Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rezumat VIDEO | Brazilia este noua campioană olimpică la fotbal – A învins Spania în finală

Publicat

in

Reprezentativa masculină de fotbal s-a impus în finala olimpică a competiției, învingând Spania cu 2-1, după 2 reprize de prelungiri. După 90 de minute de joc, scorul a fost 0-0. Brazilia a ratat o lovitură de pedeapsă în prima repriză, prin Richarlison, care este golgheterul competiției, transmite Mediafax.

Prima repriză i-a avut în prim plan, în debut, pe spanioli, care au ratat prin Dani Olmo o mare ocazie de a deschide scorul.

În minutul 37, Brazilia a primit o lovitură de pedeapsă, după consultarea sistemului VAR, de către arbitrul partidei, Chris Beath. A executat Richarlison, însă mult peste poartă.

În al doilea minut suplimentar al primei reprize, Brazilia a deschis scorul prin Matheus Cunha, care a primit o pasă perfectă de la Dani Alves.

Spania a replicat după pauză, egalând în minutul 64. Carlos Soler a trimis o centrare precisă lobată în interiorul careului, unde Mikel Oyarzabal a preluat și a marcat cu un șut imparabil.

În ultimele 5 minute de joc, Oscar Gyl și Bryan Gil au nimerit bara transversală a porții braziliene, cu șuturi de la distanță.

A rămas 1-1 și s-a trecut la jucarea a două reprize de prelungiri.

În minutul 108, Brazilia a marcat pentru 2-1. După un corner executat de spanioli, sud-americanii au plecat pe contraatac, mingea a ajuns la Malcom, care l-a executat din apropiere pe Simon.

S-a încheiat 2-1 pentru Brazilia, care câștigă a doua oară consecutiv medaliile de aur la Jocurile Olimpice, după ce se impuse-se și la Rio de Janeiro 2016.

Titlul de golgheter al turneului i-a revenit lui Richarlison, cu 5 reușite.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Prințul Harry vine la Londra pentru aniversarea Jocurilor Invictus

Publicat

in

De

Prințul Harry va participa la aniversarea Jocurilor Invictus în cadrul unei slujbe la Catedrala St Paul din Londra, pe 8 mai, făcând o vizită rară în Marea Britanie pentru evenimentul sportiv internațional pe care l-a fondat, potrivit Reuters.

Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia

Harry, care locuiește în Statele Unite împreună cu soția sa Meghan și cei doi copii, a lansat Jocurile în 2017, un eveniment multi-sportiv pentru militarii răniți în luptă.

Harry, fiul cel mic al regelui Charles, a servit ca pilot de elicopter militar în Afganistan.

Slujba va sărbători evenimentul și va include lecturi ale lui Harry și ale actorului britanic Damian Lewis. Vor participa, de asemenea, veterani răniți și membri ai comunității Invictus.

Aceasta va marca „un deceniu de schimbare de vieți și de salvare de vieți prin sport”, au declarat organizatorii.

Harry a revenit în Marea Britanie doar în câteva ocazii de când a renunțat să mai lucreze ca membru al familiei regale în 2020, sosind pentru evenimente majore precum funeraliile reginei Elisabeta din 2022 și încoronarea tatălui său în mai 2023.

Ultima dată a fost văzut în Marea Britanie în luna februarie a acestui an pentru o scurtă întâlnire cu tatăl său, după ce monarhul a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer.

Palatul a declarat vineri că Charles va reveni la îndatoririle publice după ce a făcut progrese bune în urma tratamentului și a unei perioade de recuperare.

Citeste mai mult

NATIONAL

O creatură extrem de rară a fost văzută în România: Mulți au crezut că este o mutație genetică

Publicat

in

De

Natura continuă să fie surprinzătoare și pe teritoriul țării noastre. Recent, în România, a fost observată apariția unei creaturi rare și speciale. Fiind pentru prima dată când mulți au întâlnit o astfel de creatură, unii au fost tentați să creadă că văd greșit sau căeste vorba despre o mutație genetică.

Teoretic, suntem conștienți că ecosistemul este complex și vast. Cu toate acestea, din miile de specii de animale și păsări, oamenii au avut ocazia să vadă doar o mică parte dintre ele. Recent, pe teritoriul țării noastre, a fost observată apariția unei păsări spectaculoase. Este un exemplar atât de rar, încât nimeni nu l-a mai întâlnit până acum. Din acest motiv, mulți au presupus că ar putea fi o mutație genetică, conform Fanatik.

La începutul lunii aprilie a acestui an, rândunica roșcată a putut fi observată în diverse zone ale țării. Norocoșii au avut privilegiul să admire acest exemplar rar și special în locuri precum Giurgiu, Ialomița, București și Alba.

Rândunica roșcată este ușor de identificat, mai ales datorită penajului său distinctiv. Gâtul și abdomenul acestei păsări au o nuanță roșie, cu mici dungi negre. La fel ca și alte specii de rândunică, coada sa este lungă și bifurcată.

În general, exemplarele de rândunică roșcată nu depășesc 19 centimetri în lungime, iar greutatea lor este de aproximativ 29 de grame. Fiind o specie migratoare, această pasăre poate fi observată pe teritoriul României în anumite perioade.

Rândunica roșcată sosește în țara noastră în luna aprilie și pleacă la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, migrează către țările calde și poate fi întâlnită pe un teritoriu vast, inclusiv în Mongolia, în sud-estul Siberiei și chiar în Japonia.

Această specie de rândunică trăiește în mod obișnuit în zone deschise, unde își construiește propriile cuiburi. Preferă văile abrupte, cheile sau coastele. Atunci când nu este în perioada de cuibărit, rândunica roșcată poate fi observată pe terenuri și pajiști.

content-image

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend