Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Vizita în SUA, compromisă – Toni Greblă îl atacă pe Iohannis: ‘Miniștrii nu vor putea semna acordurile din cauza blocajului din Guvern’

Publicat

in

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a susținut, miercuri, că miniștrii titulari nu vor putea semna acordurile prevăzute în vizita în SUA, din cauza blocajului din Guvern creat de refuzul președintelui Klaus Iohannis de a semna decretele de numire a noilor miniștri.

„Urmează să fie efectuată o vizită programată de mult timp în SUA, cu acorduri importante, pe care ministrul titular e în imposibilitate să le semneze. Niciun alt demnitar nu are abilitatea să semneze niciun act în afara ministrului care nu există la cele trei ministere. Avem azi consultări cu Guvernul polonez. Suntem în imposibilitatea de a semna acorduri, ne lipsesc miniștrii titulari”, a spus Toni Greblă, în fața judecătorilor CCR, la susținerea punctelor de vedere în urma sesizării Vioricăi Dăncilă privind un conflict juridic între Guvern și Klaus Iohannis, conform Mediafax.

Ședința Curții Constituționale a început la ora 10:00. Părțile implicate în conflictul juridic între Guvern și Administrația Prezidențială își susțin punctele de vedere. Conflictul a fost sesizat de premierul Viorica Dăncilă, după ce Klaus Iohannis a refuzat numirea miniștrilor interimari.

Grațiela Gavrilescu și Teodor Meleșcanu și-au dat cuvântul de onoare că nu pleacă din ALDE: promiteau că demisionează din Parlament

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că duminică, 22 septembrie, va începe o vizită de lucru în SUA, prilej cu care le va prezenta oficialilor americani oportunitățile de afaceri din România.Vizita în SUA se va finaliza pe 29 septembrie.

Șeful Executivului împreună cu ministrul de Externe Ramona Mănescu și ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici vor participa la evenimentul din 27 septembrie de la New York, a anunțat, la solicitarea MEDIAFAX, directorul executiv al Camerei de Comerț Româno-Americană din SUA Elias Wexler.

„La evenimentul la care participă premierul, ministrul de Externe și cel al Finanțelor vor fi prezenți directori ai afacerilor de succes. I-am invitat să participe pe cei care au exprimat un interes pentru România, din instituțiile financiare, inclusiv bănci, administratori de pensii, gestionarea activelor, asigurări, consultanți de investiții și de asemenea industria prelucrătoare, doctori cu cabinete particulare, dezvoltare în IT, doar ca să numim câțiva”, a transmis Elias Wexler, director executiv al Camerei de Comerț Româno-Americană din SUA, la solicitarea MEDIAFAX.

Acesta a adăugat că la eveniment vor participa președinții filialelor noastre din Florida, DC, Los Angeles, New York și România.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Situație dramatică pe frontul din Ucraina! Locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

Publicat

in

Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN, potrivit news.ro.

Moscova şi-a intensificat ofensiva în nordul Ucrainei. Săptămâna trecută a lansat cea mai surprinzătoare operaţiune din doi ani de război, trecând graniţa de nord în încercări reînnoite de a captura Harkov, al doilea cel mai populat oraş al ţării.

Vovchansk, în nordul regiunii Harkov, s-a confruntat cu un atac, forţele ruse pretinzând că controlează satele din jur şi forţând civilii să fugă.

Serhii Bolvinov, şeful departamentului de investigaţii al poliţiei regionale din Harkov, a declarat vineri pentru postul public Suspilne News că soldaţii ruşi au ţinut aproximativ 40 de civili într-un subsol, în apropierea „centrului lor de comandă”.

Oamenii sunt interogaţi, iar „cei care efectuează interogatorii se prezintă ca angajaţi FSB”, a spus Bolvinov, referindu-se la agenţia de securitate internă a Rusiei, adăugând că captivii sunt folosiţi ca „scuturi umane”.

El a spus că captivii erau în mare parte bătrâni care „nu au vrut să se evacueze” şi au fost capturaţi când au decis în cele din urmă să plece spre teritoriul controlat de forţele ucrainene.

Bolvinov a spus că un locuitor în vârstă de la Vovcensk a fost ucis de soldaţii ruşi după ce a refuzat să se supună ordinelor lor şi a încercat să scape.

Detaliile au venit la o zi după ce ministrul de Interne al Ucrainei, Ihor Klymenko, a declarat că ruşii iau prizonieri civili în nordul Vovcensk.

„Cunoaştem primele cazuri de execuţii de civili de către armata rusă”, a anunţat Klymenko pe canalul său Telegram, adăugând: „În special, unul dintre locuitorii din Vovchansk a încercat să evadeze pe jos, a refuzat să se supună comenzilor invadatorilor. – l-au ucis ruşii.”

Anchetatorii poliţiei au deschis un dosar penal pe motiv de încălcare a regulilor de război, a spus el, adăugând că evacuările au fost în curs în acea zonă până joi.

CNN nu poate verifica în mod independent afirmaţiile lui Bolvinov şi a contactat Ministerul rus al Apărării pentru comentarii. Rusia nu a comentat cu privire la trupele sale care folosesc civili ca scuturi umane sau care vizează pe cei care încearcă să se refugieze..

Forţele ruse au lansat vineri atacuri aeriene la Harkov

Forţele ruse au lansat vineri atacuri aeriene la Harkov, ucigând cel puţin trei persoane şi rănind 28, a declarat primarul Ihor Terekhov într-o postare Telegram.

Oleh Syniehubov, şeful administraţiei militare regionale din Harkov, a declarat vineri într-o postare Telegram că districtul a fost lovit de două ori de bombe aeriene ghidate.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a amânat săptămâna trecută toate vizitele externe, în timp ce ţara se confruntă cu noua ofensivă.

Într-un interviu acordat AFP, difuzat vineri, Zelensky a spus că ofensiva rusă din regiunea Harkov „nu este stabilizată, este controlată”.

El a afirmat că forţele ucrainene controlează rutele de intrare ale trupelor ruse în regiune, dar că operaţiunea rusă continuă.

Preşedintele Ucrainei a mai declarst că ar putea exista mai multe valuri de atacuri ruseşti asupra regiunii şi a subliniat necesitatea sistemelor de rachete Patriot pentru a îndepărta trupele ruse din Harkov.

Statele Unite au anunţat săptămâna trecută un pachet de ajutor de 400 de milioane de dolari în muniţii de apărare aeriană şi alte arme.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

Publicat

in

Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV, conform news.ro.

Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Această anulare este rezultatul crizei politice pe care arhipelagul o traversează începând de marţi.

Miercuri, Guvernul francez a instaurat starea de urgenţă în Noua Caledonie.

În urma votului de marţi al parlamentarilor în favoarea extinderii electoratului în Noua Caledonie, au izbucnit revolte soldate cu moartea a cinci persoane.

În acest climat tensionat, trecerea flăcării olimpice, care ar fi trebuit să aibă loc peste mai puţin de o lună, a fost anulată de Matignon din motive de securitate, potrivit BFMTV.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend