Trecutul nu este o altă țară. Trecutul nu trece dacă nu se dezvaluie si nu se spune adevărul. Un adevăr nemasluit, necosmetizat, neindulcit. A trecut neobservată apariția unei cărți realmente esențiale pentru înțelegerea istoriei României în timpul dictaturii comuniste. Jurnalistul Marian Boboc a studiat cu maximă migală un capitol cheie din istoria politica si socială a României din cea de-a doua jumătate a secolului XX. Cartea se bazează pe documente din arhiva CNSAS si alte resurse documentare, plus interviuri si mărturii ale celor care au participat la acele evenimente. Sa spun ca am aflat despre greva minerilor de la prietenul meu Ion Sterea (Lali), absolvent al Facultății de Filosofie cu o teza despre filosofia morala a lui Immanuel Kant, La terminarea facultății, Lali a fost repartizat în “productie”. A ajuns metodist la Casa Pionierului din Deva. M-a vizitat in septembrie 1977, a luat pranzul cu ai mei, ne-a povestit despre ce rumori circulau în zona.

Vladimir TismaneanuFoto: Hotnews

Securitatea putea face multe lucruri, nu putea sa paralizeze mașinăria zvonurilor. In acest caz, zvonul transmitea o realitate. Atunci am am auzit prima oară numele lui Constantin Dobre. Autobiografia sa inclusă în acest volum depune mărturie pentru ceea ce numim curaj civic. Pentru capacitatea umană de a rezista impilarii totalitate. Minerul Dobre a găsit sprijin randul colegilor sai. S-a născut solidaritatea celor oprimați de un regim fundamental anti muncitoresc.

Cartea este o reconstituire minutioasa, scrisă cu obiectivitate si rigoare, a celor trei zile care au zguduit din temelii, între 1 si 3 august 1977, edificiul minciunii din România. Lucrarea probeaza ca in Romania a avut loc o revolta muncitoreasca anticomunista. A fost sfidarea ideologiei care pretindea ca acea clica parazitara care se lafaia in lux si nesimtire morala ar avea vreo legatura cu clasa muncitoare reala. Regimul se baza pe uzurparea simbolurilor libertății si egalității. România, asemeni celorlalte state comuniste, nu era sub nicio forma un stat al cetățenilor liberi si egali în drepturi. Era, ca sa spunem astfel, o ferma a animalelor la cheremul analfabetului cizmar si a acoliților săi.

Cartea examinează confruntarea cu semnificații de lungă durata — aceea dintre potentatul absolutist, un autocrat megaloman, versus muncitorul care devine vocea celor fără de voce. A fost atunci un moment în care, pentru trei zile, puterea celor fără de putere, spre a relua conceptul lui Vaclav Havel, a funcționat ca un spațiu al libertății recucerite. Pentru Ceaușescu, aceasta revolta proletara era un adevărat coșmar. Cel care în viața lui “revolutionara” nu participase la macar o o greva, se confrunta cu cei pe care, pasămite, ii reprezenta. Când Constantin Dobre i-a umilit pe trimișii despotului, el si cei ce il susțineau știau ca nu se negociaza cu trepadusii. Ilie Verdeț, Gheorghe Pana, Constantin Babalau erau niște mameluci. Securiștii si activiștii era unelte, lachei, slugi. Trebuia umilit cel aclamat de sicofanti drept “cel mai iubit fiu al poporului”.

Avem în acest volum autobiografia celui care într-un interval extrem de scurt a înțeles semnificația momentului si a pledat pentru venirea lui Ceaușescu sa discute fata-n fata cu minerii revendicările lor. Era vorba de nemulțumiri economice, îndeosebi legate de durata zile de lucru si de varsta pensionarii. Evenimentele se petreceau la cateva luni de la strivirea de către Securitate a Mișcării Goma si a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii. In Valea Jiului nu mai era vorba de cazuri individuale ori de inițiative de grup. Se punea în discuție politica economica a regimului ce-si zicea socialist. Oricat de curajoase, protestele anterioare puteau fi “carantinizate” si “dezamorsate”. Se petrecea ceva cu totul nou si cu implicatii de lunga durata.

Minerii au înțeles ca doar solidaritatea poate asigura succesul acțiunii colective. In cazul grevei din 1977, miza era chiar capitularea secretarului general si venirea sa la Petroșani. Constantin Dobre știa cât înseamnă pentru Ceaușescu pompa entuziasmului fabricat de aparatul de partid. Tocmai de aceea a insistat si a obținut sa nu se arboreze drapelele oficiale. Era, pentru prima data în viața lui Ceaușescu, o veritabila “intalnire de lucru”. N-a fost așteptat nici cu flori, nici cu paine si sare. Cand a început sa peroreze, Dobre i-a smuls microfonul din mână. Ceaușescu era speriat si derutat. A acceptat toate cererile de pe lista citită de Dobre inclusiv aceea de a se face publice informatiile legate de greva si de negocierile purtate. A promis. Viata sa fusese traita in minciuna, n-a ezitat sa minta si de aceasta data.

Au urmat represaliile conduse de generalii securiști Nicolae Plesita si Emil Macri. Constantin Dobre rememoreaza aici calvarul lunilor si anilor care au urmat. A fost torturat, ponegrit, amenințat cu moartea. –Citeste restul articolului pe Contributors.ro

Zilele acestea Moldova comemorează 78 de ani de la foametea organizată din 1946-1947, 14 ani de când sărbătorește Ziua drapelului național al Republicii Moldova și împlinirea a zece ani de când moldovenii se bucură de regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Între timp, la Moscova se anunță crearea unui nou bloc electoral, „Pobeda” care să candideze în Republica Moldova. Am putea spune că aceste întâmplări nu au nimic în comun, dar ceva le leagă totuși.

Laurentiu PlescaFoto: Arhiva personala

„(po)Beda” pro-rușilor la referendum?

Deputați în Parlamentul Republicii Moldova, membri ai fostului partid declarat neconstituțional „Șor”, precum și membri ai partidelor „Șansă”, „Renașterea”, „Victoria”, „Forțele Alternative ale Mântuirii Moldovei”, aceștia toți au zburat spre capitala Federației Ruse. Nu putea lipsi nici bașcana Găgăuziei sau membrii Adunării Populare Găgăuze, câțiva artiști pro-război ruși, dar și simpatizanți, dintre care unii sunt doar persoane vulnerabile, de pe urma cărora se profită. O pleiadă de personaje ce au participat și au organizat la Moscova lansarea noului bloc electoral „Pobeda”. Oficializarea taberei pro-ruse nu s-a făcut la Chișinău, ci în Rusia, o țară agresoare care nu își ascunde planurile de a ocupa Moldova. La întoarcere, aceste persoane au venit cu niște sume de bani în buzunare, menite a destabiliza țara acum, în prag de alegeri.

Dar dacă ar fi doar acești actori pro-ruși declarați pe față… Mai există și alte forțe politice care provoacă instabilitate, și unele personaje ce doresc să se întoarcă în țară cu dorința de a se răzbuna pe guvernarea actuală. Și aici îi putem menționa pe Veaceslav Platon și Vlad Plahotniuc. Mai există și alte partide care așteaptă susținere și atenție de la Moscova. Vorbim cel puțin despre Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, dar și alte forțe care se declară ele pro-europene, un exemplu relevant este Mișcarea Alternativa Națională.

În primul rând, Victoria/„Pobeda” cui?

Fugarul și șeful grupului criminal organizat, Ilan Șor, anunță ca obiectiv victoria la referendum, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Cum o poate obține? Federația Rusă mobilizează resurse însemnate pentru a zădărnici planurile guvernării actuale din Republică de a accelera parcursul pro-european al țării. Pentru Kremlin, ar fi un eșec de proporții în cazul în care la referendum ar ieși o majoritate de 60% de voturi favorabile. Asta ar însemna că cetățenii moldoveni au pus punct dezbaterii privind vectorul geopolitic al țării.

Mai degrabă „Beda”, decât Pobeda, adică o primejdie, un necaz, i-ar așteapta pe moldoveni, dacă vor alege forțe politice care lucrează în interesul altor state și care, zi și noapte, se gândesc cum să destabilizeze țara, dar și să pună bețe în roate parcursului pro-european al țării.

5 procente din populația țării, lichidată

Uniunea Sovietică și Iosif Stalin (încă menționat pozitiv de unii), imediat după „pobeda” din cel de-al doilea război mondial, de bine ce le era, au tăiat în carne vie din populația Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Până la 200.000 de moldoveni (5% din populația țării) și-au pierdut viața. Alți 400.000 au suferit de malnutriție și distrofie, nemaivorbind de valurile de deportări, unde au fost strămutați forțat zeci de mii de basarabeni.

Ar trebui să comemorăm această zi, să ne amintim de suferința celor care au trăit într-un regim represiv și să ne bucurăm în ziua de astăzi, când avem șanse de a trăi liberi, cu un nivel de trai mai înalt, prin valorile ce ne-au fost insuflate de cei care au suferit de pe urma acelor orori.

Atunci, puterea sovietică le-a interzis oamenilor să vorbească despre foamete și alte atrocități. Aceasta ne amintește de politica actuală a moștenitoarei Uniunii Sovietice, Rusia, acolo unde Vladimir Putin le-a interzis rușilor să vorbească despre un război, cel din Ucraina, iar cine o face, este pasibil de închisoare sau poate suferi o moarte subită. Îi lăsăm iarăși pe ruși să ne scrie istoria?

Trebuie să menționăm aici că foametea forțată nu a afectat doar Basarabia în perioada 1946-1947. Transnistria a trecut prin asta între anii 1932 și 1933, o consecință directă a politicilor sovietice de deznaționalizare, industrializare și colectivizare, implementate în regiune, care au avut un cost uman devastator. Este regretabil că, peste Nistru, nu se observă o recunoaștere sau contestare a acțiunilor sovietice, pesemne această informație nu a ajuns la urechile celor din regiunea transnistreană, mai ales din cauza manualelor din școlile din Tiraspol, care practic au anulat istoria și adevărul istoric. Cum de poate exista acolo un sprijin pentru războiul din Ucraina? Este greu de imaginat…

Și încă ceva, dacă am fi învățat mai multe în cărțile de istorie despre acele evenimente, dar și dacă am fi avut mai multă voință, nu am fi ajuns ca, abia în anul 2022, la Chișinău să comemorăm victimele foametei.

Cine poartă drapelul țării și cine se închină la un drapel străin?

Când parlamentarii din Republica Moldova au păstrat un minut de reculegere pentru victimele foametei provocate de regimul sovietic de ocupație în perioada 1946-1947, patru membri ai Blocului Socialiștilor și Comuniștilor au ales să nu se ridice în picioare. Aceasta ne poate spune multe despre calitatea acestor aleși, dar și despre refuzarea adevărului istoric, care încă este o problemă la noi în țară. Dacă membri ai partidului declarat neconstituțional „Șor” au mers la Moscova, aceasta nu înseamnă că, de exemplu, membri ai Partidului Socialiștilor ori Partidului Comuniștilor, dacă ar fi fost invitați, nu ar fi participat. Dacă ar fi după cum vrea Rusia, aceasta ar federaliza Moldova, ar destrăma-o, pentru a o putea controla mai ușor. 11 la sută din teritoriul țării nu mai este sub controlul constituțional al Chișinăului, este vorba despre regiunea transnistreană. Putin ar vrea sub control și alte regiuni, dacă nu întreaga țară.

Ultima speranță a rușilor e să facă din Găgăuzia același lucru și apoi să instaureze un regim controlat chiar la Chișinău. Vedem că istoria se repetă. Pe timpul României Mari au mai existat moldoveni rătăciți care se plângeau Moscovei și îi cereau „protecție”. În zilele de astăzi, acest scenariu s-ar întâmpla doar dacă trupele ruse ar avea izbândă în războiul din Ucraina, dacă ar ajunge măcar la Odesa. Mulți cetățeni de la noi încă au acest vis, să vină rușii să îi „salveze”. Să fie înlocuit și drapelul – cum s-a mai întâmplat, de altfel.

Continuând cu sărbătorirea drapelului țării, ar trebui să ne dăm seama că cei care au suferit de pe urma asupririi sovietice, au luptat inclusiv pentru valorile naționale. Faptul că acum avem un drapel cu tricolor albastru-galben-roșu, cu o stemă la mijloc, se datorează inclusiv rezistenței lor, dar și valului de emancipare națională, pornit la începutul anilor ‘90, și care sper că nu s-a stins încă, pentru că ne mai zbatem să ne păstrăm suveranitatea țării, să ne descurcăm pe cont propriu, cu mențiunea că o putem face doar în sânul familiei europene, dar și aproape de România.-

Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro