Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ne dezvoltăm. Miliarde de euro se învârt pe piața achizițiilor din România

Publicat

in

NATIONAL

Israelul a dat marele semnal că vrea să înceapă ofensiva în Rafah: evacuări ale civililor și apel al armatei

Publicat

in

De

Israelul a cerut sâmbătă locuitorilor din unele zone estice ale oraşului Rafah din Fâşia Gaza să evacueze şi să se îndrepte către “zona umanitară extinsă” din Al-Mawasi, potrivit unui mesaj în limba arabă publicat pe reţeaua de socializare online X de purtătorul de cuvânt al armatei.

Statele Unite “observă cu îngrijorare” operaţiunea militară israeliană în curs de desfăşurare la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, dar nu consideră că este una “majoră”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, transmite AFP, relatează Agerpres.

Kirby a mai afirmat că Statele Unite consideră în continuare “posibil” un acord privind un armistiţiu în Gaza, cu condiţia ca părţile implicate să demonstreze “curaj” şi “bună credinţă”, în contextul în care gruparea islamistă palestiniană Hamas şi Israelul au părăsit discuţiile care aveau loc la Cairo, fără a reuşi să ajungă la un acord.

Tancurile au intervenit în zonă

Tancuri israeliene au ocupat vineri principalul drum care desparte jumătăţile estică şi vestică ale Rafah, încercuind practic întreaga parte estică a oraşului din sudul Fâşiei Gaza, relatează Reuters.

Locuitorii au relatat despre explozii şi focuri de armă aproape permanente în estul şi nord-estul oraşului vineri, cu lupte intense între forţele israeliene şi militanţi din Hamas şi Jihadul Islamic.

Hamas susţine că a prins în ambuscadă tancurile israeliene în apropierea unei moschei din estul oraşului, semn că soldaţii au avansat mai mulţi kilometri în Rafah.

Cum motivează Israelul

Israelul susţine că nu poate câştiga războiul dacă nu ia cu asalt Rafah pentru a înlătura miile de luptători Hamas despre care crede că s-au refugiat aici. Hamas susţine că va lupta cu armata israeliană pentru a se apăra. Agenţiile de ajutor umanitar afirmă că luptele pun în pericol sute de mii de civili deja strămutaţi.

“Nu eşti în siguranţă, niciun loc din Rafah nu este sigur şi obuzele au aterizat peste tot de ieri”, a declarat Abu Hassan, de 50 de ani, care locuieşte într-o zonă din vestul Rafah printr-o aplicaţie de chat.

“Încerc să plec dar nu-mi pot permite 2.000 de shekeli ca să cumpăr un cort pentru familia mea. Există o mişcare în creştere a populaţiei spre ieşirea din Rafah chiar din zonele de vest, deşi acestea nu au fost desemnate zone roşii de către ocupaţie. Armata loveşte întreg Rafahul, nu numai estul, cu obuze şi lovituri aeriene”, a mai declarat el pentru Reuters.

Armata susţine că forţele sale din estul Rafah au descoperit gurile de intrare ale mai multor tuneluri şi că soldaţii israelieni au avut schimburi de focuri cu grupuri de combatanţi Hamas, ucigând mai mulţi dintre ei.

De asemenea, susţine sursa citată, avioane israeliene au lovit mai multe situri de unde rachete şi obuze de mortieră au fost lansate spre Israel în ultimele zile, inclusiv către punctul de trecere Kerem Shalom.

Avansul armatei israeliene până pe drumul Salahuddin a încheiat încercuirea “zonei roşii” din care a ordonat evacuarea.

Neînțelegeri cu SUA

Perspectiva unei ofensive majore la Rafah în această săptămână a creat una dintre cele mai mari fisuri de generaţii între Israel şi cel mai apropiat aliat al său, SUA, care a blocat transporturi de arme către Israel pentru prima dată de la începerea războiului.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat joi că Israelul “va lupta cu unghiile” dacă trebuie. Într-un interviu pentru o televiziune americană, el a spus că speră că Israelul va depăşi dezacordurile cu preşedintele Joe Biden.

Convorbirile pentru încheierea unui armistiţiu s-au suspendat joi fără niciun acord pentru a pune capăt luptelor şi eliberarea ostaticilor capturaţi de Hamas în urma atacurilor de la 7 octombrie 2023 care au declanşat războiul.

Hamas susţine că a fost de acord la începutul săptămânii cu o propunere înaintată de mediatorii Qatar şi Egipt care a fost anterior acceptată de Israel. Acesta din urmă susţine însă că propunerea conţine elemente pe care nu le poate accepta.

Citeste mai mult

NATIONAL

Bayer Leverkusen, cadou special pentru fani după cel mai bun sezon din istoria clubului

Publicat

in

De

Bayer Leverkusen a ajuns la 49 de meciuri fără înfrângere, iar gruparea din Bundesliga a anunţat că va pune la dispoziţia fanilor tatuaje gratuite prin care aceștia să-şi amintească toată viaţa de un sezon istoric.

Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia

Tatuaje gratuite pentru fanii lui Bayer Leverkusen: „Dragoste care durează o viață”

Deja campioană a Germaniei, Bayer mai poate câștiga alte două trofee: Europa League (duel în finală cu Atalanta) și Cupa Germaniei (va întâlni pe Kaiserslautern în ultimul act).

Clubul le oferă fanilor şansa de a marca acest sezon istoric cu un tatuaj gratuit, punându-le la dispoziţie zece modele „campionii Bundesliga”, branduite cu sigla clubului.

Programările se fac online, iar tatuajele vor fi realizate chiar la BayArena.

Gruparea din Leverkusen mai precizează că suporterii care nu pot obţine o programare pe stadion vor primi „o reducere de 19,04% la preţul normal al unui tatuaj de la un studio local”, cu referire la 1904, data înfiinţării clubului.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend