Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Opinie: Rusia s-ar putea dezintegra în mai multe state

Publicat

in

Fostul presedinte al Poloniei, Lech Walesa, nu a exclus destramarea Federatiei Ruse în mai multe state. Dupa desprinderea unor regiuni, Rusia se va diminua într-atât de mult, încât va fi greu de recunoscut, spune el într-un interviu acordat publicatiei ucrainene ‘Ekonimiceskaia pravda’, potrivit portalului baltic Delfi.lt.

‘În Rusia sunt minimum 60 de popoare. Ea s-ar putea destrama si ar putea ramâne cu o populatie de numai de 20 de milioane de oameni. Aceasta depinde de modul în care se va dezintegra’, a declarat Walesa în interviul pentru jurnalistii ucraineni.

În acest caz, a subliniat el, noile entitati statale formate s-ar putea unifica dupa principiul Uniunii Europene si ar putea coexista împreuna, dar nu asa cum exista astazi în cadrul Federatiei Ruse. Dar, în opinia sa, astfel de modificari nu vor surveni prea curând.

‘Rusii sunt niste oameni nefericiti. Trebuie ca mentalitatea lor sa se schimbe complet. Totul la ei va veni mai târziu’, a estimat fostul presedinte al Poloniei, lider al miscarii sindicale Solidarnost, laureat al premiului Nobel pentru Pace în anul 1983.

Vorbind despre Rusia, Walesa (73 de ani) a spus ca ‘aceasta tara nu a trait niciodata în conformitate cu principiile occidentale’. ‘Rusia nu a avut niciodata democratie si libertate.A vrut întotdeauna sa aiba un dusman. Prezenta acestuia a disciplinat aceasta tara’, a opinat fostul lider politic polonez.

‘Europa are nevoie de Rusia’, a afirmat Walesa în interviul amintit, subliniind ca pentru revenirea Rusiei în cadrul comunitatii internationale este necesar ca Rusia ‘sa se poarte ca un stat civilizat’ si nu sa sperie celelalte tari cu arma sa nucleara.

‘Nu avem planuri de a ataca pe nimeni, dar daca cineva ne va ataca, el va plati scump’, a avertizat Walesa, adaugând:’Daca cizma ruseasca va pune piciorul pe pamânt polonez, în ciuda faptului ca am un premiu Nobel pentru Pace, voi merge la lupta si voi trage în dusman’.

În vara anului 2014, au existat încercari în Rusia de a organiza asa-numite ‘marsuri pentru federalizare’. Organizatorii au fost ulterior retinuti, iar mass-media care au postat materiale privind aceste activitati neautorizate au trebuit sa le elimine din retea. Rusia este al noualea cel mai populat stat din lume. La 1 ianuarie 2015, aceasta tara numara 146 milioane de locuitori.

AGERPRES

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/opinie-rusia-s-ar-putea-dezintegra-in-mai-multe-state_952337.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Un tânăr a încercat să tâlhărească o femeie de banii din casieria firmei la care lucra; a fost reținut

Publicat

in

Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de anchetatorii constănţeni, după ce a încercat, prin acte de violenţă, să tâlhărească o femeie de sumele de bani aflate în casieria firmei la care aceasta lucra.

Potrivit datelor comunicate, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, tânărul este cercetat pentru tentativă la tâlhărie calificată, distrugere şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

“La data de 8 mai a.c., în jurul orei 05,15, acesta ar fi încercat să deposedeze prin acte de violenţă o femeie, de 31 de ani, de sumele de bani aflate în casieria unei societăţi comerciale, unde era angajată, şi ar fi provocat distrugeri la un telefon mobil aparţinând societăţii comerciale. Totodată, din activităţile întreprinse a rezultat faptul că tânărul ar fi condus un autoturism, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, arată sursa citată de Agerpres.

Ulterior, în cursul zilei de joi, poliţiştii din cadrul Serviciului Municipal de Investigaţii Criminale au efectuat două percheziţii domiciliare, în oraşul Năvodari, în urma cărora au fost identificate şi ridicate mai multe articole vestimentare şi un telefon mobil.

Bărbatul a fost condus şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Astăzi, acesta va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere legală.

Citeste mai mult

NATIONAL

Noile tehnologii aduc noi infracțiuni: vocile unor actori au fost ‘furate’ pentru inteligența artificială

Publicat

in

Doi actori de voiceover (sau naratori) din Statele Unite au dat în judecată compania Lovo, care a fost acuzată că le-a copiat ilegal vocile și că le-a folosit fără permisiune în tehnologia sa de “voice off” (imaginea nu este însoţită şi de imaginea vorbitorului) cu inteligență artificială, potrivit Reuters, scrie Rador Radio România.

Cazul este cel mai recent dintr-un val tot mai mare de procese cu miză mare în care companiile de tehnologie au fost acuzate de utilizarea abuzivă a conținutului, inclusiv cărți, articole de presă și versuri de cântece, pentru a alimenta sistemele generative de inteligență artificială.

Actorii au intentat procesul în numele unui grup propus de persoane care acuză Lovo că le-a folosit vocile în mod abuziv. În plângere se spune că site-ul Lovo oferă, de asemenea, voci asemănătoare cu cele ale unor celebrități sub nume precum “Barack Yo Mama”, “Mark Zuckerpunch” și “Cocoon O’Brien”.

Actorii americani Paul Skye Lehrman și Linnea Sage au declarat în acțiunea colectivă că Lovo, cu sediul în San Francisco, vinde versiuni AI ale vocilor lor fără permisiune, după ce i-a păcălit să furnizeze mostre de voce pentru companie. Actorii, care solicită daune de cel puțin cinci milioane de dolari pentru un grup de actori, au acuzat Lovo de fraudă, publicitate falsă și încălcarea drepturilor lor de publicitate.  “Vrem să ne asigurăm că acest lucru nu se va întâmpla și altor persoane”, a declarat pentru Reuters avocatul Steve Cohen de la Pollock Cohen, care îi reprezintă pe reclamanți. “Nu știm, din miile de voci pe care Lovo spune că le folosește, câți oameni știu că vocile lor au fost folosite și pot fi folosite în continuare”.

Cum au fost păcăliți

Paul Skye Lehrman și Linnea Sage au fost abordaţi pe piața de liber-profesioniști Fiverr pentru a oferi lucrări de voiceover pentru clienți anonimi, potrivit dosarului din instanţă. Lui Paul Skye Lehrman i s-a spus că vocea sa va fi folosită doar pentru un “proiect de cercetare”, în timp ce lui Linnea Sage i s-a spus că vocea ei va fi folosită doar cu “scenarii de test pentru reclame radiofonice”.

Paul Skye Lehrman a auzit, însă, mai târziu versiuni AI ale vocii sale în videoclipuri de pe YouTube despre echipamente militare rusești și într-un episod de podcast despre “pericolele tehnologiilor AI”, potrivit dosarului.

Vocea lui Linnea Sage a fost folosită pentru dublaje pentru materialele promoționale ale Lovo. Paul Skye Lehrman a aflat ulterior că clientul său de pe Fiverr era un angajat al Lovo, iar actorii au declarat că au aflat ulterior că Lovo vindea utilizarea vocii lui Paul Skye Lehrman abonaților ca fiind “Kyle Snow”, iar vocea lui Linnea Sage ca fiind “Sally Coleman”. Potrivit plângerii, compania Lovo a răspuns la o scrisoare de încetare și renunțare spunând că vocile actorilor “nu erau populare” și că vânzările au fost “neglijabile”.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend