Stai conectat...

DIVERSE

Cod GALBEN de vijelii în mai multe zone din țară. Plouă de rupe!

Publicat

la

UPDATE: COD GALBEN de vânt în județul BUZĂU până la ora 16.00.

Se anunță local intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50…60 km/h.

Zone vizate: – Zona joasă a județului Buzău , respectiv zona localităților: Buzău, Râmnicu Sărat, Nehoiu, Berca,
Pătârlagele, Vernești, Vadu Pașii, Pogoanele, Merei, Smeeni, Mărăcineni, Pârscov, Poșta Câlnău, Zărnești, Valea Râmnicului, Săgeata, Cochirleanca, Tisău, Grebănu, Lopătari, Cislău, Padina, Puiești, Ziduri, Glodeanu-Siliștea, Costești, Topliceni, Glodeanu Sărat, Rușețu, Țintești, Calvini, Cernătești, Chiojdu, Râmnicelu, Pietroasele, Beceni, Gherăseni, Gălbinași, Vintilă Vodă, Breaza, Scorțoasa, Viperești, Buda, Podgoria, Săhăteni, Ulmeni, Balta Albă,
Stâlpu, Săpoca, Pănătău, Mânzălești, Luciu, Bisoca, Brădeanu, Cătina, C.a. Rosetti, Cozieni, Movila Banului, Brăești, Ghergheasa, Scutelnici, Amaru, Boldu, Unguriu, Măgura, Mihăilești, Năeni, Cilibia, Vâlcelele, Largu, Florica, Bălăceanu, Sărulești, Racovițeni, Blăjani, Colți, Robeasca, Bozioru, Odăile, Cănești, Murgești, Valea Salciei, Mărgăritești, Chiliile, Pardoși.

COD GALBEN de furtuni în județul BUZĂU și VRANCEA până la ora 14.00.

Se anunță descărcări electrice, izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm), intensificări ale vântului cu
viteze de 50…60 km/h, averse care vor acumula 10…15 l/mp.

Zone vizate: – Județul Bacău: Răcăciuni, Podu Turcului, Corbasca, Glăvănești, Pâncești, Dealu Morii, Găiceana,
Huruiești, Tătărăști;

– Județul Vrancea: Homocea, Corbița, Boghești;

COD GALBEN de vânt în județul SIBIU până la ora 16.00.

Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50…70 km/h.

Zone vizate: – Județul Sibiu: Sibiu, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Rășinari, Șelimbăr, Roșia, Racovița, Porumbacu de
Jos, Cristian, Arpașu de Jos, Sadu, Șura Mică, Boița, Poplaca, Cârța.

Știre inițiala!

Cod galben de furtuni puternice, cu tunete și fulgere, în mai multe zone din județele Bacău, Neamț și Iași. Codul galben este valabil până la ora 14.00.

Se anunță descărcări electrice, izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm), intensificări ale vântului cu viteze de 50…60 km/h și averse care vor acumula 10…15 l/mp.

Zone vizate:

– Județul Bacău: Bacău, Răcăciuni, Mărgineni, Cleja, Faraoani, Luizi-Călugăra, Nicolae Bălcescu, Buhoci, Horgești, Letea Veche, Pâncești, Parincea, Săucești, Măgura, Ungureni, Gioseni, Dealu Morii, Hemeiuș, Găiceana, Traian, Prăjești, Tamași, Vultureni, Sărata;

– Județul Neamţ: Roman, Săbăoani, Tămășeni, Cordun, Horia, Doljești, Gherăești, Trifești, Ion Creangă, Sagna, Icușești, Secuieni, Valea Ursului, Dulcești, Bozieni, Stănița, Gâdinți, Pâncești, Bira, Poienari;

– Județul Iaşi: Dagâța, Mircești, Rachițeni, Tansa.

Loading

DIVERSE

La ce școală învață copii Mirelei Vaida. Cum reacționează vedeta când Carla, Vladimir și Tudor iau câte o notă mică

Publicat

la

Invitată la podcastul Gabrielei Cristea, Mirela Vaida a vorbit despre regulile pe care le are acasă, despre școala la care învață copiii și despre relația pe care o are cu aceștia. Vedeta recunoaște că este un părinte mai permisiv decât soțul său, Alexandru Vaida.

La ce școală învață copiii Mirelei Vaida: ”Nu am pretenția de la ei nici să-mi vină numai cu FB”

Mirela Vaida a dezvăluit că Vladimir Carla și Tudor învață la o școală dintr-un sat. Prezentatoarea spune că este foarte mulțumită de comunitatea din care fac parte și că își dorește ca cei trei copii să crească într-un mediu în care oamenii se ajută reciproc.

”Copiii mei sunt la o școală dintr-un sat și sunt foarte mândră de treaba asta, avem o comunitate foarte frumoasă de copii și de părinți. Când nu poate cineva să vină cu mașina îi iau eu copilul și i-l las în poartă, când se întâmplă și cu ai mei la fel. E acea comunitate în care toți locuim pe aceleași străzi și fiecare se ajută cum poate.

Normalitatea asta și simplitatea asta pe care eu vreau ca ei să o învețe am implementat-o foarte strict încă de la început. La toate ședințele cu părinții la care merge soțul meu sau eu suntem părinți ca toți ceilalți părinți, copiii mei sunt copii ca toți ceilalți copii, nu există diferențe și nici nu vreau să fie. Și i-am învățat așa și întotdeauna le-am spus: Vă rog foarte, foarte mult, în primul rând, să fiți foarte atenți la cum vă purtați și la cum vă comportați pentru că la voi e un pic mai mult decât mine. Dacă voi faceți ceva greșit sau vorbiți urât, lumea ma taxează pe mine că eu trebuie să vă educ, deci cu atât mai multe trebuie să fiți atenți. Dar sunt niște copii normali”, a declarat Mirela Vaida la podcastul Gabrielei Cristea.

Vedeta a dezvăluit cum reacționează atunci când cei trei copii ai săi vin acasă cu o notă mai mică. De asemenea ea a dezvăluit că este mai permisivă decât soțul său.

„Nu am pretenția de la ei nici să-mi vină numai cu „FB” sau cu 100 de puncte. Dacă au chef într-o zi doar să se joace îi las să se joace. Dacă mi-au venit acasă și cu o notă mai mică i-am lăsat în pace, adică sunt o mamă absolut normală, ceea ce nu credeam că o să fiu. Mi-am dat seama că în ochii copiilor mei, pentru ei, eu sunt o femeie și o mamă mult mai slabă și mai vulnerabilă decât mă știe lumea la televizor. La televizor nu fac compromisuri, dar acasă îi las. Eu sunt părintele cu care își permit, cu taică-su nu, dar cu mine da”, a mărturisit Mirela Vaida.

 

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Prețurile apartamentelor din București îi șochează pe români. Câți bani a dat un bucureștean pe trei camere la marginea Capitalei:”E nebunie”

Publicat

la

Românii, șocați de prețurile piperate ale apartamentelor din București. Postarea unui bucureștean de pe Reddit, în care a dezvăluit câți bani a dat pe un apartament de trei camere situat în sectorul 4 a încins spiritele pe internet.

Românii, șocați de prețurile apartamentelor din Capitală

Bărbatul a povestit că a dat 208 de mii de euro pe un aparament cu trei camere, situat în sectorul 4, în apropiere de Parcul Tudor Arghezi. Acesta a precizat că noua sa locuință are 79 de metri pătrați fără balcoane, aproape 90 de metri pătrați cu totul, iar în preț intră și locul de pacare.

Citește și Andreea Esca a dat lovitura în imobiliare. Unde se află proprietățile de lux ale vedetei PRO TV

„Am primit cheile, București, 208k, 4,79%”, a scris bărbatul pe Reddit.

Imediat, la postarea bărbatului s-au strâns sute de comentarii. Mulți români au spus că prețul dat de bucureștean pe apartamentul său din sectorul 4 este prea mare pentru zona în care se află.

„Felicitări, însă 208k pentru un apartament e nebunie…”, „Superb, 208k ca să stai la marginea orașului în miros de gunoi doar ca e bloc nou (atenție, nu ai nici urmă de garanție că e mai bine construit, majoritatea blocurilor de acolo au pereți prin care se aude când sughite vecinul). Dar anyway, așa se construiesc multe în ziua de azi, deci… Să îl stăpâniți sănătoși și spor și creșteri salariale multe”, „Și eu locuiesc în acest complex și vp pot spune că nu merita banii. Finisajele sunt mediocre”, sunt câteva dintre comentarii de la postarea bărbatului.

Au fost, însă și persoane caare l-au felicitat pe bărbat pentru achiziția făcută.

„Felicitări! Să vă bucurați de el! Iar pentru cârcotașii care zic că nu merită atâția bani locația, puneți mâna și căutați-vă locuință să vedeți cum stă treaba, să vă mai actualizați așteptările”.

Citește și În ce cartiere din București mai găsim apartamente de două camere sub 100.000 de euro. Prețurile imobiliarelor au explodat în ultimul an

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ce taxe uriașe plătesc Andra și Cătălin Măruță pentru școala privată la care învață David și Eva. Cei doi copii studiază la Cambridge School of Bucharest

Publicat

la

Andra și Cătălin Măruță, care tocmai a devenit noul prezentator de la Antena 1, vor tot ce este mai bun pentru copiii lor, astfel că i-au înscris de mulți ani pe David și pe Eva la Cambridge School of Bucharest. Aceasta este una dintre școlile de elită din Capitală.

Instituția de învățământ urmează exact sistemul britanic, iar cei doi părinți sunt mulțumiți de rezultatele pe care le au copiii lor.

Și pentru ca David și Eva să studieze aici, artista și prezentatorul nu se uită la bani. Deși taxele sunt foarte mari, pentru situația lor financiară, prețul este, să spunem, unul decent.

Potrivit Gândul, pentru noul an școlar, taxele la Cambridge School of Bucharest variază între 12.900 € și 21.400 €, plus taxa de înregistrare, care se plătește o singură dată.

Astfel, pentru Eva, care e clasa a VI-a, părinții plătesc 18.500 de euro, iar pentru David, elev în clasa a IX-a, Andra și Măruță dau 19.500 de euro anual. Pe lună, cei doi achită 3.167 pentru cei doi copii.

Ce cadou i-a făcut Eva Măruță mamei sale. Andra a împlinit 40 de ani: „Pentru mine ești cea mai bună”

Andra a împlinit 40 de ani și a petrecut alături de cei mai importanți oameni din viața sa. Evenimentul a reunit familia, prietenii apropiați și colegii de breaslă ai vedetei. Ziua aniversară a fost marcată atât de momente de profundă recunoștință, cât și de o petrecere plină de energie și emoție.

Andra a avut parte de o surpriză extrem de emoționantă din partea fiicei sale, Eva Măruță, care i-a făcut un cadou plin de semnificație și anume un inel deosebit, însoțit de un mesaj.

La mulți ani, mami! Pentru mine ești cea mai frumoasă, cea mai bună și cea mai puternică mamă din lume. Îți mulțumesc că mă asculți, că mă înțelegi și că știi mereu cum să mă faci să zâmbesc.

Când voi fi mare, sper să am și eu puțin din bunătatea și curajul tău. Sunt cea mai norocoasă că te am drept mamă. Te iubesc până la cer și înapoi! Cadoul meu pentru mama, un inel!”, a fost mesajul transmis de Eva Măruță mamei sale.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Imagine rară cu Valentin Ceaușescu. Cum arată fiul cel mare al lui Nicolae Ceaușescu și cu cine a fost surprins într-un local din Capitală

Publicat

la

Imagine rară cu Valentin Ceaușescu. Fiul cel mare al lui Nicolae și al Elenei Ceaușescu a fost fotografiat la aceeași masă cu foștii mari campioni steliști Gabi Balint, Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă, Miodrag Belodedici și Tudorel Stoica. Fotografia a fost publicată de Gabi Balint pe contul său de Facebook.

Imagine rară cu Valentin Ceaușescu alături de legendele Stelei

Imaginea are o semnificație aparte, în condițiile în care Valentin Ceaușescu a fost, timp de mai mulți ani, una dintre figurile asociate cu perioada de glorie a Stelei din anii ’80.

”O seară frumoasă între vechi prieteni, cu zâmbete, glume și multe amintiri depănate. O cină pe care ne-o dorim repetată cât mai des, într-un loc în care ne simțim mereu ca acasă. Mulțumim încă o dată lui Vali Salagean pentru primirea călduroasă și pentru dragul cu care ne întâmpină de fiecare data”, a scris Gabi Balint pe pagina de Facebook.

Gabi Balint, Marius Lăcătuș și Tudorel Stoica au făcut parte din echipa Stelei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986, în celebra finală disputată împotriva Barcelonei, la Sevilla.

Victor Pițurcă a fost, la rândul său, unul dintre jucătorii importanți ai Stelei în acea perioadă, în timp ce Miodrag Belodedici avea să devină ulterior unul dintre simbolurile generației care a dominat fotbalul românesc.

Fiul lui Nicolae și Elena Ceaușescu a fost considerat omul care a sprijinit din umbră dezvoltarea echipei și a avut o relație apropiată cu jucătorii și conducerea clubului, scrie gandul.ro. 

După prăbușirea regimului comunist, Valentin Ceaușescu s-a retras aproape complet din viața publică. Aparițiile sale au devenit foarte rare, iar în ultimii ani a fost văzut doar ocazional la evenimente publice.

Citește și Valentin Ceaușescu dezvăluie secretul cuceririi Cupei Campionilor Europeni  de Steaua în 1986. „Bineînţeles că au râs la început”

Cine este Valentin Ceaușescu

S-a născut pe 17 februarie 1948, la București, și este primul dintre cei trei copii ai lui Nicolae și Elena Ceaușescu. De asemenea este singurul care mai este în viață.

A studiat fizica în România, apoi și-a continuat pregătirea în Marea Britanie, la Imperial College din Londra, instituție pe care a absolvit-o în 1970. După revenirea în țară, a lucrat la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.

În timpul Revoluției din decembrie 1989, Valentin Ceaușescu a fost arestat pe 25 decembrie, chiar în ziua în care părinții săi au fost executați. A fost acuzat de subminarea economiei naționale și a fost eliberat în august 1990.

Citește și Valentin Ceaușescu nu a primit nici măcar bunurile din casa lui la 36 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Andrei Vochin: „L-au ajutat cu bani pentru că nu mai n-avea de unde”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Mama care și-a pierdut fetița de nici doi ani în fața mașinilor s-a ales cu dosar penal. Susține că a lăsat-o pe cea mică în grija surorii sale, în vârstă de numai patru ani VIDEO

Publicat

la

Mama fetiței de nici doi ani care a ajuns singură în mijlocul traficului, pe Șoseaua Mihai Bravu din București, a fost dusă la audieri, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorilor. Cazul este verificat, totodată, și de reprezentanții DGASPC.

Reamintim că o fetiță de nici doi ani a ajuns singură pe Șoseaua Mihai Bravu din București, printre mașinile aflate în mers, și a fost la un pas de o tragedie. Copila a fost observată în ultimul moment de un motociclist, care a oprit și a scos-o de pe carosabil.

Potrivit surselor Observator, femeia are doi copii, o fetiță de un an și un copil de patru ani. După incident, aceasta a fost chemată la audieri, iar polițiștii i-ar fi recomandat și un control psihiatric.

Până în acest moment, nu există confirmări că femeia sau partenerul ei ar fi consumat substanțe interzise, iar familia nu ar mai fi fost implicată în incidente similare.

În fața anchetatorilor, mama ar fi declarat că se afla în parc împreună cu cei doi copii și că a lăsat-o pe fetița de un an în grija copilului de patru ani.

Citește și : Declarațiile tulburătoare ale motociclistului care a salvat o fetiță de aproape doi ani din fața mașinilor în București. Cea mică ieșise pe bulevard în timp ce mama era neatentă: „Viața unui copil nu are buton de replay. Fiți atenți. Priviți în jur” VIDEO

După câteva minute, copila mai mare s-ar fi întors singur în parc. Atunci mama și-ar fi dat seama că fetița cea mică nu mai era acolo și a început să o caute.

Între timp, cea mică ajunsese deja pe Șoseaua Mihai Bravu, unde a intrat pe carosabil și a mers printre mașinile aflate în trafic.

Fetița a fost observată de Iulian Olaru, un motociclist, fost concurent Chefi la Cuțite, care tocmai plecase de la semafor. Bărbatul a oprit și a reușit să o scoată pe micuță din calea autoturismelor.

În spatele motociclistului se afla un autobuz, iar șoferul acestuia a blocat circulația pentru a preveni producerea unei tragedii.

Citește și : Tragedie în Capitală. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de pe pasajul Obor

„Am plecat primul de la semafor și am văzut acel copil pe mijlocul străzii. Am făcut tot posibilul să îl salvez. În spatele meu era un autobuz și îi mulțumesc acelui șofer de autobuz că a reușit să îmi blocheze circulația bulevardului. Mi-am asumat că putea să mă ia și pe mine o mașină și pe acel copil, dar am reușit să îi dau zile acelui copil”, a povestit Iulian Olaru pe Facebook.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Podul Basarab se redeschide circulației. Ciprian Ciucu: „Restul lucrărilor de reparații vor continua pentru ca la începutul anului viitor să putem recepționa această lucrare” VIDEO

Publicat

la

Podul Basarab din Capitală va fi redeschis circulației în noaptea de duminică spre luni, după aproape trei luni în care au fost efectuate lucrări de reparații.

Primarul general Ciprian Ciucu anunță că intervențiile care au afectat traficul au fost finalizate, însă șantierul va continua până la sfârșitul anului.

„Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis. Restul lucrărilor de reparații vor continua pentru ca la începutul anului viitor să putem recepționa această lucrare nerecepționată şi neîntreținută de peste 15 ani de la darea in folosință.

Citește și : Declarațiile tulburătoare ale motociclistului care a salvat o fetiță de aproape doi ani din fața mașinilor în București. Cea mică ieșise pe bulevard în timp ce mama era neatentă: „Viața unui copil nu are buton de replay. Fiți atenți. Priviți în jur” VIDEO

Am început pe 20 iunie și, până acum, ne-am concentrat pe lucrările care implică traficul. Am închis alternativ câte o arteră a podului, iar pe cealaltă s-a circulat în dublu sens”, a anunțat primarul general, Ciprian Ciucu, pe pagina sa de Facebook.

În perioada în care podul a fost închis și apoi supus unor restricții de circulație, muncitorii au intervenit asupra mai multor componente ale infrastructurii. Partea carosabilă a fost reparată, fiind efectuate lucrări la asfalt, hidroizolație, rosturile de dilatație și marcajele rutiere.

Intervențiile au vizat și structura podului, fiind reparate fisurile, elementele de beton, pilonii și intradosul. Totodată, au fost curățate și reparate sistemele de scurgere, inclusiv cele aferente căii de rulare a tramvaielor.

Au fost efectuate lucrări și la elementele metalice ale podului, care au fost reparate și vopsite.

O altă etapă importantă va fi reabilitarea stației de tramvai. Lucrările vor viza plexiglasul, scările, lifturile și scările rulante.

Citește și : Lege la bloc în 2026. Toți proprietarii trebuie să plătească, indiferent de etaj şi de numărul de camere al apartamentului

„Nu am terminat. Până la finalul anului: Înlocuim gardurile ruginite și panourile de protecție fonică. Curățăm și protejăm toate elementele de beton pe care nu s-a intervenit până acum. Reabilităm stația de tramvai: plexiglass, scări, lifturi și scări rulante. Totul va fi reparat sau înlocuit, pus în siguranță, igienizat”, a precizat edilul.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend