DIVERSE
Cei doi tineri care au dispărut în timp ce se aflau cu cortul pe Transalpina au fost găsiți UPDATE
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

UPDATE: Cei doi tineri au fost găsiți într-o localitate din județul Hunedoara. Potrivit primelor informații, rudele nu au mai putut lua legătura cu ei deoarece aceștia s-au aflat într-o zonă în care nu aveau semnal la telefon.
”Cei doi tineri au fost depistați de un echipaj Salvamont în zona Barajului Gura Apelor, pe raza unei localități aparținând de comuna Râu de Mori, din județul Hunedoara. Aceștia sunt în siguranță și se află în afara oricărui pericol. Potrivit primelor verificări, nu s-a putut lua legătura cu cei doi deoarece s-au aflat într-o zonă fără acoperire pentru rețelele de telefonie mobilă, fapt care a îngreunat comunicarea cu aceștia. Pentru a preveni astfel de situații, recomandăm tuturor persoanelor care aleg să desfășoare activități în zona montană să își planifice cu atenție traseul, să informeze familia sau apropiații cu privire la itinerariul ales și la ora estimată de întoarcere, să verifice condițiile meteo și să se echipeze corespunzător”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Cei doi tineri au plecat au plecat de marți în călătorie, iar ultima dată când au vorbit cu rudele a fost miercuri, 15 iulie, atunci când le-au spus că se vor caza la o pensiune din Hunedoara. Nimeni nu mai știe însă nimic despre cei doi.
Tineri plecați cu cortul pe Transalpina, dispăruți fără urmă. Polițiștii sunt în alertă
Dispariția celor doi soți de 28, respectiv 36 de ani a fost semnalată joi, 16 iulie, de tatăl fetei.
”Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la cele întâmplate printr-un apel la 112, în data de 16 iulie a.c., în jurul orei 16.40, de către tatăl tinerei de 28 de ani. Potrivit sesizării, fiica sa – Anastasescu Mihaela Izabela, şi ginerele său – Anastasescu Horaţiu Vlad Mihai, de 36 de ani, ar fi plecat marţi într-o excursie cu cortul pe Transalpina, iar de atunci nu ar mai fi reuşit să ia legătura cu ei”, a transmis IPJ Hunedoara.
Tatăl tinerei le-a spus poliţiştilor că fiica și ginerele său urmau să se cazeze la o pensiune din Hunedoara, însă în urma verificărilor, oamenii legii au costatat că aceștia nu au mai ajuns la unitatea de cazare despre care știa familia.
”Conform apelantului, ultima discuţie telefonică cu cei doi ar fi avut loc în data de 15 iulie, în jurul orei 16:00. Aceştia i-ar fi transmis că urmează să se cazeze la o pensiune din municipiul Hunedoara, însă în urma verificărilor efectuate de poliţişti nu au fost depistaţi la unitatea de cazare indicată”, a precizat IPJ Hunedoara.
Anastasescu Mihaela Izabela are 1,84 metri înălţime, aproximativ 70 de kilograme, păr blond, ochi albaştri, constituţie atletică. Anastasescu Horaţiu Vlad Mihai are 1,95 metri înălţime, aproximativ 95 de kilograme, păr blond, ochi albaştri, constituţie atletică, barbă scurtă şi tatuaje în zona pieptului şi a spatelui.
”Poliţiştii continuă cercetările pentru găsirea celor doi şi solicită sprijinul cetăţenilor. Oricine poate oferi informaţii utile este rugat să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”, a mai transmis IPJ Hunedoara.
![]()
Poate îți place și...

Apă curată pe hârtie la Curtea de Argeș, dar lipsesc răspunsurile clare. Câțiva consilieri cer DSP și Aquaterm să spună explicit dacă apa este sau nu potabilă

Atac masiv asupra Qatarului. Iranul a lansat două valuri de rachete balistice spre Doha

România, focarul de rujeolă al Europei: Peste trei sferturi dintre cazuri sunt în România
ACTUAL
Apă curată pe hârtie la Curtea de Argeș, dar lipsesc răspunsurile clare. Câțiva consilieri cer DSP și Aquaterm să spună explicit dacă apa este sau nu potabilă
Publicat
acum 7 minutela
17 iulie 2026Autor
admin
Grupul Consilierilor Locali liberali din legilsativul Consiliului Local a analizat în detaliu cele două informări recente emise de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș, din datele de 10.07.2026 și 14.07.2026, referitoare la calitatea apei din rețeaua municipiului. Deși rezultatele analizelor de laborator sunt încurajatoare, aleșii locali liberali atrag atenția că din documentele oficiale lipsește exact concluzia cea mai importantă pentru cetățeni: este sau nu apa potabilă în acest moment?
Analizele DSP: Parametri buni, dar cu o excepție
Conform rapoartelor emise de DSP Argeș în urma recoltării probelor de apă din rețeaua municipiului Curtea de Argeș, situația generală se prezintă astfel:
- Conformitate microbiologică: Toate probele analizate sunt corespunzătoare din punct de vedere bacteriologic.
- Parametri fizico-chimici: Aceștia se încadrează în limitele legale.
- Concentrația de clor: Singura observație formulată de specialiști se referă la nivelul de clor rezidual liber, care depășește valorile obișnuite.
Deși prezența clorului într-o concentrație mai ridicată este, cel mai probabil, consecința măsurilor suplimentare de dezinfecție aplicate pentru a garanta siguranța microbiologică a rețelei, această ipoteză trebuie confirmată oficial de autorități.
Dilema nerezolvată: Unde este declararea oficială a potabilității?
Reprezentanții PNL subliniază că, dincolo de cifrele și parametrii tehnici prezentați în cele două informări, lipsește o asumare clară din partea instituțiilor de resort.
„În niciuna dintre cele două informări ale DSP nu apare explicit formularea că apa este declarată potabilă și nici vreo comunicare oficială privind ridicarea eventualelor restricții anterioare. Documentele DSP prezintă doar rezultatele brute ale analizelor, însă nu formulează o concluzie expresă privind statutul apei pentru consumul populației”, arată Grupul Consilierilor Locali PNL.
Fără o astfel de mențiune directă, cetățenii din Curtea de Argeș rămân într-o stare de incertitudine cu privire la siguranța consumului de apă direct de la robinet.
Solicitări de urgență către DSP Argeș și Aquaterm
Pentru a elimina orice risc și pentru a asigura o informare corectă și transparentă a comunității, Grupul Consilierilor Locali PNL solicită public o poziție oficială și comună din partea DSP Argeș și a operatorului Aquaterm cu privire la următoarele aspecte urgente:
- Statutul actual al apei: O declarație clară și fără echivoc privind potabilitatea apei furnizate populației în acest moment.
- Explicarea nivelului de clor: Motivul exact pentru care se mențin concentrații mai ridicate de clor rezidual liber în rețea.
- Clarificarea restricțiilor: Existența sau inexistența în prezent a unor restricții de consum pentru cetățeni.
- Planul de măsuri: Ce acțiuni concrete urmează să fie aplicate de operator în perioada imediat următoare pentru normalizarea situației.
Liberalii argeșeni consideră că sănătatea publică nu permite jumătăți de măsură sau interpretări ale textelor administrative și cer maximă responsabilitate din partea factorilor de decizie.

![]()
DIVERSE
Atac masiv asupra Qatarului. Iranul a lansat două valuri de rachete balistice spre Doha
Publicat
acum 19 minutela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Iranul provoacă panică în tot Orientul Mijlociu. Capitala Qatarului a fost zguduită vineri de două serii de explozii puternice provocate de interceptarea rachetelor iraniene de către sistemele de apărare antiaeriană, potrivit Euronews. Atacurile au avut loc în două valuri, în jurul orelor locale 3:30 și 5:45. Alertele de raid aerian transmise pe telefoanele mobile i-au îndemnat pe locuitorii din Doha să se adăpostească.
Jurnaliștii Euronews aflați în capitala Qatarului au relatat că în oraș s-au auzit bubuituri puternice, urmate de undele de șoc produse în timpul interceptărilor. Autoritățile au anunțat că un copil a fost rănit de fragmente căzute în urma atacului și primește îngrijiri medicale.
Rachetele ar fi vizat cea mai mare bază militară americană din Orientul Mijlociu
Armata Qatarului a interceptat toate rachetele care se îndreptau spre teritoriul țării, potrivit informațiilor publicate de Euronews. Ținta aparentă a atacului ar fi fost baza aeriană americană Al-Udeid, cea mai mare bază militară a SUA din Orientul Mijlociu.
🔴 Des explosions entendues dans la nuit à Doha, la population appelée à se mettre à l’abri
Plusieurs explosions ont été entendues au cours de la nuit à Doha, tandis que les autorités qataries ont déclenché les sirènes d’alerte et envoyé un message de sécurité sur les téléphones… pic.twitter.com/vQndKUxDUX— i24NEWS Français (@i24NEWS_FR) July 17, 2026
Baza a fost folosită de forțele americane în operațiunile desfășurate împotriva Iranului în ultima săptămână. Gardienii Revoluției din Iran au confirmat și în cazul unor atacuri anterioare asupra Qatarului că obiectivul urmărit a fost baza Al-Udeid.
Noile lovituri vin după reluarea atacurilor iraniene asupra mai multor state din regiune. Kuwait, Bahrain și Iordania s-au numărat, de asemenea, printre țările vizate în ultimele zile, după prăbușirea armistițiului și a acordului interimar dintre Iran și Statele Unite.
De la amenințări la fapte: Iranul își urmează strategia anunțată
Teheranul amenințase anterior că statele din Golf ar putea fi atrase din nou în confruntarea sa cu Washingtonul, pe fondul disputei privind Strâmtoarea Ormuz. Atacul asupra Qatarului este cu atât mai sensibil cu cât Doha joacă un rol important de mediator în negocierile dintre Iran și Statele Unite, alături de Pakistan.
Loviturile au avut loc și la scurt timp după încheierea celor patru zile de doliu național decretate în Qatar pentru moartea fostului emir Sheikh Hamad bin Khalifa Al Thani. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, se deplasase miercuri la Doha pentru discuții cu oficialii qatarezi și pentru a transmite condoleanțe, potrivit Ministerului iranian de Externe.
![]()
DIVERSE
Nazare, discuții decisive cu reprezentanții Moody’s. Cădem sau nu în ”junk”?
Publicat
acum 32 de minutela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Discuții decisive la Ministerul Finanțelor. Șeful interimar al instituției, Alexandru Nazare, s-a întâlnit cu reprezentanții Moody’s, în contextul în care se apropie momentul la care agențiile de rating vor anunța dacă România retrogradează sau nu în categoria ”junk”.
România se află, în prezent, pe cea mai de jos treaptă recomandată investițiilor, iar căderea în ”junk” ar însemna un dezastru, riscurile de recesiune fiind uriașe.
Nazare avertizează că ”următoarele săptămâni sunt extrem de importante pentru protejarea calificativului de investiții al României”.
”Am continuat astăzi, la Ministerul Finanțelor, seria discuțiilor tehnice cu agențiile internaționale de rating, cu reprezentanții Moody’s. Următoarele săptămâni sunt extrem de importante pentru protejarea calificativului de investiții al României.
Am accentuat și în discuțiile de azi progresele înregistrate în ultimul an: reducerea deficitului și perspectiva solidă de atingere a țintei de 6,2% în 2026, susținute de o disciplină bugetară strictă. Datele rămân cel mai puternic argument, iar acestea confirmă că ajustarea fiscală produce rezultate și că România își respectă angajamentele. Acest parcurs trebuie însă continuat cu aceeași consecvență.
Am obținut rezultatele de consolidare într-un context extern dificil, marcat de tensiuni geopolitice, presiuni asupra prețurilor energiei și costuri mai ridicate de finanțare. În același timp, instabilitatea politică afectează direct încrederea și percepția de risc asupra României. Sunt riscuri asupra cărora am avertizat deja de câteva luni bune – execuția bugetară și rezultatele obținute ne susțin argumentele, însă aceste vulnerabilități rămân și trebuie gestionate cu responsabilitate.
Menținerea calificativului de investiții este o miză strategică. Influențează direct costurile de finanțare ale statului și ale economiei, încrederea investitorilor și capacitatea României de a susține investițiile și dezvoltarea.
România a demonstrat că își poate corecta dezechilibrele chiar și într-un context internațional sever. Vom folosi în continuare toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a proteja rezultatele obținute și pentru a menține România pe direcția asumată.
Miza este credibilitatea României și capacitatea de a continua dezvoltarea în condiții de stabilitate”, a scris, pe Facebook, Alexandru Nazare.
Anterior, reprezentanții Ministerului de Finanțe au discutat și cu experții agenției Fitch, care au avertizat că România, dacă pierde banii europeni din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), riscă să-și agraveze situația bugetară și să fie retrogradată la ”junk”.
![]()
DIVERSE
Ce plătim atunci când achităm o factură de telecomunicații de 100 de lei. Câți bani ajung, de fapt, la furnizor
Publicat
acum 38 de minutela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ce plătim atunci când achităm o factură de telecomunicații de 100 de lei. Potrivit economistului Iancu Guda, din fiecare 100 de lei achitați pentru serviciile de telecomunicații, 55 de lei ajung la furnizori și subcontractori, aproximativ 17 lei sunt destinați recuperării investițiilor, iar aproximativ 15,5 lei reprezintă taxe și contribuții către stat.
Ce plătim atunci când achităm o factură de telecomunicații de 100 de lei. Iancu Guda: Prețul plătit include costuri cu materiile prime, mărfuri, salarii, investiții, taxe și impozite
”Ce plătim atunci când achităm o factură de telecomunicații de 100 lei? Pe lângă impactul fiscal direct de circa 15,5 lei (TVA net încasat – plătit + impozit pe profit și venit + contribuții salariale pentru pensii, sănătate și impozit pe venit), 7 lei se duc către salariile nete, 8 lei către dobânzi și costuri cu energia, 17 lei pentru amortizarea investițiilor (cele mai accelerate din economie), iar 55 de lei ajung mai departe către furnizori și diverși subcontractori, care creează locuri de muncă, investesc și multiplică efectul financiar și fiscal, la rândul lor”, se arată în analiza publicată pe blogul economistului Iancu Guda.
Potrivit analizei realizate de economistul Iancu Guda, plata oricărei facturi pentru un produs sau serviciu generează un impact care se propagă în economie.
”În primul rând, generăm un efect direct, deoarece prețul plătit include costuri cu materiile prime, mărfuri, salarii, investiții, taxe și impozite. În al doilea rând, indirect, deoarece orice preț aferent unei facturi plătite include costuri cu furnizori și subcontractori, care generează, la rândul lor, locuri de muncă, investiții, achiziții, taxe și impozite. Am căutat să răspund la această întrebare pentru o plată care se regăsește în bugetul lunar al fiecărui român: factura de telecomunicații pentru voce și date”, a menționat Iancu Guda, potrivit Agerpres.
Economistul a explicat că, pentru realizarea analizei, a folosit situațiile financiare extinse depuse de cele mai mari companii active în sectorul telecomunicațiilor prin rețele cu cablu.
Astfel, au fost analizate ponderile cheltuielilor din cifra de afaceri pentru cele mai importante companii din această industrie în perioada 2020-2025.
”Profitabilitatea medie a sectorului de telecomunicații a fost de 6,5% pe parcursul anului 2025 (foarte aproape de media la nivel național de 6,7%), în condițiile în care un sfert din companii raportează pierderi de până la -10%, iar diferența de trei sferturi înregistrează un profit mai mic de 10%”, mai spune Iancu Guda.
Conform sursei citate, diferența cheltuielilor este alocată în principal mărfurilor (majoritatea fiind echipamente de telecomunicații oferite clienților finali), furnizorilor și serviciilor subcontractate către terți, toate acestea cumulând 58% din totalul cheltuielilor sau 55% din veniturile totale.
”Deoarece cifra de afaceri raportată în situațiile financiare și costurile cu furnizorii nu conțin rulajele de TVA, putem deduce că pentru fiecare factură de 100 lei se plătește un TVA de 21 lei, care ajunge să fie plătit mai departe către stat în cuantum net de 9,5 lei, după ce se compensează cu TVA-ul plătit către furnizori și terți subcontractori (55% din cifra de afaceri)”, se mai precizează în analiza economistului.
Practic, pentru fiecare factură netă de 100 de lei se generează un efect comercial de 55 de lei pe lanțul economic (furnizorii companiilor de telecomunicații) și un TVA net încasat la bugetul public de 9,5 lei, mai arată analiza.
”Următoarele cheltuieli importante sunt cele referitoare la recuperarea investițiilor în infrastructura companiilor de telecomunicații, respectiv rețeaua de fibră optică și transport, centrele de date, rețeaua radio mobilă (turnuri telecom, stâlpi și antene, echipamente radio, sisteme de alimentare electrică și baterii), spectrul radio (licențele ANCOM pentru benzile de frecvență și licitațiile 5G), infrastructura IT și sistemele software. Practic, 18,8% din cheltuieli, sau 17,7% din cifra de afaceri a companiilor de telecomunicații, este destinată recuperării investițiilor pe termen lung (echivalentul cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe)”, se menționează în document.
Potrivit autorului, doar 3 lei din fiecare 100 de lei facturați de o companie medie din România reprezintă costuri cu amortizarea investițiilor.
Totodată, costurile cu personalul reprezintă 12,1% din totalul cheltuielilor, respectiv 11,4% din cifra de afaceri (echivalentul facturii plătite de clienții finali), din care circa 42,5% reprezintă contribuții sociale și impozit pe venit plătite către bugetul public.
Mai exact, din fiecare 100 de lei plătiți pentru serviciile de telecomunicații, o sumă de 11,4 lei merge către acoperirea costurilor cu personalul angajat direct, din care aproape 5 lei reprezintă contribuții sociale și impozit pe venit plătite către bugetul public, notează sursa citată.
‘În final, avem costurile cu dobânzile, care reprezintă 4,4% din totalul cheltuielilor, apoi costurile cu energia și utilitățile, cu o pondere de 3,9%, și impozitul pe profit sau venit (în cazul impozitului minim pe cifra de afaceri), de 1,1% din totalul costurilor (foarte aproape de media națională de 1,4%; impozitul pe profit și venit plătit în 2025 de toate companiile din România a fost de 41 miliarde lei, la o cifră de afaceri de 2.849 miliarde lei, în condițiile unui PIB de 1.909 miliarde lei și venituri curente la buget de 584 miliarde lei)’, se mai precizează în document.
Potrivit sursei citate, cheltuielile în creștere, exprimate ca procent din totalul cheltuielilor, sunt cele referitoare la amortizarea investițiilor din ce în ce mai consistente, care au crescut de la 16% (2020) până la 18,8% (2025), apoi cheltuielile cu personalul, în creștere de la 11,2% (2020) până la 12,1% (2025), urmate de cele cu dobânzile, de la 2,5% (2020) până la 4,4% (2025), și utilitățile și energia, care efectiv s-au dublat în ultimii 5 ani, de la 1,8% (2020) până la 3,9% (2025).
‘Echilibrul financiar al companiilor de telecomunicații a fost posibil datorită optimizării costurilor cu mărfurile pentru echipamentele oferite clienților finali, care au scăzut de la 22,9% (2020) până la 19,1% (2025), și a celor privind subcontractarea unor servicii către terți furnizori, în scădere de la 42% (2020) până la 39,2% (2025)’, mai arată analiza.
![]()
ACTUAL
HAI LA… STAT! Primăria Comunei Călinești angajează Secretar General. Dosarele se depun până pe 4 august
Publicat
acum 39 de minutela
17 iulie 2026Autor
admin
Primăria Comunei Călinești, județul Argeș, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante de maximă importanță pentru administrația locală: Secretar general al comunei (Clasa conducere, Grad I) în cadrul Compartimentului Secretar General UAT.
Cei interesați își pot depune dosarele de înscriere în a doua jumătate a acestei veri.
Calendarul desfășurării concursului
- Perioada de depunere a dosarelor: 16 iulie 2026 – 4 august 2026
- Proba scrisă: 18 august 2026, ora 10:00
- Locația probei scrise: Sediul Primăriei comunei Călinești
- Proba de interviu: Data și ora vor fi afișate pe site-ul instituției organizatoare, odată cu publicarea rezultatelor obținute la proba scrisă.
Condiții și cerințe de participare
Pentru a candida la această funcție de conducere, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii profesionale:
- Vechime în specialitatea studiilor: Minimum 5 ani.
- Program de lucru: Durată normală a timpului de muncă, respectiv 8 ore/zi (40 ore/săptămână).
- Studii solicitate în mod principal:
- Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniile: Științe juridice, Științe administrative sau Științe politice (ramuri de știință).
- Studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice (sau diplomă echivalentă conform Legii învățământului superior nr. 199/2023).
Excepție importantă (Derogări): În cazul în care la concurs nu se prezintă candidați care să dețină studiile de licență de mai sus (juridice, administrative sau științe politice) și care să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Codul Administrativ (art. 465 alin. 3 și art. 468 alin. 2 lit. a din O.U.G. nr. 57/2019), pot candida și alte persoane, în următoarea ordine de prioritate:
- a) Persoane cu studii de licență în specialitate juridică, administrativă sau științe politice care îndeplinesc condiția de vechime de la art. 468 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019;
- b) Persoane cu studii de licență în specialitate juridică, administrativă sau științe politice (fără condiția suplimentară de la lit. a);
- c) Persoane cu studii de licență în altă specialitate.
Informații suplimentare și contact
Candidații pot obține detalii suplimentare privind bibliografia, actele necesare la dosar și atribuțiile postului de la persoana de contact din cadrul instituției:
- Persoană de contact: Dița Cristina, inspector Resurse Umane
- Telefon: 0730.516.597
- Fax: 0248.651.606
- E-mail: juridic@primaria-calinesti.ro
![]()
DIVERSE
Horoscop de weekend 17 – 19 iulie. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte. Luna și romantica Venus aștern o potecă spre liniște și claritate
Publicat
acum 48 de minutela
17 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Vineri, tensiunea dintre Lună și Marte poate scurta răbdarea și poate transforma o observație banală într-o replică prea ascuțită. Lecția zilei este să nu lăsăm oboseala să vorbească în locul nostru.
Sâmbătă, Uranus în Gemeni formează un trigon exact cu Pluto retrograd în Vărsător, un aspect rar, care vorbește despre schimbare, eliberare și curajul de a ieși din tipare vechi. Nu este neapărat o zi în care trebuie să răsturnăm totul, ci una în care putem vedea limpede ce nu mai are viitor și ce idee nouă merită o șansă.
Citește și: Horoscop 18 iulie 2026. Mercur retrograd bântuie multe zodii în weekend
Duminică, energia devine mai stabilă. Marte în Gemeni intră în sextil cu Saturn în Berbec și ne ajută să transformăm inspirația în acțiune. Avem mai multă disciplină, rezistență și puterea de a face un pas concret către ceea ce ne dorim.
Acest weekend nu cere perfecțiune. Cere sinceritate, flexibilitate și încrederea că schimbările bune pot începe și printr-o alegere mică.
Horoscop weekend 17 – 19 iulie
Rac
Vineri îți dorești apropiere, dar poți deveni mai sensibil la tonul celorlalți. Nu interpreta fiecare răspuns scurt ca pe o respingere. Uneori, oamenii sunt doar obosiți și nu știu să arate cât de mult le pasă.
Sâmbătă poate scoate la suprafață o teamă sau o amintire pe care ai ținut-o mult timp în interior. Nu este un semn că te întorci în trecut, ci că ești pregătit să îl privești altfel. Ceea ce înțelegi acum nu te mai poate controla la fel de ușor.
Duminică te ajută să îți protejezi energia și să stabilești o limită sănătoasă. Nu trebuie să explici excesiv de ce ai nevoie de liniște.
Mesajul weekendului: Sensibilitatea ta nu este o slăbiciune. Este busola care te ajută să alegi ce îți face bine.
Citește și: Horoscop. Ce putere paranormală ai în funcție de zodie. Nativii care citesc oamenii cu ușurință
Leu
Weekendul îți aduce mai multă vizibilitate și dorința de a fi înconjurat de oameni care te inspiră. Vineri, un gest de apreciere poate însemna mai mult decât o declarație mare. Primește-l fără să te întrebi dacă este suficient.
Sâmbătă, o prietenie, un proiect sau o comunitate poate căpăta o direcție nouă. Poți întâlni oameni care gândesc diferit și care îți deschid accesul către alte posibilități. Nu trebuie să fii centrul fiecărei încăperi pentru a avea influență.
Duminică este potrivită pentru un plan pe termen lung. Curajul tău devine mult mai puternic atunci când este însoțit de răbdare.
Mesajul weekendului: Lumina ta nu trebuie demonstrată. Ea se vede cel mai bine atunci când este pusă în slujba unui scop.
CITEȘTE MAI MULTE PE SFATULPARINTILOR.RO.
![]()

Apă curată pe hârtie la Curtea de Argeș, dar lipsesc răspunsurile clare. Câțiva consilieri cer DSP și Aquaterm să spună explicit dacă apa este sau nu potabilă

Atac masiv asupra Qatarului. Iranul a lansat două valuri de rachete balistice spre Doha
România, focarul de rujeolă al Europei: Peste trei sferturi dintre cazuri sunt în România

Nazare, discuții decisive cu reprezentanții Moody’s. Cădem sau nu în ”junk”?

Ce plătim atunci când achităm o factură de telecomunicații de 100 de lei. Câți bani ajung, de fapt, la furnizor

Premieră în Argeșul PSD: Un cetățean cere ordin de protecție împotriva primarului din Albota, Ion Dumitru

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

Incident la Secția de Poliție Rurală Tigveni: Unui polițist de 40 de ani i s-a făcut rău în timpul serviciului – Reacția bizară a managerului spitalului Curtea de Arges

Eveniment special la Poienărei, Argeș – Comemorarea „Haiducilor Muscelului”, o atffel de evocare istorică a Rezistenței Anticomuniste din Muscel

Batjocură în „Orașul Regal”: O întreagă stradă rămâne zilnic fără apă, în timp ce autoritățile ridică din umeri

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

HAI LA… STAT! Primăria Comunei Călinești angajează Secretar General. Dosarele se depun până pe 4 august
Primăria Comunei Călinești, județul Argeș, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante de maximă importanță...

Revoltă la Călinești! Poliția „doarme-n papuci” în timp ce pirații din transportul public fac legea – 10 lei cursa fără bon sau bilet
Locuitorii comunei Călinești (Argeș) sunt la capătul răbdării. Oamenii reclamă existența unui serviciu de transport ilegal care a pus stăpânire...

AFACEREA ANULUI LA SUSENI! Tranzacție de milioane euro în Argeș! Libanezii de la Toneli își extind imperiul în comuna argeșeană
Lovitură de proporții pe piața agroalimentară din județul Argeș! Cel mai mare producător de ouă din România, grupul Toneli, controlat...

PENIBILII PSD! Primăria Budeasa dă cu picamerul în propria incompetență: Se demolează pista de biciclete cunoscută drept urina boului!
Banii publici se scurg din nou în gropile incompetenței administrative din județul Argeș. La ceva timp după ce ziarul nostru...
Curtea de Argeș

Apă curată pe hârtie la Curtea de Argeș, dar lipsesc răspunsurile clare. Câțiva consilieri cer DSP și Aquaterm să spună explicit dacă apa este sau nu potabilă
Grupul Consilierilor Locali liberali din legilsativul Consiliului Local a analizat în detaliu cele două informări recente emise de Direcția de...

VIDEO | DEZASTRU LA CURTEA DE ARGEȘ! Un „Dorel” a spart magistrala și a lăsat tot orașul fără apă! A apărut „Arteziana lui Panțurescu” în mijlocul străzii!
O nouă ispravă demnă de topul celor mai mari gafe de pe șantierele românești a lăsat mii de oameni cu...

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”
Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!
Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...
Mioveni

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă
O noapte care trebuia să fie liniștită s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Argeș. Un bărbat în vârstă...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...
Câmpulung

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniUn fost deputat PSD Argeș îl desființează pe Ion Mînzînă – „Un bețiv arogant și libidinos”
ACTUALacum 2 săptămâniINCOMPETENȚĂ LA CJ ARGEȘ: Încă un drum crucial se va închide din cauză de… lene! DJ 703H Curtea de Argeș – Sălătrucu, la un pas de colaps
ACTUALacum o săptămânăCălin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție
ACTUALacum 2 săptămâniBREAKING NEWS | Situație incertă la Curtea de Argeș: DSP anunță că apa este „mai bună”, dar evită să spună clar dacă este potabilă
LIFESTYLEacum 2 săptămâniDetaliile care pot schimba o partidă de pescuit: lanseta, senzorii și organizarea locului
BUSSINESacum 2 săptămâniDescoperă cum să alegi siguranțe automate potrivite pentru instalația electrică din casa ta
ACTUALacum o săptămânăALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!













Ultimele Comentarii