ACTUAL
Cine este femeia care a murit la 10 minute după ce medicii au trimis-o acasă. Rudele fac acuzații de malpraxis: ”Nu i s-a făcut EKG, nu i s-a făcut ecografie, nici CT”
Publicat
acum 3 orela
Autor
admin

Cine este femeia care a murit la 10 minute după ce medicii au trimis-o acasă.. Mariana avea 67 de ani, iar ultimele momente din viață le-a petrecut pe holurile de la Camera de Gardă a Spitalului Județean din Galați. Aceasta avea dureri cumplite, rudele spun că nu putea sta nici măcar în picioare, însă a rezistat cinci ore la Urgențe. După ce a fost trimisă acasă cu diagosticul de colică biliară, Mariana a murit în urma unui infarct.
Noi detalii despre femeia care a murit după ce medicii au trimis-o acasă. Declarațiile șocante ale rudelor: Nu putea să stea în picioare, vomita, avea stare de amețeală
Rudele Marianei acuză medicii de malpraxis. Fiica femeii de 67 de ani ar fi primit doar câteva perfuzii și i s-ar fi făcut câteva analize. Deși cu doar o zi înainte să ajungă la spital făcuse preinfarct, rudele spun că nu i s-a făcut niciun EKG sau CT.
„Nu putea să stea în picioare, vomita, avea stare de amețeală. Îmi zicea incontinuu că o doare în piept. Nu i s-a făcut EKG, nu i s-a făcut ecografie, nici CT”, a declarat Ramona Radu, fiica femeii moarte, potrivit Observatornews.ro.
Reprezentanții Spitalului Județean din Galați resping acuzațiile de malpraxis ale familiei.
„Pacienta prezenta amețeli, vărsături, dar si o saturație de oxigen în sânge uşor scăzută. Nu prezenta dureri în zona pieptului”, a declarat Dana Enciu, manager SAJ Galați, potrivit sursei citate
Reamitim că Mariana a ajuns la spital în cursul dimineţii cu ambulanţa. După câteva ore de așteptare pe holurile de la Camera de Gardă, au urmat investigații și câteva analize, după care a fost trimisă acasă cu o rețetă pentru colică biliară.
„I s-au pus 3 perfuzii, i s-a dat o reţetă de colică biliară şi o reţetă pentru fizioterapie, am insistat de 3 ori: doamnă, vă rog, poate are nevoie de o intervenţie, o operaţie. Sigur nu e nevoie de internare? Nu, nu, mama ta e sănătoasă tun”, mai povesteşte Ramona Radu, fiica femeii moarte.
Din păcate, după doar 10 minute, femeia a făcut infarct și a murit. Fiica acesteia spune că mama ei nu a fost tratată cum trebuie.
„Nu prezenta în momentul prezentării semne de sindrom coronarian acut, sub tratament, evoluţia a fost favorabilă, s-au fc investigaţii de laborator imagistice şi electrocardiograma. Ecograf… nu avem linie de gardă pe ecografie. Conducerea spitalului s-a autosesizat şi a constituit o comisie de audit clinic pe acest caz”, a declarat dr Liliana Dragomir, șef UPU/SMURD.
În acest caz oamenii legii au deschis dosar pentru ucidere din culpă.
![]()
Poate îți place și...

Schimbare la conducerea Centralei Cernavodă, după incidentul care a dus la oprirea Unităţii 1. Explicaţiile şefului Nuclearelectrica

Asia Express 2026. Cu câți bani au plecat acasă Valerie Lungu și Alex Gîlcă

Andreea Popescu nu-l uită pe Rareș Cojoc nici după divorț. Detaliul care a atras atenția fanilor: „Când nu ai bărbat, trebuie să le faci pe toate singură”
ACTUAL
Primele două județe din România care au căzut de comun acord să se unească. Sorin Grindeanu: „Am fost sunat de doi președinți de consilii județene din sudul țării. Mi-au spus că nu mai stau după noi”
Publicat
acum o orăla
12 noiembrie 2026Autor
admin

Sorin Grindeanu a anunțat că a fost contactat de Marian Pavel, președintele CJ Ialomița, și de Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, care i-au spus că au discutat deja între ei și că au picat de acord asupra comasării.
„Astăzi (n.red.: 11 noiembrie) am fost sunat de doi președinți de CJ din sudul țării, de la Ialomița, Marian Pavel, și Călărași, Vasile Iliuță, care mi-au spus că ei doi au vorbit și nu mai stau după ce facem noi și vor să se unească. Sunt două județe mici, de 200 și ceva de mii de locuitori, care nu fac față la ce se întâmplă acum”, a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 3.
Liderul PSD a precizat că reorganizarea administrativ-teritorială nu a fost încă dezbătută oficial în interiorul PSD, iar harta prezentată de europarlamentarul Dragoș Benea, cel care a propus redesenarea acesteia, nu reprezintă o decizie a partidului.
„A fost o propunere făcută de domnul Benea să discutăm despre o reorganizare asemănătoare curților de apel. De aici, probabil, s-a dezvoltat această hartă”, a subliniatliderul social-democrat.
Reorganizarea administrativ-teritorială a României are loc după aproape șase decenii
Ultima mare redesenare a hărții administrativ-teritoriale a României a avut loc în 1968, în timpul regimului Ceaușescu. La acel moment, au fost desființate regiunile și raioanele și au fost reintroduse județele. România a fost împărțită în 39 de județe, 47 de municipii, 189 de orașe și 2.706 comune.
România este printre puținele state foste comuniste care nu au făcut, după căderea comunismului, o reformă administrativ-teritorială majoră.
Sorin Grindeanu susține o reorganizare administrativ-teritorială a țării în condițiile în care numeroase comune nu mai dispun de resursele necesare pentru a se susține și pentru a atrage fonduri europene. Potrivit cifrelor prezentate de liderul PSD, în România există 429 de localități cu mai puțin de 1.500 de locuitori, aproximativ 1.200 cu mai puțin de 2.500 de locuitori și circa 1.500-1.600 cu mai puțin de 3.000 de locuitori, din totalul de aproximativ 3.300 de unități administrativ-teritoriale.
„Sunt localități mici care nu se mai pot susține din punct de vedere economic, care nu pot face proiecte europene și nu le pot aduce cetățenilor servicii de calitate, pentru că nu au capacitate administrativă”, a afirmat Grindeanu.
Comasarea localităților va ține cont atât de numărul de locuitori, cât și de venitul pe cap de locuitor, conectivitatea și serviciile publice oferite.
PSD pierde masiv după reorganizarea administrativ-teritorială
PSD are cei mai mulți aleși locali la nivel de țară. Asta înseamnă că, odată cu reorganizarea teritorială, formațiunea va pierde mii de funcții de primari, viceprimari, consilieri locali și președinți de structuri administrative.
Potrivit estimărilor prezentate de Dragoș Benea, între 15.000 și 18.000 de aleși locali ar putea dispărea în urma reorganizării. Sorin Grindeanu susține că partidul este pregătit să-și asume reorganizarea administrativă în pofida consecințelor electorale.
„PSD, cu toate riscurile, își asumă această reformă, chiar dacă va avea de pierdut electoral. Asta înseamnă reformă, nu doar să dai din gură, așa cum au făcut alții”, a declarat Grindeanu.
![]()
ACTUAL
Apartament cu două camere, vândut la preț de Logan la mâna a doua de ANAF
Publicat
acum o orăla
12 noiembrie 2026Autor
admin

Apartament cu două camere, vândut la preț de Logan la mâna a doua de ANAF. Acesta se află în orașul Oravița, iar blocul a fost construit în 1970.
Apartament cu două camere, vândut cu mai puțin de 5.000 de euro de ANAF
ANAF scoate la licitație o cotă de 1/2 dintr-un apartament de două camere de 42,23 de metri pătrați. Prețul de pornire este de 25.325 de lei, echivalentul a aproximativ 4.743 de euro, cu 50% mai mic decât valoarea de evaluare, stabilită la 50.650 de lei.
Potrivit anunțului publicat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, apartamentul se află la etajul doi al blocului și a fost renovat.
De asemenea, cei interesați trebuie să mai știe că structura blocului în care se află apartamentul este din beton armat.
Licitația este organizată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, iar taxa de participare este de 2.532,50 lei. Anunțul de publicitate este valabil în perioada 10 noiembrie – 10 decembrie 2026, scrie ObservatorNews.ro.
Cum se poate participa la licitația pentru un apartament
La licitațiile ANAF, doritorii sunt nevoiți să își exprime interesul de participare prin înscriere, depunerea documentelor necesare, plata taxei de participare în valoare de 10% din prețul de pornire și plasarea ofertei de cumpărare. Taxa este restituită persoanelor care nu câștigă licitația sau este reținută în contul prețului in cazul adjudecatarului.
„Pentru a lua parte la licitație, persoana interesată trebuie să achite, în prealabil, o garanție de participare de 10% din prețul de pornire al imobilului. Un aspect important este că, în cazul acestor achiziții, plata trebuie făcută, de regulă, din fonduri proprii, fiind aproape imposibil de apelat la un credit ipotecar în condițiile unei astfel de tranzacții. Există, însă, și o alternativă oferită de ANAF: posibilitatea achitării în rate direct către stat. Potrivit procedurii prevăzute de Codul fiscal, cumpărătorul poate achita un avans de 50%, iar diferența poate fi plătită în cel mult 24 de rate lunare.
Pe de altă parte, un avantaj pentru potențialii cumpărători este faptul că prețul de pornire al imobilului poate fi mai mic decât valoarea sa de piață. Ulterior, dacă participantul câștigă licitația, suma achitată pentru participare se scade din prețul final, iar diferența trebuie plătită în termenul prevăzut de lege. Dacă nu câștigă licitația, taxa de participare îi este restituită”, a explicat avocatul Bogdan Pițigoi, potrivit digi24.
![]()
ACTUAL
Noi detalii în cazul românului care a provocat accidentul de pe autostrada din Bulgaria. Ce a dezvăluit patronul companiei de transport la care lucra
Publicat
acum 2 orela
12 noiembrie 2026Autor
admin

Noi detalii în cazul românului care a provocat accidentul de pe autostrada din Bulgaria. Ion Neo este șoferul de TIR român care ar fi provocat tragedia în urma căreia au murit 12 persoane. Șeful său îi ia apărarea și spune că, de fapt, nu el este de vină pentru accidentul devastator de la autostrada care leagă Sofia de Burgas.
Noi detalii în cazul românului implicat în accidentul din Bulgaria. Patronul său rupe tăcerea
Șoferul român care a fost implicat în accidentul în lanț petrecut pe autostrada Tracia are 61 de ani și este angajatul unei companii de transport din Drobeta-Turnu Severin. Acesta transporta cereale și spune că a fot nevoit să reducă viteza din cauza ceții dense de pe autostradă, moment în care s-a produc accidentul în lanț.
”Era un șofer foarte bun. Am încredere în el și în continuare. Am vorbit până aseară, la ora 21:00. Ce să zică? Ce poate să zică un om la necazuri? N-a fost de vină el. Nu are cum să-și reproșeze, pentru că nu e de vină. Când te lovește cineva din spate, ești de vină dumneata? E de vină ceața, dar și șoferii ceilalți, pentru că nu au adaptat viteza la condițiile meteo. Spune în lege să adaptezi viteza la limita oricărui pericol. Ce făcea el? Trebuia să urce cu ea din față? Mergea normal în condițiile alea. L-au reținut numai pentru declarații”, a declarat Ilie Corlan, potrivit stirileprotv.ro.
Deși este văzut ca fiind cel din vina căruia s-a produs tragedia din Bulgaria, șeful său îi ia apărarea și spune că, de fapt, vina aparține șoferilor care nu au adaptat viteza la condițiile de drum.
”Merg după el să îl iau din Bulgaria. Era speriat din cauza a ceea ce s-a întâmplat, din cauza autocarului care a venit în spate cu viteză și nu a circulat regulamentar la condițiile meteo. Asta s-a întâmplat. Autocarul a fost de vină și ăla cu TIR-ul cu cereale care a intrat de i-a sărit cabina de pe el”, a declarat patronul, potrivit Antena 3.
Mai mult, patronul companiei de transport la care lucrează Ion Neo spune despre acesta că, de fapt, este un erou pentru că a salvat viețile celor prinși în mașina care a luat foc.
”Este în șoc… atâtea victime, atâția oameni morți. Chiar el a salvat oameni din mașina care a luat foc. El a fost salvatorul”, a mai subliniat patronul său.
Reamintim că accidentul a avut loc pe autostrada A1, în apropierea oraşului Iambol (estul Bulgariei), în condiţii de ceaţă densă. Autostrada, numită şi Trakia, leagă capitala Sofia de oraşul Burgas din estul ţării.
Guvernul bulgar a declarat data de 11 noiembrie zi de doliu naţional pentru cele 12 persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentele rutiere în lanţ petrecute marţi pe autostrada Trakia, a anunţat prim-ministrul Rumen Radev, în timp ce autorităţile au raportat 51 de răniţi şi peste 70 de autoturisme şi camioane implicate în aceste caramboluri, relatează Novinite.com.
![]()
ACTUAL
Calendar ortodox 13 noiembrie 2026. Cruce neagră, Sfântul Ioan Gură de Aur, grabnic ajutător al celor năpăstuiți. Rugăciunea care te apără de tot necazul
Publicat
acum 2 orela
12 noiembrie 2026Autor
admin

Sărbători religioase 13 noiembrie 2026
Ortodoxe: Sfântul Ioan Gură de Aur
Greco-catolice: Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului
Romano-catolice: Sf. Augustina (Livia), călug.
Calendar ortodox 13 noiembrie 2026. Cine a fost Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur a văzut lumina zilei în Antiohia, însă anul nașterii nu se cunoaște cu certitudine. Scrierile bisericești situează anul nașterii undeva în intervalul 344-354. Sfântul Ioan Gură de Aur a primit botezul abia la vârsta de 20 de ani. La scurt timp, a devenit preot, iar după moartea patriarhului Constantinopolului, a fost înscăunat în locul acestuia.
Ca patriarh, Ioan Gură de Aur a influențat pozitiv viața religioasă și socială din Constantinopol, reușind să reformeze din temelii comunitatea bisericească și cetatea, aceasta din urmă fiind aflată într-o stare avansată de decădere morală și spirituală. Ioan Gură de Aur nu a vrut să locuiască în casa episcopală, ci a preferat un trai modest și auster. Disciplina riguroasă și-a impus-o nu doar lui, ci și clerului și credincioșilor.
Când Ioan Gură de Aur i-a primit la Constantinopol pe Frații Lungi, un grup de monahi persecutați de patriarhul Teofil al Alexandriei, acesta din urmă s-a înfuriat. Frații Lungi i s-au plâns episcopului de abuzurile săvârșite de Teofil asupra lor. Deși Ioan Gură de Aur a ignorat plângerea adresată de aceștia, disputele dintre cei doi s-au adâncit, potrivit crestinortodox.ro
Războiul său cu autoritățile imperiale s-a intensificat în momentul în care împărăteasa Eudoxia l-a convocat la un sinod pentru a răspunde acuzațiilor ce i se aduceau. Deoarece a refuzat să se prezinte în fața împărătesei, a fost exilat. După un timp, a fost rechemat în scaunul episcoal. La întoarcere, Ioan Gură de Aur a continuat să critice luxul de la curtea imperială, fiind în special nemulțumit de opulența statuii de argint ce o reprezenta pe Eudoxia. Deranjată de remarcile Sfântului Ioan Gură de Aur, aceasta l-a exilat pentru a doua oară, de data aceasta definitiv.
Sfântul Ioan a murit pe 14 septembrie 407, la Comana, în Pont, în urma unei călătorii epuizante. După moartea sa, moaștele sale au fost aduse la Constantinopol și adepuse în Biserica Sfinților Apostoli, în 438. Cu ocazia Cruciadei a IV-a, în 1204, moaștele sale au fost transportate la Roma, în catedrala Sfântul Petru. Abia după aproape 800 de ani, în 2004, Biserica Romano-Catolică le-a înapoiat Bisericii Ortodoxe, iar în 1997, o părticică din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur a ajuns la Catedrala Mântuirii Neamului din București.
Calendar ortodox 13 noiembrie 2026. Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur
O, luminătorule a toată lumea, preabunule Părinte Ioane Gură de Aur, stâlp și întărire a Bisericii, povățuitorule al pocăinței, ajutător al bolnavilor și apărător al celor necăjiți, sărguiește degrab a ne ajuta; izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc și pe toți creștinii îi păzește de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie, de sabie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de secetă, de boli și de moarte năprasnică.
Miluiește-ne și pe noi, cei care cu mintea, cu lucrul și cuvântul suntem întru întunericul păcatelor, pentru ca prin rugăciunile tale, să ne izbăvim de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic. Dăruiește-ne iubirea și râvna ta pe care le-ai arătat Bisericii lui Hristos. Luminează mintea noastră cu lumina dumnezeieștilor învățături și ajută-ne să ajungem întotdeauna la înălțimea gândului smerit, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. Amin.
![]()
ACTUAL
Noi detalii șocante în dosarul medicilor de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București. Mărturia cutremurătoare a fiicei unui pacient: „Ne spuneau mereu: nu vă faceți speranțe, n-o să reziste, slabe șanse să-și revină”
Publicat
acum 2 orela
12 noiembrie 2026Autor
admin

Ies la iveală noi informații în ancheta privind decesele suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București. Observator prezintă mărturia fiicei unui pacient care a murit în perioada investigată de procurori, dar și detalii din rechizitoriu despre modul în care medicii ar fi redus dozele de noradrenalină pentru a grăbi moartea unor bolnavi internați la Terapie Intensivă.
Femeia povestește că tatăl său a ajuns la spital penru o problemă la picior și că, la început, starea lui îi permitea să comunice cu familia. Ulterior, însă, situația s-ar fi schimbat, iar pacientul ar fi ajuns în repetate rânduri în stare gravă.
„Tata a început să facă, în mod repetat, la o diferenţă de aproximativ 8-10 zile, stopuri cardiorespiratorii. Dar indiciile pe care noi le-am avut şi încă le avem sunt că la primul program de vizită, când mergeam la tata, el era bine, comunica cu mine sau cu mama, era lucid, puteam vorbi, ne promitea că el se va face bine şi va veni acasă înapoi la noi, iar la al doilea program de vizită era sedat, legat de pat”, povesteşte Bianca Simion, fiica unui pacient de la Pantelimon.
Potrivit anchetatorilor, medicii ar fi diminuat intenționat cantitatea de noradrenalină administrată unor pacienți, deși știau că medicamentul avea un rol esențial în menținerea funcțiilor vitale. Procurorii susțin că, ulterior, în documentele medicale ar fi fost consemnate valori nereale pentru a ascunde intervențiile.
„Fapta a fost comisă cu premeditare, întrucât cele două inculpate cunoșteau efectele noradrenalinei și ale lipsei oxigenului, au acționat concertat, într-un interval în care puteau oricând reveni asupra deciziei, și au pregătit apoi disimularea faptei prin consemnarea în foaie a unor valori nereale.”, se arată în rechizitoriu.
Anchetatorii au analizat și conversațiile purtate de angajații spitalului în grupurile de mesaje. Potrivit procurorilor, în acestea ar fi fost identificate discuții despre pacienți și planuri care ar fi vizat provocarea unor decese.
„Nu ştiu dacă reuşesc să fiu la fel de malefică, m-am autodepăşit luna asta. Chiar da, fac admisii, morți urgent la generală”, se arată în rechizitoriul PTB.
Bianca Simion afirmă că, în perioada internării tatălui său, familia ar fi primit în mod repetat mesaje pesimiste din partea medicilor, care le-ar fi transmis că bărbatul avea șanse reduse de supraviețuire.
„Două doamne, fiind şi doctori, ne spuneau mereu: nu vă faceţi speranţe, n-o să reziste, slabe şanse să-şi revină, pregătiţi-vă în orice moment să primiţi un telefon de la noi să vă anunţăm decesul dânsului”, relatează Bianca Simion.
Faptele investigate de procurori s-ar fi petrecut în perioada mai 2023 – aprilie 2024. Anchetatorii susțin că medicii ar fi decis în mod arbitrar ce pacienți să fie menținuți în viață și asupra cărora să fie reduse dozele de tratament, inclusiv pentru a elibera paturi la Terapie Intensivă.
Potrivit procurorilor, în cazul unor pacienți, cantitatea de noradrenalină ar fi fost crescută în timpul vizitelor aparținătorilor și redusă din nou după plecarea acestora.
În dosar, patru pacienți ar fi fost omorâți cu intenție, ar fi fost identificate indicii privind o tentativă, iar într-o altă situație presupusul plan nu ar mai fi fost dus până la capăt.
Cazul readuce în discuție și problema numărului insuficient de paturi disponibile în secțiile de Terapie Intensivă, o dificultate cu care se confruntă spitalele din România de mai mulți ani.
Președintele COPAC, Radu Gănescu, consideră că sunt necesare reguli mai clare privind activitatea personalului medical și verificarea respectării protocoalelor în spitale.
„Niște reglementări în plus în ceea ce înseamnă serviciile medicale în spitale și niște lucruri care să clarifice modul în care medicul își face activitatea cred că ar trebui să se întâmple. N-am văzut din punct de vedere medical pe cineva care să vină să ne spună: protocoale medicale au fost sau n-au fost respectate, medicii și-au făcut sau nu și-au făcut datoria”, a declarat preşedintele COPAC, Radu Gănescu, pentru sursa citată.
Medicii trimiși în judecată în acest dosar continuă să profeseze. Pentru Bianca Simion, după pierderea tatălui său, obținerea adevărului și tragerea la răspundere a celor vinovați reprezintă în continuare o prioritate.
„Vreau dreptate, vreau adevăr şi vreau liniştea mea sufletească înapoi”, a spus Bianca Simion.
![]()
ACTUAL
România are munți, castele și stațiuni balneare, dar turiștii străini rămân doar două zile. Care este problema
Publicat
acum 7 orela
12 noiembrie 2026Autor
admin

În 2025, mai puțin de 20% dintre turiștii care s-au cazat în România au venit din străinătate, iar aceștia au rămas, în medie, doar 2,1 zile. Gheorghe Fodoreanu, fost președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și fondator al Comisiei de Incoming, consideră că România trebuie să schimbe modul în care își promovează turismul. În loc să prezinte doar obiectivele turistice, țara ar trebui să ofere pachete complete de vacanță, care să atragă mai mulți vizitatori, să-i convingă să rămână mai mult și să aducă venituri mai mari.
Turismul de afaceri, balnear și cultural, principalele oportunități pentru România
Potrivit lui Fodoreanu, România nu are o ierarhie clară a produselor turistice în funcție de veniturile pe care le pot aduce. În evaluarea sa, turismul de afaceri are cel mai mare potențial comercial, urmat de turismul balnear și circuitele culturale. Turismul individual și city-break-urile ocupă următoarele poziții, în timp ce litoralul, Delta Dunării și turismul montan au, în prezent, o capacitate mai redusă de a atrage vizitatori străini.
Fodoreanu consideră că turismul de afaceri ar trebui să fie o prioritate, deoarece poate aduce vizitatori în afara sezonului obișnuit de vacanță, scrie Adevărul Financiar. Conferințele, evenimentele internaționale și întâlnirile profesionale pot contribui la atragerea turiștilor, alături de manifestările culturale și sportive.
Turismul balnear este un alt segment pe care România l-ar putea valorifica mai bine. Țara dispune de resurse și baze de tratament, însă oferta nu este suficient de cunoscută pe piețele externe, inclusiv în rândul generațiilor mai tinere. Printre modalitățile de promovare indicate de Fodoreanu se numără colaborările cu asociații medicale, clinici și operatori specializați, precum și participarea la târguri dedicate.
Circuitele culturale ar putea reuni obiective din Bucovina, Maramureș și Transilvania, dar și destinații precum Delta Dunării, Transfăgărășanul sau Transalpina. Pentru a deveni produse turistice comercializabile, aceste trasee au nevoie de servicii de transport, cazare și ghidaj care să funcționeze împreună.
Doar 18,6% dintre turiștii cazați în România în 2025 au venit din străinătate
Datele statistice arată că România a înregistrat aproximativ 13,9 milioane de sosiri în structurile de cazare în 2025, cu 2,4% mai puține decât în anul precedent.
Turiștii străini au reprezentat 18,6% din totalul sosirilor și 17,9% din numărul înnoptărilor. Durata medie a șederii lor a fost de 2,1 zile. Gradul net de ocupare a locurilor de cazare a ajuns la 29,8%, în scădere cu 1,1 puncte procentuale față de 2024.
Germania, Italia și Israel au fost principalele țări de proveniență ale turiștilor străini. Cele mai multe sosiri au fost înregistrate în București, Constanța și Brașov.
Încasările României din categoria „călătorii” au crescut însă în prima jumătate a anului 2026. Acestea au ajuns la 2,399 miliarde de euro, față de 2,191 miliarde de euro în primul semestru din 2025, o diferență de aproximativ 208 milioane de euro. Indicatorul reflectă cheltuielile vizitatorilor străini în România și nu se referă exclusiv la vacanțe sau la pachetele cumpărate prin agențiile de turism.
Potrivit OECD, exporturile de servicii de călătorie au reprezentat 13,3% din totalul exporturilor românești de servicii în 2024. În acel an, 2,4 milioane de vizitatori internaționali au înnoptat în unități de cazare comerciale, cu 13,8% mai mulți decât în 2023, dar sub nivelul de dinaintea pandemiei. Turismul a avut o contribuție directă de 2,4% la PIB în 2023 și a reprezentat 5,5% din ocuparea forței de muncă.
România a participat la târgul de turism de la Londra cu 35 de expozanți
Fodoreanu atrage atenția că participarea României la târgurile internaționale nu este suficientă dacă nu este însoțită de pregătire comercială, întâlniri cu operatori relevanți și urmărirea contactelor după eveniment. În opinia sa, prezența la aceste manifestări ar trebui să se concretizeze în parteneriate și contracte.
La World Travel Market Londra, în noiembrie 2025, România a avut un stand național de 304 metri pătrați, la care au participat 35 de co-expozanți, între care turoperatori, hoteluri, asociații de profil și autorități locale. Programul a inclus prezentări despre turismul cultural, city-break-uri și segmentul MICE, care cuprinde întâlniri, călătorii de stimulare, conferințe și expoziții.
Pentru evaluarea rezultatelor, Fodoreanu consideră necesară publicarea unor indicatori precum numărul întâlnirilor de afaceri, al contractelor și parteneriatelor încheiate, turiștii atrași ulterior și veniturile generate.
Pentru 2026, alocarea destinată promovării destinației România a fost majorată, potrivit informațiilor prezentate de ministrul Economiei în Parlament, de la aproximativ 2,2 milioane de euro la 4,5 milioane de euro. Cu tot cu creditele de angajament, suma indicată depășește 20 de milioane de euro.
Datele OECD arată că bugetul național pentru turism, care include programe de marketing și promovare, dar și finanțări pentru dezvoltarea destinațiilor și produselor turistice, a scăzut de la 55 de milioane de lei în 2024 la 26,8 milioane de lei în 2025. Aceste sume acoperă categorii bugetare diferite de alocarea anunțată pentru promovarea destinației în 2026.
HoReCa cere reducerea TVA la 9% și revenirea voucherelor de vacanță
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) atrage atenția asupra problemelor economice cu care se confruntă companiile din sectorul HoReCa. Potrivit organizației, industria are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin față de 2024.
Pe baza unui venit salarial mediu estimat la 500 de euro și a unor taxe și contribuții de aproximativ 300 de euro pentru fiecare angajat, federația estimează pierderi pentru bugetul public de circa 7,5 milioane de euro pe lună, respectiv 90 de milioane de euro anual. Aceste valori sunt calcule prezentate de organizație.
FPIOR a propus Guvernului un pachet de măsuri pentru perioada 2026–2029. Printre acestea se numără reducerea TVA pentru HoReCa de la 11% la 9%, cu menținerea cotei timp de cel puțin trei ani, relansarea voucherelor de vacanță și lansarea unui program de finanțare dedicat industriei.
Alte propuneri vizează eșalonarea pe cel mult 36 de luni a datoriilor fiscale pentru firmele viabile, reducerea contribuțiilor sociale pentru primii 4.000–5.000 de lei din salariul brut al angajaților din domeniile CAEN 55 și 56 și acordarea unor garanții de stat de 80–90% pentru credite.
Organizația mai solicită facilități fiscale pentru investițiile în modernizare și eficiență energetică, finanțarea formării profesionale și introducerea unei autorizații unice pentru operatorii HoReCa.
În privința voucherelor de vacanță, FPIOR propune o valoare anuală de 1.600–2.000 de lei și o bonificație de 20% pentru utilizarea acestora în extrasezon, în perioada octombrie-mai. Măsurile sunt propuneri ale federației și nu reprezintă politici adoptate de Guvern.
România avea 36 de organizații de management al destinației în 2025
Strategia națională de turism 2023–2035 include dezvoltarea și promovarea unor produse precum turismul rural, cultural, balnear și ecoturismul. Potrivit OECD, finanțarea națională pentru turism a scăzut în 2025, iar dezvoltarea destinațiilor și a organizațiilor de management al destinației rămâne o prioritate.
În 2025, România avea 36 de organizații de management al destinației certificate, la nivel regional, județean și local.
![]()

Schimbare la conducerea Centralei Cernavodă, după incidentul care a dus la oprirea Unităţii 1. Explicaţiile şefului Nuclearelectrica

Asia Express 2026. Cu câți bani au plecat acasă Valerie Lungu și Alex Gîlcă

Andreea Popescu nu-l uită pe Rareș Cojoc nici după divorț. Detaliul care a atras atenția fanilor: „Când nu ai bărbat, trebuie să le faci pe toate singură”

Sorin Oprescu, o nouă încercare de a scăpa de închisoare. Fostul primar află astăzi decizia Tribunalului București

DIICOT, 46 de percheziții în București și cinci județe într-un dosar de evaziune fiscală cu motorină. Prejudiciul depășește 33 de milioane de lei

PĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!

INCOMPETENȚĂ LA NIVEL ÎNALT! Asistența Socială din Curtea de Argeș și-a spălat mâinile: A suit un om al străzii în tren și l-a plasat la Oradea, la poarta lui Viorel Pașca!

Nu mai face asta după ce te speli pe dinți! Recomandarea NHS pe care puțini o respectă

Pitești Retail Park lansează „Explorăm Științele Viitorului”, un program educațional gratuit pentru copii, desfășurat până în iunie 2027

SCANDAL LA UȘA PNL ARGEȘ! Cu lacătul pe sediu când cetățenii bat la ușă: Un antreprenor din Mioveni, hărțuit de un politician condamnat care se laudă cu „spatele” oferit de Alina Gorghiu!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

UN ȘUT ÎN FUND, UN PAS ÎNAINTE! Cu lacrimi în ochi, pesediștii argeșeni se laudă: Ioana Făcăleață va fi numită ministru secretar de stat
După o săptămână lungă și grea, în care garnitura roșie din județ a purtat doliu digital și a jelit-o copios...

ALERTĂ! PSD vrea disparitia a aproape jumatate din comunele din Argeș – VALEA DANULUI, ȘUICI, CICĂNEȘTI și alte 46 – VEZI LISTA COMPLETĂ
Reorganizarea administrativ-teritorială a României revine în prim-planul scenei politice, un plan radical susținut de conducerea Partidului Social Democrat vizând comasarea...

SCANDAL LA UȘA PNL ARGEȘ! Cu lacătul pe sediu când cetățenii bat la ușă: Un antreprenor din Mioveni, hărțuit de un politician condamnat care se laudă cu „spatele” oferit de Alina Gorghiu!
Un conflict grav a izbucnit în județul Argeș, aducând în prim-plan acuzații extrem de serioase la adresa modului în care...

S-AU DAT CU ATV-urile ILEGAL! Nouă persoane sancționate de jandarmii argeșeni
Aventura pe patru roți nu înseamnă libertatea de a ignora legea! Nouă persoane care au ales să se deplaseze cu...
Curtea de Argeș

VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ: Un BMW s-a răsturnat după ce a lovit în plin o altă mașină și a doborât un stâlp de iluminat
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în această seară în municipiul Curtea de Argeș, în zona Capul...

INCOMPETENȚĂ LA NIVEL ÎNALT! Asistența Socială din Curtea de Argeș și-a spălat mâinile: A suit un om al străzii în tren și l-a plasat la Oradea, la poarta lui Viorel Pașca!
Oameni de 85 de ani sunt lăsați din nou la poarta lui, pe întuneric, cu hainele în pungi de plastic....

PĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!
Dacă credeați că ați scăpat de controale și că mai puteți „fenta” taxa pe gunoi, Primăria Municipiului Curtea de Argeș...

HALUCINANT! PSD Argeș amputează istoria și promovează județul cu o imagine fake a celebrei Mănăstiri a lui Neagoe Basarab – Arhiepiscopia Argeșului tace!
Jurnalistul Iulian Uță a prezentat, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de luni seară, difuzată pe postul PRO ARGEȘ TV, o...

EXCLUSIV! Marea „glorie” a PSD, Mircea Drăghici, s-a pensionat: Ce pensie babană încasează fostul deputat de Argeș
Peisajul politic argeșean și central consemnează un nou moment de interes public: Mircea Drăghici, una dintre figurile marcante ale Partidului...
Mioveni

Poliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ
În perioada 19-29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu...

I-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
Locuitorii din județul Argeș vor plăti cu aproape 40% mai mult pentru serviciile de salubritate, după ce proiectele privind majorarea...

CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să...

GROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL
Un incident deosebit de grav a avut loc marți seară, 27 octombrie 2026, la un complex sportiv cunoscut din orașul...
Câmpulung

Cantități record de apă în Argeș! Peste 95 de litri pe metru pătrat au căzut în doar câteva ore
Începutul lunii noiembrie a debutat cu fenomene meteorologice extreme și viituri rapide în sudul României. În perioada 1–3 noiembrie 2026,...

Decizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
În pofida opoziției ferme manifestate de o parte a comunității și a consilierilor locali, legislativul din Poienarii de Muscel a...

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniI-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
ACTUALacum 2 săptămâniCE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
ACTUALacum 2 săptămâniPoliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ
ACTUALacum o săptămânăN-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii
DIVERSEacum 2 săptămâniEXCLUSIV Petrecerea anului la botezul din familia lui Alfred Simonis. Sorin Grindeanu este naș, imagini incredibile cu „greii” PSD
ECONOMICacum 2 săptămâniPersonal asiatic pentru fabrici și depozite: soluții de recrutare pentru companiile din România
ACTUALacum 7 zilePĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!
ACTUALacum o săptămânăEXCLUSIV! Marea „glorie” a PSD, Mircea Drăghici, s-a pensionat: Ce pensie babană încasează fostul deputat de Argeș









Ultimele Comentarii