Stai conectat...

ACTUAL

Amenzi 2026. Ce riști dacă nu ai numele scris pe cutia poștală și pe interfon. Sancțiunile pot ajunge până la 3.000 de lei

Publicat

la

Amenzi 2026. Sancțiunile în astfel de cazuri sunt date de Poliția Locală (Serviciul Control Spațiu Public sau Control Asociații de Proprietari) sau de către inspectorii din cadrul primariilor locale.

Amenzi 2026. Ce riști dacă nu ai numele scris pe cutia poștală și pe interfon

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 13/2013 privind serviciile poștale, toți proprietarii au obligația de a avea o cutie poștală clar inscripționată cu numărul apartamentului și numele, astfel încât factorul poștal să poată distribui corect corespondența. În acest fel, nu există riscul ca scrisorile, facturile, citațiile, amenzile să fie returnate sau să ajungă în cutia poștală greșită.

Citeste si Amenzi mai mari pentru șoferi de la 1 iulie 2026. Greșeala care lasă șoferii fără o treime din salariul minim

Concret, pe cutia poștală trebuie să fie vizibile două elemente: numele și prenumele tău complet, numărul apartamentului. Dacă nu dorești să îți pui numele complet din motive de confidențialitate, pe cutie trebuie trecut cel puțin numărul apartamentului, numele de familie și inițiala prenumelui

În cazul amenzilor rutiere sau al actelor de procedură, lipsa numelui poate fi considerată refuz de primire, iar actul se consideră comunicat, riscând să pierzi termenele de plată redusă sau de contestație.

Neafișarea numelui proprietarului pe cutia poștală și pe interfon se sancționează cu amenzi cuprinse între 500 lei și 3.000 de lei.

Citeste si Amenzi de până la 30.000 de euro pentru șoferii care vor să fenteze sistemul. Cei care înceară să scape ilegal de punctele de penalizare riscă sancțiuni dure

Loading

ACTUAL

Messi este Michael Jordan al fotbalului, afirmă Xavi Hernandez

Publicat

la

Autor

Xavi Hernandez, fostul căpitan al echipei de fotbal FC Barcelona, l-a comparat argentinianul Lionel Messi, fostul său coechipier de la FC Barcelona, cu superstarul baschetului nord-american, Michael Jordan, într-un interviu acordat site-ului sportiv american The Athletic.

„Îmi place să spun că este Michael Jordan al fotbalului”, a declarat Xavi. „În fotbal, nu există nimeni care să se compare cu el. I-a depăşit pe marii jucători din trecut datorită longevităţii sale: a fost cel mai bun în ultimii 20 de ani. Chiar şi acum, după tot acest timp, continuă să ne demonstreze asta”, a adăugat fostul mijlocaş spaniol, potrivit Agerpres.

Messi, care va împlini miercuri 39 de ani, campion mondial cu selecţionata Argentinei în 2022, a debutat în forţă la Cupa Mondială 2026, reuşind un hat-trick în meciul cu Algeria (scor 3-0), săptămâna trecută.

„Mentalitatea lui este extraordinară. Din punctul meu de vedere, asta îl diferenţiază. Nu suportă să piardă. Are temperamentul perfect pentru fotbal şi fizicul perfect: corpul său este făcut special pentru joc. Uitaţi de golurile pe care le-a marcat împotriva Algeriei, uitaţi-vă la jocul său complet, la condiţia sa fizică, la ambiţia şi determinarea pură pe care le aduce jocului. Are o mentalitate de campion care nu va fi egalată niciodată”, a subliniat Xavi.

„Am putut vedea că era un talent excepţional la 16 ani, dar faptul că a rezistat atât de mult timp este remarcabil. Sunt recunoscător că am jucat alături de Leo, că am trecut prin istorie alături de el. Nu cred că vom mai vedea vreodată un fotbalist ca el”, a mai spus fostul coechipier al argentinianului.

Lionel Messi este cel mai bun marcator din istoria lui FC Barcelona (672 goluri) şi jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate istoria clubului catalan (778).

Argentinianul a câştigat în total 46 de trofee în cursul carierei sale (un record), 35 dintre ele obţinându-se alături de echipa spaniolă, pentru care a evoluat timp de 17 sezoane, între 2004 şi 2021. El a mai jucat apoi timp de doi ani la Paris Saint-Germain, înainte de a semna cu Inter Miami, echipa din Major League Soccer cu care se află sub contract în prezent.

Loading

Citește tot

ACTUAL

A început audierea miniștilor din Cabinetul Veștea: ore cruciale în Parlament pentru noul Executiv

Publicat

la

Autor

Astăzi, de la ora 12.00, a început audierea miniștrilor Cabinetului Veștea. Primii care vor fi audiați sunt miniștrii propuși la Agricultură, Dezvoltare și Energie. La 21:30 vom avea votul final în plenul reunit al Legislativului. Fiecare membru al guvernului Veștea va fi audiat câte o oră și jumătate în comisii. Surse apropiate de premierul desemnat spun, pentru Realitatea PLUS, că noul Guvern are deja toate voturile necesare asigurate pentru învestire.

Audierile miniștrilor propuși în Guvernul Veștea au început luni, la ora 12.00, în Parlament, marcând prima etapă oficială înaintea votului de învestitură. Fiecare ministru are la dispoziție o oră și jumătate pentru a răspunde întrebărilor din comisiile de specialitate, ceea ce împinge programul până târziu în noapte.

Primele audieri îi vizează pe miniștrii propuși la Dezvoltare, Agricultură și Energie. Ritmul susținut al ședințelor face ca finalizarea lor să fie estimată în jurul orei 21:00.

Plenul reunit al Parlamentului este programat pentru ora 21:30, moment în care vor avea loc dezbaterile și votul final asupra Cabinetului condus de premierul desemnat Adrian Veștea. În aceste condiții, rezultatul votului ar putea fi cunoscut abia în jurul miezului nopții.

În comisii, fiecare ministru primește la final un aviz favorabil sau nefavorabil. Deși acest aviz este consultativ și nu influențează direct votul din plen, el reprezintă un indicator important al poziționării Parlamentului față de fiecare propunere în parte.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Șapte alimente considerate sănătoase care pot provoca balonare. Avertismentul unui nutriționist

Publicat

la

Autor

Multe produse promovate ca fiind benefice pentru sănătate și pentru controlul greutății pot avea efecte neplăcute asupra sistemului digestiv. Potrivit nutriționistului Oliver Goble, unele alimente apreciate pentru conținutul lor ridicat de proteine sau fibre pot provoca balonare, gaze și disconfort abdominal, în special în cazul persoanelor sensibile.

Specialistul atrage atenția că reacțiile diferă de la o persoană la alta, iar ceea ce este considerat sănătos nu este neapărat potrivit pentru toată lumea, scrie Daily Mail.

Batoanele proteice, printre principalele cauze ale balonării

Batoanele proteice sunt adesea alese ca gustări rapide și sățioase, însă multe dintre ele conțin îndulcitori artificiali și alcooli de zahăr care pot afecta digestia. Ingredientele precum sorbitolul, maltitolul sau xilitolul sunt cunoscute pentru faptul că pot favoriza apariția gazelor și a senzației de balonare.

În plus, unele produse conțin proteină din mazăre sau rădăcină de cicoare, ingrediente bogate în carbohidrați fermentabili, cunoscuți sub denumirea de FODMAP, care pot provoca disconfort digestiv la anumite persoane.

Iaurtul grecesc aromatizat poate ascunde ingrediente problematice

Deși iaurtul grecesc simplu este apreciat pentru aportul ridicat de proteine și pentru beneficiile sale asupra sănătății intestinale, variantele aromatizate pot conține îndulcitori și aditivi care nu sunt la fel de bine tolerați.

Nutriționistul explică faptul că tocmai aceste ingrediente suplimentare pot contribui la apariția balonării și a altor simptome digestive.

Dulciurile fără zahăr și guma de mestecat

Produsele fără zahăr sunt adesea percepute ca alternative mai sănătoase, însă multe dintre ele conțin alcooli de zahăr folosiți pentru îndulcire. Consumați în cantități mari sau în mod frecvent, acești compuși pot provoca gaze, crampe abdominale și disconfort digestiv.

Merele pot crea probleme unor persoane

Merele sunt recunoscute pentru conținutul ridicat de fibre, vitamine și antioxidanți. Cu toate acestea, ele conțin și zaharuri naturale și compuși fermentabili care pot determina balonare la persoanele cu sensibilitate digestivă.

Năutul și humusul

Năutul și preparatele pe bază de năut, precum humusul, reprezintă surse excelente de proteine vegetale și fibre. Totuși, consumul unor cantități mari, mai ales în cazul persoanelor care nu sunt obișnuite cu aceste alimente, poate favoriza apariția gazelor și a senzației de abdomen umflat.

Realitatea.NET | De ce este recomandat să bei lichide calde în zilele caniculare. Ce spun specialiștii

Gustările cu puține calorii

Batoanele și produsele etichetate drept „low calorie” conțin adesea ingrediente menite să reducă aportul energetic, inclusiv îndulcitori artificiali sau fibre adăugate. Aceste componente pot fi mai greu de digerat și pot provoca disconfort digestiv unor consumatori.

Salatele bogate în legume crude

Deși sunt considerate simbolul unei alimentații sănătoase, salatele foarte mari, care includ legume precum broccoli, conopidă sau ceapă, pot fi dificil de procesat de sistemul digestiv. În anumite cazuri, acestea pot provoca senzație de greutate, gaze și balonare.

Nu trebuie eliminate complet din alimentație

Oliver Goble subliniază că apariția unor simptome digestive nu înseamnă că aceste alimente trebuie eliminate definitiv din dietă. Majoritatea sunt bogate în nutrienți și pot face parte dintr-un stil de viață sănătos.

Specialistul recomandă consumul lor cu moderație și observarea modului în care organismul reacționează. Fiecare persoană are o toleranță diferită, iar identificarea alimentelor care provoacă disconfort poate ajuta la construirea unei diete adaptate nevoilor individuale.

Concluzia nutriționistului este că nu există alimente universal bune sau rele. Cheia unei digestii sănătoase este echilibrul, diversitatea și adaptarea alimentației la particularitățile fiecărui organism.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Keir Starmer și-a anunțat demisia din funcția de premier al Marii Britanii și lider al Partidului Laburist

Publicat

la

Autor

Keir Starmer a anunțat luni că demisionează din funcția de prim-ministru al Marii Britanii și lider al Partidului Laburist, într-un discurs ținut în fața reședinței de pe Downing Street în care a făcut un bilanț al mandatului său la conducerea formațiunii de centru-stânga.

Înainte de a-și anunța decizia, Starmer a declarat că a preluat un partid „falimentat politic, financiar și moral”, precizând că i s-a spus „în repetate rânduri” că laburiștii „sunt terminați”. „Am demonstrat că acei oameni greșeau”, a subliniat el.

Starmer a demisionat din funcția de premier al Marii Britanii

Printre realizările mandatului său, liderul demisionar a enumerat eliminarea antisemitismului din partid, precum și „restabilirea încrederii în economie, apărare și securitate națională”.

Starmer a recunoscut că partidul și-a pus întrebarea dacă el este cel mai potrivit să conducă laburiștii în următoarele alegeri generale. „Am auzit răspunsul partidului meu la această întrebare și îl accept cu demnitate”, a afirmat el.

„Fiecare decizie pe care am luat-o a avut ca scop să pun pe primul loc țara pe care o iubesc”, a mai spus Starmer, înainte de a anunța oficial: „Îmi depun mandatul de lider al Partidului Laburist.”

Starmer este al șaselea premier britanic care părăsește funcția în ultimul deceniu.

Starmer i-a transmis Regelui Charles în această dimineață că va demisiona

Starmer spune că i-a a vorbit la telefon cu Regele în această dimineață pentru a-l informa că va demisiona.

El a solicitat Comitetului Executiv Național al Partidului Laburist să stabilească un calendar în care nominalizările pentru conducerea partidului să înceapă pe 9 iulie și să fie finalizate înainte de vacanța parlamentară de vară.

Acest lucru înseamnă că un nou lider va fi instalat înainte ca parlamentul să revină în sesiune în septembrie, conform BBC.

Până atunci, el va rămâne în funcție ca prim-ministru, conform declarației lui Starmer.

Starmer își arată sprijinul față de viitorul premier

Keir Starmer spune că va face tot ce îi stă în putință pentru a asigura o predare ordonată a puterii și îi va acorda succesorului său tot sprijinul.

„Ei știu că moștenesc o Britanie mai puternică și mai echitabilă decât în urmă cu doi ani”, a declarat Starmer.

Starmer le mulțumește prietenilor și colegilor care i-au fost alături timp de șase ani, precum și personalului din Downing Street și „extraordinarei funcții publice” de premier al Marii Britanii.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Epidemie de Ebola în Congo: 1.003 cazuri confirmate, 254 de decese și mii de persoane căutate de autorități

Publicat

la

Autor

Numărul cazurilor confirmate în focarul de Ebola din estul Congoului a ajuns la 1.003, dintre care 254 de decese, au anunțat oficialii într-un comunicat transmis duminică seara, potrivit AP. Epidemia este concentrată în provincia Ituri și a fost declarată pe 15 mai.

Ministerul Sănătății din Congo a transmis că aproximativ 100 de persoane s-au recuperat până acum. În același timp, cel puțin 365 de pacienți sunt internați în spitale sau se află în izolare.

Focarul de Ebola din Congo, provocat de virusul Bundibugyo

Focarul de Ebola este cauzat de virusul rar Bundibugyo. Potrivit informațiilor transmise, acesta nu are vaccin sau tratament.

Epidemia a fost descrisă drept cea mai gravă din istorie în prima sa lună. Oficialii recunosc că numărul real al îmbolnăvirilor ar putea fi mai mare, deoarece există posibilitatea ca multe cazuri să nu fi fost încă identificate.

Autoritățile spun că vârful epidemiei nu a fost încă atins, ceea ce înseamnă că situația rămâne una foarte dificilă pentru echipele medicale și pentru comunitățile afectate.

Una dintre cele mai mari dificultăți pentru autoritățile locale este urmărirea persoanelor care au intrat în contact cu pacienți infectați. Ministerul Sănătății a anunțat că rata de acoperire este de doar 55%.

Pentru controlul epidemiei, autoritățile trebuie să identifice peste 35.000 de persoane care au intrat în contact cu oameni infectați până săptămâna trecută. Această etapă este esențială pentru limitarea transmiterii, dar devine greu de gestionat atunci când numărul cazurilor crește rapid.

Pacientul zero nu a fost încă identificat

Autoritățile nu au identificat încă pacientul zero al acestui focar. La mai bine de o lună de la începutul epidemiei, oficialii cred că boala continuă să se răspândească, iar amploarea reală a focarului nu este cunoscută.

„Dacă vrei să controlezi o epidemie, în special una de Ebola, trebuie să cunoști cazul index. Nu avem încredere în momentul în care a început această epidemie”, a declarat săptămâna trecută, pentru Associated Press, directorul general al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Africa, Dr. Jean Kaseya.

Declarația arată cât de complicată este intervenția autorităților, în condițiile în care nu se știe exact de unde a pornit focarul și câte persoane ar fi putut fi expuse înainte ca epidemia să fie declarată oficial.

Boala continuă să se răspândească în estul Congoului

La mai bine de o lună de la declararea epidemiei, oficialii cred că Ebola continuă să se răspândească în estul Congoului. Numărul mare de cazuri confirmate, decesele și dificultățile în urmărirea contactelor arată că focarul rămâne greu de controlat. Autoritățile încearcă să limiteze transmiterea prin internarea pacienților, izolarea cazurilor și identificarea persoanelor expuse. Cu toate acestea, faptul că pacientul zero nu a fost găsit și că vârful epidemiei nu a fost încă atins menține un nivel ridicat de îngrijorare.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Percheziții informatice în dosarul lui Ciprian Ciucu: E așteptat și un influencer la audieri

Publicat

la

Autor

Încep noi proceduri în dosarul deschis de DNA pe numele lui Ciprian Ciucu pentru finanțarea campaniei electorale cu banii unor firme care se ocupă cu jocuri de noroc și cărora le-ar fi dat autorizații de construire. În dosar sunt nume celebre, precum jurnalista Denise Rifai, care a fost audiată la DNA, vineri.

Procurorii fac percheziții informatice în dosar

Procurorii DNA fac percheziții înformatice în dosarul lui Ciprian Ciucu. Mai mulți suspecți și inculpați urmează să fie aduși la audieri la sediul DNA, iar printre ei se află și un influencer, conform surselor România TV.

După ce zilele trecute, procurorii DNA au obținut arestarea Odetei Nestor, o apropiată a lui Ciprian Ciucu și jurnalistei Denise Rifai, și a unui cetățean bulgar la Tribunalul București, pentru fapte de dare de mită, astăzi, procurorii audiază unii dintre dezvoltatorii imobiliari iordanieni în relație cu care ar fi fost primarul Ciucu.

Frații Moh, dezvoltatori imobiliari iordanieni dar și Yuan Ștefan ( cetățean român de origine chineză), asociat al acestora, sunt puși sub acuzare pentru fapte de dare de mită, în cazul primarului Ciucu – acuzat oficial de luare de mită, scrie Mediafax.

DNA a impus control judiciar pentru mai mulți inculpați și suspecți

Toți trei se află puși de procurorii DNA sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Procurorii suspectează că frații Moh ar fi oferit foloase necuvenite reprezentate de servicii de publicitate și consultanță electorală, prestate în perioada noiembrie-decembrie 2025, în timpul alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei,  destinate susținerii activității politice și electorale a inculpatului Ciprian Ciucu, în schimbul obținerii certificatului de urbanism și a autorizației de construire privind un proiect imobiliar situat în municipiul București pentru societatea Safe Home Invest SRL, deținută de ei.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul CIUCU CIPRIAN, în calitatea sa de primar al Sectorului 6 București, la acel moment, ar fi primit foloasele menționate anterior în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în procedurile administrative referitoare la respectivul proiect imobiliar„, arată DNA.

Vineri, procurorii DNA au audiat-o din nou  pe jurnalista Denise Rifai în aceeași cauză, dar și pe Odeta Nestor. Denise Rifai este deja pusă sub acuzare pentru instigare și complicitate la dare de mită în acest caz.

Ciucu acuză Sistemul și o „operațiune specială” împotriva PNL

Prezent la Congresul PNL în timpul audierilor care se desfășoară la DNA, Ciprian Ciucu a susținut că „Sistemul a ales să pună presiune pe PNL”.

„Partidul nostru a fost sub asalt. Și încă este. Ce este sistemul? Greu de definit! Inițial nu știi dacă există sau nu există, dar dacă ești un om liber, ai șansa să afli pe pielea ta acest lucru, în cel mai brutal mod cu putință. Știți care este problema cu Sistemul? Că, spre deosebire de noi, Sistemul nu se prezintă niciodată în alegeri! Pentru sistem nu contează dacă ia decizii greșite. Alții vor plăti! Populația va plăti, politicienii vor plăti dar nu sistemul. (…) Noi plecăm mai devreme sau mai târziu, avem un timp limitat în pozițiile publice, dar Sistemul este etern. Ei, în gradele și funcțiile lor rămân. M-am întrebat zilele acestea ce a fost mai înainte, oul sau găina:  dacă Sistemul infiltrează partide sau dacă oameni din partide apelează la Sistem, coabitează cu el își îl ajută din pozițiile lor politice să-și pună oamenii în poziții din care ar putea să beneficieze împreună?!”, a spus Ciucu.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend