Plecarea voluntară a lui Radu Perianu, cel mai slab prefect din istoria județului, direct către eșafodul electoral unde va fi spînzurat politic de Mânzână și compania, m-a bucurat enorm. Gândeam, ca prostu-n curtea Prefecturii, că inlocuitorul său decis de PNL va fi un tip cerebral, cu experiență în administrație, legislație, comunicare sau măcar în retrocedări haotice, vânzări de păduri și arii protejate controlate de toți prombergerii ghidonați de la Munchen care visează “ieloustoane” românești care să producă bănet pentru alții…. Aflu cu stupoare că noul prefect e unul de vreo 28 ani, jurist cică, cu mai multi ani de maturitate pierduți pe bază de salariu prin preajma lui Radu Perianu decât prin coclaurile administrative ale județului. Pe scurt spus, că tot vorbeam mai sus de păduri, un agarici în fruntea Prefecturii. Iar agariciul se numește Dragos Predescu. Vai și-amar unde a ajuns județul ăsta… Mă mut în Teleorman dar, nu, nu… Mai astept și mă rog să vină mai repede 9 iunie, mă rog să vină naiba mai repede PSD să preia total frâiele județului și să elimine agariciul de acolo.

Și să nu credeți că sunt singurul care gandește așa. Nu! Și asta pentru că numirea lui Dragoș Predescu ca prefect al județului Argeș a stârnit deja un val de controverse. Legăturile sale strânse cu fostul prefect și partidul său au alimentat acuzații de nepotism și lipsă de transparență în procesul de numire. Un agarici! Experiența limitată a lui Predescu, atât în administrație publică, cât și în afaceri, îl face nepregătit pentru o funcție atât de importantă într-un județ măcinat de probleme.

Există în mentalul românesc o idee care circulă de mai mulţi ani, după care alegătorii ar avea datoria civică de a merge la vot şi de a alege între două rele, unul mai mare şi altul mai mic. Eu, unul, decât o pădure galbenă dominată de agarici, mai bine aleg una roșie plină de… gălbiori.

Am rămas mască după ce am vazut neghiobia găștii de specialiști liberali conduși de habarnistul Coteț și înfumuratul Cosmin Petrescu, o neghiobie numită “Pitesti Tech City”, in fapt un copy paste după un proiect de prin Ardeal. Eh, dar am rămas mut când am citit despre noua găselniță a aceleiași găști de incompetenți care au ambalat subiectul anterior si cel al parcurilor industriale într-un nou produs electoral menit să zgândăre orgoliul și melancolismul nostalgicilor epocii de mult apuse.

Pe scurt, campania electorală a PNL Argeș, etapa a II-a, mizează pe o nostalgie periculoasă: revitalizarea fostelor fabrici comuniste. Această promisiune, deși tentantă pentru cei care își amintesc de o epocă apusă, este nerealistă și riscă să deturneze atenția de la soluții viabile pentru economia județului aflat într-un balansoar economic extrem de periculos.

Iată, în opinia mea, motivele pentru care revitalizarea fabricilor comuniste nu este viabilă:

1. Lipsa pieței: Multe dintre fabricile comuniste produceau bunuri care fie nu mai sunt cerute pe piața actuală, fie nu pot face față concurenței acerbe dominată de produsele chinezești. O revigorare a producției ar necesita o reorientare completă, implicând costuri și riscuri semnificative.

1. Lipsa rentabilității: Majoritatea fabricilor comuniste erau ineficiente și prost gestionate. Costurile de producție erau ridicate, iar calitatea produselor era adesea slabă. În economia globală de astăzi, este imposibil ca aceste fabrici să concureze cu producători moderni și eficienți. Oamenii vor produse moderne, de calitate, la prețuri competitive. Fostele fabrici comuniste nu pot produce asemenea produse. De exemplu Aro Câmpulung, poate fi repornită în condițiile in care marii colosi ai industriei auto capituleaza in fata invaziei chinezești?

3. Lipsa forței de muncă: Multe dintre fostele fabrici comuniste se află în zone incluse intr-un anumit lanț demografic si geografic bine gândit, ce-i drept, acum 50 ani. Un fel de rețea care, in aceste vremuri nu mai functionează lasând fostele fabrici izolate în zone unde populația este îmbătrânită și nu există forță de muncă calificată. Este dificil de atras tinerii către aceste zone și de a-i convinge să lucreze în fabricile vechi, fie și in meserii noi.

4. Costuri de reconversie: Transformarea fostelor fabrici comuniste în unități de producție moderne ar necesita investiții masive. Costurile de reconversie ar fi prohibitive, iar rentabilitatea investiției este incertă.

5. Impactul asupra mediului: Multe dintre fostele fabrici comuniste au poluat semnificativ mediul. Reabilitarea lor ar necesita investiții suplimentare pentru a le aduce la standardele moderne de protecție a mediului.

2. Tehnologie învechită: Echipamentele din fabricile comuniste sunt depășite moral și fizic. Investițiile masive în modernizare ar fi necesare pentru a le face competitive pe piața globală dar succesul nu va fi nicidecum garantat. De exemplu, fosta fabrică de porțelan care nu ar putea supravietui decat daca ar aduce muncitori din Asia ca sa lucreze 8 ore pe un castron cu orez pentru a putea transforma caolinul in portelan de calitate la preturi competitive.

3. Forță de muncă: Industria comunistă se baza pe o forță de muncă numeroasă, dar slab calificată. Pregătirea personalului pentru a opera utilaje moderne ar necesita programe de recalificare costisitoare și de lungă durată. Este mare nevoie de tineri dar… unde sunt tinerii dintr-un județ îmbătrânit?

4. Lipsa capitalului: Investițiile necesare pentru revitalizarea fabricilor comuniste sunt enorme. Este nerealist să se aștepte ca statul sau sectorul privat să acopere costurile exorbitante. Au mai fost incercari iar rezultatul au fost veritabile găuri negre.

5. Impactul asupra mediului: Multe dintre fabricile comuniste au un impact negativ semnificativ asupra mediului. Modernizarea lor ar trebui să țină cont de standardele actuale de protecție a mediului, implicând costuri suplimentare.

Ar mai fi multe de spus dar ma opresc aici și spun doar atât: promisiunea PNL Argeș de a revitaliza fabricile comuniste este o iluzie periculoasă. În loc să investească în resurse apuse, ar fi mai prudent să se concentreze pe atragerea de noi investitori, pe stimularea antreprenoriatului local și pe dezvoltarea de competențe relevante pentru piața muncii actuale.

Nostalgia pentru trecut nu trebuie să ne orbească la realitatea prezentului. Argeș are nevoie de o viziune economică realistă și sustenabilă, nu de promisiuni iluzorii bazate pe o epocă apusă.

Electoratul ar trebui să fie critic și să ceară explicații concrete găștii de specialiști liberali conduși de habarnistul Coteț și înfumuratul Cosmin Petrescu iar când îi prindeți prin cartierele, străzile, ulițele voastre îndrugând gogoașa cu revitalizarea, aadresați-le câteva întrebări. Cum ar fi: Cum va fi identificată piața pentru produsele fabricate în fabricile revitalizate? Care sunt sursele de finanțare pentru investițiile masive necesare? Cum vor fi recalificate forța de muncă și adaptate la noile tehnologii? Care vor fi măsurile luate pentru a minimiza impactul negativ asupra mediului?

Așa că habarnistul Coteț și înfumuratul Cosmin Petrescu ar trebui să se trezeasca din aroma infectă a gogoșilor eectorale liberale și să înțeleagă o chestiune simplă, de bun simț, dar care prinde al dracului de mult la electoratul argeșean al anului 2024: doar o abordare realistă și transparentă poate asigura un viitor prosper pentru Argeș. Nostalgia nu este o soluție.