Stai conectat...

DIVERSE

BILANȚ 47 de oameni duși la Poliție și un bărbat reținut după ce protestul legitim al oierilor a fost deturnat de huligani georgiști. Suveraniștii au aruncat cu borduri, au smuls flori din pământ și au rupt gardurile. Un bărbat a fost prins cu un cuțit de aproximativ 20 de centimetri: „Ar trebui 3-4 blocuri d-astea să le dăm foc. Îi dăm foc deseară, ne încălzim la el” VIDEO

Publicat

la

Protestul oierilor de marți, 15 septembrie, din Piața Victoriei, a fost unul pașnic, în care aceștia și-au strigat supărările și au prezentat Guvernului lista cu revendicări, până la apariția hoardelor huliganice georgiste și AURiste care au instigat și au provocat violențe grave.

Aceste lucruri au fost amplificate de faptul că George Simion a organizat chiar în timpul protestelor „Ziua Porților Deschise” la sediul AUR și pentru că, în mijlocul violențelor, acesta a participat la o emisiune la Gândul.

Potrivit celui mai recent bilanț realizat de autorități, 47 de persoane au fost extrase și conduse la sediile secțiilor de poliție, în timp ce un bărbat de 34 de ani a fost reținut după ce a fost depistat la protest cu un cuțit de aproximativ 20 de centimetri.

Zece jandarmi au fost răniți, dintre care patru au fost transportați la spital, iar două autospeciale ale Jandarmeriei au fost avariate.

În urma incidentelor au fost aplicate și 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.500 de lei.

Inițial, protestele au fost pașnice, iar oierii, care au venit cu mâncare după ei, în scopul de a continua manifestațiile pentru mai multe zile, au început să mănânce la ora prânzului: fie pe jos, fie în portbagaj.

Majoritatea oierilor au avut revendicări legitime și încercau să își facă vocea auzită de către guvernanți înainte ca protestul să fie deturnat.

@romaniaffw Proteste masive ale ciobanilor și fermierilor în Piața Victoriei din București #ciobani #fermieri #oieri #piatavictoriei #bucuresti #pesta #capre #roffw #stiri #infos ♬ original sound – Romania Fast-Forward

La sosirea hoardelor huliganice suveranist-georgiste, lucrurile au degenerat, iar interlopii și suveraniștii scăpați de sub control au început să se manifesteze violent și să pună în pericol jandarmii și ceilalți participanți la protest.

Poza de mai jos ilustrează clar oierii pașnici, a căror manifestație a fost perturbată de instigatori huliganici.

De la apariția suveraniștilor, care s-au pus în primul rând din fața gardurilor, lucrurile au degenerat. Aceștia s-au manifestat violent la adresa jandarmilor și chiar au încercat să orienteze grupurile de oameni pe lângă cordoane, motiv pentru care autoritățile au fost nevoite să utilizeze gazele lacrimogene.

În spate, unde jandarmii nu aveau acces, instigatorii suveranist-georgiști au încercat să răstoarne o mașină a Jandarmeriei și să provoace haos pe străzile Capitalei.

@usernameforyou50 Acesta este doar unul dintre momentele protestului violent de astăzi din Piața Victoriei. #presa #viral #protest #violent #stiri ♬ Powerful songs like action movie music – Tansa

Între timp, unii huligani s-au retras către Pasajul Victoria, unde au blocat traficul, iar bucureștenii nu au putut să treacă ore în șir.

Suveraniștii au început să înjure „corporatiștii sataniști” din clădirea de corporații America House, de lângă, care nu ies la protest, și să dirijeze mașini.

@puterea.roProtest suveraniști la Pasajul Victoria: intrarea a fost blocată, iar traficul din zonă a fost complet paralizat. Grupul de manifestanți a reușit să treacă de cordonul de jandarmi, deși forțele de ordine erau numeroase și o dronă supraveghea zona de sus. După ce jandarmii au folosit gaze lacrimogene, protestatarii nu au fost dispersați, iar zona a rămas ocupată. Șoferii blocați au fost ținta unor gesturi agresive din partea manifestanților.♬ sunet original – puterea.ro

Unii dintre suveraniști au propus chiar să se dea foc la blocuri pentru a crea haos în Capitală, dar și să se blocheze tramvaiele.

Între timp, în piață, pentru restabilirea ordinii, Jandarmii continuau să utilizeze gaz lacrimogen.

@agrointeligentaMomentul în care jandarmii dau cu gaze la protestul oierilor din Piața Victoriei♬ sunet original – Agrointeligenta

Ciprian Pamfile, unul dintre cei mai violenți susținători pro-Călin Georgescu, a fost prezent la protest și a instigat oamenii la violențe extreme, anunțând că nu va pleca nici măcar dacă forțele de ordine utilizează muniție de război.

@puterea.ro Un nume cunoscut din mediul online pro-Georgescu, în mijlocul violențelor din Piața Victoriei. Ciprian Pamfile a fost ridicat de forțele de ordine și dus la audieri, fiind indicat drept unul dintre organizatori. #protest #piatavictoriei #piata ♬ sunet original – puterea.ro

Ajuns în Piața Victoriei, a fluturat un steag cu Crucea Sfântului Gheorghe, cea mai importantă decorațiune militară rusă pentru curaj în bătălie.

Acestuia i s-a adăugat și Floricica Dansatoarea. Și ea a cerut oamenilor să iasă în stradă pentru „copiii lor” și „țara lor”.

@mada.filmeaza #protest #viralvideos #floricicadansatoarea #madafilmeaza #viral ♬ sunet original – Mada filmeaza

Din fericire pentru oamenii legii și persoanele pașnice care au participat la protest, Ciprian Pamfile a fost ridicat de Jandarmi fără cămașă pe el și aproape și fără blugi. Probabil nu voia să fie catalogat drept „bananier”.

@antena3cnnLiderul instigatorilor care au deturnat protestul fermierilor din Piața Victoriei, s-au luat la bătaie cu jandarmii și au încercat să forțeze intrarea în Guvern, a fost scos marți seara din Piață și dus la audieri, la Secția 6 de Poliție. Este vorba despre Ciprian Pamfile, cunoscut după ce, în octombrie 2025, a intrat pe teren în timpul unui meci România-Austria și un susținător al lui Călin Georgescu. #antena3cnn♬ original sound – Antena 3 CNN

Huliganii georgiști au început să rupă borduri de pe jos și să arunce cu ele în forțele de ordine. Unii au purtat măști și hanorace cu glugă pentru a nu fi depistați de autorități.

@stirileprotv.ro Incidentele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au escaladat. Unii dintre manifestanți au aruncat cu pietre spre jandarmi. #stirileprotvdeastazi #news #stiri #protv #stirileprotv #jandarmi #protest #piatavictoriei #incidente #pietre ♬ original sound – Știrile ProTV

Pentru ca fărădelegile lor să nu fie sancționate, aceștia au fost în stare chiar și să agreseze jurnaliști. Este și cazul unei jurnaliste Snoop, agresate chiar când filma o ilegalitate.

Hoardele nu s-au lăsat și i-au încăierat pe jandarmi chiar și când aceștia se retrăgeau. Zeci de pietre și borduri au fost aruncate în jandarmi, fără a se ține cont că în zonă erau și oameni pașnici. Mai apoi, tot cei agresivi înjurau când se foloseau gaze lacrimogene.

@user8193059728883 #protest #scandal #bataie #gaze #romania ♬ sunet original – Razvan

Bilanțul a fost unul destul de sever. Protestatarii au aruncat cu copăcei, au rupt pavele, au distrus semne de circulație și au încercat să rupă gardul de la tramvai.

@gandul_ro Protestatarii au făcut măcel în Piața Victoriei. Copăcei scoși din rădăcini, pavele rupte de pe trotoare, semne de circulație distruse #protest #piatavictoriei #dezastru #tragedie #gandul ♬ original sound – Gandul Romania
@puiumadalinInstigatorii rup gardurile tramvaiului și strigă „turul doi înapoi”♬ sunet original – Madalin Puiu

Pe finalul zilei, suveraniștii care au anunțat că fac revoluție au jurat că-și apără țara „chiar cu prețul vieții” au plecat. În schimb, oierii au rămas și au dormit pe stradă, servind în continuare cauza pașnică în care cred.

Marți seară, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că bulevardele din jurul Pieței Victoriei au fost redate circulației și că ordinea publică a fost restabilită.

„Mulțumesc, în egală măsură, cetățenilor care au înțeles să protesteze pașnic.

Cei care au încălcat legea au fost și vor fi, în continuare, supuși procedurilor legale. Acțiunea noastră continuă.”, a transmis acesta.

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a confirmat ipoteza huliganilor care au participat la proteste, după analizarea imaginilor din dronă.

„Cand era un incident mic într-un loc, jumătate (!) din piață se mișca acolo. De la nivelul solului nu e vizibilă o asemenea organizare. Când însă privești în ansamblu, de sus, totul devine clar.

O asemenea organizare nu o fac oierii veniți să protesteze pașnic!”, a transmis acesta.

Loading

DIVERSE

FOTO Carmen Chindriș, nuntă de poveste în Maramureș. Artista a purtat o rochie de mireasă spectaculoasă la petrecere

Publicat

la

Carmen Chindriș a ales să organizeze evenimentul în mare discreție în localitatea sa natală, Bârsana, unde a îmbinat tradițiile maramureșene autentice și eleganța unei petreceri moderne de lux.

Pentru ceremonia religioasă, artista a ales să poarte un costum popular maramureșean alb, cu broderii delicate și fuste voluminoase cu dantelă. Valoarea sentimentală a ținutei a fost cu atât mai mare cu cât straiele tradiționale au fost realizate manual chiar de mama artistei.

Citește și: Imagini din casa lui Carmen Chindriș din Sighetu Marmației. Are două scene în interior și o curte spectaculoasă

Mirele, nașii și apropiații au respectat și ei codul vestimentar maramureșean, purtând cămăși albe brodate, clopuri și chimire late din piele. Cu un buchet superb din floarea-soarelui în mână, Carmen Chindriș a pășit spre biserică înconjurată de familie.

Dacă pe timpul zilei tradiția a fost la loc de cinste, petrecerea de seară a adus o schimbare radicală de decor și stil. Artista a îmbrăcat o rochie de mireasă albă, cu umerii căzuți și detalii romantice din dantelă prețioasă, lăsându-și părul lung în bucle lejere.

Nu-mi găsesc cuvintele să pot exprima ceea ce simt, par că trăiesc un vis! Le mai caut și vă mai scriu eu după ce le găsesc!„, este mesajul scris de Carmen Chindriș pe rețelele sociale.

Carmen Chindriș spunea că nu vrea să fie mireasă

Dacă aș fi mireasă eu? Habar n-am, nu m-am ndit niciodată. Nu e neapărat o dorință de-a mea. Nu am dorințe din astea. Nicio treabă. Nu sunt cu nunțile, nu sunt cu opulența. Nu sunt. Așasimt cel mai bine”, spunea Carmen Chindriș într-un show de televiziune.

Cântăreața de muzică de petrecere a explicat de ce a alesfie discretă cu viața privată.Prefer să nu vorbim despre lucrul ăsta, pentru că nu mi se pare relevant deloc. Noi toți vrem să ne prezentăm ca artiști. Asta e munca noastră, asta facem și nu are rost. Nu e ceva interesant de povestit. Dacă va fi și voi simți eu să zic o chestie, o să zic, dar așa nu… nu am nimic interesant de zis”, a mai dezvăluit Carmen Chindriș.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Calendar ortodox 17 septembrie 2026. Sărbătoare cu cruce neagră. Cine își sărbătorește onomastica

Publicat

la

Sărbători religioase 17 septembrie 2026

Ortodoxe: Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale

Greco-catolice: Sf. m. Sofia și fiicele ei Pistis, Elpis și Agapis

Romano-catolice: Sf. Robert Bellarmin, ep. înv.

Calendar ortodox 17 septembrie 2026. Cine au fost Sfintele Mucenițe Sofia, Pistis, Elpis și Agapis

Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis, au trăit în Italia și au pătimit în timpul domniei lui Adrian (117-138), potrivit crestinortodox.ro. Când împăratul a aflat că sunt creştine, le-a cerut să renunțe la Hristos și să se închine idolilor. Pentru că au refuzat cu îndârjire, împăratul a poruncit să fie ucise cele trei fiice ale Sofiei, astfel încât Sofia să sufere și mai mult. Fetele au fost martirizate în anul 137.

Sofia a luat trupurile neînsufleţite ale fiicelor sale și le-a îngropat pe un deal. După trei zile de rugăciune la mormântul acestora, și-a dat şi ea sufletul în mâinile Domnului. Mormintele Sfintei Sofia și ale fiicelor sale Pistis, Elpis și Agapis se află pe drumul roman Via Aurelia, unde ulterior a fost construită Biserica „Sfântul Mucenic Pangratie“.

Din anul 1992, Sfânta Muceniță Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

Calendar ortodox 17 septembrie 2026. Rugăciune către Sfânta Muceniţă Sofia pentru ajutorul mamelor şi al copiilor

Sfântă Muceniță Sofia, mamă binecuvântată și mărturisitoare a credinței în Hristos, tu care ai răbdat cu inimă statornică durerea despărțirii de fiicele tale și ai rămas neclintită în iubirea față de Dumnezeu, roagă-te pentru noi, cei slabi și împovărați de grijile acestei lumi.

Cere de la Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască credință atunci când ne cuprinde îndoiala, nădejde atunci când simțim că nu mai avem putere și dragoste atunci când sufletul nostru este rănit.

Sfântă Sofia, tu care ai cunoscut durerea unei mame și puterea unei inimi care se încredințează cu totul lui Dumnezeu, fii mijlocitoare pentru noi înaintea Tronului Ceresc. Alină-ne întristările, luminează-ne mintea, întărește-ne în încercări și ajută-ne să nu ne pierdem pacea sufletească atunci când viața ne încearcă.

Roagă-te pentru casele și familiile noastre, pentru cei pe care îi iubim și pentru toți cei care trec prin suferință, singurătate, teamă sau deznădejde. Iar dacă cererile noastre sunt spre folosul sufletului, mijlocește înaintea Domnului pentru împlinirea lor.

Ajută-ne să dobândim, asemenea ție, o inimă care nu se clatină în fața necazurilor și care știe să aștepte cu răbdare și încredere voia lui Dumnezeu.

O, Sfântă Muceniță Sofia, împreună cu sfintele tale fiice, Pistis, Elpis și Agapis, nu încetați să vă rugați pentru noi, ca, prin rugăciunile voastre, să dobândim mila, pacea și binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos.

Amin.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ce pune Ciprian Ciucu despre posibila desemnare a lui Alexandru Nazare în fucția de premier: ”Este un profesionist, este un om care știe ce face”

Publicat

la

Ciprian Ciucu spune că, deși a colaborat foarte bine cu actualul ministru al Finanțelor, partidul din care face parte nu și-a schimbat poziția și îl susține în continuare pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier.

”Noi nu ne-am schimbat decizia din BPN, nu avem altă propunere. Am rămas la fel, pe aceeași idee cu domnul Mureșan și suntem consecvenți inclusiv în acest demers. Deci, nu avem altă propunere”, a spus primarul Capitalei la B1 Tv.

Ciprian Ciucu, despre Alexandru Nazare: Eu am avut o relație foarte bună, chiar a ajutat Bucureștiul

Primarul general al Capitalei spune, însă, despre Alexandru Nazare că este un adevărat profesionist și că are o relație foarte bună cu acesta.

”Acum, în opinia mea personală și nu numele partidului – Alexandru Nazare este un profesionist, este un om care știe ce face la Ministerul de Finanțe, care a colaborat foarte bine cu premierul. Eu am avut o relație foarte bună cu domnul ministru Nazare și chiar a ajutat Bucureștiul și îi mulțumesc pentru acest lucru. Acestea fiind spuse, mai mult nu pot să asum numele partidului pentru că aceste lucruri, înainte le discutăm în interior, le decidem, deci nu pot antama în lipsa unor discuții cu conducerea partidului. Rămânem doar pe decizia pe care deja am luat-o, cu Siegfried Mureșan”, a mai spus Ciucu.

Reamintim că președintele Nicușor Dan anunțase la începutul săptămânii că miercuri, 16 septembrie, urma să convoace o nouă rundă de consultări la Cotroceni. Acesta voia să desemneze noul premier înaintea plecării în Statele Unite, pentru Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Se pare, însăm că s-a răzgândit în privința discuțiilor cu liderii partidelor și nu-i mai cheamă pe aceștia, miercuri, la consultări oficiale, susțin surse politice.

Citește și Nicușor Dan s-a răzgândit. Nu mai cheamă partidele, miercuri, la consultări oficiale pentru desemnarea premierului! Ce plan are șeful statului

Loading

Citește tot

DIVERSE

Volodimir Zelenski anunță că Ucraina testează o nouă armă împotriva dronelor rusești. A reușit să doboare, pe timpul nopții, un aparat de tip Shahed: „Unele lucruri tehnice trebuie încă îmbunătățite”

Publicat

la

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina testează o nouă armă destinată interceptării dronelor și că sistemul a reușit să doboare, în timpul nopții, un aparat de tip Shahed.

„O altă dezvoltare este în curs de testare. Este o dezvoltare ucraineană și a înregistrat o lovitură, Shahed-ul a fost distrus”, a declarat Zelenski în mesajul său video transmis marți seară.

Liderul de la Kiev a precizat însă că mai sunt necesare ajustări tehnice înainte ca arma să poată fi utilizată pe scară largă.

Citește și : Statele Unite au pus sub acuzare cinci presupuși spioni ruși, acuzați că pregăteau asasinate în Statele Unite și Europa

„Unele lucruri tehnice trebuie încă îmbunătățite. Avem nevoie de puțin mai mult timp. Lucrările altor dezvoltatori continuă”, a adăugat președintele ucrainean, citat de Reuters.

Armata ucraineană a transmis că, în cursul nopții, forțele sale au doborât 187 de ținte aeriene. Potrivit lui Zelenski, 93% dintre dronele rusești lansate în acel interval au fost interceptate.

„Este semnificativ. Dar, desigur, este nevoie de mai mult”, a spus el.

De la începutul invaziei ruse pe scară largă, în februarie 2022, Ucraina și-a dezvoltat rapid tehnologiile pentru combaterea dronelor.

Kievul oferă în prezent expertiză și altor țări, inclusiv unor state din Orientul Mijlociu care s-au confruntat cu atacuri iraniene.

Ucraina s-a concentrat în special pe dezvoltarea unor drone-interceptor, considerate o soluție mai eficientă și mai ieftină pentru doborârea aparatelor fără pilot.

Citește și : Operaţiunea „Vivaldi” a fost declanşată în Ucraina. Se dau lupte grele, anunţ de ultimă oră şi de la Moscova după armistiţiul cerut de Trump

În schimb, forțele ucrainene întâmpină dificultăți mai mari în interceptarea rachetelor balistice rusești și au cerut aliaților occidentali să accelereze livrările de sisteme de apărare antiaeriană.

Kievul insistă, de asemenea, pentru dezvoltarea rapidă a unui sistem european de apărare aeriană, cunoscut sub numele de Freyja.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Superputerile fiecărei zodii explicate de astrologi. La ce capitol strălucești

Publicat

la

Berbec (21 martie – 19 aprilie)

SUPERPUTERE: ENERGIE FĂRĂ MARGINI

Fie că este vorba de adunarea echipajului pentru o altă rundă de fotografii în timpul weekendului, de planificarea excursiei de la 6 dimineața în aceeași zi sau de un entuziasm suspect de a-ți transporta toată mobila grea fiecare dată când te muți, Berbecii sunt ca iepurașul energizat, merge mereu!

Condus de planeta de acțiune Marte și întotdeauna gata să adauge mai multe lemne in foc, Berbecul poate arde lumânarea la ambele capete și totuși vrea să meargă la sală după aceea. De-ar fi contagioasă acea bucurie de a trăi!

Citeste si Horoscop toamna 2026. 4 zodii își reevaluează prioritățile în viață. Ce direcții se schimbă pentru ele

Taur (20 aprilie – 20 mai)

SUPERPUTERE: TOP CHEF

Taurii au întotdeauna confort în mintea lor, motiv pentru care știu să transforme orice casă într-o casă și orice pungă de supa instant într-o masă gourmet. Data viitoare când iti deschizi dulapul pentru a găsi doar tăiței uscați care se uită înapoi la tine, trimite-ti prietenul Taur la piață pentru a ridica toate elementele de fixare pentru a-și face plăcere.

Se va întoarce în cinci minute cu ingrediente organice plus o combinație de vinuri și un meniu de degustare de mochi pentru desert. În plus, ei țin cumva întreaga factură sub 100 de lei, chiar și cu inflație.

Citeste si Relațiile karmice nu apar întâmplător. Ce lecție aduce în iubire Echinocțiul de toamnă pentru fiecare zodie

Gemeni (21 mai – 20 iunie)

SUPERPUTERE: MAGNET DE BÂRFĂ

Prietenul tău Gemeni știe întotdeauna bârfele. Acest lucru se datorează în parte pentru că sunt atât de amabili și fermecatori, încât toată lumea vrea să se deschidă față de ei și să primească interpretarea lor hilară a celei mai recente drame.

Dar este și pentru că Gemenii sunt detectivi excelenți care pot urmări imediat detaliile despre schimbarea în carieră a unui fost cunoscut sau despre divorțul dezordonat al fostului șef. Aminteste-ti doar că ei cunosc ceaiul pentru că îl vărsă și ei, așa că ai grijă să nu scape propriile secrete!

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ce spune data nașterii despre relația ta cu banii. Numărul care arată dacă economisești, cheltuiești sau riști

Publicat

la

Numerologia este un sistem simbolic și divinatoriu, nu o metodă științifică de evaluare financiară. Oxford definește numerologia drept folosirea numerelor pentru interpretarea sau încercarea de a anticipa aspecte ale vieții, iar sursele specializate subliniază că un număr nu garantează nici bogăția, nici sărăcia. El este folosit mai degrabă pentru a descrie anumite tipare: cum câștigi, cum cheltuiești, cât de confortabil ești cu riscul și ce probleme pot apărea în relația cu banii.

Cum îți calculezi numărul din data nașterii

În sistemul folosit de Numerology.com și Numerologist.com, se reduc separat luna, ziua și anul nașterii, apoi rezultatele se adună până se ajunge la un număr de la 1 la 9 sau la unul dintre numerele-maestru.

Citeste si Data nașterii nu e întâmplătoare! Ce karmă porți pe umeri și de ce atragi mereu aceleași lecții în viață

Să presupunem că te-ai născut pe 24 iulie 1985:

luna: 7

ziua: 2 + 4 = 6

anul: 1 + 9 + 8 + 5 = 23 → 2 + 3 = 5

7 + 6 + 5 = 18 → 1 + 8 = 9

Numărul Drumului Vieții este, așadar, 9. Numerele 11 și 22 sunt în mod tradițional păstrate ca numere-maestru în timpul calculului; unele școli moderne folosesc și 33.

Interpretările financiare de mai jos urmează în principal analiza Numerologist.com despre relația fiecărui Life Path cu banii, câștigurile și resursele. Chiar această sursă avertizează că numărul descrie tendințe, nu rezultate financiare garantate.

NUMĂRUL 1 – Riști pentru independență

Dacă ai Calea Vieții 1, independența este una dintre temele dominante și se poate vedea foarte clar și în relația cu banii. Preferi să depinzi de propriile decizii și poți fi atras de antreprenoriat, proiecte personale sau surse de venit pe care le controlezi singur.

Citeste si Luna Neagră Lilith dezvăluie umbra fiecărei zodii. Află unde ai Lilith după data nașterii și ce spune despre tine

Punctul forte este inițiativa: 1 este dispus să pornească ceva și să își asume un risc atunci când ceilalți încă analizează situația. Problema apare atunci când entuziasmul pentru început este mai mare decât răbdarea necesară pentru a construi pe termen lung. Poți investi într-un proiect nou înainte ca precedentul să înceapă să producă rezultate.

Profil financiar: mai degrabă îți asumi riscuri decât să aștepți la nesfârșit.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend