Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Se anunță un mega-pelerinaj, la București: Sunt aduse și moaștele Sfântului Grigorie Palam, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou

Publicat

in

După ce la Iași s-au adunat, la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva, peste 260.000 de credincioși, un alt mega-pelerinaj se anunță la București. La pelerinajul de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou din acest an vor fi aduse la București moaștele unui mare isihast, Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.

Cinstitele moaște ale Sfântului Grigorie vor fi aduse din Grecia. Delegația va sosi în timpul procesiunii „Calea Sfinților”, luni, 24 octombrie.

Citește și: Programul de la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor: participă inclusiv Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Astfel, la baza Dealului Patriarhiei se vor întâlni luni, în jurul orei 13:00: delegația din Veria care aduce moaștele Sfântului Grigorie Palama, coloana de la Catedrala Patriarhală care va însoți moaștele Sfântului Dimitrie, și alaiul de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou care va purta moaștele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie.

Cinstitele moaște vor fi întâmpinate la catedrală de Patriarhul României și vor fi apoi așezate spre cinstire în Baldachinul Sfinților.

Pelerinajul de sărbătoarea Sfântului Dimitrie are loc în perioada 22-28 octombrie. La Sfânta Liturghie dedicată cinstirii Cuviosului Dimitrie cel Nou se anunță prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei.

Sfântul Grigorie Palama este omagiat în acest an în toată Biserica Ortodoxă Română, anul 2022 fiind „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

De viața și lucrarea Sfântului Grigorie Palama (1296-1359) se leagă receptarea oficială a isihasmului în secolul al 14-lea, ca mișcare de înnoire duhovnicească prin rugăciune neîncetată.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Creștinii ortodocși serbează Floriile: Ce este bine să faci astăzi și ce reprezintă această sărbtătoare

Publicat

in

De

Creştinii serbează Floriile sau Duminica Stâlpărilor, care marchează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de credincioşi care ţineau în mâini ramuri de măslin şi de finic. Sărbătoarea Floriilor este una dintre cele mai importante din an şi deschide perioada sărbătorilor de Paşte. Patriarhul Daniel va participa la Sfânta Liturghie în paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

Cu o săptămână înainte de patimile sale, Iisus Hristos a intrat în Ierusalim pe un asin, înconjurat de cei 12 apostoli. Mulţimea, recunoscându-l ca pe adevăratul Mântuitor, l-a întâmpinat cu ramuri de finic şi cântări de bucurie. Iisus şi-a pregătit singur intrarea ca să fie recunoscut ca fiind Mesia, iar când l-au văzut, oamenii au început să strige: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.”

Floriile deschid ciclul sărbătorilor de Paşte, care se încheie la Înălţarea Domnului.

În ziua de Florii există obiceiul ca oamenii să meargă la Biserică având în mâini ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfinţite de către preot, obicei care aminteşte de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când a fost întâmpinat de mulţime cu ramuri de măslin, crenguţe de palmier sau cu flori.

Crenguţele de salcie vor fi împărţite credincioşilor ce au participat la slujba de Florii, care le vor duce acasă şi le vor pune la icoane, la geamuri, la uşi şi la porţi, pentru a le apăra casele de rele şi necazuri.

Sărbătoarea de Florii înseamnă şi a doua “dezlegarea la peşte”, după cea de la Buna Vestire, pentru cei care ţin post.

Ziua de Florii reprezintă şi începutul ultimei săptămâni a Postului Paştelui sau Săptămâna Patimilor.

Din seara de duminică, bisericile încep slujbele speciale ale Săptămânii Mari, numite denii. În aceste slujbe pot fi regăsite toate momentele remarcabile din viaţa Mântuitorului, de la intrarea acestuia în Ierusalim şi până la Învierea Sa din morţi.

Tradiţii şi obiceiuri de Florii

În unele zone ale ţării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai puternici.

De Florii, oamenii merg la mormintele rudelor pentru a le agăţa de cruci crenguţele de salcie, astfel aceştia vor şti că Paştele se apropie

Tot în ziua de Florii, există tradiţia ca şnurul de la mărţisor să fie agăţat într-un copac înmugurit sau înflorit, pentru a avea sănătate şi belşug în anul ce urmează.

Există în unele zone ale ţării şi obiceiul ca fetele singure să-şi pună busuioc sub pernă ca să devină mai frumoase şi mai dorite de flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an.

În alte zone, de Florii se scoate zestrea din casă, pentru a fi aerisită.

Un alt obicei întâlnit în unele zone este acela ca părinţii să îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când vin de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

Citeste mai mult

NATIONAL

Războiul împotriva TikTok, explicat. Cât de probabil e să se interzică și în România aplicația?

Publicat

in

De

O lege care va interzice, practic, TikTok pe teritoriul SUA a trecut pe repede-înainte prin Congresul american și a fost rapid promulgată și de președintele Joe Biden, pe 24 aprilie. Va mai dura până va produce efecte și TikTok a anunțat deja că o va contesta în instanță, însă decizia e una istorică: e pentru prima oară când guvernul american interzice cu totul o companie media.

TikTok a fost interzis în mai multe stateFoto: Shutterstock

TikTok e deja interzisă în India, Nepal, Afganistan, Iran și Somalia. Uniunea Europeană are în derulare în prezent două investigații privind platforma, care e interzisă pe telefoanele oficialilor și funcționarilor europeni. Și în România, angajaților de la stat li s-a recomandat să nu își instaleze aplicația pe telefon. Ba chiar a apărut discuția, pornită de anumiți politicieni, cu privire la „reglementarea urgentă” a TikTok și la noi.

TikTok este, deci, cea mai controversată platformă socială, deși modelul său de business nu diferă cu mult de al celorlalte mari companii de acest gen, cum ar fi Meta, X (fostul Twitter) sau Google. Cum s-a ajuns aici și cât de periculoasă e aplicația de fapt?

Citește continuarea pe Panorama.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend