Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Anvelopele MS și Fulgul de Zăpadă (3PMSF)

Publicat

in

Tot mai mulți își încalță mașina pentru iarnă. Legea ne obligă să fim pregătiți la prima zăpadă și nimeni nu vrea să fie luat prin surprindere. Problema e că se crează confuzie cu privire la ce anume definește o anvelopă de iarnă. Trebuie să aibă MS și fulgul de zăpadă sau doar una? Iar informația găsită pe internet nu este întocmai constantă. De aceea ne-am hotărât să dedicăm un articol acestui subiect.

Ce înseamnă MS și Fulgul de Zăpadă

Inscripția MS, M.S., M+S sau M&S de pe o anvelopă se referă la Mud and Snow (noroi și zăpadă) adică producătorul atestă că acea anvelopă are aderența necesară pentru a circula pe noroi și zăpadă.

În România toate anvelopele de iarnă trebuie să prezinte această inscripție, ea nefiind folosită în mod exclusiv pe anvelopele all season – și de aici se complica puțin lucrurile. Anvelopele de iarnă care prezintă doar inscripția MS sunt recomandate pentru zone în care iernile sunt mai blânde, cu temperaturi mai ridicate și fără prea multă zăpadă. 

Fulgul de zăpadă sau 3PMSF (Three-Peak Mountain SnowFlake) este inscripția mult căutată de șoferi pe anvelopa de iarnă. Ea apare sub forma unui fulg de zăpadă pe un munte cu trei vârfuri. Din punct de vedere legal nu este obligatoriu ca o anvelopă de iarnă să poarte această inscripție. 3PMSF se referă la faptul că acea anvelopă a fost certificată pentru a fi folosită pe timp de iarnă. Pentru a obține aceasta certificare, anvelopa trebuie să fi fost testată conform unor reglementări internaționale și să împlinească anumite standarde de siguranță. Aceste anvelope se recomandă pentru zonele cu ierni anevoioase. 

Este de menționat faptul că legislația nu face referire la inscripția 3PMSF ci doar la MS:

„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Ele se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons” . „

Sursa: Poliția Română. 27 Oct 2019. A ÎNCEPUT SEZONUL ANVELOPELOR DE IARNĂ.  https://politiaromana.ro/ro/stiri/a-inceput-sezonul-anvelopelor-de-iarna

Unii au văzut în presă că posesorii anvelopelor MS sau all season vor întâmpina probleme, o informație eronată conform RAR. Inscripția MS nu este doar pentru anvelopele all season, ci și pentru cele de iarna, ambele fiind acceptate pentru sezonul rece. Inscripția fulgului de nea ne informează că anvelopa a fost supusă unor teste suplimentare pe zăpadă și oferă performanțe mai bune în acele condiții. Cei de la RAR ne spun că dacă anvelopele tale au cel puțin inscripția MS, nu ai de ce să îți faci griji.

Anvelopele All Terrain și Off Road

În ceea ce privește anvelopele All Terrain sau Off Road, mulți șoferi cred că acestea pot fi folosite și pe timp de iarnă. Din păcate acest lucru nu este întru totul adevărat. Nu toate anvelopele All Terrain sunt All Season și aici trebuie să fii atent la sezonalitatea anvelopelor tale.

Anvelopele All Terrain sunt concepute pentru terenuri accidentate, ele au canelurile mai adânci pentru a oferi o aderență bună pe noroi și pietriș și pentru a nu fi străpunse ușor.

Anvelopele de iarnă în schimb, au un profil optimizat pentru dispersarea zăpezii și a apei. Pe lângă aceasta diferență de aspect, mai este și cea legată de compoziția cauciucului. După cum am menționat și în articolul Cum alegi anvelopa potrivită, anvelopele de iarnă sunt făcute dintr-un cauciuc mai moale, care își poate menține flexibilitatea și aderența la temperaturi scăzute, pe zăpadă sau gheață. 

Concluzia este că, indiferent de ce tip de anvelope ai – on road sau off road – trebuie să te asiguri că au inscripția MS pentru a respecta legea, iar în funcție de intensitatea iernii din zona ta, poți opta pentru cele care au și inscripția 3PMSF ❄.

Dacă vrei să găsești anvelopa potrivită pentru tine accesează link-ul următor.

Nu uita să ne urmărești și pe FacebookInstagramYoutube, LinkedInTik Tok și Pinterest.

Citeste mai mult

ACTUAL

Se va infiinta un post UE pentru Aparare; e postul vizat de Iohannis?

Publicat

in

Sunt tot mai multe speculatii ca presedintele Klaus Iohannis ar viza, in realitate un post la Uniunea Europeana, tinand cont de faptul ca sansele lui de a ajunge secretar-general NATO sunt zero. Probabil ca Iohannis a stiut din start ca nu are sanse, dar a fortat mana mai marilor lumii pentru a primi altceva la schimb. Iar acum se vorbeste tot mai mult despre un post la Uniunea Europeana. In viitorul mandat al Comisiei Europene, care aproape sigur ramane sub conducerea Ursulei von der Leyen, va fi infiintat un post de comisar sau Inalt Reprezentant pentru Aparare, in contextul razboiuli din Ucraina. Toate detaliile despre cariera lui Iohannis dupa ce pleaca de la presedintia Romaniei citeste aici https://www.ucoz.ro/oare-acesta-e-postul-vizat-de-iohannis/

Citeste mai mult

ACTUAL

Fetiţă de 4 ani şi bunica ei, moarte după ce ar fi mâncat pește de Florii

Publicat

in

De

Poliția din Călărași a anunțat că o fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei toxiinfecţii. În scurt timp, ea a intrat în stop cardiac iresuscitabil.

Localnicii spun că de vină ar fi peștele pe care l-au consumat în ziua de Florii. Autoritățile au deschis o anchetă și au fost ridicate probe atât de la magazinul de unde a fost cumpărat peștele, dar și din frigiderul familiei. Din primele informații se pare că inspectorii au găsit în frigiderul familiei, pe lângă peștele și alte produse care au fost pregătite atunci la grătar, și mezeluri expirate. Bunica, despre care se ştia că are afecţiuni cardiace, a murit când a aflat.

„La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 10:20, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi cu privire la faptul că o minoră şi bunica sa, de 59 de ani, au fost preluate de la domiciliu cu o ambulanţă şi transportate la două unităţi spitaliceşti diferite, unde, ulterior, au decedat. Având în vedere gravitatea faptelor sesizate, a fost constituită o echipă operativă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, fiind întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări, cu privire la împrejurările în care a survenit decesul. De asemenea, la cercetarea la faţa locului au participat reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Călăraşi şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Călăraşi. În prezent, sunt efectuate cercetări cu privire la stabilirea situaţiei de fapt”, transmit, marţi, 30 aprilie, oficiali ai Poliţiei judeţene Călăraşi.

Fetiţa a fost preluată de la domiciliul familiei, din comuna Spanţov, luni dimineaţă. Când echipajul medical a ajuns la ea, copila de patru ani se afla în stop cardio-respirator, ea neputând fi resuscitată. A fost dusă la Spitalul Judeţean din Călăraşi, unde a fost declarat decesul.

Bunica ei, cunoscută cu afecţiuni cardiace, a fost dusă la Spitalul din Olteniţa. Acolo a aflat de moartea nepoatei sale şi a făcut, cel mai probabil, infarct. Femeia suferise anterior un infarct, era în tratament pentru fibrilaţie şi avea montat un stent. Medicii nu au mai putut-o salva.

„Când a fost cazul anunţat, a fost anunţat ca suspiciune de toxiinfecţie alimentară, dar după ce au fost culese informaţii despre tabloul clinic al fetiţei, tabloul clinic al bunicii, informaţii de la celelalte persoane care au consumat produse împreună cu bunica şi fetiţa, cel mai probabil nu toxiinfecţia alimentară a fost cauza decesului celor două persoane. Este greu de spus la fetiţă despre ce este vorba, s-ar putea să fie o intoxicaţie cu o substanţă necunoscută, iar în cazul bunicii, cel mai probabil stopul cardio-respirator s-a instalat la aflarea veştii că fetiţa a decedat”, a declarat medicul epidemiolog Camelia Truică, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Călăraşi.

Cele două au mâncat împreună cu alţi membri ai familiei, fiind vorba în total despre zece persoane, iar ceilalţi nu au acuzat stări de rău.

DSP a prelevat probe de apă, probe biologice, pentru a stabili dacă a existat ceva în mâncare sau apă care să fi provocat starea de rău a copilei.

Ancheta va stabili, în cazul fiecăreia dintre cele două, cauzele decesului.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend