Stai conectat...

DIVERSE

Un nou incident în școli. Un profesor din Vaslui a venit la ore cu un cuțit asupra lui. În trecut, Cătălin Afrăsinei a cerut în instanță ordin de protecție împotriva lui Mircea Cărtărescu și Gigi Becali

Publicat

la

Potrivit publicației Vremea Nouă, este vorba despre Cătălin Afrăsinei, profesorul care a solicitat în trecut ordine de protecție împotriva mai multor persoane publice, printre care Adrian și Corneliu Porumboiu, Gigi Becali, Ilie Dumitrescu, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Dascălul a precizat că ar fi fost urmărit și amenințat, acuzații care au stat la baza demersurilor sale judiciare.

Ulterior, Cătălin Afrăsinei a fost transferat, tot în 2025, de la Liceul „Ștefan Procopiu” la Școala Gimnazială „Adrian Porumboiu”. Profesorul a fost suspendat după ce mai mulți elevi au reclamat comportamentul său la ore.

Miercuri, el s-a prezentat la școală cu un cuțit, pe care i l-ar fi arătat directoarei. În urma incidentului, aceasta a alertat Inspectoratul Școlar și Poliția.

Vezi și Elevul de 13 ani fotografiat cu un cuțit în mână într-o școală din Timișoara susține că era de jucărie. Poliția a deschis o anchetă

Reprezentanții Inspectoratului Școlar au recunoscut că profesorul Cătălin Afrăsinei s-a prezentat la ore cu un briceag, calificând situația drept gravă. Aceștia au explicat că vor decide ce măsuri vor lua în funcție de rezultatele anchetei poliției, menționând că profesorul a fost vizat anterior de numeroase sesizări, dar a trecut până acum toate evaluările psihologice.

„În cazul de la Muntenii de Jos, profesorul a mers la ore cu cuțitul acela asupra lui și, am ințeles că l-a arătat inclusiv elevilor. Doamna directoare a școlii a stat de vorbă cu el, după ce s-au sesizat părinții.

L-a întrebat de cuțit și profesorul Afrăsinei a recunoscut că-l are asupra lui și chiar l-a arătat. Directoarea a sesizat poliția și Inspectoratul Școlar și, din câte știu, a fost deschis un dosar penal. De asemenea, o anchetă internă a fost demarată și de noi și, până la finalul acesteia, cadrul didactic a fost suspendat din activitate”, a transmis inspectorul general al ISJ Vaslui.

În primă fază, profesorul a mărturisit că a venit cu arma la școală pentru a se apăra de elevii „atacatori”, după care a susținut că îl folosește la dat noroiul jos de pe pantofi.

Polițiștii din Vaslui au confiscat arma profesorului și au întocmit dosar penal: „La data de 21 octombrie 2026, Secția 1 Poliție Rurală Vaslui a fost sesizată direct de către un cadru didactic cu privire la faptul că, în incinta unei instituții de învățământ din localitatea Muntenii de Jos, județul Vaslui, un alt cadru didactic ar purta asupra sa un obiect tăietor-înțepător.

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au depistat persoana indicată, un bărbat, de 56 de ani. În urma controlului efectuat asupra genții de mână pe care acesta o avea asupra sa, a fost găsit un obiect tăietor-înțepător.

Obiectul a fost ridicat, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.

IPJ Vaslui a transmis că cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului și luarea măsurilor legale.

Citește și Cazul şocant din Bistriţa repune pe tapet o problemă importantă. Rețelele sociale, interzise copiilor sub 14 ani în România? Ce măsuri au luat alte țări europene

Loading

DIVERSE

Vremea se schimbă radical după trecerea la ora de iarnă. ANM a refăcut prognoza meteo pentru săptămâna în care elevii sunt în vacanță

Publicat

la

Elevii au luat vineri vacanță și se întorc în bănci luni, 2 noiembrie, când încep al doilea modul al anului școlar 2026-2027. Pentru săptămâna viitoare, ANM anunță precipitații în mai multe regiuni, intensificări ale vântului și primele episoade de lapoviță și ninsoare la altitudini mari. Spre sfârșitul lunii octombrie, probabilitatea de ploaie va crește în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile maxime vor coborî până la 8 grade.

Temperaturile vor începe să scadă încă de luni în vestul, nordul și centrul țării, iar răcirea se va extinde ulterior în toate regiunile. Meteorologii prognozează ploi în mai multe zone, ceață în special dimineața și noaptea, dar și lapoviță, și ninsoare la altitudini mari.

Procesul de răcire va continua și la începutul lunii noiembrie, când probabilitatea de precipitații va rămâne ridicată.

Vezi și Prognoza meteo. Temperaturile ajung din nou la 21 de grade Celsius, când vine frigul

De luni, 26 octombrie 2026, se răcește vremea

Săptămâna începe cu o scădere a temperaturilor în vest, nord și centru, în timp ce în celelalte regiuni valorile termice vor fi apropiate de cele din ziua precedentă.

Cerul va avea înnorări temporare, iar în jumătatea de nord a țării și la munte sunt așteptate, pe alocuri, ploi slabe. Cantitățile de apă vor fi reduse, de 1-5 litri pe metru pătrat. La peste 1.500 de metri altitudine, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vântul va bate pe crestele montane, unde rafalele pot ajunge la 60-70 km/h. Intensificări ale vântului sunt prognozate și în sudul Banatului, și în vestul Olteniei, cu viteze de 35-40 km/h.

Maximele se vor situa între 12 și 21 de grade, iar temperaturile minime vor coborî până la -3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei. Pe litoral, minimele vor ajunge la 11 grade. Ceața va apărea local, în special dimineața și noaptea.

Marți, 27 octombrie, frigul cuprinde toată țara

Răcirea se va extinde marți și în regiunile extracarpatice. Temperaturile vor coborî spre valorile considerate normale pentru această perioadă a anului.

În timpul zilei vor fi între 11 și 19 grade, iar noaptea, temperaturile vor varia între -1 și 10 grade. În depresiunile intramontane va fi mai frig.

În sudul țării și în Carpații Meridionali și Orientali vor apărea temporar înnorări și, izolat, ploi slabe. Cantitățile de apă nu vor depăși, în general, 3 litri pe metru pătrat.

La altitudini de peste 1.700 de metri sunt din nou posibile precipitații mixte și ninsori. Vântul va fi slab și moderat, dar va avea unele intensificări pe litoral, unde rafalele pot atinge 40-50 km/h. Ceața va apărea local dimineața și noaptea.

Miercuri, 28 octombrie, temperaturile se stabilizează, dar apar mai multe ploi în nord

Miercuri nu sunt așteptate schimbări importante ale regimului termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 19 grade, iar minimele vor ajunge, în general, între 1 și 9 grade.

Nordul și nord-estul țării vor avea o probabilitate mai mare de ploaie. În sud-est sunt posibile intensificări ale vântului, iar ceața va apărea izolat.

Joi, 29 octombrie, cer mai mult noros și ploi pe arii restrânse

Vremea va deveni mai închisă în cea mai mare parte a țării. Norii vor fi mai numeroși, iar ploile își vor face apariția în mai multe regiuni, însă cantitățile de apă vor fi, în general, reduse.

Vântul se va intensifica în zonele montane, în estul țării și în extremitatea de sud-vest. Maximele vor fi cuprinse între 10 și 19 grade, iar minimele se vor situa, în general, între 1 și 9 grade. Pe alocuri va fi ceață.

Vineri, 30 octombrie, o nouă răcire și ploi

Urmează o nouă răcire a vremii. Maximele vor varia între 8 și 18 grade, iar minimele vor fi cuprinse, în cea mai mare parte a țării, între 0 și 8 grade. Cerul va fi predominant noros pe arii extinse. Pe crestele montane sunt condiții pentru apariția ninsorilor. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est. Ceața se va forma pe suprafețe restrânse.

Citește și EXCLUSIV Ciclonul care mătură vestul Europei ajunge și în România. Elena Mateescu (ANM): „Efectele și la noi pot fi din perspectiva cantităților de precipitații”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Rareș Bogdan îl torpilează pe Ilie Bolojan: „I-am spus-o cu martori să termine odată cu prostiile şi să nu mai încerce să „salveze” economia pe spatele pensionarilor, dar parcă am vorbit cu pereţii! Omul pur si simplu nu pricepea. A dat-o de gard total”

Publicat

la

Rareș Bogdan a precizat sâmbătă pe Facebook că i-a spus lui Ilie Bolojan să termine odată cu prostiile şi să nu mai încerce să „salveze” economia pe spatele pensionarilor, a companiilor româneşti decapitalizate, a micilor întreprinzători, a proprietarilor de imobile şi a tot ce înseamnă iniţiativă românească.

”Singura şansă a României de a termina dezbaterea infinită despre deficit, strângerea curelei şi lipsa banilor pentru plata facturilor sunt investiţiile. I-am spus-o şi i-am repetat-o lui Ilie Bolojan încă pe când era preşedinte interimar şi apoi premier, dar parcă am vorbit cu pereţii! Omul pur si simplu nu pricepea. I-am spus cu martori de vreo 3, 4 ori, în vizitele lui la Bruxelles, să termine odată cu prostiile şi să nu mai încerce să „salveze” economia pe spatele pensionarilor, a companiilor româneşti decapitalizate, a micilor întreprinzători, a proprietarilor de imobile şi a tot ce înseamnă iniţiativă românească”, a scris Rareş Bogdan pe Facebook.

Vezi și EXCLUSIV – Dragoș Anastasiu: „Nu cred că putem avea încredere într-un stat care datorează bani populației” / ”Incompetența este cea mai mare problemă pe care o avem azi în România. Probabil mai mult decât corupția”

Europarlamentarul PNL a explicat că l-a sfătuit pe Bolojan să urmărească scăderea deficitului prin creşterea PIB-ului, deci prin investiţii, şi i-a enumerat avantajele pe care România le are în această parte a lumii.

”Americanii şi canadienii au interese şi zeci de miliarde pentru investit în România. Ţările din zona Golfului, Arabia Saudită, Qatar sau Emiratele Arabe Unite (în special Abu Dhabi şi Dubai) au investit în ultimii 2 ani zeci de miliarde în regiune şi continuă investiţiile, 7.5 mld în Ungaria, 6 + 3 mld în Serbia, 5.5 mld în Cehia, acum 15 mld anunţate pentru Grecia. Au mai alocat, acum vreo 3 ani, vreo 4 miliarde pentru România, din care au reuşit să pună la treabă efectiv sub 500 de milioane, restul de 3,5 mld returnându-i după un an în care banii au aşteptat investiţii care nu se mai deblocau. Cu toate astea, atât Emiratele, cât şi restul investitorilor din Golf, alături de americani, canadieni, britanici şi diverse state europene sau (din nou) India văd România ca pe o zonă emergentă sigură, cu un potenţial uriaş în zona energiei, agriculturii, hidrocarburilor şi metalelor neferoase. Plus ca producător de oţel în perspectiva reconstrucţiei Ucrainei”, a evidențiat Rareş Bogdan.

Acesta îl acuză pe fostul premier că ”a dat-o de gard total şi nu a înţeles rolul investiţiilor străine în creşterea PIB şi a nivelului de trai şi dezvoltarea României”.

”Vreau să cred că dacă Ilie Bolojan a dat-o de gard total şi nu a înţeles rolul investiţiilor străine în creşterea PIB şi a nivelului de trai şi dezvoltarea României (căzute de la 3,4 mld anual la 700 de milioane, în mandatul lui), noul guvern va avea capacitatea, prin Luca Niculescu, să înţeleagă că unica şansă a noastră este deschiderea ţării spre investiţii directe, lucrative, pe teritoriul României”, a transmis Rareş Bogdan.

Potrivit lui Rareș Bogdan, Luca Niculescu a fost, în ultimii 3 ani, preocupat activ de aderarea României la OCDE iar intrarea ţării noastre în această organizaţie este garanţia că va juca în prima ligă economică a lumii, unde banii publici sunt cheltuiţi transparent, legile oferă predictibilitate, iar investitorii au garanţii că îşi pot plasa capitalul fără să se teamă de instabilitate şi corupţie.

”Sper sincer ca măcar Luca Niculescu să înţeleagă rolul investiţiilor în stabilizarea şi apoi prosperitatea României. Până la urmă mă interesează ca ţara noastră să prospere şi românii să o ducă mai bine, indiferent de capacitatea partidelor de adaptabilitate la noile provocări şi lumea cea nouă. România trebuie să meargă înainte. Cu sau fără partide vechi. Italia este un exemplu bun”, a conchis Rareş Bogdan.

Citește și VIDEO EXCLUSIV Dezvăluiri explozive ale lui Marius Pieleanu: ”Nicușor Dan pregătește o platformă politică împreună cu PMP. Vom mai avea una a lui Bolojan și una suveranistă”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Calendar ortodox 25 octombrie 2026. Sărbătoare mare, sunt prăznuiți doi sfinți mucenici tămăduitori de boli grele. Rugăciunea scurtă pe care să o rostești în această zi

Publicat

la

Calendar ortodox 25 octombrie 2026. Sfinții Mucenici Marcian și Martirie au trăit în secolul al IV-lea și au fost apropiați ai Sfântului Pavel, Patriarhul Constantinopolului, cunoscut pentru apărarea credinței formulate la Sinodul de la Niceea. Marcian era citeț, iar Martirie îndeplinea slujirea de ipodiacon. Erau ucenici devotați ai patriarhului și apărători ai învățăturii Bisericii.

Calendar ortodox 25 octombrie 2026

Viața celor doi mucenici s-a desfășurat într-unul dintre cele mai tensionate momente din istoria creștinismului timpuriu. După ce creștinismul a dobândit libertate în Imperiul Roman, disputele privind învățătura despre persoana lui Hristos au continuat să provoace diviziuni în Biserică.

Una dintre cele mai puternice controverse a fost cea legată de arianism, învățătură asociată cu preotul Arie. Controversa privea relația dintre Fiul și Dumnezeu Tatăl și a fost respinsă de Sinodul Ecumenic de la Niceea, convocat în anul 325. Părinții sinodali au afirmat dumnezeirea deplină a Fiului și faptul că acesta este de aceeași ființă cu Tatăl.

Calendar ortodox 25 octombrie 2026. În timpul împăratului Constanțiu al II-lea, care a domnit între anii 337 și 361, susținătorii arianismului au ajuns să aibă o influență considerabilă la curtea imperială. Astfel, clericii care apărau hotărârile Sinodului de la Niceea au fost supuși unor presiuni puternice.

Printre cei care au refuzat să renunțe la credința niceeană s-a numărat și Patriarhul Pavel al Constantinopolului, cel de care Marcian și Martirie erau apropiați.

Din cauza poziției sale, Pavel a fost îndepărtat din scaunul patriarhal și trimis în exil. Patriarhul a ajuns la Cucuz, în Armenia, unde și-a găsit sfârșitul prin sugrmare.

După îndepărtarea lui Pavel, scaunul Constantinopolului a fost ocupat de Macedonie, într-o perioadă în care disputele religioase erau strâns legate de rivalitățile politice și de influența imperială.

Calendar ortodox 25 octombrie 2026. Potrivit „Viețile Sfinților”, cei care încercau să îi determine pe Marcian și Martirie să renunțe la credința lor au apelat mai întâi la promisiuni.

Cei doi ar fi fost ispitiți cu bani, privilegii și funcții importante în Biserică. Li s-ar fi oferit inclusiv perspectiva unor demnități arhierești și accesul la averi, cu condiția să accepte învățătura susținută de adversarii lor. Marcian și Martirie au respins însă toate aceste propuneri.

Refuzul lor a fost urmat de represalii, cei doi fiind condamnați la moarte. Marcian și Martirie au fost executați prin tăierea capului, iar Biserica i-a așezat între mucenici, cinstindu-i pentru faptul că și-au asumat până la capăt mărturisirea credinței.

Rugăciune către Sfinții Mucenici Marcian și Martirie

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Amin

Ce sfinți mai sunt pomeniți pe 25 octombrie

Calendarul ortodox îi pomenește în această zi și pe alți sfinți și mucenici. Între aceștia se află Sfântul Mucenic Anastasie, Sfântul Mucenic Valerian și Sfântul Mucenic Savin. De asemenea, sunt pomeniți Sfinții Mucenici Valerie și Hrisaf, Sfânta Tavita și Sfântul Cuvios Gheorghe, episcopul Amastridei. În aceeași zi apar în calendar și Sfinții Papie, Diodor și Claudian, Faust, Vasilie și Lucian, precum și Nichifor și Ștefan.

Lista pomenirilor îi mai cuprinde pe Sfinții Filadelf și Policarp, pe Sfântul Cuvios Macarie, episcopul din Cipru, și pe mucenicii din Tracia.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Fiul lui Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile. Reacţia fostului ministru al Justiţiei: „Justiția se face în sala de judecată, nu la televiziune”

Publicat

la

UPDATE Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru, a fost prezentat, vineri seară, în faţa instanţei, dar magistraţii au decis să amâne pentru sâmbătă dimineaţă pronunţarea în cazul emiterii mandatului de arestare.

Şedinţa de judecată a durat mai bine de trei ore, Tudorel Toader fiind prezent în sală. Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi au dispus arestarea preventivă a lui Alexandru Toader pentru o perioadă de 30 de zile.

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a declarat sâmbătă, 24 octombrie, după arestarea preventivă a fiului său, Alexandru Toader, acuzat de viol și agresiune sexuală, că justiția „se face în sala de judecată, nu la televiziune”.

„Justiția se caută și se face în sala de judecată, nu la televiziune”, a transmis acesta jurnaliștilor, la ieșirea din Tribunalul Iași, potrivit unui videoclip publicat de Dezvăluirea.ro.

Întrebat despre arestarea preventivă a fiului său, Alexandru Toader, fostul ministru al Justiției a declarat că va comenta situația ulterior.

„Voi avea momentul când voi voi explica pe larg și voi argumenta, dar nu acum și nu aici”, a transmis Tudorel Toader.

Alexandru Toader este acuzat că a hărţuit sexual două studente. Una dintre tinere a povestit jurnaliştilor că a cedat avansurilor şi a întreţinut relaţii sexuale cu el, prima dată în biroul de la facultate, iar a doua oară la notariatul pe care Alexandru Toader îl deţine în centrul Iaşiului.

Cele două studente ar fi fost abordate de lectorul Alexandru Toader după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune. Tinerele susţin că nu sunt singurele victime ale lectorului Toader şi că ar mai exista astfel de cazuri în facultate.

„Dacă tu vrei să continui în cariera asta, sunt nişte sacrificii de urmat. Şi-aşa nu poţi să înveţi nimic, ai emoţii, eşti prea emotivă, mai faci şi terapie pe treaba asta. Dar de ce să dai bani la terapie? Soluţia este să faci sex cu mine”, a povestit una dintre studente jurnaliştilor de la Reporter de Iaşi, despre modul cum a fost abordată de către Alexandru Toader.

Tânăra susţine că a renunţat ulterior la Facultatea de Drept, iar acum finalizează o altă specializare universitară.

Știrea inițială

Ionuț Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și notar public, a fost reținut vineri, iar procurorii au formulat o propunere de arestare preventivă.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Ziarul de Iaşi, acesta este cercetat pentru viol și urmează să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Scandalul a izbucnit în noiembrie 2025, când două foste studente l-au acuzat că le-ar fi făcut propuneri sexuale în legătură cu promovarea examenelor. Una dintre tinere a susținut că ar fi întreținut relații intime cu acesta, inclusiv în biroul său din facultate. Polițiștii ieșeni s-au sesizat ulterior din oficiu.

Într-o postare pe Facebook, Tudorel Toader a afirmat că fiul său ar fi fost vizat de mai multe atacuri de-a lungul carierei universitare și a acuzat o avocată, fără a-i dezvălui identitatea, că ar fi orchestrat actualul scandal.

„Este un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru! În precedent, de când este cadru didactic la Facultatea de Drept, au fost mai multe episoade de atac la adresa lui. De data aceasta, o avocată cu dosare penale, urmărind să îşi uşureze situaţia juridică, a «motivat» două studente să dea declaraţii nefavorabile lui, a trimis un jurnalist care să le înregistreze, a rezultat un subiect de presă la nivel naţional, ataşat de numele meu, iar în final, sesizarea din oficiu din prezentul dosar penal”, a scris Tudorel Toader.

Citeşte şi: Călin Georgescu, primul mesaj după ce a aflat că rămâne în spatele gratiilor: „Chiar și în momentele cele mai grele, nu ne pierdem încrederea”

Fostul ministru a susținut, de asemenea, că fiul său nu ar fi cunoscut acuzațiile până în momentul reținerii și nu ar fi avut posibilitatea să propună probe în apărare. Afirmațiile sale nu sunt însoțite de dovezi prezentate public, iar acuzațiile împotriva lui Alexandru Toader au fost relatate în presă încă din noiembrie 2025.

„Fără probe şi prin intimidare, au lovit într-un tânăr pe care acasă îl aşteaptă doi copii, dintre care unul de doar câteva săptămâni.

Până astăzi nu a cunoscut niciuna dintre acuzaţiile formulate, nu a avut nicio calitate în dosar, nu a avut posibilitatea propunerii probelor în apărare. Este în faţa unui dosar deja format, de care a fost total străin, iar la final i s-au prezentat acuzaţiile, considerat vinovat şi lipsit de libertate.

Exprim încrederea că magistraţii vor constata acest abuz şi îl vor pune în libertate, dându-ne posibilitatea să formulăm apărări şi să îi demonstrăm nevinovăţia.”, a completat fostul ministru al Justiției.

Citeşte şi: Susținătorii lui Călin Georgescu au protestat după decizia prin care fostul candidat la alegerile prezidențiale a rămas în arest preventiv. Aproximativ 300 de persoane au blocat traficul în fața Curții de Apel: „Căline, Căline, poporul e cu tine!”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Primăria Capitalei, despre crăpătura blocului din Drumul Taberei: „Există de 9 ani. Cauza nu este calitatea proastă a construcţiei, ci problemele cu canalizarea blocului / Locatarii au refuzat consolidarea”

Publicat

la

”Există scurgeri, care trebuie remediate de locatari, fiind proprietate privată”, a anunțat Primăria Bucureşti. Instituţia a mai precizat că încă din 2021 sunt aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai proiectului de consilidare a clădirii, care urma să fie făcută prin PNRR, dar locatarii au refuzat consilodarea, pe motiv că este prea invazivă.

”Crăpătura la blocul OD3 există de 9 ani! A fost depistată încă de la prima expertiză, în 2017, între scările 1 şi 2. Cauza nu este calitatea proastă a construcţiei, ci problemele cu canalizarea blocului. Există scurgeri, care trebuie remediate de locatari, fiind proprietate privată”, au afirmat, sâmbătă, oficialii Primăriei Bucureşti.

Vezi si GALERIE FOTO Evacuare de urgență a locatarilor unui bloc cu bulină roșie din Drumul Taberei. O fisură uriașă a apărut între două scări, de la etajul 5 până la etajul 8

Potrivit PMB, blocul OD3 a fost costruit în 1964, are subsol + parter + 8 etaje şi cinci scări, cu câte 36 de apartamente fiecare.

Sâmbătă, Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) l-a trimis la faţa locului pe expertul tehnic Mihai Ursăchescu. Primăria susține că blocul a fost expertizat de două ori: o dată în 2017, apoi în 2020, potrivit noului normativ P100-3/2019.

”AMCCRS a finalizat documentaţia pentru consolidare în 2021, iar în 29 iunie 2021, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat proiectul 190, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Costurile estimate ale consolidării se ridică la 44,59 milioane lei şi urmau să fie acoperite prin PNRR”, a explicat municipalitatea.

Durata lucrărilor este de 14 luni, iar AMCCRS a discutat cu locatarii în 2021 şi le-a propus o soluţie de consolidare.

”Au refuzat-o pe motiv că e prea invazivă. Au dorit o soluţie prin care să nu se mute din bloc. Proprietarii au refăcut pe cont propriu expertiza tehnică, în 2023, dar nu au revenit la AMCCRS pentru continuarea demersurilor”, au punctat reprezentanţii Primăriei Bucureşti.

Pentru ca un imobil să fie consolidat, asociaţia de proprietari trebuie să vină cu toate documentele şi să accepte soluţia propusă.

Primăria a anunţat, de asemenea, că 2.800 de blocuri au fost evaluate: ”Din acestea 415 sunt în risc seismic 1. Alte 450 sunt în risc seismic II, restul risc seismic 3 şi în clase de urgenţă. În prezent, la AMCCRS, sunt în lucru 185 de blocuri cu risc seismic I, cu diverse etape de maturitate”.

Citeste si Accident grav în Argeș. Un container cu deșeuri din plastic a căzut peste o mașină. Trei persoane au ajuns la spital

Loading

Citește tot

DIVERSE

România are cele mai mici prețuri la alimente din UE. Cât plătesc românii pentru un coș care în media europeană costă 100 de euro

Publicat

la

Analiza, realizată pe baza datelor publicate la jumătatea anului de platforma Numbeo, evidențiază diferențele considerabile dintre prețurile practicate în statele europene. Deși România ocupă primul loc în UE în privința celor mai mici prețuri la alimente, la nivelul întregii Europe există țări în care cumpărăturile sunt și mai ieftine, precum Republica Moldova sau Macedonia de Nord.

România, cele mai mici prețuri la alimente din Uniunea Europeană

Potrivit clasamentului Euronews, România înregistrează un indice al prețurilor alimentare de 66,7, raportat la media UE de 100. Astfel, produsele alimentare sunt cu aproximativ o treime mai ieftine decât media europeană.

La polul opus se află Elveția, unde indicele ajunge la 189,2. Un coș care costă 100 de euro la nivelul mediu al Uniunii Europene ar ajunge la 189,20 euro în Elveția, comparativ cu 57,20 euro în Republica Moldova.

Printre cele mai scumpe țări europene se numără Islanda, cu un indice de 183,6, Norvegia (154,4), Luxemburg (134,9) și Danemarca (128,4).

Și celelalte state nordice depășesc media europeană, Finlanda înregistrând un indice de 119,7, iar Suedia de 116,6.

Dintre marile economii europene, Franța are cele mai ridicate prețuri alimentare, cu 27,5% peste media UE. Urmează Regatul Unit, cu un indice de 111,9, Germania (111,6) și Italia (110,2).

Spania este singura dintre cele cinci mari economii analizate unde prețurile se situează sub media europeană, cu un indice de 89,7.

Austria (124,5), Irlanda (122), Belgia (117,6) și Țările de Jos (116,4) se numără, de asemenea, printre statele cu alimente mai scumpe decât media UE.

Cât costă același coș cu 18 produse în România și în alte țări europene

Pentru a ilustra diferențele dintre țările europene, analiza prezintă costul unui coș standard format din 18 produse alimentare și băuturi.

În România, acesta costă 45,90 euro, în timp ce în Elveția ajunge la 137,90 euro, ceea ce înseamnă un preț de aproximativ trei ori mai mare.

Cele mai mici costuri au fost înregistrate în Republica Moldova, unde coșul costă 41,10 euro, urmată de Macedonia de Nord, cu 43,90 euro, și Kosovo, cu 45,50 euro.

În Polonia, același coș ajunge la 49,60 euro, iar în Serbia la 49,70 euro.

Diferențele sunt considerabile în raport cu statele din vestul și nordul Europei.

În Norvegia, cele 18 produse costă 116,10 euro, în Luxemburg 99 de euro, în Austria 88,10 euro, iar în Danemarca 87,70 euro.

În Franța, coșul ajunge la 87,40 euro, în Italia la 80 de euro, în Germania la 75,20 euro și în Regatul Unit la 69,10 euro. În Spania, prețul este de 63 de euro.

Coșul analizat include un litru de lapte, 500 de grame de pâine albă, orez, brânză, carne de pui și de vită, mere, banane, portocale, roșii, cartofi și ceapă, câte un kilogram din fiecare categorie indicată în analiză.

Sunt incluse și 12 ouă, o salată verde, 1,5 litri de apă, o sticlă de vin, o bere locală de 0,5 litri și o bere importată de 0,33 litri. Țigările nu au fost incluse.

Alimente mai ieftine, dar o povară mai mare pentru bugetele românilor

Specialiștii consultați de Euronews avertizează că prețurile reduse nu înseamnă automat și o accesibilitate mai mare a alimentelor pentru populație.

În România, gospodăriile cheltuiesc 23,1% din bugetele lor pentru alimente și băuturi nealcoolice, în condițiile în care veniturile sunt considerabil mai mici decât în multe state occidentale.

Experții explică faptul că prețurile de la raft sunt influențate nu doar de costurile de producție, ci și de nivelul salariilor, al chiriilor, al energiei și al taxelor.

„prețul alimentelor dintr-un magazin reprezintă doar parțial costul propriu-zis al alimentelor. De asemenea, include salariile, energia, chiriile, transportul și impozitele, care sunt mult mai mari în țările mai bogate”, au explicat experții citați de Euronews.

Citește și: Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță când ar putea fi adoptată legea salarizării: ”Nu poate fi adoptată într-o lună-două, din mai multe motive obiective”

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend