NATIONAL
Șeful ANAF nu zice ‘Nu’ la nepotisme! ‘În Japonia este o tradiție ca în companii să lucreze bunici, părinți, copii, tocmai pentru a crea o fidelitate’
Publicat
acum 2 aniin
De
adminȘeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuș, susține că în Japonia este o tradiție cu privire la faptul ca în instituții „să lucreze bunici, părinți, copii”. Astfel, spune el, se creează „o fidelitate”.
Într-un interviu acordat jurnaliștilor Antena 3, Heiuș a afirmat că nu crede că e „foarte relevantă” o statistică privitoare la numărul de angajați ai ANAF care sunt rude între ei.
„Nu cred că avem o asemenea statistică și, sincer să fiu, nici nu cred că este foarte relevantă o astfel de statistică. Mi-ați dat o idee. În Japonia este o tradiție ca în companii să lucreze bunici, părinți, copii, tocmai pentru a crea o fidelitate.
Se poate face orice analiză, pentru că funcționarii publici sunt prinși într-o bază de date și se pot face asemenea corelații să vezi ce grade de rudenie există”, a declarat Lucian Heiuș.
NATIONAL
Tradiții și superstiții de Sfinții Împărați Constantin și Elena – Ce trebuie și ce nu trebuie să faceți în această zi
Publicat
acum 8 minutein
21 mai 2024De
adminSărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, celebrată anual pe 21 mai, este un moment deosebit de important în calendarul creștin ortodox, marcat de numeroase tradiții și superstiții populare în România. Această sărbătoare nu doar că evocă contribuțiile majore ale acestor sfinți la răspândirea creștinismului, dar este și o ocazie pentru diverse obiceiuri tradiționale care se păstrează cu sfințenie în multe regiuni ale țării.
Semnificația sărbătorii
Sfântul Constantin cel Mare este cunoscut pentru Edictul de la Milan din 313, care a legalizat creștinismul, și pentru convocarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în 325, stabilind astfel bazele dogmatice ale Bisericii creștine. Mama sa, Sfânta Elena, este și ea venerată. Împreună, ei sunt considerați apărători ai credinței și patroni ai creștinilor, contribuțiile lor fiind esențiale pentru transformarea creștinismului într-o religie oficială a Imperiului Roman.
Tradiții și obiceiuri
În această zi, tradițiile variază de la ceremonii religioase la obiceiuri populare legate de agricultură și protecția culturilor. De exemplu, se spune că pe 21 mai, numită și „Constantinul Puilor” sau „Constantin Graur”, este ultima zi în care se mai poate semăna porumbul, ovăzul și meiul. Se crede că tot ce este semănat după această dată se va usca.
Păstorii folosesc această zi pentru a stabili cine va fi baci și unde se vor așeza stânele pe perioada pășunatului. De asemenea, femeile obișnuiesc să tămâie și să stropească cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele și necurate din gospodării.
Superstiții
Superstițiile de Sfinții Constantin și Elena sunt numeroase și adesea respectate cu strictețe. Una dintre acestea este interdicția de a munci pământul, deoarece se crede că astfel păsările dăunătoare nu vor ataca recoltele. De asemenea, în multe comunități rurale se obișnuiește aprinderea unui foc mare în jurul căruia se adună familia, iar oile sunt trecute prin fum pentru a fi protejate de rele pe durata pășunatului.
Pentru protejarea laptelui de vrăjitoare, în unele zone se practică un ritual numit „Sperietoarea vrăjitoarelor”, în care membrii familiei bat cu linguri de lemn în vasele de lapte pentru a speria spiritele rele.
Ce este bine să faci
În ziua praznicului, se recomandă participarea la slujba religioasă și oferirea de flori, dulciuri făcute în casă și pâine la biserică pentru sănătatea și bunăstarea familiei. De asemenea, unii duc la biserică trei bujori înfloriți, considerându-se că aceștia aduc pace și liniște în casă.
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena este un prilej de reflecție asupra valorilor creștine și a tradițiilor care le mențin vii în comunitatea românească. Respectarea acestor obiceiuri nu doar că păstrează vie memoria sfinților, dar întărește și legăturile comunitare și spirituale între generații.
NATIONAL
A căzut Moldova în capcana energetică ucraineană?
Publicat
acum 17 minutein
21 mai 2024De
adminCentralele hidroelectrice ucrainene reglează nivelul pe Nistru nu în favoarea Republicii Moldova
Lacul de acumulare de pe Nistru a ridicat nivelul de apă pentru a asigura cu energie electrică acele regiuni ale țării în care infrastructura energetică a ieșit din uz în timpul conflictului militar. Ca urmare, acesta a fost golit. După părerea lui Boris German, directorul Centralei hidroelectrice de la Dubăsari, acest lucru amenință Republica Moldova în vară cu un deficit hidrologic, relatează Nezavisimaia Gazeta citată de stiripesurse.md
Deja de mai mulți ani, oamenii de știință afirmă că cascada de centrale hidroelectrice ucrainene de pe cursul superior al Nistrului ar putea duce la scăderea nivelului râului și, ca urmare, la modificarea florei și faunei din zonele de coastă, și poate lăsa fără apă potabilă Chișinăul și alte localități din Republica Moldova. Boris Gherman, directorul Centralei hidroelectrice de la Dubăsari, situată în Transnistria, și-a exprimat zilele acestea îngrijorarea în această privință în legătură cu viitorul apropiat. El a declarat la televiziune că “din cauza creșterii nivelului de apă din rezervorul de pe Nistru al Ucrainei, este posibil ca în Republica Moldova să aibă loc un deficit hidrologic”.
El a remarcat că rezervorul de la centralele hidroelectrice ucrainene este golit aproape în totalitate și și-a exprimat îndoielile că ploile din Carpați vor putea rezolva această problemă. “Au golit rezervorul până la minimum. Se speră că în Carpați va ploua. După părerea mea, acest lucru este cam lipsit de viziune. Ce se va întâmpla la vară? Dacă va fi cald, apa nu va fi evacuată suficient, și mai este și evaporarea mare. Acest lucru amenință cu golirea în general a captărilor de apă. Chișinăul ia apă din Nistru. Localitatea-stațiune Vadu-lui-Vodă ar putea avea de suferit, iar Tiraspolul ar putea fi și el afectat”, a explicat directorul Centralei hidroelectrice de la Dubăsari.
Cunoscutul ecolog moldovean Ilia Trombițchi, doctor în științe biologice, director executiv al Asociației Internaționale a Păstrătorilor Râului Nistru Eco-TIRAS, a scris pe rețeaua de socializare:
“Pe Nistru continuă să se întâmple lucruri ciudate: debitul de apă din lacul de acumulare de pe Nistru este din nou ridicat, deși nivelul acestuia a ajuns deja la un nivel extrem de scăzut – 115 m -, în condițiile unui nivel obișnuit pentru această perioadă de 118-119 m”.
După părerea sa, acest lucru se explică, probabil, prin criza energetică din Ucraina. “Dar astfel de descărcări izolate de apă oricum nu rezolvă problema deficitului de energie. Dacă în viitorul apropiat în Carpați nu va ploua, acest lucru înseamnă categoric o lipsă de apă în lunile iulie-septembrie chiar și pentru alimentarea cu apă potabilă a Chișinăului și orașului Odesa. Putem doar spera că vremea va fi favorabilă. Cred că în ceea ce privește această problemă trebuie făcut urgent ordine la nivel transfrontalier”, a declarat Trombițchi.
Serviciul de presă al Guvernului și al Ministerului Ecologiei din Republica Moldova nu au comentat deocamdată declarația omului de știință.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță o creștere a nivelului apei în unele bazine hidrografice ale Republicii Moldova. Cu toate acestea, experții sunt îngrijorați că nivelul crescut al râului astăzi s-ar putea sfârși chiar mâine cu micșorarea acestuia din cauza acțiunilor inginerilor ucraineni de la centralele hidroelectrice de pe Nistru.
În ultimii cinci ani, nivelul apei în Nistru vara scade până la un nivel critic, fiind doar o treime din normă – râul a scăzut într-atât încât în unele locuri poate fi trecut prin vad. Autoritățile moldovenești au anunțat în repetate rânduri nivelul “portocaliu” de pericol hidrologic – a fost pusă în pericol aprovizionarea cu apă a Chișinăului, Tiraspolului și a altor localități. Ecologiștii au constatat daune serioase ale florei și faunei – în lacurile de acumulare au fost semnalate cazuri de deces în masă al peștilor, păsărilor și animalelor.
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, a declarat anterior că extinderea nodului hidroelectric de la Novodnestrovsk, asupra căruia insista Kievul, are legătură cu cererile de concesii teritoriale făcute de Republica Moldova. Energeticienii ucraineni sunt interesați să obțină controlul asupra tronsonului malului drept al Nistrului adiacent barajului. Centrala a fost construită în perioada sovietică, după destrămarea URSS-ului a fost transferată Ucrainei, dar problemele legate de împărțirea teritoriilor pe care se găsește amplasată nu au fost soluționate.
Ulterior s-a aflat că Guvernul Republicii Moldova a transferat Ucrainei o parte din teritoriul de coastă.
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a recunoscut în mod neașteptat pe când Maia Sandu deja era președintele că transferarea Ucrainei a barajului din apropierea satului moldovenesc Naslavcea este ilegală. El a declarat acest lucru jurnaliștilor de la rețeaua internațională BalkanInsight. După cum a afirmat Filat, el a semnat un acord cu Ucraina privind transferarea barajului Centralei hidroelectrice de la Novodnestrovsk în proprietatea acesteia, fără expertiza corespunzătoare. “Acesta este un rezultat rușinos pentru noi, pentru că nu am știut. Probabil, era necesar să mă duc la Naslavcea, să aflu, dar eu nu aveam informații”, s-a justificat fostul prim-ministru.
Între timp, la 1 octombrie 2010, la Kiev, primul ministru Vlad Filat și omologul său ucrainean, Iulia Timoșenko, au semnat în secret un protocol prin care se confirma dreptul de proprietate al Ucrainei asupra centralei hidroelectrice de la Novodnestrovsk, o parte a căreia se află pe teritoriul Republicii Moldova, și plus 17,35 de hectare de pe malul Nistrului, în apropiere de satul Naslavcea. În iulie 2011, majoritatea aflată la putere din Parlamentul moldovean a ratificat un protocol suplimentar, semnat în secret de Filat. În luna octombrie acesta a fost ratificat de Rada Supremă a Ucrainei. După aceea a început construcția centralei hidroelectrice.
Acordul respectiv a fost confirmat de președinții Ucrainei și Republicii Moldova, Volodimir Zelenski și Maia Sandu, în timpul vizitei acesteia din urmă la Kiev, în 2021. Atunci Sandu a declarat că construirea de către Ucraina a unor noi centrale hidroelectrice pe Nistru nu va dăuna râului, ci “va permite creșterea importurilor de energie electrică ucraineană în Republica Moldova”. Astăzi însă Republica Moldova nu primește energie electrică ucraineană, în ciuda faptului că a fost dată în exploatare cascada de centrale hidroelectrice de pe Nistru. Nevoile Republicii Moldova sunt asigurate de GRES Moldovenească, situată în Transnistria, care este proprietatea INTER RAO. Această centrală electrică ajută cu kilowați și regiunea Odesa într-o situație critică. Între timp, Nistrul, care “alimentează” MGRES, este amenințat de o scădere catastrofală a nivelului apei. Cu atât mai mult cu cât seceta în Republica Moldova devine deja o regulă.
Anatol Țăranu, director al Centrului pentru studii strategice și consultanță politică Politicon din Chișinău, a declarat pentru Nezavisimaia Gazeta: “Ucraina construiește o cascadă de centrale hidroelectrice pe Nistru. Pentru Republica Moldova acesta este o importantă arteră de apă. Cu atât mai mult cu cât aceasta este o serioasă problemă de mediu, a cărei soluționare este explozivă fără a se ține cont de interesele Republicii Moldova”.
Reamintim că anterior, Asociația Internațională a Păstrătorilor Nistrului Eco-TIRAS le-a cerut autorităților moldovenești și ucrainene să salveze râul de la o scădere catastrofală a nivelului de apă, care este legată aici de centrala hidroelectrice ucraineană de la Novodnestrovsk. Inițiativa a fost susținută de ecologiștii din alte țări, care au trimis o plângere la UE și la alte organizații internaționale, care a fost semnată de peste 50 de comunități ecologiste din Republica Moldova, Ucraina și din Transnistria nerecunoscută.
Lungimea totală a Nistrului, unul dintre cele mai lungi râuri din Europa, este de 1.362 de kilometri. Bazinul râului acoperă două treimi din teritoriul Republicii Moldova și asigură nu apă potabilă 80% din populația țării. Pentru Ucraina acesta este al doilea râu ca importanță. În total, în bazinul Nistrului trăiesc aproximativ opt milioane de oameni.
Tradiții și superstiții de Sfinții Împărați Constantin și Elena – Ce trebuie și ce nu trebuie să faceți în această zi
A căzut Moldova în capcana energetică ucraineană?
Rusia a propus ONU o rezoluție care să „împiedice pentru totdeauna” amplasarea armelor nucleare în spațiu. Ce a decis Consiliul de Securitate
Bani pentru campania electorală – Cine a donat sume uriașe și ce partide bagă sumele cele mai mari pentru alegeri
Deputat ucrainean: Dacă forțele ucrainene nu vor reuși să oprească Rusia agresoare, următoarea țintă va fi Moldova
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
Ea este doctorița din Curtea de Argeș căreia marele actor Florin Piersic i-a mulțumit de pe patul de spital
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
Tragedie în joia mare în Argeș: Doi tineri de 19 si 15 ani morti intr-un cumplit accident
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
Sărbătoare la Călinești! Ion Mînzînă și echipa PSD alături de locuitorii comunei
Comuna Călinești a marcat ieri o zi dublă de sărbătoare: 636 de ani de la prima atestare documentară și cea...
Cristian Gentea: Piteștiul, lider în România în materie de sisteme inteligente integrate în cadrul aceluiași proiect
Primarul Cristian Gentea a anunțat recent că Piteștiul a devenit orașul din România cu cel mai mare număr de sisteme...
SITUAȚIE TENSIONATĂ LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ – Patronul unei stații PECO, protest în fața ISU DUPĂ CE AFACEREA I-A FOST ÎNCHISĂ DE AUTORITĂȚI
Situaţie tensionată în comuna Cplinești, acolo unde patronul unei staţii PECO din comuna Călineştia intrat ȋn greva foamei, după ce...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, alături de Ion Mînzînă și Cristian Gentea la Bursa Locurilor de Muncă de la Pitești: Argeșul se dezvoltă prin investiții majore care aduc locuri de muncă bine plătite!
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a vizitat astăzi Bursa Locurilor de Muncă de la Pitești, alături de...
Curtea de Argeș
Premii mari pentru micii fizicieni ai profesoarei Rodica BUCĂȚA de la școala “Mircea cel Bătrân”
Elevii pasionați de fizică ai Școlii Gimnaziale “Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș au obținut rezultate remarcabile la Olimpiada...
ACUM! Incendiu la un depozit din Curtea de Argeș
In urmă cu puțin timp un apel la 112 a anunțat un incendiu la un depozit de materiale reciclate din...
Pensionar de 70 ani din Corbeni prins fără permis la Albeștii de Argeș – CINE ESTE BĂRBATUL
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au depistat un bărbat, de 70 de ani, din Corbeni,...
DOCUMENT BOMBĂ! ASFALTĂRI ILEGALE CONTRA VOTURI, la Curtea de Argeș – ISC a dispus oprirea lucrărilor pe Cuza Vodă, primăria PSD ignoră actul și riscă dosar penal
Sursele noastre din Primăria Curtea de Argeș ne-au pus la dispoziție zilele trecute un document oficial care demonstreaza ceea ce...
NU PIERDE OCAZIA! Supermarket AMD din Curtea de Argeș face angajări!
Supermarketul AMD din Curtea de Argeș angajează LUCRĂTOR COMERCIAL! Mai multe informații și detalii veți obține în incinta magazinului din...
Mioveni
PUȘTIUL DE 18 ANI CARE L-A UCIS PE PREOTUL ILIE GEANGAVELEA DE LA COSTEȘTI A FOST ÎNCĂTUȘAT – CE SPUN LOCALNICII DESPRE PREOTUL LOR
Așa cum relatam într-o știre anterioară, un preot de 46 de ani a murit într-un accident rutier produs, marţi, pe...
ACCIDENT CUMPLIT ÎN ARGEȘ – Bărbat de 46 ani mort, adolescent de 18 ani în stare gravă – INTERVINE ELICOPTERUL SMURD
Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs în orașul Costești, cartierul Zorile, în care...
ARGEȘ | Accident rutier la Dârmănești: O femeie transportată la spital
Un autoturism s-a răsturnat astăzi, 14 mai 2024, în comuna Dârmănești, județul Argeș. Incidentul a avut loc pe DN7C, în...
Mâine începe Raliul Argeșului 2024 – VEZI PROGRAMUL COMPLET AL CURSELOR
Raliul Argeşului, un spectacol pe patru roți plin de adrenalină începe mâine, joi, 9 mai. Ediţia din acest an a...
Câmpulung
ȘOFER BEAT MANGĂ LA CÂMPULUNG! S-A RĂSTURNAT CU MAȘINA ȘI A FUGIT
În seara zilei de 14 mai a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați,...
VIDEO | Percheziții de amploare în Argeș, la afaceriștii cu lemne – Un Ocol Silvic, firme și persoane au fost luate la puricat
În dimineața zilei de 09 mai a.c., polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub...
Cauți un job? Bursa generală a locurilor de muncă în Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș, vă invita să participați vineri, 17 mai 2024, la BURSA GENERALĂ A...
În Trend
- NATIONALacum 4 săptămâni
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
- ACTUALacum 5 zile
Ea este doctorița din Curtea de Argeș căreia marele actor Florin Piersic i-a mulțumit de pe patul de spital
- ACTUALacum 3 săptămâni
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
- ACTUALacum 3 săptămâni
Tragedie în joia mare în Argeș: Doi tineri de 19 si 15 ani morti intr-un cumplit accident
- NATIONALacum 4 săptămâni
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
- NATIONALacum 4 săptămâni
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
- ACTUALacum 4 săptămâni
CURTEA DE ARGEȘ | Dan Petrescu strânge semnături pentru eliminarea bumperelor în exces – SUNT ILEGALE, sustine acesta – UNDE PUTEȚI SEMNA
- ACTUALacum 3 săptămâni
Mică afacere din Brăduleț, închisă pe loc de Poliție – MOTIVUL ESTE HALUCINANT