Conecteaza-te cu noi

Mioveni

Liberalii din Curtea de Arges au protestat la Mioveni

Publicat

in

Tinerii liberali din Curtea de Argeş au participat alături de cei aproape  7.000 de  argeşeni, membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia, dar şi rude ale acestora,  la protestul de la Mioveni.

Răzvan Popescu, preşedintele TNL Curtea de Argeş le mulţumeşte tuturor argeşenilor care au fost alături de angajaţii Dacia şi care susţin proiectul autostrăzii Piteşti – Sibiu.

„Credem în importanţa proiectului pentru judeţul nostru, tocmai de aceea ne-am implicat în orice acţiune care a venit în sprijinul autostrăzii”, a declarat liberalul Răzvan Popescu.

„Echipa de tineri liberali s-a mobilizat foarte bine şi pentru campania de strângere de semnături a petiţiei trimisă la Bruxelles, semnată de peste 12.000 de argeşeni, prin care am dorit să tragem un semnal de alarmă Uniunii Europene referitor la efectele negative care s-ar produce dacă nu se construieşte autostrada Piteşti – Sibiu. Am participat la miting în semn de solidaritate faţă de angajaţii Dacia. Oamenii ne-au spus că se tem ca uzina să nu mute producţia în Maroc şi să îşi piardă locurile de muncă. Sperăm că Guvernul înţelege nevoile argeşenilor şi lucrările la autostrada Piteşti – Sibiu vor fi demarate în curând. Liberalii susţin în continuare toate demersurile pentru susţinerea proiectului şi vor fi alături de angajaţii Dacia”, a mai adăugat Răzvan Popescu, preşedintele TNL Curtea de Argeş.

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

ARGEȘ | S-a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare – VEZI COMUNELE UNDE AJUNG

Publicat

in

De

Președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă, a semnat, luni, 22 aprilie 2024, contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare și a 17 stații de încărcare pentru elevi prin intermediul Programului Administrației Fondului pentru Mediu. Valoarea proiectului este de 25.000.000 lei.

Microbuzele vor ajunge la elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Marina” Curtea de Argeș și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești, precum și în comunele Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești, Mărăcineni, Vedea, Nucșoara, Stâlpeni și Dârmănești.

„Este încă un pas important pentru modernizarea infrastructurii școlare. Prin accesarea acestor finanțări foarte mulți elevi vor beneficia de microbuze moderne, prietenoase cu mediul. Astfel, facilităm accesul la educație și asigurarea unor șanse egale de dezvoltare pentru toți copiii din județ” – Ion Mînzînă, președinte Consiliului Județean Argeș.   

Acest proiect se alătură celui depus de Consiliul Județean Argeș, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, ce a vizat achiziția a 25 de microbuze electrice pentru care s-a semnat deja contractul de furnizare. Aceste microbuze vor ajunge la școli până la sfârșitul lunii noiembrie. Este vorba de localitățile: Leordeni, Micești, Mihăești, Schitu Golești, Stoenești, Călinești, Berevoești, Cetățeni, Cocu, Hârtiești, Țițești, Ungheni, Valea Mare Pravăț, Mălureni, Aninoasa, Albeștii de Argeș, Bughea de Jos, Corbeni, Drăganu, Dragoslavele, Lerești, Merișani, Mușătești, Tigveni și Bughea de Sus. În plus, în comunele Vlădești, Coșești și Priboieni au ajuns deja câte un microbuz școlar cu combustie internă.

Citeste mai mult

ACTUAL

MAPN recrutează tineri pentru a deveni militari de carieră – VEZI DETALII

Publicat

in

De

Eşti o persoană dinamică, energică, eşti atras de ţinuta şi activitatea militară? Acum este momentul! Alege o carieră plină de satisfacţii – cariera militară!

Centrul Militar Județean Argeș, a transmis zilele acestea detalii referitoare la oferta educațională a Ministerului Apărării Naționale privind admiterea în instituţiile de învăţământ universitar militar pentru anul școlar/universitar 2024-2025.

RECRUTARE PENTRU PROFESIA MILITARĂ

Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare al Centrului Militar Județean Argeș, activitatea de recrutare a tinerilor din județul Argeșbăieţi şi fete, pentru învăţământul universitar militar.

Pentru anul de învăţământ 2024/2025, Ministerul Apărării Naţionale vine în întâmpinarea tinerilor din judeţul Argeș (băieţi şi fete) cu o ofertă educaţională generoasă:

Pentru învăţământul universitar militar:

  • Academia Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” – Sibiu – 73 locuri;
  • Academia Forţelor Aeriene ,,Henri Coandă”- Brașov – 26 locuri;
  • Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân” – Constanța – 10 locuri;
  • Academia Tehnică Militară ,,Ferdinand I” – București – 212 de locuri;
  • Institutul Medico-Militar București/Târgu Mureș – 67 locuri/ 45 locuri;
  • Universitatea Națională de Apărare ,,Carol I” – București – 43 locuri;
  • Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” – București-16 locuri (beneficiar Ministerul Apărării Naționale).

Termenul limită de înscriere este 31.05.2024.

Admiterea la programele de studii universitare de licență, pe locurile finanțate de la buget constă în susținerea de către candidați a unei probe de concurs, reprezentată de un test de verificare a cunoștințelor la disciplinele Matematică (9 itemi), Informatică (9 itemi) și Limba Engleză(18 itemi)- mai puțin Institutul Medico-Militar București/Târgu Mureș și Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” – București.

Se pot înscrie candidaţi care sunt în clasa a XII-a şi absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat care au vârsta de cel mult 26 de ani împliniţi în anul 2024 (24 de ani pentru aviație naviganți).

Pe toată durata pregătirii în instituţiile prezentate se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile şcolare, dar şi cele extracuriculare, oferă elevilor reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

ARMATA oferă ceea ce-şi doreşte orice tânăr, aflat în momentul crucial al alegerii drumului în viaţă, respectiv: educaţie gratuită, o bună pregătire profesională, un loc de muncă la finalizarea studiilor, adrenalină, posibilitatea de afirmare şi construirea unei cariere, un trai decent garantat de un venit sigur şi atractiv.

Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Argeș, activitatea de recrutare se desfăşoară la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Argeș General ,,CONSTANTIN CHRISTESCU”, situat în Pitești, strada Craiovei, nr. 150, luni, miercuri, joi şi vineri între orele 08.00-16.00, marţi între orele 08.00-18.00, iar informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0248/215284.

Detalii suplimentare se găsesc şi pe internet, pe site–ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa www.mapn.ro. sau www.recrutare.mapn.ro și pe paginile de socializarehttp://www.facebook.com/RecrutareMApNsau http://www.facebook.com/Centrul Militar Județean Argeș.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend