DIVERSE
Vară fierbinte la festivalurile muzicale din România. Cât costă să mergi la recitalurile superstarurilor Sting, Zara Larrson, Timbaland, The Cure și Nick Cave
Published
40 de minute agoon

Se apropie festivalurile muzicale de la jumătatea anului, iar lista artiștilor care vor veni să cânte în România confirmă de pe acum un lucru esențial: va fi cea mai fierbinte vară de până acum! Sunt confirmate numeroase superstaruri, iar cine nu și-a luat încă bilet pentru a-și vedea live favoriții trebuie să știe cât costă această experiență.
Pe lângă festivalurile care și-au demonstrat deja priza uriașă la public – Untold, Electric Castle și Beach, Please! -, anul acesta intră în prim-plan și evenimentele muzicale organizate la Nibiru – cel mai nou ”pol” al distracției de pe litoral.
Iată, mai jos, când sunt programate principalele evenimente muzicale ale verii 2026, care sunt artiștii din program și cât costă să fii acolo, aproape de aceștia.
Cât costă să mergi la festivalurile muzicale ale verii 2026 și cine va cânta la acestea
Untold (Cluj-Napoca)
Organizat la Cluj-Napoca și considerat unul dintre cele mai renumite festivaluri din Europa, Untold va avea loc anul acesta în intervaluk 6-9 august.
La acest moment, prețul biletelor pleacă de la 792 de lei pentru un abonament de tip General Acces de patru zile, în cazul celor care au sub 25 de ani. Pentru cei care depășesc această vârstă, prețul abonamentului crește la peste 1.000 de lei.
Experiența V.I.P. la Untold, care oferă acces în zona backstage a uneia dintre scene, este considerabil mai scumpă – 1.928 de lei. Un abonament VIP Acces Pass, care include, potrivit organizatorilor, acces pe o platformă cu vizibilitate premium, acces dedicat în festival și facilități exclusive costă 2.259 de lei. Cel mai scump este abonamentul VIP Ultimate Experience, care asigură, printre altele, și acces în lounge-uri și la petrecerile private, tururi exclusive în festival, gift bag și masă cu băuturi incluse. Prețul acestui pachet exclusivist este 14.532 de lei.
La Untold 2026 vor cânta, printre alții, legendarul muzician britanic Sting (foto stânga), suedeza Zara Larrson (foto dreapta), Flo Rida, Swa Lee, Lewis Capaldi, The Chainsmokers și Lost Frequencies.
Citește și City break în luna mai: Top destinații în Europa cu bilete de avion sub 200 de lei
Galaxia și Retrograd (Nibiru)
Galaxia și Retograd, cele mai noi festivaluri din România, vor avea loc la Nibiru, noua destinație de divertisment de pe litoral. Galaxia (17-19 iulie) este orientat spre muzică raggaeton, latino, dar și pop, în timp ce Retrograde (28-30 august) va aduce pe scenă numele care făceau furori pe plan internațional la începutul anilor 2000. Tot la Nibiru este programata K Pop Days (1-2 august), un eveniment dedicat fanilor muzicii pop coreene.
Prețul pentru un bilet de o zi la Galaxia sau Retrograde este acum 125 de lei. Un abonament General Acces de trei zile costă 314 lei, iar unul Golden Circle, care oferă acces în fața scenei e 599 de lei. Prețul pentru abonamentul VIP (acces pe platforma VIP, bar dedicat și posibilitatea de a rezerva o masă) este de 1.019 lei. Festivalul are și o platformă Ultra VIP, iar prețul pentru un abonament aici este de 1.274 de lei.
La Galaxia vor cânta, potrivit organizatorilor, Ozuna, Nicky Jam, Hugel, Clean Bandit și Inna. Numele anunțate pentru Retrograde sunt Timbaland, Busta Rhymes, Fat Joe, Ja Rule, Keri Hilson și Eve. Pentru K Pop Days nu a fost anunțat, deocamdată, niciun nume, scrie adevarul.
Electric Castle (Bonțida)
Ediția 2026 a Electric Castle se va desfășura în locul tradiționat al acestui festival – zona Castelului Banffy de la Bonțida, în perioada 16-19 iulie.
Prețurile pentru acest festival sunt afișate în euro. Un abonament Youth Pass – Under 25 costă 139 de euro, unul General Pass e 250 de euro, iar cei care își doresc și asigurare trebuie să plătească 270 de euro. Pentru un abonament VIP, prețul este de 350 de euro fără asigurare și de 370 cu asigurare. Există și abonamente Ultra VIP, despre care organizatorii spun că asigură cea mai bună vedere spre scena principală, cocktail bar dedicat, acces gratuit la garderobă și toalete premium. Prețul unui astfel de abonament este 699 de euro.
La Electric Castle există și cel mai scump bilet la un festival din România, Black Ticket, care costă 4.999 de euro și oferă, pe lângă toate celelalte facilități, cazare la un hotel de cinci stele, transport dedicat, articole promoționale și o întâlnire cu echipa de organizare a festivalului. Există și bilete de o zi, la prețul de 119 euro.
Cap de afiș la Electric Castle este, fără dubii, trupa britanică The Cure (foto jos), care scrie istorie încă din anii ’80. La festival vor cânta și alte nume cunoscute, precum Twenty One Pilots, Teddy Swims, Chase & Status, Wet Leg, Kneecap, LP, Mochakk, Nothing But Thieves și Wilkinson.

Summer Well (Buftea)
Summer Well, organizat în apropiere de București, este un festival dedicat, în principal, muzicii alternative și indie. Ediția de anul acesta este programată în perioada 7-9 august.
Un abonament obișnuit costă 425 de lei, iar un V.I.P. Pass, 675 de lei.
Principalele atracții ale festivalului sunt recitalurile pe care le vor susține Nick Cave & The Bad Seeds și Charlotte Cardin. Nick Cave este unul dintre cei mai apreciați muzicieni australieni din toate timpurile, a cărui popularitate la nivel mondial a explodat după duetul ”Where the Wild Roses Grow” cu conaționala Kylie Minogue.
Beach, Please! (Costinești)
Pe litoral, Beach, Please! rămâne unul dintre cele mai populare festivaluri în rândul adolescenților și tinerilor, cu nume din zona trap și rap pe afiș.
Prețurile pentru un bilet de o zi sunt de 402 lei sau 504 lei,pentru acces general, în funcție de zi. Biletele VIP pentru o zi costă 1.018 lei, iar varianta Ultra VIP + Golden Circle pentru o zi ajunge la 1.273 lei. Abonamentul General Access pentru toate cele 5 zile de festival costă în prezent aproximativ 999 lei, redus de la 1.249 lei. Există și varianta Early Entry, mai ieftină, de 895 de lei, dar cu condiția să intri în festival înainte de ora 17:00. Pentru un acces mai rapid în festival, abonamentul General Access Plus ajunge la 1.149 de lei, iar varianta Golden Circle, care oferă acces mai aproape de scenă, are prețul de 949 de lei.
Prețul unui abonament V.I.P. este circa 1.500 de lei, iar pachetul Ultra VIP + Golden Circle ajunge la aproximativ 2.000 de lei. Există și varianta Black Ticket, cu facilități exclusive, care costă 5.099 de lei.
Printre numele deja anunțate de către organizatori se numără Playboi Carti, Future, Don Toliver, Tyla, Tyga și Yeat.
Kapital (București)
Gândit ca un eveniment urban de mari dimensiuni, festivalul Kapital este organizat în Capitală, pe Arena Națională. Ediția 2026, a doua, este programată în intervalul 3-5 iulie.
Prețul unui abonament General Acces, pentru zile, este de 426 de lei pentru cei care au sub 25 de ani. Pentru restul publicului, prețul crește până la 498 de lei. Abonamentul VIP, care include accesul pe o platformă cu vizibilitate premium, baruri dedicate și facilități exclusive, costă 1.000 de lei.
Organizatorii nu au făcut public deocamdată niciun nume din programul evenimentului, mai notează sursa citată.
(sursa foto: Facebook)
![]()
You may like

Suvenirul pe care orice turist ar trebui să-l cumpere. Călătoria nu este completă fără această amintire

De ce fug românii de casele self-scan? „O simplă greșeală te poate transforma în suspect”

E scris în stele! Până pe 20 mai, Universul aduce un val de bani și noroc peste 5 zodii. Verifică dacă ești pe listă!
DIVERSE
Suvenirul pe care orice turist ar trebui să-l cumpere. Călătoria nu este completă fără această amintire
Published
10 minute agoon
9 mai 2026

Experții în turism atrag atenția că un suvenir ales în grabă din magazinele turistice sunt adesea lipsite de autenticitate și ajung să fie uitate printr-un sertar. De aceea, mulți dintre ei au dezvoltat o abordare mai conștientă, aleg obiecte utile, simbolice și cu valoare emoțională reală.
HuffPost a întrebat mai multe persoane din industria turismului ce obiect aleg constant să aducă acaă dintr-o călătorie.
Suvenirul pe care îl cumpără experții în călătorii
Haine
Pentru mulți specialiști în turism, îmbrăcămintea este alegerea ideală atunci când vine vorba de suveniruri. Hainele sunt practice, utile și pot fi purtate în mod constant, ceea ce le transformă într-o amintire vie a călătoriei.
În plus, fiecare articol vestimentar cumpărat dintr-o altă țară devine o mică poveste purtată zi de zi, amintind de locurile vizitate și de experiențele trăite acolo.
Produse alimentare locale
Un alt tip de suvenir preferat de experții în turism este mâncarea locală. De la sosuri tradiționale și ciocolată artizanală, până la vinuri sau conserve specifice unei regiuni, produsele alimentare sunt considerate printre cele mai autentice amintiri de călătorie.
De exemplu, mierea grecească, cafelele locale din Puerto Rico sau produsele gourmet din piețele europene sunt alegeri frecvente pentru cei care doresc să ducă acasă gustul autentic al locului vizitat.
Cărți poștale
Cărțile poștale rămân un suvenir clasic, dar extrem de personal. Mulți călători le cumpără și își notează pe spate cele mai frumoase momente trăite în acea destinație.
Acest obicei transformă un obiect simplu într-un jurnal vizual al vacanței, ușor de revăzut peste ani și capabil să readucă emoțiile fiecărei călătorii.
Artă locală
Piesele de artă realizate de artiști locali sunt printre cele mai valoroase suveniruri. Fie că este vorba despre ceramică, picturi, sculpturi în lemn sau obiecte decorative tradiționale, aceste creații reflectă identitatea culturală a unei destinații.
Citește și: Weekend prelungit la finalul lunii mai: Angajații au parte de o minivacanță de trei zile
Magneți
Deși sunt mici și ieftini, magneții rămân unul dintre cele mai populare suveniruri din lume. Fiecare magnet reprezintă o destinație vizitată, iar colectarea lor transformă frigiderul într-o adevărată hartă a amintirilor de călătorie.
Globuri de zăpadă
Globurile de zăpadă sunt apreciate pentru aspectul lor decorativ și pentru modul în care reușesc să surprindă esența unei destinații într-un obiect mic și simbolic.
Bijuterii locale
Bijuteriile achiziționate din magazinele artizanale locale sunt considerate printre cele mai speciale suveniruri. Cercei, coliere sau brățări realizate manual nu sunt doar accesorii, ci și piese unice, încărcate de semnificație culturală.
![]()
DIVERSE
De ce fug românii de casele self-scan? „O simplă greșeală te poate transforma în suspect”
Published
11 minute agoon
9 mai 2026

Casele self-scan împart internauții în două tabere: utilizatorii care apreciază independența și criticii care reclamă timpul pierdut cu erorile de sistem și externalizarea muncii de casier către client.
Cea mai mare nemulțumire vizează ineficiența sistemelor în cazul cumpărăturilor masive. Utilizatorii subliniază că aparatul cedează rapid sub presiunea unui volum mare de produse, transformând totul într-un proces complicat.
Motivele pentru care românii refuză să plătească la casele self-scan
„Dacă am căruciorul plin nu mă duc la self-scan nici să mor. Erori mereu, stau să apăs câte sticle am, etc”, a explicat un utilizator, pe Reddit. Altcineva a spus: „Sunt limitate la 20-25kg, am pus 5 sticle de apa minerala la 5L si (…) a fost prea mult. La unele scrie maxim 10, 15 produse”.
Casele self-scan eșuează tocmai acolo unde ar trebui să ajute și anume la viteză. Blocajele constante cauzate de produsele care necesită aprobarea unui angajat—de la alcool la obiecte grele—transformă procesul într-o așteptare frustrantă.
„De multe ori dau erori, tot trebuie să fug după acele doamne de la casierie care acum trebuie să se împartă la 6-10 aparate din astea. Dacă am un cărucior plin, ceea ce de multe ori am, fiindcă merg o dată pe săptămână la magazin… nu prea am cum (…)”, a povestit un cumpărător.
Alții spun că muncesc în locul angajaților fără să primească nimic în schimb: „Eu nu le folosesc pentru că nu sunt plătit de ei. Dacă mi-ar oferi o reducere, nici nu contează cât… 2%, 5%… le-aș folosi pentru că teoretic scutesc munca unui angajat, ar trebui să văd în prețul final. Dar nu văd asta, practic muncesc eu să plătesc aceeași sumă de bani. Pai nu m-am angajat la magazin”.
„Iar daca scanezi ceva greșit sau uiți să scanezi ceva, ești pasibil de acuze de furt. Nu, mulțumesc, nu sunt angajat al magazinului ca să am așa responsabilități”, spune un alt utilizator.
Chiar și cu aceste neajunsuri, există clienți mulțumiți. Pentru un coș mic, self-scan-ul rămâne cea mai eficientă metodă de a evita cozile.
„Bine, dacă am multe produse merg la casa normală, dar dacă, de exemplu, cumpăr mai puțin de 10 produse, nu văd de ce aș pierde 15 minute la coadă. La self termin în 2-3 minute și am plecat”, a spus altcineva.
![]()
DIVERSE
E scris în stele! Până pe 20 mai, Universul aduce un val de bani și noroc peste 5 zodii. Verifică dacă ești pe listă!
Published
20 de minute agoon
9 mai 2026

Specialiștii în horoscop susțin că perioada în care Soarele tranzitează zodia Taur (între 19 aprilie și 20 mai) este ideală pentru stabilitate, construcție și pentru a aprecia ceea ce nativii deja au. Zodiile trebuie să privească imaginea de ansamblu, chiar dacă lucrurile nu evoluează în ritmul dorit, deoarece rezultatele vor fi solide și de durată.
În această perioadă, energia stabilă și echilibrată a Taurului influențează favorabil mai multe zodii, însă trei dintre ele par să fie avantajate în mod special, conform Peroz.
Taur
Pentru nativii Taur, luna aceasta aduce un context astrologic extrem de favorabil. Fiind chiar sezonul lor, multe lucruri încep să se așeze, iar sentimentul de stabilitate revine treptat.
Luna Nouă din Taur, alături de influența lui Marte, le oferă un plus de energie și motivație. După o perioadă agitată, Taurii reușesc să își recapete echilibrul și să simtă că au din nou control asupra direcției în care merge viața lor.
Totodată, ieșirea lui Uranus din această zodie, după șapte ani marcați de schimbări și situații neașteptate, vine ca o adevărată eliberare. Pentru mulți Tauri, începe o etapă mai liniștită, cu perspective noi și mai multă stabilitate.
Scorpion
Scorpionii beneficiază și ei de influențele pozitive ale acestei perioade, mai ales datorită conexiunii astrologice puternice cu zodia Taurului.
Luna Plină din 1 mai, petrecută în semnul lor, marchează un moment important de transformare și claritate. Astrologii spun că acum se încheie un capitol început în urmă cu aproximativ șase luni, iar rezultatele unor schimbări importante devin tot mai evidente.
În plus, luna mai poate aduce evoluții importante în plan financiar. Până pe 20 mai, Scorpionii pot avea parte de oportunități semnificative și de susținere în proiectele lor.
Capricorn
Și Capricornii se află într-o perioadă favorabilă, energia Taurului fiind una compatibilă cu modul lor de a construi și de a acționa.
În această lună, multe dintre planurile și dorințele lor încep să prindă contur, în special în viața sentimentală. Relațiile pot evolua într-o direcție pozitivă, iar conexiunile emoționale devin mai puternice.
Fie că își consolidează relația actuală, fie că întâlnesc pe cineva nou, Capricornii au șanse mari să trăiască momente intense și importante din punct de vedere afectiv.
Gemeni
Pentru Gemeni, această perioadă se anunță una favorabilă, marcată de noroc și oportunități neașteptate. Influența stabilă a Taurului îi ajută să își găsească mai ușor echilibrul, iar prezența lui Venus în semnul lor până pe 18 mai le amplifică farmecul personal.
Astrologii spun că tranzitul lui Venus aduce mai multă încredere, energie pozitivă și o stare generală mai bună. Gemenii pot observa schimbări benefice atât în plan financiar, cât și în ceea ce privește starea lor fizică și emoțională.
În această perioadă, reușesc să atragă mai ușor oameni noi, colaborări interesante și oportunități importante. Totodată, începutul unui nou ciclu de șapte ani adus de Uranus promite transformări majore și perspective de viitor tot mai promițătoare.
Fecioară
Fecioarele se simt în elementul lor în sezonul Taurului, având parte de stabilitate și claritate în deciziile pe care le iau.
Potrivit astrologilor, această perioadă le oferă senzația că lucrurile se aliniază în favoarea lor, iar eforturile depuse în ultima vreme încep să dea rezultate.
Fie că este vorba despre studii, călătorii sau dezvoltare personală, alegerile făcute acum au șanse mari să le aducă beneficii pe termen lung. Până pe 20 mai, Fecioarele pot face progrese importante atât în plan profesional, cât și în viața personală, apropiindu-se tot mai mult de obiectivele pe care și le-au propus.
![]()
DIVERSE
Trei tineri din Neamț, la un pas de moarte după ce o minoră fără permis a zburat cu mașina într-un canal de 5 metri adâncime
Published
42 de minute agoon
9 mai 2026

Accidentul a avut loc sâmbătă, în zona triajului din municipiul Târgu Neamţ, unde un autoturism în care se aflau trei persoane a căzut într-un canal, conform News.ro.
La sosirea forţelor de intervenţie, cele trei persoane aflate în autoturism erau ieşite din maşină.
Citește și: Ce mâncau la micul dejun sultanii otomani. Rețeta de 500 de ani care face furori și azi
Potrivit ISU Neamţ, două fete în vârstă de 15 şi 16 ani şi un bărbat de 26 de ani au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SAJ şi SMURD, ulterior toţi trei fiind transportaţi la spital.
”În urma cercetărilor desfăşurate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce o minoră, de 16 ani, din Târgu-Neamţ, conducea un autoturism pe strada Castanilor, pe un sector de drum în curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a acroşat un parapet metalic, după care s-ar fi răsturnat, la o diferenţă de nivel de aproximativ 5 metri. În autoturism se afla şi proprietarul maşinii, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, care i-ar fi încredinţat autoturismul minorei, deşi cunoştea că nu deţine permis de conducere”, a precizat IPJ Neamţ.
Fata care a condus a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul spre a fi condus unei persoane ce nu deţine permis de conducere.
![]()
DIVERSE
Investiție surpriză în România: o companie din Dubai deschide o fabrică uriașă și generează 150 de locuri noi de muncă
Published
2 ore agoon
9 mai 2026

Producătorul Advanced Inhalation Rituals va deschide în România cea de-a noua fabrică la nivel global. Unitatea, amplasată în Ștefăneștii de Jos, va avea o capacitate anuală de producție de 4.000 de tone de melasă aromatizată pentru narghilea și ar urma să devină operațională în primul trimestru din 2027. Investiția va genera aproximativ 150 de locuri de muncă.
În același timp, conflictul dintre Iran, SUA și Israel, izbucnit în februarie 2026, a afectat parțial traficul prin Strâmtoarea Hormuz, ceea ce a creat probleme în aprovizionarea cu materii prime pentru fabrica din Emiratele Arabe Unite. Compania din Dubai a fost nevoită să redirecționeze transporturile pe rute terestre și să transfere o parte din producție în Polonia. Totuși, aceste măsuri au dus la creșterea costurilor de transport și a cheltuielilor cu forța de muncă, precum și la prelungirea termenelor de livrare, potrivit Observator.
“Pe măsură ce ne extindem prezența globală și ne îndreptăm către listarea pe piața publică, această facilitate ne va îmbunătăți capacitățile de producție și va oferi reziliență operațională suplimentară în contextul unui mediu geopolitic global tot mai incert”, spune Stuart Brazier, CEO al AIR.
Fondată în 1999 și având sediul central în Dubai, AIR este unul dintre liderii globali în domeniul inovației pentru produsele destinate inhalării sociale, fiind prezentă în peste 90 de piețe la nivel internațional.
![]()
DIVERSE
Cât te costă să îți instalezi aer condiționat în 2026. Trei motive pentru care un astfel de aparat nu ar trebui să-ți lipsească din locuință
Published
2 ore agoon
9 mai 2026

Un aparat de aer condiționat ar trebui să existe în fiecare locuință pentru ca proprietarii să se bucure de un oarecare confort. Iar dacă locuința are mai multe camere, ar trebui instalate măcar două astfel de aparate pentru ca aerul să fie respirabil în casă, atunci când soarele dogorește.
Cât te costă să îți instalezi aer condiționat în 2026
Costurile montării unui aparat de aer condiționat diferă în funcție de mai multe criterii. Pentru un model standard de 9000–12000 BTU, costurile sunt estimate între 900 și 1200 de lei, iar montajul durează aproximativ 3–5 ore. Aparatele mai mari, de 18000–24000 BTU, ajung la 1000–1400 de lei, conform climatizareonline.ro.
În cazul instalațiilor complexe, tarifele pot urca la 1100–1600 de lei. Sistemele multisplit pornesc de la 1200–1800 de lei pentru două unități și pot ajunge la 3000 de lei pentru configurațiile cu trei sau mai multe unități. Garanția pentru manoperă variază între 12 și 36 de luni, în funcție de tipul lucrării.
De ce este recomandat să ai un aparat de aer condiționat în locuință
Dincolo de asptecte ce țin de confort, instalarea unui aparat de aer condiționat în casă prezintă și alte avantaje.
Îmbunătățește productivitatea, un aspect important pentru cei care lucrează în sistem remote sau hibrid. Căldura excesivă poate avea efecte negative asupra eficienței. Aerul răcoros provenit de la aparatul de climatizare ajută la menținerea unui nivel ridicat de productivitate.
Sistemul de purificare a aerului integrat în aparatele de aer condiționat ajută la curățarea aerului din casă. În cazul alergiilor sezoniere sau astmului, AC poate ameliora problemele prin faptul că elimină din aer factorii iritanți precum acarienii, părul și mătreața animalelor, sporii de mucegai și polenul. Astfel, nemairespirând aceste particule, simptomele se reduc.
Insectele sezonului cald, precum țânțarii și muștele, nu agreează aerul condiționat. Și știm cu toți cât de sâcâietoare pot fi acestea.
În prezent, toată lumea este atentă la facturile de energie, însă un aparat de aer condiționat nu trebuie neapărat să le mărească semnificativ. Modelele fabricate astăzi sunt eficiente din punct de vedere energetic și au adesea clasificări superioare de consum.
![]()

Suvenirul pe care orice turist ar trebui să-l cumpere. Călătoria nu este completă fără această amintire

De ce fug românii de casele self-scan? „O simplă greșeală te poate transforma în suspect”

E scris în stele! Până pe 20 mai, Universul aduce un val de bani și noroc peste 5 zodii. Verifică dacă ești pe listă!

Vară fierbinte la festivalurile muzicale din România. Cât costă să mergi la recitalurile superstarurilor Sting, Zara Larrson, Timbaland, The Cure și Nick Cave

Trei tineri din Neamț, la un pas de moarte după ce o minoră fără permis a zburat cu mașina într-un canal de 5 metri adâncime

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși

El este bărbatul de 56 ani din Curtea de Argeș prins beat la volan

VIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital

Sfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc

Alertă în Argeș: Urșii au „vizitat” șase comune într-o singură săptămână

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Familie din Argeș acuzată de trafic de persoane și proxenetism – Ar fi traficat zeci de tinere în Austria
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională...

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Transfăgărășanul se trezește la viață! A început deszăpezirea drumului
Iubitorii de munte și pasionații de condus pe drumuri spectaculoase primesc vestea pe care o așteptau de luni de zile:...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...
Curtea de Argeș

HAI LA STAT! Primăria Corbeni angajează
PRIMĂRIA comunei CORBENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante. Este vorba despre un...

PENIBILUL PNL! Cosmin Petrescu vrea să afle din birou problemele orașului cu doar câteva zile înainte de buget
Într-o tentativă tardivă de a simula consultarea publică, liderul PNL Curtea de Argeș, sinecuristul Cosmin Petrescu, a lansat din biroul...

Spargere la o firmă din Domnești, furt de 40.000 euro – Hoțul a fost arestat
În ziua de 6 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările...

El este bărbatul de 56 ani din Curtea de Argeș prins beat la volan
În ziua de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 56...

Alertă în Argeș: Urșii au „vizitat” șase comune într-o singură săptămână
Săptămâna cuprinsă între 27 aprilie și 3 mai 2026 a fost una extrem de solicitantă pentru efectivele Inspectoratului de Jandarmi...
Mioveni

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...

ULTIMA ORĂ! Ioana Făcăleață, prefectul de Argeș, a demisionat la ordinul lui Grindeanu
Era „scutului” pesedist de la Prefectura Argeș s-a încheiat brusc, dar nu din vreo tresărire de onoare, ci la ordin...

ALERTĂ LA MIOVENI! Dosar penal pentru apa contaminată din Râul Doamnei
În ziua de 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni, împreună cu polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme...

ULTIMA ORĂ: Sorin Grindeanu cere demisia în masă a prefecților și secretarilor de stat
Într-o mișcare fulger care destabilizează actuala configurație administrativă, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a solicitat oficial în urmă cu doar câteva...
Câmpulung

Sfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Un...

VIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital
În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la...

Șofer de microbuz prins beat la volan pe ruta Pitești – Câmpulung
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat ieri un conducător al unui mijloc de transport persoane, de 47 de ani, care...
În Trend
ACTUAL2 săptămâni agoDe la Mioveni la vârful culturii din Ilfov: Alin Călinescu câștigă managementul CJCPCT cu un punctaj spectaculos
ACTUAL2 săptămâni agoCum alegi un cămin de bătrâni potrivit pentru persoana dragă ție
LIFESTYLE2 săptămâni agoCadastru și intabulare: de ce sunt esențiale pentru orice proprietar
BUSSINES2 săptămâni agoCase de avocatura vs cabinete individuale. Ce si cand sa alegi?
ACTUALo săptămână agoJocurile de noroc interzise la Curtea de Argeș, grație unui proiect al consilierilor USR
ACTUAL5 zile agoVIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
DIVERSE2 săptămâni agoChirurgul care schimbă destine. Peste 800 de intervenții pe creier pentru pacienții cu Parkinson
LIFESTYLE2 săptămâni agoDescoperă secretul luminii din sertarul de legume: Chiar pot frigiderele moderne să simuleze fotosinteza?













Ultimele Comentarii