ACTUAL
Universitatea Craiova a aflat cu cine ar putea juca în play-off-ul Europa League. Adversar accesibil
Publicat
acum 46 de minutela
Autor
admin

Universitatea Craiova, campioana României, va da peste pierzătoarea dintre Ararat Armenia și NK Celje în play-off-ul Europa League, în urma tragerii la sorți care a avut loc astăzi.
Campioana României a intra în urna capilor de serie la tragerea pentru play-off-ul Europa League. Celelalte posibile adversare erau pierzătoarea dintre Hapoel Beer Sheva și Steaua Roșie, St. Truidense sau Trabzonspor.
Adversar accesibil
Oltenii au fost eliminați de Levski Sofia din preliminariile UEFA Champions League, dar continuă aventura europeană urmând să se dueleze cu finlandezii de la KuPS în turul 3 al preliminariilor Europa League.
Oltenii vor întâlni campioana Finlandei pe 6, respectiv 13 august, returul urmând să se dispute în Bănie.
Meciurile se vor juca pe 6 și 13 august (prima manșă în Finlanda), iar câștigătoarea va merge în play-off-ul Europa League. Pierzătoarea va merge în play-off-ul Conference League.
Meciurile din play-off-ul Europa League se vor juca pe 20 și 27 august.
Ce se întâmplă dacă nu trece de KuPS
În cazul în care va fi eliminată de KuPS, Universitatea Craiova va ajunge în play-off-ul de Conference League, competiție unde mai evoluează CFR Cluj.
Clujenii se vor duela cu Tromso în turul trei preliminar.
![]()
Poate îți place și...

Senatorul Paul Pintea, absolvent al platformei de matrimoniale „Academic Singles”, trimis în judecată după ce a fost prins pentru a treia oară conducând cu permisul suspendat

Apel către populație în plină caniculă: operatorul de apă din Botoșani cere ca apa să foe folosită doar în scop casnic

Doi foști iubiți ar putea apărea în noul sezon al emisiunii Insula iubirii – Reuniuni. Ea, în calitate de ispită, el, alături de noua parteneră de viață
ACTUAL
Apel către populație în plină caniculă: operatorul de apă din Botoșani cere ca apa să foe folosită doar în scop casnic
Publicat
acum 19 minutela
3 august 2026Autor
admin

Operatorul de apă din judeţul Botoşani a cerut populaţiei să nu folosească apa decât în scop casnic, pe fondul avertizării meteorologice de caniculă.
Societatea comercială Nova Apaserv SA Botoşani atrage atenţia că temperaturile ridicate şi lipsa precipitaţiilor determină o creştere semnificativă a consumului de apă şi că sistemul public de alimentare cu apă este supus unei presiuni considerabile.
„Sistemele publice de alimentare sunt proiectate, cu prioritate, pentru asigurarea consumului menajer: băut, prepararea hranei şi igienă”
Potrivit oficialilor companiei de apă, „menţinerea continuităţii serviciului depinde de utilizarea responsabilă a resursei de apă la nivelul fiecărei gospodării”.
„Sistemele publice de alimentare sunt proiectate, cu prioritate, pentru asigurarea consumului menajer: băut, prepararea hranei şi igienă. Utilizarea apei potabile în cantităţi mari pentru irigarea grădinilor, udarea gazonului, umplerea piscinelor, spălarea autoturismelor sau a curţilor poate conduce la golirea rapidă a rezervoarelor. În aceste condiţii, pot apărea scăderi ale presiunii sau întreruperi temporare ale alimentării cu apă, în special la capetele de reţea şi în zonele situate la altitudini mai ridicate”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Nova Apaserv SA.
Furnizorul de apă mai cere populaţiei să evite stocarea unor cantităţi de apă mai mari decât necesarul imediat al gospodăriei, dar şi să verifice instalaţiile interioare şi să remedieze eventualele pierderi de apă.
![]()
ACTUAL
Faţada casei La Miţa Biciclista nu va mai fi iluminată pentru a reduce consumul electric, pe lângă alte măsuri
Publicat
acum 50 de minutela
3 august 2026Autor
admin

Iluminatul arhitectural al faţadei casei La Miţa Biciclista-Stabiliment Creativ va fi oprit de luni, a anunţat co-fondatorul Edmond Niculuşcă.
Decizia vine ca urmare a faptului că România e în stare de alertă energetică. „Seceta extremă din Europa a coborât debitul Dunării, iar hidrocentralele merg la capacitate redusă obligând România să-şi reducă producţia de energie electrică. Intervalul critic pentru sistem e seara, între 20:00 şi 23:00, exact orele în care o faţadă luminată e cea mai vizibilă. Nu ne facem iluzii: o faţadă stinsă nu salvează sistemul energetic al României. Sunt câţiva kilowaţi”, a scrie Niculuşcă pe Facebook, potrivit News.ro.
El precizează că din această săptămână: climatizarea va fi la 23-24°C şi că AC-urile vor fi închise după ora 20.00; niciun spaţiu fără public nu va fi răcit; producţia din laborator va fi comasată într-o singură pornire a cuptoarelor, dimineaţa; echipamentele vor fi scoase complet de sub tensiune peste noapte, nu lăsate în standby; iar vitrinele goale vor fi oprite.
„Ne-am propus o reducere de 15%-20% a consumului casei. Publicăm rezultatul real pe 17 august, oricare va fi el. Măsurile sunt luate pe toată durata stării de alertă”, a transmis administratorul care solicită „clădirilor care ne seamănă, monumente, hoteluri, instituţii, sedii cu faţade iluminate din centrul Bucureştiului să stingă lumina seara, între orele 20:00 şi 23:00, cât ţine luna august. Suntem câteva sute în oraş. Împreună, nu mai e simbolic”.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a făcut un apel la cetăţeni pentru economisirea voluntară în orele de seară.
„Încă o dată fac un apel către cetăţeni, dar în special către companii, către autorităţile publice să îşi facă planificări de reduceri voluntare. Noi am notificat principalii consumatori din România că există o posibilitate de a face acest lucru şi luni vom avea o întâlnire cu dânşii, în aşa fel încât să luăm în calcul şi planificări în vederea reducerii consumului acestor consumatori industriali importanţi, pentru a asigura energia electrică către populaţie”, a spus premierul la Palatul Victoria.
![]()
ACTUAL
O vedetă iubită de milioane de oameni se retrage din viața publică. Motivul are legătură cu valul de comentarii despre aparițiile sale
Publicat
acum 2 orela
3 august 2026Autor
admin

Ariana Grande nu va mai urca pe scena celebrului West End în spectacolul „Sunday in the Park with George”, producție programată pentru vara anului 2027 la Teatrul Barbican din Londra. Decizia a fost confirmată de producători, în timp ce reprezentantul artistei a explicat că aceasta intenționează să ia o pauză de la activitatea profesională și de la expunerea publică.
Ariana Grande renunță la rolul din musicalul londonez
Artista, în vârstă de 33 de ani, urma să joace alături de Jonathan Bailey, colegul său din seria de filme „Wicked”, în musicalul regizat de Stephen Sondheim, care ar fi marcat debutul ei pe scena londoneză din West End, potrivit Le Figaro.
Producătorii confirmă retragerea din proiect
Anunțul a fost făcut printr-un comunicat publicat pe platforma X, în care producătorii au transmis că spectacolul va continua conform planului, iar distribuția va fi completată ulterior.
„Putem confirma că a decis să se retragă din «Sunday in the Park with George»”, au declarat producătorii într-un comunicat pentru X, fără a oferi un motiv.
„Știm că această decizie nu a fost cu siguranță ușoară pentru ea și a luat-o cu înțelegerea și sprijinul nostru deplin”, a continuat comunicatul, adăugând că serialul va continua conform planului și că distribuția va fi anunțată „la momentul potrivit”.
Motivul pentru care artista face un pas înapoi
Potrivit reprezentantului cântăreței, declarație oferită revistei People, Ariana Grande intenționează să se retragă temporar din lumina reflectoarelor după încheierea turneului „Eternal Sunshine”, al cărui ultim concert este programat la Londra, pe 1 septembrie.
Acesta a explicat că artista și-a dorit să se „retragă” din viața publică, deoarece numeroasele sale apariții „au dus la comentarii constante și persistente din partea publicului”.
Aparițiile recente au stârnit îngrijorări în rândul fanilor
În ultimele luni, starea de sănătate a Arianei Grande a fost intens comentată pe rețelele de socializare.
Reacțiile s-au amplificat după lansarea, vineri, a videoclipului piesei „Petal”, în care mulți admiratori au remarcat că artista pare vizibil mai slabă, exprimându-și îngrijorarea cu privire la starea sa.
![]()
ACTUAL
Medicii ar putea relua greva. Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Forma proiectului noii legi a salarizării, convenită la Ministerul Sănătăţii, este pragul minim pentru o lege acceptabilă. Refuzul de a transpune fidel soluţiile comune ar însemna eşecul dialogului social
Publicat
acum 2 orela
3 august 2026Autor
admin

Medicii ar putea relua greva. Sindicașiștii din Federaţia „Solidaritatea Sanitară” avertizează că refuzul guvernului de a transpune ”fidel” soluţiile comune convenite cu Ministrul Sănătății ar însemna eşecul dialogului social.
„Vineri şi sâmbătă, Federaţia Solidaritatea Sanitară din România (FSSR), Federaţia SANITAS şi Ministerul Sănătăţii au făcut ceea ce situaţia impunea, lucrând împreună, pe texte şi simulări, până la identificarea unei variante comune pentru partea din proiectul legii salarizării aplicabilă Sănătăţii. Propunerile rezultate au fost transmise sâmbătă seara Ministerului Muncii, instituţia care asigură coordonarea tehnică a proiectului”, a transmis Federația într-un comunicat de presă.
Potrivit aceleiaşi surse, după o perioadă în care metodele sindicale au fost diferite, cele două federaţii reprezentative la nivel de sector au ajuns la un pachet comun de soluţii, construit împreună cu ministerul de resort.
„Autorităţile nu mai pot invoca lipsa unei alternative tehnice sau absenţa unei poziţii comune a partenerilor sociali din Sănătate. Poziţia FSSR este fără echivoc: susţinem numai transpunerea integrală şi fidelă a acestei arhitecturi, urmată de verificarea impactului asupra venitului total al fiecărui angajat. Nu acordăm un cec în alb niciunui iniţiator şi nu declarăm proiectul definitiv înainte ca forma actualizată să fie publicată”, arată aceeaşi sursă, citată de news.ro.
Soluţia comună reia şi dezvoltă logica variantei negociate în anul 2023, instituind diferenţele legitime de salarizare dintre unităţi, locuri de muncă, niveluri de risc şi contribuţia la continuitatea serviciilor trebuie reflectate într-o combinaţie coerentă de salarii de bază şi drepturi suplimentare. Nu este o simplă corectare de procente, ci o restructurare a salarizării în Sănătate, bazată pe următoarele repere:
1. Coeficienţi diferenţiaţi pe categorii de unităţi sanitare. Faţă de Legea-cadru nr. 153/2017, care operează cu o diferenţiere limitată (ambulanţă, unităţi clinice şi unităţi neclinice) forma convenită introduce o clasificare mai detaliată. Scopul este ca salariul de bază să reflecte mai bine rolul unităţii în sistemul naţional de sănătate, complexitatea serviciilor şi responsabilitatea asociată.
2. Coeficienţi diferenţiaţi pe categorii de locuri de muncă. În interiorul fiecărei categorii de unităţi, coeficienţii sunt diferenţiaţi suplimentar după locul de muncă. Astfel, o parte din diferenţele care astăzi sunt lăsate aproape exclusiv sporurilor este mutată într-o componentă mai stabilă şi mai predictibilă – salariul de bază – în condiţiile în care plafoanele maximale pentru sporurile aferente condiţiilor de muncă au scăzut.
3. Transferarea unei părţi a recompensei pentru condiţii în salariul de bază. În condiţiile în care plafoanele nominale ale sporurilor pentru condiţii de muncă ar scădea (de exemplu, plafonul maxim posibil de 85% ar deveni 60% în varianta convenită), diferenţierea suplimentară a salariilor de bază ar recupera o parte importantă din suma transferată. Efectul trebuie judecat asupra venitului total, nu prin compararea izolată a procentelor aferente sporurilor.
4. Limite minime garantate pentru sporurile de condiţii de muncă. Este una dintre liniile roşii susţinute constant de FSSR, obţinută la negocierile anterioare şi preluată în forma finală comună. Înscrierea intervalelor minime în lege protejează dreptul împotriva acordării pur simbolice şi împotriva repetării situaţiilor apărute în 2018, când unele sporuri au putut coborî la 1%.
5. Reaşezarea recompensei pentru continuitate. Forma convenită creşte semnificativ plata pentru contribuţia la funcţionarea neîntreruptă a serviciilor medicale, inclusiv procentul aferent tarifului orar suplimentar pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătoare legală şi plata gărzilor.
Impactul legii salarizării depinde de categoria unităţii, locul de muncă, coeficientul aplicabil, sporul concret stabilit în intervalul legal, programul de lucru şi regulile viitorului Regulament de sporuri. De aceea, distincţia esenţială este între scăderea unei componente salariale şi evoluţia venitului total.
În privinţa angajaţilor care erau cei mai afectaţi de forma iniţială a proiectului de lege:
a) Angajaţii din intervalul actual de spor pentru condiţii de muncă 55%–85%
Scenariul-limită de risc priveşte angajaţii care îndeplinesc cumulativ trei condiţii: au în prezent un spor nominal din intervalul 55%–85%, beneficiază de plafonul maxim de 85%, iar procentul real al sporului( suma efectivă raportată la salariul de bază aflat în plată — depăşeşte 70%). Lor le sunt aplicabile următoarele situaţii:
a.1) În scenariul prudent, în care viitorul spor ar fi acordat la nivelul minim al intervalului, suma aferentă sporului pentru condiţii poate scădea. Simulările utilizate în negociere indică însă compensarea acestei reduceri prin creşterea salariului de bază.
a.2) În scenariul acordării viitorului spor la nivelul maxim, suma aferentă condiţiilor de muncă ar creşte pentru angajaţii din primele două categorii de unităţi sanitare.
![]()
ACTUAL
Turiști dezamăgiți de hotelul Simonei Halep de pe litoral:”Mizerie în baie, mobilier vechi, mic dejun deplorabil”
Publicat
acum 2 orela
3 august 2026Autor
admin

Turiști dezamăgiți de hotelul Simonei Halep de pe litoral. Andrei și soția lui se plâng de condițiile pe care le-au găsit la hotelul pe care fosta jucătoare de tenis îl are în Mamaia Nord.
Turiști dezamăgiți de hotelul Simonei Halep de pe litoral. Cum arăta camera în care au fost cazați
Deși hotelul pe care Halep îl are în Mamaia Nord se laudă că oferă servicii de top, Andrei și soția lui spun că au fost cazați într-o cameră murdară, cu mobilier vechi și se plâng de micul dejun pe care l-au primit.
”Mizerie în baie, păr pe chiuvetă. Dușul arată ca și cum nu a mai fost renovat de 10 ani. Mobilierul ori vechi, ori de proastă calitate. Am rămas cu mânerul de la dulap în mână când am vrut să am acces la frigider. Micul dejun deplorabil”, susține cei doi într-o recenzie lăsată pe internet.
Hotelul pe care Simona Halep îl are în Mamaia Nord se află la aproximativ 70-100 de metri distanță de plajă și a fost inaugurat în 2020. Unitatea de cazare se laudă cu camere spațioase, dotate cu aer condiționat, balcon cu vedere la mare, baie proprie cu duș și articole de toaletă gratuite, TV cu ecran plat și frigider. Internetul WiFi este disponibil gratuit în întreaga proprietate, iar parcarea este asigurată pentru toți oaspeții.
Mai mult, hotelul se laudă cu un restaurat cu meniun variat.
Prețurile pot varia semnificativ în funcție de perioada din sezon, tipul camerei și platforma aleasă. Tariful de bază pornește de la aproximativ 675 RON pe noapte pentru doi adulți în plin sezon,
![]()
ACTUAL
Caz șocant la Curtea de Argeș: Copil bătut cu bestialitate de un tată orbit de gelozie. Poliția a intervenit
Publicat
acum 3 orela
3 august 2026Autor
admin
Un act de o cruzime extremă a stârnit un val de indignare și revoltă în spațiul public. Un bărbat din municipiul Curtea de Argeș este cercetat de polițiști după ce s-a filmat în timp ce își bătatea crunt propriul copil, folosindu-l pe micuț ca mijloc de răzbunare și șantaj împotriva parteneri sale.
Scena revoltătoare a ieșit la iveală după ce influencerul Makaveli a publicat pe rețelele de socializare imaginile de o violență greu de descris. În videoclip se observă cum bărbatul, mânat de o gelozie orbitoare și acuzându-și partenera de infidelitate, își varsă întreaga furie asupra copilului neajutorat. Agresorul îl lovește pe micuț fără milă, încercând să îl determine prin teroare și violență să îi spună unde se află mama sa.
Imaginile au devenit rapid virale, generând sute de reacții de revoltă și alerte din partea celor care le-au vizualizat.
În urma impactului public și a gravității faptelor, Poliția din Curtea de Argeș s-a autosesizat de urgență. Oamenii legii au reușit să identifice rapid bărbatul din imagini și l-au ridicat pentru cercetări. În acest moment, individul se află la audieri în sediul poliției, unde urmează să fie stabilite încadrarea juridică a faptei și măsurile preventive care se impun. Totodată, au fost alertate autoritățile de protecție a copilului pentru a asigura siguranța și îngrijirea medicală și psihologică a micuțului.
Cercetările sunt în plină desfășurare. Vom reveni cu detalii pe măsură ce ancheta înaintează.
![]()

Senatorul Paul Pintea, absolvent al platformei de matrimoniale „Academic Singles”, trimis în judecată după ce a fost prins pentru a treia oară conducând cu permisul suspendat

Apel către populație în plină caniculă: operatorul de apă din Botoșani cere ca apa să foe folosită doar în scop casnic

Doi foști iubiți ar putea apărea în noul sezon al emisiunii Insula iubirii – Reuniuni. Ea, în calitate de ispită, el, alături de noua parteneră de viață

Capodoperele lui Hans Zimmer, în cel mai nou concert în aer liber de la Castelul Kálnoky: Beyond Time: Interstellar & Gladiator

UKRAINIAN CLASSICAL BALLET revine la București, cu „SPĂRGĂTORUL DE NUCI” şi „LACUL LEBEDELOR”, în cadrul unui amplu turneu european

FĂRĂ BÂLCI DE SFÂNTA MĂRIE! Primăria Curtea de Argeș cedează de frica revoltei populare după criza apei

PNL ARGEȘ SE SCUTURĂ DE PRAF ȘI MOLII – Partidul a scăpat de un anume Cătălin Andrei, parazitul liberalismului si afacerist de duzină

DOCUMENT Elevii de 18 ani din România, chemaţi la centrele de recrutare. MApN a transmis solicitarea prin inspectoratele şcolare

Situația devine una critică: Sindicaliștii din sănătate declanșează greva generală, pe termen nelimitat. Proteste împotriva Legii salarizării

EXCLUSIV Monica Pop spulberă noua lege a salarizării și susține greva medicilor: „Ne-am învățat sa nu spunem nimic, ceea ce nu e admisibil. USR a făcut foarte multe lucruri rele”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

PNL ARGEȘ SE SCUTURĂ DE PRAF ȘI MOLII – Partidul a scăpat de un anume Cătălin Andrei, parazitul liberalismului si afacerist de duzină
Veste bună dinspre formațiunea care, cel puțin la nivel teoretic, ar fi trebuit să reprezinte o alternativă sănătoasă la hegemonia...

Alertă la Merișani: Din cauza virusului West Nile, cetățenii sunt refuzați la donarea de sânge. Precizările directoarei DSP Argeș
Locuitorii comunei Merișani întâmpină probleme mari dacă vor să facă un act de caritate și să salveze vieți. Mai mulți...

Grav accident în Argeș provocat de un șofer beat – Trei tineri la spital
În noaptea de 26 spre 27 iulie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii Formațiunii Rutiere din Costești au fost sesizați...

LOCOMOTIVĂ ÎN FLĂCĂRI ÎN ARGEȘ: Intervenție rapidă a pompierilor
Pompierii argeșeni au fost alertați în această dimineață pentru a interveni de urgență în comuna Stâlpeni, unde un incendiu a...
Curtea de Argeș

Caz șocant la Curtea de Argeș: Copil bătut cu bestialitate de un tată orbit de gelozie. Poliția a intervenit
Un act de o cruzime extremă a stârnit un val de indignare și revoltă în spațiul public. Un bărbat din...

TÂLHĂRIE LA CURTEA DE ARGEȘ – Doi puștani au atacat fără milă un cetățean — Au ajuns direct DUPĂ GRATII!
Doi tineti, reținuți în urma cercetărilor efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată În ziua de 31 iulie a.c.,...

FĂRĂ BÂLCI DE SFÂNTA MĂRIE! Primăria Curtea de Argeș cedează de frica revoltei populare după criza apei
Eveniment cu totul neașteptat pentru locuitorii din Curtea de Argeș. În acest an, tradiționalul bâlci organizat de Sfânta Mărie nu...

VIDEO | Scandal monstru la o sală de păcănele din Curtea de Argeș – A SĂRIT SĂ BATĂ ȘI POLIȚIA
În noaptea de 24 spre 25 iulie 2026, în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
Mioveni

PRESA ARGEȘ – LISTA ZIARE ȘI TELEVIZIUNI DIN ARGEȘ FINANȚATE DE PSD PRIN INTERMEDIUL CJ ARGEȘ ȘI PRIMĂRII
Pentru o transparență totală în fața cetățenilor din Argeș, iată, conform SEAP ziarele, site-urile de știri și televiziunile din Regatul...

Haos pe piața imobiliară: Când se deblochează Cadastrul? Până miercuri se mută totul
Sute de mii de români și profesioniști din domeniul imobiliar așteaptă răspunsul la o întrebare critică: când se deblochează aplicațiile...

Recrutare la CJ Argeș: OMD „Regatul Argeșului” angajează Manager de Destinație Turistică
Consiliul Județean Argeș face un pas strategic major pentru transformarea regiunii într-un punct de referință pe harta turistică națională și...

BILANȚ LA SJU PITEȘTI – Schimbare la față și investiții record: Ce a realizat managerul Adrian Dumbravă la doi ani de la preluarea mandatului
Se împlinesc exact doi ani de când Adrian Dumbravă a preluat managementul celui mai mare spital din județul Argeș, Spitalul...
Câmpulung

Prăpăd la Câmpulung Muscel: Vijelia a devastat Grădina Publică „Merci” în mijlocul Zilelor Orașului
O vijelie extrem de puternică a lovit municipiul Câmpulung Muscel în această după amiază transformând o zi de sărbătoare într-un...

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO | SCANDAL CÂT CASA LA CURTEA DE ARGEȘ! Cetățenii acuză: „Ne-au furat izvorul de apă de pe Progresu!”
ACTUALacum 2 săptămâniINTERVINE CINEVA ȘI LA CURTEA DE ARGEȘ! Pietoni puși la pământ de bicicliști pe trotuare: „Soțul meu a fost doborât!”
ACTUALacum 2 săptămâniARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI MUSCELULUI A LUAT MĂSURI DRATICE ÎMPOTRIVA PREOTULUI-POLITICIAN DAN PAVEL: OPRIT DE LA SLUJIRE ȘI CERCETAT DISCIPLINAR
ACTUALacum 2 săptămâniȘOC ÎN PSD ARGEȘ: Al optulea primar PSD se dezice public de Mînzînă! Ion Pădureanu de la Godeni: „E O BĂTAIE DE JOC! Pot să mă dea și afară din partid!”
ACTUALacum 4 zileFĂRĂ BÂLCI DE SFÂNTA MĂRIE! Primăria Curtea de Argeș cedează de frica revoltei populare după criza apei
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO ACCIDENT RUTIER ÎN TIGVENI | Două autoturisme implicate în pe dealu Momaia
LIFESTYLEacum 2 săptămâniLemn sau plastic, ce jucării alegi pentru copilul tău
ACTUALacum o săptămânăMANELE PE PRISPA ISTORIEI la MUZEUL GOLEȘTI – Șefimea PSD Argeș și Leo de la Roșiori și-au dat… pălăria jos













Ultimele Comentarii