ACTUAL
Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei. Mănăstirea Lavra Pecerska, în flăcări. Cel puțin nouă persoane au murit
Publicat
acum o orăla
Autor
adminRusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei în noaptea de duminică spre luni, vizând mai multe regiuni ale țării, inclusiv capitala Kiev. Cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite în urma bombardamentelor cu rachete și drone, potrivit autorităților ucrainene.
Mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev, simbol al Ucrainei, ținta unui atac rusesc
La Kiev, atacurile aeriene ruseşti au lovit fiecare parte a oraşului, ucigând cel puţin patru persoane şi rănind peste 20, potrivit autorităţilor.
Primarul oraşului, Vitali Klitschko, a raportat un incendiu, în urma unui atac rusesc, la acoperişul Catedralei Adormirii Maicii Domnului, una dintre bisericile din faimosul complex Lavra Pecerska din Kiev, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.
Mitropolitul Epifanie de Kiev, primatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a denunţat incidentul ca fiind o „crimă împotriva umanităţii, istoriei şi creştinismului”.
Una dintre faţadele catedralei a fost spartă, acoperişul său parţial distrus, iar peste o duzină de autospeciale de pompieri au fost trimise la faţa locului, a observat un fotograf AFP.
[embedded content]
Cinci persoane au fot ucise în Harkov
De asemenea, marele oraş Harkov din nord-estul ţării a suferit atacuri cu rachete.
„Cinci salvatori ai serviciilor de urgenţă de stat au fost ucişi în atacuri repetate ale Rusiei în timp ce stingeau incendii. Cel puţin alţi cinci au fost răniţi”, a scris ministrul de Interne, Igor Klymenko, pe Telegram.
Şeful administraţiei militare pentru regiunea Dnipropetrovsk (est), Oleksandr Ganzha, a anunţat că oraşul Dnipro a fost, de asemenea, vizat, o persoană fiind rănită.
Autorităţile ucrainene au raportat răniţi şi în regiunea Sumi, situată în nord-estul țării.
În tabăra adversă, cel puţin trei persoane au fost ucise într-un atac cu drone asupra zonei Tula, la aproximativ 200 km sud de Moscova, a anunţat guvernatorul regional, Dmitri Milaiev, pe Telegram.
Alte trei persoane, „inclusiv un copil de un an”, au fost rănite, a adăugat el.
![]()
Poate îți place și...

Adrian Veștea, după nominalizarea-surpriză pentru Palatul Victoria: „Mi-am surprins și familia”. Ce spune despre discuția cu Ilie Bolojan
Român mort în parcarea unui supermarket din Italia. Prietenul lui a dat alarma, dar medicii nu l-au mai putut salva
Horoscopul săptămânii 15-21 iunie 2026: Decizii importante pentru toate zodiile. Schimbări de direcție
ACTUAL
Adrian Veștea, după nominalizarea-surpriză pentru Palatul Victoria: „Mi-am surprins și familia”. Ce spune despre discuția cu Ilie Bolojan
Publicat
acum 52 de minutela
15 iunie 2026Autor
admin

Adrian Veștea a afirmat că nu a primit încă un răspuns din partea lui Ilie Bolojan, după ce a încercat să ia legătura cu acesta imediat după desemnarea sa pentru funcția de premier.
„După desemnare, l-am sunat, i-am scris un mesaj, însă nu am avut nicio reacție până în acest moment. Urmează să discutăm în cursul zilei de astăzi”, a declarat Adrian Veștea, la Radio România Actualități.
Veștea: „Cred că a fost toată lumea surprinsă”
Noul premier desemnat a recunoscut că nominalizarea făcută de președintele Nicușor Dan a reprezentat o surpriză inclusiv pentru apropiații săi.
„Este adevărat, cred că a fost toată lumea surprinsă. Mi-am surprins și familia. Am avut de dat foarte multe explicații în cursul zilei de ieri”, a spus prim-vicepreședintele liberal.
„Am luat o decizie corectă și responsabilă”
Adrian Veștea a susținut că acceptarea nominalizării reprezintă un act de responsabilitate într-un moment dificil pentru România.
„Cred că am luat o decizie corectă și responsabilă într-un moment critic. Orice om care respectă poziția pentru care este nominalizat și parcursul pe care l-a avut din punct de vedere politic trebuie să își asume această responsabilitate și să facă ceva pentru țara noastră”, a afirmat acesta.
Desemnarea lui Adrian Veștea a venit după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat, într-o mișcare care a schimbat complet calculele politice și a generat reacții de surprindere pe toată scena politică.
![]()
ACTUAL
Român mort în parcarea unui supermarket din Italia. Prietenul lui a dat alarma, dar medicii nu l-au mai putut salva
Publicat
acum o orăla
15 iunie 2026Autor
adminUn român în vârstă de 50 de ani a murit în parcarea unui supermarket din Empoli, provincia Florența, Italia. Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de 12 iunie 2026, după ce bărbatului i s-a făcut brusc rău. Un prieten care se afla cu el a sunat imediat la serviciile de urgență. Medicii au intervenit rapid, însă nu au mai putut să îi salveze viața.
Potrivit informațiilor publicate de presa italiană, românul se afla în parcarea supermarketului împreună cu un prieten. La un moment dat, acestuia i s-a făcut rău, iar persoana care îl însoțea a cerut imediat ajutor. Echipajele medicale au ajuns la fața locului și au început manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul a fost declarat mort.
Un român a murit în Italia
În parcarea supermarketului au ajuns și forțele de ordine, care au securizat zona și au făcut primele verificări. Procurorul de serviciu a fost informat despre caz, iar la fața locului a fost chemat și un medic legist. Primele examinări nu au indicat urme de violență pe corpul bărbatului. Cu toate acestea, cauza exactă a morții nu a fost stabilită încă.
Autoritățile italiene au deschis o anchetă
Autoritățile italiene continuă verificările pentru a stabili în ce condiții s-a produs tragedia. Ancheta urmează să stabilească dacă decesul a fost provocat de o problemă medicală apărută brusc sau dacă au existat și alte cauze. Până la finalizarea investigațiilor, cazul rămâne în atenția poliției și a procurorilor din Italia.
![]()
ACTUAL
Horoscopul săptămânii 15-21 iunie 2026: Decizii importante pentru toate zodiile. Schimbări de direcție
Publicat
acum o orăla
15 iunie 2026Autor
adminPerioada 15-21 iunie 2026 favorizează dialogul, clarificarea relațiilor și luarea unor decizii importante pentru a doua jumătate a anului. Flexibilitatea și capacitatea de adaptare vor face diferența pentru toate zodiile.
Berbec
Săptămâna aduce energie și dorința de a rezolva rapid problemele amânate. La locul de muncă apar oportunități de afirmare, însă graba poate genera tensiuni cu colegii. În plan sentimental, sinceritatea va clarifica o situație care trenează de ceva timp. Weekendul este favorabil deplasărilor și întâlnirilor cu prietenii.
Taur
Vei fi preocupat de stabilitatea financiară și de planurile pe termen lung. Apar ocazii de a negocia avantajos sau de a recupera bani. În dragoste, este nevoie de mai multă răbdare și înțelegere. Nu ignora semnalele pe care ți le transmite organismul și acordă mai mult timp odihnei.
Gemeni
Ești în centrul atenției și reușești să atragi oameni importanți de partea ta. Comunicarea este punctul tău forte, iar ideile pe care le prezinți pot avea succes. În plan personal, o conversație sinceră poate schimba cursul unei relații. Finalul săptămânii vine cu vești bune.
Rac
Este o perioadă în care introspecția și analiza îți vor fi de folos. Evită deciziile impulsive și încearcă să privești lucrurile în perspectivă. Profesional, se pregătesc schimbări importante. În dragoste, trecutul poate reveni în atenție printr-un mesaj sau o întâlnire neașteptată.
Leu
Viața socială devine foarte activă. Primești invitații, propuneri și ocazia de a cunoaște persoane care îți pot influența pozitiv viitorul. În carieră, colaborările sunt favorizate. Relațiile sentimentale se bucură de mai multă armonie, mai ales spre sfârșitul săptămânii.
Fecioară
Responsabilitățile profesionale cresc, însă și rezultatele pot fi pe măsură. Este momentul să îți valorifici experiența și să îți susții punctul de vedere. În familie, o problemă mai veche își poate găsi rezolvarea. Evită suprasolicitarea și acordă atenție echilibrului dintre muncă și viața personală.
Balanță
Săptămâna favorizează învățarea, călătoriile și proiectele care presupun dezvoltare personală. Ai șansa să privești anumite situații dintr-o perspectivă nouă. În dragoste, spontaneitatea și deschiderea aduc momente frumoase. Financiar, este recomandată prudența.
Scorpion
Ai ocazia să închei un capitol care te-a consumat în ultimele luni. Aspectele financiare comune, creditele sau investițiile necesită atenție sporită. În relațiile personale, intensitatea emoțională este ridicată, însă dialogul sincer poate preveni conflictele.
Săgetător
Parteneriatele sunt tema principală a săptămânii. Fie că este vorba despre relații profesionale sau sentimentale, colaborarea va aduce cele mai bune rezultate. Evită încăpățânarea și ascultă opiniile celor din jur. Weekendul poate aduce o surpriză plăcută.
Capricorn
Organizarea și disciplina te ajută să depășești cu succes provocările profesionale. Apar sarcini noi, dar și posibilitatea de a demonstra ce poți. În plan personal, este nevoie de mai multă atenție acordată celor dragi. Starea de sănătate se menține bună dacă respecți programul de odihnă.
Vărsător
Creativitatea și inspirația sunt la cote ridicate. Este o săptămână excelentă pentru proiecte artistice, hobby-uri sau inițiative personale. În dragoste, atmosfera este favorabilă romantismului și apropierii. Nu exclude o veste bună legată de bani sau de carieră.
Pești
Familia și viața de acasă devin prioritare. Este posibil să iei decizii importante privind locuința sau relațiile cu rudele apropiate. Profesional, lucrurile evoluează într-un ritm mai lent, însă rezultatele nu vor întârzia să apară. În plan afectiv, sensibilitatea și empatia îți aduc aprecierea celor din jur.
![]()
ACTUAL
Greii din PNL se aliniază în spatele lui Veștea. Liderii liberali l-au abandonat pe Bolojan: „România nu își mai permite prelungirea crizei politice”
Publicat
acum o orăla
15 iunie 2026Autor
adminTot mai mulți lideri liberali își anunță public susținerea pentru Adrian Veștea, propunerea surpriză a președintelui Nicușor Dan după ce varianta Eugen Tomac a fost abandonată. Primari, deputați și șefi de organizații PNL au transmis că Veștea este soluția pentru păstrarea guvernării și depășirea blocajului politic.
Val de susținere pentru Adrian Veștea în interiorul Partidului Național Liberal. Mai mulți lideri și aleși locali ai partidului au ieșit public pentru a susține varianta președintelui, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre tabăra acestuia și cea apropiată de Ilie Bolojan.
Susținătorii lui Adrian Veștea susțin că acesta are legitimitatea necesară pentru a conduce Executivul și că va trece de votul parlamentului.
„Sunt ferm convins că PSD, PNL, USR și UDMR vor vota cu Adrian Veștea.”, a declarat Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic și membru PNL pentru Realitatea PLUS.
Răzvan Prișcă a transmis pe Facebook: „Sunt deputat PNL și îl susțin pe Adrian Veștea. România nu își mai permite prelungirea crizei politice de dragul unor orgolii personale.”
Tabăra lui Bolojan critică desemnarea ca premier a lui Adrian Veștea
În timp ce tabăra lui Ilie Bolojan critică desemnarea și vorbește despre o tentativă de fragmentare a partidului, susținătorii lui Veștea transmit că PNL trebuie să rămână la guvernare și să ofere soluții rapide pentru depășirea impasului politic. În interiorul partidului, disputa este departe de a se fi încheiat.
Președintele Consiliului Județean Giurgiu, liberalul Toma Petcu, a transmis la rândul său: „Adrian Veștea este numărul doi în PNL și a fost ales cu un număr semnificativ mai mare decât mulți dintre colegii care îl critică azi. Veștea reprezintă, într-adevăr, o soluție.”
De asemenea, susținătorii săi subliniază experiența acumulată de acesta în administrația locală, la Consiliul Județean Brașov și la Ministerul Dezvoltării.
![]()
ACTUAL
Vremea se schimbă brusc în România. Vin ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Publicat
acum 2 orela
15 iunie 2026Autor
adminMeteorologii anunță că luni, 15 iunie, vremea va fi mai răcoroasă decât în zilele precedente în cea mai mare parte a țării. Temperaturile vor scădea în multe regiuni, iar instabilitatea atmosferică va fi prezentă pe parcursul zilei. Sunt așteptate ploi, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În unele zone, ploile pot avea caracter torențial.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, cerul va fi variabil, dar vor exista perioade cu înnorări accentuate. Aversele și descărcările electrice vor apărea mai ales în Dobrogea, local în Muntenia și Oltenia, iar pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni. Izolat, cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 l/mp. În unele zone pot fi și vijelii sau căderi de grindină.
Temperaturile scad în aproape toată țara
Vântul va sufla slab și moderat în general, însă va avea intensificări pe crestele montane. La altitudini mari, rafalele pot ajunge la 60-70 km/h. Pe arii restrânse, vântul se va intensifica și în nord-vestul, centrul și sudul țării, unde rafalele pot atinge 40-45 km/h. Izolat, dimineața sau noaptea, pot apărea condiții de ceață.
Temperaturile maxime se vor situa între 19 și 30 de grade. Cele mai scăzute valori minime vor fi în estul Transilvaniei, unde termometrele pot coborî până la 4 grade. Pe litoral, minimele vor fi mai ridicate și vor ajunge la aproximativ 18 grade. Răcirea se va simți mai ales în zonele în care, în ultimele zile, vremea a fost mai caldă.
Cum va fi vremea în București
În Capitală, vremea se va răci față de zilele anterioare. Cerul va fi variabil, dar vor fi și perioade cu înnorări accentuate, averse și descărcări electrice. Vântul va avea intensificări de scurtă durată, mai ales în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 25-27 de grade, iar minima va coborî la 14-16 grade.
![]()
ACTUAL
Calendar ortodox 16 iunie 2026. Un sfânt drag românilor este sărbătorit marţi. Rugăciunea de azi face minuni
Publicat
acum 3 orela
15 iunie 2026Autor
admin

Calendar ortodox 16 iunie 2026. În 2022 s-a decis canonizarea Ierarhului Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești, cu titulatura: Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, mitropolitul Țării Românești și înscrierea lui în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Acum, an de an, pe 16 iunie, este celebrat de creștini.
Ortodoxe
Sf. Ier. Martir Neofit Cretanul, mitropolitul Țării Românești; Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei
Greco-catolice
Sf. Tihon al Amatuntei Ciprului.
Romano-catolice
Ss. Benone, ep.; Iudita, văduvă, m.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în anul 2022, canonizarea mitropolitului Țării Românești Neofit Cretanul, cu titulatura: ‘Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, mitropolitul Țării Românești’ și înscrierea lui în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române și în cărțile de cult în ziua de 16 iunie.
Sfântul Neofit s-a născut în insula Creta pe la anul 1690. Crescut în dreapta credință, și-a îndreptat pașii din tinerețe spre viața monahală, ajungând un călugăr învățat și virtuos, pentru care a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah.
A fost chemat în Țara Românească de către domnitorul Constantin Mavrocordat (în a treia domnie: 1735-1741), spre a fi dascălul copiilor săi. În ianuarie 1737 a fost hirotonit mitropolit titular (onorific) al Mirelor Lichiei, iar, după un an, ‘cu sfatul a toată cinstita boierime și a tot clerul bisericesc’, a fost ales mitropolit al Țării Românești.
Deși era de alt neam și de altă limbă decât păstoriții săi, mitropolitul Neofit a lucrat neobosit pentru propășirea duhovnicească și materială a poporului român, asemănându-se înaintașului său, Sfântul Antim Ivireanul.
A sprijinit renașterea isihastă, inițiată de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, pe care l-a chemat să-și prezinte învățătura înaintea patriarhilor Matei al Alexandriei, Silvestru al Antiohiei și Partenie al Ierusalimului, aflați atunci în București, ierarhi care au dat mărturie despre ortodoxia învățăturii propovăduite și trăite de Sfântul stareț Vasile.
Închinându-se moaștelor Sfintei Filofteia, la Curtea de Argeș, sfântul ierah Neofit s-a străduit să adune tradițiile care circulau, legate de ea, și să-i alcătuiască Viața.
Mitropolitul a scris două scurte tratate, în limba greacă: ‘Despre miruit’ și ‘Despre împărtășirea cu Sfintele Taine a celor ce au fost ispitiți în vis’. De asemenea, se păstrează o predică rostită în Catedrala mitropolitană, precum și frumoasele prefețe ale cărților tipărite de el.
Ierarhul Neofit a susținut învățământul, fiind numit, printr-un hrisov al domnitorului Grigorie Ghica, ‘ispravnic al dascălilor’, deoarece Biserica sprijinea financiar toate școlile care funcționau, în vremea sa, la București, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Târgoviște, Craiova, Câmpulung și Slatina.
Mitropolitul însuși a înființat o școală românească la Schitul Buliga din Pitești și o școală cu învățătură românească, grecească și slavonă la Schitul Pătroaia (județul Dâmbovița), cu învățământ gratuit pentru copiii țăranilor.
El s-a preocupat și de ortodocșii români din Transilvania, care erau lipsiți de prezența unui ierarh ortodox, hirotonind mai mulți preoți pentru credincioșii ardeleni, printre care se numără și Sfântul Mărturisitor Moise Măcinic, preotul din Sibiel (prăznuit în 21 octombrie).
Pentru activitatea sa, Patriarhia de Constantinopol i-a conferit titlul de locțiitor al tronului Cezareei Capadociei, care, din anul 1776, va deveni un titlu permanent al mitropoliților Țării Românești.
Mitropolitul Neofit Cretanul a fost principalul susținător al desființării ‘rumâniei’ sau ‘șerbiei’, prin care țăranii erau dependenți de boierii pe moșia cărora locuiau. Sfântul Neofit a fost cel dintâi care a eliberat pe toți țăranii de pe moșiile Mitropoliei.
Zelul său pastoral s-a arătat prin susținerea cerințelor poporului, asuprit de domnitorul fanariot Matei Ghica (1752-1753). Potrivit cronicarilor, Mitropolitul s-a pus în fruntea poporului și a mers la trimisul sultanului, căruia i s-au plâns de toate abaterile domnitorului.
Mâniat de purtarea Mitropolitului, Matei Ghica a poruncit în ascuns ca acesta să fie otrăvit, încât, la scurt timp, în data de 16 iunie 1753, Mitropolitul Neofit a trecut la Domnul, ca un Ierarh Martir, după aproape 15 ani de păstorire, fiind înmormântat lângă Catedrala mitropolitană din București.
* Sfântul Ierarh Tihon, episcopul Amatundei, era originar din Amatunda (Cipru), născut din părinți binecredincioși și iubitori de Hristos.
Din tinerețea sa, Sfântul Tihon a învățat a-L cunoaște pe Hristos Dumnezeu și sfintele Lui Scripturi. Alăturându-se clerului Bisericii, a fost rânduit mai întâi citeț, apoi a fost sfințit diacon, iar la moartea episcopului Memnon, a fost hirotonit episcop al cetății de către Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Ciprului.
S-a dedicat propovăduirii Evangheliei și, fiind foarte mulți locuitori păgâni în cetate, s-a nevoit mult pentru aducerea la credință a acestor oameni care piereau în înșelăciunea închinării la idoli.
A arătat multă grijă de cei săraci, dragostea față de aproapele său fiind renumită. Pentru această dragoste a fost învrednicit cu darul facerii de minuni.
![]()

Adrian Dumbravă, managerul SJU Pitești, ales membru în Adunarea Națională Bisericească – ÎPS Calinic l-a poftit la Curtea de Argeș

Cutremurul cu magnitudine 7.8 a înălţat fundul oceanului cu doi metri

Republica Moldova și Ucraina, pas uriaș spre aderarea la UE. Totul se întâmplă luni

Andreea Ibacka își construiește casă după divorțul de Cabral. Imaginile și mesajul postate de actriță: Oscilez zilnic între «o să iasă superb» și «trăiesc într-un grup de WhatsApp cu meșterii»

Adrian Veştea, despre negocierile cu Bolojan: ”I-am scris un mesaj după desemnare, nu am avut nicio reacție până acum”

Un viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA

DEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
VIDEO | Puștoaică de 18 ani atacată de urs la Arefu, pe Transfăgărășan

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...

Alertă în Argeș: O femeie de 71 de ani, găsită moartă în condiții suspecte. Corpul ar fi fost mutat după deces
O anchetă de amploare este în desfășurare în județul Argeș, după ce o femeie în vârstă de 71 de ani...

Un viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA
Comuna Beleți-Negrești din județul Argeș pare desprinsă dintr-un scenariu de film absurd. După ce fostul primar a șocat o țară...
Curtea de Argeș

Spectacol total pe zgura de la Curtea de Argeș: Meciuri tari în sferturile de finală la Trofeul Transpeco 2026
Competiția internațională Trofeul Transpeco 2026, găzduită de Tenis Club Curtea de Argeș, a intrat în linie dreaptă. După meciuri intense...

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...

DOCUMENTE REGATUL ARGEȘULUI | Banii pentru comunele din Argeș, împărțiți în CJ. Liberalii au votat „pentru”, dar acuză alocări discreționare
Luni, 8 iunie, Consiliul Județean Argeș s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea unor sume vitale pentru comunitățile...

DEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
Au apărut, în sfârșit, datele financiar-contabile oficiale ale Aquaterm pentru anul 2025, un an care va rămâne definitiv în istoria...
VIDEO | Puștoaică de 18 ani atacată de urs la Arefu, pe Transfăgărășan
Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină în comuna Arefu, Transfăgărășan, pentru acordarea îngrijirilor medicale...
Mioveni

DEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”
Situație absolut incredibilă și de o gravitate fără precedent în județul Argeș, sub conducerea catastrofală a trupei PSD, coordonată de...

Mihai Georgescu, fostul primar PSD de la Călinești condamnat la doi ani închisoare
Mihai Georgescu, fostul edil al comunei Călinești, a primit joi sentința finală din partea Curții de Apel Alba Iulia. Acesta...

CRIZA LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ARGEȘ: Pe primele locuri la bugetari, dar cu șomaj mult peste media națională – 2500 mai puțini angajați față de anul trecut
Datele oficiale transmise recent de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate sumbră pentru economia județului Argeș. La data...

După 9 luni de ezitări și bani pierduti, OMD Regatul Argeșului a fost înființat oficial
Portalul web Regatul Argesului anunță că, după nouă luni de tergiversări, controverse și ezitări administrative, Organizația de Management al Destinației...
Câmpulung

Incendiu violent în Câmpulung: Un autoturism a ars în totalitate, alte trei mașini au fost avariate
Un incendiu puternic a izbucnit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Câmpulung, alertând autoritățile și locatarii din zonă. Un autoturism...

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
udețul Arges se transformă în acest weekend prelungit într-un adevărat hub al distracției, culturii și tradițiilor. Suprapunerea sărbătorii creștine de...

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
Lovitură totală pentru transportatorii de persoane din județ care s-au obișnuit să sară peste curse, să ignore programul sau să...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniCRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei
ACTUALacum 2 săptămâniO nouă atracție majoră în Argeș: La Domnești s-a deschis cel mai mare parc de agrement din județ, dotat cu Alpine Coaster
ACTUALacum 2 săptămâniACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital
ACTUALacum o săptămânăLovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut
ACTUALacum 2 săptămâniAU REZOLVAT-O! Simona Brătulescu, noul manager interimar la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș
ACTUALacum 6 zileUn viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA
BUSSINESacum 2 săptămâniCe asigurare cyber e bună pentru o firmă mică de IT din România? Ghid de protecție digitală pentru micile companii în 2026
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCare sunt cele mai bune case de pariuri pentru meciuri live?














Ultimele Comentarii