ACTUAL
Călin Georgescu dă de mâncare, indirect, miilor de suveraniști de pe TikTok. Cine câștigă din milioanele de vizualizări strânse în jurul arestării sale
Publicat
acum 6 orela
Autor
admin
De când Călin Georgescu a fost adus la Arestul Capitalei, pe 29 septembrie, internetul s-a umplut de clipuri, fotografii și transmisiuni live din fața clădirii. Interesul pentru subiect este uriaș, iar odată cu el au apărut și ocazii de câștig pentru cei care postează, potrivit G4Media.
Călin Georgescu „dă de mâncare” suveraniștilor de pe TikTok de când a fost arestat
Unii dintre influencerii implicați îl susțin cu adevărat pe fostul candidat la prezidențiale, alții par să fi sărit pur și simplu în trenul momentului, însă toți pot face bani din postările cu și despre Călin Georgescu.
În România, conținutul de pe Facebook se monetizează prin programul Facebook Content Monetization, care acoperă Reels, videoclipuri, fotografii, Stories și postări text. Ca să încaseze bani, profilul trebuie să aibă activat Professional Mode sau să fie o pagină eligibilă, iar câștigul depinde de performanța postărilor.
Meta ia în calcul vizualizările calificate, timpul de vizionare și interacțiunea autentică. Doar anul trecut, platforma a plătit creatorilor aproape 3 miliarde de dolari, iar 60% din sumă a venit din Reels.
Un exemplu este Darius Radu Constantin, cunoscut ca Darius ARMA, solistul trupei ARMA, devenit figură publică în timpul protestelor #Rezist din 2017, când piesa lui împotriva PSD (n.r. „M**E PSD” răsuna în Piața Victoriei.
Cu timpul s-a îndepărtat de mișcare, după ce, spune el, „când la reziști s-a pus eticheta 100% USR, eu am ieșit din treaba asta”, și a candidat independent în 2020 pentru un loc de parlamentar al Diasporei.
Azi este fan Călin Georgescu: „Pe mine m-a convins. În noiembrie 2024 nu știam cu cine să votez, am văzut un videoclip cu dânsul când intra în apa rece, și am zis uau, nu a venit să spună că Ciolacu nu știu cum, Ciucă nu știu cum”. Și am zis: „Uite, îmi place! Pe ăsta îl votez!””. Crede în continuare că fostul candidat e victima unor nedreptăți.
Pagina lui de Facebook are aproape 630.000 de urmăritori, la care se adaugă un cont de YouTube cu peste 60.000 de abonați și un profil de TikTok cu aproape 600.000 de urmăritori. Pe toate acestea are o poză de profil în care îi strânge mâna lui Călin Georgescu.
De la 29 septembrie a mai câștigat peste 15.000 de urmăritori, iar mesajele lui au ajuns la peste 1,7 milioane de utilizatori, potrivit socialblade.com. Până pe 5 octombrie, ora 16:00, a publicat 65 de clipuri care au adunat peste 13 milioane de vizualizări, dintre care postările din fața Arestului au trecut de 5,7 milioane.
Cel mai urmărit video, cu aproape 900.000 de vizualizări, îl arată pe Marian Burcea, bodyguardul lui Georgescu.
Pe YouTube, calculele socialblade.com arată un câștig de circa 1.500 de dolari în aceeași perioadă. Darius ARMA recunoaște că monetizează, dar spune că asta nu e scopul: „Eu am început să postez în noiembrie 2024, am început să fac videoclipuri. Monetizarea am obținut-o greu, foarte mult a durat. Deci eu nici n-am știut că se poate așa ceva, vă spun sincer”, a declarat el pentru G4Media.
Cum utilizează suveraniștii AI pentru a provoca reacții puternice
Un alt caz de influencer care face bani de pe urma arestului lui Călin Georgescu este Valentin Amariei. Pe 4 octombrie, el a publicat pe Facebook, la câteva minute distanță, două fotografii din fața Arestului. În prima, o mulțime de câteva sute de oameni ține fiecare câte un steag al României, în a doua, aproape identică, steagurile lipsesc.
Prima a fost modificată cu AI, așa cum a recunoscut chiar autorul pentru G4Media, și are aproape 20.000 de reacții, 1.200 de comentarii și aproape 6.000 de distribuiri. Cea reală a strâns doar 500 de like-uri, 52 de comentarii și 33 de distribuiri. Diferența a observat-o primul fizicianul Cristian Presură. Sub imaginea trucată, Amariei a lăsat în comentarii și o reclamă.

Și el admite că monetizează, dar spune că îl promovează pe Georgescu din convingere: „M-a convins de mult, undeva răspundea la întrebările mele de o viață. De ce nu se procedează și altfel? Și la el am găsit răspunsul la întrebările pe care eu mi le puneam în mintea mea tot timpul”.
După ultimele acuzații aduse fostului candidat, spune că are îndoieli: „Nu sunt fanatic și-mi pun semne de întrebare ca orice om”. Când le-a exprimat public, reacțiile au fost dure: „Spun că ești dezbinător, că nu mai susții, că ești trădător… pentru simplul fapt că-ți pui doar câteva semne de întrebare”.
Update-uri în timp real de la Arestul Central
Alexandru Dorel Petrică este un alt susținător înfocat care apare des lângă Călin Georgescu și filmează cu telefonul. Se prezintă drept jurnalist și spune că locuiește la Londra. El a fost ridicat de Jandarmerie în decembrie 2025, după protestele față de legea Vexler.
Până pe 29 septembrie, clipurile lui abia adunau câteva sute de vizualizări, dar după arestarea lui Georgescu vizibilitatea i-a explodat. Un singur Reel, „Dl. Călin Georgescu la tribunal”, din 2 octombrie, a ajuns la 1,3 milioane de vizualizări, iar cele 30 de videoclipuri postate de atunci totalizează 5,4 milioane. Tot el a publicat clipul cu lumânările care formau literele CTP pe asfaltul din fața Arestului.

Pe lângă influencerii care îl susțin sincer, există și pagini care au preluat trendul din mers și și-au schimbat conținutul după ce se vinde. Sunt profiluri neasumate, fără date personale, iar un exemplu este România Suverană, creată în martie 2025 și administrată din Spania, cu 52.000 de urmăritori, care postează doar despre AUR și Georgescu și are în descriere un link de donații.
Truth for life, înființată în 2018, cu 180.000 de urmăritori și trei administratori, doi din România și unul din Spania, a postat ani la rând citate biblice și teorii ale conspirației, iar acum scrie exclusiv despre Georgescu.
Românașu, apărută în octombrie 2025, cu un administrator din România și peste 124.000 de urmăritori, se descrie drept o pagină de povești imaginare despre oameni, familie, poliție și pompieri, cu personaje și întâmplări fictive.
Administratorul a descoperit că imaginile legate de Georgescu se vând bine, așa că au început să apară postări generate cu AI, cu mii de steaguri sau cu o masă câmpenească în fața Arestului, aproape toate însoțite de același text: ACEASTĂ IMAGINE TREBUIE SĂ AJUNGĂ LA FIECARE ROMÂN DIN LUME, ORIUNDE S-AR AFLA. Imaginea cu masa a adunat peste 11.600 de like-uri, aproape 1.700 de comentarii și aproape 3.000 de distribuiri.

Lista continuă cu Rebecca CLMRe, un profil din 2019 cu 16.000 de urmăritori, administrat din Marea Britanie. Prima postare, din 4 decembrie 2025, e o poză cu o limonadă, iar tot ce a urmat este despre Călin Georgescu.
Strigătul dreptății, creat în ianuarie 2026, are doar 3.000 de urmăritori și a șters tot ce a postat înainte de 29 septembrie, iar de atunci a publicat strict informații despre Călin Georgescu.
Cel mai nou, Povesti AI, a apărut pe 5 octombrie 2026 și a postat deja două clipuri modificate cu AI în care galeria lui Inter Milano pare să strige „Călin Te AMO”. Unul dintre ele e viral și a fost redistribuit de peste 1.600 de ori.

Călin Georgescu a fost arestat preventiv pe 29 septembrie și dus la Arestul Central al Capitalei, fiind acuzat de înșelăciune cu 1,1 milioane de euro.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost deja trimis în judecată în alte două dosare, unul pentru tentativă de lovitură de stat și altul pentru legionarism.
Susținătorii lui protestează în fața Arestului în fiecare zi, de pe 29 septembrie, fără întrerupere.
![]()
Poate îți place și...

Nicușor Dan a mers la biserică să se roage pentru reușita negocierilor dintre Luca Niculescu și partide: „Într-o societate în care vedem că ura, vrajba e tot mai mare, trebuie să dăm exemplu de moderaţie şi înţelegere”

Prin ce a trecut Mircea Solcanu după retragerea din televiziune și cine l-a ajutat: „M-au scos în oraș, m-au îmbrăcat”

INEOS Grenadier intră în dotarea armatelor europene. Povestea 4×4-ului născut într-un pub, inspirat de legendarul Defender
ACTUAL
INEOS Grenadier intră în dotarea armatelor europene. Povestea 4×4-ului născut într-un pub, inspirat de legendarul Defender
Publicat
acum 11 minutela
7 octombrie 2026Autor
admin

INEOS Automotive, unul dintre cei mai tineri constructori auto europeni, începe să își facă loc pe o piață dominată tradițional de producători cu zeci de ani de experiență: cea a vehiculelor destinate forțelor armate. Armata italiană și Guvernul Austriei au atribuit contracte importante pentru vehicule INEOS Grenadier, după ce modelul britanic fusese deja ales de structuri de poliție, intervenție, pază a frontierelor și servicii de urgență din mai multe state europene.
Contractele cu Italia și Austria reprezintă, potrivit INEOS Automotive, primele comenzi primite de Grenadier direct din partea unor forțe naționale de apărare. Italia devine astfel primul stat NATO care plasează o comandă de dimensiuni semnificative pentru Grenadier în vederea utilizării militare.
Compania nu a comunicat deocamdată nici valoarea contractelor, nici numărul exact al vehiculelor comandate.
Armata italiană alege Grenadier. Primele livrări, în 2027
Pentru Italia, vehiculele vor fi furnizate prin ATflow, distribuitorul regional al INEOS Automotive, iar primele livrări către Armata italiană sunt programate pentru începutul anului 2027.
În Austria, procedura a avut o configurație diferită. Licitația guvernamentală a fost câștigată de Valentin Tusch GmbH, companie specializată în blindarea și conversia automobilelor, care va furniza structurilor austriece de apărare și securitate internă Grenadier modificate pentru a oferi un nivel sporit de protecție. Primele livrări și testele ar urma să înceapă până la sfârșitul anului 2026.
INEOS afirmă că unul dintre avantajele care au contat în cele două proceduri a fost posibilitatea de a adapta relativ ușor platforma pentru diferite misiuni. Constructorul menționează variantele multiple de caroserie și ampatament, numărul relativ redus de componente, care simplifică mentenanța, precum și punțile rigide capabile să suporte sarcini mari în condiții dificile de teren.
„Într-o lume în care tensiunile geopolitice cresc, forțele militare își consolidează capacitățile și reziliența și au nevoie de cele mai bune echipamente moderne disponibile”, a declarat Mike Whittington, director comercial al INEOS Automotive, compania susținând că negociază în prezent și cu alte armate europene și NATO.
Poliție, forțe antiteroriste și pază de frontieră
Contractele militare nu au apărut însă din senin. Grenadier fusese deja testat în utilizări instituționale.
Potrivit producătorului, vehiculul este folosit de poliție, structuri de pază a frontierelor, forțe speciale și servicii de salvare. INEOS menționează inclusiv unități tactice și antiteroriste din Germania, Franța și Spania, precum și structuri de securitate și frontieră din Ungaria, Polonia, Cehia, Serbia și Slovacia.
Miza cea mai mare ar putea fi însă Marea Britanie. INEOS conduce consorțiul „Team Grenadier”, din care mai fac parte SMT Defence, NMS UK, Hobson Industries și TVS Supply Chain Solutions, care participă la programul Light Mobility Vehicle al Ministerului britanic al Apărării.
Potrivit INEOS, programul britanic este estimat la aproximativ 2 miliarde de lire sterline și urmărește înlocuirea unor vehicule din flotele vechi, inclusiv Land Rover și Pinzgauer. Grenadier a avansat până în etapa testelor, iar consorțiul propune mai multe variante militarizate construite pornind de la aceeași arhitectură, printre care vehicule de uz general, versiuni multifuncționale și variante cu protecție sporită.
O marcă auto creată de un gigant al industriei chimice
Povestea INEOS Automotive este neobișnuită pentru industria auto. Marca nu aparține BMW, Land Rover sau vreunui alt constructor tradițional. INEOS Automotive este o subsidiară a grupului britanic INEOS, unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse petrochimice, chimicale speciale și produse petroliere.
INEOS a fost fondată în 1998 de omul de afaceri britanic Sir Jim Ratcliffe (patronul clubului de fotbal Manchester United) și s-a dezvoltat în special prin achiziționarea și restructurarea unor active industriale de la companii precum BP, BASF, ICI sau alte mari grupuri chimice. Grupul este condus și deținut de Ratcliffe împreună cu partenerii săi Andy Currie și John Reece.
În 2017, Ratcliffe, pasionat de vehicule 4×4, a decis că pe piață exista loc pentru un automobil utilitar robust, construit în spiritul vechilor modele off-road și mai puțin orientat spre luxul și sofisticarea SUV-urilor moderne. Așa a apărut INEOS Automotive.
O idee desenată pe o bancnotă într-un pub din Londra
Legenda nașterii mașinii este cultivată chiar de companie și este, în esență, adevărată. Ideea Grenadierului s-a conturat în pub-ul The Grenadier din cartierul londonez Belgravia, unde Ratcliffe discuta cu prietenii despre dispariția de pe piață a automobilelor 4×4 simple și foarte robuste. Primele idei ar fi fost schițate chiar pe o bancnotă de cinci lire, care este păstrată în local.
De la numele pub-ului avea să vină și numele automobilului: Grenadier.
Ținta declarată era destul de clară – construirea unui succesor spiritual pentru generația de vehicule 4×4 utilitare reprezentată în primul rând de vechiul Land Rover Defender.
Este Grenadier un Land Rover Defender sub altă siglă? Nu
Asemănarea cu vechiul Defender este evidentă, însă tehnic Grenadier nu este construit pe o platformă Land Rover și nu folosește șasiul unui Defender.
INEOS susține că mașina a fost proiectată de la zero. Pentru dezvoltare, compania a apelat la Magna Steyr, grupul austriac cu experiență considerabilă în ingineria și producția vehiculelor 4×4.
Relația dintre Grenadier și Defender a ajuns chiar în instanță. Jaguar Land Rover încercase să obțină protecție ca marcă pentru forma vechilor Defender 90 și 110, iar INEOS s-a opus. În 2020, Înalta Curte din Anglia și Țara Galilor a respins apelul Jaguar Land Rover împotriva unei decizii a autorității britanice pentru proprietate intelectuală, care apreciase că formele pentru care era solicitată protecția nu erau suficient de distinctive.
Așadar, „înrudirea” Grenadierului cu Defender este în principal una de filozofie și design: caroserie pătrățoasă, proporții clasice de 4×4, șasiu separat și accent pe utilizarea în teren. Nu există însă o platformă tehnică comună.
Motor BMW, cutie ZF, punți Carraro
Dacă Land Rover este ruda spirituală, BMW este furnizorul uneia dintre cele mai importante componente.
Grenadier folosește motoare BMW cu șase cilindri în linie, de 3,0 litri: benzinarul B58 și dieselul B57. Motoarele au fost recalibrate pentru utilizarea într-un 4×4 greu și pentru livrarea cuplului la turații joase.
Acestea sunt cuplate la transmisii automate ZF cu opt trepte. Versiunile pe benzină folosesc ZF 8HP51, iar cele diesel ZF 8HP76. Magna Steyr a recalibrat transmisiile și a introdus inclusiv un convertizor de cuplu adaptat utilizării grele în teren.
Cutia de transfer cu două trepte este proiectată de INEOS și produsă de Tremec, în timp ce punțile rigide sunt furnizate de compania italiană Carraro, cunoscută inclusiv pentru componente destinate utilajelor agricole și industriale. Sistemul de frânare este dezvoltat împreună cu Brembo, iar direcția utilizează un mecanism cu recirculare de bile.
Prin urmare, Grenadier poate fi descris mai degrabă ca un „puzzle” industrial european: concepție și marcă britanică, dezvoltare cu puternică participare a ingineriei austriece și germane, motoare germane BMW, transmisie ZF, componente italiene și producție în Franța.
Fabricat într-o fostă uzină Mercedes și Smart din Franța
O altă particularitate este locul de producție. Deși marca este britanică, Grenadier nu este fabricat în Marea Britanie. INEOS intenționase inițial să construiască o uzină nouă în Țara Galilor, dar și-a schimbat planurile după apariția unei oportunități neașteptate.
În 2020, compania a ajuns la un acord pentru cumpărarea uzinei Mercedes-Benz din Hambach, Franța, unde fusese produs Smart EQ fortwo. INEOS a preluat fabrica de la Mercedes-Benz, iar unitatea a fost transformată în centrul de producție pentru Grenadier.
Astfel, unul dintre cele mai „britanice” 4×4-uri din punct de vedere conceptual este produs în estul Franței, foarte aproape de granița cu Germania.
Grenadier și Quartermaster – aceeași familie tehnică
Modelul de bază al familiei este Grenadier Station Wagon, alături de variantele utilitare. În 2023, INEOS a lansat și Quartermaster, un pick-up cu cabină dublă construit pe aceeași arhitectură.
Quartermaster folosește aceleași motoare BMW, transmisii ZF, punți Carraro și aceeași concepție de suspensie, însă șasiul tip scară a fost alungit. Ampatamentul ajunge la 3.227 mm, cu 305 mm mai mult decât la Grenadier Station Wagon și Utility Wagon, pentru a permite instalarea unei bene de mari dimensiuni.
Tocmai această arhitectură modulară constituie una dintre principalele mize pentru piața militară. INEOS poate porni de la Grenadier sau Quartermaster și poate instala pe șasiu caroserii, echipamente, sisteme de comunicații sau structuri de protecție diferite, fără a dezvolta pentru fiecare misiune un vehicul complet nou.
În cazul variantei Enhanced Protection Vehicle propuse pentru Armata britanică, partenerul NMS UK a mers chiar mai departe, dezvoltând o cabină blindată specială montată pe șasiul rulant al Grenadierului.
De la proiectul unui miliardar la furnizor pentru armate
În numai câțiva ani, INEOS Automotive a parcurs astfel un traseu neobișnuit: de la ideea unui miliardar pasionat de vechiul Land Rover Defender la un constructor care livrează automobile în zeci de state și începe să concureze pentru programe militare de mare valoare.
Producția de serie a Grenadierului a început în 2022-2023, iar compania anunța în septembrie 2026 că peste 36.000 de vehicule ajunseseră deja la clienți din întreaga lume.
Contractele din Italia și Austria reprezintă însă o etapă diferită. Grenadier nu mai este doar un automobil civil robust adaptat ocazional pentru poliție sau servicii de intervenție, ci o platformă pe care INEOS încearcă să o transforme într-un competitor direct pe piața vehiculelor militare ușoare.
Iar ironia istoriei este evidentă: mașina imaginată ca succesor spiritual al vechiului Defender concurează acum pentru a înlocui chiar Land Rover-urile vechi aflate încă în dotarea forțelor armate britanice.
![]()
ACTUAL
Luca Niculescu to meet PSD, PNL and UDMR at parties’ headquarters on Thursday
Publicat
acum o orăla
7 octombrie 2026Autor
admin

Prime Minister-designate Luca Niculescu will meet with three parliamentary parties on Thursday as part of consultations to form the government and establish the governing program.
According to the meeting schedule, based on confirmations received so far from political party leaders, Luca Niculescu will meet with representatives of the Social Democratic Party (PSD) at 11:00 AM, the National Liberal Party (PNL) at 1:00 PM, and the Democratic Alliance of Hungarians in Romania (UDMR) at 3:30 PM.
The meetings will take place at the parties’ headquarters; the schedule for consultations with the remaining parliamentary parties will be announced shortly.
On Monday, President Nicusor Dan designated Luca Niculescu, a State Secretary at the Ministry of Foreign Affairs, to form the government, following a new round of consultations held at Cotroceni Palace with parliamentary parties and groups.
This marks the fourth nomination for Prime Minister since the Bolojan government was dismissed via a no-confidence motion on May 5.
The Prime Minister-designate stated on Monday that his first task would be to build a majority to vote in a government „deeply anchored” in Romania’s European and Euro-Atlantic orientation, noting that he would hold discussions to this end with the parliamentary parties. Niculescu stated that he could not promise miracles, but could promise a serious approach to the use of public funds and the acceleration of investments and reforms.
On Tuesday, the PSD leadership received a mandate from the National Permanent Bureau to begin discussions with the designated Prime Minister, Luca Niculescu.
„All my colleagues expressed their outrage and disappointment that the President, instead of entrusting the mandate for Prime Minister to the PSD, continued to engage in political experiments. (…) Regarding Luca Niculescu, I have nothing but praise; he is a decent, professional individual who has demonstrated an ability to handle difficult portfolios. However, that alone is not enough for the Romanians the PSD represents. We want to see if the designated Prime Minister has a genuine desire to break Romania away from the failed policies associated with Bolojan. To that end, I asked my colleagues for a broad mandate to hear what Mr. Luca Niculescu has to say. (…) It is absolutely essential to see what his economic and social vision is and whether it aligns with the governing program prepared by the PSD,” stated PSD President Sorin Grindeanu following the meeting of the party’s National Permanent Bureau.
George Simion, the leader of the Alliance for the Union of Romanians (AUR), was among the first politicians to react to the head of state’s announcement designating Luca Niculescu as Prime Minister. „Luca Niculescu is just another puppet. Zero votes from AUR! Freedom for Călin Georgescu,” George Simion wrote on his Facebook page on Monday evening.
The PNL will decide whether to support the investiture of the government led by Prime Minister-designate Luca Niculescu after analyzing his ministerial proposals, PNL spokesperson and MP Ionel Bogdan stated on Tuesday. He reaffirmed that the Liberals would not form a government with the PSD.
„We announced even before the consultations that the National Liberal Party would make internal decisions only after the designation and after reviewing the cabinet proposals put forward by the Prime Minister-designate. Subsequently, of course, we will discuss the course of action and how to proceed within the party’s statutory bodies. If my colleagues decide to do so, we will vote to invest the government. If not, we won’t. But until then, we need to see what proposals Mr. Niculescu brings forward, and we will make the necessary decisions based on that,” Ionel Bogdan stated.
USR will analyze the program, the ministerial team, and the majority supporting Luca Niculescu for the position of Prime Minister, party president Dominic Fritz stated. At the same time, he reiterated that USR would not support a government featuring PSD ministers or one „controlled” by the PSD. „USR has taken note of the nomination of Luca Niculescu for the position of Prime Minister. He is a respected career diplomat, renowned for the professional execution of the missions entrusted to him, such as Romania’s OECD accession process. USR will analyze the program, the team of ministers, and the supporting majority. We will discuss with the Prime Minister-designate how he intends to ensure the government can deliver results, just as USR ministers did,” Dominic Fritz stated in a Facebook post.
UDMR President Kelemen Hunor believes that the parties must reach a compromise to ensure the Luca Niculescu government passes the parliamentary vote, as otherwise, „the country will face a deadlock.” He mentioned having a telephone conversation with the Prime Minister-designate but did not learn whether he would propose political ministers or ones who are „less political.”
Kelemen Hunor stated on Tuesday, at a press conference in Arad, that „after some 150 days, everyone expects Romania to have a fully empowered government, because the situation as it has stood until now cannot continue.”
„Romania has never experienced a government crisis like this, especially since 1989 and the fall of communism. (…) The regional and international climate is not favorable for Romania or for other states. The war in the Middle East, the war between Russia and Ukraine, and the slowdown of the European economy are affecting us severely as well. Without a fully empowered government, this interim administration, in place since May, lacks the authority to issue emergency ordinances, initiate draft laws, or launch public policies, and the entire country is gradually grinding to a halt,” the UDMR leader emphasized. AGERPRES
![]()
ACTUAL
Mirabela Grădinaru a bifat o nouă apariție elegantă. Cum s-a îmbrăcat Prima Doamnă la evenimentul dedicat tinerilor: „Avem responsabilitatea să înțelegem societatea” FOTO
Publicat
acum 4 orela
7 octombrie 2026Autor
admin
Cu această ocazie, Mirabela Grădinaru a vorbit despre importanța înțelegerii fenomenului adicțiilor în rândul tinerilor prin cercetare, date și cooperare între specialiști din domenii diferite.
Prima Doamnă a României susține că problematica adicțiilor trebuie analizată dincolo de dimensiunea medicală sau psihologică. Utilizarea excesivă a tehnologiei și a rețelelor sociale poate avea efecte asupra educației, relațiilor sociale, modului în care tinerii se informează și își formează opiniile, dar și asupra participării acestora la viața comunității, a subliniat Mirabela Grădinaru.

„Noul centru al SNSPA își propune să dezvolte cercetarea aplicată și să contribuie la colectarea și analiza datelor privind adicțiile în rândul tinerilor. Rezultatele cercetărilor urmează să stea la baza unor recomandări pentru politici publice și a unor soluții de prevenție și intervenție.
Centrul va facilita, de asemenea, colaborarea dintre mediul academic, instituțiile publice, specialiștii din domeniul sănătății și educației, organizațiile neguvernamentale și partenerii internaționali”, a transmis „România în lumină”, un proiect al Administrației Prezidențiale, pe Facebook.

Partenera președintelui Nicușor Dan a evidențiat importanța acestei colaborări și și-a exprimat speranța ca noua structură să devină un reper în România pentru cercetarea și înțelegerea fenomenului adicțiilor în rândul tinerilor, dar și pentru transformarea rezultatelor cercetării în măsuri concrete.
„Atunci când societatea se schimbă, avem responsabilitatea să o înțelegem înainte de a încerca să o transformăm”, a spus Mirabela Grădinaru la finalul intervenției sale.
Rochia Mirabelei Grădinaru are o croială cambrată, care urmărește armonios silueta, fără a încărca vizual ținuta. De asemenea, a optat pentru pantofi stiletto într-o nuanță deschisă, apropiată de bleu, care completează cromatic ținuta.
Anterior, la Palatul Cotroceni a avut loc o nouă etapă a dialogului început la Washington de Mirabela Grădinaru cu repezentanții American Councils for International Education. Discuțiile au vizat teme importante pentru societatea românească, de la educație și sprijinirea tinerilor până la sănătate și prevenirea adicțiilor.
La întâlnire au participat Lisa Choate, președintele American Councils for International Education, și Carter Johnson, director regional al organizației.
Dincolo de temele abordate la evenimentele oficiale, aparițiile recente ale Mirabelei Grădinaru au atras atenția și prin alegerile vestimentare.
În ultima perioadă, partenera lui Nicușor Dan pare să fi revenit la stilul elegant, simplu și discret care a fost remarcat încă de la primele sale apariții în calitate de Primă Doamnă. După ce în timpul verii a optat pentru ținute în culori puternice, precum albastru, verde sau kaki, Mirabela Grădinaru a ales, pentru evenimentele recente de la Cotroceni, rochii în tonuri deschise, cu croieli elegante.
![]()
ACTUAL
Industria HoReCa, hrană și băuturi în valoare de peste 3 milioane de lei pentru pelerinii de la Sf. Parascheva
Publicat
acum 5 orela
7 octombrie 2026Autor
admin

Între 8-15 octombrie, peste 90.000 de oameni vor beneficia de mâncare, apă, sucuri, ceai și cafea, acestea fiind oferite gratuit de industria Horeca pelerinilor de la Sfânta Cuvioasa Parascheva. Conform unui comunicat al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității, proiectul reunește 40 de parteneri, iar lista acestora rămâne deschisă.
Numărul porțiilor de mâncare estimate pentru ediția din acest an este cu aproximativ 20% mai mare decât cel oferit în 2025, când au fost distribuite aproape 75.000 de porții, arată datele Fiideajutor.ro. Reprezentanții au transmis că sprijinul și creșterea volumului de hrană pregătit pentru pelerini vine într-o perioadă dificilă pentru industria ospitalității, în care operatorii își gestionează atent cheltuielile.
Contribuțiile partenerilor includ atât produsele oferite, cât și implicarea echipelor în pregătirea, ambalarea, transportul și distribuirea acestora, în paralel cu activitatea curentă a companiilor.
”Fiecare porție oferită înseamnă ingrediente, oameni care o pregătesc, utilități, ambalaje și transport. Traversăm o perioadă în care calculăm atent fiecare cheltuială, dar operatorii din Iași au făcut, din pământ, din piatră seacă, loc și pentru astfel de acțiuni. Noi, românii, am fost învățați că grija pentru ceilalți este o valoare. În definitiv, la asta se rezumă și ospitalitatea: să fii alături de oameni, inclusiv atunci când nici ție nu îți este ușor (…)”, a declarat Alex Costea, președintele HOTRECC, în comunicat.
Înscrierile în proiect rămân deschise, iar organizatorii invită operatorii din industria ospitalității să se alăture inițiativei, în funcție de resursele pe care le pot pune la dispoziție.
![]()
ACTUAL
Dezastru pentru România lui Hagi: Este oficial. „Tricolorii” ajung la cea mai slabă clasare din istorie în clasamentul FIFA
Publicat
acum 7 orela
7 octombrie 2026Autor
admin

Naționala de fotbal a României a coborât pe locul 58 în clasamentul FIFA, cea mai slabă poziție ocupată vreodată de reprezentativa „tricoloră”, după definitivarea ierarhiei de către forul mondial, miercuri, în urma disputării ultimelor meciuri din această fereastră internațională, relatează Mediafax.
România are în prezent 1.428,88 puncte, după patru înfrângeri consecutive în actuala ediție a Ligii Națiunilor.
Noua poziție reprezintă o coborâre de șase locuri față de ultima ierarhie oficială FIFA, publicată la 20 iulie, când România se afla pe locul 52. Clasamentul FIFA este calculat pe baza unui sistem Elo, care ia în considerare rezultatul meciurilor, importanța acestora, nivelul adversarului și rezultatul așteptat.
România își doboară propriul record negativ
Până acum, cea mai slabă clasare a României era locul 57, ocupat în două rânduri, în 2011 și 2012. După eșecul cu Suedia, scor 0-1, „tricolorii” au coborât pentru prima dată pe poziția a 58-a.
Anterior eșecului de luni cu Suedia, România începuse cu alte trei înfrângeri: 1-2 cu Suedia, 2-4 cu Bosnia și Herțegovina, 0-6 cu Polonia. În Grupa B4, selecționata pregătită de Gheorghe Hagi are în prezent zero puncte și golaveraj 3-13.
Bosnia a urcat peste România în clasament
În noua ierarhie, România este devansată de Bosnia și Herțegovina, aflată pe locul 57, cu 1.429,32 puncte.
„Tricolorii” sunt înaintea reprezentativei din Uzbekistan, care are 1.416,61 puncte. Uzbekistan a ratat șansa să se apropie de România, după ce a pierdut marți seară cu Coreea de Sud, scor 0-2.
România a avut cea mai bună poziție din istoria sa în clasamentul FIFA în 1997, când a ocupat locul 3 mondial.
În Top 10, Portugalia a realizat singura urcare, devansând Brazilia și Maroc și ajungând pe locul 5. Spania ocupă prima poziție, cu 2011,57 puncte, urmată de Argentina (1972,80) și Franța (1958,86).
![]()
ACTUAL
DIICOT prosecutors freeze Calin Georgescu’s bank accounts
Publicat
acum 8 orela
7 octombrie 2026Autor
admin

DIICOT (Directorate for Investigating Organised Crime and Terrorism) prosecutors have frozen the bank accounts held by Calin Georgescu in the case in which the former presidential candidate is accused of defrauding a businessman of 1.1 million euros.
‘On October 7 2026, prosecutors with DIICOT – Central Structure ordered the precautionary seizure of several bank accounts held in the name of the 64-year-old defendant, who is being investigated for the offences of forming an organised criminal group and aggravated fraud, committed on an ongoing basis,’ DIICOT said in a press release on Wednesday.
Previously, on September 24, DIICOT imposed a seizure on Georgescu’s villa in Mogosoaia.
The former presidential candidate has been held at the Bucharest Central Detention Centre since September 29, and on Tuesday and Wednesday he was brought to the DIICOT headquarters to attend computer searches of devices seized from his home.
The investigation in this case began following a complaint filed by Buzau businessman Razvan Leu, who claims he was defrauded of 1.1 million euros.
Razvan Leu was allegedly offered the opportunity to become involved in a precious-metals trading business that required a 6-million-euro line of credit. Georgescu allegedly advised Razvan Leu to contact a trusted associate, Ionel Rusen, who in turn introduced him to an Italian national, Massimiliano Arena, a representative of a Swiss bank. In order to obtain the loan, Razvan Leu was allegedly asked to pay a one-million-euro guarantee, of which 100,000 euros was allegedly to be used to finance Calin Georgescu’s presidential campaign.
Razvan Leu was subsequently allegedly persuaded to transfer a further 100,000 euros, with the promise that the loan could be increased to 15 million euros. The loan was never granted, and the Buzau businessman requested the return of the total 1.1 million-euro guarantee, but did not receive the money.
![]()

Diana Șoșoacă, urare pentru Vladimir Putin de ziua lui de naștere cu imagini generate de inteligența artificială. Președinta SOS România s-a pus în poză alături de liderul de la Kremlin

Doliu la Spitalul Militar! Col. Oana Ciobanu, răpusă de o boală incurabilă. Mesajul tulburător al Prof. Univ. Dr. Valeriu Gheorghiță: „Îmi este foarte greu să accept că un om în plină putere poate, dintr-odată, să nu mai fie printre noi”

Nicușor Dan a mers la biserică să se roage pentru reușita negocierilor dintre Luca Niculescu și partide: „Într-o societate în care vedem că ura, vrajba e tot mai mare, trebuie să dăm exemplu de moderaţie şi înţelegere”

Prin ce a trecut Mircea Solcanu după retragerea din televiziune și cine l-a ajutat: „M-au scos în oraș, m-au îmbrăcat”

INEOS Grenadier intră în dotarea armatelor europene. Povestea 4×4-ului născut într-un pub, inspirat de legendarul Defender

MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26

FUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...

Accident groaznic în Argeș – Șoferiță de 31 ani dusă la spital
În cursul acestei zile, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier,...

Fapte, nu vorbe, la SJU Pitești! Managerul Adrian Dumbravă transformă generozitatea Arhiepiscopiei în condiții moderne pentru pacienți
Schimbare la față pentru Secția de Neurologie a SJU Pitești: Proiectul caritabil „Dar din Dar” aduce condiții europene și binecuvântare...

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș
Partidul Social Democrat a fost astăzi primul partid care a intrat la Palatul Cotroceni pentru consultările oficiale cu președintele Nicușor...
Curtea de Argeș

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
În ziua de vineri, 2 octombrie, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la dispariția unei fetițe...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
Începând de astăzi, 1 octombrie, locuitorii de la case din Curtea de Argeș primesc o nouă „misiune de civilizație”: începe...

MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
Semnal de alarmă uriaș pentru toți părinții din Curtea de Argeș! O mamă din oraș, care a trecut prin clipe...
Mioveni

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...
Câmpulung

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...
În Trend
ACTUALacum 7 zileMĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
ACTUALacum 7 zileATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
ACTUALacum 6 zileBilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
ACTUALacum o săptămânăTaxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului
ACTUALacum o săptămânăIncendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital
ACTUALacum 6 zileFUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș
LIFESTYLEacum o săptămânăDimensiuni lenjerie pat matrimonial – Cum sa masori corect
LIFESTYLEacum o săptămânăFertilizarea in vitro: etape, șanse de reușită și recomandări









Ultimele Comentarii