Stai conectat...

DIVERSE

Vladimir Putin anunță o pauză de 72 de ore a atacurilor rusești asupra Kievului, în timp ce emisarii lui Donald Trump ajung la Moscova

Publicat

la

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat suspendarea timp de 72 de ore a atacurilor asupra Kievului, începând de sâmbătă la miezul nopții, în contextul vizitei la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Cei doi încearcă să relanseze negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina, potrivit ABC News.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a anunțat acest lucru și a confirmat că emisarii americani se vor întâlni cu Vladimir Putin. Oficialul rus a precizat însă că, în acest moment, nu sunt discutate „idei noi” pentru încheierea conflictului.

Steve Witkoff și Jared Kushner vizitează Rusia într-un moment în care atacurile aeriene dintre Rusia și Ucraina s-au intensificat. Forțele ruse au continuat bombardamentele asupra Kievului și a altor orașe, în timp ce Ucraina a desfășurat la rândul său atacuri cu drone asupra unor obiective de pe teritoriul rus.

Citește și : Trump susține din nou că Putin nu va ataca NATO: ”Îl cunosc foarte bine”. Președintele american anunță o nouă încercare de pace în Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunțase că țara sa va opri atacurile aeriene pe durata vizitei emisarilor americani și a cerut Moscovei să procedeze la fel.

Cu toate acestea, Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a efectuat atacuri asupra aeroporturilor din Kiev și Borispol chiar înaintea deplasării americanilor.

„Este clar că aceste atacuri rusești asupra aeroporturilor sunt o reacție la discuțiile și pregătirile pentru posibilitatea ca partea americană să folosească o aeronavă pentru a călători în Ucraina”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a avertizat că Kievul își va adapta operațiunile în spațiul aerian rusesc, pe care l-a descris drept periculos din cauza atacurilor cu drone și rachete.

Anunțul privind pauza de 72 de ore vine însă după o nouă serie de atacuri rusești asupra Kievului. Vineri, o dronă a lovit sediul central al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), aflat în centrul capitalei, în apropierea Catedralei Sfânta Sofia.

Atacul a provocat un fum dens în zona centrală a orașului, iar cel puțin nouă persoane au fost rănite, potrivit autorităților ucrainene.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că drona a fost direcționată către clădirea în care se află conducerea SBU și a ordonat serviciului de informații să pregătească un „răspuns adecvat și concret”.

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiha, a calificat atacul drept „o escaladare majoră”. Lovitura este cu atât mai semnificativă cu cât astfel de atacuri asupra unor clădiri guvernamentale importante din centrul Kievului sunt rare.

Citește și : Ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, prima reacție după convocarea la MAE: „Acuzațiile sunt absurde, ridicole, nefondate și fără dovezi”. Federația Rusă este acuzată de Germania că s-a implicat în incidentul cu dronă de la aeroportul Leipzig/Halle

SBU este una dintre instituțiile implicate în operațiunile ucrainene împotriva Rusiei, inclusiv în atacuri de amploare asupra unor obiective militare de pe teritoriul rus.

Loading

DIVERSE

Fostul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, îi cere demisia lui Ilie Bolojan: „Trebuie să plece înainte să pună definitiv agricultura românească pe butuci” VIDEO

Publicat

la

Fostul ministru al Agriculturii Florin Barbu îl atacă pe premierul interimar Ilie Bolojan și susține că fermierii români sunt împinși spre faliment de către politicile acestuia.

Florin Barbu a lansat atacul dur la adresa șefului Executivului într-un mesaj pe Facebook, acuzându-l că pune în pericol agricultura românească și cerând măsuri concrete pentru fermieri.

„Bolojan trebuie să plece înainte să pună definitiv agricultura românească pe butuci.”, își începe postarea fostul ministru.

Citește și : Sorin Grindeanu anunță că PSD este pregătit să preia guvernarea: „Economia nu așteaptă ca partidele să-și termine calculele”

Florin Barbu afirmă că producătorii români se confruntă cu presiuni tot mai mari și avertizează că falimentul fermelor ar afecta inclusiv capacitatea României de a-și asigura hrana din producție internă.

„Fermierii noștri nu mai au nevoie de promisiuni și de experimente, au nevoie de sprijin real și de un Guvern care să înțeleagă un lucru simplu, și anume că, fără agricultură, România nu are siguranță.”, mai punctează Florin Barbu.

Fostul ministru susține că românii trebuie să poată găsi pe piața internă produse realizate de fermierii și procesatorii autohtoni, de la lapte și carne până la legume și fructe.

„Românii vor hrană sănătoasă, produsă aici, acasă. Vor să găsească pe rafturi lapte românesc, carne românească, legume, fructe și produse făcute de fermierii și procesatorii noștri.”, a mai specificat acesta.

Mai mult, el acuză actuala guvernare că lasă producătorii români să fie afectați de costuri ridicate și de concurența importurilor.

„Dar asta nu se poate întâmpla dacă fermele sunt împinse spre faliment, dacă producătorii români sunt sufocați de costuri și dacă statul stă neputincios în timp ce importurile iau locul produselor noastre.

Nu putem accepta asta!”, mai arată Barbu.

Social-democratul cere instalarea unui Executiv cu puteri depline, despre care spune că trebuie să ia rapid măsuri pentru protejarea agriculturii și industriei alimentare.

Citește și : PSD ar reuși să strângă 230 din cele 233 de voturi necesare învestirii unui nou Guvern (surse)

„România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline, capabil să ia decizii și să apere agricultura, industria alimentară și producția românească.

Iar PSD este pregătit să își asume guvernarea, să punem din nou fermierul român în centrul politicilor publice, să producem mai mult aici, să procesăm mai mult aici, așa încât România să le poată oferi oamenilor hrană bună, sănătoasă și românească.”, se încheie postarea sa.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Un avion de vânătoare s-a prăbușit în timpul unui spectacol aerian din Grecia. Cei doi piloți au murit VIDEO

Publicat

la

Un avion militar F-4 Phantom al Forțelor Aeriene Grecești s-a prăbușit sâmbătă, în timpul unui spectacol aerian desfășurat la Baza Aeriană Tanagra, în apropiere de Atena. Aeronava s-a izbit de sol în fața miilor de spectatori, iar impactul a fost urmat de o explozie și de un incendiu puternic.

Cei doi membri ai echipajului, un căpitan și un maior din cadrul Escadrilei de Luptă 117 a Forțelor Aeriene de la Andravida, au murit în urma accidentului, potrivit informațiilor citate de Mediafax și preluate din presa elenă.

Citește și : China a construit un lift cu o înălțime de 288 de metri pentru ca aproximativ 20 de elevi de școală primară să poată ajunge la cursuri VIDEO

Avionul a continuat să zboare aproximativ două minute înainte de a începe să piardă altitudine, după efectuarea unui viraj la dreapta. Cauza prăbușirii nu este deocamdată cunoscută.

Potrivit primelor informații, piloții ar fi încercat să recâștige altitudine în timp ce aeronava se afla deasupra zonei în care erau spectatorii. Nu este clar însă dacă mecanismul de urcare a fost activat.

Impactul a provocat un incendiu la o fabrică de utilaje agricole din apropierea bazei aeriene. Flăcările s-au extins ulterior și către o zonă împădurită, ceea ce a determinat mobilizarea unui dispozitiv amplu de intervenție.

La operațiunile de stingere participă 115 pompieri, alături de echipe specializate și 36 de autospeciale. Intervenția este sprijinită din aer de nouă aeronave și patru elicoptere.

Citește și : Furtună cu putere de uragan la Toronto. Peste 50.000 de locuinţe nu au curent, traficul aerian a fost blocat total VIDEO

Accidentul s-a produs cu puțin timp înainte de ora locală 15:00, în cadrul evenimentului Athens Flying Week. Nu au fost raportate victime în rândul publicului.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Elena Udrea, atac dur la clasa politică: „Aleșii de azi sunt complet depășiți de situația politică, economică și socială dezastruoasă, pe care chiar ei înșiși au generat-o”

Publicat

la

Elena Udrea a transmis un mesaj critic la adresa actualei clase politice, pe fondul discuțiilor privind formarea noului Guvern. Fosta ministră pune sub semnul întrebării capacitatea partidelor de a găsi o soluție politică pentru conducerea Guvernului și susține că situația demonstrează „falimentul clasei politice”.

Într-o postare pe Facebook, Udrea afirmă că politicienii au ajuns să caute variante pentru funcția de premier în rândul oamenilor de afaceri sau al reprezentanților ONG-urilor și remarcă degradarea calității oamenilor politici.

„Falimentul clasei politice! O clasă politică ce nu e în stare să dea un premier și caută soluții “salvatoare” la oameni de afaceri sau ONG-iști, nu își mai are rostul! La ce mai sunt necesari politicienii, la ce mai folosesc alegerile, dacă aceștia nu sunt capabili să dea un prim-ministru și un guvern țării?

Citește și : Nicușor Dan le-ar fi propus partidelor un premier tehnocrat surpriză. Decizia președintelui este așteptată săptămâna viitoare (surse)

Fie din calcule meschine de a nu-și pierde funcțiile deja obținute, sau electoratul ca urmare a unei guvernări cel mai probabil neperformante în actualele condiții, fie din incompetenta sau din incapacitatea de a negocia unii cu alții, aleșii de azi sunt complet depășiți de situația politică, economică și socială dezastruoase, pe care chiar ei înșiși le-au generat!”, a scris Elena Udrea.

Fosta ministră afirmă că, în cazul în care partidele nu reușesc să desemneze un premier și să formeze un Guvern, politicienii ar trebui să lase alegătorii să decidă din nou, în cadrul alegerilor anticipate.

Citește și : Călin Georgescu, baie de mulțime într-o piață din Vaslui. Cum își face liderul suveraniștilor din nou campanie cu un leu

„Ideea de democrație presupune ca tara e condusă de o clasă politică derivata din voința cetățenilor, exprimată prin vot, în alegeri! Nu mai există niciun om politic capabil să fie azi Premier? Atunci dați-vă toți demisia și lăsați poporul să aleagă din nou! P.S. Și de data asta, respectați voința cetățenilor, ca uite unde ajungeți când o călcați în picioare!”, a încheiat fostul ministru.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Baba Vanga aduce veşti bune! Cinci zodii vor avea noroc chior în următorii cinci ani

Publicat

la

Chiar dacă astfel de profeții trebuie privite ca simple interpretări simbolice, previziunile atribuite celebrei Baba vanga au atras atenția celor pasionați de astrologie și de previziunile despre viitor.

Berbecii – schimbări importante și mai multă stabilitate
Pentru Berbeci, următorii cinci ani ar putea aduce o perioadă mai bună din punct de vedere financiar.

Acești nativi ar putea observa o creștere a veniturilor și o stabilitate mai mare, ceea ce le-ar permite să își organizeze mai bine planurile de viitor.

Nu este vorba neapărat despre câștiguri spectaculoase, ci mai degrabă despre o perioadă în care grijile legate de bani s-ar putea reduce considerabil.

Gemenii – carieră stabilă și bani mai mulți
Gemenii ar putea avea parte de una dintre cele mai bune perioade profesionale.

Previziunile vorbesc despre posibilitatea apariției unui loc de muncă stabil, mai apropiat de ceea ce își doresc cu adevărat.

Odată cu această schimbare, situația financiară s-ar putea îmbunătăți, iar nativii ar putea avea mai multă siguranță și libertate în luarea deciziilor importante.

Vărsătorii – noroc în bani și în dragoste
Pentru Vărsători, următorii ani ar putea aduce atât oportunități financiare, cât și schimbări pe plan sentimental.

Unii nativi ar putea întâlni o persoană importantă și ar putea face un pas major în relație.

Baba Vanga, previziuni înfiorătoare pentru 2026. La ce ar trebui să ne așteptăm în următoarele luni

Pe partea financiară, veniturile ar putea crește, însă vor exista și cheltuieli importante. Tocmai de aceea, o administrare atentă a banilor va fi esențială.

Leii – călătorii, succes și satisfacții
Leii se numără și ei printre zodiile favorizate în aceste interpretări.

Următorii cinci ani ar putea veni cu oportunități de călătorie, proiecte noi și câștiguri mai bune.

Pentru mulți Lei, ar putea fi perioada în care încep să vadă rezultatele eforturilor depuse în ultimii ani și să se bucure de mai multă libertate.

Scorpionii – belșug și schimbări în viața personală
Scorpionii ar putea intra într-o etapă importantă de transformare.

Previziunile indică posibile schimbări în carieră, îmbunătățirea situației financiare și apariția unor oportunități importante în dragoste.

Citește și Baba Vanga, între mit şi realitate. Cum sunt folosite „profeţiile” celebrei clarvăzătoare pentru propagandă: „S-au spus minciuni”

Pentru acești nativi, următorii ani ar putea fi marcați de decizii curajoase și de dorința de a începe un capitol nou.

Previziunile atribuite Babei Vanga nu reprezintă certitudini și nu au o bază științifică. Ele trebuie privite mai degrabă ca interpretări de divertisment și ca sursă de inspirație pentru cei pasionați de astrologie și profeții.

Citește și Nostradamus și Baba Vanga, previziuni cutremurătoare! După ce au anticipat războiul din Orientul Mijlociu, următoarea catastrofă ne-ar putea lovi oricând

Coine a fost cu adevărat Baba Vanga

Vangeliya Pandeva Gușterova s-a născut în 1911 în ceea ce este astăzi Macedonia de Nord, pe atunci parte a Imperiului Otoman. În adolescență, o tornadă a aruncat-o peste un câmp, iar când a fost găsită avea ochii plini de nisip. În urma traumei și a lipsei tratamentului medical adecvat, ea a orbit treptat.

Însă pierderea vederii a fost cmpensată de intuițiee și empatie, care aveau să definească relația ei cu oamenii din Petrich, orașul unde și-a petrecut viața.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, oamenii au început să vină la Vanga cu întrebări despre soarta celor dragi, aflați pe front.

În anii 1960, cozile la ușa ei durau zile întregi, iar guvernul comunist bulgar a decis să o studieze și să o sprijine formal, oferindu-i secretare și organizând vizitele în mod oficial.

Se ocupa în principal de problemele de sănătate ale oamenilor, nu de cataclismele care urmau să se producă în lume”, explică Ivan Dramov, de la Fundația Baba Vanga. Sfaturile ei erau legate de boală, familie și problemele personale ale vizitatorilor, potrivit observatornews.ro.

După moartea Babei Vanga, în 1996, i s-au atribuit vorbe pe care nu le-a spus. Prediicții în numele ei circulă pe TikTok ori în mass-media, legate de războaie, pandemii sau dezastre naturale, deși nu există surse verificabile care să ateste aceste afirmații.

Cercetătorii de la Universitatea din Texas au documentat în 2024 modul în care numele ei a fost integrat în cultura politică rusă pentru a susține narațiuni despre măreția țării și anti occident. Concluzia lor este că Vanga nu a făcut aceste profeții și probabil că nu a spus nimic din ceea ce circulă astăzi online.

Pentru bulgari, Baba Vanga nu este o figură istorică abstractă, ci o persoană reală. Ea a oferit sfaturi, atenție și încurajare oamenilor care treceau pragul casei ei din Petrich. Experiențele personale și poveștile transmise din generație în generație au creat un mit, amplificat de memoria colectivă și de media modernă.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Andreea Marin, transformare totală după această vară. Mesajul postat pe Internet: „Am nevoie să mă deschid către el”

Publicat

la

Andreea Marin a încheiat o vară memorabilă, marcată de experiențe care i-au schimbat complet perspectiva asupra propriei persoane. Vedeta a transmis un mesaj profund despre depășirea limitelor și descoperirea unor resurse interioare nebănuite și a recunoscut că a învățat să îmbrățișeze schimbarea fără teamă și să se bucure de fiecare moment.

Citește și: Andreea Marin, protagonista unei ședințe foto de senzație. Ținuta vedetei a atras toate privirile

Andreea Marin: „Am descoperit că pot fi mult mai mult”

O vară cum n-a mai fost în viața mea se încheie, dar lasă în mine amintiri profunde. A fost anotimpul schimbărilor mele interioare, al unei evoluții voite pe care totuși nu plănuisem să o trăiesc cu ceva timp în urmă, înainte să realizez că am nevoie de acest pas înainte și să mă deschid către el, cu gândul și fapta, cu convingere, cu dorință, cu iubire și înțelepciunea care m-a scos din comoditate și m-a dus, iată, departe de mine, cea de ieri.

Dincolo de profunzime și de cunoaștere, am descoperit că pot fi mult mai mult decât credeam, că am resurse interioare minunate, nebănuite, că pot iubi viața și altfel decât o credeam, că mă pot prețui și pe mine așa cum merit, așa cum îi prețuiesc pe cei din jur când le întind mâna mea, când îmi deschid sufletul către oameni și situații ce nu-mi aparțin.

E incredibil ce oportunități vin către tine, dacă îmbrățișezi schimbarea cu sufletul și cu mintea, dacă vrei cu adevărat să afli ce se află dincolo de limitele tale din prezent!

Îmi mulțumesc mie pentru libertatea pe care mi-am oferit-o în acest sens, intrând cu curaj pe un drum al descoperirilor fără să știu unde mă va duce, mulțumesc celor ce m-au îndrumat pe această cale, prietenilor puțini și buni ce mi-au fost aproape și celor ce mi-au fost dascăli prin lecțiile lor de viață, inclusiv copilului meu bun și frumos, dar și verii pentru atâtea răsărituri cu speranțe și apusuri de neuitat!

Și puterii ce vine de Sus, mereu e cineva cu mâna pe umărul meu, dându-mi ceva atât de prețios: încredere. Mulțumesc!”, a scris Andreea Marin pe Instagram.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cât cheltui pe carburant dacă te apuci de taximetrie în toamna asta. Cu cât au crescut costurile față de 2026

Publicat

la

Cât cheltui pe carburant dacă te apuci de taximetrie în toamna asta? Răspunsul diferă în funcție de mașină, consum și programul de lucru al șoferului.

Elementul invariabil este acela că scumpirea carburanților a urcat semnificativ costurile de exploatare pentru șoferii de taxi din București. Astfel, pentru un autoturism care parcurge circa 6.000 de kilometri pe lună, numai factura pentru benzină poate depăși 4.000 de lei, conform unor calculelor furnizate pentru ProMotor.

Estimările în acest context sunt făcute de Dan Boabeș, CEO Taxi Holding SRL (compania care operează Meridian Taxi și Cristaxi) și reprezintă valori medii cu caracter orientativ.

Citește și Tot mai mulți români își caută de muncă. Domeniul în care aproape 100 de oameni se luptă pentru un singur un post

Cum s-a ajuns la suma menționată anterior? Conform datelor furnizate sursei citate, un taxi rulează, în medie, circa 6.000 de kilometri pe lună, majoritatea în urban.La un consum mediu estimat la 7 l/100 km, rezultă aproximativ 420 de litri de carburant într-o singură lună. Pentru un autoturism alimentat cu benzină, la un preț de circa 9,55 lei/litru, cheltuiala rezultată depășește astfel 4.000 de lei.

”Carburantul este principalul cost variabil în taximetrie. O mașină rulează în medie 6.000 km/lună în regim urban, cu un consum de circa 7 l/100 km, rezultând un necesar de aproximativ 420 de litri lunar. La un nivel de aproximativ 9,55 lei/litru pentru benzină, factura lunară depășește 4.000 lei pe mașină”, spun operatorii implicați în taximetrie.

Creștere mare a costului în doar câteva luni: circa 400 de lei mai mult decât în iunie!

Calculele față de costurile de acum câteva luni arată creșteri importante. Potrivit estimărilor, benzina era, la finalul lui iunie, cu circa 10 la sută mai ieftină. Pentru același rulaj lunar, scumpirea înseamnă acum o cheltuială suplimentară de circa 400 de lei pentru fiecare mașină.

Dacă ne raportăm la anul trecut, cu circa 7,5 lei pe litrul de carburant, diferența este și mai mare: peste 860 de lei pe lună plătiți în plus pentru carburant.

”Față de finalul lunii iunie, când carburantul era cu circa 10 la sută mai ieftin, creșterea este de aproximativ 400 lei/lună per vehicul. Raportat la perioada similară a anului trecut, când litrul se situa în jur de 7,5 lei, diferența depășește 860 lei/lună”, a precizat reprezentantul companiei de taximetrie.

Pentru un taximetrist, această diferență nu reprezintă doar o creștere contabilă a costurilor mașinii, ci una care afectează direct veniturile obținute din activitate. Asta deoarece tariful plătit de pasager nu a fost ajustat simultan cu prețurile carburanților, mai scrie promotor.

Citește și Reguli noi pentru viitorii șoferi. Se modifică examenul pentru obținerea permisului auto

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend