Stai conectat...

ACTUAL

SURSE PSD și-a anulat întâlnirea cu Adrian Veștea: Toți ochii sunt pe UDMR

Publicat

la

Liderii PSD ar fi urmat să se întâlnească, în această dimineață, cu liderii social-democrați, dar această întâlnire a fost amânată. Conform surselor politice, liderii PSD i-au cerut lui Adrian Veștea să se întâlnească și să-i convingă prima oară pe liderii UDMR, factorul cheie pentru coagularea unei majorități.

Cheia unei majorități este la UDMR

Adrian Veștea speră să facă o coaliție de guvernare cu PSD, o parte din PNL, UDMR și minoritățile naționale. Deocamdată, cei de la UDMR ezită și au anunțat public că ei nu vor participa la o coaliție care ar însemna ruperea PNL.

În condițiile în care liderii PNL au anunțat că nu vor susține guvernul Veștea și Ilie Bolojan i-a dat ultimatum premierului desemnat să-și depună mandatul, până astăzi la ora 10.00, situația pare din ce în ce mai complicată.

Adrian Veștea va avea o întâlnire cu liderii UDMR astăzi și va încerca să-i convingă. Dacă reușește, apoi va fi o întâlnire cu liderii PSD și s-ar putea coagula o majoritate, dar cheia este la UDMR.

Bolojan i-a cerut lui Veștea să-și depună mandatul

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis că partidul nu va susține instalarea unui guvern Veștea. În plus, Adrian Veștea a primit termen să renunțe la nominalizarea de premier desemnat.

Deciziile conducerii PNL în urma desemnării lui Adrian Vestea ca prim-ministru

Ilie Bolojan a făcut anunțul luni seara, la finalul ședinței Biroului Permanent al partidului.

„PNL nu va susține instalarea unui astfel de guvern având în vedere cum s-a făcut desemnarea prin încălcarea spiritului democrației parlamentare” și fără consultarea PNL, a declarat Ilie Bolojan.

Președintele PNL i-a cerut lui Adrian Veștea să-și depună mandatul. El a primit termen până marți dimineață.

Adrian Veștea refuză să-și depună mandatul

Premierul desemnat, Adrian Veştea, anunţă, luni seară, că nu va depune mandatul, aşa cum i-a solicitat propriul partid, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional. ”Am acceptat mandatul de premier desemnat pentru România, nu împotriva PNL şi nu împotriva lui Ilie Bolojan. Tocmai de aceea, nu pot fi de acord cu prezentarea acestei desemnări drept un «act ostil» sau o încercare de rupere a partidului”, argumentează el.

”Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credinţă şi voi merge mai departe cu mandatul încredinţat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate şi de un guvern funcţional. Nu sunt un om conflictual şi nu mi-am dorit nicio clipă ca această situaţie să provoace tensiuni sau rupturi în interiorul partidului. Respect decizia colegilor mei, chiar dacă mi-aş fi dorit ca propunerea pe care am prezentat-o să fie analizată dincolo de presiunea şi emoţiile momentului. Am acceptat mandatul de premier desemnat pentru România, nu împotriva PNL şi nu împotriva lui Ilie Bolojan. Tocmai de aceea, nu pot fi de acord cu prezentarea acestei desemnări drept un «act ostil» sau o încercare de rupere a partidului”, a scris Adrian Veştea pe Facebook, la foarte scurt timp după ieşirea publică a preşedintelui PNL, Ilie Bolojan, prin care i s-a dat termen până marţi dimineaţă să îşi depună mandatul. 

Loading

ACTUAL

Mineralul care poate încetini îmbătrânirea. Ce se întâmplă în organism dacă este consumat în exces

Publicat

la

Autor

Interesul pentru metodele prin care putem încetini procesul de îmbătrânire este în continuă creștere, iar cercetătorii acordă o atenție deosebită rolului inflamației cronice în degradarea organismului. Studiile realizate în ultimii ani au arătat că o alimentație cu efect antiinflamator poate contribui la protejarea funcțiilor cognitive și la menținerea sănătății pe termen lung. De asemenea, consumul regulat de alimente bogate în antioxidanți a fost asociat cu o speranță de viață mai mare și cu o calitate mai bună a vieții la vârste înaintate.

Printre nutrienții considerați esențiali în acest proces se află zincul, un oligoelement pe care organismul nu îl poate produce și care trebuie obținut din alimentație sau suplimente. Deși necesarul zilnic este relativ redus, zincul are un rol important în numeroase procese biologice, inclusiv în funcționarea sistemului imunitar, regenerarea țesuturilor și protecția celulelor împotriva stresului oxidativ.

Ce arată noua cercetare

Un studiu amplu, care a inclus aproximativ 69.000 de participanți, sugerează că un aport adecvat de zinc ar putea contribui la încetinirea îmbătrânirii biologice. Beneficiile au fost observate mai ales în rândul persoanelor care combinau o alimentație echilibrată cu activitate fizică regulată.

Totuși, specialiștii atrag atenția că efectele pozitive apar doar în anumite limite. Consumul excesiv de zinc poate avea consecințe nedorite și poate accelera procesele asociate îmbătrânirii.

Vârsta biologică, un indicator al stării reale a organismului

În ultimii ani, oamenii de știință au dezvoltat metode tot mai precise pentru evaluarea vârstei biologice, un indicator care reflectă gradul de uzură al organismului, independent de numărul anilor împliniți.

Spre deosebire de vârsta cronologică, vârsta biologică este calculată pe baza unor biomarkeri măsurați prin analize de sânge și oferă informații despre ritmul real de îmbătrânire. Astfel, două persoane de aceeași vârstă pot avea profiluri biologice foarte diferite, în funcție de stilul de viață și de starea generală de sănătate.

Pornind de la această premisă, cercetătorii chinezi au analizat relația dintre consumul de zinc, activitatea fizică și procesul de îmbătrânire biologică.

Cum s-a desfășurat studiul

Datele utilizate provin din UK Biobank, unul dintre cele mai mari proiecte de cercetare medicală din lume, care urmărește de-a lungul timpului starea de sănătate și obiceiurile de viață ale a peste 500.000 de persoane din Regatul Unit.

Pentru această analiză au fost selectați aproape 69.000 de participanți care dispuneau de informații complete privind alimentația, nivelul de activitate fizică și biomarkerii necesari evaluării vârstei biologice.

Participanții au fost împărțiți în două categorii: persoane care nu consumau zinc suplimentar și persoane care aveau un aport de zinc provenit din alimentație sau suplimente. Cercetătorii au calculat consumul pe baza jurnalelor alimentare și a informațiilor oferite de participanți privind utilizarea suplimentelor nutritive.

Rezultatele au fost comparate cu recomandările actuale privind aportul zilnic: aproximativ 11 miligrame pentru bărbați și minimum 8 miligrame pentru femei, fără depășirea pragului de siguranță de 40 de miligrame pe zi.

De ce este important zincul

Zincul participă la numeroase procese esențiale pentru sănătate. Acesta contribuie la sinteza ADN-ului, susține sistemul imunitar, accelerează vindecarea rănilor și ajută la combaterea stresului oxidativ, unul dintre factorii implicați în deteriorarea celulelor și apariția bolilor asociate vârstei.

Analiza a arătat că persoanele care își asigurau un aport adecvat de zinc prezentau semne ale unei îmbătrâniri biologice mai lente. Efectele au fost și mai evidente în cazul celor care practicau în mod regulat activități fizice. În această categorie, riscul unei accelerări a procesului de îmbătrânire a fost cu aproximativ 31% mai redus.

Riscurile excesului

Deși beneficiile zincului sunt bine documentate, cercetătorii au observat că depășirea dozei recomandate poate avea efecte contrare. Participanții care consumau peste 40 de miligrame pe zi au prezentat indicii ale unei îmbătrâniri biologice accelerate, estimată la aproape șapte ani.

Motivele nu sunt pe deplin elucidate, însă experții consideră că un exces de zinc poate afecta echilibrul altor minerale esențiale și poate perturba anumite mecanisme celulare.

Din acest motiv, specialiștii recomandă prudență în utilizarea suplimentelor și subliniază că necesarul zilnic poate fi acoperit, în majoritatea cazurilor, printr-o alimentație variată.

Printre cele mai bune surse naturale de zinc se numără fructele de mare, carnea, produsele lactate, nucile și semințele.

Concluzia cercetării este că zincul poate deveni un aliat important în menținerea sănătății și a longevității atunci când este consumat în cantități adecvate și este însoțit de un stil de viață activ. În același timp, studiul reamintește că, în materie de nutriție, excesul poate transforma un beneficiu într-un factor de risc.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Uniunea Europeană actualizează drepturile pasagerilor aerieni. Călătorii vor putea primi mai ușor despăgubiri, iar taxele pentru locurile copiilor dispar în totalitate

Publicat

la

Autor

Pasagerii care călătoresc cu avionul în Uniunea Europeană vor beneficia de drepturi extinse și de proceduri mai simple pentru obținerea despăgubirilor. Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului UE au ajuns luni seară la un acord provizoriu privind revizuirea normelor aplicabile transportului aerian.

Una dintre cele mai importante prevederi menținute de Parlamentul European este dreptul la despăgubiri pentru zborurile care ajung la destinație cu o întârziere de peste trei ore. Eurodeputații s-au opus propunerilor de majorarea a acestui prag și au păstrat regulile existente privind compensațiile.

Potrivit acordului, pasagerii vor putea solicita despăgubiri dacă zborul întârzie mai mult de trei ore, este anulat cu mai puțin de 14 înainte de plecare sau dacă li se refuză îmbarcarea.

Valoarea compensațiilor va depinde de distanța zborului

  • 250 de euro pentru zboruri de până la 1.500 km;
  • 400 de euro pentru zboruri între 1.500 și 3.500 km;
  • 600 de euro pentru zboruri de peste 3.500 km.

Citește și: Greşeala care îţi poate strica vacanţa la îmbarcarea în avion. Regula este foarte strictă!

Noile reguli prevăd și obligații mai clare pentru companiile aeriene în cazul întârzierilor. Pasagerii vor trebui să primească băuturi răcoritoare după două ore de așteptare, o masă după trei ore și, dacă situația o impune, cazare pentru cel trei nopți în cazul întârzierilor prelungite.

Mai mult, companiile vor fi obligate să le transmită călătorilor instrucțiuni clare privind solicitarea despăgubirilor în termen de patru zile de la finalizarea călătoriei.

Pasagerii vor avea la dispoziție nouă luni pentru depunerea cererii, iar transportatorii vor trebui să răspundă în maximum 30 de zile, fie prin plata compensației, fie prin justificarea refuzului.

Noi reguli pentru pasagerii cu vârste sub 14 ani

Acordul introduce și măsuri suplimentare pentru familii și persoanele vulnerabile. Companiile aeriene nu vor putea percepe taxe suplimentare pentru ca un copil sub 14 ani să stea lângă părintele sau însoțitorul său.

Aceeași facilitate va fi acordată pasagerilor cu handicap, celor cu mobilitate redusă și femeilor însărcinate.

Persoanele cu handicap sau mobilitate redusă vor avea dreptul la despăgubiri și asistență dacă pierd un zbor din cauza faptului că aeroportul nu le-a oferit ajutorul necesar pentru a ajunge la timp la poarta de îmbarcare.

Bagaj de mână inclus în prețul afișat

Printre noutăți se numără și obligația de transaparență privind costul real al biletelor. Companiile aerienem, agențiile și platformele de rezervare vor trebui să afișeze încă de la începutul procesului de cumpărare prețul zborului cu un bagaj de mână inclus.

Pasagerii vor avea dreptul să transporte gratuit la bord un obiect personal, precum o geantă mică sau un rucsac. Totodată, operatorii vor putea continua să ofere bilete mai ieftine celor care aleg în mod voluntar să călătorească fără bagaj de mână.

Citește și: O româncă a fost trecută pe „lista neagră” a Wizz Air după un gest făcut în avion. Femeia venea în România după ce a aflat că mama ei a murit

Fără taxe pentru greșeli minore

Noile reguli prevăd că pasagerii nu vor mai putea fi taxați pentru corectarea unor greșeli de ortografie din nume și nici pentru obținerea unei versiuni tipărite a cărții de îmbarcare, dacă s-au înregistrat deja pentru zbor.

Acordul provizoriu trebuie aprobat atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul UE, în cadrul procedurii de a treia lectură. Votul final al Parlamentului European este programat, în principiu, pentru sesiunea plenară din luna iulie.

Normele actuale privind drepturile pasagerilor aerieni nu au mai fost revizuite din 2004.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Donald Trump ar putea ridica trofeul alături de echipa câştigătoare

Publicat

la

Autor

Premieră la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Președintele SUA, Donald Trump, ar putea beneficia de un privilegiu fără precedent, și anume ridicarea trofeului alături de echipa câștigătoare a turneului.

FIFA nu s-ar opune ca Donald Trump să ridice trofeul

Fiecare fan al fotbalului știe regula nescrisă: nu atingi trofeul Cupei Mondiale decât dacă l-ai câștigat. Totuși, această tradiție ar putea fi încălcată la ediția din acest an. Potrivit jurnalistului Ben Jacobs de la TalkSport, FIFA nu s-ar opune ca Donald Trump să ridice trofeul alături de căpitanul echipei campioane, iar ideea ar fi privită favorabil de conducerea forului internațional, în frunte cu Gianni Infantino.

Un precedent există deja. În iulie 2025, Donald Trump l-a însoțit pe Reece James, căpitanul lui Chelsea FC, la ceremonia de decernare a trofeului Cupei Mondiale a Cluburilor. Liderul american s-a aflat pe podium în momentul în care trofeul a fost ridicat. În mod normal, protocolul FIFA prevede ca trofeul Cupei Mondiale, așezat pe un suport special, să fie preluat exclusiv de căpitanul echipei câștigătoare, care îl ridică apoi alături de coechipieri.

Donald Trump nu a asistat la primul meci al naționalei Statelor Unite

Liderul de la Casa Albă nu a asistat la primul meci al naționalei Statelor Unite la actuala Cupă Mondială și nici la ceremonia de deschidere, însă este așteptat să fie prezent la finala programată pe 19 iulie, pe stadionul MetLife Stadium.

Există și posibilitatea ca acesta să participe la alte partide ale turneului, în funcție de agenda sa. În ultimele zile, programul său a inclus summitul G7 din Franța, negocieri privind un posibil acord cu Iranul și participarea la evenimentul UFC Freedom 250, organizat chiar de ziua sa de naștere.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Fiul lui Lucian Viziru, amenințat cu moartea. Cum a reacționat actorul?

Publicat

la

Autor

Incident halucinant! Lucian Viziru a povestit pe rețelele sociale cum fiul său a fost amenințat cu moartea în timpul unei transmisiuni în direct pe TikTok.

Mesajul lui Lucian Viziru

Actorul i-a transmis acestuia că va face tot ce poate pentru ca individul să răspundă pentru faptele sale.

Informații cu un puternic impact emoțional, care pot afecta în special minorii!

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO A parcat pe plajă la Vadu. Gestul îl va costa 20.000 de lei

Publicat

la

Autor

A transformat plaja în parcare iar asta îl va costa scump! Un șofer a rămas cu mașina blocată pe plaja de la Vadu. Șoferul urmează să fie identificat și amendat. Mai mulți martori au fost nevoiți să îl împingă pentru a-l scoate din nisip.

Viralul zilei: Cascadorii râsului în Bucureşti, un şofer a rămas împotmolit cu Loganul în beton pe linia de tramvai VIDEO

Imaginile au fost surprinse de turiștii care se aflau în zona cherhanalei.

Polițiștii au văzut imaginile și îl caută pe șofer care poate fi sancționat cu 20 mii de lei. Plus 5 mii de lei de la Administrația Rezervației Delta Dunării.

Sute de mii de șoferi nu știu ce înseamnă acest indicator rutier. Dacă îl întâlnești în trafic, trebuie să reduci imediat viteza

Loading

Citește tot

ACTUAL

Video archives of late communist political police to be displayed at National Museum of History

Publicat

la

Autor

The exhibition „A.REST 1989 – The Video Archive of the Securitate” opens today the National Museum of Romanian History.

According to the National Council for the Study of the Securitate Archives (CNSAS), the exhibition reconstructs the universe of the Securitate’s criminal investigations of 1989, the investigations and the arrest unit, making public, for the first time, operative audio-video recordings from interrogations and from cells.

Also, for the first time in Romania, original artifacts from the Securitate Detention Centre and material evidence will be exhibited. „One of them is the printing press with which the group around Petre Mihai Bacanu printed the clandestine newspaper ‘Romania’, confiscated by the Securitate on the night of January 24, 1989, recovered and brought especially to the country on April 14, after more than 27 years, for the exhibition,” according to CNSAS.

On this occasion, the www.arestulsecuritatii.ro website will be launched, designed as a study platform that gathers stories, cases, documents, operative audio-video recordings and interviews with former victims of the Securitate.

„The nature of the repression of the Securitate [the political police of the Romanian Communist Party] will thus be better known through the direct, intrusive means used by the officers for the careful surveillance of the victims and the full control of the criminal action. In the world of ‘justice’ of the Securitate, the detainees or arrestees were simple prisoners, trapped in the operative labyrinth of the construction of guilt. For the totalitarian state, the guilt was a given. The Securitate isolated its victims in secret, without informing their families or loved ones, without the place of detention being publicly known. For a long time, the institution of secrecy protected the oppressors and the sweetened image of autocracy. A.REST 1989 gives back to the public the space of cells and investigations, the identity of the victims and the practices of the Criminal Investigation Directorate of the Securitate,” says CNSAS.

The project is said to represent not only the recovery of a history never seen or heard, but also a warning, for a history that has long been denied, falsified or minimised by former officers involved, but also relativised, forgotten or distorted in the strategies of disinformation and public manipulation related to late communism. „The only legitimate power remains that of truth cultivated in a democratic society,” added CNSAS.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend