Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

A doua platformă pentru colectarea gunoiului de grajd, inaugurată în Jibert, judeţul Braşov

Publicat

in

Fermierii din comuna braşoveană Jibert au la dispoziţie o platformă comunală cu o capacitate de 2.400 mc/an, pentru colectarea şi gestionarea gunoiului de grajd, în strictă conformitate cu reglementările naţionale şi europene în vigoare, privind prevenirea poluării apelor cu nitraţi din surse agricole, a anunţat, vineri, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), conform agerpres..

Platforma reprezintă o investiţie finanţată de ministerul de resort, prin proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” (CIPN), iar valoarea totală a lucrării se ridică la 2.098.470 lei, din care MMAP a asigurat 94%. Restul de 6% a fost asigurat din contribuţia locală.

Potrivit sursei citate, investiţiile finanţate de Ministerul Mediului oferă autorităţilor locale beneficiare, pe lângă platforma propriu-zisă, şi un set de utilaje destinat colectării, manevrării, compostării şi împrăştierii gunoiului de grajd: un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o maşină de împrăştiat compostul şi o cisternă vidanjă. Astfel, UAT-urile sunt în măsură să implementeze un serviciu public pentru managementul dejecţiilor provenite de la animalele din gospodării şi fermele mici.

De asemenea, fermierii şi gospodarii care au încheiate contracte cu platforma comunală şi fac dovada predării gunoiului de grajd sunt consideraţi, de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), conformi din punctul de vedere a capacităţilor de stocare, fapt care îi scuteşte pe aceştia de investiţii proprii în platforme individuale.

Prin proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, început în anul 2008 şi încheiat în 2017, au fost finanţate 86 de platforme de management de gunoi de grajd.

În prezent, proiectul se află în a doua fază, cea de finanţare adiţională.

MMAP a alocat, pentru perioada 2017 – 2022, un buget de 36,32 de milioane de euro, din care, până în martie 2022, vor fi finanţate alte peste 80 de comunităţi locale.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

Publicat

in

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres.

Mircea GeoanăFoto: Geoffroy VAN DER HASSELT / AFP / Profimedia

„Implicarea în viaţa cetăţii, schimbarea în bine a destinului naţiunii noastre nu se face doar prin participarea la vot. Se face prin implicare şi presiune pusă permanent pe decidentul politic. Pentru că, dacă l-ai votat pe X sau pe Y sau pe Z, indiferent de preferinţa ta politică, în clipa în care tu ai pus ştampila … Apropo, sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa. Nu există ţară în Europa în care să ai buletine de vot care să nu fie înseriate, să nu ştii cine le-a tipărit şi automat, de multe ori să nu ştii cine le numără”, a afirmat Mircea Geoană.

În opinia sa, România „nu vrea sau nu poate – de obicei este o combinaţie dintre cele două – nici nu vrea şi nici nu poate să democratizeze în profunzime votul”.

„Vot prin corespondenţă, vot electronic… ce e asta? Nu ştiu să protejez datele? Hai să fim serioşi, avem IT-işti printre cei mai buni din lume”, a completat oficialul.

El i-a îndemnat pe cei prezenţi să îi tragă la răspundere în mod constant pe reprezentanţii lor. „Problema este că după ce ai ales pe cineva, obligaţia şi responsabilitatea ta nu se transferă pe umerii celui sau celei pe care l-ai votat. (…) Trageţi-i la răspundere, întrebaţi-i unde se cheltuiesc banii, faceţi petiţii”, a spus Geoană.

Acesta s-a referit şi la reticenţa tinerilor de a intra în politică. „Spui că vrei să faci politică şi automat începe un fel de suspiciune anticipativă”, a arătat el. Dar, în opinia sa, „altă profesiune în lume în care să faci schimbare nu e decât prin politică, nu există altceva”.

„Nici Bill Gates, cu fundaţiile lui, nici cel mai mare preşedinte de companie internaţională sau naţională, nimeni nu poate să schimbe lucrurile în profunzime aşa cum o face un om sau o femeie politică responsabil”, a completat Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO s-a referit şi la spaţiul în care a avut loc Congresul Studenţilor din România. „O clădire pe care, recunosc, mi-a făcut destul de mult bine să n-o mai vizitez în ultimii 15 ani de zile”, a descris el Palatul Parlamentului.

Citeste mai mult

NATIONAL

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

Publicat

in

Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola.

Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy / Profimedia

>> Formula 1: Ferrari nu se oprește la Hamilton – Încă două transferuri de la Mercedes

Max Verstappen, primul în calificări la Emilia Romagna – Sergio Perez, abia pe locul 11

Pilotul olandez de la RedBull a fost din nou cel mai rapid în sesiunile de calificări pentru MP de la Imola care se va disputa duminică, urmat de piloții McLaren, Oscar Piastri și Lando Norris.

Charles Leclerc și Carlos Sainz de la Ferrari au încheiat pe locurile cinci și șase, urmați de George Russell (Mercedes).

Lewis Hamilton (Mercedes) a terminat abia pe locul 8, în timp ce coechipierul lui Verstappen, Sergio Perez, a obținut doar locul 11.

Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, al șaptelea al sezonului, se va disputa pe circuitul de la Imola duminică de la ora 16:00.

Clasamentul piloților

1. Max Verstappen – RedBull 136 puncte

2. Sergio Perez – RedBull 103

3. Charles Leclerc – Ferarri 98

4. Lando Norris – McLaren 83

5. Carlos Sainz – Ferrari 73

6. Oscar Piastri – McLaren 41

7. George Russell – Mercedes 37

8. Fernando Alonso – Aston Martin 33

9. Lewis Hamilton – Mercedes 27

10. Yuki Tsunoda – RB 14

11. Lance Stroll – Aston Martin 9

12. Oliver Bearman – Ferrari 6

13. Nico Hulkenberg – Haas 6

14. Daniel Ricciardo – RB 5

15 Esteban Ocon – Alpine 1

16. Kevin Magnussen – Haas 1

17. Alexander Albon – Williams 0

18. Zhou Guanyu – Kick Sauber 0

19. Pierre Gasly – Alpine 0

20. Valtteri Bottas – Kick Sauber 0

21. Logan Sargeant – Williams 0

Clasamentul constructorilor

1. Red Bull 239 puncte

2. Ferrari 187

3. McLaren 124

4. Mercedes 64

5. Aston Martin 42

6. RB 19

7. Haas 7

8. Alpine 1

9. Williams 0

10. Kick Sauber 0

Cum arată sezonul 2024 din Formula 1

1) MP din Bahrain / 2 martie / Câștigător Max Verstappen

2) MP din Arabia Saudită / 9 martie / Câștigător Max Verstappen

3) MP din Australia / 24 martie /Câștigător Carlos Sainz

4) MP din Japonia / 7 aprilie / Câștigător Max Verstappen

5) MP din China / 21 aprilie / Câștigător Max Verstappen

6) MP din Miami / 5 mai / Câștigător Lando Norris

7) MP din Emilia Romagna / 19 mai / Imola

8) MP din Monaco / 26 mai / Monaco

9) MP din Canada / 9 iunie / Gilles Villeneuve, Monteal

10) MP din Spania / 23 iunie / Barcelona, Montmelo

11) MP din Austria / 30 iunie / Spielberg

12) MP din Marea Britanie / 7 iulie / Silverstone

13) MP din Ungaria / 21 iulie / Hungaroring

14) MP din Belgia / 28 iulie / Spa-Francorchamps

15) MP din Olanda / 25 august / Zandvoort

16) MP din Italia / 1 septembrie / Monza

17) MP din Azerbaidjan / 15 septembrie / Baku

18) MP din Singapore / 22 septembrie / Marina Bay

19) MP din SUA / 20 octombrie / Texas, Austin

20) MP din Mexic / 27 octombrie / Autodromo Hermanos Rodriguez

21) MP din Sao Paulo / 3 noiembrie / Interlagos

22) MP din Las Vegas / 23 noiembrie / Las Vegas Strip Circuit

23) MP din Qatar / 1 decembrie / Lusail

24) MP din Abu Dhabi / 8 decembrie / Yas Marina.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend