Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Propunerea legislativă privind trecerea STS în subordinea MAI a fost respinsă de Senat

Publicat

in

Propunerea legislativă privind trecerea Serviciului de Telecomunicații Speciale în subordinea Ministerului Administrației și Internelor a fost respinsă miercuri de plenul Senatului, informează Agerpres.

Senatul a respins cu patru voturi pentru, 79 împotrivă și o abținere, propunerea de lege referitoare la modificarea Legii 92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de
Telecomunicații Speciale, a OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, precum și a altor acte normative.

Propunerea legislativă prevede că STS se reorganizează ca Departament de Telecomunicații Speciale, structură cu personalitate juridică, în subordinea MAI, condusă de un secretar de stat, ajutat de trei subsecretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului.

Potrivit actului normativ, MAI ar fi preluat de la STS atât patrimoniul, bugetul, cât și personalul și posturile aferente.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

Publicat

in

​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşia Gaza.

Copil rănit în atacul de la Jabalia, GazaFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Rafila spune, fără a preciza un număr anume, că aceşti copii vor fi aduşi în România prin Mecanismul de Protecţie European.

„Cei de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (…) se ocupă de transport. Noi ne pregătim pentru tratarea în funcţie de patologie. Avem deja o astfel de listă. Spitalele de pediatrie din Bucureşti, pentru cei cu multitraumă, Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’, şi, eventual, ‘Marie Curie’. Cei oncologici probabil că vor fi duşi la Institutul Clinic Fundeni”, a declarat Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că nu poate indica o dată certă referitoare la aducerea în ţară a acestor copii palestinieni, însă va avea loc „într-un viitor foarte, foarte apropiat”.

Citeste mai mult

NATIONAL

Revoltător! Un pacient stă neoperat de 10 zile din cauza unui conflict între medici

Publicat

in

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat la picior, însă intervenţia continuă să fie întârziată din cauza unui conflict între medicul său și un anestezist.

După ce şi-a rupt piciorul în urma unui accident casnic, bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

Acolo însă avea să afle că intervenția chirurgicală de care are mare nevoie nu poate fi făcută din cauza unui conflict între medicul curant și anestezist.

Mai exact, medicul care l-a examinat a informat familia bărbatului că este necesară o intervenție chirurgicală. Cu toate acestea, la 10 zile de la accident, pacientul încă așteaptă să fie operat.

“Doctorul a spus că anestezistul refuză să intre în sala de operație cu el. Înțeleg că cei doi medici nu se înțeleg, dar pacienții nu ar trebui să sufere din această cauză. Am făcut plângeri la conducerea spitalului și la Consiliul Județean Ialomița, dar ni s-a spus doar să așteptăm!” a declarat revoltată Constantina State, soția pacientului., pentru independentonline.ro.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia au declarat că responsabilitatea principală aparține medicului curant, care ar fi trebuit să găsească o soluție pentru a nu întârzia operația.

“Medicul trebuia să găsească o soluție pentru acest pacient, fie prin transferul la un alt coleg, fie la o unitate medicală din Capitală. Orgoliile personale nu ar trebui să afecteze pacienții. Oamenii trebuie să primească îngrijiri medicale indiferent de disputele dintre medici” a declarat managerul spitalului.

Conducerea a început demersurile pentru transferul pacientului la un alt medic și a anunțat că va sesiza Comisia de Disciplină și Colegiul Medicilor Ialomița.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend