DIVERSE
Un nou depozit regional de mărfuri pentru situații de criză va fi construit în Brașov. Va putea stoca peste 4.600 de tone de produse de strictă necesitate
Publicat
acum o orăla
Autor
Ziarul PROFIT

Depozitul regional ar trebui să fie gata în termen de 18 luni. Valoarea investiției este estimată la 25,5 milioane de lei, fără TVA. Finanțarea pentru construcție a fost solicitată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027.
Investiția va fi realizată pe un teren folosit, în prezent, pentru activitățile Depozitului 213 Rezerve Proprii Șinca Veche.
Depozitul se va întinde pe o suprafață de 6.768,85 mp, dintre care 5.855,35 mp vor fi destinați zonelor principale și încăperilor de depozitare. În exterior va fi amenajată și o platformă destinată depozitării materialelor și echipamentelor în aer liber, cu o suprafață de 2.487,50 mp, potrivit Biz Brașov
Clădirea va avea spații de depozitare, inclusiv camere frigorifice în care vor putea fi păstrate produse de strictă necesitate, de la alimente și medicamente până la combustibil.
Peste 4.600 de tone de mărfuri vor putea fi depozitate
Spațiul de la parter va cuprinde peste 200 de rafturi metalice, fiecare prevăzut cu cinci niveluri de depozitare. Pe fiecare nivel vor putea fi așezați câte trei paleți, iar sarcina maximă admisă va fi de 3.600 de kilograme.
În total, parterul va avea o capacitate de 3.390 de paleți. Greutatea maximă a mărfurilor depozitate aici va putea ajunge la 4.068 de tone, iar volumul util de depozitare va fi de aproximativ 5.207 de metri cubi.
La etajul parțial vor fi montate încă aproape 1.000 de rafturi, fiecare având trei niveluri. Pe aceste rafturi vor putea fi așezate aproximativ 12.000 de cutii, cu o greutate totală de până la 599,4 tone. Volumul util al acestei zone va fi de 1.798,20 de metri cubi.
În urma amenajării celor două niveluri, depozitul va avea o capacitate totală de 4.667,40 de tone și un volum util de depozitare de peste 7.000 de metri cubi.
Mutarea și transferul mărfurilor se vor face cu utilaje electrice
Mutarea și transferul mărfurilor în depozit vor fi realizate mecanizat. În acest scop, vor fi folosite electrostivuitoare electrice de tip reach-truck, special concepute pentru lucrul în spații cu rafturi înalte.
Zonele destinate încărcării și descărcării vor fi echipate cu platforme de ridicare, uși secționale industriale, rampe de încărcare, sisteme de ghidare pentru camioane și burdufuri de etanșare.
![]()
Poate îți place și...

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş

Daniela Nane, mărturie tulburătoare legată de fiul ei: „Cel mai mare regret este că l-am vaccinat. Ne-am chinuit mulți ani”

Iranul ia în calcul atacuri asupra unor ținte militare din Bulgaria. România, în alertă după ce a permis utilizarea bazelor sale de către SUA
ACTUAL
DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş
Publicat
acum 24 de minutela
19 august 2026Autor
admin
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul al ghișeului Serviciului Rutier Argeș – restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare.
Modificarea programului intervine în contextul în care, începând cu data de 1 iulie 2026, activitatea de testare privind verificarea cunoașterii regulilor de circulație este organizată și se desfășoară exclusiv la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș (S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș), situat în municipiul Pitești, Bulevardul Republicii, bloc E3C, parter (sala de examen), județul Argeș.
În aceste condiții, programul de lucru cu publicul al ghișeului de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș se modifică, astfel:
• Luni, marți și miercuri: 08:30 – 12:00 și 13:00 – 16:00;
• Joi: 08:30 – 12:00 și 13:00 – 16:00;
• Vineri: 08:30 – 13:00;
• Sâmbătă, duminică și sărbători legale: 09:00 – 11:00.
Subliniem faptul că, începând cu data de 1 iulie 2026, testarea de verificare a cunoașterii regulilor de circulație nu se mai desfășoară la sediul Serviciului Rutier Argeș, ci exclusiv la sediul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș menționat anterior.
Mai multe informații referitor la acest aspect pot fi accesate gratuit pe adresa de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, la link-ul https://ag.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/comunicate/informare-de-interes-public .
Persoanele interesate sunt rugate să aibă în vedere modificarea programului de lucru cu publicul și să se prezinte la ghișeul amintit din cadrul Serviciului Rutier Argeș numai pentru activitățile din competența acestui compartiment.
![]()
DIVERSE
Daniela Nane, mărturie tulburătoare legată de fiul ei: „Cel mai mare regret este că l-am vaccinat. Ne-am chinuit mulți ani”
Publicat
acum 59 de minutela
19 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Daniela Nane a decis să vorbească deschis despre o experiență personală dureroasă care i-a marcat viața de familie timp de mulți ani. Invitată în podcastul moderat de Nicoleta Luciu, cunoscuta actriță a dezvăluit că decizia de a-și vaccina copilul a fost urmată de o perioadă lungă de chin, motiv pentru care acum regretă foarte mult.
Daniela Nane: „Mi-e milă de suferința copiilor”
Fosta Miss România a explicat că efectele negative nu au fost evidente din primul moment, ceea ce a dus la un proces dificil și de lungă durată pentru a afla cauza. Deși s-a confruntat cu o situație extrem de complicată, susține că a reușit în cele din urmă să își ajute copilul apelând la medicina alternativă.
@nicoletaluciuoficial Daniela Nane vorbește despre un subiect sensibil: riscurile vaccinării. Aceasta povestește experiența sa și a fiului său în episodul complet disponibil pe YouTube! Link in bio. Styling: Lynne | MUA: Camelia Nastu | Hair: Cosmin Boboc Multumiri: @apemintusnad #NicoletaLuciu #MombyNicoletaLuciu #DanielaNane ♬ sunet original – Nicoleta Luciu
„Cel mai mare regret pe care îl am, legat de copil, este că l-am vaccinat. E o discuție foarte lungă, nu cred ca este cazul aici (n.r. podcastul Nicoletei Luciu). Ce pot să spun este că, înainte de a lua deciziile, părinții să citească foarte bine prospectele și să asculte și testimoniale. Eu nu sunt anti, tocmai, sunt o pro, pățită.
Nu mi-am dat seama de la început de la ce este și ne-am chinuit foarte mulți ani. Din fericire, eu am scos-o la capăt cu naturopate și homeopate. De asta și spun, că aș putea să îmi văd de treabă, dar mi-e milă de suferința copiilor și de suferința părinților care trebuie să treacă prin așa ceva.
Deci de aceea vă spun, fiți cu mare băgare de seamă. Eu nu spun că doctorii sunt ticăloși, unii chiar nu știu despre ce este vorba, așa li s-a spus și lor…„, a dezvăluit Daniela Nane în podcastul Nicoletei Luciu.
![]()
DIVERSE
Iranul ia în calcul atacuri asupra unor ținte militare din Bulgaria. România, în alertă după ce a permis utilizarea bazelor sale de către SUA
Publicat
acum o orăla
19 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Iranul ia în calcul atacarea de obiective militare americane din sud-estul Europei, două surse din cadrul regimului de la Teheran declarând pentru Financial Times că Bulgaria ar putea fi vizată după ce a aprobat utilizarea bazei sale aeriene Bezmer pentru realimentarea avioanelor americane.
România ar putea deveni, la rândul său, vulnerabilă în cazul unei extinderi a conflictului, în condițiile în care țara noastră găzduiește infrastructură militară americană și a permis utilizarea unor baze de către forțele SUA.
Una din surse a declarat pentru Financial Times că și Ciprul este printre posibilele ținte. Pe insulă se află baze britanice, iar una dintre acestea a fost vizată de un atac cu dronă în luna martie.
Citește și : Atac cibernetic de amploare în Letonia. Datele personale a două treimi din populație, furate
Scenariile analziate de Iran nu se limitează însă la instalații militare. Forțele iraniene ar fi evaluat inclusiv posibilitatea de a ataca infrastructura subacvatică de comunicații din Strâmtoarea Ormuz în cazul unei escaladări.
Garda Revoluționară iraniană a avertizat deja Marea Britanie în legătură cu folosirea bazelor britanice de către armata americană.
„Orice bază utilizată pentru a lansa un atac împotriva teritoriului iranian va fi considerată o țintă legitimă”, au transmis reprezentanții Gardienilor Revoluției.
Potrivit experților citați de Financial Times, Iranul ar putea recurge la rachete balistice cu rază medie de acțiune, inclusiv din seria Shahab, pentru a lovi obiective americane din sudul și sud-estul Europei.
Eficiența unor astfel de arme ar scădea, însă, pe măsură ce crește distanța până la țintă.
Sursele citate susțin că planurile Iranului ar depinde în mod direct de acțiunile administrației Trump. Una dintre surse a afirmat că Teheranul pregătește scenarii pentru extinderea conflictului în cazul în care președintele american își pune în aplicare amenințările privind atacarea infrastructurii iraniene.
Până în prezent, Iranul și-a concentrat atacurile în principal asupra bazelor americane, infrastructurii energetice și altor obiective din Orientul Mijlociu.
Tensiunile sunt amplificate și de blocarea negocierilor privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz. În același timp, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a numit recent mai mulți politicieni radicali în poziții importante în structurile militare și de securitate.
Citește și : Artizanul Brexit, Nigel Farage, vrea să taie ajutoarele sociale pentru străini dacă ajunge la putere
Donald Trump a declarat marți că Statele Unite nu poartă discuții cu Teheranul și că nu sunt programate negocieri.
![]()
DIVERSE
Cine este bărbatul care a murit după ce a căzut într-o râpă din Munții Făgăraș. Noi detalii cutremurătoare
Publicat
acum o orăla
19 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Noi detalii despre bărbatul care a murit după ce a căzut într-o râpă din Munții Făgăraș. Mihai Cenan era din Târgu Mureș și era alergător profesionist.
Cine este bărbatul care a murit după ce a căzut într-o râpă din Munții Făgăraș
Mihai era unul dintre membrii de bază ai comunității Mureș Runners. Avea 54 de ani și era pasionat de alergare montană. Potrivit noilor informații, bărbatul s-ar fi dat la o parte pentru a face loc pe traseu unei alte persoane. În acel moment, acesta s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în râpă.
Tragedia s-a petrecut duminică, 16 august, pe un traseu din Munții Făgăraș.
Un bărbat a murit după ce a căzut într-o râpă, pe un traseu din Munţii Făgăraş
„Serviciul Public Județean Salvamont Argeș a intervenit în zona Vf. Viștea Mare pentru recuperarea unui turist care a căzut aproximativ 200 de metri. Din păcate, în urma căderii, victima a decedat. Salvamont Argeș a mobilizat întreg personalul disponibil, inclusiv salvatorii aflați la domiciliu, în zona Stâna lui Burnei, pentru a asigura intervenția terestră, în cazul în care elicopterul SMURD din POA Târgu Mureș nu ar fi putut efectua intervenția.La fața locului a fost troliat personal medical care a constatat decesul”, a transmis Salvamont Argeș.
În acest caz a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.
”Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.Totodată, în cauză va fi dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, anunţă IPJ Argeş.
![]()
DIVERSE
CTP desființează propunerea Guvernului Ilie Bolojan privind organizarea examenelor de admitere de către licee: „Liceele cele mai bune devin fabrici de corupție rentabile, bune de introdus în PIB-ul României”
Publicat
acum 2 orela
19 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) critică dur proiectul Ministerului Educației privind admiterea în liceu și susține că noul sistem ar putea favoriza corupția în unitățile de învățământ.
Într-o postare publicată miercuri pe Facebook, CTP începe ironizând propunerea Guvernului ca liceele să își organizeze propriile examene de admitere.
„Guvernul face și lucruri bune. De pildă, acest proiect de lege propus de ministerul Educației pentru admiterea în liceu: examen organizat de fiecare liceu, pe lângă Evaluarea Națională, desființarea camerelor de supraveghere video-audio în timpul examenului, nesecretizarea lucrărilor scrise, profesorii fiecărui liceu corectează și dau note, tot ei rezolvă și contestațiile”, a scris CTP pe Facebook.
Scriitorul susține că modul în care ar urma să fie organizate examenele ar crea condiții favorabile pentru apariția unor practici de corupție în liceele care vor avea cele mai bune rezultate.
„Noua lege reduce considerabil distanța dintre școală și producție, liceele cele mai bune devenind fabrici de corupție rentabile, bune de introdus în PIB-ul României”, afirmă Cristian Tudor Popescu.
CTP continuă în aceeași notă ironică și susține că noul sistem ar putea face ca nivelul corupției din educație să ajungă la nivelul celui din alte instituții publice.
„Totodată, aceasta promite să amelioreze diferența dăunătoare dintre școală și viață: corupția din Educație se va ridica la nivelul general de corupție din toate instituțiile statului”, scrie gazetarul.
Acesta face referire și la problema salariilor profesorilor, afirmând ironic că noul sistem ar putea reprezenta o soluție pentru veniturile lor.
„Ca să nu mai vorbim că astfel ar fi satisfăcute revendicările salariale ale profesorilor, prin completarea cu venituri din șpăgi, ceea ce ar opri grevele”, afirmă CTP.
În finalul postării, Cristian Tudor Popescu îl critică și pe ministrul Educației, despre care afirmă că nu se știe mare lucru, întrebându-se ce părere ar avea de această măsură premierul interimar Ilie Bolojan.
„ Ministru al Educației este un anume Dimian, de care nu a auzit nimeni înainte de numire, în martie 2026, și nici după. Este un independent, cică, susținut de PNL. Ce părere o avea premierul interimar și șeful PNL, dl Ilie Bolojan?”, își încheie CTP postarea.
![]()
DIVERSE
Guvernul se reunește miercuri în ședință extraordinară. Strategia pentru infrastructura feroviară 2026-2030, pe agenda Executivului
Publicat
acum 2 orela
19 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Guvernul se reunește miercuri, de la ora 14.00, într-o ședință extraordinară în care urmează să fie discutat proiectul de hotărâre privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru perioada 2026-2030.
Documentul atrage atenția asupra subfinanțării infrastructurii și propune recuperarea accelerată a restanțelor privind reînnoirea rețelei feroviare.
Ședința Executivului se va desfășura în format hibrid, potrivit Biroului de presă al Guvernului.
Strategia pentru următorii cinci ani pornește de la situația infrastructurii feroviare și de la rezultatele Strategiei pentru perioada 2021-2025, în condițiile în care o parte dintre măsurile stabilite anterior nu au fost implementate.
Documentul arată că, în perioada 2021-2025, finanțarea pentru mentenanța și reînnoirea infrastructurii a reprezentat doar 49,46% din necesar, în timp ce lucrările de modernizare au beneficiat de 43,47% din fondurile necesare.
La nivel general, finanțarea infrastructurii feroviare publice a fost asigurată în proporție de 45,76%. Mai mult, deficitul de finanțare pentru activitățile de întreținere, reparații curente și reînnoire a depășit 12 miliarde de lei, potrivit documentului.
Una dintre principalele probleme evidențiate în strategie este degradarea infrastructurii feroviare. Lungimea liniilor curente și directe ajunse la scadența pentru reînnoire a crescut puternic în ultimii 35 de ani.
Dacă în 1990 erau 1.364 de kilometri în această situație, reprezentând 10,10% din total, în 2010 cifra ajunsese la 5.596 de kilometri, respectiv 41,14% din rețea.
În 2025, lungimea liniilor ajunse la scadența pentru reînnoire a ajuns la 9.753 de kilometri, adică 72,56% din total.
Documentul urmărește finalizarea măsurilor începute în perioada anterioară, revizuirea acțiunilor strategice existente și demararea celor care nu au fost puse în aplicare până acum.
Obiectivele sunt împărțite în trei direcții principale: recuperarea restanțelor privind reînnoirea infrastructurii, creșterea competitivității transportului feroviar pe piața internă și integrarea României în spațiul feroviar unic european.
Strategia menționează și scăderea transportului feroviar în ultimii ani. Piața transportului feroviar de călători a înregistrat o scădere de 2,45%, în timp ce transportul de marfă s-a redus cu 22,89%. Per ansamblu, transportul feroviar a scăzut cu 7,99%.
Citește și : Salariul mediu pe economie mai ajunge doar pentru o garsonieră cumpărată în rate în București sau Cluj
Strategia urmărește inversarea acestei tendințe și creșterea ponderii transportului feroviar în sistemul național de transport.
Printre efectele urmărite se numără și reducerea presiunii asupra rețelei rutiere, prin transferarea unei părți a fluxurilor de călători și mărfuri către calea ferată.
![]()

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş

Daniela Nane, mărturie tulburătoare legată de fiul ei: „Cel mai mare regret este că l-am vaccinat. Ne-am chinuit mulți ani”

Un nou depozit regional de mărfuri pentru situații de criză va fi construit în Brașov. Va putea stoca peste 4.600 de tone de produse de strictă necesitate

Iranul ia în calcul atacuri asupra unor ținte militare din Bulgaria. România, în alertă după ce a permis utilizarea bazelor sale de către SUA

Cine este bărbatul care a murit după ce a căzut într-o râpă din Munții Făgăraș. Noi detalii cutremurătoare

Dezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI

Probleme mari cu apa în Pitești și zonele limitrofe. Declarația subprefectului Dragoș Predescu și măsurile de urgență adoptate

Pitești Retail Park celebrează tradițiile românești de Sfânta Maria printr-un eveniment dedicat întregii familii

HAOS LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Ion Șerban, sechestrat în propria pensiune de turiștii cu fuste colorate: „Știți doar să măriți taxe!”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul al ghișeului Serviciului Rutier...

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

PROVOCARE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRESA ARGEȘEANĂ! Jurnalistul Iulian Uță către Ion Mînzînă: „Plătim noi asfaltul, voi veniți cu manopera!” – VIDEO
Sezonul de toamnă al emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș TV a debutat în forță, aseară, cu o dezvăluire...

PIERDERE URIȘĂ PENTRU SPORTUL ARGEȘEAN! Theodor Proca, piteșteanul care a scris istorie la Europene, PĂRĂSEȘTE ROMÂNIA
Lovitură de teatru și un semnal de alarmă uriaș pentru sportul românesc! Theodor Proca, înotătorul de 18 ani din Pitești,...
Curtea de Argeș

DRUMUL GROAZEI MARCA MÎNZÎNĂ ȘI IPJ ARGEȘ A MAI TRÂNTIT UN TURIST STRĂIN! O autorulotă olandeză, la un pas să se răstoarne în pârâu pe DJ 703 H!
Dezastrul infrastructurii din județ continuă să facă victime pe bandă rulantă! Drumul Județean 703 H – botezat de șoferi „Drumul...

Poluarea de la Brăduleț, cauzată de erori vechi de proiectare: Primarul Florin Iordache oferă clarificări cruciale
O gravă și veche problemă de mediu a pus, în sfârșit, zilele trecute pe jar autoritățile competente, în urma unui...

HAOS LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Ion Șerban, sechestrat în propria pensiune de turiștii cu fuste colorate: „Știți doar să măriți taxe!”
Consilierul local Ion Șerban a simțit pe propria piele, chiar de sărbătoarea Sfintei Marii, ce înseamnă lipsa totală de organizare...

Dezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
Comuna Brăduleț – perla subcarpatică a județului Argeș și ultimul refugiu din lume pentru asprete (Romanichthys valsanicola), cel mai rar...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...
Mioveni

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...

EXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital
O explozie puternică s-a produs joi în comuna argeșeană Recea, satul Deagu de Sus, provocând răsănirea gravă a unei persoane...

Grav accident în Argeș provocat de un șofer beat – Trei tineri la spital
În noaptea de 26 spre 27 iulie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii Formațiunii Rutiere din Costești au fost sesizați...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniCenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
ACTUALacum 2 săptămâniOmul lui George Simion, instalat de PSD Argeș șef la propria sinecură pe un salariu uriaș din banii argeșenilor! CINE ESTE IONUȚ CODREA
ACTUALacum o săptămânăDupă anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar
ACTUALacum 2 săptămâniEscrocherie de 40.000 Euro la Pitești: Cum a lăsat o piteșteancă fără bani o femeie care își cerea casa înapoi de la stat
ACTUALacum o săptămânăACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
ACTUALacum 2 săptămâniScandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
ACTUALacum 2 săptămâniEXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital
ECONOMICacum 2 săptămâniÎntreținerea preventivă a mașinii poate reduce riscul defecțiunilor în trafic










Ultimele Comentarii