ACTUAL
Rușii au atacat bastioanele deținute de Ucraina în sud și est. Cel puțin opt persoane au fost ucise
Publicat
acum 46 de minutela
Autor
adminAutoritățile locale ucrainene au anunțat că atacurile aeriene rusești au ucis cel puțin opt persoane în Ucraina, marți, în timp ce Kievul și aliații săi occidentali încearcă să intensifice presiunea asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului, relatează agențiile de presă.
În orașul Nikopol, în regiunea Dnipropetrovsk (zona de centru-est), armata rusă a atacat cu drone civili care ‘circulau pe un drum’, omorând trei persoane, inclusiv o femeie de 87 de ani și fiul ei de 51 de ani, a anunțat șeful administrației regionale, Oleksandr Ganja, pe contul său de Telegram.
Victime în Sloviansk
În Sloviansk, unul dintre bastioanele încă deținute de Ucraina în regiunea Donețk (est), pe care Moscova vrea să o cucerească în întregime, două femei și un bărbat au fost uciși de atacurile aeriene rusești asupra zonelor rezidențiale și industriale, a declarat primarul Vadim Liah.
Potrivit acestei surse, cel puțin alți șase civili au fost răniți în aceste atacuri rusești, care au implicat bombe aeriene și rachete care au avariat, de asemenea, peste 70 de case.
Atacuri cu drone în regiunea Herson
În regiunea Herson (sud), un bărbat a fost ucis de o dronă rusească în satul Virivka, iar un altul a murit într-un atac cu dronă care a vizat un microbuz în orașul Herson, atac care a rănit și alte patru persoane, a raportat procuratura regională. Aceasta a adăugat că alte 12 persoane au fost rănite în regiune în atacuri separate.
Bilanțul victimelor din Ucraina
De la invazia rusă la scară largă din Ucraina, lansată în februarie 2022, cel puțin 16.126 de civili au fost uciși și 46.590 răniți, conform celui mai recent bilanț al ONU întocmit în luna mai.
Conform acestei surse, peste 13.200 de civili și-au pierdut viața în zonele controlate de Kiev, în timp ce peste 2.850 au murit în teritoriile ocupate de armata rusă.
Recent, în noaptea de duminică spre luni, cel puțin unsprezece civili au fost uciși într-un val de bombardamente rusești în Ucraina, care a dus și la incendierea unei catedrale din Kiev, într-o mănăstire inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
![]()
Poate îți place și...
Senator PSD, acuzații grave la adresa lui Bolojan. Ar fi cerut sabotarea economiei ca să se răzbune pe PSD și Nicușor Dan
Acordul SUA-Iran, dezvăluit în exclusivitate: un fond de 300 de miliarde de dolari în investiții private pentru economia iraniană

VIDEO Primele patru obiective ale lui Veștea, dacă ajunge premier
ACTUAL
Senator PSD, acuzații grave la adresa lui Bolojan. Ar fi cerut sabotarea economiei ca să se răzbune pe PSD și Nicușor Dan
Publicat
acum 33 de minutela
16 iunie 2026Autor
adminSenatorul PSD Felix Stroe lansează o acuzație extrem de gravă la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, despre care afirmă că ar fi gata să saboteze economia, pentru a da vina pe PSD și pe Nicușor Dan.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Felix Stroe susține că Bolojan ar fi cerut, în cadrul unor întâlniri restrânse cu lideri PNL, ca partidul să facă «tot ce este posibil» pentru ca Guvernul Tomac să cadă, iar apoi să fie blocat și actualul guvern condus de Adrian Veștea.
Scopul final, susține senatorul PSD, ar fi ca economia României să fie retrogradată la categoria «Junk», pentru ca vina să poată fi pusă pe seama social-democraților.
Stroe a explicat că rolul PSD nu este să se implice în luptele interne din PNL, dar astfel de acuzații sunt prea grave pentru a fi ignorate.
„Este însă datoria social-democraților și a oricărui român de bună credință să condamne planul anti-național al lui Bolo-Junk de a sacrifica economia națională în lupta sa pentru putere.”
![]()
ACTUAL
Acordul SUA-Iran, dezvăluit în exclusivitate: un fond de 300 de miliarde de dolari în investiții private pentru economia iraniană
Publicat
acum 38 de minutela
16 iunie 2026Autor
adminUn fond de investiții private de 300 de miliarde de dolari pentru Iran face parte din acordul negociat între Washington și Teheran, potrivit unor surse citate în exclusivitate de Reuters.
Jumătate din această sumă ar fi deja contractată, iar semnarea acordului final este programată vineri, în Elveția.
Fondul a fost conceput pentru a oferi ambelor părți un stimulent economic concret în vederea încheierii unui acord definitiv, a explicat sursa, care a vorbit sub condiția anonimatului, deoarece planul nu a fost anunțat oficial.
Fondul, conceput pentru a oferi ambelor părți un stimulent economic în vederea încheierii acordului definitiv
Investițiile vizează domenii-cheie precum energia, logistica, producția și transportul. Printre finanțatori se numără firme cu sediul în SUA, în statele arabe din Golf, în Asia, în America de Sud și în Africa.
Mecanismul nu reprezintă un program de reconstrucție sau reparații și nu include fonduri ori granturi guvernamentale, subliniază sursa. El este, de asemenea, separat de negocierile privind activele iraniene înghețate și va deveni operațional exclusiv după semnarea acordului final.
Ideea fondului a apărut după ce partea americană a refuzat acordarea de compensații pentru distrugerile din timpul războiului. Teheranul solicitase inițial 400 de miliarde de dolari drept despăgubiri pentru daunele de război.
![]()
ACTUAL
VIDEO Primele patru obiective ale lui Veștea, dacă ajunge premier
Publicat
acum o orăla
16 iunie 2026Autor
admin

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat patru priorități pe care le are dacă ajunge în fruntea executivului.
I. Închiderea PNRR
„Cea mai importantă, fiindcă este o bătălie contra cronometru, este cea legată de închiderea programului național de redresare și reziliență (PNRR). Până în 1 august, practic, trebuie să rezolvăm lucruri extrem de importante.
Pe de o parte, trebuie să avem discuții cu Comisia Europeană.
Pe de altă parte, va trebui să așezăm lista tuturor acestor proiecte în așa fel încât să avem o absorție cât mai bună.
Deci, programul Național de Redresare și Reziliență este prioritatea zero și trebuie să începem de a doua zi”, a spus Veștea, la Antena 3 CNN.
II. SAFE
„Cealaltă preocupare pe care o văd la fel de importantă este cea legată de operaționalizarea programului SAFE.
Vedem că începem să avem tot felul de situații care țin de securitatea cetățenilor la granița României și atunci cât de repede trebuie să începem să construim echipamente și în felul acesta să putem asigura securitatea României prin toate aceste aspecte care ni le propunem să le cumpărăm din acest program și care, de altfel, încep să fie în derulare”, a explicat Veștea.
III. OECD
„Iar cel de-al treilea aspect este extrem de important: accederea la OECD.
Iar fiecare minister în parte a avut responsabilitatea de a îndeplini anumite măsuri în așa fel încât să ne putem califica în această structură, unde să fim o țară credibilă, să avem posibilitatea de a primi finanțări în niște condiții foarte bune, să fim credibili pe piețele financiare, dar și pentru investitori”, a explicat Veștea.
IV. Deficitul
„Nu vreau să depășim deficitul, care este prognozat astăzi de 6,3 %. Chiar din contră, mi-aș dori dacă este posibil chiar să-l aducem în niște limite mai confortabile, în același timp să măsurăm toate posibilitățile care țin de impact economic și să gândim un pachet economic pentru mediul de afaceri, fiindcă sunt măsuri care sunt luate, iar acum, după un an de zile, le putem evalua dacă au fost bune sau rele.
Se pot face evaluări în care pot fi evaluate toate aceste colectări care au fost întrecute și raportate la TVA și raportate la, știu eu, la impozite, raportate la taxe, în așa fel încât să vedem dacă acel impact bugetar la care ne așteptam în momentul în care au fost făcute a dus la niște creșteri mai mari ale bugetelor sau, din contră, s-a dus la diminuarea sau la, în situația în care avem anumite probleme pe anumite capitole bugetare.
Toate aceste lucruri va trebui să le avem în vedere în perioada următoare. Nu avem dreptul să venim cu lucruri populiste, să spunem că a venit Veștea și va crește pensia a doua zi sau vom face creșteri de alocații sau mai știu eu ce alte lucruri. Toate aceste lucruri vreau să le calculăm din punct de vedere al impactului bugetar, iar acele măsuri pe care le vom lua, le vom lua în interesul cetățenilor României, fiindcă este o perioadă destul de grea pentru fiecare dintre cetățenii României, în așa fel încât să nu ducă la un dezastru, iar Veștea să fie cel vinovat că a venit și face o risipă din banii publici și, vezi Doamne, ce se întâmplă. Și atunci vreau să țin și acest aspect în zona de control, în așa fel încât să nu avem, să zic, o depășire a deficitului bugetar până la finele acestui an”, a concluzionat Veștea.
![]()
ACTUAL
Ce îi unește pe Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor. Interesele din spatele crizei
Publicat
acum o orăla
16 iunie 2026Autor
adminIlie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor țin țara blocată de mai bine de 5 săptămâni. Liderii PNL, USR și UDMR s-au întâlnit, chiar cu câteva minute înainte ca ultimatumul dat de Bolojan lui Veștea pentru depunerea mandatului să expire.
Acțiunile politice ale celor trei par a fi dirijate din afara țării pentru a rămâne la putere. Ilie Bolojan a coordonat prin oamenii săi alocările din Programul SAFE, unde peste 5,7 miliarde de euro ajung la compania germană Rheinmetall. Șeful guvernului demis a avut mai multe întâlniri cu cancelarul german Mertz și conducerea grupului german.
[embedded content]
După căderea guvernului prin moțiune de cenzură, Bolojan a fost susținut politic de toate familiile europene care asigură majoritatea Ursulei von der Leyen pentru puterea absolută la Bruxelles.
Apartenența lui Bolojan la doctrina progresistă nu poate să fie pusă la îndoială. El a încercat să mute universitatea lui Soros de la Budapesta la Oradea, după ce Viktor Orban a oprit funcționarea acesteia.
Uniunea Democrat Maghiară condusă de Kelemen Hunor a fost strâns legată politic și financiar de puterea de la Budapesta. Guvernul condus de Viktor Orban a pompat milioane de euro în România pentru a fideliza comunitățile de etnici Maghiari.
Mai mult, după ce a pierdut Viktor Orban puterea, Kelemen Hunor a mers de urgență să se întâlnească cu Peter Magyar și s-a arătat dispus să colaboreze pentru o conviețuire puternică.
De asemenea, Dominic Fritz a fost până acum câteva luni primar al Timișoarei fără să fie cetățean român. El avea doar cetățenie germană, chiar dacă s-a aflat la conducerea unuia dintre cele mai importante orașe din țară. Fritz a ajuns la conducerea primăriei Timișoara în 2020, după ce a fost șeful cancelariei președintelui german Horst Kohler între 2016-2019.
El este unul dintre cei care blochează țara pentru a rămâne la putere, chiar dacă partidul său a obținut doar 12% la alegerile din 2024.
În aceeași logică, PNL a obținut 14% și a primit pentru clasarea pe locul al treilea funcțiile de premier și de președinte al Senatului, unde are toate pârghiile pentru a ține capturată puterea pentru Ilie Bolojan.
![]()
ACTUAL
Mohammad Murad, condiții dure pentru susținerea lui Veștea: „Dacă vrea să ia vot din partea AUR, să pună un proiect clar pentru oameni”
Publicat
acum o orăla
16 iunie 2026Autor
adminMohammad Murad, deputat AUR, a transmis un mesaj dur la Realitatea PLUS la adresa clasei politice românești, avertizând că țara „se distruge” și că lipsesc oamenii de stat capabili să ia decizii în momente de criză.
Nu e prima oară când apare această problemă, cu toate că la noi, eu am altă am o cultură un pic mai diferită, spunând că e mai bine de 1000 de ori sărac decât o dată trădător. Deci, în cultura mea trădarea este cel mai josnic lucru pe care poate să-l facă un om.
Ce se întâmplă în România este, din păcate, e cum văd o țară care se distruge și nu e prima țară pe care o văd. Am văzut Libanul cum a fost distrus din păcate, și acum văd în România se întâmplă aceleași lucruri, dar în pace.
Din pacate n-avem oameni de stat. Până acum am fost jignit în fiecare zi spunând de noi că suntem extremiști, suntem antiocidentali, suntem antieuropeni.
Murad: „Mi se pare șocant cum am fost tratați, cu ură, nu democratic”
Parlamentarul AUR a acuzat că formațiunea sa a fost tratată „cu ură, nu democratic”, subliniind că deputații și senatorii partidului nu au avut drepturi egale cu ceilalți 464 de parlamentari, fiindu-le interzis accesul la guvernare, la dialog instituțional și la inițiative legislative.
În Parlamentul României sunt 464 de parlamentari, însă doar cei de la AUR nu au drepturi egale cu ceilalți. Parlamentarii de la AUR n-au voie să fie la guvernare, n-au voie să fie în dialog cu cei de la guvernare, nu avem voie să avansăm o inițiativă legislativă. Deci mi se pare șocant cum am fost tratați, cu ură, nu democratic.
Cu toate astea, vă spun foarte sincer, când mă uit, România trebuie salvată cu orice preț. Deciziile sunt foarte greu de luat, șocant să fiu nevoit eu ca parlamentar să dau votul și să pun în funcție niște persoane care sunt convinși că nu sunt pe măsura așteptărilor.
„Dacă mergem mai departe pe ce a făcut Bolojan de ce trebuie să-l schimbăm?”
Murad a criticat și declarația lui Veștea că va continua „pe programul Bolojan”.
L-am rugat pe domnul Veștea, indirect, nu direct, să vină cu măsuri concrete pe o pagină, să spună ce are de făcut. Din păcate, prima ieșire a spus că vom merge mai departe pe programul Bolojan. Întrebarea mea este dacă mergem mai departe pe ce a făcut Bolojan de ce trebuie să schimbăm pe Bolojan?
Nu, e nevoie de un proiect de țară, ne învârtim în jurul anumitor persoane, ne învârtim pe niște socoteli care nu aparțin AUR, socotelile nu sunt ale noastre ca partid, noi suntem în opoziție clar, un partid unit, foarte disciplinat și vă spun și vă garantez eu personal, că sunt 90 de parlamentari care vor vota toți la fel, nu există în AUR, există foarte multe divergențe de opinie, dar nu există în AUR tabere.
„Decizia susținerii lui Veștea aparține președintelui Simion”
Decizia aparține domnului președinte Simion. Eu personal aș opta pentru da, pentru că e nevoie de oameni maturi, oameni de stat, care știu să ia decizii în momente critice a României.
România are nevoie de fiecare dintre noi acum. Și trebuie să mergem la domnul Veștea cu agenda cetățeanului, nu agenda politică, cum să luăm mai multe voturi. E nevoie de oameni responsabili acum. Și cred că domnul Simion e în starea să ia cele mai grele decizii, cu toate că am fost tratați cu foarte multe ură, lucru care nu e normal într-o democrație și într-o țară europeană.
Eu vă spun un lucru, AUR, așa cum îi știu eu pe colegii mei și pe domnul Simion, nu suntem visători de scaune și de funcție. Noi vrem soluție. Dacă domnul Veștea dorește să ia un vot din partea AUR, să pună un proiect clar, niște decizii clare care trebuie luate, care privesc pe oameni. Pentru că din păcate, de un an de zile, oamenii sunt din ce în ce mai săraci.
Acum sunt pe litoral eu, și vă spun că toate hotelurile sunt goale, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată acest lucru. E nevoie de soluții concrete, scurte, ușor de înțeles, pentru că e vorba de o țară, nu vorba de nici combinații politice, nici aranjamente sub masă, nici un vot luat pentru un lucru sau altul. Nu, e nevoie de oameni demni. Avem nevoie de oameni demni.
„Georgescu a fost nedreptățit. Mii de români sunt tratați de stat într-un mod total nerespectuos”
Murad s-a declarat și de acord cu suspendarea președintelui Nicușor Dan și a apărat drepturile lui Călin Georgescu, susținând că acesta „a fost nedreptățit” și că anularea alegerilor a reprezentat o lovitură dată democrației.
Da, eu sunt de acord (n.r. cu suspendarea lui Nicușor Dan). E un subiect foarte delicat. Din păcate, s-au făcut foarte multe, ca cetățean vă spun și cum văd. Domnul Georgescu a fost nedreptățit. Dar orice român putea să aibă aceeași soartă. Și acum, când vă spun eu, sunt mii de români care, din păcate, sunt tratați de statul român într-un mod total nerespectuos.
Și domnul Georgescu a fost o persoană care din punctul meu de vedere a avut toate drepturile egale cu orice alt cetățean. Ce s-a făcut în alegeri? Dacă rezultatul democrației n-a fost pe placul lor, au anulat așa-numita democrație, spunând că ei sunt occidentali și cei care nu sunt de acord cu ei sunt anti-occidentali și sunt extremiști.
Eu vă întreb, domnul Veștea, până acum două zile, cu toate că îl respect și îl cunosc, spunea că discută cu toate partidele care au făcut parte din fosta alianță. Dar n-a zis nimic de AUR. M-a șocat chestia asta. Și nu mi-a plăcut. Ce s-a întâmplat? Că acum a devenit un om de bună credință, să spună că acum vom discuta și cu alții de la AUR. Înseamnă că a arătat o slăbiciune, nu? Eu n-am vrut, n-aș vrea să trădez un subiect politic, a declarat deputatul AUR Mohammad Murad.
![]()
ACTUAL
Diplomație culturală românească prin muzică: Ambasada României premiază pionierii operei din Pakistan
Publicat
acum 3 orela
16 iunie 2026Autor
admin

Ambasada României în Pakistan, în colaborare cu Consiliul Național al Artelor din Pakistan (PNCA), a organizat marți, la Islamabad, o ceremonie oficială de acordare a certificatelor pentru cursanții programului de canto liric desfășurat în cadrul PNCA.
La eveniment au participat ambasadorul României în Pakistan, Dan Stoenescu, soprana română Georgiana Costea-Glugă, președintele Asociației de Prietenie Pakistan–România, Zaildar Shah, directorul general al PNCA, Muhammad Ayoub Jamali, coordonatorul claselor de muzică din cadrul instituției, Ghulam Muhammad, precum și cei patru cursanți premiați: Imran Parvez Khan, Iria Siona, Ayzer Adeel și Mohammad Tayyab Akbar.
Potrivit organizatorilor, cursurile de canto liric reprezintă o inițiativă unică în peisajul cultural pakistanez și un reper al cooperării culturale dintre România și Pakistan, oferind tinerilor artiști pakistanezi oportunitatea de a descoperi tradiția muzicii clasice și de operă europene.
În intervenția sa, ambasadorul Dan Stoenescu a subliniat importanța proiectului și caracterul său de lungă durată.
„Certificatele pe care le înmânăm astăzi reprezintă doar primul rezultat concret al unui demers pe termen lung. Cei patru beneficiari ai acestor distincții sunt mai mult decât absolvenți ai unui curs; ei sunt, în mod oficial, pionierii muzicii de operă în Pakistan. Prin dedicarea, perseverența și pasiunea lor, au pus bazele unei noi tradiții artistice și au deschis un drum pentru generațiile viitoare de interpreți pakistanezi”, a declarat ambasadorul.
La rândul său, soprana Georgiana Costea-Glugă a evidențiat progresele realizate de cursanți.
„Acești studenți deschid o cale complet nouă pentru generațiile viitoare și demonstrează că muzica este un limbaj universal care depășește toate granițele. Sunt extrem de mândră de evoluția lor și sunt convinsă că acesta este doar începutul unei călătorii artistice extraordinare”, a afirmat artista.
Ceremonia a marcat finalizarea unei inițiative educaționale și culturale lansate la 9 aprilie 2025. Cursurile de canto liric, susținute de soprana română Georgiana Costea-Glugă, au loc de două ori pe săptămână la PNCA și urmăresc familiarizarea studenților pakistanezi cu patrimoniul operei românești și europene, precum și promovarea schimburilor artistice interculturale.
Programul este axat pe dezvoltarea competențelor esențiale pentru interpretarea lirică, inclusiv tehnica vocală, prezența scenică, interpretarea muzicală și expresia artistică.
Potrivit Ambasadei României la Islamabad și PNCA, proiectul a demonstrat, de la lansare, rolul diplomației culturale în consolidarea legăturilor dintre popoare și culturi, oferind artiștilor și instituțiilor din România și Pakistan o platformă de dialog, învățare și înțelegere reciprocă.
Cele două instituții și-au reafirmat angajamentul de a susține oportunitățile artistice și educaționale și de a consolida relațiile culturale bilaterale prin experiențe culturale comune și colaborare creativă.
Cursurile de canto liric rămân deschise vocaliștilor de toate nivelurile de pregătire. Acestea se desfășoară miercurea și vinerea, între orele 14:30 și 16:30, la sediul PNCA din Islamabad, iar vârsta minimă de participare este de 14 ani. Pentru copiii sub această vârstă sunt disponibile programe introductive de pregătire vocală. Contactul pentru înscrieri și informații suplimentare este +92 333 784 8443.
![]()
Senator PSD, acuzații grave la adresa lui Bolojan. Ar fi cerut sabotarea economiei ca să se răzbune pe PSD și Nicușor Dan
Acordul SUA-Iran, dezvăluit în exclusivitate: un fond de 300 de miliarde de dolari în investiții private pentru economia iraniană

Horoscop rune 18 iunie 2026. WUNJO vine cu protecția totală pentru o singură zodie binecuvântată
Rușii au atacat bastioanele deținute de Ucraina în sud și est. Cel puțin opt persoane au fost ucise

Salariile din România te sperie? Poți câștiga 3.200 de euro în Germania dacă ai permis de conducere. Cât poți câștiga în Olanda

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”

Consumul de videoclipuri de pe TikTok afectează grav memoria. Cercetătorii dezvăluie pericolele ascunse ale reel-urilor

Pachet medical gratuit pentru românii de peste 40 de ani! Ce conține și cum îl poți obține

Spectacol total pe zgura de la Curtea de Argeș: Meciuri tari în sferturile de finală la Trofeul Transpeco 2026

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

URSUL A ATACAT LÎNGĂ CAMPING DRACULA! O TURISTĂ GERMANĂ, SFÂȘIATĂ DE ANIMAL
Atac de groază în această după-amiază în județul Argeș! O tânără de cetățenie germană a trăit clipe de coșmar după...

BOMBĂ ÎN COURIERAT: Percheziții DNA în Argeș, București și 6 județe într-un dosar de evaziune fiscală de peste 50 de milioane de lei
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Timișoara au declanșat o ofensivă de proporții într-un dosar penal ce vizează...

Alina Gorghiu pune gaz pe foc și anunță că primarii din PNL din Argeș îl susțin pe Adrian Veștea
Tensiune la cote maxime și mișcări de trupe de ultimă oră în Partidul Național Liberal! Alina Gorghiu, lider de forță...

Revolta unui preot din Argeș, lăsat fără drept de slujire: „Ar trebui să vă intereseze că nu avem Guvern, țara e așa cum o vedeți!”
Un nou motiv generator de controverse pare a da de furcă Bisericii Argeșene avându-l în centru pe părintele Marian Stanciu,...
Curtea de Argeș

ȚEAPĂ PE INTERNET: Un bărbat din Curtea de Argeș a plătit 500 de euro pe anvelope „fantomă”!
O afacere online care părea avantajoasă s-a transformat într-un coșmar pentru un localnic din Curtea de Argeș, dar povestea s-a...

Ursul care a atacat un turist elvețian pe Transfăgărășan a fost împușcat
Final sângeros, dar inevitabil, pe cel mai spectaculos drum din România! Ursul cu comportament extrem de agresiv, care luni, 15...

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...

Spectacol total pe zgura de la Curtea de Argeș: Meciuri tari în sferturile de finală la Trofeul Transpeco 2026
Competiția internațională Trofeul Transpeco 2026, găzduită de Tenis Club Curtea de Argeș, a intrat în linie dreaptă. După meciuri intense...

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...
Mioveni

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...

DOCUMENTE REGATUL ARGEȘULUI | Banii pentru comunele din Argeș, împărțiți în CJ. Liberalii au votat „pentru”, dar acuză alocări discreționare
Luni, 8 iunie, Consiliul Județean Argeș s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea unor sume vitale pentru comunitățile...

DEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”
Situație absolut incredibilă și de o gravitate fără precedent în județul Argeș, sub conducerea catastrofală a trupei PSD, coordonată de...
Câmpulung

Incendiu violent în Câmpulung: Un autoturism a ars în totalitate, alte trei mașini au fost avariate
Un incendiu puternic a izbucnit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Câmpulung, alertând autoritățile și locatarii din zonă. Un autoturism...

CRIZA LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ARGEȘ: Pe primele locuri la bugetari, dar cu șomaj mult peste media națională – 2500 mai puțini angajați față de anul trecut
Datele oficiale transmise recent de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate sumbră pentru economia județului Argeș. La data...

După 9 luni de ezitări și bani pierduti, OMD Regatul Argeșului a fost înființat oficial
Portalul web Regatul Argesului anunță că, după nouă luni de tergiversări, controverse și ezitări administrative, Organizația de Management al Destinației...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniCRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei
ACTUALacum 2 săptămâniLovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut
ACTUALacum 2 săptămâniAU REZOLVAT-O! Simona Brătulescu, noul manager interimar la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș
ACTUALacum o săptămânăUn viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
LIFESTYLEacum 2 săptămâniA supraviețuit insulei… dar va supraviețui muntelui? Povestea continuă în universul Minecraftv
BUSSINESacum 2 săptămâniInstrumentele esențiale care nu lipsesc din trusa unui tehnician profesionist
BUSSINESacum 2 săptămâniCe asigurare cyber e bună pentru o firmă mică de IT din România? Ghid de protecție digitală pentru micile companii în 2026















Ultimele Comentarii