Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Alexandru Popa (PNL Brăila): De azi, indemnizaţia mea va merge către oameni cu situaţii financiare dificile

Publicat

in

Preşedintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că indemnizaţia sa de parlamentar va merge către o serie de oameni din judeţ care se află în situaţii financiare dificile, indiferent dacă aceştia l-au votat sau nu.

“De azi înainte, indemnizaţia mea va merge către oameni care se află în situaţii financiare dificile din judeţul Brăila. Nu mă interesează dacă acei oameni m-au votat sau nu, mă interesează ca, în măsura în care pot, să ajut brăilenii, pentru că pe ei îi reprezint în Parlament. Nu este vorba despre mită electorală fiindcă, după cum ştiţi, mai sunt câţiva ani până la alegeri, ci este vorba despre nişte lucruri făcute din suflet. Şi-i invit şi pe ceilalţi parlamentari de Brăila să facă acelaşi lucru, dacă doresc. Eu nu m-am dus în Parlament pentru indemnizaţia de deputat, eu m-am dus pentru că vreau să încerc să schimb ceva în bine în felul în care se face politică şi în modul în care este reprezentat judeţul Brăila la nivel parlamentar. Nu mi se pare normal să-ţi doreşti să fii senator sau deputat pentru banii pe care îi încasezi ca indemnizaţie. Eu cred că normal este ca un om să ajungă în Parlamentul României atunci când este împlinit din toate punctele de vedere, inclusiv profesional şi financiar”, a declarat Popa.
Deputatul a precizat că a luat această decizie pentru că nu i se pare normal ca “parlamentarii să trăiască foarte bine cu indemnizaţiile pe care le iau, iar oamenii care i-au votat să o ducă rău”.

“Nu pot eu să rezolv problemele tuturor brăilenilor care se află în situaţii financiare dificile, dar sigur pot să încerc să-i ajut pe unii dintre ei. De aceea am luat decizia ca de acum înainte, până la finalul mandatului, în fiecare lună să folosesc indemnizaţia mea de deputat pentru acte de caritate. Şi ca să fie transparenţă totală în această privinţă, lună de lună, voi face public modul în care am folosit banii din indemnizaţie, ce ajutor i-am oferit şi cui”, a spus Popa.

Parlamentarul a făcut menţiunea că îi va ruga pe primarii din judeţ, cu care ţine permanent legătura, să îi semnaleze cazuri sociale din localităţile pe care le conduc.

“Eu sunt în permanentă legătură cu primarii din judeţ şi-i voi ruga să-mi semnaleze cazurile sociale mai deosebite care există pe raza localităţilor respective. De asemenea, mai cunosc şi eu astfel de cazuri din judeţ. În baza informaţiilor pe care le obţin, în fiecare lună voi decide cine va beneficia de acest ajutor pe care îl ofer şi în ce formă va veni ajutorul, dacă va consta în bani, în îmbrăcăminte şi rechizite pentru copii, materiale de construcţii pentru repararea sau construcţia unei case etc, în funcţie de necesităţi”, a completat Alexandru Popa.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

‘Operațiunea trenul’. Polițiștii de la Transporturi au dat sute de amenzi, la nivel național, în urma controalelor efectuate

Publicat

in

Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au fost date amenzi în valoare de peste 70.000 de lei.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi au acţionat, la începutul acestei săptămâni, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători.

„În cadrul acţiunii, au fost efectuate efectuate verificări în 405 staţii de cale ferată şi 409 trenuri de călători, fiind legitimate 2.641 de persoane.

Sute de sancțiuni au fost aplicate

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 310 sancţiuni contravenţionale, dintre care 143 la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, una la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 72 la H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, valoarea totală a contravenţiilor aplicate fiind de 70.600 de lei”, au afirmat poliţiştii.

În urma acestei acţiuni, a fost identificat un bărbat de 34 de ani din judeţul Galaţi, care în urmă cu câteva luni a agresat o femeie de 62 de ani într-un tren.

De asemenea, în Gara Craiova, poliţiştii au găsit asupra unui bărbat de 25 de ani, opt plicuri în care erau fragmente vegetale uscate.

La data de 14 mai 2024, ora 16:20, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Ilfov – Postul de Poliţie Transporturi Navale Snagov, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat în comuna Periş, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe DJ 101B, un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

Poliţiştii au mai depistat un bărbat, la o trecere la nivel cu calea ferată din comuna Periş, care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Citeste mai mult

NATIONAL

LiveBlog SuperLiga: CFR Cluj vs Farul / Universitatea Craiova vs Sepsi – Echipele de start

Publicat

in

CFR Cluj și Universitatea Craiova se duelează sâmbătă de la distanță pentru ocuparea poziției secunde a clasamentului, în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Meciurile sunt transmise LiveBlog de HotNews.ro.

Jucatorii echipei CFR ClujFoto: Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

Înaintea ultimei runde din play-off, CFR Cluj ocupă poziția secundă cu 43 de puncte, două mai mult decât Universitatea Craiova.

Miza este calificarea directă în preliminariile Conference League pe care o va obține ocupanta locului 2, în timp ce a treia clasată va juca un baraj cu câștigătoarea dintre Oțelul Galați și Universitatea Cluj.

CFR Cluj – Farul Constanța (Ora 21:00), în play-off-ul SuperLigii

Echipele de start:

CFR Cluj: 90. Sava – 19. Mogoș, 42. Boben, 44. Kresic, 45. Camora – 77. Tachtsidis, 18. Keita, 73. Muhar – 10. Deac, 9. Birligea, 17. Otele. Antrenor: Dan Petrescu

Rezerve: 34. Bălgrădean, 89. Hindrich – 3. Abeid, 6. Ajeti, 22. Aussi, 29. Avounou, 7. El Kaddouri, 82. Fica, 27. Ilie, 4. Manea, 99. Michael, 14. Serebe

Farul: 1. Buzbuchi – 22. Sîrbu, 3. Popescu, 45. Gustavo, 11. Ganea – 8. Vînă, 5. Queiros, 24. Grameni – 20. Grigoryan, 9. Munteanu, 19. Andronache. Manager tehnic: Gheorghe Hagi

Rezerve: 34 Mușat – 88. Banu, 21. Boli, 23. Casap. 4. Cercel, 15. Dănuleasa, 77. Deaconu, 28. Doicaru, 99. Dussaut, 16. Nedelcu, 80. Popescu, 7. Rivaldinho

Universitatea Craiova – Sepsi (Ora 21:00), în play-off-ul SuperLigii

Echipele de start:

Universitatea: 21. Popescu – 2. Vlădoiu, 26. Zajkov, 34. Raul Silva, 11. Bancu – 4. Crețu, 5. Mekvabishvili – 37. Danciu, 28. Mitriță, 9. Ivan – 20. Markovic. Antrenor: Costel Gâlcă

Rezerve: 1. Lazar – 15. Badelj, 31. Bana, 27. Barbu, 24. Blesa, 23. Căpățînă, 19. Koljic, 8. Mateiu, 12. Ndong, 18. Soiri

Sepsi: 33. Niczuly – 17. Oroian, 13. Ciobotariu, 82. Ninaj, 3. Ștefan – 10. Matei, 21. Alimi, 77. Aganovic – 97. Varga, 96. Debeljuh, 11. Ștefănescu. Antrenor: Bernd Storck

Rezerve: 1. Moldovan, 98. Gedo – 23. Batzula, 20. Dumitrescu, 59. Kallaku, 90. Kocsis, 24. Rența, 7. Varga

Ultima etapă din play-off-ul SuperLigii

CFR Cluj – Farul Constanța / sâmbătă 21:00

Universitatea Craiova – Sepsi / sâmbătă 21:00

FCSB – Rapid / duminică 21:00

Clasament play-off SuperLiga

1. FCSB – 49 puncte

2. CFR Cluj – 43 p

3. Universitatea Craiova – 41 p

4. Farul Constanța – 36 p

5. Sepsi Sfântu Gheorghe – 34 p

6. Rapid București 29 p.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend