Europene în fața provocărilor cu care se confruntă continentul nostru și va reafirma angajamentul ferm al României față de unitatea aliaților și partenerilor în NATO și UE, ca fundament al securității și prosperității comune.
Președintele României va accentua totodată necesitatea consolidării descurajării și apărării pe Flancul estic al NATO, atât din punct de vedere militar, cât și al combaterii amenințărilor hibride și cibernetice, precum și prin îmbunătățirea infrastructurii cu uz dual și a securității energetice, notează euronews.
![]()
DIVERSE
Olguța Vasilescu: ”Dacă am avea voturile de la UDMR, un guvern Grindeanu ar trece fără probleme”. Nou atac dur la Ilie Bolojan
Publicat
acum 35 de minutela
27 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

PNL a anunțat că nu va susține necondiționat un guvern PSD. Social-democrații au reacționat dur, acuzându-i pe liberali că întrețin criza politică fără precedent pe care o traversează România. Liderul PSD Craiova, Lia Olguța Vasilescu, spune că șeful PNL, Ilie Bolojan, pur și simplu ”nu vrea să plece de la Palatul Victoria”.
”Pentru mine, vă spun sincer, nu a fost o surpriză, pentru că l-am văzut pe Ilie Bolojan și anul trecut în coaliție, când amenința de fiecare dată la început că își va da demisia din funcția de prim-ministru. (…)
Este clar că nu vrea să plece de la Palatul Victoria, nu știu de ce, pentru că nu mai are puteri depline, în afară că mai semnează niște contracte acum pe ultima sută de metri și mai face niște numiri. Altceva nu poate să facă”, a spus Vasilescu.
Citește și Crin Antonescu, atac la adresa lui Ilie Bolojan: „Suntem într-o criză de timp”
În același context, șefa PSD Craiova l-a acuzat pe Bolojan că ”a mințit de fiecare dată” când a fost vorba despre susținerea unei noi echipe guvernamentale. ”A mințit de fiecare dată. A mințit inițial că vrea un guvern tehnocrat. I s-a dat guvern tehnocrat. După aceea, să nu fie PSD în el. N-a fost PSD în el. Să nu fie nici PSD-iști vopsiți. N-au fost nici PSD-iști vopsiți. Să nu fie nici secretari de stat, nici prefecți PSD. N-au fost. Și cu toate astea nu a votat un guvern tehnocrat”, a spus Vasilescu.
Tot Lia Olguța Vasilescu susține, pe de altă parte, că un guvern social-democrat condus de Sorin Grindeanu ”ar trece fără probleme” cu voturile celor de la UDMR, adăugate celor care au sprijinit cabinetul propus de Adrian Veştea.
„Dacă am avea voturile de la UDMR, vă spun că un guvern Grindeanu ar trece fără probleme. Eu am auzit că sigur că vor susţine şi un guvern de dreapta, din care să facă parte, dar dacă desemnarea ar fi făcută pentru Sorin Grindeanu cu un guvern monocolor PSD, eu am înţeles că l-ar susţine UDMR.
Noi suntem pregătiţi să intrăm la guvernare. (…) Cred că s-a dovedit la ultimul guvern, Veştea, care nu a trecut de Parlamentul României, dar a obţinut un număr de voturi. Cred că acele voturi pot să fie un punct de pornire pentru un guvern Grindeanu. Votul e secret în Parlament, în mod normal nu ar trebui să ştim cum votează parlamentarii. Noi pornim de la un număr de voturi care au ajutat guvernul Veştea în Parlament. Dacă UDMR-ul ar veni alături, nu ar fi niciun fel de problemă să trecem guvernul prin Parlament. Dacă UDMR-ul nu vine alături şi este pe partea dreaptă, noi am anunţat că nu putem să votăm un guvern din care nu facem parte”, a declarat ea, sâmbătă, după şedinţa Organizaţiei de femei a PSD, potrivit news.ro.
![]()
DIVERSE
Crin Antonescu, atac la adresa lui Ilie Bolojan: „Suntem într-o criză de timp”
Publicat
acum 2 orela
27 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Crin Antonescu, fost lider al PNL și fost candidat la alegerile prezidențiale, susține că Ilie Bolojan și apropiații săi nu vor ca partidul să ajungă în opoziție. În același timp, el critică ideea ca Siegfried Mureșan să fie propus pentru funcția de premier, despre care spune că este o variantă „sinistră”. Antonescu afirmă și că președintele Nicușor Dan nu a reușit, până în acest moment, să găsească un candidat pentru funcția de prim-ministru.
„(n.r. – pe cine va anunţa Nicuşor Dan să formeze Guvernul?) Eu sper că preşedintele României nu are această dilemă. Suntem într-o criză, dar strict pentru această secvenţă a evoluţiilor politice, suntem într-o criză de timp. România este într-o situaţie ciudată, este capturată de 2 luni de un Guvern care a fost demis zdrobitor în Parlament, dar care continuă să controleze poziţiile administrative din România.
Toate semnele pe care le vedem sunt că, între alte minciuni ale domnului Bolojan şi grupării sale PNL-USR, cea mai importantă este aceea că nu doresc nici pe departe să se ducă în Opoziţie, nu doresc să-şi definească nu-ştiu-ce identitate, prin plecarea de la guvernare, ci doresc cu orice preţ să rămâne în aceste poziţii.
Este clar că această căutare a lui Nicuşor Dan a eşuat. Ultima înţelegere pe care am văzut-o cu toţii a fost încălcată, răstălmăcită de către Bolojan şi gruparea sa, iar propunerea Siegfried Mureşan premier arată că Ilie Bolojan e în stare de orice, după capturarea PNL-ului şi transformarea într-un USR de mâna a doua. Această propunere nu poate fi acceptată de către cine nu doreşte totuşi ca România să devină captivă acestei grupări.
(dacă aţi fi preşedintele României, aţi desecretiza consultările?) Noi ştim cu toţii cine a minţit, pentru că l-am văzut foarte clar. De 2 luni de zile îi vedem. L-am văzut la ultima consultare, acum 2-3 zile la Cotroceni, pe domnul Bolojan spunând că, în condiţiile unui pact, care cred că n-a fost contestat niciodată de PSD, va vota învestirea unui Guvern ca să ieşim din criză.
Propunerea cu Siegfried Mureşan este una sinistră. Nu poţi să propui premier un om care nu a desfăşurat nicio zi o activitate profesională sau politică în această ţară. Dincolo de modul în care a ajuns Siegfried Mureşan în viaţa politică, adică direct de la cabinetul unui parlamentar din altă ţară. Nouă ne-a spus Elena Udrea, mai mulţi, că a venit pe filiera Elena Băsescu.
Când cineva ca domnul Mureşan devine premier al României, asta înseamnă aproape o suspendare a parteneriatului nostru cu SUA. Siegfried Mureşan este un om care s-a distins în PE prin violente şi repetate declaraţii anti-Trump. Când era ce era nu cred că l-a băgat cineva în seamă în SUA, dar când devii premierul României toate aceste lucruri spun ceva”, a spus Crin Antonescu, la Antena 3.
Crin Antonescu, despre eventualele alegeri anticipate
Fostul lider PNL consideră că parteneriatul României cu SUA ar fi în pericol în cazul în care Siegfried Mureşan ar fi instalat premier.
„Pe domnul Bolojan nu-l interesează treaba asta, gruparea Haştag în general este una anti-trumpistă şi anti-americană. Pentru interesele statului român, Nicuşor Dan pare conştient de acest lucru.
(n.r. – se va ajunge la alegeri anticipate?) Alegerile anticipate sunt o variantă, dar nu trebuie citită prin prisma intereselor partidelor. Dacă ţara asta mai stă încă 2-3 luni în situaţia de imprevizibilitate deja în care se află în faţa pieţelor financiare, în faţa electoratului, cred că asta e ceva grav.
Nicuşor Dan trebuie să desemneze un premier şi dacă acel premier nu reuşeşte să treacă, atunci ajungem la alegeri anticipate. Pentru că nu putem sta, până la alegerile următoare, cu un guvern care a fost demis. Cu fiecare zi la putere dăunează României.
(n.r. planul AUR – suspendarea lui Nicuşor Dan) Nu cred că se va ajunge. Problema legată de anunţul AUR e că ei pornesc de la ideea că suspndarea preşedintelui este doar o chestiune de conjunctură politică şi de calcule. Suspendarea preşedintelui n-are cum să plece decât de la încălcarea Constituţiei, ori noi nu avem un moment de aşa ceva.
AUR ar trebui să se decidă dacă lasă ţara pe mâna acestui guvern ilegitim deja sau dacă intră într-o discuţie de combinaţie politică pentru susţinerea unui viitor guvern.
Cred că preşedintele României şi statul român sunt sub un dublu asalt: de la extremiştii de tip Haştag, conduşi de Bolojan, acţionând deja evident în interese străine de ale României. Dovadă mai concretă decât modul în care au fost făcute alocările bugetare pentru SAFE, decât deciziile de natură economică luate în favoarea unor companii străine sau că propune un premier fost angajat al Bundestagului, cred că sunt suficiente temeiuri”, a mai spus Crin Antonescu.
Citește și: Congresul Extraordinar al PNL, contestat în instanță. „Puciştii” din PNL cer anularea hotărârilor adoptate
![]()
DIVERSE
PNL, reacție după ce Nicușor Dan a avut o atitudine neașteptată față de Ilie Bolojan: „Nu acceptăm lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză”
Publicat
acum 3 orela
27 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Printr-un comunicat de presă, PNL susține că PSD este responsabil pentru actuala criză politică. Asta, pentru că partidul a depus moțiunea de cenzură, responsabilă pentru această situație. Liberalii îi acuză pe social-democrați și că au încercat să provoace o ruptură în interiorul PNL, cu scopul de a avea un premier pe care să-l poată controla.
”În primul rând, nu acceptăm lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză.
PSD este ultimul partid care poate vorbi despre stabilitate sau responsabilitate publică. Tot PSD, alături de AUR, a dărâmat un guvern stabil și funcțional, nu din grijă pentru români, ci pentru că acel guvern devenise o amenințare reală pentru rețelele lor de influență și privilegiile construite în ani de clientelism.
PSD nu a putut accepta ideea unui prim-ministru necontrolat de el. În loc să respecte regulile unei coaliții asumate, a ales destabilizarea. A orchestrat un puci politic, mizând pe subordonarea sau ruperea PNL. A fost un calcul cinic și toxic, care a eșuat.
PNL: „PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse”
PSD a încălcat fără ezitare protocolul coaliției semnat acum un an. A rupt înțelegerea și a dărâmat guvernul exact în perioada în care PNL se afla la conducerea executivului, cu aproape un an înainte de termenul stabilit pentru rotație. Cu alte cuvinte, PSD a demonstrat că pentru ei semnătura pe un acord nu valorează nimic atunci când interesul de partid cere altceva.
PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării. Vrea influență fără asumare. Vrea decizie fără răspundere. De aceea se ascunde în spatele unor intermediari și al unor trădări politice convenabile.
De 50 de zile, de când a dărâmat guvernul prin moțiune de cenzură, PSD refuză să își asume guvernarea. În schimb, a preferat să prelungească blocajul și să adâncească instabilitatea. Au provocat criza, apoi s-au prefăcut că vin cu soluții.
PSD este izolat în raport cu partidele pro-europene. Nu are capacitatea de a construi parteneriate solide și nici forța parlamentară de a pretinde că poate dicta singur direcția țării. PNL, USR și UDMR au împreună o reprezentare parlamentară mai puternică.
Mai mult, tot PSD a blocat din primul moment orice discuție serioasă. A venit la masă cu pretenția absurdă de a primi susținerea partidelor pro-europene fără condiții, fără negocieri reale și fără asumarea unui acord clar. Cu alte cuvinte, a cerut încredere fără garanții și putere fără responsabilitate.
România are nevoie de seriozitate, predictibilitate și parteneri care respectă cuvântul dat. Nu de jocuri de culise, șantaj politic și calcule de partid făcute pe spatele românilor”, se precizează în comunicatul PNL.
![]()
DIVERSE
Congresul Extraordinar al PNL, contestat în instanță. „Puciştii” din PNL cer anularea hotărârilor adoptate
Publicat
acum 3 orela
27 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Este al treilea demers în doar opt zile prin care contestatarii se adresează instanțelor pentru a bloca decizii ale forurilor de conducere ale partidului. De această dată, pârâți în toate dosarele sunt PNL, președintele Ilie Bolojan și secretarul general Dan Motreanu. Niciunul dintre dosare nu are, deocamdată, termen de judecată.
Două cereri de suspendare și două acțiuni pentru anularea hotărârilor
Dintre cele patru dosare înregistrate la Tribunalul București, două au ca obiect ordonanța președințială, prin care reclamanții solicită suspendarea provizorie a efectelor hotărârilor adoptate de Congresul Național Extraordinar din 21 iunie.
De asemenea, au fost depuse alte două acțiuni prin care se cere anularea pe fond a hotărârilor Congresului Extraordinar al PNL, precum și a actelor adoptate în baza acestora.
Concret, reclamanții solicită instanței:
- anularea Hotărârii Congresului Extraordinar nr. 01/2026, prin care a fost reconfirmată poziția PNL de a nu mai face coaliție cu PSD și a fost introdusă excluderea de drept a membrilor care votează, susțin sau participă la formarea unui guvern cu PSD în afara liniei politice stabilite de partid;
- anularea Hotărârii nr. 02/2026, prin care s-a cerut demisia mai multor lideri liberali și s-a dispus declanșarea procedurilor de excludere în cazul în care aceștia nu demisionau până la 22 iunie, ora 12. Este vorba despre Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu;
- anularea actului de alegere a noii conduceri a partidului prin moțiunea „Modernizare cu rădăcini”, respectiv alegerea președintelui, prim-vicepreședintelui, secretarului general și a celor opt vicepreședinți;
- anularea actului de ratificare a modificărilor Statutului PNL, precum și lipsirea de efecte a tuturor actelor adoptate ulterior în baza acestor hotărâri.
Motivul invocat de contestatari este faptul că statutul modificat nu ar fi produs efecte juridice. Aceştia susțin că hotărârile Congresului au fost adoptate în baza unui proiect de statut care nu intrase încă în vigoare.
Potrivit acțiunilor depuse în instanță, modificările statutare nu puteau produce efecte juridice înainte de încuviințarea lor de către Tribunalul București, în conformitate cu Legea nr. 14/2003 privind partidele politice. Reclamanții arată că, la data desfășurării Congresului, proiectul nu fusese comunicat instanței, nu fusese încuviințat și nici publicat în Monitorul Oficial, astfel că singurul statut aflat în vigoare era cel aprobat în 2025.
Nume noi pe lista reclamanților. Trei „pucişti” au dispărut de pe această listă
Față de procesele deschise anterior la Tribunalul Ilfov, componența grupului de reclamanți s-a modificat.
Au rămas pe lista reclamanţilor: Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Răzvan Prișcă, Mihai Sebastian Rusu, George Scarlat, Ionuț Stroe și Mihai Veștea.
În schimb, Mihai Culeafă, Alexandru Popa și Eduard Tatian Mititelu nu mai figurează printre reclamanți, fiind înlocuiți de Lucian Bode, Rareș Bogdan, Dragoș Soare, Adrian Ioan Veștea și Hubert Thuma.
Al treilea val de procese împotriva conducerii PNL
Noile acțiuni vin după alte două serii de procese deschise la Tribunalul Ilfov.
Pe 18 iunie, Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prișcă, George Scarlat, Ionuț Stroe, Mihai Veștea, Mihai Sebastian Rusu și Eduard Tatian Mititelu au obținut suspendarea unei decizii din 15 iunie a Biroului Politic Național prin care grupurile parlamentare ale PNL erau mandatate să nu susțină Guvernul Adrian Veștea.
O zi mai târziu, aceiași reclamanți au solicitat suspendarea organizării Congresului Extraordinar din 21 iunie. Dosarul are termen de judecată pe 3 iulie. În paralel, au mai fost introduse alte două acțiuni prin care se cer daune de la partid și de la președintele Ilie Bolojan.
Ce s-a decis la Congresul din 21 iunie
La Congresul Național Extraordinar din 21 iunie, Ilie Bolojan a fost reconfirmat în funcția de președinte al PNL.
Totodată, delegații au aprobat mai multe modificări ale Statutului partidului, printre care înființarea Biroului Permanent Național ca structură centrală de conducere, desființarea Biroului Executiv, revenirea la alegerea conducerii pe bază de moțiuni și reducerea numărului de prim-vicepreședinți de la patru la unul.
![]()
DIVERSE
O fetiță de șapte ani, înecată la un ștrand cunoscut din București. Părinții se aflau la masă când s-a produs tragedia
Publicat
acum 3 orela
27 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Incidentul surprinzător a avut loc vineri, 26 iunie, la Lagoon Park, un loc cunoscut din București, frecventat de mulți oameni în perioada verii.
Fetița în vârstă de șapte ani ar fi plecat de la masa unde se aflau părinții săi și ar fi intrat în apă. La scurt timp, persoanele care se aflau în preajmă au dat alarma, văzând corpul micuței plutind în apă, notează ȘtiripeSurse.
Copila a fost scoasă de urgență din apă și i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă, din păcate, nu a mai putut fi salvată.
Cazul a fost preluat de procurorii PTB, care fac cercetări pentru a elucida modul în care a avut loc evenimentul tragic.
![]()

Nicușor Dan, obligat de criza guvernamentală să facă naveta România-Polonia. Cu cine se întâlnește sâmbătă

Olguța Vasilescu: ”Dacă am avea voturile de la UDMR, un guvern Grindeanu ar trece fără probleme”. Nou atac dur la Ilie Bolojan

Cum a ajuns Oana Roman să se certe cu agenții Poliției Rutiere: „Au urlat la mine”

Crin Antonescu, atac la adresa lui Ilie Bolojan: „Suntem într-o criză de timp”

Eugen Tomac explică de cine ține cont Nicușor Dan în luarea deciziilor: Este un lider politic care se consultă

MEMORIE ȘI DURERE: Curtea de Argeș nu trebuie să uite – 13 ani de la tragicul accident din Muntenegru – Nicolae Derviș și alți argeșeni a murit atunci

Accident grav pe Autostrada A1, Pitești – Curtea de Argeș: Intervenție de urgență pentru descarcerarea a două victime

ȘOC! Ludovic Orban îi ia locul Alinei Gorghiu la șefia PNL Argeș

MĂCEL ÎN PNL ARGEȘ! Gorghiu, zburată de la Argeș! Mihai Coteț este noul șef al liberalilor argeșeni

Ion Mînzînă, prins iar cu „fofârlica”, în direct. Alt recital de jigniri pe Facebook chiar în timp ce era făcut deputat bisericesc! ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI, PRECIZARI IMPORTANTE

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

MĂCEL ÎN PNL ARGEȘ! Gorghiu, zburată de la Argeș! Mihai Coteț este noul șef al liberalilor argeșeni
Liderul național al PNL, Ilie Bolojan, a trecut la fapte și a declanșat o epurare internă fără precedent în istoria...

Ion Mînzînă, prins iar cu „fofârlica”, în direct. Alt recital de jigniri pe Facebook chiar în timp ce era făcut deputat bisericesc! ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI, PRECIZARI IMPORTANTE
O nouă tentativă de a-i păcăli pe argeșeni a fost demascată în direct la PRO ARGEȘ TV. În cadrul emisiunii...

ACCIDENT GRAV ÎNTRE BEREVOEȘTI ȘI SLĂNIC: TREI VICTIME DUPĂ IMPACTUL DINTRE UN AUTOTURISM ȘI O AUTOBASCULANTĂ
Un accident rutier grav a avut loc recent pe drumul legătură dintre localitățile Berevoești și Slănic, fiind implicate o autobasculantă...

ȘOC! Ludovic Orban îi ia locul Alinei Gorghiu la șefia PNL Argeș
Cutremur total în Partidul Național Liberal după Congresul desfășurat duminică, 21 iunie! Schimbări radicale de trupe și decizii care vor...
Curtea de Argeș

MEMORIE ȘI DURERE: Curtea de Argeș nu trebuie să uite – 13 ani de la tragicul accident din Muntenegru – Nicolae Derviș și alți argeșeni a murit atunci
Se împlinesc 13 ani de la una dintre cele mai mari tragedii rutiere din istoria recentă a României, un eveniment...

Kaufland dublează valoarea garanției SGR
Kaufland România desfășoară, în perioada 24-30 iunie, o nouă ediție a campaniei care încurajează reciclarea, oferind recompense clienților fideli care...

Accident grav pe Autostrada A1, Pitești – Curtea de Argeș: Intervenție de urgență pentru descarcerarea a două victime
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs in urma cu putin timp pe Autostrada A1, pe sensul de mers...

Echipa „VV Robots” cucerește America: Performanță de excepție a echipei de robotică a Colegiului Vlaicu Vodă din Curtea de Argeș
Ziua de 21 iunie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în istoria de 107 ani a Colegiului Național...

Cazare Argeș – Locul unde relaxarea întâlnește cazarea la superlativ în inima Argeșului, Casa Narcisa
Atunci când agitația cotidiană devine copleșitoare, evadarea în natură rămâne singurul remediu veritabil. Dacă ești în căutarea unei destinații care...
Mioveni

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie
O cruzime fără margini a avut loc în județul Argeș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!
O veste mult așteptată de mii de șoferi din județul Argeș! După luni bune de blocaj și rute ocolitoare care...

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...
Câmpulung

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăVESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!
ACTUALacum 2 săptămâniRevolta unui preot din Argeș, lăsat fără drept de slujire: „Ar trebui să vă intereseze că nu avem Guvern, țara e așa cum o vedeți!”
Fără categorieacum 2 săptămâniAdrian Dumbravă, managerul SJU Pitești, ales membru în Adunarea Națională Bisericească – ÎPS Calinic l-a poftit la Curtea de Argeș
- ECONOMICacum 2 săptămâni
De ce tot mai mulți clienți aleg serviciile de chirie auto în Chișinău
ACTUALacum 3 zileMEMORIE ȘI DURERE: Curtea de Argeș nu trebuie să uite – 13 ani de la tragicul accident din Muntenegru – Nicolae Derviș și alți argeșeni a murit atunci
ACTUALacum 5 zileAccident grav pe Autostrada A1, Pitești – Curtea de Argeș: Intervenție de urgență pentru descarcerarea a două victime
ACTUALacum o săptămânăAlertă în Argeș: Trafic restricționat pe DN 73 și locatari evacuați în Mărăcineni, după alerta privind un colet suspect
ACTUALacum 5 zileȘOC! Ludovic Orban îi ia locul Alinei Gorghiu la șefia PNL Argeș










Ultimele Comentarii