Stai conectat...

ACTUAL

Bărbatul care a ucis doi turiști și a rănit grav un al treilea, la Brașov, a fost, cu ani în urmă, un erou. A salvat un om de la moarte

Publicat

la

Teribilul accident din Brașov s-a produs pe strada Mureșenilor, pe sensul de mers dinspre Livada Poștei către Piața Sfatului. Bărbatul a pierdut controlul mașinii încă dinainte să ajungă în sensul giratoriu, a urcat pe spațiul verde al sensului giratoriu, apoi a intrat în viteză pe trotuar, a pus la pământ un stâlp care mărginea trotuarul, iar, în cele din urmă, a intrat în plin în cele trei persoane, pe care le-a izbit de un zid.

Victimele sunt un tânăr de 26 de ani din Piatra Neamț și un turist din Germania în vârstă de 34 de ani. Primul a decedat pe loc, în timp ce cel de-al doilea mai prezenta încă semne vitale în momentul în care au ajuns salvatorii, însă nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. A treia victimă, de 31 de ani, se află în stare critică la spital și se zbate între viață și moarte.

Citeste si Românul care a murit în accidentul terifiant din centrul Brașovului urma să-și serbeze ziua: „Ce blestem te-a urmărit de ai plecat așa tânăr?”

Bărbatul care a ucis doi turiști și a rănit grav un al treilea, la Brașov, a fost, cu ani în urmă, un erou

Șoferul a fost dus la Spitalul de Psihiatrie pentru investigații dat fiind comportamentul ciudat de la volan. Acesta nu a părut că încearcă să frâneze. Nu consumase alcool, nici substanțe stupefiante și, cu toate astea, nu a putut controla mașina. Din primele informații, șoferul ar fi avut o criză de epilepsie, însă medicii se vor pronunța curând în acest sens.

A fost monitorizat pe Strada Lungă comportamentul acestuia și deplasarea conducătorului auto și nu par a fi indicii că ar fi avut un mod de deplasare atipic. La acest moment luăm în calcul toate variantele de cercetare cu privire la cauzele producerii accidentului, inclusiv o cauză medicală”, a declarat insp. pr. Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Brașov.

Citeste si Doi morți și doi răniți după ce o mașină a intrat în plin în pietoni, în centrul Brașovului. Șoferul a „zburat” peste sensul giratoriu FOTO + VIDEO

În urmă cu mai mulți ani, bărbatul care acum a ucis doi oameni a fost un erou. Aflat în vacanță la Neptun împreună cu familia, a sărit în valurile mării ca să salveze un turist care se avântase în larg, deși nu știa să înoate.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

BNS cere referendum național pentru schimbarea Constituției. Sindicaliștii cer reglementarea stării de alertă: „România trebuie să poarte această discuție înainte de următoarea criză”

Publicat

la

Autor

Blocul Național Sindical (BNS) solicită declanșarea procedurii de revizuire a Constituției și organizarea unui referendum național pentru introducerea explicită a stării de alertă în Legea fundamentală.

Sindicaliștii susțin că este necesară stabilirea unor limite constituționale clare pentru atribuțiile Guvernului în astfel de situații și un control parlamentar asupra măsurilor adoptate.

BNS cere președintelui Nicușor Dan și Guvernului să înceapă „de îndată” consultările pentru modificarea Constituției, în contextul instituirii stării de alertă pentru gestionarea situației din sectorul energetic.

Citește și : Directorul Centralei de la Cernavodă explică de ce nu poate fi repornit Reactorul 2 în următoarele 10 zile

Blocul Național Sindical consideră că starea de alertă trebuie reglementată direct în Constituție, alături de starea de urgență și starea de asediu, prevăzute în prezent de articolul 93.

„Cerem Președintelui României și Guvernului să își asume public inițierea procesului de revizuire a Constituției și organizarea unui referendum național prin care cetățenii României să decidă asupra acestei modificări”, transmite BNS.

Sindicaliștii susțin că scopul unei asemenea modificări nu ar fi acordarea unor atribuții suplimentare Executivului, ci stabilirea unor limite clare în interiorul cărora Guvernul să poată acționa în situații excepționale.

BNS cere, printre altele, stabilirea duratei maxime a stării de alertă, a condițiilor în care aceasta poate fi prelungită și a mecanismelor de control asupra măsurilor adoptate de Guvern.

Solicitarea sindicaliștilor vine după ce, la 31 iulie 2026, a fost instituită starea de alertă pentru gestionarea efectelor reducerii producției de energie electrică.

Aceștia arată că, spre deosebire de starea de urgență și starea de asediu, starea de alertă este nu este reglementată direct în Constituție, ci prin legislație ordinară.

Starea de alertă a fost utilizată la nivel național și în perioada pandemiei de COVID-19, după încheierea stării de urgență. Măsura a fost prelungită succesiv, pentru perioade de câte 30 de zile, timp de aproape doi ani.

„În lipsa unei astfel de reglementări, instituirea stării de alertă riscă să rămână un instrument aflat la discreția Guvernului, care, printr-o justificare excepțională, să dobândească prerogative asupra drepturilor și libertăților cetățenilor”, avertizează BNS.

Sindicaliștii vor ca viitoarea reglementare constituțională să stabilească clar autoritatea care poate institui starea de alertă, durata acesteia, condițiile de prelungire și limitele în care Guvernul poate adopta măsuri excepționale.

Citește și : Ministerul Energiei, anunț despre declanșarea procedurii de oprire a reactorului 2 de la Cernavodă: „Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităților de import din sistemele energetice regionale și europene”

Organizația sindicală mai solicită:

  • control parlamentar asupra măsurilor adoptate;
  • limite clare pentru restrângerea drepturilor și libertăților;
  • protejarea drepturilor salariaților și a dialogului social;
  • fundamentarea și motivarea măsurilor adoptate;
  • mecanisme clare pentru încetarea stării de alertă;
  • revenirea la regimul normal de guvernare după dispariția situației care a generat măsura.

BNS cere ca eventualul proiect de revizuire a Constituției să fie elaborat în urma consultării partenerilor sociali, a societății civile, a mediului academic și a specialiștilor în drept constituțional.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Acordul de la Mecca: Erdogan afirmă că Turcia doreşte să extindă acordul de apărare semnat cu Arabia Saudită şi Pakistan

Publicat

la

Autor

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri, într-un interviu acordat cotidianului panarab Asharq Al-Awsat, că doreşte să extindă acordul de apărare semnat vineri la Mecca între ţara sa, Arabia Saudită şi Pakistan, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Aspirăm la extinderea sa şi, probabil, condiţiile favorabile vor permite într-o zi tuturor ţărilor din regiune să se unească sub egida sa”, a declarat preşedintele turc, în contextul în care războiul din Orientul Mijlociu se prelungeşte.

Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, exprimase deja această dorinţă a Ankarei sâmbătă, afirmând că Egiptul se va alătura celor trei ţări musulmane sunite „în etapa următoare”.

Cu toate acestea, Egiptul, unde Fidan urmează să meargă în vizită joi şi vineri, nu a făcut niciun comentariu pe această temă.

Informaţii apărute în presă indică de asemenea rezerve din partea liderilor egipteni şi saudiţi cu privire la această perspectivă.

Într-o declaraţie comună, cele trei ţări semnatare au afirmat că acordul vizează consolidarea descurajării colective împotriva oricărui act de agresiune şi prevede că un atac armat asupra oricăreia dintre cele trei state va fi considerat un atac asupra tuturor.

Erdogan, care numeşte acest pact „Acordul de la Mecca”, l-a justificat argumentând că „problemele regionale trebuie rezolvate de actorii regionali, fără nicio formulă impusă din exterior”.

„Soluţiile importate din străinătate nu sunt altceva decât dezastre”, a subliniat preşedintele turc în interviul acordat cotidianului panarab.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Președintele Nicușor Dan ar putea să facă o nouă nominalizare de premier în jurul datei de 1 septembrie/SURSE

Publicat

la

Autor

Președintele Nicușor Dan ar putea să facă următoarea nominalizare de premier în jurul datei de 1 septembrie, ne-au spus azi surse politice.

Conform acelorași surse, ar fi bine ca România să aibă un Guvern cu puteri depline până la data de 15 septembrie.

Președintele Nicușor Dan ar putea să facă o nouă nominalizare de premier în jurul datei de 1 septembrie

După mai bine de trei luni de la demiterea Cabinetului său, Ilie Bolojan încă se află la Palatul Victoria.

Marea întrebare e: pentru cât timp? Surse politice ne-au spus astăzi că președintele Nicușor Dan ar urma să facă următoarea nominalizare de premier în jurul datei de 1 septembrie.

Mai mult, aceleași surse sunt de părere că până la data de 15 septembrie România ar trebui să aibă deja un Guvern plin.

Motivul? La jumătatea lunii septembrie sunt așteptați în țara noastră reprezentanții S&P Global Ratings, pentru o nouă evaluare a situației economice.

În luna mai a.c., Ministerul Finanțelor a comunicat că agenția de rating S&P Global Ratings a reconfirmat ratingul suveran al României la niveul „BBB-/A-3” , în urma organizării unui comitet ad-hoc privind situația țării noastre, menținând încadrarea în categoria recomandată investițiilor.

Conform aceluiași comunicat de presă, următoarea publicare programată de către S&P privind ratingul suveran al României va fi la 2 octombrie 2026.

Nazare, în luna mai: „Trebuie să fim foarte atenți, poziția rating-ului fiind una vulnerabilă cu o perspectivă negativă”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avertizat, în luna mai, că „trebuie să fim foarte atenți, poziția rating-ului fiind una vulnerabilă cu o perspectivă negativă, menținerea traiectoriei de ajustare, precum și absorbția fondurilor europene în cadrul PNRR, SAFE si fondurilor de coeziune fiind necesare pentru păstrarea gradului investițional”.

„Reconfirmarea ratingului suveran al României într-un context politic incert, desi un aspect îmbucurător, atrage atenția asupra impactului major pe care deciziile politice îl au asupra încrederii investitorilor față de România.

Într-un mediu extern complicat, România a confirmat că poate implementa politici curajoase și eficiente pentru atingerea dezideratului de consolidare fiscală, evoluțiile actuale de pe scena politică fiind urmărite cu atenție atât de agențiile de rating, cât și de investitori, menținerea unui rating recomandat investițiilor fiind o certificare a faptului că România este pe o traiectorie pozitivă, fiind de altfel subliniată execuția bugetară aferentă primului trimestru.

Totuși, trebuie să fim foarte atenți, poziția rating-ului fiind una vulnerabilă cu o perspectivă negativă, menținerea traiectoriei de ajustare precum și absorbția fondurilor europene în cadrul PNRR, SAFE si fondurilor de coeziune fiind necesare pentru păstrarea gradului investițional”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Două variante de Guvern, la masa discuțiilor

Conform informațiilor noastre, pe masa discuțiilor purtate între liderii fostei Coaliții PSD, PNL, USR și UDMR se află două variante de Guvern.

1. Un Guvern minoritar PSD-UDMR sau un Cabinet minoritar PNL-USR-UDMR

Totul depinde, însă, de decizia președintelui Nicușor Dan și pe cine va alege acesta să nominalizeze.

PSD l-a propus pentru funcția de premier pe liderul partidului, Sorin Grindeanu. De cealaltă parte, PNL, USR și UDMR au venit cu Siegfried Mureșan.

Totuși, Kelemen Hunor a lăsat loc de o posibilă susținere a UDMR pentru Sorin Grindeanu, dacă Nicușor Dan va alege să-l nominalizeze pe șeful PSD.

„Trebuie să recunosc că în politica vrei, nu vrei, contează și mărimea. Mărime pe care o au cei cu cele mai multe mandate (n.r. – în actuala legislatură fiind vorba de PSD)”, a precizat Kelemen, care a adăugat că „e un nou film (n.r. – o susținere pentru Grindeanu). Se poate discuta, dar nu suntem în acea fază”.

Practic, liderul UDMR așteaptă nominalizarea făcută de șeful statului.

2. Al doilea scenariu este cel al unui premier independent. Totuși, în acest scenariu miniștrii ar trebui să provină din mediul politic.

În acest caz vorbim de două nume de premier: Eugen Tomac, consilierul onorific al președintelui Nicușor Dan, și Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor.

Accentul se pune în următoarele două săptămâni pe Legea salarizării

Sorin Grindeanu, președintele PSD, Ilie Bolojan, președintele PNL, Dominic Fritz, liderul USR, și Kelemen Hunor, șeful UDMR, au participat, marți, la o rundă de negocieri, la Palatul Cotroceni, pe tema noii Legi a salarizării.

Șefii partidelor din fosta coaliție de guvernare și echipele tehnice ale fiecărei formațiuni au discutat timp de aproximativ 3 ore și 20 de minute pe subiectul Legii salarizării, jalon din PNRR.

După mai bine de 3 ore de consultări, președinții de partid nu au ajuns la un consens cu privire la noua lege, astfel că aceasta nu va ajunge, deocamdată, în Parlament.

Ca atare, conform surselor noastre, în următoarele două săptămâni accentul va fi pus pe Legea salarizării, urmând ca apoi să existe noi discuții privitoare la formarea unui nou Guvern.

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Trump susține că SUA au ‘control total’ asupra Strâmtorii Ormuz și acuză Iranul: ‘M-au mințit constant. Nu am încredere în ei’

Publicat

la

Autor

Președintele american Donald Trump a declarat marți că nu are încredere în Iran și a susținut că Statele Unite dețin în prezent „control total” asupra Strâmtorii Ormuz, potrivit Anadolu Agency.

„Sunt ultima persoană care ar avea încredere în Iran”

„Nu am încredere în Iran. De ce spuneți că am încredere în Iran!? Sunt ultima persoană care ar avea încredere în Iran”, le-a spus Trump reporterilor la baza aeriană Joint Base Andrews din Maryland, după revenirea din Ohio.

„M-au mințit constant”, a adăugat președintele american.

Trump susține că SUA „dețin” Strâmtoarea Ormuz

Trump a afirmat, de asemenea, că Statele Unite controlează în prezent în totalitate importanta rută maritimă.

„Avem control total asupra Strâmtorii Ormuz în acest moment. Ei nu o controlează. Noi avem control total. Noi o deținem”, a declarat liderul de la Casa Albă.

Armata americană a deschis focul asupra unei nave ce încălca blocada asupra porturilor iraniene

Armata americană a anunţat marţi că a deschis focul asupra unei nave sub pavilion panamez ce încerca să se apropie de un port iranian, încălcând blocada instaurată de Washington, transmit AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

Un elicopter a lansat două rachete asupra sălii maşinilor navei-cargo Vela Nova, după ce echipajul acesteia ”ignorase” avertismentele americane, a precizat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), într-un comunicat publicat pe platforma X.

Este a treia oară când armata americană face uz de forţă pentru a fi respectată blocada impusă de SUA asupra porturilor iraniene de la introducerea acestei măsuri, pe 14 iulie. Forţele americane afirmă că de atunci au redirecţionat 55 de nave ce încercau să treacă.

În perioada 15 aprilie-15 iunie, armata americană a tras asupra a nouă nave şi a redirecţionat alte peste 140.

Tensiunile dintre SUA și Iran mențin presiunea pe piața petrolului

Orientul Mijlociu a rămas tensionat de la începutul războiului dintre SUA, Israel și Iran, la sfârșitul lunii februarie. Washingtonul și Teheranul nu au ajuns încă la un acord final pentru încheierea confruntării, în timp ce închiderea Strâmtorii Ormuz continuă să perturbe lanțurile globale de aprovizionare cu energie.

Prețurile petrolului și-au continuat marți creșterea. Contractele futures pentru petrolul Brent au avansat cu 72 de cenți, respectiv 0,81%, până la 89,63 dolari pe baril.

Petrolul West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 71 de cenți, sau 0,85%, ajungând la 83,91 dolari pe baril.

Ambele sortimente de referință încheiaseră ședința de marți cu un avans de peste un dolar, atingând cele mai ridicate niveluri de închidere din 31 iulie, potrivit Reuters.

Creșterile au continuat după saltul de aproximativ 5% înregistrat luni, pe fondul diminuării așteptărilor privind un acord de pace între SUA și Iran, în pofida datelor din industrie care au indicat o creștere a stocurilor de țiței din Statele Unite.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Oficial: Drona care a explodat la Crocmaz era un model rusesc avansat. Chișinăul admite că nu poate supraveghea complet cerul

Publicat

la

Autor

Aparatul de zbor care a explodat în localitatea Crocmaz și a provocat un incendiu de vegetație era, potrivit analizelor preliminare, o dronă rusească dotată cu sistem de propulsie. Ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nosatîi, avertizează că este vorba despre un model mai avansat decât dronele căzute anterior în Republica Moldova și recunoaște că radarele existente nu pot supraveghea integral spațiul aerian al țării.

Incidentul s-a produs duminică, 9 august, în localitatea Crocmaz din raionul Ștefan Vodă, în apropierea frontierei cu Ucraina. Explozia a provocat un incendiu de vegetație, iar specialiștii au descoperit la fața locului fragmentele aparatului de zbor.

Nicio persoană nu a fost rănită, dar autoritățile consideră că incidentul a pus în pericol direct populația și reprezintă o nouă încălcare a suveranității Republicii Moldova.

Un tip de dronă mai avansat decât cele căzute anterior

Ministrul Apărării a declarat, după ședința de miercuri a Guvernului, că specialiștii continuă să analizeze fragmentele și că modelul exact al dronei nu a fost încă stabilit.

„Cazul de la Crocmaz este unul evident, există martori oculari și rămășițe în urma exploziei, care a provocat un incendiu în localitate. Specialiștii sunt în proces de analiză a acestui obiect. Din informațiile preliminare, este vorba de o dronă rusească cu propulsie, ceea ce reprezintă un model mai avansat decât toate celelalte care anterior au aterizat sau au explodat pe teritoriul țării noastre”, a declarat Anatolie Nosatîi.

Oficialul a precizat că detaliile privind tipul exact al aparatului vor fi prezentate după finalizarea analizelor tehnice. Autoritățile nu au anunțat, în această etapă, dacă drona avea încărcătură explozivă sau care fusese ținta sa inițială.

Ministrul Apărării recunoaște existența unor breșe în supravegherea aeriană

Anatolie Nosatîi a admis că numărul radarelor aflate în dotarea Armatei Naționale nu permite supravegherea completă a spațiului aerian al Republicii Moldova.

Unele aparate de zbor pot trece nedetectate în funcție de dimensiune, tip, traiectorie și altitudinea la care se deplasează.

„Numărul de radare din dotare nu asigură pe deplin supravegherea spațiului aerian național. De aceea, uneori avem și cazuri pe care nu putem să le confirmăm, reieșind din tipul de dronă și altitudine”, a explicat ministrul.

Republica Moldova încearcă să achiziționeze echipamente care să permită nu doar detectarea, ci și neutralizarea dronelor ce reprezintă un pericol. Unele sisteme ar fi fost deja cumpărate și introduse în dotarea armatei.

„Suntem în proces de a obține mijloacele necesare pentru doborârea obiectelor care prezintă un pericol pentru securitatea națională”, a afirmat Nosatîi.

Două încălcări ale spațiului aerian în numai câteva zile

Incidentul de la Crocmaz a fost urmat de o nouă încălcare a spațiului aerian moldovean. În noaptea de luni spre marți, un aparat cu caracteristici similare dronei Gheran-3, cunoscută și ca Shahed-238, a pătruns pentru aproximativ un minut pe teritoriul Republicii Moldova.

Drona a venit dinspre localitatea Stepanivka, din regiunea Odesa, și a intrat în spațiul aerian moldovean prin apropierea localității Priozerna. Aparatul s-a îndreptat ulterior din nou spre teritoriul Ucrainei.

Cele două incidente s-au produs pe fondul atacurilor rusești asupra regiunii Odesa.

„În ultimele zile am avut două incidente de violare a spațiului aerian național, ceea ce reprezintă un pericol pentru cetățenii noștri”, a avertizat ministrul Apărării.

53 de incidente de la începutul invaziei rusești

De la declanșarea războiului din Ucraina, autoritățile moldovene au înregistrat 53 de incidente legate de survolarea neautorizată a spațiului aerian sau căderea unor drone și fragmente de rachete.

Numărul lor a crescut aproape în fiecare an:

Creșterea arată că riscul nu mai este unul izolat, iar aparatele care ajung pe teritoriul Republicii Moldova sunt tot mai sofisticate.

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, rechemat pentru consultări

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a condamnat ferm explozia dronei și a calificat incidentul drept o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a țării.

Ca reacție, ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă a fost rechemat la Chișinău pentru consultări.

Ministrul Apărării le-a cerut cetățenilor care observă obiecte suspecte să nu se apropie, să țină copiii la distanță și să anunțe imediat Poliția. Anatolie Nosatîi a recomandat inclusiv evitarea folosirii telefoanelor mobile în apropierea resturilor, susținând că unele aparate de ultimă generație ar putea reacționa la diferite unde.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Părinţi arestaţi după ce au bătut o învăţătoare pe motiv că le-a certat fiul, în timpul unei excursii. Doi copii au fost, de asemenea, agresați

Publicat

la

Autor

Un bărbat și o femeie din Dâmbovița au fost arestați după ce au lovit-o cu pumnii şi picioarele pe învățătoarea fiului lor, după o excursie. În timpul altercaţiei două fetiţe de şcoală primară au fost agresate, fiind trântite la pământ.

”La data de 10 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti, au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, două persoane, respectiv o femeie, de 27 de ani şi un bărbat, de 32 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, informează, miercuri, oficialii Poliţiei judeţene Dâmboviţa.

Citește și: Românul care a murit în accidentul terifiant din centrul Brașovului urma să-și serbeze ziua: „Ce blestem te-a urmărit de ai plecat așa tânăr?”

Potrivit poliţiştilor, cercetările au reliefat faptul că, în cursul zilei de 8 august, în timp ce s-ar fi aflat în localitatea Pătroaia-Vale, cei în cauză ar fi agresat fizic o profesoară, de 48 de ani, pe fondul unei neînţelegeri între aceasta şi fiul celor doi.

Totodată, în timpul conflictului, două minore, de 7 şi 8 ani, prezente la faţa locului, au suferit leziuni.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că cei doi sunt părinţii unui elev de opt ani care a mers într-o excursie la Predeal, finanţată din fonduri europene.

În tipul deplasării, femeia de 48 de ani, care este învăţătoarea copilului, l-a certat pe acesta pentru un motiv minor. Nemulţumit, băiatul a sunat acasă şi s-a plâns părinţilor că a fost mustrat.

La întoarcerea din deplasarea la Predeal, mama şi tatăl copilului au aşteptat autocarul care îi aducea pe copii în comună şi au lua-o la bătaie pe învăţătoare, lovind-o cu pumnii şi palmele.

Niciuna dintre persoanele implicate nu a fost internată.

Părinţii agresivi au fost prezentaţi Judecătoriei Găeşti, marţi, 11 august, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend